Obligaţie de a face. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 167/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 167/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 167

Ședința publică din 29 septembrie 2015

PREȘEDINTE: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: I. P.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta G. G. împotriva sentinței civile nr. 473 din 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați G. A. și G. G., având ca obiect obligația de a face.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 22.09.2015, dată la care, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului T. la 23.09.2013, reclamanții G. A. si G. G. au chemat-o in judecata pe parata G. Ghertruda, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se constate că reclamanții au edificat cu contribuție majoritară (80%, optzeci la sută) în cote egale de ½ și 1/2 - adică 40% și 40% fiecare din reclamanți - și cu acordul pârâtei, construcție casă, P+M, construcție autorizată cu nr. 1536 din 20.07.2005, de Primarul Mun. Timișoara, construcție a cărei valoare este de 120.815 EUR, (538.436,2 lei la cursul BNR, 1 EUR = 4.4567 lei, la data introducerii acțiunii, 23.09.2013); obligarea pârâtei la plata către reclamanți - în cote de 1/2 (40%) - respectiv ½ (40%) a unei sume reprezentând contravaloarea a 80% din construcția arătată la Petitul 1 sau, în subsidiar, în cazul în care pârâta optează pentru valorificarea dispozițiilor art. 581 N.C.civ., să fie obligați reclamanții la plata către pârâtă a contravalorii terenului aferent construcției arătate la alin. 1., și înscrierea terenului aferent construcției arătate la petitul 1 în CF nr._-Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi 9657-Timișoara, nr.top_;_,_, pe numele reclamanților și înscrierea construcției arătate la petitul 1 în CF nr._-Timișoara în favoarea reclamanților; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, și alte cheltuieli efectuate în legătură cu dosarul, dovedite prin înscrisuri.

Ca măsuri asigurătorii și măsuri pentru asigurarea probelor îngăduite de dispozițiile art. 203 alin. 2 N.C.p.civ., reclamantii au solicitat instanței notarea litigiului în CF nr._-Timișoara, existând riscul înstrăinării sau grevării cu sarcini a imobilului după declanșarea litigiului, pentru ca pârâta să ajungă în starea de insolvabilitate si încheierea unui proces-verbal de către executorul judecătoresc în care acesta să constate starea imobilului construcție P+M, arătată în petitul 1 al acțiunii și descris în expertiza extrajudiciară atașată acțiunii, imobil construcție care nu este înscris în cartea funciară (CF nr._-Timișoara) sens în care, prin aceeași încheiere au solicitat să se încuviințeze și pătrunderea executorului judecătoresc în imobil, pentru realizarea procesului-verbal, toate acestea fiind justificate de modul cum reclamanții au fost îndepărtați din imobil, schimbarea yalelor, dovadă că pârâta se precipită și are intenții care vizează ori modificarea situației juridice ori a stării de fapt a imobilului obiect al litigiului.

In motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta este fosta lor cuscră, iar imobilul construcție arătat a fost realizat aproape în totalitatea lui, câtă vreme fiica lor, respectiv fiul pârâtei, au fost căsătoriți, din căsătoria acestora rezultând un copil minor.

Atât pârâta cât și copiii acestora, pe întreaga perioadă a edificării construcției, aveau domiciliul stabil în Germania, reclamanții fiind cei care s-au preocupat de toată problematica care vizează realizarea unei construcții (identificare furnizori materiale, transport, execuție, recepție, finisaje, instalații, impozite, cheltuieli curente, utilități), tot ce ține de diligentele pe care un constructor de bună credință trebuie să le exercite.

De asemenea, de la începerea realizării construcției și până la data de 09 septembrie 2013, au avut posesia imobilului - construcție arătat, fiind cei care și administrau această construcție, deoarece pârâta, în toată această perioadă a declarat că această construcție se realizează pentru copiii lor, fiul pârâtei, fiica lor și nepotul comun, doar că între timp, copiii partilor au divorțat.

De la data de 09 septembrie 2013, dată la care au fost îndepărtați din imobilul arătat la petitul 1, s-au modificat yalele de la intrare, iar reclamanților li s-a îngrădit accesul, dovadă irefragabilă că pârâta nu mai respectă înțelegerea anterioară și dorește să păstreze pentru sine construcția.

In probațiune, reclamanții au solicitat proba cu: interogatoriu luat pârâtei, pentru ca aceasta să arate instanței dacă în toată perioada de realizare a construcției a locuit în Germania sau în Timișoara, și că nu a participat nici direct nici mediat la realizarea bunului, proba cu martori pentru a dovedi înțelegerile anterioare între reclamanți și pârâtă, (foști cuscri), toate etapele de edificare a construcției respectiv arătarea în concret a celor care au participat efectiv cu muncă fizică, respectiv indicarea persoanelor care au asigurat transport, produse, precum și furnizorii, respectiv vecinii care cunosc adevărata stare de fapt susceptibilă la a produce efecte juridice.

S-a aratat in acest sens de catre reclamanti ca martorii C. I., C. V., S.-B. D. și S. B. Germaine, vecini, au cunoștință despre starea de fapt.

Reclamanții au solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri, pentru a dovedi nu numai efectuarea directă de plăți dar și efectuarea mediată de plăți, plăți pe numele și pe seama pârâtei, copia după autorizația de construire nr. 1536 din 20.07.2005, atașată de altfel și la raportul de expertiză extrajudiciară, precum și planșele foto în format hârtie și digital de unde se pot observa etapele realizării respectiv persoanele care au efectuat muncă efectivă la realizarea supraedificatului.

De asemenea reclamantii au solicitat incuviintarea unei expertize extrajudiciare, realizată în condițiile OG 2/2000, expertiză care a fost necesară nu numai pentru determinarea valorii obiectului pricinii, dar în același timp detaliază limitele materiale ale acțiunii.

Dacă pârâta dorește să păstreze pentru sine construcția realizată de reclamanți, atunci aceasta are obligația să îi despăgubească cu contravaloarea acesteia, iar în baza dispozițiilor art. 581 Cp.civ., poate să-și intabuleze, condiționat de plata despăgubirii contravalorii construcției către reclamanți, dreptul de proprietate sau poate opta pentru ca reclamanții să-i plătească valoarea de piata a terenului aferent construcției.

In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 494 vechiul C.civ., iar cu privire la petitul 2 sunt incidente speței și dispozițiile art. 581 respectiv 1165 N.c.civ.

Inaintea primului termen de judecata s-a dispus disjungerea cererii de asigurare a dovezilor si inregistrarea sa ca dosar distinct pe rolul aceluiasi complet.

Pârâta G. G., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea în întregime a acțiunii civile formulată de reclamanții G. A. și G. G., ca fiind neîntemeiată, sa se constate că pârâta a edificat pe terenul înscris în CF nr._ Timișoara (provenit din conversia de pe hârtie a CF vechi 9657 Timișoara) nr. top._;_,_ ) situat în Timișoara . aflat în proprietatea sa, construcții reprezentând casă P+ M și garaj, prin contribuția sa exclusivă de 100%, sa se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor individualizate mai sus cu titlu de edificare, înscrierea în cartea funciară nr._ Timișoara a casei noi și a garajului precum și întabularea dreptului său de proprietate exclusivă în cotă de 1/1 asupra casei P+M și garaj cu titlu edificare, în baza raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții ce urmează a se efectua în cauză, cu obligarea reclamanților pârâți reconvențional la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.

In motivarea intampinarii si a cererii reconventionale, pârâta a arătat că nu corespund realității susținerile reclamanților din acțiunea introductivă. Astfel, mai mult de jumătate din casă, respectiv fundația, parterul, planșeul și jumătate din zidurile mansardei - fusese ridicată în anul 1999, cu 4 ani înainte de căsătoria fiicei reclamanților cu fiul său, și respectiv înainte de a fi ei împreună, așa încât cu rea-credință susțin reclamanții că imobilul s-ar fi realizat în cea mai mare parte cât copiii acestora au fost căsătoriți. Chiar și instalația de apă fusese trasă în curtea imobilului încă din anul 1999, lucrările executate în anul 1999 rezultând din fotografiile anexate alăturat. Lucrările de construcție a casei au fost reluate în anul 2003 și s-au desfășurat până în 2007, însă fără nici o contribuție din partea reclamanților, ci numai prin contribuția sa exclusivă.

Imobilul înscris în CF_ Timișoara (provenit din conversia de pe hârtie a CF vechi 9657 Timișoara) constând în casă și teren în suprafață de 1433 mp a fost dobândit de parata cu titlu de donație de la familia sa din partea tatălui, iar mama sa, G. Barbara, este beneficiara interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului.

Parata a aratat ca a construit imobilul pentru sine, urmând ca împreună cu mama sa, și cu soțul său, G. I. D., după ce se vor pensiona, să se retragă pentru a locui în România. Imobilul -casă și garaj a fost construit numai din contribuția sa financiară și a soțului său, fără nicio contribuție din partea reclamanților. Pârâta locuind în Germania, în virtutea raporturilor de familie statornicite între ei prin căsătoria copiilor acestora, și în urma insistențelor reclamanților, a fost de acord ca reclamanții să se preocupe de achiziționarea materialelor și de angajarea muncitorilor pentru construcția casei. Însă aceasta nu înseamnă nici pe departe că reclamanții ar fi avut vreo contribuție la edificarea imobilului, așa încât este absurdă și vădit neîntemeiată cererea reclamanților de a se constata o cotă de contribuție la edificarea imobilului, și anume 80%, când în realitate reclamanții nu au avut nici o contribuție la construirea imobilului, acesta fiind edificat în totalitate prin contribuția exclusivă a paratei și implicit și a soțului sau. Reclamanții nu au făcut decât ca, pe banii trimiși de parata și pentru parata, să cumpere materialele și să angajeze muncitorii pentru executarea lucrărilor în continuare la casă, așa încât reclamanții nu au calitatea de constructori, pentru că nu ei au fost cei care au construit pe terenul său, ci ea a fost cea care a construit casa,cu banii săi și fără nici o contribuție din partea reclamanților.

Este firesc ca majoritatea chitanțelor și facturilor să fie emise pe numele reclamanților, deoarece aceștia s-au ocupat de procurarea materialelor necesare și de plata acestora, însă plățile au fost făcute în totalitate din banii sai, parata trimițând în permanență toate sumele de bani necesare edificării imobilului. Pârâta ridica din contul curent comun, al său și al soțului său, diverse sume de bani pe care le economisea și apoi trimitea sumele capitalizate, în țară, la reclamanți, pentru lucrările de construcții la casă, respectiv le-a dus personal acestora când a fost în România. A menționat pârâta că proceda astfel deoarece din contul lor curent se făceau toate reținerile pentru plata impozitelor, taxelor, a asigurărilor, și trebuia să mențină un disponibil în cont pentru aceste plăți. Retragerile pe care le-a efectuat din contul lor curent, privind sumele pe care le-a adunat în casă, și pe care apoi le-au trimis ( respectiv le-au dat) reclamanților, după ce adunau sume mai mari, sunt dovedite cu extrasele de cont, ce urmează a fi coroborate cu probe testimoniale. Martorii propuși cunosc faptul că imobilul nou a fost edificat în exclusivitate din banii trimiși de pârâtă în acest scop, bani care au fost trimiși și respectiv dați de ea reclamanților pentru materiale și manopera în vederea continuării lucrărilor de construcție a casei și garajului, și că edificarea casei se făcea pentru pârâtă, și în nici un caz pentru reclamanți sau pentru nepot, după cum cu rea-credință au susținut reclamanții. De altfel, reclamanții nici nu aveau mijloace materiale care să le permită edificarea casei și a garajului din litigiu; dimpotrivă, reclamantul avea venituri sporadice, extrem de modeste, iar reclamanta a fost în permanență casnică, nu a avut loc de muncă, ci se îngrijea de gospodărie și de grădină.

Pârâta și soțul său au fost în permanență angajați în muncă, în Germania, amândoi au realizat venituri considerabile din care au făcut economii, iar din acești bani au trimis cu regularitate diverse sume pentru cheltuielile ocazionate de edificarea imobilului - pentru cumpărarea materialelor, pentru achitarea manoperei, pentru achitarea documentației necesare executării construcției, pe măsura avansării lucrărilor. Astfel, toate lucrările au fost executate din banii pârâtei, și nicidecum din banii reclamanților. Pârâta a cumpărat și diverse scule de calitate din Germania, care au fost folosite la casă, și care au rămas în folosința reclamanților.

Niciodată nu s-a pus problema să se fi încheiat între pârâtă și reclamanți vreo convenție cu privire la construirea casei în sensul ca aceasta să se construiască pentru fiul acestora și fiica lor, și nici pentru nepotul acestora, după cum pretind contrar realității reclamanții, și cu atât mai puțin ca reclamanții să aibă vreo contribuție la edificarea casei. Niciodată reclamanții nu au investit în casă și garaj, toate construcțiile fiind edificate din banii pârâtei, trimiși și respectiv dați de ea reclamanților în acest scop. Așa încât a solicitat să se înlăture susținerea făcută cu rea-credință de reclamanți că nu ar fi contribuit „ cu aproape nimic la realizarea acestui bun", în condițiile în care în totalitate a fost executat numai din banii săi și ai soțului sau, și fără nici o contribuție din partea reclamanților.

Notorie este calitatea sa de proprietară a construcției din litigiu, și faptul că a fost executată în întregime cu banii săi, pentru ea și soțul sau, și nicidecum calitatea de proprietari a reclamanților, după cum contrar realității au susținut aceștia.

Astfel, reclamanții au fost cei care s-au oferit și au insistat ca, pe banii pârâtei, să supravegheze continuarea lucrărilor de construcții la casă, și au insistat ca ei să fie cei care achiziționează materialele necesare și care achită manopera și documentația necesară, pe măsură ce pârâta trimitea banii necesari din Germania, din economiile sale și ale soțului său.

De altfel, pentru serviciile reclamanților pârâta s-a revanșat cu mult peste valoarea acestor servicii; le-a dat reclamanților un autoturism Mercedes tip 190 pe care reclamanții îl dețin și în prezent în proprietate și cu care circulă și în momentul de față. Tot pârâta le-a achitat reclamanților din Germania taxele și impozitele pentru acest autoturism aproape un an de zile, până la înmatricularea în România a autoturismului. De asemenea, au rămas la reclamanți și toate sculele pe care le-a cumpărat din banii săi și pe care le-a trimis în țară, scule performante care au fost folosite la continuarea lucrărilor la imobil.

S-a mai aratat in intampinarea depusa ca reclamanții nici nu aveau posibilități materiale pentru a face vreo investiție in casa din litigiu deoarece reclamanta nu a lucrat niciodată, iar veniturile reclamantului erau minime. Dimpotrivă, reclamanții au închiriat fără acordul pârâtei casa cea veche timp de nouă ani, și și-au însușit chiriile pe care le-au încasat. După finalizarea lucrărilor de edificare a casei noi, au închiriat-o și pe aceasta și și-au însușit și chiria obținută de pe urma casei noi. De asemenea, au cultivat grădina de la casa pârâtei în interesul lor exclusiv, iar roadele obținute în parte le-au folosit pentru consumul lor, iar restul le-au vândut, însușindu-și toți banii pe care îi câștigau astfel, așa încât este evident că reclamanții au fost cei care au profitat.

Pentru a constata vădita netemeinicie a susținerilor reclamanților și lipsa mijloacelor financiare ale reclamanților de a edifica construcția, pârâta a solicitat instanței să pună în vedere reclamanților să facă dovada pretinselor lor venituri în perioada edificării construcției.

Pârâta a aratat ca a trimis constant reclamanților sume de bani în valută - euro, pentru executarea lucrărilor de edificare a casei, și le-a dat și personal bani în acest scop la venirea în România. Astfel, pe lângă sumele trimise de ea periodic reclamanților prin fiul sau, respectiv prin prieteni care veneau în România, în anul 2005 prin lunile martie aprilie, când a venit în România împreună cu fiul lor și cu nora, A., fiica reclamanților, le-a dat reclamanților suma de 1.500 Euro pe care reclamanții i-o ceruseră spunându-i că este necesară pentru proiecte și pentru autorizație, spunând că autorizația expirase și că este necesară eliberarea unei noi autorizații pentru . asemenea, pentru lucrările ce urmau a se efectua în interiorul casei le-a mai dat reclamanților suma de 5.500 Euro. Tot pentru lucrările la casă, în anul 2005 a mai trimis reclamanților și o altă sumă de 2.000 Euro prin intermediul nurorii acestora, fiica reclamanților, când aceasta a venit în România, iar când au fost ambii soți în România - fiul lor R. împreună cu soția sa, A. a mai trimis prin intermediul acestora o altă sumă de 2.000 Euro pe care reclamanții să o folosească pentru lucrările la casă. În anul 2006 a mai trimis suma de 400 Euro pentru introducerea canalizării, iar în perioada 2006-2007 o sumă de 700 Euro i-a dat-o fiului său ca dar manual pentru a avea pentru concediul lui și al nurorii în România. Pârâta a solicitat instanței să pună în vedere reclamanților să facă dovada cu fișele fiscale și cu adeverințe de venituri a provenienței pretinselor sume care ar reprezenta contribuția acestora la edificarea imobilului, întrucât pârâta a anexat alăturat copiile fișelor fiscale și copiile extraselor de cont din care rezultă sumele de bani pe care le-a ridicat din contul său curent și de la soțul sau, pe care le-a economisit, după care sumele capitalizate astfel le-au trimis în țară la reclamanți pentru executarea lucrărilor și pentru întocmirea documentației. Aceste extrase, coroborate cu probele testimoniale ce urmează a fi administrate în cauză, fac dovada că imobilul a fost construit în exclusivitate prin contribuția pârâtei, și fără nici un aport al reclamanților, pentru parata, proprietara terenului si a casei existente pe teren.

Nu corespunde realității susținerea reclamanților potrivit căreia la realizarea construcției ar fi contribuit și fiica lor, respectiv fosta lor noră cu venituri realizate din activitatea restaurantului cu specific românesc pe care fiul sau și soția sa l-au deschis în Germania. Construcția a fost realizată în exclusivitate din banii pârâtei și nicidecum din banii de la restaurant. După cum a arătat, construcția a fost ridicată în cea mai mare parte în anul 1999, cu patru ani înainte de căsătoria copiilor acestora și înainte ca aceștia să înceapă relația dintre ei. Lucrările au fost reluate în anul 2003 și au continuat până în anul 2007, iar restaurantul cu specific românesc a fost preluat de fiul pârâtei și de fiica reclamanților în anul 2008, la un an după încheierea lucrărilor la casă. Chiar și prin raportul de expertiză extrajudiciar întocmit la comanda reclamanților s-a reținut că lucrările au fost executate între 2003-2005, așa încât acestea fuseseră deja finalizate la data preluării restaurantului, și nu putea fi ridicată casa cu venituri obținute din această afacere.

Pârâta a aratat ca este proprietara și a casei din litigiu și a garajului, iar prezumția instituită de legiuitor prin prev.art. 492 C.civ. potrivit căreia proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor aflate pe teren, nu poate fi înlăturată de reclamanți în condițiile în care întreaga construcție a fost realizată în exclusivitate cu materialele și manopera achitate numai de parata, fără nici o contribuție a reclamanților.

Dispozițiile Noului cod civil sunt inaplicabile în prezenta cauză, deoarece edificarea construcției din litigiu s-a realizat sub imperiul dispozițiilor vechiului cod civil, și nu sub actualele reglementări.

De altfel, și potrivit prev. art. 58 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cererea prin care reclamanții au solicitat înscrierea terenului aferent construcției pe numele lor este inadmisibilă, legea aplicabilă fiind cea de la data executării construcției, și anume dispozițiile vechiului Cod civil, pe lângă faptul că cererea reclamanților este și vădit neîntemeiată, fiind formulată cu vădită rea-credință, în încercarea de a se îmbogăți pe seama pârâtei.

Pârâta a solicitat efectuarea unei expertize tehnice judiciare, de către un expert desemnat de instanță, în condiții de contradictorialitate și imparțialitate, prin care să se stabilească valoarea actuală reală a construcției și care să propună înscrierea în cartea funciară a casei, garajului, și dreptului de proprietate exclusivă asupra acestora.

Cu privire la interogatoriul pârâtei, a solicitat să se dispună administrarea acestei probe prin reprezentant, în conformitate cu prev.art.356 NCPC, deoarece pârâta domiciliază în Germania, neavând posibilitatea de a lipsi de la locul de muncă, iar concediile se programează cu mult timp înainte, așa încât este în imposibilitate de a se deplasa în țară.

Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea acțiunii introductive în întregime ca fiind neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale astfel cum este formulată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

In drept parata si-a intemeiat intampinarea si cererea reconventionala pe dispozitiile art. 201, art. 453 NCPC, art. 480 C.civ., art. 492 C.civil, art. 24 din Legea nr. 7/1996; art.555 NCC.

Reclamanții G. A. și G. G. au formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea cererii reconvenționale, pentru neîndeplinirea exigențelor imperativului art. 194 lit. c) C.p.civ., cu consecința arătată în dispozițiile art. 196, alin. 1 C.p.civ.; respingerea acțiunii în principal pe excepție și în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantii au invocat excepția netimbrării petitelor cererii reconvenționale, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. f) și art. 20 din OUG. nr. 80/2013, excepția inadmisibilității petitului cererii reconvenționale prin care se cere instanței să se dispună înscrierea în cartea funciară a casei noi și a garajului, având în vedere dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea 50/1991, conform cărora construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate si nu pot fi intabulate în cartea funciară.

Pe fond, s-a aratat ca starea de fapt expusa în motivarea cererii reconvenționale contrazice tocmai petitele cererii reconvenționale.

În condițiile art. 348 și art. 349 C.p.civ., cu privire la contribuția comună a soților cu privire la obiectul cererii reconvenționale ceea ce presupune că reclamanta a recunoscut prin însăși cererea reconvențională că nu poate pretinde un drept exclusiv de superficie asupra construcției și nici nu poate cere instanței întabularea ca bun propriu a construcției în cartea funciară în condițiile în care este căsătorită și mărturisește prin cererea reconvențională că și soțul acesteia a avut o contribuție. În concluzie, motivarea cererii reconvenționale dărâmă petitele cererii reconvenționale.

In privinta masinii marca Mercedes, s-a aratat ca reclamanții au cumpărat-o cu contract, cu 1500 euro, și în nici un caz reclamanta reconvențională.

Așa cum rezultă din extrasele de cont atașate, din salariile care le intrau în, cont atât reclamantei reconvenționale cât și soțului acesteia, străin de pricină, nu se scotea din cont mai mult de 1000 EUR lunar, bani care reprezentau bani de cheltuit în Germania, transport, benzină, motorină, mâncare, haine, consumabile, lenjerie, detergenți.

Martorii propuși, parte din ei sunt neamuri și afini ai reclamantei: B. M. - fiul verișoarei primare al pârâtei / reclamantei reconvenționale; F. G. - soțul verișoarei primare a pârâtei - domiciliați în Germania; iar alții, sunt prieteni ai fiului pârâtei reclamantă reconvențională (Vostinar Dubravko, B. S., M. G.).

De asemenea, a apreciat că interogatoriul luat reclamantei reconvenționale este imperios necesar.

În drept, reclamantii au invocat dispozițiile art. 205 - 208 C.p.civ., cu privire la întâmpinare, respectiv art. 201 alin. 2 cu privire la răspunsul la întâmpinare.

Pârâtă-reclamanta-reconvențional G. G. a formulat răspuns la întâmpinare la cererea reconvențională, solicitand respingerea excepției netimbrării petitelor cererii reconventionale, intrucat și-a îndeplinit întocmai obligația stabilită în sarcina sa de către Tribunalul T. în sensul de a achita taxa judiciară de timbru stabilită in sarcina.

Cu privire la excepția inadmisibilității petitului 3 al cererii reconventionale prin care a solicitat să se dispună înscrierea în cartea funciară a casei noi și a garajului, a solicitat sa se dispuna și respingerea acestei excepții, intrucat este proprietara construcției edificate prin contribuția sa și fără nici o contribuție a reclamanților, detinand rol fiscal deschis pentru aceste construcții, astfel cum rezultă din certificatul fiscal depus la dosarul cauzei, dar si pentru a nu se perpetua o stare de incertitudine cu privire la proprietarul tabular al construcțiilor, în speță pârâta reclamanta reconventional fiind aceasta.

În ceea ce privește autorizația de construcție, expirarea duratei de valabilitate a acesteia nu mai poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă conform Legii nr. 50/1991, câtă vreme s-a acceptat o stare de fapt ca urmare a impunerii fiscale, si nici in plan contravențional, fapta fiind prescrisă. De altfel, dispozițiile legale invocate de reclamanți se referă strict la disciplina în construcții, și nicidecum la inadmisibilitatea cererii de a se constata pe calea unei acțiuni civile în justiție edificarea unor construcții și a se dispune întabularea acestora în cartea funciară.

Cu privire la susținerile reclamanților legate de fondul cauzei a aratat ca reclamanții nu au calitate procesuală în a formula susțineri legate de nesolicitarea stabilirii cotei de contribuție a soțului sau, deoarece la baza oricărui demers juridic și la baza oricărei apărări partea trebuie să facă dovada unui interes legitim, respectiv a unui drept subiectiv încălcat al persoanei care formulează cererea sau apărarea.

Or, pârâta reclamanta reconventional a solicitat constatarea dreptului sau de proprietate în contradictoriu cu reclamanții, aceștia nejustificând un interes în a invoca că nu a solicitat să se stabilească un drept de coproprietate în devălmășie al soțului sau cu privire la construcțiile din litigiu.

Cu atât mai mult cu cât construcția a fost edificată sub imperiul Codului familiei care prevede prin art. 30 prezumția comunității de bunuri, dispoziție menținută prin prev.art. 339 din Noul Cod civil, așa încât simpla calitate a paratei reclamanta reconventional de persoană căsătorită la data edificării construcțiilor determină ope legis calificarea construcțiilor ca fiind bunuri comune ale paratei reclamante reconventional și ale soțului sau. Pe cale de consecință orice discuție în acest context apare ca fiind supefluă și lipsită de orice relevanță față de obiectul prezentei cauze. De altfel, nu există nici o contradicție între petitele cererii reconvenționale și motivarea de fapt a acesteia, câtă vreme persoana îndreptățită să formuleze cereri și apărări cu privire la cota de contribuție la dobândirea unui bun comun revine în exclusivitate soțului sau, și în nici un caz reclamanților.

Faptul că parata reclamanta reconventional a arătat prin motivele cererii reconvenționale că banii trimiși în țară provin din contul în care sunt virate veniturile lor, ale ambilor soți, respectiv veniturile pârâtei reclamante reconventional și ale soțului său, reprezintă tocmai recunoașterea caracterului de bun comun dobândit sub durata căsătoriei. Această recunoaștere în nici un caz nu poate duce la respingerea cererii reconvenționale formulate de parata reclamanta reconventional, după cum a afirmat în mod cu totul neîntemeiat reclamanții, ci dimpotrivă la constatarea dobândirii de către parata reclamanta reconventional a unui imobil prin edificare, care evident că este bun comun.

Faptul că reclamanții au solicitat - în mod greșit - de altfel, prin acțiunea lor introductivă, să se stabilească câte o cotă de 1/2 parte din pretinsul lor drept de creanță de 80% la edificarea casei din litigiu, respectiv câte 40% în favoarea fiecăruia dintre reclamanți, demonstrează necunoașterea de către reclamanți a inadmisibilitătii cererii de stabilire a cotei de contribuție a unui sot la dobândirea unui bun sau a unui drept de creanță în timpul căsătoriei în afara unui proces de partaj între soti. Or, în prezenta cauză instanța nu este sesizată cu o cerere de partaj între soți, formulată de unul dintre reclamanți împotriva celuilalt, așa încât în nici un caz nu se poate solicita să se stabilească o cotă de contribuție determinată din dreptul de creanță pretins, în favoarea fiecăruia dintre reclamanți.

Prin urmare, în prezenta cauză instanța nefiind sesizată cu o cerere de partaj din partea unuia dintre soții G. împotriva celuilalt, ci fiind o cerere comună, formulată de ambii soți, impotriva paratei reclamantei reconventional cererea reclamanților este inadmisibilă și sub aspectul stabilirii cotei de contribuție pretinse în mod separat de fiecare dintre aceștia la edificarea construcțiilor, de câte 40% fiecare, și oricum este vădit neîntemeiată și pe fond pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinare pe care le menține și susține.

Faptul că reclamanții au formulat un petit inadmisibil nu înseamnă că și pârâta reclamanta reconventional ar fi obligată să formuleze o cerere identică, după modelul eronat al reclamanților. De altfel, reclamanții au formulat cererea introductivă doar în contradictoriu cu pârâta reclamanta reconventional, nu și în contradictoriu cu soțul său.

Susținerea reclamanților, prin apărător, potrivit căreia starea de fapt ar fi o ficțiune a apărătorului său, este nu numai vădit neîntemeiată, dar în același timp încalcă principiile de bază ale deontologiei profesiei de avocat. Parata reclamanta reconventional a expus prin întâmpinare și cererea reconvențională starea de fapt exactă și reală, pe care urmeaza a dovedi cu mijloacele de probă ce urmeaza a fi administrate în cauză; regretabil este însă faptul că, reclamanții prin apărătorul lor, fac eforturi considerabile să compenseze lipsa evidentă a argumentelor de drept și de fapt cu formulări străine unui limbaj juridic.

Pretinsa calitate de meșter și constructor a reclamantului nu poate fi dovedită cu pretinse fotografii și CD-uri care l-ar reprezenta pe reclamant executând diferite lucrări la imobilul din litigiu; aceste mijloace nu ar putea demonstra decât faptul că reclamantul le-a executat pro causa, devreme ce reclamantul este măcelar de profesie, și nicidecum constructor, după cum contrar realității a susținut reclamantul.

Pârâta a solicitat în acest sens instanței, să i se pună în vedere reclamantului G. G. să depună copia cărții sale de muncă, pentru a se observa care este calificarea reclamantului și profesia acestuia. Reclamantul nu a executat personal lucrări la casă, iar banii trimiși de pârâta au fost trimiși în scopul de a angaja persoane calificate care să execute lucrările de edificare a construcțiilor, pentru pârâta și în exclusivitate cu banii săi. După cum a arătat, parata reclamanta reconventional si sotul sau locuind în Germania, în virtutea raporturilor de familie statornicite între părti prin căsătoria copiilor lor, și în urma insistențelor reclamanților, a fost de acord ca reclamanții să se preocupe de achiziționarea materialelor și de angajarea muncitorilor pentru construcția casei, si nu s-au imaginat nici o clipa ca reclamantii ar fi in stare vreodata sa emita pretentii asupra casei edificate in exclusivitate din banii lor.

Dacă reclamanții și-au însușit o parte din sumele trimise de parata reclamnta reconventional, iar reclamantul a executat într-un mod necalificat vreo lucrare, pentru ca ulterior ambii reclamanți să pretindă că ar fi avut vreo contribuție la executarea construcțiilor, acest fapt nu poate demonstra decât reaua lor credință și intenția acestora de a se îmbogăți fără drept pe seama sa, așa încât nu reclamanții nu își pot invoca propria lor culpă pentru a obține un avantaj patrimonial necuvenit.

Pârâta reclamanta reconventional a edificat construcția, din mijloace financiare comune ale sale și ale soțului său, și nu reclamanții, devreme ce mijloacele materiale cu care a fost aceasta edificată îi aparțin în totalitate pârâtei reclamante reconventional și soțului său.

Dacă ar admite teza reclamanților că aceștia ar fi contribuit la edificarea construcției, și încă în proporție de 80%, numai pentru că au achiziționat materialele și că au angajat muncitorii - toate acestea în exclusivitate cu banii sai și ai soțului său, astfel cum au insistat din proprie inițiativă să facă - ar însemna să se admită posibilitatea tuturor meșterilor și firmelor care edifică construcții să formuleze acțiuni de genul celei formulate de reclamanți, împotriva proprietarilor cum că ar avea o contribuție la edificarea caselor acestora .

Faptul invocat de reclamanți că pârâta reclamanta reconventional ar fi fost în România o singură dată este irelevant pentru obiectul prezentei cauze; pentru ea venea fiul lor în România, care se interesa de mersul lucrărilor și aducea banii pe care pârâta reclamanta reconventional îi trimitea prin acesta pentru executarea lucrărilor. De asemenea, a trimis în repetate rânduri bani pentru lucrările de construcții prin prieteni lor sau ai fiului acestora, care au fost remiși reclamanților pentru lucrările de construcții. Oricum pârâta reclamanta reconventional nu deține cunoștințe de specialitate în domeniul construcțiilor, a avut încredere deplină în cuscrii lor și nici o clipă nu și-a imaginat că ar fi în stare să pretindă vreun drept asupra casei numai pentru că a cedat insistențelor acestora ca reclamanții să se ocupe pentru ea de derularea lucrărilor de construcții executate în exclusivitate pe banii săi și ai soțului său. De altfel, ulterior finalizării lucrărilor de construcție a aflat că reclamantul a preferat să angajeze meșteri de o calitate îndoielnică, pe care îi plătea cu puțin sau chiar cu băutură, probabil pentru a cheltui cât mai puțin din banii pe care îi trimitea reclamanților în scopul executării lucrărilor, fără a-l interesa calitatea lucrărilor, evident.

Referitor la autoturisme,s-a aratat ca reclamanții în mod voit denaturează starea de fapt reală.

Nu corespund realității susținerile reclamanților potrivit cărora sumele extrase din cont lunar de către pârâta reclamanta reconventional și soțul său ar fi fost destinate cheltuielilor de întreținere, și nu construcțiilor din litigiu. După cum a arătat, proba cu înscrisuri urmează a fi întregită cu celelalte probe menționate în cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale, cu care urmeaza a face pe deplin dovada provenienței banilor cu care s-au edificat aceste construcții.

Martorii propuși de pârâta reclamanta reconventional sunt martori a căror audiere nu este prohibită de lege, precum și cunoștințe și prieteni. Este firesc să propuna martori care au cunoștință despre obiectul prezentei cauze, din cercul persoanelor apropiate acestora - și nu persoane care nu au cunoștință despre situația litigioasă.

În drept parata reclamanta reconventional a invocat disp.art. 201 C.pr.civ.

Prin precizarea facuta la termenul de judecata din 09.05.2014, reclamantii au detaliat lucrarile de constructii efectuate la imobilul in litigiu.

In dovedirea cererii, reclamantii au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriul paratei, a probei testimoniale si a probei cu expertiza tehnica in constructii, iar parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriul reclamantilor si a probei testimoniale, toate probele solicitate fiind incuviintate si administrate in cauza.

Prin sentința civilă nr. 473 din 6.03.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis în parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții G. A. și G. G. împotriva paratei G. G..

A admis în parte cererea reconvențională formulata de parata G. G..

A obligat pârâta la plata către reclamanți a echivalentului in lei la cursul BNR din ziua plății al sumei totale_ euro (cate_,5 euro către fiecare reclamant).

A constatat că pârâta a edificat pe terenul situat in Timișoara, ., intabulat in CF_ Timișoara, top_,_,_, o casa cu parter si mansardă și un garaj.

A respins în rest cererea principala și cererea reconvențională.

A obligat parata la plata sumei de_,48 lei către reclamanta G. A. și la plata sumei de 8012,48 lei către reclamantul G. G., cu titlu de cheltuieli de judecata și a respins cererea paratei privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că reclamanții sunt foștii cuscri ai paratei (copiii acestora fiind căsătoriți in perioada 2003-2011, după cum rezulta din extrasul hotărârii de divorț depusa in traducere legalizata la filele 51-52 vol. I), locuind pe aceeași . litigiu.

Parata este proprietarul imobilului casa si teren in suprafața de 1433 mp situat in Timișoara, ., intabulat in CF_ Timișoara,_,_,_ (fila 25 vol. I), casa intabulata in cartea funciara fiind o constructie veche, iar nu cea asupra careia poarta litigiul de fata.

Parata domiciliaza in Germania impreuna cu sotul si fiul sau de la un moment anterior inceperii lucrarilor de edificare a constructiei in litigiu, fapt sustinut de toate partile in cauza si de martorii audiati.

Conform sustinerilor partilor, confirmate de depozitiile martorilor audiati si de concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza, lucrarile de construire a casei in litigiu au fost desfasurate in doua etape: prima-de la o data neprecizata si pana in anul 1999, iar cea de-a doua in perioada 2003-2007, in timpul casatoriei copiilor partilor.

Lucrarile efectuate pana in anul 1999 au fost identificate si evaluate in raportul de de expertiza intocmit de expertul C. D. M. (filele 202-235 si 257-259 vol III), ale carui concluzii sunt sensibil apropiate cu cele formulate de expertul asistent Tunea R. V., desemnat de catre parata (filele 242-253 vol. III). Aceste lucrari initiale, efectuate pana in 1999, au fost realizate integral de catre parata si pe cheltuiala sa, fapt necontestat de catre parti.

Expertul a stabilit ca ponderea lucrarilor executate pana in anul 1999 este de 43% din imobil si ca valoarea constructiei edificate pana in 1999 este de_ euro, investitie realizata, astfel cum am aratat anterior, de catre parata.

S-a mai stabilit de catre acelasi expert ca valoarea imobilului (casa si garaj) in forma finalizata, urmare a lucrarilor efectuate in perioada 2003-2007, este de_ euro, litigiul vizand deci realizarea si finantarea lucrarilor din perioada 2003-2007, in valoare de_ euro.

Din sustinerile reclamantilor facute in cererea de chemare in judecata, coroborate cu cele ale paratei in cadrul intampinarii, tribunalul retine ca reclamantii au fost mandatati de catre parata sa efectueze lucrari de constructie la imobilul aratat, continuand lucrarile incepute de parata si sistate in anul 1999. Insasi parata a aratat ca i-a insarcinat pe reclamanti sa se ocupe de lucrari-supraveghere, achizitionarea materialelor, angajarea muncitorilor, achitarea manoperei si a documentatiei (filele 94-95 vol I). Nu prezinta relevanta, sub aspectul justei solutionari a cauzei, la initiativa cui a fost incheiata conventia si nici cine ar fi urmat sa locuiasca in imobilul care se edifica; aspectul care se impune a fi lamurit este cel al provenientei banilor din care au fost platite lucrarile efectuate de reclamanti pe socoteala paratei, respectiv daca aceste sume au provenit din patrimoniul reclamantilor sau au fost incredintate acestora de catre parata.

S-a reținut că desi parata a pretins ca a avansat in totalitate reclamantilor, pe parcursul realizarii constructiei, sumele necesare pentru finalizarea imobilului, facand trimitere in acest sens la extrasele de cont si la depozitiile martorilor audiati, probele administrate in cauza nu ii dovedesc sustinerile.

Astfel, tribunalul a apreciat ca fisele fiscale, copiile carnetelor de economii si extrasele bancare vizand ridicarile de numerar de catre parata nu atesta faptul ca sumele vizate de inscrisurile depuse au fost folosite pentru edificarea casei. In cauza, nu s-a facut dovada legaturii intre scoaterea unor bani din contul paratei si investitiile realizate la casa; sumele ridicate de reclamanta din salariile obtinute in perioada edificarii constructiei sunt, in medie, de 1309 euro/luna, dupa cum rezulta din centralizatorul depus de aceasta la filele 143-145 vol I, suma care nu depaseste necesarul cheltuielilor familiale lunare de intretinere, parata intretinandu-se din veniturile sale salariale.

Desi parata a aratat ca extrasele de cont atestand ridicarea periodica a unor sume de bani din banca trebuie coroborate cu depozitiile martorilor, spre a dovedi utilizarea acestor bani pentru realizarea constructiei, declaratiile martorilor audiati in cauza nu au taria de a dovedi investitiile financiare facute de parata in imobil. Niciunul dintre martorii audiati nu are cunostinta in mod direct sau, eventual, din relatarile reclamantilor, de remiterea unor sume de bani de catre parata reclamantilor in vederea realizarii constructiei, toti martorii propusi de catre parata stiind doar din afirmatiile paratei sau ale fiului acesteia ca parata a contribuit financiar la edificarea casei, fara a putea preciza vreo suma; doar martorul K. A. F. a facut mentiune despre o afirmatie a fiicei reclamantilor (nora paratei) conform careia parata i-ar fi dat bani fiului sau pentru a continua lucrarile la casa, fara insa a preciza suma, depozitie care nu poate sta la baza retinerii vreunei contributii banesti a paratei, neputand fi cuantificat vreun cuantum al unei eventuale plati.

Dupa cum s-a arătat anterior, niciunul dintre martorii paratei nu au perceput in mod direct sau, eventual, din relatarile reclamantilor, remiterea banilor de catre parata in vederea realizarii constructiei, cunoscand doar din afirmatiile paratei sau ale fiului acesteia ca parata ar fi contribuit financiar la edificarea imobilului.

Astfel, martora K. A. F. (fila 389 vol. I) stie de la parata si de la fiul acesteia ca lucrarile au fost finantate de catre parata, neputand preciza suma de bani trimisa de catre aceasta.

Martorul F. G. (fila 391 vol. I) a aratat ca parata i-a spus ca i-a dat fiului sau bani sa cumpere geamuri si ca reclamantii se ocupa de santier, insa doar sub aspectul gestionarii lucrarilor, nu si al finantarii. Desi martorul a declarat ca in perioada 1997-2000 a venit in Romania de 4-5 ori impreuna cu fiul paratei, acesta spunandu-i ca are bani la el pentru continuarea lucrarilor, perioada aratata este anterioara realizarii lucrarilor de catre reclamanti, insasi parata aratand, in cererea reconventionala, ca acestea au fost realizate in perioada 2003-2007.

La randul sau, martorul M. G. (fila 192, vol III), prieten cu fiul paratei, a aratat ca fiul paratei venea aproximativ o data pe luna sa vada cum evolueaza lucrarile, insa nu stie daca aducea bani cu aceasta ocazie.

In fine, martorul Barnutiu S. L. (fila 193, vol III) a invederat ca presupune ca parata trimitea bani pentru edificarea constructiei pentru ca de cate ori venea fiul paratei din Germania avansau lucrarile si se cumparau diverse materiale; nu poate preciza insa sumele achitate de catre aceasta si nici nu a asistat la remiterea efectiva a acestor sume.

Aceste declaratii, nici de sine statatoare si nici coroborate cu extrasele de cont depuse de parate, dupa cum a solicitat aceasta, nu sunt in masura sa dovedeasca aportul financiar adus de parata si cuantumul acestui eventual aport. Mai mult, desi prin cererea reconventionala parata a solicitat sa se constate ca a realizat prin contributie financiara exclusiva imobilul, in aceeasi cerere reconventionala, aratand sumele trimise, a fost in masura sa detalieze (fara insa a dovedi in vreun fel aceste sustineri) doar faptul ca in martie-aprilie 2005 ar fi trimis suma de 1500 euro pentru proiecte si autorizatie, apoi suma de 5500 euro la o data neprecizata pentru proiecte si autorizatie, 2000 de euro trimisi in 2005 prin intermediul fiicei reclamantilor, 2000 de euro trimisi la o data neprecizata prin intermediul fiului sau si al fiicei reclamantilor, precum si suma de 400 de euro in 2006 pentru introducerea canalizarii. Or, aceste sume (oricum nedovedite), ar totaliza dosr_ de euro, in vreme ce contravaloarea investitiei asupra careia poarta litigiul, a carei realizare o pretinde parata, insumeaza_ euro. Este adevarat ca parata a aratat, in aceeasi cerere reconventionala, ca in afara acestor sume, a mai trimis periodic bani reclamantilor prin fiul sau, respectiv prin prieteni care veneau in Romania, insa nu doar ca nu a facut dovada acestor sustineri, dar nu a fost in masura sa precizeze nici imprejurarile in care a avut loc aceasta expediere a banilor si sumele acordate.

Din contra, martorul reclamantilor, Curuti I. C. V., a aratat ca i-a imprumutat in repetate randuri pe acestia pentru a cumpara materiale.

Faptul ca parata le-ar fi dat bani fiului si nurorii sale pentru cumpararea restaurantului din Germania nu inseamna ca parata a investit si in edificarea casei.

Cata vreme parata nu a facut dovada ca a acordat reclamantilor sumele necesare pentru finalizarea imobilului, iar, pe de alta parte, atat materialele de constructie incorporate in acesta cat si forta de munca au fost achitate de catre reclamanti, se prezuma ca plata a fost facuta de acestia din urma, din fonduri proprii, sau imprumutate (astfel cum a declarat martorul anterior mentionat), fara a fi necesara dovedirea provenientei fondurilor. De altfel, reclamantii au aratat ca investitiile realizate au fost achitate dintr-o suma de bani economisita, de_ euro, realizata de reclamant din afaceri comerciale si din comercializarea unor produse de benzina in Serbia si ca au mai obtinut venituri si din vanzarea unui imobil in localitatea Satchinez.

Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat ca in speta nu a fost dovedit aportul pecuniar adus de parata la edificarea casei si nici cuantumul acestui pretins aport.

Nu are relevanta, sub aspectul solutionarii cauzei, pretinsa plata, prin autoturismul Mercedes, a serviciilor prestate de catre reclamanti, cata vreme, pe de-o parte, nu s-a dovedit ca acesta a fost oferit cu titlu gratuit, martorii audiati in cauza nerasturnand mentiunile contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti privind plata pretului, iar pe de alta parte litigiul nu poarta asupra remunerarii mandatarilor pentru indeplinirea mandatului.

Nerelevant in solutionarea pricinii este si aspectul-nedovedit de altfel prin declaratiile martorilor audiat, conform caruia la reclamanti ar fi ramas ustensilele trimise de parata din Germania (martorul F. aratand ca parata a trimis o masina de gaurit, una de fixat rigips si o betoniera, iar martorul Barnutiu S. L. declarand ca parata a adus din Germania o masina de gaurit si un flex), cat timp revendicarea acestor unelte nu face obiectul pricinii.

Exced obiectului cauzei si apararile paratei privind inchirierea de catre reclamanti a imobilelor proprietatea paratei si insusirea chiriei de catre acestia (insusire nedovedita de mijloacele de proba administrate in cauza), precum si cele vizand comercializarea de catre reclamanti, in interes propriu, a produselor obtinute din gradina paratei, cultivata de catre reclamanti, cata vreme parata nu a investit instanta cu o cerere vizand obligarea reclamantilor la restituirea sumelor pretins insusite pe nedrept.

Edificand constructia la solicitarea paratei-proprietar al terenului asupra caruia se efectua lucrarea, in continuarea chiar a edificarii unui imobil demarat de parata, reclamantii nu pot fi considerati constructori de buna-credinta in sensul prevazut de art. 494 din Vechiul Cod civil (acesta fiind actul normativ aplicabil in speta, atat incheierea conventiei intre parti cat si edificarea constructiei in baza acestei conventii avand loc sub imperiul sau), articolul aratat vizand situatia in care cel care construieste pe terenul altuia considera in mod eronat si cu buna credinta ca edifica asupra terenului sau. In situatia prevazuta de art. 494 Cod civil, cel care construieste edifica pentru sine, insa pe terenul altuia, convins fiind ca realizeaza constructia pe terenul sau. In speta, reclamantii au construit in baza unui mandat acordat de catre parata, lucrand pentru si pe seama acesteia.

Conform art. 492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

S-a reținut că fiind aplicabil Vechiul Cod civil, parata nu are la dispozitie posibilitatea conferita de dispozitiile art. 581 din Noul Cod civil, de a solicita reclamantilor sa achizitioneze imobilul asupra caruia au edificat constructiile; in plus, aceasta posibilitate ar exista doar in situatia in care reclamantii ar fi construit pe cont propriu, iar nu la solicitarea paratei. In speta, constructia a fost edificata de catre parata, insa prin intermediul reclamantilor, acestia actionand in calitate de mandatari ai paratei si avand dreptul a fi dezdaunati pentru investitiile realizate, dovedite de raportul de expertiza a fi in cuantum de_ euro.

Cat priveste cererea paratei de intabulare a imobilului pe numele sau in cartea funciara, cu titlu de edificare, aceasta va fi respinsa cata vreme nu s-a depus la dosar procesul-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor. F. acest proces-verbal intabularea nu poate fi dispusa, intrucat, potrivit art. 37 alin 5 din Legea 50/1991, “construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.” Constructia nefiind considerata finalizata, neavand deci, ca edificiu, o existenta recunoscuta din punct de vedere juridic, instanta nu poate constata, la acest moment (anterior efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor), un drept de proprietate al paratei asupra imobilului. P. la momentul consfintirii legalei existente a edificiului construit, prin emiterea documentatiilor care sa certifice legalitatea constructiei, parata poate invoca un drept de proprietate doar asupra materialelor incorporate in imobil, iar nu si asupra imobilului.

Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii G. A. si G. G. impotriva paratei G. G. si a obligat parata la plata catre reclamanti a echivalentului in lei la cursul BNR din ziua platii al sumei totale_ euro (cate_,5 euro catre fiecare reclamant), reprezentand sumele investite in constructia realizata la solicitarea paratei, respingand restul capetelor din cererea principala.

A fost admisa in parte si cererea reconventionala, instanta constatand ca parata a fost cea care a edificat pe terenul situat in Timisoara, ., intabulat in CF_ Timisoara, top_,_,_, prin intermediul reclamantilor mandatari (care, astfel cum s-a aratat anterior, au dreptul de a fi despagubiti pentru sumele cheltuite), o casa cu parter si mansarda si un garaj, urmand a fi respinse restul petitelor din cererea reconventionala.

In baza art. 453 C., a fost obligata parata, cazuta in pretentii, la plata sumei de_,48 lei catre reclamanta G. A. (8012,48 lei taxa judiciara de timbru, 2500 lei onorariu avocatial-fila 4 vol I si 2300 lei onorariu expert achitate pe numele sau) si la plata sumei de 8012,48 lei catre reclamantul G. G. (taxa judiciara de timbru), cu titlu de cheltuieli de judecata.

In temeiul aceluiasi articol, a fost respinsa cererea paratei privind obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, tribunalul apreciind ca, desi a fost admisa in parte cererea reconventionala, constatandu-se ca parata a edificat constructia, admiterea nu a avut loc in sensul solicitat de catre parata, de a se constata edificarea prin contributia sa financiara, situatie care ar fi justificat indreptatirea acesteia la cheltuieli de judecata, ci in sensul pretins de catre reclamanti, al ridicarii constructiei de catre parata, prin intermediul si pe cheltuiala reclamantilor.

În termen, împotriva sentinței civile nr. 473 din 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a declarat apel pârâta reclamantă reconvențională G. G., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, cu consecința admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că hotărârea primei instanțe este vădit netemeinică și nelegală, pronunțată cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale incidente în cauză și printr-o stabilire greșită a stării de fapt, ca urmare a unei analize superficiale a probatoriului administrat în cauză,

Astfel, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prev. art. 492 C.civ., care instituie prezumția că proprietarul terenului este și proprietarul lucrărilor executate pe teren, până la proba contrarie, din care rezultă că sarcina probei incumbă celui care emite pretenții pentru a fi despăgubit pentru executarea lucrărilor, și nu incumbă proprietarului terenului pe care s-au executat pretinsele lucrări ;

Instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 1169 C.civ. potrivit cărora cel care emite pretenții în fața instanței are sarcina de a le dovedi . Instanța a inversat sarcina probei, instituind în mod eronat obligația în sarcina sa de a dovedi în mod direct și separat fiecare sumă investită în executarea acestor lucrări și exonerând reclamanții de obligația prevăzută de lege de a-și dovedi pretențiile formulate împotriva sa;

Instanța a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică, și nu a ținut seama de probele administrate la cererea sa, precum și de prezumțiile simple incidente în cauză și a pronunțat hotărârea pe baza simplelor afirmații ale reclamanților la interogatoriu, și fără a exista nici o dovadă în dosar că reclamanții ar fi deținut în realitate vreo sumă de bani pe care să o fi investit în imobil, singura mențiune din dosar fiind afirmația reclamanților la interogatoriu, care în mod evident nu putea fi luată în considerare ca probă în cauză.

Instanța a dispus chiar împotriva propriei recunoașteri la interogatoriu a reclamantului G. G. (fila 383 pct. 5 vol. III, care a afirmat că prețul încasat din vânzarea casei din Stachinez a fost folosit la edificarea mansardei la propria lor casă, iar instanța a reținut împotriva acestei recunoașteri a reclamantului că banii din vânzarea casei din Satchinez ar fi fost folosiți de reclamanți la executarea lucrărilor la casa sa; deși contractul de vânzare-cumpărare cu privire la casa respectivă a fost depus de reclamanți incomplet, fără încheierea de autentificare, tocmai pentru a nu se putea stabili data la care a fost realizată vânzarea (la fila 166 voi. I dosar);

Instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prev. art. 969 C.civ., și a reținut în mod greșit că reclamanții ar fi fost cei care au executat lucrările la casă în baza unui mandat din partea pârâtei, deși nu a existat și nu s-a dovedit un contract de mandat între părți, existând doar o înțelegere în familie în sensul ca pe banii pârâtei, reclamanții să se ocupe de procurarea materialelor și a forței de muncă și să supravegheze lucrările (astfel cum a recunoscut reclamantul G. G. la interogatoriu - fila 384 pct. 7 vol.lll);

Instanța a respins cererea pârâtei de intabulare a casei, deși a constatat prin hotărâre că a executat o casă cu parter și mansardă, și cu toate că prin Raportul de expertiză întocmit de exp. C. D. s-a constatat existența casei și a garajului și s-a formulat de către expert propunere de înscriere a acesteia în cartea funciară și de intabulare a dreptului său de proprietate asupra casei și garajului conform Anexei nr. IX a Raportului de expertiză - (fila 22 din Raportul de expertiză depus la filele 205-235 vol.l);

Instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, dispunând obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanți a jumătate din suma la care a fost obligată, deși reclamanții au calitatea de soți, și prin urmare între aceștia există o stare de devălmășie, fiind inadmisibilă stabilirea cotelor în prezentul cadru procesual.

Invocă nelegalitatea hotărârii primei instanțe și cu privire la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în raport de soluția pronunțată și anume că deși a admis în parte cererea principală a reclamanților și a admis în parte cererea reconvențională, prima instanță a dispus obligarea sa în întregime la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți și a respins în întregime cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către aceasta, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea prev. art. 453 NCPC.

Solicită obligarea intimaților reclamanți la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, la prima instanță în sumă de 12.733 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în apel, pe care urmează să le dovedească cu înscrisuri justificative, constând de asemenea în taxă de timbru și onorariu avocațial.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 492 Cod civil, arată că prima instanță nu a luat în considerare poziția procesuală și nesinceritatea reclamanților manifestată prin acțiunea introductivă . Aceștia au ascuns instanței prin acțiune că o proporție de aproape jumătate din casă fusese deja edificată de pârâtă înainte de 1999, respectiv dinainte de căsătoria copiilor lor.

Reclamanții procedând astfel au încercat să inducă în eroare Instanță și să se îmbogățească pe seama sa fără just temei, și au solicitat prin acțiunea introductivă să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului cotei de 80% din valoarea casei și a garajului.

Prin raportul de expertiză efectuat de expert C. D., s-a stabilit că o proporție de 43 % din imobil fusese executat de pârâtă până în anul 1999, cu mult înainte de căsătoria copiilor lor, că valoarea reală a construcțiilor este de_ Euro, din care numai_ Euro reprezintă valoarea lucrărilor executate în perioada 2003-2007.

D. după ce pârâta a arătat prin întâmpinare și cerere reconvențională și după ce a depus dovezi privind stadiul lucrărilor executate anterior anului 1999 ( filele 102, 105 voi. I), pârâții au recunoscut la interogatoriu acest fapt.

In mod eronat prima instanță a apreciat că nu ar prezenta relevanță la inițiativa cui a intervenit convenția ca reclamanții să se ocupe pe banii săi de supravegherea lucrărilor, de achiziționarea materialelor, angajarea muncitorilor, de achitarea manoperei și a documentației, în condițiile în care reclamanții au urmărit să își însușească o bună parte din banii trimiși de pârâtă în scopul executării lucrărilor la casă, după cum de altfel s-a și întâmplat, și să profite de raporturile de existente între părți în acea perioadă, noi fiind cuscri, copiii lor fiind căsătoriți.

De asemenea, greșit a reținut prima instanță că nu ar fi prezentat relevantă cine urma să locuiască în imobil, în condițiile în care reclamanții, pentru a induce în eroare instanța și pentru a obține fără drept sume de bani de pe urma sa, au susținut contrar realității că edificiul ar fi urmat să fie realizat pentru nepotul lor, și nicidecum pentru pârâtă și soțul său când vor fi la pensie și se vor întoarce în România, cum a dovedit în dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 492 Cod civil, incumba reclamanților sarcina probei pentru a face dovada că lucrările respective au fost executate cu banii lor, și nu cădea în sarcina sa de a face această probă ca proprietară a terenului și a construcției executate deja în proporție de 43 % cu mult dinaintea căsătoriei copiilor lor.

Instanța însă în mod greșit a răsturnat sarcina probei, stabilind că incumbă pârâtei să dovedească fiecare sumă trimisă, respectiv încredințată reclamanților în vederea efectuării plăților și că extrasele de cont și depozițiile martorilor audiați în cauză nu mi-ar dovedi susținerile.

Instanța a reținut în mod eronat că fișele fiscale (depuse la dosar în Volumul II cuprinzând fișele fiscale ale pârâtei și ale soțului său, copiile carnetelor de economii și extrasele bancare vizând ridicările de numerar de către pârâtă nu ar atesta faptul că sumele vizate de înscrisurile depuse au fost folosite pentru casă. A depus la dosar și tabelul privind ridicările în numerar ale sumelor trimise reclamanților pentru lucrările la casă ( filele 143-145) care se coroborează cu Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de d-na exp. ec. Ș. I. (filele 24-187 voi.III dosar) privind veniturile realizate de pârâtă și de soțul său, G. loan în perioada executării lucrărilor 2003-2007, având ca anexă fluturații de salariu - adeverințe de venit în limba germană și traduse în limba română.

Din coroborarea tabelului privind ridicările în numerar ale sumelor trimise în țară, cu depozițiile martorilor, rezultă cu evidență că a făcut pe deplin dovada că a executat prin contribuția sa exclusivă, lucrările de construcții și în perioada 2003-2007.

Arată că în mod cu totul neîntemeiat instanța a reținut că sumele ridicate de pârâtă din salariile obținute în perioada edificării construcțiilor ar fi în medie de 1309 euro/ lună și că această sumă nu ar depăși necesarul cheltuielilor lunare de întreținere. Din examinarea tabelului privind ridicările în numerar coroborat cu Raportul de expertiză extrajudiciar în contabilitate și cu adeverințele de venituri rezultă că a ridicat frecvent și sume mari - câte 5.000 Euro, 2000 Euro, 1500 Euro, 4000 Euro ( filele 143-145) sume pe care le trimitea în țară pentru lucrările la casă prin intermediul fiului său sau al prietenilor.

Ridica din contul curent comun al pârâtei și al soțului său, diverse sume de bani pe care le economiseau și apoi trimitea sumele capitalizate, în țară, la reclamanți, pentru lucrările de construcții la casă, respectiv le-a dus personal acestora când a fost în România.

A învederat că, prima instanță nu a ținut seama la soluționarea cauzei de raporturile de familie existente între părți la acea dată, pârâta și soțul său fiind cuscri cu reclamanții, raporturi care au creat o imposibilitate morală vădit pentru ea de a preconstitui probe pentru remiterea banilor către reclamanți.

Instanța nu a ținut seama de probele administrate la cererea sa, precum și de prezumțiile simple incidente în cauză și a pronunțat hotărârea pe baza simplelor afirmații ale reclamanților la interogatoriu, și fără a exista nici o dovadă în dosar că reclamanții ar fi deținut în realitate vreo sumă de bani pe care să o fi investit în imobil, singura mențiune din dosar fiind afirmația reclamanților la interogatoriu, care nu putea fi luată în considerare ca probă în cauză.

Astfel, fără ca reclamanții să fi administrat nici o probă în dovedirea susținerilor lor, doar pe baza unei simple prezumții, instanța a reținut că „ se prezumă că plata materialelor și a forței de muncă a fost făcută de reclamanți din fonduri proprii sau împrumutate - reținând existența fondurilor proprii ale reclamanților în exclusivitate pe baza afirmațiilor reclamanților la interogatoriu, care au afirmat că au avut 30.000 Euro economisită din „afaceri comerciale" - deși la dosar au fost depuse bilanțuri ale firmei reclamanților (filele 183-189), și din care rezultă că profitul era 0, precum și o sumă de 30.000 despre care reclamantul a afirmat că ar fi obținut-o prin embargo în Serbia, instanța denumind proveniența acestei sume ca fiind „din comercializarea unor produse de benzină în Serbia". Astfel, instanța a reținut ca dovedit faptul că lucrările ar fi fost executate de reclamanți cu bani rezultați dintr-o activitate ilicită, deși nu a existat nici o probă cu privire la faptul că reclamnații ar fi avut aceste sume de bani.

În mod greșit și nejustificat prima instanță a înlăturat toate probele testimoniale administrate la cererea pârâtei, apreciind în mod eronat că acestea nu ar avea tăria de a dovedi investițiile financiare făcute de pârâtă.

Martora K. A. F. ( fila 389) a arătat că, în calitate de nașă de cununie a fiilor lor, ai părților, și nașa de botez a copilului rezultat din căsătoria acestora din urmă, precum și fiind vecină cu fiul său, în Germania, din anul 2004, a aflat că lucrările la imobil au fost făcute de reclamanți însă cu bani trimiși de către pârâtă, absolut toate lucrările fiind finanțate de aceasta.

Este neîntemeiată hotărârea primei instanțe care retine că nu ar fi făcut proba provenienței banilor cu care s-au executat lucrările la casă în condițiile în care martora K. A. F. a arătat că această împrejurare a fost confirmată si de fiica reclamanților, și anume: "Chiar fiica reclamanților mi-a spus că pârâta i-a dat bani fiului său si că vin în România să continue lucrările la casă".

Martorul F. G. ( fila 391-392) a arătat că are cunoștință despre faptul că intenția părților în legătură cu imobilul a fost ca acesta să fie o reședință pentru pârâtă și soțul său la momentul pensionării, ei intenționând să se întoarcă în România, martorul arătând că prin 1997 - 1998 i-a dat fiului lor o sumă de bani cea 10.000 mărci să vină să înceapă lucrările și să se ocupe de șantier.

Martorul a arătat că a fost angajată o firmă, că martorul a venit împreună cu fiul său în România de cca 4-5 ori cu bani de la pârâtă, mama sa. Martorul a arătat că are cunoștință că reclamanții s-au oferit să se ocupe de organizarea șantierului la casă, însă exclusiv sub aspectul gestionării lucrărilor, nu al finanțării.

Martorul a mai arătat că are cunoștință despre faptul că a fost închiriată casa veche, pârâta neîncasând nici un ban din chirie. Martorul a văzut chiriași în casa veche si după 2005, iar după apariția casei noi si aceasta a fost închiriată, martorul având cunoștință despre faptul că nu a primit chirie pe casa nouă.

Martorul B. S. L. ( fila 193) a arătat că este vecin cu construcția din litigiu, care este chiar lângă gardul martorului.

Martorul a arătat că, la momentul când s-au căsătorit copiii lor - ( fiica reclamanților și băiatul pârâtei -n.n.) era edificat parterul și cca un metru din mansardă, iar țigla era deja cumpărată, fiind depozitată chiar lângă gardul martorului.

Martorul a arătat că știe că atât înainte de căsătoria copiilor lor, cât și după căsătoria acestora, pârâta trimitea bani pentru edificarea construcției. Martorul cunoștea acest lucru întrucât de câte ori venea fiul său din Germania avansau lucrările la imobil, iar când îl întreba cât a costat câte o lucrare, acesta răspundea "mult" .

Personal martorul nu l-a văzut pe reclamant să presteze muncă fizică la imobilul în construcție însă l-a auzit pe acesta coordonând muncitorii, era o echipă de 3-4 muncitori.

Martorul M. G. ( fila 192) a arătat că este vecin cu imobilul din litigiu, fiind prieten cu fiul său, și are cunoștință că înainte de căsătoria copiilor lor era turnată placa deasupra parterului și ridicat parțial zidul de la mansardă, cu o înălțime de aproximativ 1,20 m și că recunoaște fotografiile depuse la fila 105 ca fiind stadiul lucrărilor dinaintea căsătoriei copiilor părților.

Arată că reclamanții nu au făcut nici o probă că ar fi investit vreun ban din patrimoniul lor pentru edificarea acestei construcții, rezultă că imobilul nu a fost edificat nici pentru tinerii căsătoriți, nici pentru nepot, ci pentru pârâtă și soțul său, când se vor pensiona.

Prima instanță nu a luat în considerare depozițiile martorilor propuși de pârâtă, nu a luat în considerare înscrisurile cu care a făcut dovada veniturilor sale, a economiilor pe care le-a avut și le-a lichidat în perioada executării lucrărilor, dovezi pe care trebuia să le coroboreze cu prezumțiile simple, judiciare constând în aceea că imobilul a fost executat în proporție de aproape jumătate dinainte de căsătoria copiilor lor.

Pârâta și soțul său au fost în permanență angajați în muncă, în Germania, după cum a dovedit, și amândoi au realizat venituri considerabile din care a făcut economii, după cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de exp.ec. S. I. -precum si din înscrisurile-anexă la raport (fluturasii de salariu privind salariile realizate de pârâtă si de soțul său în perioada executării construcțiilor din litigiu 2003-2007, prin care se atestă că ambii au realizat în perioada arătată venituri în valoare totală de 155.851 Euro.

Arată că reclamanților li s-a reținut ca fiind făcută legătura între banii încasați din vânzarea unei case la Satchinez și lucrările de la casă, împotriva propriilor recunoașteri la interogatoriu ale reclamantului, respectiv în condițiile în care reclamantul însuși a susținut la interogator că banii din vânzarea casei respective i-a investit în mansardarea casei sale, și nicidecum în lucrările executate la casa mea, după cum eronat a reținut prima instanță.

De asemenea, prima instanță nu a ținut seama că nu se arată în ce an a fost vândută casa respectivă, contractul fiind depus de reclamanți în mod deliberat incomplet, fără a avea și încheierea de autentificare de pe verso ( fila 166 voi. I), și de altfel nici unul din martorii audiați la cererea reclamanților nu au arătat că ar fi avut cunoștință că reclamanții ar fi investit bani încasați din vânzarea unei case în lucrările executate la casa pârâtei.

Instanța nu a luat în considerare nici faptul că reclamanții nu au depus nici un act legat de lucrările executate la imobil, acesta fiind și motivul pentru care expertul a fost în imposibilitate de a evalua separat lucrările enumerate de reclamanți, pe care au pretins că le-ar fi executat din banii lor la casa sa.

Instanța a reținut în mod eronat că pârâta ar fi retras sume de cca 1309 euro/lună care nu ar depăși necesarul cheltuielilor familiale lunare de întreținere, fără a exista nici o probă pentru a reține astfel.

Instanța în loc să facă analiza corectă a dispozițiilor legale invocate, se preocupă în a analiza dispoziții legale care nu au fost invocate de pârâtă, ci de către reclamanți. Astfel, reține că „pârâta nu are la dispoziție posibilitatea conferită de dispozițiile art. 581 din Noul Cod civil de a solicita reclamanților să achiziționeze imobilul asupra căruia au edificat construcțiile, în condițiile în care nu pârâta, ci reclamanții au invocat în favoarea lor dispozițiile legale mai sus menționate.

Instanța a dispus împotriva propriei recunoașteri la interogatoriu a reclamantului G. G. (fila 383 pct. 5 voi. III . care a afirmat că prețul încasat din vânzarea casei din Stachinez a fost folosit la edificarea mansardei la propria lor casă, iar instanța a reținut împotriva acestei recunoașteri a reclamantului că banii din vânzarea casei din Satchinez ar fi fost folosiți de reclamanți ia executarea lucrărilor la casa sa; deși contractul de vânzare-cumpărare cu privire la casa respectivă a fost depus de reclamanți incomplet, fără încheierea de autentificare, tocmai pentru a nu se putea stabili data la care a fost realizată vânzarea (la fila 166 voi. I dosar).

A învederat că toate probele administrate la cererea sa au fost considerate în mod surprinzător ca nerelevante și neconvingătoare, în schimb simplele susțineri ale reclamanților, nedovedite, au fost suficiente ca instanța să rețină aportul exclusiv al reclamanților la executarea lucrărilor la casă, în baza unei simple prezumții.

Martorul S. B. D. ( fila 191) a arătat că nu știe cine a plătit materialele de construcție și muncitorii, că a văzut mereu 2-4 oameni la muncă, iar pe reclamant l-a văzut doar cărând ustensile necesare lucrărilor, și că nu poate spune ce lucrări ar fi fost efectuate de reclamant.

Martora S. B. Germaine ( fila 189) a arătat că nu cunoaște cine a plătit echipa care lucra la casă, nu știe din ce bani au fost plătite materialele de construcție, însă are cunoștință despre faptul că pârâta și soțul său erau angajați și lucrau în Germania și în perioada edificării casei.

Martorul C. I. C. V. ( fila 387) a arătat că nu cunoaște amănunte în legătură cu contribuția la munca pentru efectuarea casei și nici la cheltuielile suportate.

Arată că nici una dintre probele administrate la cererea reclamanților nu poate duce la concluzia că reclamanții ar fi suportat din banii lor costul lucrărilor.

Instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prev. art. 969 C.civ., și a reținut în mod greșit că reclamanții ar fi fost cei care au executat lucrările la casă în baza unui mandat din partea pârâtei, deși nu a existat și nu s-a dovedit un contract de mandat între părți, existând doar o înțelegere în familie în sensul ca pe banii săi, reclamanții să se ocupe de procurarea materialelor și a forței de muncă și să supravegheze lucrările (astfel cum a recunoscut reclamantul G. G. la interogatoriu - fila 384 pct. 7 vol.lll).

Instanța în mod greșit a reținut că ar fi lipsit de relevanță faptul că reclamanții au închiriat imobilul vechi, și că le-au rămas acestora ustensilele pe care pârâta le-a trimis în țară pentru executarea lucrărilor la casă, deși aceste împrejurări au fost pe deplin dovedite cu martorii audiați.

I-a gratificat pe reclamanți cu autoturismul Mercedes tocmai pentru a se revanșa față de aceștia pentru supravegherea lucrărilor de construcții la casa sa, după cum a dovedit de asemenea prin probele administrate în cauză.

Astfel, martora K. A. F. (fila 389 vol.lll) a arătat că mașina Mercedes era mașina fiului său, pe numele pârâtei, și că a fost făcută cadou reclamanților, întrucât acesta urma să primească altă mașină, pârâta fiind cea care a plătit și impozitul și asigurarea pentru mașină, cealaltă mașină fiind primită de fiul său tot de la ea.

Martorul F. G. ( fila 391 vol.lll) a arătat că autoturismul Mercedes i-a fost dat reclamantului pentru a-i mulțumi pentru că s-a ocupat de șantier, și că acest autoturism dat reclamanților valora 2.500 - 3.000 Euro. Martorul a mai arătat că are cunoștință că fiul său nu a primit nici un ban pentru mașină dar că au făcut un contract de vânzare-cumpărare, reclamantului fiindu-i necesar pentru înscrierea mașinii în România, așa încât în mod cu totul neîntemeiat prima instanță a reținut că nu ar fi făcut dovada că nu s-a achitat de către reclamanți prețul cuprins în contractul de vânzare-cumpărare.

Arată că, din probe rezultă cu prisosință că reclamanții și-au însușit chiriile încasate din închirierea imobilului vechi timp de nouă ani, precum și veniturile din închirierea casei noi, după finalizarea lucrărilor de construcție, chirii ce totalizează o sumă considerabilă, aspect dovedit de asemenea cu martorii K. A. F., Miloslalvelv G., B. S. L..

Instanța a respins cererea sa de intabulare a casei, deși a constatat prin hotărâre că pârâta a executat o casă cu parter și mansardă, și cu toate că prin Raportul de expertiză întocmit de exp. C. D. s-a constatat existența casei și a garajului și s-a formulat de către expert propunere de înscriere a acesteia în cartea funciară și de intabulare a dreptului său de proprietate asupra casei și garajului conform Anexei nr. IX a Raportului de expertiză - (fila 22 din Raportul de expertiză depus la filele 205-235 vol.l).

Arată că soluția primei instanțe este nelegală și în privința soluției date cererii sale de intabulare a construcției pe numele său, fiind respinsă pentru faptul că nu s-a depus la dosar procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.

Însă lipsa procesului verbal de recepție la finalizarea lucrărilor nu poate justifica respingerea cererii, în condițiile în care prin raportul de expertiză în construcții s-a constatat că imobilul există și că este finalizat.

Procesul verbal de finalizare este necesar în situațiile în care nu există un litigiu și în care nu s-a efectuat o lucrare științifică prin care să se constate finalizarea lucrărilor de edificare a casei, ceea ce nu este cazul în speță.

Potrivit prev. art. 24 din Legea nr. 7/1996, intabularea dreptului de proprietate se realizează și în baza hotărârii judecătorești, nu numai în temeiul unui act administrativ, așa încât cererea sa este pe deplin întemeiată.

Invocă nelegalitatea hotărârii primei instanțe și cu privire la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în raport de soluția pronunțată - vădit nelegală și aceasta pentru considerentele arătate - și anume că deși a admis în parte cererea principală a reclamanților și a admis în parte cererea reconvențională, prima instanță a dispus obligarea sa în întregime la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți și a respins în întregime cererea sa de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea prev. art. 453 NCPC.

De asemenea, în mod greșit s-a dispus stabilirea taxei de timbru în sarcina fiecăruia dintre reclamanți deși aceștia nu puteau fiecare dintre ei să solicite separat pentru sine obiectul procesului deoarece sunt căsătoriți, pretinsa contribuție având caracter de bun comun, și nu li se putea acorda decât ambilor, împreună, în solidar eventuala suma stabilită. Așa încât în mod greșit a fost obligată de două ori la plata taxei de timbru, în favoarea reclamantului G. G., și separat în favoarea reclamantei G. A., precum și la cota de câte jumătate din creanța stabilită în sarcina sa către fiecare dintre reclamanți.

În drept, invocă art. 466 și urm. N.C.P.C., art. 482 și 453 N.C.P.C.

Prin întâmpinare, reclamanții intimați G. A. și G. G., au solicitat respingerea apelului cu motivarea în esență că hotărârea instanței de fond se bazează pe un probatoriu larg, instanța admițând aproape toate mijloacele de probă îngăduite de norma procesual civilă (înscrisuri, martori, prezumții, interogatoriu, expertiză tehnică judiciară), or, în cererea de apel se încearcă o reinterpretare forțată a probelor, în realitate o denaturare a acestora.

Arată că nici unul din martorii pârâtei nu au relatat aspecte percepute ex proprius sensibus și nici vreo recunoaștere a reclamanților.

Au învederat că așa cum rezultă din probele de la dosar și cum corect și instanța de fond a reținut, sumele ridicate de apelantă de la bancă erau de aproximativ 1309 euro/lună, or acest venit era necesar cheltuielilor familiale lunare de întreținere.

Au arătat că s-a reținut corect de instanță că pârâta i-a însărcinat pe reclamanți să se ocupe de lucrările la construcția din litigiu.

Prin răspuns la întâmpinare, pârâta solicită a se înlătura susținerile intimaților, cu consecința admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

A reiterat susținerile din apelul declarat, arătând că deși reaua-credință a intimaților este evidentă, aceasta a fost ignorată de prima instanță în situația în care reclamanții nu au făcut nicio probă pentru a dovedi că au investit vreun ban în edificarea casei din litigiu. Le-a dat bani reclamanților fără vreun act, în virtutea raporturilor de familie existente între părți la acea dată, fiind dovedită imposibilitatea morală de preconstituire a actului scris, urmând ca instanța să coroboreze probele administrate și să aplice prezumțiile simple.

Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, de dispozițiile art. 466 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că apelul este fondat, sentința atacată urmând a fi schimbată doar în parte, în ceea ce privește obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în ceea ce privește critica cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 492 Cod civil, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.

S-a reținut că pârâta este proprietarul imobilului – casă și teren în suprafață de 1433 mp, situat în Timișoara, ., jud. T., intabulat în CF_ Timișoara, nr. top_,_ –_, în CF fiind intabulată o construcție veche iar nu construcția din litigiu.

Probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, au dovedit că lucrările de edificare a casei din litigiu au fost efectuate, o parte până în anul 1999, iar altă parte, în perioada 2003 – 2007, părțile au fost de acord asupra valorii lucrărilor efectuate stabilită prin expertiza întocmită de expert C. D., respectiv de 68.637 euro, expertul stabilind și faptul că până în anul 1999 lucrările efectuate de pârâtă și ponderea acestor lucrări au fost în proporție de 43% din imobil, valoarea acestora fiind de 27.044 euro.

Pârâta a învederat că edificiul din litigiu urma să fie realizat pentru familia sa, respectiv pentru pârâtă și soțul său, și nu pentru nepotul părților (părțile fiind foști cuscri), astfel cum au susținut contrar realității reclamanții – acesta fiind motivul pentru care a continuat edificarea casei începută înainte de anul 1999.

S-a reținut în mod întemeiat de instanța de apel faptul că reclamanții au fost mandatați de pârâtă să efectueze lucrările la imobilul din litigiu, acest aspect rezultând din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, cât și din cuprinsul cererii reconvenționale prin care pârâta a învederat că în virtutea relațiilor de familie a fost de acord ca reclamanții să se preocupe de achiziționarea materialelor și de angajarea muncitorilor pentru construirea casei.

S-a dovedit de asemenea în cauză că, contravaloarea lucrărilor a fost achitată de către reclamanți, nefiind însă dovedită susținerea pârâtei apelante că aceasta a remis pe parcursul efectuării construcției către reclamanți sumele investite în lucrările respective.

Deși susține că din coroborarea tabelului privind ridicările în numerar ale sumelor trimise în țară, cu depozițiile martorilor și cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară (filele 24-187 vol. III dosar fond), rezultă că a făcut dovada contribuției exclusive la efectuarea lucrărilor și în perioada 2003 – 2007, acest aspect nu se confirmă în cauză având în vedere că din declarațiile martorilor propuși de pârâtă și audiați în cauză, rezultă că aceștia nu au cunoscut în mod direct sau de la reclamanți despre remiterea unor sume de bani pentru construcție de către pârâtă (care de altfel au efectuat lucrările), ci ei știu despre aspectele învederate din afirmațiile pârâtei sau a fiului acesteia.

Astfel, martorul K. A. F. (fila 389 vol. I dosar fond), a învederat că „știe din discuțiile cu pârâta și cu fiul acesteia că lucrările au fost făcute de reclamanți, cu bani trimiși de pârâtă; banii erau trimiși prin intermediul fiului pârâtei …; Nu am asistat niciodată la remiterea banilor”.

De asemenea, un alt martor cu care pârâta dorește să dovedească contribuția sa exclusivă la edificarea construcției martorul Ferengean G. a învederat că „pârâta i-a spus că i-a dat fiului său bani să vină în România și să se ocupe de șantier.

Tot astfel și martorul B. S. L. (fila 193 vol. III dosar fond) a arătat că nu știe din ce bani erau plătiți muncitorii, fiul pârâtei venea o dată pe lună sau la două luni, prilej cu care constata că se cumpărau materiale și nu știe în ce scop a fost construită construcția.

Susținerea pârâtei (interogator pârâtă fila 159 vol. I dosar fond) că a trimis bani pentru construcția din litigiu prin fiul său, prin fosta noră, prin prieteni – nu a fost dovedită întrucât așa cum s-a reținut de prima instanță, acest aspect nu a fost confirmat de martorii audiați, mai mult, nici unul din martori nu au fost prezenți la remiterea vreunei sume de bani către reclamanți din partea pârâtei în scopul edificării construcției .

Pe de altă parte, martorul propus de reclamanți C. I., a învederat că obișnuia să împrumute pe reclamanți care lucrau la imobil, cu sume de bani pentru cumpărarea materialelor, iar martorul S. B. a învederat că reclamantul lucra zilnic la imobil împreună cu o echipă de muncitori angajați.

Deși prin cererea reconvențională pârâta a arătat și a detaliat sumele de bani pe care le-a trimis din Germania, nu s-a făcut dovada că sumele respective au fost trimise pentru construcția în litigiu.

Nu s-a făcut dovada legăturii între scoaterea unor sume de bani din conturile pârâtei pentru edificarea casei și construirea imobilului.

Nu poate fi primită susținerea că a fost răsturnată sarcina probei de către intimați și că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 492 Cod civil și art. 1169 Cod civil, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de conținutul cererii reconvenționale.

Acest text consacră principiul accesiunii, în sensul că orice construcții, plantații, etc. sunt prezumate a fi ale proprietarului pământului „până ce se dovedește contrariul”.

Rezultă din acest text că pot exista excepții la regula accesiunii, adică cazuri în care construcțiile și plantațiile să nu aparțină proprietarului fondului, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că lucrările construcției din litigiu au fost efectuate de reclamanți la solicitarea pârâtei proprietar al terenului.

Pe de altă parte, este adevărat că art. 492 Cod civil stabilește o dublă prezumție, respectiv că orice construcție, plantație sau lucrare făcută pe un fond, sunt prezumate că au fost făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa și că această prezumție se poate combate prin dovada contrară – în cauza dedusă judecății însă s-a făcut dovada că, construcția a fost edificată de pârâtă prin intermediul reclamanților în calitate de mandatari ai acesteia și că au dreptul de a fi despăgubiți pentru lucrările efectuate.

În ceea ce privește critica adusă cu privire la respingerea cererii de intabulare în CF a construcției din litigiu edificată de pârâtă, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 37 (2) din Legea nr. 50/1991 (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), ce prevăd că lucrările de construire se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrării. Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acestuia precum și cele ce nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în CF.

Raportat la obiectul cauzei, nu sunt aplicabile speței dispozițiile art. 24 (3) din Legea nr. 7/1996, invocate de pârâtă care (în forma în vigoare la data promovării prezentei acțiuni), prevăd că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic, a hotărârii judecătorești sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta prin care s-au constituit sau transmis în mod valabil, fiind incidente cauzei dispozițiile Legii nr. 50/1997.

În acest sens, autorizația de construire emisă la 20.07.2005 pe numele pârâtei cu termen de valabilitate de 12 luni neînsoțită de documentația tehnică, avize și autorizații prealabile (art. 2-7 din Legea nr. 50/1991), nu atestă executarea construcției cu respectarea dispozițiilor legale în materie, întrucât, dreptul de proprietate asupra construcției nu se poate naște în mod legal, decât cu respectarea regimului juridic în vigoare la data construirii, și cum în cauza dedusă judecății, până la soluționarea acesteia de către instanța de apel nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor Legii nr. 50/1991, se constată că în mod corect a fost respinsă cererea de intabulare în CF a construcției din litigiu.

Pe de altă parte, trebuie precizat că, construcțiile executate de proprietarul terenului (în speță de către pârâtă prin intermediul reclamanților) reprezintă în realitate fapte materiale ce produc consecințe juridice, devenind fapte juridice numai dacă acestea s-au născut în concordanță cu normele juridice aplicabile în materie, astfel că edificarea unei construcții de către proprietarul terenului poate să rămână un simplu fapt material în situația în care construcția nu s-a făcut în condițiile legii și pe baza actelor prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica adusă hotărârii atacate cu referire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta este întemeiată în parte.

Astfel, raportat la soluția pronunțată se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 453 N.C.P.C. în ceea ce privește culpa procesuală a părții căzută în pretenții, însă în mod greșit a fost obligată pârâta să achite taxa de timbru pentru fiecare reclamant în sumă de 8012,48 lei.

Faptul că instanța a obligat în mod distinct fiecare reclamant în parte la achitarea taxei judiciare, deși acțiunea a fost promovată de ambii reclamanți printr-o singură cerere de chemare în judecată, iar aceștia nu au uzat de dispozițiile art. 39 (1) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru a formula o eventuală cerere de reexaminare asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu poate fi imputat pârâtei, care în mod greșit a fost obligată să achite taxa judiciară integrală pentru fiecare reclamant în parte.

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 Cod pr. civ. va admite apelul declarat de pârâta G. G. împotriva sentinței civile nr. 473 din 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, va schimba în parte sentința civilă atacată în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8012,48 lei către reclamantul G. G. cu titlu de cheltuieli de judecată și va menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.

În baza art. 453 Cod pr. civ., va obliga pe reclamanții intimați G. G. și G. A. să plătească pârâtei apelante G. G. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta G. G., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat M. S. – Leodora, cu sediul în Timișoara, .. 6, . împotriva sentinței civile nr. 473 din 06.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați G. A. și G. G., ambii domiciliați în Timișoara, ., jud. T..

Schimbă în parte sentința civilă atacată în sensul că:

Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8012,48 lei către reclamantul G. G. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.

Obligă pe reclamanții intimați G. G. și G. A. să plătească pârâtei apelante G. G. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

M. L. D. C. I. P.

Red. M.L./02.11.2015

Tehnored. I.P. 5 ex./03.11.2015/3 . instanță: Tribunalul T., jud. M. R.

← Cereri. Decizia nr. 355/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Obligaţie de a face. Decizia nr. 352/2015. Curtea de Apel... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA