Legea 10/2001. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 354/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 354
Ședința publică din 29 septembrie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 853/22.04.2015 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. Timișoara prin Primarul municipiului Timișoara.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă avocat S. S. pentru reclamanta recurentă lipsă, nefiind prezent pârâtul intimat M. Timișoara, prin Primar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosar de reclamanta recurentă, prin Serviciul registratură, la 25.09.2015, o fotografie (în 3 exemplare).
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială și jurisprudență.
Nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat S. S., pentru reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, iar în fond admiterea acțiunii de restituire în natură a terenului, conform raportului de expertiză întocmit cu ocazia rejudecării cauzei, în suprafață de 229 mp, invocând argumente de legalitate. Susține, în esență, că suntem în prezența unui abuz de drept al autorității publice. În cazul în care nu se va ține cont de aceste argumente, invocă excepția de nelegalitate a deciziei. La solicitarea instanței de recurs, reprezentantul reclamantei recurente precizează că actul administrativ atacat îl reprezintă procesul-verbal de constatare cu privire la teren, întocmit cu ocazia efectuării expertizei. Pentru aceste motive, solicită ca admițându-se acțiunea, reclamanta să fie despăgubită (ca solicitare subsidiară) pentru diferența de 33 mp, iar dacă se va respinge, să se dispună cel puțin modificarea deciziei atacate, în care să se menționeze că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri și pentru suprafața liberă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 853/22.04.2015, Tribunalul T. – Secția I Civilă a admis în parte acțiunea reclamantei G. A., respectiv a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să primească despăgubiri pentru imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._/A Timișoara, conform cotei sale de proprietate 2/4 părți din construcții – apartamentul nr. 2 și 1/3 părți din terenul în suprafață de 1067 mp, imobil care nu poate fi restituit în natură.
A obligat pârâtul ca în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 să transmită Secretariatului Comisiei Naționale decizia care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul în litigiu.
A respins în rest cererea de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că în rejudecare, instanța trebuia să stabilească dacă suprafața de teren de 262 mp care face parte din nr. top._ este ocupată funcțional în întregime de celelalte conducte ale Colterm precum și de conductele sau de rețelele de apă potabilă, canalizare și conducte de gaze care sa deservească blocurile învecinate.
Tribunalul nu s-a mai preocupat de aspectele soluționate prin sentința civilă nr. 3233/20.11.2012, necontestate prin cererea de recurs și menținute prin decizia de casare.
Din procesul verbal de recepție al raportului de expertiză efectuat în cauză nr. 237/24.02.2015 emis de OCPI T. – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara s-a reținut că nr. top._ s-a substituit cu nr. top._, spații verzi și alei în suprafață de 301 mp.
Prin raportul de expertiză întocmit în rejudecare, expertul a stabilit că .._ are o suprafață de 301 mp în cartea funciară și 479 mp suprafață măsurată și a propus restituirea în natură a unei suprafețe de 229 mp din nr. top._ (f. 81-82 dosar), arătând că această suprafață de teren nu este afectată de existența unor conducte sau rețele de utilități publice.
Din extrasul CF nr._ Timișoara depus la dosarul cauzei s-a reținut că terenul cu nr. top._ are destinația de spații verzi și alei (f. 99).
În drept, s-au apreciat aplicabile următoarele dispoziții legale:
Legea nr. 10/2001
Art. 1 alin. 1 „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”.
Art. 10 alin. 2 „În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Art. 3 din Legea nr. 24/2007 „Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;
b) spații verzi publice de folosință specializată:
1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ;
2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire;
3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;
c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;
d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;
e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;
f) păduri de agrement;
g) pepiniere și sere.”
Având în vedere faptul că terenul în suprafață de 229 mp, propus spre a fi restituit în natură, reprezintă un teren cu destinația de spațiu verde și alei, mai exact un spațiu verde format dintr-un cadru vegetal, amplasat adiacent blocurilor de locuințe de tip condominiu, cu rol estetic și de protecție, de ameliorare a climatului și a calității aerului ( a se vedea art. 4 din Legea nr. 24/2007), așa cum rezultă din procesul verbal de recepție al raportului de expertiză efectuat în cauză nr. 237/24.02.2015 emis de OCPI T. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara (f. 102), iar un asemenea teren nu poate fi restituit în natură potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent și pentru această suprafață de teren.
Așa cum se arată și în decizia de casare nr. 553/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în acest dosar „instanța de fond are datoria de a conjuga starea de fapt reală cu normele de aplicare a Legii 10/2001, respectiv dispozițiile art. 10.3 care prevăd că în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.
În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism”
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să primească despăgubiri pentru imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._/A Timișoara, conform cotei sale de proprietate 2/4 părți din construcții – apartamentul nr. 2 și 1/3 părți din terenul în suprafață de 1067 mp, imobil care nu poate fi restituit în natură, a obligat pârâtul ca în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 să transmită Secretariatului Comisiei Naționale decizia care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul în litigiu și a respins în rest cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta G. A., solicitând modificarea ei în parte, în sensul constatării, în primul rând, a faptului că reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru o cotă de proprietate de ½ părți din terenul în suprafață de 1067 mp, în al doilea rând să se dispună restituirea în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 262 mp, iar în al treilea rând să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă de-a lungul procesului.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale art. 3041 Cod pr.civ., pe Legea nr. 10/2001 și pe Legea nr. 554/2004, iar în fapt pe mai multe argumente.
În opinia reclamantei recurente nelegalitatea și netemeinicia sentinței există în primul rând pentru aceea că tribunalul nu a rejudecat decât parțial cauza în sensul că s-a pronunțat exclusiv asupra problemei suprafeței de teren libere fără a se preocupa și de cota-parte cuvenită reclamantei din terenul de 1067 mp, lucru pe care ea l-a solicitat prin cererea de recurs din 05.03.2013.
În al doilea rând, a fost criticată sentința pentru aceea că tribunalul nu a motivat de ce, în ciuda faptului că a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent și pentru suprafața de teren liberă, totuși nu a menționat acest lucru și în dispozitivul hotărârii.
În al treilea rând, s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate pentru aceea că tribunalul a nesocotit principiul restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, astfel cum acesta este consacrat de Legea nr. 10/2001 și de normele ei de aplicare (în special ale art. 10.3) care, pe scurt, stabilesc că restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren care nu afectează amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit.
Din punctul de vedere al reclamantei pentru condominiu (în folosul căruia a fost afectat ca și spațiu verde întregul teren liber) era suficient să-i fie afectată o suprafață mult mai mică din terenul respectiv iar restul să-i fie restituit acesteia.
Pentru termenul din data de 29.09.2015 avocatul reclamantei a depus la dosar două fotografii înfățișând spațiul verde dintre blocuri solicitat spre restituire pe care sunt amplasate containere pentru colectarea gunoiului menajer.
Totodată, a mai depus la dosar și jurisprudență în materia emiterii certificatului de urbanism eliberat înainte de publicarea OUG nr. 214/2008 (care a modificat parțial Legea nr. 50/1991) – respectiv decizia nr. 2054/R/3.11.2011 a Curții de Apel Târgu-M. – care face referire la definiția spațiului verde aferent locuințelor de tip condominiu, în sensul Legii nr. 24/2007.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M. Timișoara prin Primar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei motivat de faptul că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor și o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.
Ținând cont că actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată este, în opinia recurentei, procesul verbal întocmit cu ocazia expertizării imobilului, Curtea constată că prin natura sa actul menționat are o valoare probatorie nefiind vorba de un act în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 care să poată fi supus controlului de nelegalitate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în materie și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Înainte de a proceda la discutarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii tribunalului, grupate în cele trei puncte ale cererii de recurs, Curtea va constata ca aspect preliminar, faptul că unul din cele trei temeiuri de drept ale recursului nu susține argumentele invocate de reclamantă.
În concret, este vorba despre dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod pr.civ., care fac admisibil un recurs în ipoteza în care instanța ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ipoteză care vizează – conform unei constante jurisprudențe și doctrine – doar actele juridice în sensul de negotium juris, situație care în cauză nu se confirmă, pretențiile reclamantei nefiind bazate pe un astfel de act juridic convențional, ci pe lege (în speță, Legea nr. 10/2001).
Verificând apoi motivele de recurs în raport cu temeiurile de drept adecvate argumentelor invocate de reclamantă în susținerea lui, Curtea va reține următoarele:
Contrar a ceea ce reclamanta susține, Curtea constată că tribunalul s-a pronunțat în mod corect doar asupra situației juridice a terenului în suprafață de 262 mp și a conscințelor acestei situații asupra naturii măsurilor reparatorii ce se cuvin a fi acordate acesteia, întrucât doar rejudecarea acestui aspect a fost dispusă prin decizia de casare și a fost obligatorie(conform art. 315 al. 1 Cod pr.civ.) pentru instanța de retrimitere, orice alte solicitări ce se pretinde că s-ar fi formulat de către reclamantă în cererea sa de recurs din 05.03.2013 fiind irevocabil tranșate prin decizia menționată (decizia civilă nr. 553/11.04.2013 a Curții de Apel Timișoara).
Mai mult, o observare corectă a cererii de recurs menționate, demonstrează că reclamanta nu a ridicat pretenții decât asupra aspectului în privința căruia Curtea s-a pronunțat prin decizia de casare, ea solitând modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii în integralitate a acțiunii (prin care reclamanta a contestat întinderea dreptului său de proprietate, respectiv a cotelor părți cuvenite), respectiv a restituirii în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 262 mp.
De aceea, Curtea va constata că, în raport cu limitele rejudecării cauzei, fixate prin decizia de casare, tribunalul în mod corect s-a pronunțat doar asupra situației terenului solicitat spre restituire în natură de către reclamantă și și-a argumentat sentința doar în considerarea acestui aspect, din care cauză se va reține că dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr.civ. invocat ca unul din temeiurile de drept ale recursului său, nu demonstrează nelegalitatea hotărârii în această privință.
Neîntemeiat este recursul reclamantei și prin prisma celui de-al doilea argument de nelegalitate și netemeinicie a sentinței tribunalului, respectiv cel referitor la omisiunea de a stabili prin dispozitiv dreptul său la despăgubire prin echivalent și pentru suprafața de teren liberă (care nu i-a fost restituită în natură) în condițiile în care în considerente s-a reținut un asemenea drept al reclamantei.
Curtea va reține în acest sens că prin consacrarea prin dispozitivul hotărârii atacate a dreptului reclamantei la despăgubiri conform cotei sale părți cuvenite din terenul de 1067 mp ce nu poate fi restituit în natură, rezultă că instanța de fond s-a pronunțat și asupra reparației acordate acesteia pentru terenul de 262 mp întrucât acesta, astfel cum rezultă din probele dosarului, face parte din suprafața totală de 1067 mp.
În concret, conform înscrierilor din CF (filele 4-6 dosar al Tribunalului T. din primul ciclu procesual) și expertizei efectuate în cauză (filele 200-201 același dosar) rezultă că suprafața de 262 mp solicitată de reclamantă spre restituire în natură face parte din . (înscrisă în CF_ Timișoara, provenită din conversia pe hârtie a CF nr._/A, nr. top_/1) care, la rândul său, a fost dezmembrată în 1974 (poziția B11) din ._ din același CF, în suprafață de 1067 mp.
Rezumând cele expuse anterior, rezultă că criticile reclamantei referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța în privința unora din solicitările sale, nu se confirmă în cauză, urmând a fi considerate ca nefondate.
În fine, cel de-al treilea argument de nelegalitate a hotărârii tribunalului, invocat în cererea de recurs s-a referit la nesocotirea de către instanță a principiului restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în condițiile în care terenul de 262 mp solicitat spre restituire putea face obiectul unei atare măsuri, condominiului în vecinătatea căruia se află, fiindu-i sufieicnt o suprafață mai mică.
În raport cu probele dosarului care au constatat situația acestui teren ca fiind intravilan, destinația acestuia de spațiu verde din vecinătatea unor locuințe de tip condominiu (blocuri), suprafața lui redusă și amplasarea acestuia, Curtea constată că în mod justificat instanța de fond a respins solicitarea reclamantei de restituire în natură a acestei parcele.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 consacră ca regulă primordială restituirea în natură a imobilelor, însă acest lucru este permis doar în situația în care ele sunt libere, noțiune care presupune nu numai lipsa de pe teren a unor lucrări autorizate și stabile (ca și în cazul terenului în discuție) ci și neafectarea acestora nevoilor comunității.
Art. 10.3 al HG nr. 250/2007 (Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001) menționează în categoria terenurilor ce nu pot fi restituite în natură și pe acelea amenajate ca spații verzi în jurul blocurilor de locuit, destinație pe care conform probelor dosarului (chiar și fotografiilor depuse de reclamantă la dosar), o are, neîndoielnic, terenul solicitat.
Este de reținut și faptul că art. 4 lit. f al Legii nr. 24/2007 definește spațiile verzi aferente locuințelor de tip condominiu ca fiind acelea formate dintr-un cadru vegetal, amplasate adiacent blocurilor de locuințe de tip condominiu, cu rol estetic, de protecție, de ameliorare a climatului și a calității aerului, caracteristici pe care, în mod evident, le are și terenul în discuție, ceea ce îl exceptează de la posibilitatea restituirii lui în natură.
Faptul că pe acest teren sunt amplasate containere pentru colectarea selectivă a gunoiului menajer nu îndreptățește a se considera – astfel cum sugerează reclamanta – că el nu servește ca destinație unui spațiu verde câtă vreme containerele respective sunt afectate unui interes public, acela de protejare a calității mediului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sentința civilă nr. 853/22.04.2015 a fost pronunțată de Tribunalul T. cu respectarea întocmai a legii și printr-o corectă interpretare a probelor, motiv pentru care recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva acesteia va fi considerat ca nefondat și respins ca atare.
Luând act de faptul că intimatul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta G. A. împotriva sentinței civile nr. 853/22.04.2015 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. Timișoara prin Primarul municipiului Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
S. C.
Red. D.C. – 01.10.2015
Tehnored. S.C. – 4 ex./26.10.2015
Tribunalul T., Judecători: I. A. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 352/2015. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
