Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2117/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2117/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2012 în dosarul nr. 2117/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2117
Ședința publică din 23 octombrie 2012
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 845/06.06.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. G., în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâtul.
M. Public este reprezentat de d-na procuror S. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, deoarece nu a fost cercetat fondul cauzei, fiind necesară administrarea de noi probe, respectiv efectuarea unei expertize pentru evaluarea culturilor agricole și a bunurilor confiscate.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la T. C.-S. sub nr. dosar_ la data de 10.05.2012, reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va da, să constate că se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro, daune materiale.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, familia reclamantului a fost deportată în Câmpia Bărăganului, iar întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată de către autoritățile comuniste. A arătat că, la momentul deportării, toată averea era trecută pe numele M. D., bunicul reclamantului și a solicitat a fi despăgubit cu echivalentul valorii bunurilor confiscate, bunuri deținute de familia sa la momentul deportării și cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989, respectiv: 1 vacă, 1 cal, 4 porci, 1 plug, 1 grapă, 1 prășitoare, 1 căruță,1 selector de grâu, precum și contravaloarea culturilor agricole, respectiv 0,58 ha. sfeclă de zahăr, 6,09 ha. porumb, 1,29 ha. orz, 1,21 ha. ovăz, 7,59 ha. grâu, 0,29 ha. trifoi, 0,72 ha. lucernă, 0,58 ha. floarea soarelui, 1,01 ha. legume, 1,01 ha. fânețe.
În drept, reclamantul a invocat disp. art.1 alin.2 și art.5 ale Legii nr.221/2009.
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. și Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.221/2009, art.115 Cod procedură civilă.
P. sentința civilă nr. 845/06.06.2012 pronunțată în dosarul susmenționat, T. C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P. București, prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit înscrisului depus la fila 7 a dosarului ( adresă nr. B-230/16.11.2000 emisă de M. Justiției – Direcția Instanțelor Militare), numita B. C., din Vrani nr. 26 jud. C.-S., a fost strămutată în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, împreună cu familia, respectiv B. A. – soț, B. I. – fiu, B. M. – soacră, R. M. – mamă, din localitatea Vrani, jud. C.-S., în localitatea Roșeți, în perioada 18.06.1951 – 20.12.1955.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamantul B. A. este fiul numitei B. C..
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care în perioada 06.03._89 a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-a inclusiv, poate solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent.
Din extrasele emise de Serviciul județean C.-S. al Arhivelor Naționale (filele 10-16 dosar) rezultă că numita Brancovan M., la momentul deportării, avea în proprietate casa cu nr. 26 din Vrani, compusă din 4 corpuri de casă, 4 încăperi și 3 dependințe, precum și suprafețe de teren însămânțate, respectiv 0,72 ha. lucernă, 0,29 ha. trifoi, 0,58 ha. sfeclă de zahăr, 6,09 ha. porumb, 1,29 ha. orz, 1,21 ha. ovăz, 7,59 ha. grâu, 0,58 ha. floarea soarelui, 1,01 ha. legume, 1,01 ha.fânețe și că numai imobilul casă nr. 26 Vrani a trecut în proprietatea statului.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul solicită despăgubiri materiale pentru toată averea familiei, care era trecută pe numele M. D., bunicul reclamantului.
Reclamantul nu a făcut dovada gradului de rudenie sau a calității de moștenitor față de numita B. M., respectiv a calității sale procesuale active și nici dovada bunurilor materiale deținute de bunicul său M. D., bunuri confiscate, conform dispozițiilor Legii nr.221/2009.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada calității sale procesuale active și nu a depus înscrisuri în dovedirea despăgubirilor solicitate, din care să rezulte prejudiciul cauzat lui sau rudelor sale prin măsura strămutării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul B. A., solicitând casarea sentinței recurate, deoarece tribunalul a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de probe noi, respectiv a expertizei pentru evaluarea culturilor agricole și a bunurilor confiscate.
În motivare, reclamantul a arătat că daunele materiale solicitate prin acțiune au aparținut mamei sale B. M., conform actelor depuse la dosar, el având calitatea de moștenitor după aceasta.
Din eroare materială în acțiune a fost trecut că solicită daune materiale după M. D., instanța reținând și această eroare ca și motiv de respingere a acțiunii.
Un alt motiv pe care instanța îl invocă în respingerea acțiunii este acela că nu a depus și dovada calității active, deși menționează că la dosar sunt acte privind dovada deportării în B., dovada calității de moștenitor după B. M., dovada bunurilor confiscate.
Omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerea părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În această situație, având în vedere actele de la dosar, instanța putea să îndrepte din oficiu omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau să le solicite să-și precizeze acțiunea în sensul actelor de la dosar.
Instanța, la primul termen de judecată, a respins atât cererea reclamantului privind efectuarea unei expertize în stabilirea cuantumului bunurilor confiscate și a cuantumului recoltei pentru perioada 1951–1989, cât și solicitările privind studierea întâmpinării formulate în cauză de către pârât.
În drept, art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 129 alin. ultim coroborat cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, T. C.-S. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime fără a le mai relua.
Astfel, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată, redactată prin apărător calificat, precum și la înscrisurile depuse în probațiune, este justă concluzia tribunalului în sensul că reclamantul nu a făcut dovada calității sale procesuale active, în calitate de moștenitor după numitul D. M., afirmativ bunicul său, și nici a prejudiciului rezultat prin deportarea acestuia.
Acțiunea civilă se referă la bunicul reclamantului, pe când toate actele depuse în probațiune, priveau situația numitei B. M..
Cu privire la existența unei pretinse erori materiale în cuprinsul acțiunii, această afirmație nu poate fi reținută, în condițiile în care, așa cum am arătat, cererea de chemare în judecată a fost formulată de un avocat, persoana deținând cunoștințe juridice, astfel că putea și trebuia să prevadă consecințele juridice ale unei discrepanțe între cererea de chemare în judecată și probatoriul propus. De altfel, această eroare nu a fost remediată pe parcursul procesului în fața primei instanțe, prin cerere scrisă, astfel că tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii sale, respectând întocmai prevederile art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă.
Nu era în căderea instanței că „îndrepte din oficiu” erorile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, față de principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil și având în vedere că prevederile art. 281 Cod procedură civilă privesc exclusiv hotărârile instanțelor de judecată, și nu acte procedurale ale părților.
Față de cuprinsul cererii introductive și a actelor depuse la dosar, tribunalul a respins în mod corect expertiza cerută de reclamant, care nu era utilă cauzei, în condițiile în care acesta nu și-a justificat calitatea procesuală activă, aspect prioritar.
Având în vedere și faptul că după o eventuală casare, art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată nu poate fi precizată, nu se impune o astfel de soluție.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 845/06.06.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
F. B.
Red.C. R./19.11.2012
Tehnored F.B./22.11.2012
Ex.2
Primă instanță: A. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2098/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 575/2012. Curtea... → |
|---|
