Contestaţie la executare. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 45/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 45

Ședința publică din 19 martie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: L. L.

GREFIER: S. C.

S-a luat în examinare apelul declarat, potrivit dispozițiilor NCPC, de reclamanții L. V., L. A. și L. Ionița împotriva sentinței civile nr. 169 din 28.03.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați H. B. Beaniamin E. și S. de E. Judecătorești M. & Asociații, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții apelanți L. V. și L. A., lipsă celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depus la dosar de către reclamanții apelanți, prin Serviciul registratură, la 10.03.2015, răspuns la întâmpinare.

Din oficiu, instanța ridică și pune în discuție excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea apelului promovat, acordând cuvântul sub acest aspect.

Reclamanții apelanți lasă la aprecierea instanței, arătând că știau că a intervenit o modificare a legii și li s-a spus că au calea de atac a apelului.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.796/22.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenții L. V., L. A. și L. IONIȚA împotriva sentinței civile nr. nr.169/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații H. B. B. E. și S.C.P.DE E. JUDECĂTOREȘTI M. & ASOCIAȚII, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă contestație la executare împotriva unor acte de executare silită inițiate în urma cererii de executare silită formulată de creditorul Hategan B. B. E. în data de 08.07.2013.

În acest caz, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 se aplică dispozițiile legale prevăzute de codul de procedură civilă din 2010, iar hotărârea primei instanțe se atacă cu apel așa cum prevăd dispozițiile art. 717 alin. 1 C. proc. civ. din 2010.

Art. 457 C. proc. civ. din 2010 prevede că „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege”.

Tribunalul constată că prima instanță a menționat în dispozitivul hotărârii atacate că aceasta este supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, iar recurenții au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, deși această hotărâre se atacă doar cu apel.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 457 C. proc. civ. din 2010, a respins ca inadmisibil recursul declarat în prezentul litigiu de recurenți, urmând ca de la data comunicării acestei hotărâri să înceapă să curgă termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. nr.169/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ .

În acord cu dispozițiile Tribunalului, la data de 11.11.2014, debitorii – contestatori L. V., L. A. și L. I. au formulat apel împotriva sentinței civile nr.169/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, atât apelul, cât și întregul dosar fiind transferat de tribunal Curții de Apel Timișoara, fără a exista vreo motivație în acest sens.

Curtea, la termenul de judecată de azi – 19.03.2015- a invocat din oficiu și a pus în discuția apelanților – contestatori excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara în privința soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr.169/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ .

Astfel, Curtea, în baza art.130 – 132 NCPC rap.la art.129 alin.2 pct. 2 NCPC și art.92 pct.2 NCPC va constata că instanța competentă să soluționeze apelul împotriva sentinței civile nr.169/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ este Tribunalul T..

În consecință, în raport cu dispozițiile legale citate mai sus, curtea va declina competența soluționării apelului declarat de contestatorii L. V., L. A. și L. Ionița împotriva sentinței civile nr.169/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului T..

Se va constata că nu sunt aplicabile disp.art.451 și urm. NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Declină competența soluționării apelului declarat de contestatorii L. V. (CNP_), L. A. (CNP_) și L. Ionița (CNP_), toți cu domiciliul în ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 169/28.03.2014 a Judecătoriei F., în contradictoriu cu pârâții intimați H. B. Beaniamin E., domiciliat în Timișoara, ., ., jud. T. și Biroul Executorului Judecătoresc M. & Asociații, cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, ., având ca obiect contestație la executare, în favoarea Tribunalului T..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR

C. P. L. L.

GREFIER,

S. C.

Red. C.P./24.03.2015

Tehnored. C.P. + ..03.2015

Un exemplar se comunică:

Reclamanților apelanți

L. V., ., jud. T.

L. A., idem

L. Ionița, idem

Pârâților intimați

H. B. Beaniamin E., Timișoara, ., ., jud. T.

Biroul Executorului Judecătoresc M. & Asociații, Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA