Obligaţie de a face. Decizia nr. 352/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 352/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 352/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 352
Ședința publică din 29 septembrie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. A.-V. împotriva deciziei civile nr. 226/A/11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. G.-V. și Primăria M. Timișoara – Serviciul Autorizare și Control Construcții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. E. E., pentru reclamantul recurent G. A. V. (prezent), avocat C. C., pentru pârâtul intimat C. G. V., lipsă fiind pârâta intimată Primăria M. Timișoara.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar de reclamant, prin Serviciul registratură, la data de 24.09.2015, completări la cererea de suplimentare a probatoriului
În continuare, instanța solicită precizări cu privire la stadiul soluționării dosarului nr._/325/2010** înregistrat pe rolul Tribunalului T..
Avocat C. C., pentru pârât, arată că dosarul nu este soluționat, având termen de judecată la 30.09.2015.
Avocat B. E.-E., pentru reclamant, depune la dosar copia încheierii din 27.05.2015 pronunțată în dosarul nr._/3255/2010** al Tribunalului T., din care rezultă că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize.
Reprezentantele părților declară că nu înțeleg să solicite suspendarea cauzei de față până la soluționarea dosarului nr._/3255/2010** al Tribunalului T., apreciind că nu există nicio legătură între dosarul menționat și cel de față.
Instanța, întrucât în raport de precizările solicitate azi referitor la dosarul nr._/325/2010**- aflat în apel la Tribunalul T., părțile nu invocă alte aspecte și nici nu cer suspendarea cauzei de față, întrucât nu mai există alte cereri, discuții sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat B. E.-E., pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, potrivit disp. art. 304 pct. 4 și 9 și art. 312 al. 4 Cod pr.civ., în principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea în apel a probelor solicitate și neîncuviințate, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței civile a Judecătoriei Timișoara, cu consecința, pe fond, a admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Susține, în esență, că greșit s-a judecat cauza pe excepție, iar nu pe fond, că relevant în cauză este, astfel cum s-a stabilit și prin decizia nr. 93/25.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu putere de lucru judecat, faptul că reclamantul are calitatea de proprietar, astfel că în mod greșit tribunalul a reținut excepția inadmisibilității. Susține că nu s-a reținut corect nici excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia 1000/2014 a Tribunalului T., casată. Solicită ca, în cazul reținerii cauzei spre rejudecare, să fie avute în vedere probele administrate în cauză.
Avocat C. C., pentru pârâtul intimat C. G. V., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate, cu aprecierea că s-au pronunțat hotărâri corecte, respectiv, prima instanță a considerat că se impune admiterea celor două excepții, de asemenea, tribunalul a reținut corect temeiul de drept incident în cauză. Referitor la excepția prescripției, a fost și aceasta corect reținută raportat la momentul de la care a reclamantul a cunoscut edificarea de către pârâți a construcțiilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 13.09.2011 sub dosar nr._, reclamantul G. A. V. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. V., solicitând instanței de judecată ca să dispună dezafectarea, prin demolare, a construcțiilor executate fără autorizație de construcție a accesului în imobil, cât și a accesului în garajul imobilului cota-0,70 cu refacerea fațadei Est și parțial Vest a imobilului din . la culoarea inițială care a fost executată prin tencuială stropită de culoare crem, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâtul este coproprietar al imobilului din . în urma donației primite de la mama dânsului G. E. E. în anul 1997 și în această calitate și-a permis să execute lucrări de modernizare atât în interiorul coproprietății, cât și în exteriorul acesteia, încălcând prevederile Legii nr.50/1991 și Legii nr.10/1995. La toate intervențiile verbale făcute, pârâtul nu a dorit să țină cont de acestea, iar în perioada 2006-2009 a executat aceste lucrări. De asemenea, reclamantul a învederat că și solicitările sale la Primăria Mun. Timișoara, Instituția Arhitectului Șef, Poliția Locală au rămas fără rezultat.
Prin precizările depuse pentru termenul din 24.01.2012, reclamantul a arătat că imobilul din litigiu a fost realizat pe baza autorizațiilor de construcție nr.915/1966 si nr.204/1974 și a fost înscris în CF în anul 1985, iar prin sentința juridică nr._/1995 imobilul a fost sectorizat în două loturi distincte: Lotul I-demisol+parter-proprietar G. E. E. și Lotul II-etajul I+casa scării-proprietar G. A. V.. Prin actul de donație nr.728/1997, d-na G. E. E. a donat fiului dânsei ½ din acest imobil, iar lotizarea cuprinsă în sentința nr._/1995 a fost operată definitiv prin Încheierea nr._/13.04.2010 rămânând în indiviziune: centrala termică, platforme, garduri, racorduri utilități, învelitoare de tip terasa, fațada casei.
S-a mai susținut de reclamant că, prin Adresele SC2010-_/28.07.2010 și RU2010-_/06.07.2010, atât Primarul Mun. Timișoara, cât și Instituția Arhitectului Șef confirmă cele sesizate de el, dar Biroul de Disciplină în Construcții și Direcția Poliției Locale, cu toate intervențiile din anul 2011, nu au întreprins nicio măsură în conformitate cu legislația în vigoare, iar răspunsul din adresa_/27.10.2011, în urma unei verificări efectuate în data de 13.10.2011, demonstrează neprofesionalismul și superficialitatea acestei instituții.
Astfel, reclamantul învederează instanței că toate modificările interioare și exterioare, respectiv demolările zidurilor interioare, crearea de goluri în zidurile de rezistență efectuate de pârât încalcă grav prevederile Legii nr.50/1991, art.3 și ale Legii nr.10/1995 - art.18 (adresa nr.472/2010 și punctul 5 din adresa nr.943/2010), respectiv punctele 1, 3, 4 din adresa nr. 943/28.09.2010, încalcă prevederile Legii nr.50/1991 - art.3 și art.11 al.1.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991 și art. 18 din Legea nr.10/1995.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că a devenit coproprietar al imobilului din . prin contractul de donație nr. 7355/1997 primind de la mama sa 1/2 din imobilul din .; că etajul casei si casa scării, atribuite conform deciziei de partaj_/1995 unchiului său, se găseau abandonate la roșu, de fapt în stare de ruinare așa cum precizează contraexpertiza tehnică, probă judiciară în dos. 5000/1991 si în prezent în 2012 aproximativ 40% din etaj se află în aceeași stare tehnică ca și în 1993, iar la data respectivă, 1993, așa cum preciza însăși contraexpertiza tehnică, fațada nu era încă finalizată, în plus doar fațada N si V erau tencuite în terasit roșu si crem (nu stropite, cum afirmă reclamantul), fațada de E si S (parțial) fiind executate în strop de ciment (nu terasit) colorat într-o nuanță de cărămiziu.
Nu în ultimul rând, pârâtul a menționat că are dreptul, chiar obligația să-și întrețină proprietatea și în acest sens, ori de câte ori se impune efectuează reparații la fațada apartamentului său, cu păstrarea culorii originale roșu-cărămiziu (art. 11 din L. 50/1991), culoare care, de altfel, nu se regăsește menționată în vreo carte tehnică a imobilului.
In ceea ce privește celelalte reclamații formulate de reclamant, pârâtul a precizat că garajul este proprietatea sa, el se află în curtea mamei sale în stadiul în care l-a primit prin donația din 1997, având chiar porțile metalice originale de pe timpul bunicului său, iar accesul în curte si în imobil se face de fiecare parte prin intrări separate delimitate de garduri (decizia 716/R/2010). Astfel, pârâtul a învederat că terasa de la intrare în parterul său (aflată în partea de curte folosită de mama sa), nu a fost modificată, fiind doar acoperită cu țiglă ceramică de Sighișoara în anul 1997-1998, chiar de dl. ing. G. A., concomitent cu executarea acoperișului casei, pe care se regăsește același tip de țiglă de Sighișoara, lucrare precizată de reclamant în dosar nr._, refuzând si în prezent să-și achite debitul financiar pe care îl are față de pârât (reparații la un condominiu).
În conformitate cu prevederile art. 172 C.., pârâtul a solicitat instanței de fond obligarea reclamantului la prezentarea răspunsului scris al Politiei Locale care a efectuat pe data de 13.10.2011 un amplu control (al patrulea), pe proprietatea sa la reclamațiile repetate ale reclamantului, control la care reclamantul a refuzat să semneze procesul verbal de constatare.
De asemenea, pârâtul a susținut că însăși reclamantul a amintit în acțiune ca este nemulțumit de răspunsul organelor abilitate care au efectuat aceste verificări, dar nu a menționat faptul că a renunțat în dosar nr._/325/2010 la acțiunea pe care a initiat-o inițial si împotriva Primăriei Timișoara, respectiv Instituția Arhitectului Sef, (portalul instanțelor), reclamând în prezent aceeași Instituție în acțiunea promovată în dosar nr._ .
Pârâtul a arătat că imobilul de bază din ., nu este un imobil de patrimoniu-istoric, în acest context reclamantul, ca si proiectant si parțial executant al acestui imobil prin AC. din 1967 si 1974, refuză și în prezent să prezinte cartea tehnică a construcției (L. 50/1991 si L. 10/1995), singura documentație care poate specifica culoarea din proiectul inițial din 1967, iar în conformitate cu normativele europene si naționale privind economisirea de energie termică, imobilul a fost în 2006 parțial anvelopat si zugrăvit în culoarea originală roșu-cărămiziu cu acordul ambelor părți, detaliu care derivă si din convenția încheiată în 2004. Fațada rămasă neanvelopată și nezugrăvită, V, parțial N si S a fost reabilitată termic în regie proprie de unchiul pârâtului între 2008-2011, fără acceptul său (la un imobil aflat in condominiu) fiind și în prezent abandonată, compromisă și nefinalizată, cu degradări specifice în timp.
În acest sens, pârâtul a susținut că, deși a atras atenția în scris, că la un imobil în condominiu, la o fațadă indiviză, nu se pot executa lucrări fără acceptul celeilalte părți, reclamantul a ignorat acest apel și și-a permis să execute aceste lucrări si la fațada apartamentului său aflată în curtea lui, creându-i prin aceasta un prejudiciu material, încălcându-i dreptul său de proprietate asupra parterului art. 480 C.civil, încâlcând și prevederile ce decurg din Legea locuinței nr. 114/1996 republicată.
Întrucât etajul reclamantului a rămas abandonat si parțial nefinalizat încă din anul 1974, situație care afectează întregul condominiu, pârâtul a considerat reclamațiile formulate ca nesustenabile, acestea fiind infirmate de probele cu înscrisuri anexate la dosar, de lipsa cărții tehnice, de vechimea fațadei si a construcției existente.
Astfel, pârâtul a precizat că si celelalte construcții care se află în proprietatea sa au fost zugrăvite în culoarea roșu-cărămiziu, respectându-se culoarea de la imobilul de bază, aceste noi construcții sunt edificate între 1998-2004 de mama sa și el, nefiind bunuri supuse partajului, finalizat prin decizia_ din 1995.
Așadar, pârâtul a considerat că instanța poate să aibă în vedere excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, reclamațiile acestuia nefiind confirmate de realitatea din teren ori de nenumăratele verificări efectuate de organele de control abilitate prin lege.
In drept, s-au invocat art. 108 alin. 4 C.p.c. raportate la art. 723 C.p.c. cu consecința îngăduită de art. 108 C.. indice 1 alin. 1 pct. 1.
Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat să fie obligat reclamantul la demontarea schelei metalice ridicate în 2008 pe fațada de vest, parte comună, indiviza a imobilului condominiu din .; la demontarea schelei de lemn ridicată în 2008 în logia de la etaj, vedere N spre . elevație în partea de curte aflată în folosința mamei sale, curte asupra căreia are un drept tabular de superficie; la demontarea schelei de lemn aflată în elevație peste terasa circulabilă a demisolului, proprietatea sa, vedere S spre grădină; la refacerea parțială a fațadei parterului (proprietatea sa), fațadă care în mod abuziv fără accept a fost anvelopată în 2008, apoi abandonată și nefinalizată de dl. G. A.-această parte de fațadă fiind poziționată în curtea aflată în folosința dl. G., curte asupra căreia are un drept de superficie înscrís în CF și la refacerea fațadei logiei de la etaj cu vedere spre stradă și schimbarea resturilor ruginite si incomplete a unei foste balustrăzi metalice, parțial neancorată în zidărie.
În fapt, pârâtul a arătat că, în realitate, profitând de faptul că nu are domiciliul in România, reclamantul si-a permis sa monteze aceste schele în elevație încă din anul 2008, executând în regie proprie lucrări de anvelopare nu numai la etajul lui, ci și la părți din parterul său care se afla în curtea pe care acesta o folosește, asupra căreia are un drept de superficie.
De asemenea, pârâtul a învederat că deși a apelat în scris în 2009 si 2010 pentru rezolvarea amiabilă a acestei probleme, unchiul său a considerat ca solicitarea sa nu merită atenție, mai mult decât atâta, a inițiat împotriva sa o inflație de acțiuni în justiție.
In fapt, pârâtul a arătat că parterul este proprietatea sa, de aceea dorește ca lucrarea de anvelopare să fie executată legal de o firmă specializată cu folosirea unor materiale de calitate și nu poate fi de acord ca această lucrare să fie executată de un necalificat în acest domeniu, lucrare pe care dl. G. a si abandonat-o din 2008-2009, ea fiind în prezent compromisă, iar din probele foto anexate se observă și prejudiciul material pe care acesta i l-a produs prin molozul și bucățile de beton care au căzut de la etaj pe gresia de la terasa circulabilă a demisolului, proprietatea sa.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 C.civil, cap. 3 art. 22 lit. a, b, c din HG. 766/1997, prin L. 114/1996 republicata, cu trimitere la drepturile si îndatoririle proprietarilor de apartamente cap. 4 art. 14 si 20 din anexa nr. 2., prin OG. nr. 210/2008 pentru completarea L. 114/1996, ordonanța prin care se definește clar termenul de condominiu, prin art. 3 si 25 din L. 10/1995 (calitatea in construcții).
Prin precizarea de la termenul de judecată din data de 06.03.2012, reclamantul a arătat că valoarea construcțiilor ce vor fi dezafectate, respectiv zidărie în fața garajului este de 400 lei, iar șarpanta copertină cu învelitoare de țiglă este de 1600 lei si refecare culoare fațadă EST+1/2 SUD 90mpx30lei/mp este de 2700 lei, total 4700 lei.
Prin note de ședință, reclamantul a prezentat istoricul construcției în litigiu și a învederat că, între anii 2005-2006, părțile au realizat anveloparea fațadei EST și ½ din VEST cu polistiren de 3 cm și aceasta a fost pregătită pentru aplicarea ultimului strat de culoare, însă pârâtul, fără o consultare, și-a permis schimbarea culorii fațadei pentru a masca construcția ilegală construită de mama sa, d-na G. E. E., încălcând astfel prev. art.11 lit.e din Legea nr.50/1991.
Reclamantul a mai arătat și că între anii 2007-2008 a continuat anveloparea imobilului după aceeași tehnologie și folosind aceleași materiale, ajungând la această dată în faza de aplicare a stratului de culoare și nu este de acord cu schimbarea culorii inițiale a imobilului, mai ales că pârâtul a fost obligat prin PV de contravenție nr._ de a intra în legalitate prin obținerea autorizației de construire sau aducerea fațadei lateral-dreapta-VEST la starea inițială-scrisoarea SC2010-_/28.07.2010, aplicarea stratului final de culoare nu a fost posibilă.
Cât privește fațada NORD, reclamantul a arătat că această nu a putut fi finalizată datorită construcției ilegale executate de către pârât, prin realizarea obturării intrării în garaj și a șarpantei peste copertină intrare parter, spațiu dat în folosința mamei sale prin sistarea stării de indiviziune asupra terenului. Astfel, reclamantul a arătat că din planșele foto depuse la doar reiese faptul că fațada SUD și fațada Est aveau culoarea crem și realizarea constructivă a întregii șarpante a fost realizată cu învelitoare de țiglă.
S-a mai arătat de către reclamant că în anul 2007, pârâtul a decopertat zona de mansardă realizată de mama sa și a schimbat învelitoarea de țiglă cu tablă LINDAB încălcând astfel art.11 al.1 lit.a din legea nr.50/1991, pârâtul fiind chiar sancționat prin PV de constatare nr.338/2010, însă măsurile stabilite în acest PV nu au putut fi realizate din cauza refuzului sistematic al pârâtului pentru realizarea expertizei tehnice MPLAT.
Cât privește cererea reconvențională, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că această schelă, proprietate personală, care acoperă cca 30% din suprafața exterioară a imobilului este amplasată pe terenul ce i-a fost dat în folosință prin sentința civilă din dosar nr.3810._ definitivă și irevocabilă.
De asemenea, reclamantul prin cererea depusă pentru termenul de judecată din 17.04.2012, a solicitat obligarea pârâtului și a d-nei G. E. E. de a facilita accesul în imobilul demisol+parter din ., cu punere la dispoziție a documentelor de realizare a acestui imobil, ca prin comparație organele abilitate ale Poliției Locale-Serviciul Disciplina în Construcții să constate stadiul actual al imobilului demisol+parter, fațadă perimetrală comună ce nu au sancționat în anul când au vizionat parterul Imobilului - anul 2010 - cei patru Inspectori al Poliției Locale în data de 13.10.2011 când au vizionat din nou parterul imobilului-Scrisoarea Politiei Locale nr._/27.10.2011, Scrisoarea Politiei Locale nr._.03.2012.
Reclamantul a mai menționat și faptul că toate construcțiile executate după anul 1995 de către d-na G. E. E. sunt construcții fără autorizație de construcție, neînscrise în C.F., iar în dosarul_/325/2010 pe rolul Judecătoriei Timișoara se judecă desființarea sau posibilitatea intrării în legalitate a acestora, d-na G. E. E. fiind beneficiară, pentru aceste spații, a Procesului verbal de contravenție nr. 167/61/16.11.2010, iar în dosarele nr._/_ și nr._/325/2010, Tribunalul T. a respins recursul promovat de dânsa.
Cât privește punctul 2 din cererea reconvențională, reclamantul a susținut că schela din lemn a fost ridicată în luna martie a anului 2010 și nu 2008 pentru a putea executa ancorarea centurii șarpantei de lemn și pentru a putea consolida tavanul imobilului de bază executat în anul 1985 și încărcat abuziv de d-na G. E. E. cu spațiile executate ilegal - dosar nr._/325/2010 și dosar nr._/325/2010, cât și PV de control nr. 383/22.09.2010 emis de către Inspectoratul de Stat în Construcții.
Din planșele depuse la dosar, reclamantul a apreciat că pârâtul maschează construcția ilegal executată de către mama sa, lucrări „de amenajare" executate în luna august 2010 când pârâtul a schimbat complet culoarea unei bune părți din fațada Nord și refuzul participării obligatorii la consolidarea imobilului.
În ceea ce privește pct.3 din cererea reconvențională, reclamantul a considerat că finalizarea acestei fațade se va putea realiza numai atunci când această acțiune juridică promovată în acest dosar va fi finalizată și se va desființa șarpanta abuziv executată pe copertina din fațadă, se va reveni la culoarea inițială a imobilului-culoarea crem a tencuielii de terasit executată în anul 1978.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat reactualizarea taxei judiciare de timbru întrucât valoarea precizată de reclamant reprezintă în realitate ½ din costul real al presupuselor construcții ilegale reclamate.
Pe de altă parte, pârâtul a arătat că hotărârea nr.1902/30.11.2011 este definitivă întrucât Tribunalul T. a respins recursul din dosar nr._/325/2012 si toate acuzările făcute de reclamant sunt lipsite de sustenabilitate, iar așa zisele probe confirmă că fațada imobilului ridicat în 1967 si etajat în 1974, a avut inițial suprafețele reclamate finisate și în culoarea roșu cărămiziu, pentru că prin precizarea de acțiune reclamantul se dezice de afirmația inițială din cererea de chemare în judecată în care afirmă că fațada a fost executată, "prin tencuiala stropită de culoare crem", în prezent reclamantul schimbându-si părerea, acceptând faptul că fațada era tencuită, (nu stropită) și în culoarea roșu cărămiziu.
In subsidiar, pârâtul a învederat că prin comparație se pot observa modificările executate de reclamant fără autorizație de construcție, aspect pe care acesta îl și recunoaște (subiectiv) în precizarea de acțiune depusă la dosar.
Pârâtul a considerat că din extrasul CF nr._ provenit din conversia de pe hârtie a CF_ pentru teren, are un drept de superficie tabular asupra terenului inclusiv asupra curții pe care o folosește reclamantul, imobilul fiind împărțit, iar terenul pe care se află . și parterul său se află exclusiv în curtea mamei sale, neavând nimic în comun cu terenul curte aflat în folosința reclamantului, prezentând în acest sens planul de partaj al terenului curte și grădină, probă judiciară în sentința irevocabilă și definitivă cu titlu executoriu 7848/2009, pe care până în prezent reclamantul refuză să o pună în aplicare, deși a fost somat prin executor judecătoresc.
S-a mai arătat de către pârât că prin precizarea de acțiune depusă, reclamantul își invocă propria culpă, recunoscând că este proprietarul schelei metalice ridicate pe fațada încă din 2008, schelă pe care a și folosit-o, atunci când și-a zugrăvit etajul cu vedere spre S în culoarea roșu cărămiziu (probe foto), fapt pe care în prezent îl contestă, dar este simptomatic că prin precizarea de acțiune reclamantul a ajuns să-și contrazică propria chemare în judecată cu referire la culoarea crem transformată în roșu care de fapt era tot roșu, respectiv schelele montate abuziv la o fațadă comună indiviză fără acceptul celuilalt proprietar.
Pârâtul a menționat că pe data de 20.03.2012 reclamantul a demontat schela improvizată de lemn de peste terasa circulabilă a demisolului, proprietatea sa având în vedere că pe data de 21.03.2012 era prevăzuta cercetarea la fata locului în dos._ .
Prin precizări depuse pentru termenul de judecată din data de 29.05.2012, reclamantul a solicitat respingerea cererii de reactualizare a taxei judiciare de timbru, întrucât nu are temei legal și nici tehnic, toate aceste lucrări fiind executate în regie proprie, fără intervenția unei societăți comerciale abilitate, pe baza prețurilor materialelor din magazinele specializate și a valorii medii a orei de lucru pentru un muncitor calificat.
Astfel, reclamantul a menționat că aceste valori au fost calculate ca si când aceste lucrări s-ar executa la această dată și conțin valoarea reală de execuție și numai refacerea culorii fațadei în suprafață de 90 mp ar trebui suportată de pârât în valoare acoperitoare de 2700 lei, restul lucrărilor de dezafectare în valoare de 2000 lei este supraevaluat rămânând în custodie blocuri BC -1mc, țiglă cca 200 buc, material lemnos-0,3 mc care se pot valorifica așa cum a mai făcut-o pârâtul cu țiglă ceramică atunci când a schimbat-o cu învelitoare din tablă tip LINDAB.
Prin note de ședință, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului de modificare a obiectului acțiunii prin introducerea mamei sale în cauză și prin enumerarea altor construcții care nu fac obiectul aceste acțiuni.
Pe de altă parte, pârâtul a apreciat că reclamantul recunoaște că imobilul nu are CARTE TEHNICA, dar uită să-și asume responsabilitatea în calitate de proiectant si ing. constructor pentru inexistența acesteia, iar modificările structurale sunt enumerate în expertiza I., cauzând în culpa reclamantului care a montat chesoane rebutate în 1975 și a modificat unilateral imobilul prin construcții fără autorizație de construcție.
De asemenea, pârâtul a susținut că a reabilitat terasa de intrare în apartamentul său de la parter, conform art.11 din Legea nr.50/1991 în luna august 2012, cu păstrarea culorii originale crem pentru perete și cărămiziu pentru plafon și aceasta intrare nu este comună, reclamantul având o altă intrare separată la etaj prin curte, la fel ca și . este proprietatea exclusivă a pârâtului.
Pârâtul a mai susținut că din expertiza Ivernari reiese fără echivoc pericolul care decurge din abandonarea de către reclamant în stare de ruină a logiei de la etaj cu trimitere la bucățile de tencuială și beton care se desprind din aceasta, respectiv balustrada ruginită și neancorată, elemente periculoase care se afla în curtea folosită de mama sa și în care se joacă copilul său.
La termenul de judecată din data de 11.09.2012, reclamantul a susținut că este proiectantul și executantul imobilului din litigiu D+P, conform autorizației de construire nr.915/1966, iar execuția etajului I s-a realizat în baza autorizației de construire nr.204/1974 înscrisa în CF în anul 1985, însă pârâtul, deținătorul apartamentului nr.1 D+P din anul 1997, și-a permis modificări interioare și exterioare la acest imobil fără autorizație de construire, în august 2012 placând intenționat tencuiala de terasit crem executată între anii 1976-1980 cu o placare din polistiren si un strat de culoare apropiată de culoarea inconfundabilă în timp a terasitului natural crem.
Prin nota de ședință din 11.01.2013, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat în contextul hotărârilor anexate și a deciziei nr._/1995 bazată pe contraexpertiza tehnică I. și excepția inadmisibilității dreptului material la acțiune-excepția prescripției în contextul în care reclamantul a indicat anul 2006 al presupuselor lucrări.
Prin precizări depuse la termenul de judecată din data de 05.03.2013, reclamantul a arătat că întreg imobilul din Timișoara, . este un condominiu compus din 3 apartamente înscrise în CF și un imobil alăturat și extins peste clădirea de bază (realizată în anul 1985), înscris în CF.
Prin cererea de intabulare a unor spații construite ilegal din dosarul nr._/18.08.2010, reclamantul a menționat că pârâtul a solicitat modificarea încheierii CF nr._/13.04.2010, cerere care a fost respinsă.
De asemenea, reclamantul a prezentat mai multe informații despre demersurile judiciare promovate care au avut ca scop apărarea proprietății private asupra imobilului din litigiu.
Prin nota de ședință din 27.02.2013, pârâtul a depus informații detaliate despre dosarele nr._ si_/325/2010 și a invocat excepția de litispendenta, cu trimitere la dos._/325/2010*, la dosarul prezentei cauze regăsindu-se depusă ca probă expertiza în specialitatea construcții din 2012, efectuata în acest dosar paralel.
De asemenea, pârâtul a arătat că este proprietarul demisolului și parterului și nu are legătură cu acoperișul-podul mansardă care este instrumentat în dosarul nr._/325/2010.
Prin cererea numită întâmpinare depusă pentru termenul de judecată din data de 16.04.2013, reclamantul a arătat că acțiunea juridică din acest dosar are la bază sesizările sale RU 2010-472/17.05.2010 si RU 2010-_/28.09.2010, prin care a solicitat Instituției Arhitectului Șef - Birou Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei M. Timișoara constatarea și luarea măsurilor corespunzătoare în conformitate cu prevederile OG. nr. 2/2001 față de nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 art. 26, cât și a Legii nr. 10/1995 art. 18 de către coproprietarul imobilului, d-l C. G. V., pentru că aceste nereguli au fost vizualizate, dar nu au fost sancționate de către inspectorii Birou Disciplină în Construcții.
În acest sens, reclamantul a arătat că și adresa predată d-lui primar în audiența din data de 26 noiembrie, Adresa RU 2012/_/03.12.2012, Fax transmis din S.U.A. d-lui primar din data de 15.01.2012, Adresa CP 2013-24/16.01.2013, Adresa CP 2013-_/19.02.2013, Adresa RU 2013-_/05.04.2013, Adresa SC 2013-_/09.04.2013 nu au fost finalizate corect și din toate aceste motive a solicitat chemarea în judecată a Primăriei M. Timișoara - Serviciul autorizare si control construcții
De asemenea, reclamantul a arătat că nu a solicitat si nu solicită chemarea în judecată a doamnei G. E. E., care are un drept de uzufruct viager asupra . și este coproprietară a terenului pe care este edificat acest imobil, ci dânsa să fie obligată de către instanță să permită accesul în incinta terenului, cât și în interiorul . constata încălcările dispozițiilor Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 10/1995 din cele 2 (două) sesizări RU 2010-472/17.05.2010 și RU 2010-_/28.09.2010, această solicitare fiind acceptată și de pârât prin întâmpinarea depusă în data de 10 aprilie 2012 pentru termenul din 17.04.2012 la pct. 5. Totodată, reclamantul a arătat că taxa de timbru este foarte acoperitoare față de lucrările ce se dezafectează.
Cât privește excepția de litispendență a acestui dosar cu dosarul nr._/325/2010*, reclamantul a susținut că pârâtul a omis și neglijat să confirme că acoperișul acestui imobil a fost realizat în anul 1998-2000 împreună cu el conform Convenției dintre părți prin care acesta recunoaște realizarea podului casei - pct. 1 și 3 - deci a acoperișului acestui imobil și că pârâtul ascunde încercarea frauduloasă de a deveni proprietar pe niște spații ilegal construite
Prin note de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de 30.04.2013, reclamantul a arătat că nu mai solicită introducerea în cauză în calitate de pârâta a Primăriei M. Timișoara și arată că această acțiune juridică este în conformitate cu adresele nr.472/17.05.2010 si nr.943/28.09.2010, având la bază atât prevederile Legii nr.50/1991 și Legii nr. 10/1995, cât și dispozițiile Deciziei nr.7/2000 a Curții Supreme de Justiție.
Prin precizări depuse pentru termenul de judecată din data de 22.10.2013, reclamantul a solicitat să se constate că denumirea de condominiu se referă la părțile comune ale unui ansamblu imobiliar, iar la imobilul din litigiu sunt 3 apartamente în CF nr._-C1 după cum urmează: CF_-C1-U1-proprietar pârâtul (demisol si parter în suprafață de 132,01 mp); CF_-C1-U2-proprietar reclamantul (etaj I si mansardă în suprafață de 160,61 mp) și CF_-C1-U3-proprietar pârâtul (extindere demisol fără suprafață).
Astfel, reclamantul a susținut că din data de 18.08.2010 și până la data de 11.02.2013, pârâtul a fost proprietarul acoperișului executat ilegal cu învelitoare de țiglă și care ulterior s-a schimbat cu tablă tip LINDAB.
De asemenea, reclamantul a solicitat ca pârâtul să prezinte factura de execuție a acoperișului din acest material si a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată și neîntemeiată.
Reclamantul a apreciat că pârâtul a încălcat cu bună știință prevederile Legii nr.50/1991, art.3 si art.18 din Legea nr.10/1995 executând lucrări fără autorizație de construire și punând astfel în pericol stabilitatea și siguranța în exploatare a întregului imobil, aceste lucrări aducându-i prejudicii serioase în buna funcționare a proprietății sale private, în conformitate cu art. 555, 556 C.p.c.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2013, în temeiul art. 163 al.1 C.p.c., a fost respinsă excepția de litispendență invocata de pârât, ca neîntemeiată, iar, prin sentința civilă nr. 6020/15.04.2014 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Timișoara a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția inadmisibilității acțiunii; a respins excepția autorității de lucru judecat, respingând totodată și acțiunea formulată și precizată de reclamantul G. A. V. în contradictoriu cu pârâtul C. G. V..
De asemenea, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea reconvențională și, pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C. G. V. în contradictoriu cu reclamantul G. A. V., ca fiind prescrisă, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul C. G. V., a reținut că pârâtul a invocat sentința civilă nr._/20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timisoara, Decizia civila nr.470/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. și copia minutei Deciziei civile nr.2111/23.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, toate în dosar nr._/325/2011, Sentinta civila nr._/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timisoara în dosar nr._/325/2010, Decizia civila nr.244/A/09.03.2012 pronunțată de Tribunalul Timis în dosar nr._/325/2010, copia minutei Deciziei civile nr.1991/10.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2010, Sentinta civila nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timisoara în dosar nr._, Decizia civila nr.800/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Timis în dosar nr._, proces verbal de cercetare la fata locului din 18.04.2012, informații detaliate despre dosarele nr._ ,_ ,_/325/2010*, Decizia civila nr.143/R/18.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2008
Judecătoria a reținut că, între cauzele invocate de pârât și prezenta cauză nu există tripla identitate de părți, cauză și obiect, sens în care a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât.
În ceea ce privește excepția prescripției, invocată de pârâtul C. G. V., prima instanță a admis-o, ca fiind întemeiată, reținând că termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că pârâții au edificat construcțiile cu nerespectarea autorizației de construire în perioada 2006-2009.
Judecătoria a constatat că, în speță, a început să curgă termenul de prescripție din anul 2006, reclamantul sesizând, de altfel, Primăriei M. Timisoara faptul că pârâtul încalcă autorizația de construire încă din data de 29.05.2007, aceasta fiind si data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul C. G. V., instanța de fond a admis-o, ca fiind întemeiată, având în vedere că în prezenta cauză nu s-a constatat efectuarea nelegală a construcțiilor indicate, deoarece această constatare se poate face conform art. 27 alin. (3) din Legea nr. 50/1990.
În consecință, prima instanță a reținut că demolarea construcțiilor se poate dispune numai după ce se constată, conform prevederilor art. 26, 27 și 28 din Legea nr.50/1990, edificarea acestora fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizației.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 26-28 din Legea nr. 50/1991 republicată, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată precizată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul.
Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a respins-o, ca fiind prescrisă, având în vedere că pârâtul cunoștea de existenta scării metalice, a scării de lemn, de fața parterului anvelopată, abandonată si nefinalizată de către reclamant încă din anul 2008, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, conform art.1 si 3 din Decretul nr.167/1958, împlinindu-se astfel în anul 2011, or cererea reconvențională a fost depusă în data de 16.01.2012.
În temeiul principiului „accesorium sequitur principale”, respingând principalul, instanța de fond a respins și capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată solicitate, în speță nefiind reținută în sarcina pârâtului o culpă procesuală care să permită aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 226/A/11.03.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantul G. A. V., împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat, în baza art.296 C.pr.civ.
Pentru a decide astfel, tribunalul, decelând limitele investirii instanței de judecată, printr-o atentă analiză a cererii introductive ce a suferit precizări multiple în prima fază a judecății, a constatat că obiectul acțiunii inițiate de reclamant și întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 10/1995, constă în obligarea pârâtului la desființarea următoarelor lucrări pretins executate fără autorizație de construcție la imobilul din Timișoara, . realizată la . cu o șarpantă de lemn cu învelitoare de țiglă, micșorarea golului de acces la garaj prin executarea unor stâlpi verticali din beton armat într-o parte și în alta a golului și schimbarea culorii fațadei EST și jumătate VEST în roșu-cărămiziu față de culoarea inițială a fațadei casei-tencuială stropită crem.
Deși prima instanță a reținut incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, conchizând că lucrările efectuate de pârât și vizate de pretențiile reclamantului s-au efectuat în perioada 2006-2009, astfel că s-a apreciat ca depășit termenul general de prescripție de trei ani instituit prin art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, tribunalul a reținut că probele administrate în cauză în fața judecătoriei nu concură la stabilirea cu certitudine a anului (perioadei) efectuării în concret a fiecăreia din lucrările contestate.
În același sens, s-a reținut că nici expertul în construcții la care a apelat instanța de control judiciar, în suplimentarea lucrării de specialitate efectuate în prima fază a judecății, pentru a clarifica anul exact al realizării lucrărilor supra enumerate și care fac obiectul pretențiilor alegate, nu a putut stabili data edificării lor (fila 134 dosar apel).
În acest context, s-a apreciat că, dacă vizavi de șarpanta de lemn cu învelitoare de țiglă realizată peste copertina de la . mod judicios a reținut judecătoria că pretenția reclamantului este prescrisă, în condițiile în care, potrivit chiar susținerilor sale încorporate înscrisului aflat la fila 13 dosar fond, se precizează că lucrarea respectivă a fost executată încă din anul 2005 (ceea ce înseamnă că la data promovării acțiunii, în anul 2011, era de mult împlinit termenul de prescripție de trei ani), nu același lucru se poate reține în privința celorlalte lucrări constând în micșorarea golului de la garaj și în schimbarea culorii fațadei.
În legătură cu data executării acestor din urmă lucrări, s-a constatat existența unei confruntări de apărări a părților litigante, context în care s-a apelat în calea de atac la părerea specialistului în construcții, acesta neputând însă stabili nici măcar o dată aproximativă a realizării lucrărilor.
În această situație, tribunalul a apreciat că pentru lucrările respective, neputând fi stabilită în niciun fel data realizării lor și neputând fi formată nicio convingere instanței de judecată cu privire la acest aspect în absența unor probe concludente, nu putea fi reținută excepția prescripției dreptului la acțiune care să afecteze pretențiile reclamantului, ci se impunea a se face aplicarea principiului de drept „in dubio pro reo”.
S-a mai apreciat că, și în situația în care s-ar considera că, netemeinic a reținut judecătoria excepția prescripției dreptului la acțiune pentru lucrările constând din micșorarea golului din fața garajului și pentru schimbarea culorii fațadei, totuși soluția judecătoriei apare ca legală și va fi păstrată din perspectiva corectei valorizări a excepției inadmisibilității acțiunii (efectul pozitiv al lucrului judecat invocat de pârât la termenul de judecată din 21.01.2015, raportat la decizia civilă nr.1000/A/11.11.2014, neoperând în cauză, decizia civilă indicată fiind casată în recurs și cauza trimisă spre rejudecare).
Astfel, tribunalul a constatat că temeiul de drept, prevalat de reclamant ca și cauză juridică a acțiunii promovate și care, în respectarea disponibilității procesuale, se impune instanței de judecată, nu poate susține în mod valabil pretențiile alegate, Lg. nr.50/1991 reglementând autorizarea executării lucrărilor de construcții și prevăzând în art.26 o . fapte contravenționale, sancționând executarea de lucrări de construcție fără autorizație de construire ori cu nerespectarea acesteia.
În plus, s-a avut în vedere că art.28 din Lg. nr.50/1991 stabilește că, odată cu aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile prevăzute de art.26, organul constatator dispune și oprirea executării lucrărilor și luarea măsurilor de încadrare în prevederile autorizației ori desființarea lucrărilor executate fără autorizație sau cu nesocotirea ei, stabilind un termen în acest sens.
Nerespectarea acestui termen conferă dreptul reglementat de art.32 din Lg. nr.50/1991 organului ce a aplicat sancțiunea contravențională (și care conform art.27 din Lg. nr.50/1991, este compartimentul de specialitate cu atribuții de control ale autorității publice locale pentru faptele săvârșite în unitatea administrativ-teritorială respectivă) de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să dispună încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației ori desființarea construcțiilor executate nelegal.
Prin urmare, dincolo chiar de faptul reținut, pertinent de altfel, de judecătorie că în speță nu s-a probat a fi fost urmată procedura reglementată de art.26, 28 și 32 din Lg. nr.50/1991 – invocată drept cauza debendi a acțiunii reclamantului -, nefiind dovedite ca îndeplinite condițiile-premisă impuse de lege pentru sesizarea instanței cu o acțiune în desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, căci nu s-a constatat în prealabil edificarea lor fără autorizație în condițiile prescrise de lege, tribunalul a apreciat că reclamantul nici nu justifică legitimarea procesual activă pentru promovarea unei astfel de acțiuni în temeiul Lg. nr.50/1991.
Altfel spus, legea nu conferă persoanei fizice calitate procesual activă pentru inițierea unei acțiuni în desființarea unor lucrări de construcție executate fără autorizație ori cu nerespectarea ei, fondată pe art.32 din Lg. nr.50/1991, lege prevalată de reclamant, ci exclusiv organului care a aplicat sancțiunea contravențională și care, potrivit reglementărilor legale, este compartimentul de specialitate cu atribuții de control ale autorității publice locale pentru faptele săvârșite în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Așa fiind, și invocarea în apel de către reclamant a procesului verbal de constatare nr.383/2010 a Inspectoratului de Stat în Construcții, în susținerea pretențiilor sale a fost apreciată ca irelevantă din perspectiva Lg. nr.50/1991, nu numai pentru că reclamantul nu-și justifică legitimarea procesual activă pe această lege, cum supra s-a demonstrat, ci și întrucât, procesul verbal de constatare nu reprezintă un proces verbal de contravenție care să constituie actul primordial al derulării procedurii prevăzute la art.26, 28 și 32 din lege, ci doar un simplu act constatator, atestând că de-a lungul timpului ambii coproprietari ai imobilului litigios (părțile în litigiu) au efectuat o . lucrări de modificare ale construcției, neindividualizate însă exact (sintagma folosită fiind „cu privire la extindere, etajare, mansardare și modificări executate”) fără a prezenta însă actele justificative, situație ce a impus luarea măsurii de efectuare a unei expertize tehnice MLPAT în sarcina ambelor părți, în caz contrar, urmând a se aplica prevederile Lg. nr.10/1995. Nu rezultă însă din procesul verbal de constatare, contrar celor afirmate de reclamant, că cele constatate au vizat numai apartamentul pârâtului, ci dimpotrivă, cum s-a precizat deja, se face referire la întregul imobil.
Nemulțumirea reclamantului că organele de control ale statului nu au luat măsurile impuse de Lg. nr.50/1991 ori de OG nr.2/2001, urmare a sesizărilor sale repetate, nu înseamnă că acestuia îi este îngăduit a se substitui entităților abilitate cu constatarea și sancționarea contravențiilor și a se prevala de dispoziții legale ce reglementează raporturi de natură administrativă între proprietarii de imobile și autorități, pentru nerespectarea prevederilor legale vizând autorizarea executării construcțiilor ori modificărilor la acestea.
De altă parte, deși reclamantul susține că, prin lucrările efectuate, pârâtul i-a încălcat dreptul de proprietate și invocă în apel dispozițiile art.555 și 556 NCC, se impune precizarea că, abstracție de faptul că textele legale indicate sunt prevalate pentru prima dată în apel (or în apel nu poate fi schimbată, conform art.294 alin.1 C.pr.civ., cauza cererii de chemare în judecată), el nu a înțeles să investească instanța cu o acțiune în revendicare ori cu o acțiune în răspundere civilă delictuală contra pârâtului, prin invocarea atingerilor aduse proprietății sale, ci fundamentul pretențiilor sale l-a constituit, în mod greșit, după cum rezultă din argumentele prezentate supra, Lg. nr.50/1991 și, în concret, art.26 reglementând răspunderea contravențională, ce excede raporturilor juridice de drept privat între particulari și implică obligatoriu participarea organelor statului, trimițând în sfera dreptului public.
În același timp, nici Lg. nr.10/1995-art.18 invocat de reclamant, potrivit cu care „Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face pe toată durata de existență a acestora și cuprinde ansamblul de activități privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare și măsurare specifice, în scopul menținerii cerințelor esențiale. Intervențiile la construcțiile existente se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desființare parțială, precum și la lucrări de reparații, care se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul inițial al clădirii sau a unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, și se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcției”. nu reprezintă un temei de drept apt a fundamenta cu succes pretențiile deduse judecății, constând în obligarea pârâtului la demolarea lucrărilor circumscrise petitelor cererii, textul de lege limitându-se a institui o obligație generală a urmăririi modului de comportare a construcțiilor pe toată durata existenței lor și regimul juridic al intervențiilor efectuate la construcțiile existente.
Nu se poate conchide însă că articolul redat conferă vreo prerogativă proprietarului atunci când apreciază că sunt afectate raporturile de vecinătate, pentru promovarea strict în baza acestui articol de lege a unei acțiuni în justiție, el având la îndemână acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru a obține eventual sancționarea faptei ilicite a vecinului-art.1349 și urm. ori acțiunea în revendicare dacă consideră că i-a fost încălcat dreptul de proprietate.
Critica reclamantului că hotărârea primei instanțe este nemotivată, nu a fost reținută ca întemeiată, soluționarea unei pricini din perspectiva unor excepții procesuale neechivalând cu nemotivarea, iar afirmația că în absența oricăror argumente ale primei instanțe și cu ignorarea probatoriului administrat, a fost respinsă acțiunea, s-a apreciat ca fiind întemeiată. În acest sens, s-a constatat că sentința judecătoriei prezintă considerentele ce au stat la baza admiterii excepțiilor, iar împrejurarea că probatoriul administrat a fost prea puțin sau deloc valorizat se explică prin aceea că acțiunea reclamantului, astfel cum a fost întemeiată în drept, nu putea primi o soluționare pe fondul său pentru considerentele mai sus înfățișate și care întregesc aparatul argumentativ al judecătoriei.
Sens în care nu au fost reținute nici susținerile apelantului că i-a fost încălcat dreptul la justiție, stabilirea cauzei debendi a acțiunii fiind exclusiv apanajul reclamantului și fiind obligatorie pentru instanța de judecată, ce are a statua numai în limitele investirii sale, limite ținând nu doar de fixarea obiectului cauzei, ci și de temeiurile juridice pe care se sprijină pretenția alegată, altfel zis, de cauza juridică a acțiunii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul G. A. V., solicitând, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., apreciind că este nelegală soluția Tribunalului T. de admitere a excepției prescripției (chiar și numai pentru parte din lucrările contestate), precum și soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii sale, și cu dispoziția ca Tribunalul T. să procedeze la soluționarea pe fond a pricinii, cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțată de Judecătoria Timișoara.
În subsidiar, recurentul solicită modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea cauzei spre rejudecare pe fond de către instanța de recurs care, admițând recursul, să dispună admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara, admiterea acțiunii formulate și precizate, ca fiind întemeiată, cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
Referitor la solicitarea de casare a deciziei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T., reclamantul invocă împrejurarea că, în opinia sa, ambele instanțe anterioare au soluționat pe excepție și nu pe fond acțiunea introductivă, astfel cum a fost ea precizată, astfel că sunt incidente prevederile art.312 al.4 C.p.civ.
De asemenea, ca urmare a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii excepției inadmisibilității, apreciază că în faza de apel după casare urmează a se administra probe noi asupra fondului pricinii (expertiza de specialitate, proba testimoniala), ce nu pot fi administrate în recurs.
Referitor la caracterul contradictoriu al argumentelor expuse de Tribunalul T., arată că, deși acesta constată că împotriva sa nu poate fi reținută prescripția dreptului material la acțiune, menține totuși hotărârea primei instanțe și consideră doar că adaugă la aceasta. Apreciind că, în virtutea principiului "in dubio pro reo", nu se poate reține că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, totuși nu înțelege să schimbe sentința Judecătoriei Timișoara.
De asemenea, arată că Tribunalul T. a reținut, în opinia sa, aspecte care sunt străine de natura pricinii. La stabilirea corectă a naturii acțiunii sale, solicită a fi avută în vedere motivația expusă în mod repetat în fața ambelor instanțe anterioare, inclusiv prin precizări succesive, independent de faptul că a promovat această acțiune personal, fără asistența unui avocat. In acest context, în virtutea rolului activ al instanței, la soluționarea pricinii solicită să fie avute în vedere nu doar articolele de lege precizate punctual în acțiune, ci și cele ce rezultă din argumentația prezentată pe larg.
Tribunalul T. îi reproșează că a făcut trimitere la prevederile privind ocrotirea dreptului de proprietate doar în fata instanței de apel, fapt neadevărat, deoarece el a menționat în acțiunea sa și în tot cursul procesului faptul că acest demers vizează ocrotirea dreptului său de proprietate (acțiune în revendicare și acțiune confesorie de servitute), precum și că faptele pârâtului pun în pericol siguranța imobilului (angajarea răspunderii civile delictuale). In acest sens, a dezvoltat în cererea sa de probațiune și în notele de ședință depuse la data de 17.09.2014 cauza acțiunii sale.
Invocă decizia civilă nr.93/25.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2010*, într-o cauză similară purtată în contradictoriu cu pârâții G. E. E. și Cimpeanu G., ce vizează alte lucrări executate de aceștia în mod ilegal, fără autorizație de construcție și fără acordul lui, în calitate de coproprietar, la același imobil din Timișoara, ., prin care s-a stabilit cu puterea lucrului judecat că: „relevant este faptul că reclamantul este proprietar asupra etajului imobilului in litigiu" și că "deși reclamantul invocă în susținerea acțiunii articolele din legea 50/1991 referitoare la obligativitatea autorizării construcțiilor, este evident ca urmărește protejarea dreptului sau de proprietate asupra imobilului, susținând in mod constant ca lucrările efectuate de parați afectează structura de rezistenta a imobilului, punând in pericol siguranța imobilului" si pentru ca "reclamantul nu invoca răspunderea contravenționala a paraților, ci răspunderea lor civila pentru incalcarea unui drept al sau", instanța a apreciat admisibila acțiunea sa si a dispus casarea hotărârii de apel cu trimitere a cauzei spre competenta soluționare pe fond, pe baza probelor ce se vor suplimenta, la instanța de apel.
Apreciază relevant faptul că decizia casata prin aceasta hotărâre judecătorească este tocmai decizia nr.1000/11.11.2014 a Tribunalului T., reținuta de Tribunalul T. cu puterea lucrului judecat in prezenta cauza. In aceste condiții, puterea lucrului judecat provizorie, de altfel, a deciziei 1000/2014 trebuie înlăturată ca urmare a casării acestei decizii civile.
Consideră că argumentele Tribunalului T. sunt cu atat mai străine de obiectul pricinii cu cât, desi Tribunalul T. s-a limitat sa pronunțe o soluție comoda bazata pe excepția inadmisibilitatii, face aprecieri asupra fondului, desi a refuzat sa incuviinteze administrarea de probe pe fond in virtutea argumentului ca excepțiile primează si fac de prisos cercetările asupra fondului pricinii. Din acest punct de vedere solicită să se constate că deși în Decizia civilă nr. 226/A/2015 în pag. nr. 2 se specifică, că:"... prin adresele SC 2010-_/28.07.2010 si RU 2010-_/06.09.2010 atât Primarul M. Timișoara confirma cele sesizate de el (modificări interioare si exterioare executate fără autorizație de construire) dar Biroul de Disciplină în Construcții si Direcția Politiei Locale cu toate intervențiile din anul 2011 nu au întreprins nicio măsură în conformitate cu legislația în vigoare iar răspunsul halucinant din adresa_/27.10.2011 în urma verificării efectuate în data de 13.10.2011 demonstrează neprofesionalismul si superficialitatea acestei instituții... ", ulterior, in motivarea deciziei civile, se specifică că nu s-a demonstrat executarea lucrărilor fără autorizație de construire. Sub acest aspect, Tribunalul T. a ignorat complet si expertiza tehnică ing. V. L. cât si cea a expert tehnic ing. P. M. care certifică că lucrările expertizate sunt executate fără autorizație de construire.
Referitor la faptul ca decizia din apel este lipsita de temei legal si este rezultatul unei greșite aplicări a legii, învederează că, în mod greșit, s-a reținut ca reclamantul nu are calitate sa promoveze aceasta acțiune si ca acest drept revine doar organelor administrative abilitate prin lege, in condițiile in care a arătat in mod repetat ca urmărește ocrotirea dreptului său de proprietate si angajarea răspunderii civile a paratului, nu cea contravenționala. In acest sens, a invocat și in fata instanței de apel prevederile Deciziei civile nr. 476/30.03.2011 a Curții de Apel Timișoara privind lucrări ilegale realizate fără autorizație de construire în dosarul nr._ contencios administrativ, in care se specifică: "în cazul în care între recurent si celălalt coproprietar există o posibilă situație litigioasă rezultată din nerespectarea autorizației de construire si încălcarea dreptului la proprietate a reclamantului recurent, acesta din urmă are calea accesului la instanță cu o acțiune care să vizeze protejarea dreptului la proprietate."
In acest context, apreciază ca lipsita de temei legal interpretarea conform căreia, atâta timp cat exista cadru legal pentru angajarea răspunderii contravențioanale a paratului, el nu are deschisa calea protejării individuale a drepturilor sale.
De asemenea, apreciază că răspunderea contravențională este o formă a răspunderii juridice al cărei conținut îl formează dreptul statului de a trage la răspundere pe contravenient, precum și obligațiile acestuia din urmă de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate în vederea restaurării autorității legii. Acest drept al autorității publice nu îi poate îngrădi însă liberul acces la justiție si nu exclude posibilitatea de a solicita ocrotirea drepturilor sale particulare.
Arată că indiferent că va fi calificată acțiunea sa drept o acțiune confesorie de servitute sau in revendicare (dacă lucrările constatate îi încalcă dreptul de proprietate și pe cel de servitute) sau va fi calificat temeiul acțiunii sale ca fiind o acțiune în angajarea răspunderii delictuale, cu consecința reparării prejudiciului suferit, consideră că nu se poate aprecia drept intemeiata soluția instanțelor anterioare prin care s-a apreciat că, in virtutea competentei ce ii revine, nu poate analiza pe fond pricina sa. Altfel spus, ar insemna ca in caz de pasivitate a autorităților administrative, reclamantul să nu poată solicita constatarea existentei unui prejudiciu si repararea acestuia, indiferent de natura sa.
Face referire la faptul că s-a reținut atat prin decizia civila nr. 476/30.03.2011 a Curții de Apel Timisoara, cat si prin decizia civila nr. 93/25.02.2015 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara in dosar nr._/325/2010*, cu puterea lucrului judecat, ca acțiunea sa introductiva de instanța este admisibila si ca instanța trebuie sa cerceteze fondul cauzei. Pe acest argument, apreciază că urmează ca instanțele, fie dupa casare, fie in caz de reținere spre rejudecare, să analizeze fondul pricinii, să constate dacă îi este încălcat dreptul la proprietate, daca lucrările îi creează un prejudiciu si, în caz afirmativ, să dispună în consecință.
Desi instanța de apel nu retine ca argumentație excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar nici nu o contrazice in tot, invocă si nelegalitatea unei soluții pe aceasta excepție. Astfel, arată că lucrările s-au efectuat dupa anul 2009, fapt confirmat prin Procesul verbal de constatare nr.383/2010 a Inspectoratului de Stat in Construcții, de înscrisurile care cuprind declarația numitei D. C., declarația doamnei G. E., declarația numitului Pituc V., precum si prin constatările RU 2010-_/06.09.2010 si SC 2010-_/28.07.2010, toate depuse la dosarul cauzei.
Mai mult, având in vedere ca prin acțiunea sa urmărește atat ocrotirea dreptului său de proprietate, cat si a dreptului său de superficie, ambele drepturi reale, pentru ocrotirea lor, dreptul la acțiune este imprescriptibil.
In subsidiar, chiar daca s-ar aprecia ca acțiunea sa nu este imprescriptibila, fiind o acțiune in răspundere delictuala si supusa termenului de prescripție de 3 ani, pentru calculul corect al datei la care s-a împlinit termenul de prescripție trebuie determinat momentul la care acesta a început sa curgă, respectiv când a fost lezat dreptul său și i-a fost produs prejudiciul invocat. Or faptele imputate paratului au avut loc după anul 2009, astfel ca la data promovării acțiunii nu era împlinit termenul general de prescripție.
Tot la analiza pe fond a pricinii, solicită să fie avut în vedere si faptul ca, in conformitate cu prevederile Deciziei nr. 7/2000 a Curții Supreme de Justiție privind aplicarea art. 26 si 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor si unele măsuri pentru realizarea locuințelor, "Art. 2 în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră la data terminării construcției. Art. 3 Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei"- obligatorie pentru instanțe conf. art. 329 alin. 3 teza a ll-a Cod procedură civilă.
Solicită să se constate că familia sa isi desfășoară viata de familie in apartamentul nr. 2 situat la etajul I al imobilului iar dreptul la viata privata si la domiciliu este protejat prin art. 8 CEDO, acest drept neputand fi restrâns sau limitat, iar apartamentul său de la etaj este periclitat datorita lucrărilor executate fara discernământ de către doamna G. E. E. si de domnul Clmpeanu G. atat deasupra (in conformitate cu raportul de expertiza tehnica judiciara in dosarul_/325/2010*) cat si dedesubt, sub apartamentul lui (in conformitate cu expertizele tehnice judiciare din acest dosar, ing. V. L., ing. P. M.)
La soluționarea pe fond a pricinii solicită să fie avut în vedere că instanțele anterioare au desconsiderat proba cu inscrisurile depuse la dosar, fara vreo argumentare legala pentru care sa înlăture aceasta proba. Relevante sunt in acest sens:
Adresa SC 2010-_/27.07.2010, depusă la dosar în 19.01.2012, Adresa RU 2010-_/06.09.2010, depusă la dosar în 19.01.2012, Vizionarea de către inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții în luna august 2010 numai a parterului imobilului întocmite de organele abilitate cu constatarea si sancționarea caracterului ilegal al acestor lucrări. La fel de arbitrara apreciază si înlăturarea probei cu inscrisurile constând din fotografiile depuse de el si necontestate de parat.
Susține că din probele foto depuse se constată, fără dubii, că lucrarea de obturare a accesului la garaj este nefinalizată executându-se tot în anul 2010 si nu sunt niște stâlpi, ci ecrane din zidărie de dimensiune stânga 1,20 m si dreapta 0,90 m. Declarația doamnei C., soția pârâtului, depusă la dosar în data de 14.01.2014 confirmă că lucrările la apartamentul nr. 1 au început la sfârșitul anului 2009.
In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 304 pct.7 si 9, art.312, art.166, art.274, C.p.civ., Decretul 167/1958.
Prin întâmpinarea depusă la 03.06.2015, pârâtul C. G. V. a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinice și legale, a hotărârilor pronunțate in prezenta cauza, întrucât, în aprecierea sa, in mod corect atat prima, instanța, cat si instanța de apel au considerat ca se impune respingerea acțiunii formulate, pronuntandu-se pe excepțiile invocate in cauza.
Apreciază că și prin recursul declarat in prezenta cauza, recurentul nu dorește decât sa ajungă la o judecata pe fondul cauzei, pentru a reuși sa inducă instanța in eroare și să obțină efectuarea unei noi expertize, deși în momentul de fata pe rolul instanțelor mai exista un dosar cu un obiect asemănător si alte dosare care sunt suspendate pana la soluționarea dosarului nr._/325/2010*, pe rolul Tribunalului T..
Nu se poate vorbi de o soluționare pe fond a cauzei, atâta vreme cat primează excepțiile invocate de către pârât si care au fost considerate, atat de către prima instanța, cat si de către instanța de apel ca intemeiate.
Astfel, reiterează apărările invocate în ciclurile procesuale anterioare cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Consideră că a dovedit că reclamantul a luat la cunostiinta de aceste construcțiile efectuate de dânsul inca din anul 2006, cand a făcut o sesizare in acest sens la Primăria M. Timișoara, cu toate acestea prezenta acțiune a promovat-o abia in anul 2011, dupa ce o acțiune similara (cea din dosarul nr._/325/2010*, aflat pe rolul Tribunalului T.) i-a fost respinsa in fata primei instanțe.
In acest moment, apreciază că acțiunea are un rol sicanator si ca datorita faptului ca recurentul nu isi poate intabula propriile construcții, efectuate fara autorizație, apreciază ca este normal sa împiedice rudele sale de a-si intabula construcțiile lor.
Nu se poate pune problema nici a faptului ca a doua excepție, cea a inadmisibilitatii a fost greșit reținuta. Consideră că în cauză nu sunt indeplinite condițiile premisa impuse de lege pentru sesizarea instanței cu desființarea lucrărilor executate fara autorizatie de construire, caci nu s-a constatat in prealabil edificarea lor fara autorizație, in condițiile stabilite de lege.
De asemenea, susține că prin lucrările efecutate la imobil, nu s-a incalcat dreptul de proprietate si nici nu au fost afectate raporturile de vecinătate.
Trimiterea cauzei spre rejudecare nu se justifica sub aspectul acestor excepții, dar nici raportat la fondul cauzei, atâta vreme cat inscrisurile aflate la dosar (inclusiv din expertiza efectuata) vin sa confirme starea de fapt relatata de către pârât. Aceasta solicitare de a fi trimisa cauza spre rejudecare pentru audierea unor martori apreciază că nu poate fi un motiv pertinent atâta vreme cat proba cu martori este una subiectiva si nu poate înlătură înscrisurile existente.
Nu a fost indicat în mod expres temeiul de drept al întâmpinării.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prezentul recurs constituie o reiterare a motivelor invocate prin cererea de apel, însă unele argumente vizează starea de fapt, pe care recurentul o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al acestui text de lege, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, instanța va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în prezenta cale de atac, criticile recurentului privind pretinsa desconsiderare de către instanțele anterioare a probei cu înscrisuri, planșe foto și declarația soției pârâtului, respectiv nevalorificarea concluziilor expertizelor judiciare efectuate în cauză.
Curtea mai reține, în acest sens, că nu era necesară suplimentarea probatoriului administrat în cauză, nefiind necesară casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, în condițiile în care tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 167 și urm. Cod pr. civ., încuviințând probele pertinente și utile soluționării cauzei și respingând motivat probele ce nu erau utile justei soluționări a pricinii, cu aplicarea corectă a art. 137 Cod pr. civ., atâta timp cât, în speță, pricina a fost soluționată în baza unor excepții corect admise.
În ceea ce privește nelegalitatea unei soluții fundamentate pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea constată că, chiar dacă Judecătoria Timișoara a reținut incidența acestei excepții, tribunalul a înlăturat-o parțial de o manieră incontestabilă. A reținut în mod just necesitatea aplicării în speță a principiului ”in dubio pro reo” pentru majoritatea lucrărilor de construcții pretins efectuate fără respectarea cerințelor legale, cu excepția șarpantei de lemn cu învelitoare de țiglă realizată peste copertina de la . care chiar reclamantul a arătat prin înscrisul de la fila 13 dosar fond, că lucrarea respectivă a fost executată încă din anul 2005 (ceea ce înseamnă că la data promovării acțiunii, în anul 2011, era de mult împlinit termenul de prescripție de trei ani).
Pentru celelalte lucrări (constând în micșorarea golului de la garaj și în schimbarea culorii fațadei), s-a constatat că nu se poate stabili data efectuării lor, iar tribunalul a procedat just la schimbarea sentinței Judecătoriei, respingând excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pârâtul nu a atacat decizia instanței de apel, astfel că se impune a constata că reclamantul nu are niciun interes procesual legitim și actual în a reitera apărările privitoare la partea din excepție respinsă, apărări ce vor fi înlăturate în prezentul recurs, întrucât nu sunt apte să conducă la concluzia necesității casării sau reformării deciziei recurate.
Pentru partea din excepția prescripției reținută a fi întemeiată (vizând edificarea șarpantei de lemn cu învelitoare de țiglă realizată peste copertina de la . constată că, raportat la obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat (obligarea pârâtului la demolarea lucrărilor efectuate fără autorizatie de construire) și la temeiul de drept invocat, este corectă concluzia instanțelor anterioare în sensul că dreptului reclamantului la acțiune este supus prescripției extinctive în cadrul termenului general de 3 ani reglementat de art. 3 din Decr. nr. 167/1958. Față de data afirmată chiar de către reclamant ca fiind momentul edificării acestei șarpante, precum și de data introducerii prezentei acțiuni civile, este corectă concluzia Judecătoriei, însușită și de tribunal, că acțiunea de față este prescrisă.
Afirmațiile reclamantului privind imprescriptibilitatea dreptului său la acțiune nu pot fi reținute, ca întemeiate, întrucât sunt fundamentate pe premise inexistente în speță. Reclamantul afirmă caracterul imprescriptibil al acțiunii, motivat de faptul că tinde la ocrotirea dreptului său de proprietate și de superficie, drepturi reale imprescriptibile extinctiv, însă curtea reține că acest caracter al acțiunii (imprescriptibilitatea) este dat de obiectul cererii, care trebuie să fie specific unei acțiuni în revendicare sau confesorie (ceea ce nu este cazul în speță, fiind în prezența unei acțiuni în obligația a face), nu de cauza acțiunii (văzută ca scopul urmărit la promovarea cererii de chemare în judecată).
Curtea mai reține că recurentul a criticat decizia și sub aspectul caracterului contradictoriu al argumentelor expuse, afirmație ce nu se verifică în speță, față de conținutul deciziei atacate.
Astfel, curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., în condițiile în care, din conținutul deciziei atacate rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de către părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele deciziei expunând de o manieră coerentă și necontradictorie motivele ce au fundamentat soluția. Chiar C.E.D.O., în jurisprudența ocazionată de art. 6 din Convenție, este constantă în a afirma că o motivare satisfăcătoare a hotărârii judecătorești nu presupune pentru instanță obligația de a răspunde individual tuturor afirmațiilor părților, fiind suficient a se grupa argumentele părților pentru a se răspunde tuturor motivelor invocate. Judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, însă argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui totuși să-și găsească reflectare în hotărâre, cerință respectată în cauză.
Soluția tribunalului de menținere a sentinței cu substituirea parțială a motivării, ca urmare a eliminării parțiale a considerentelor ce au fundamentat soluția cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, este urmarea unei juste interpretări și aplicări a prevederilor art. 296-297 C.proc.civ., în forma aplicabilă cauzei, raportat și la particularitățile speței.
Potrivit acestor texte de lege, instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
În cazul în care prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria să competență. În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare.
În speță, sentința Judecătoriei este de respingere a acțiunii reclamantului, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției inadmisibilității acțiunii. Tribunalul, prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, a menținut soluția de respingere a acțiunii, dar fundamentată prioritar pe excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a înlăturării excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru lucrările constând în micșorarea golului de la garaj și în schimbarea culorii fațadei, respectiv a argumentelor ce au fundamentat-o.
Această soluție este corectă, fiind în sensul prevederilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ., care acordă prioritate soluționării excepțiilor ce fac de prisos examinarea fondului pricinii. În speță, Judecătoria oricum nu trebuia să rețină concomitent două excepții în motivarea soluției, fiind obligată să se pronunțe asupra lor în ordinea de preferință dată de conținutul și efectul lor asupra procesului, astfel că este corectă soluția tribunalului de înlăturare, ca neîntemeiată, a excepției prescripției pentru o parte din lucrări, cu menținerea soluției dată în cauză de judecătorie, ca urmare a valorificării excepției inadmisibilității acțiunii.
În consecință, curtea reține că nu suntem în prezența unor argumente contradictorii, și nici a unei soluții eronate, neimpunându-se, sub acest aspect, casarea deciziei atacate.
Cu privire la reținerea de către tribunal a unor aspecte străine de natura pricinii, curtea constată că nici această afirmație nu este susținută de actele existente la dosar. Tribunalul a soluționat cauza în limitele învestirii sale, prin cererea de apel, precum și în cadrul procesual constituit în fața primei instanțe, prin cererile părților precizate în mod repetat.
Susținerile recurentului privind invocarea prevederilor privind ocrotirea dreptului său de proprietate și în fața primei instanțe nu este confirmată de conținutul actelor procesuale depuse la dosar. Chiar dacă reclamantul nu a beneficiat de asistență juridică calificată la prima instanță, acest lucru nu poate conduce la concluzia posibilității precizării acțiunii, sub aspectul temeiului de drept, direct în calea de atac, lucru interzis expres și imperativ de art. 294 C.proc.civ. În același sens, curtea mai arată că, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a arătat prin chiar prezentul recurs că tinde la ocrotirea dreptului său de proprietate și de superficie, însă, nu trebuie confundat obiectul cererii de chemare în judecată (care nu a fost specific unei acțiuni în revendicare sau confesorie, ci unei acțiuni în obligația a face), cu cauza acțiunii (văzută ca scopul urmărit la promovarea cererii de chemare în judecată).
Judecătoria a analizat pricina prin prisma temeiurilor de drept invocate de părți, ce își găseau reflectarea în petitele cererilor formulate, nefiind învestită legal cu o cerere în protejarea dreptului reclamantului de proprietate sau în răspundere civilă delictuală fundamentate pe prevederile art. 555-556 C.civ., temeiuri invocate pentru prima oară în apel, cum în mod corect a reținut tribunalul.
Este adevărat că instanța de judecată este învestită cu judecarea cererii de chemare în judecată în ansamblul său, nu numai cu temeiul de drept indicat, însă, în speță, curtea constată că, deși cererile precizatoare ale reclamantului au fost multiple și ample, nu s-a solicitat vreun moment angajarea răspunderii delictuale a pârâtului sau revendicarea bunului proprietatea reclamantului. Nu s-a invocat o atingere a drepturilor sale de proprietate, aptă a fi reparată pe calea acțiunii precizatoare, ci s-a cerut expres și repetitiv obligarea pârâtului la demolarea lucrărilor pretins efectuate fără autorizație de construire.
Reținerile instanței învestite cu soluționarea dosarului nr._/325/2010* nu pot constitui temei al prezentei decizii, respectiv al casării hotărârilor atacate cu trimitere spre rejudecare, în condițiile în care instanța învestită cu prezentul dosar trebuie să pronunțe o soluție legală raportat la conținutul actelor și lucrărilor pricinii, nu prin analogie cu alte spețe, chiar purtate între aceleași părți cu privire la situația imobilului în litigiu. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât, contrar afirmațiilor recurentului, nu s-a reținut nici de prima instanță, nici de către tribunal, puterea lucrului judecat a acelei hotărâri.
Curtea mai reține, contrar afirmațiilor recurentului, că argumentele tribunalului nu sunt străine de obiectul pricinii, și că, raportat la reținerea, ca întemeiată, a excepției inadmisibilității acțiunii, față de prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., nu se impuneau a fi administrate probele cerute de reclamant, vizând fondul pricinii, probe ce nu erau utile cauzei, raportat la obiectul acțiunii și temeiurile de drept invocate.
Reținerile din cuprinsul filei 2 a deciziei atacate, citate de reclamant, nu reprezintă constatări ale instanței de apel, care să se contrazică cu argumentele din cuprinsul considerentelor reținute în argumentarea soluției, ci reprezintă redarea conținutului cererilor reclamantului, astfel că nu există nicio contradicție de argumente.
În ceea ce privește soluția tribunalului de respingere a apelului și menținere a soluției primei instanțe de respingere a acțiunii, ca urmare a reținerii excepției inadmisibilității acțiunii, curtea constată că aceasta este urmarea unei corecte interpretări și aplicări a prevederilor art. 26 și următoarele din Legea nr. 50/1991, invocate ca și temei al acțiunii.
Nici Judecătoria, nici tribunalul nu au reținut, contrar afirmațiilor recurentului, că acesta ar urmări antrenarea răspunderii contravenționale a pârâtului pentru lucrările pretins efectuate la imobil, ci că, în baza dispozițiilor Legii nr. 50/1991, invocate chiar de către reclamant, nu se poate proceda la demolarea lucrărilor efectuate fără autorizație, respectiv aducerea imobilului la starea inițială, pe calea prezentei acțiuni în obligație a face, la solicitarea reclamantului.
Procedura reglementată de legea indicată de către reclamant este una specială, detaliind modul în care organele Statului cu competențe în materie acționează pentru a asigura respectarea legalității în materia construcțiilor civile, procedura de urmat și sancțiunile (civile și contravenționale) aplicabile, respectiv modul lor de îndeplinire.
Instanțele anterioare au reținut just că, raportat la normele arătate, ce au caracter imperativ, Statului, prin organele sale, îi revin atribuții și obligații în materie, el putând cere restabilirea situației anterioare a unui imobil, în ipoteza în care constată efectuarea unor lucrări de construcții fără respectarea legii, iar, reclamantul, în calitate de proprietar al unei părți din construcție, nu poate declanșa direct și personal această procedură și nici nu se poate adresa instanței, pentru a obține aducerea construcției la stadiul inițial, invocând acest text de lege, aplicabil exclusiv în relațiile dintre autorități și persoanele ce au edificat/modificat un imobil, nu între particularii nemulțumiți de activitățile celorlalți proprietari din condominiu.
Această concluzie nu este de natură să aducă atingere sau să îngrădească dreptul reclamantului de acces la justiție pentru protejarea drepturilor sale, însă exercitarea acestui drept al reclamantului trebuie să se facă în formele prevăzute de lege, respectiv printr-o acțiune întemeiată pe alte texte legale.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile legale precitate și art. 304 Cod pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., îl va respinge.
Față de prevederile art. 274 Cod pr. civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurentului, ca necuvenite, față de soluția dată în cauză, iar intimaților, ca nedovedite cu înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. A.-V. împotriva deciziei civile nr. 226/A/11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. G.-V. și Primăria M. Timișoara – Serviciul Autorizare și Control Construcții.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
S. C.
Red. C.R. 02.11.2015
Tehnored. S.C. – 2 ex./ 02.11.2015
Tribunalul T., judecători: C. B., A. A.
Judecătoria Timișoara: Judecător M. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 167/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
