Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2114/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2114/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2012 în dosarul nr. 2114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2114
Ședința publică din 23 octombrie 2012
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. E. împotriva deciziei civile nr. 211/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că atât reclamanta recurentă cât și pârâtul intimat au solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, situație față de care lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. decizia civilă nr. 211/29.05.2012, Tribunalul A. – Secția Civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta A. E. împotriva sentinței civile nr.2014/27.02.2012 pronunțată de Judecătoria A..
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr.2014/27.02.2012, Judecătoria A. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata sumei de 60.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului situat în A., ., nr. 28, . CF nr. 58.341 A. nr. top 796/III.
A admis excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri bănești și de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii pe dreptul comun.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că, prin Contractul de cesiune atestat sub nr. 5/06.08.2010 de către avocat T. C. din Baroul A., terța persoană S. L., în calitate de cedent, a cedat cesionarei reclamante A. E. toate drepturile litigioase pe care le are față de S. R. și a dreptului de a încasa orice sume de bani de la Ministerul Finanțelor Publice A., cu titlul de despăgubiri în urma proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Din Decizia nr.5573/26.10.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a reținut că, din perspectiva art.5 din Decretul nr.92/1950, preluarea imobilului înscris în CF nr._ A., incluzând și apartamentul nr. 3, situat în A., . nr.28, doar de la unul dintre soți, în condițiile în care celălalt era decedat la data trecerii în proprietatea statului și nu se dezbătuse succesiunea – este perfect valabilă și de asemenea în cadrul acelei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 480 cod civil s-a reținut incidența Legii speciale nr.10/2001.
P. Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 60/2007, s-a reținut că revendicarea este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se reduce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului. Dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de aceasta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală.
Fiind o acțiune personală, ea se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care se naște dreptul la acțiune, potrivit art.3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termen care, în speță, este cel prevăzut de art.22 alin 5 din Legea nr.10/2001 – de 6 luni, prelungit succesiv prin OUG 109/2001 și OUG 145/2001.
Prima instanță a considerat că nu se poate reține că acțiunea ar avea caracterul unei revendicări imobiliare, deoarece nu tinde la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Referitor la excepția inadmisibilității, aceasta a fost admisă – având în vedere Decizia nr. 27/14.11.2011 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care stabilește că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din aceasta convenție, sunt inadmisibile.
În raport cu starea de fapt și de drept reținută, cererea reclamantei a fost respinsă ca atare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, precizând că va depune motivele căii de atac în termen legal.
Tribunalul, analizând cu precădere excepția netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art.137 C.pr.civ., constată că, în conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr. 146/1997, în sarcina apelantei a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3253,5 lei și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.
Ca atare, având în vedere că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare stabilită prin citația comunicată, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau a unei persoane față de care operează scutirea legală de la plata taxelor judiciare de timbru, tribunalul va da eficiență dispozițiilor art.20 alin.(1) și (3) din Legea nr.146/1997, raportate la prevederile OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și, pe cale de consecință, sa dispus anularea apelului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând casarea ei cu trimiterea spre rejudecare în apel.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, iar în fapt pe aceea că hotărârea este nelegală pentru că acțiunea reclamantei pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat de la autorul ei de în drepturi, este scutită de plata taxei de timbru, conform Legii nr. 146/1997 – art. 15 lit.i.
P. întâmpinarea formulată în cauză instituția intimată pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat considerând că instanța de apel a aplicat corect în cauză dispozițiile Legii nr. 146/1997.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că prin dispoziția instanței, apelanta pârâtă a fost citată pentru primul termen de judecată în apel (29.05.2012) cu respectarea termenului prevăzut de art. 1141 al. 3 Cod procedură civilă necesar pregătirii apărării și cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 3253,5 lei și 5 lei timbru judiciar sub sancțiunea anulării apelului ei ca netimbrat.
Citația a fost comunicată la domiciliul judiciar ales la adresa avocatului ei din municipiul A., ., . chiar cuprinsul acțiunii și a cărei schimbare nu a fost notificată instanței conform art. 98 Cod civil.
Apelanta reclamantă nu a contestat legitimitatea taxei de timbru sau întinderea ei deși o putea face conform art. 18 al. 2 din legea nr. 146/1997, nu a cerut scutirea de taxă, reducerea sau eșalonarea plății ei conform OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și nici nu a solicitat în scris sau verbal amânarea judecății pentru a face dovada plății sau a demersurilor procedurale anterior menționate.
Taxa de timbru rămânând necontestată în legalitatea și întinderea ei conform procedurilor speciale prevăzute de textele legale anterior menționate și nefiind achitată la termenul de judecată stabilit pentru judecata în apel, în mod corect Tribunalul A. a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997, anulând apelul reclamantei.
Constatarea legitimității taxei de timbru a fost invocată doar în recurs, după ce în faza anterioară de judecată reclamanta a omis să facă acest lucru în limitele și termenele prevăzute de Legea nr. 146/1997.
Neexercitarea căilor speciale de atac în condițiile menționate a făcut ca dispoziția Tribunalului A. cu privire la plata taxei să aibă caracter definitiv și irevocabil din care cauză neplata ei a condus în mod corect instanța la aplicarea sancțiunii procedurale prevăzute de art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997.
Curtea urmează a reține, totodată, că potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxă doar acțiunile prin care se solicită restituirea imobilelor preluate de stat în perioada 06.03._89 ori cum acțiunea reclamantei nu a avut un astfel de obiect ci unul care a vizat obligarea instituției pârâte la plata de despăgubiri pentru un astfel de imobil rezultă că, oricum, ea nu putea beneficia de scutirea de la plata taxei, textul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 fiind foarte clar în această privință.
Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei A. E. împotriva deciziei civile nr. 211/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A. E. împotriva deciziei civile nr. 211/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
F. B.
Red.D. C./24.10.2012
Tehnored F.B./08.11.2012
Ex.2
Primă instanță: C. F. M.
Instanța de apel:L. B. și O. Ș. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2107/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2098/2012. Curtea de... → |
|---|
