Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1773/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1773/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2012 în dosarul nr. 1773/2012
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 18.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1773/R
Ședința publică din 12 septembrie 2012
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții T. E. A. și B. O. C. N. împotriva sentinței civile nr. 370 din 22 martie 2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., pentru Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procur B. E., de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
C.
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, reclamanții T. E. A. și B. O. C. N. au chemat în judecată S. R. prin M. Economiei și Finanțelor P. București reprezentat de DGFP C.-S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. bunicii reclamanților, M. E. și M. I. au fost deportați în Câmpia Bărăganului, într-un câmp ce mai târziu a devenit Jegălia, pe perioada 18.06._55.
Au fost lăsați sub cerul liber, fără apă și mâncare, au fost nevoiți a săpa în pământ cu mâinile goale pentru a se feri de arșița soarelui iar mai apoi de frigul ce a venit odată cu iarna. Au înfruntat foamea, frigul, căldura, mizeria, lipsa apei și toate greutățile cu care s-au confruntat pentru necesitățile traiului.
Umilința, foamea și bolile nu au încetat să se amplifice fiind supuși la suferințe fizice și psihice. La eliberare, când s-au întors au găsit casa vandalizată, fără uși, fără geamuri.
P. această măsură administrativă le-a fost cauzat un prejudiciu ce a constat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate și relațiile social-umane, cu prietenii, cu apropiații.
În toată perioada de strămutare au fost înfometați și umiliți psihic iar lipsirea de libertate la care au fost supuși a produs consecințe în planul vieții private cât și în plan profesional mai târziu, fiind afectate viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.
În această situație este evidentă lipsirea de libertate, cu consecințele suferite pe plan fizic, psihic, social, profesional, fiindu-i lezată libertatea individuală, demnitatea, onoarea, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege, fiind expus disprețului public, deci o atingere gravă a valorilor ce definesc personalitatea umană.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2 alin.1 lit. f și art. 5 din Legea 221/2009.
P. sentința civilă nr. 370/22.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a respins acțiunea reclamanților T. E. A. (născută B. O.) și B. O. C. N. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Conform Deciziei 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de cele de mai sus, în baza Legii nr. 221/2009, T. a respins acțiunea formulată de reclamanții T. E. A. și B. O. C. N. împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, au arătat că Decizia nr. 1358/21.10.2010, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, nu poate fi aplicată în speță, întrucât legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot timpul procesului, existând, totodată, și o discriminare între cetățeni, prin aceea că prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile obținute în temeiul Legii nr. 221/2009 au fost admise cererile de chemare în judecată similare cu acțiunea lor.
Reclamanții recurenți nu au indicat temeiul de drept al recursului, însă instanța în baza art. 306 al. 3 C.p.c. apreciază că susținerile recurenților pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În urma examinării sentinței atacate în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., C. apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților pentru argumentele ce succed.
P. Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin M. Finanțelor P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art.5 al.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Astfel, C. Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
C. Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art.5 al.1 lit.”a” din Legea nr.221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, C. Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, C. are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art.147 al.1 din Constituție (prevăzute și de art.31 al.3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art.47 al.4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza acțiunii reclamanților, respectiv art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009, C. apreciază că soluția de respingere a acțiunii este corectă.
Această soluție se impune, chiar dacă acțiunea a fost înregistrată anterior pronunțării Deciziei nr.1358/2010, avându-se în vedere că norma constată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art.322 al.1 pct.10 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, C. Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. București și Colegiul de conducere al Curții de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării, invocat prin motivele de recurs, se constată că în cauza de față încă nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Astfel, este exclusă discriminarea în raport cu persoanele care la data respectivă erau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în baza unui text legal în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional la data respectivă.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală și temeinică, nefiind susceptibilă de casare sau modificare în condițiile prevăzute de art.304 și 3041 C.pr.civ., astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ. urmează să respingă recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții T. E. A. și B. O. C. N. împotriva sentinței civile nr. 370 din 22 martie 2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. ȘUIUGHEORGHE O. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 21.09.2012;
Tehnored. C.J.- 21.09.2012; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.
Judecător: V. S.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Superficie. Decizia nr. 1844/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
