Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2098/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2098/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2012 în dosarul nr. 2098/2012
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2098
Ședința publică din 22 octombrie 2012
PREȘEDINTE: Prof.Univ.Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții C. D. și S. M. împotriva sentinței civile nr. 873/13.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu S. R., prin M. Finanțelor P., București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
M. Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constată depusă la dosar, de către pârâtul intimat S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., Întâmpinare, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 19.10.2012.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și constatând că s-a solicitat în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă,
C. acordă cuvântul asupra recursului reprezentantei Parchetului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, arătând că reclamanții nu au dovedit faptul că au deținut acele bunuri, pentru care se solicită acordarea de despăgubiri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 873/13.06.2012, T. C.-S. a respins acțiunea reclamanților C. D. și S. M. împotriva Statului R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T..
Pentru a hotărî astfel T. C.-S. a reținut că reclamanții au chemat în judecată S. R. pentru obligarea acestuia la plata sumei de 600.000 euro, despăgubiri morale și 50.000 euro daune materiale, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condițiile Legii nr. 221/2009.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 228/2011 T. C.-S. a respins acțiunea astfel formulată, ca nefondată, în raport cu decizia nr. 1358/20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, temei al pretențiilor reclamanților.
P. decizia civilă nr. 1394/2011, C. de A. Timișoara a admis recursul declarat în cauză de reclamanți și a casat hotărârea menționată, trimițând cauza spre rejudecare, pentru încălcarea normelor de procedură, cât privește citarea reclamantului C. D..
În rejudecare, T. C.-S. a reținut că reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând daune materiale în valoare de 50.000 euro, echivalentul următoarelor bunuri mobile: mașină semănat grâu, mașină secerat grâu, porumb, mașină semănat porumb, plug cu brazdă, plug cu două brazde, cu trei brazde, prășitoare, grafă luat cu colți, trăsură cu cai, tăvălug, mobilă veche, pentru care reclamanții nu au depus proces verbal de confiscare.
Instanța a reținut că, în noaptea de 18.06.1951, S. M. și părinții săi C. D. și D. au fost deportați în baza Decretului MAI 200/1951, în Câmpia Bărăganului, instanța statuând că deportarea reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel că, constatarea caracterului politic al măsurii nu se mai impune, față de dispoziția expresă a legii.
T. a reținut că obținerea de daune materiale în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu mai este posibilă, în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010 și nr. 1358/2010, prin care această normă a fost declarată neconstituțională.
Cu privire la daunele materiale, instanța a reținut că reclamanții nu dețin acte doveditoare cât privește bunurile mobile pretins confiscate, nedovedind că bunurile respective le-au aparținut, astfel că acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții C. D. și S. M.
au declarat apel, calificat de Curte ca recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, 3041 Cod procedură civilă, întrucât instanța nu le-a aprobat probele testimoniale.
În cauză, pârâtul, prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. a formulat Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 și Decizia nr. 12/19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosar nr. 14/2011, cât și în raport cu nedovedirea bunurilor confiscate ca urmare a măsurii administrative reclamate, dar, mai ales, ca urmare a inaplicabilității dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, normă care vizează exclusiv bunurile de domeniul Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, susținându-se că bunurile mobile reclamate nu fac parte din categoria celor vizate în legile speciale menționate.
Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, 3041 Cod procedură civilă, C. constată că acesta este nefondat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9, invocat, hotărârea fiind temeinică și legală, inclusiv din perspectiva art. 3041 Cod procedură civilă.
Astfel:
1. În măsura în care reclamanții au înțeles să-și întemeieze acțiunea și pe dispozițiile art. 5(1) lit. a din Legea nr. 221/2009, hotărârea de respingere a acțiunii acestora este legală și temeinică, întrucât la data judecării litigiului, respectiv data pronunțării hotărârii atacate, efectele dispozițiilor art. 5(1) lit. a din Legea nr. 221/2009 încetaseră deja, dat fiind că, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/21 octombrie 2010, norma în discuție a fost declarată neconstituțională, deciziile Curții Constituționale fiind general obligatorii, în condițiile art. 147 din Constituție și art. 11 din Legea nr. 47/1992, cu modificările ulterioare, astfel că, această normă nu mai poate fi temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei Curții Constituționale, ipoteza incidentă în speța de față. În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție București în recursul în interesul legii, soluționat prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011.
2. Cât privește acordarea de daune materiale, în baza art. 5(1) lit. b din Legea nr. 221/2009, instanța și-a axat soluția, în principal, pe caracterul nedovedit al pretențiilor reclamantelor, context în care, susținerea din recurs -, potrivit cu care existența și natura bunurilor, pretins confiscate, cât și faptul confiscării lor de organele represive ale statului, nu trebuie dovedit cu înscrisuri, ci exclusiv cu martori - este neîntemeiată; judecata neputând fi una arbitrară, bazată pe prezumții sau ficțiuni, în absența unor probe pertinente, în raport cu natura și obiectul cauzei.
C. reține că, în cauză, reclamanții nu au dovedit că:
- s-au adresat cu Notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, cât privește bunurile confiscate sau că au urmat procedura acestei legi, eventual stadiul procedurii;
- că bunurile în cauză fac parte din categoria celor vizate de Legea nr. 10/2001;
- că bunurile au fost confiscate și nu au fost restituite ulterior familiei în cauză.
Asemenea dovezi sunt necesare în astfel de litigii, dat fiind că, art. 5(1) lit. b din Legea nr. 221/2009 nu conține o normă care să repună în termenul de prescripție pe destinatarii Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, ci reprezintă o dispoziție derogatorie de la Legea nr. 10/2001, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, de natură a învedera intenția legiuitorului la redactarea normei în cauză, Subsecțiunea 2, intitulată „Schimbări preconizate” prin Legea nr. 221/2009, unde se află mențiunea expresă, potrivit cu care, „prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoanele în cauză pot opta pentru acordarea de despăgubiri direct de către instanța de judecată”, care să acopere valoarea bunurilor confiscate -, cât și din dispozițiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009,, care stipulează că „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b, atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificării depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
În cauză nu s-au încălcat nici dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din Convenție, respectiv dispozițiile art. 14, dat fiind că, instanța europeană, în mod repetat, a statuat că nu există, în baza Convenției, vreo obligație generală a Statului de a restitui proprietăți/acorda despăgubiri pentru proprietățile expropriate/confiscate/ naționalizate înainte de ratificarea Convenției (1994), atestând, deopotrivă, că, în acest domeniu Statele au libertate de reglementare în sens pozitiv sau negativ (a se vedea Hotărârea din 28.09.2004 în Cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărârea din 4 martie 2003, în Cauza Jantner c/a Slovacia, Cauza Bergauer ș.a. c/a Cehia (13 decembrie 2005), Hotărârea din 23.11.2000 - Cauza Ex. Regele Greciei Ș.A. c/a Greciei ș.a.).
Pe de altă parte, C. constată că, reclamanții sunt beneficiari și ai altor dispoziții legale cu caracter reparator, precum Decretul-Lege nr. 118/1990, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată prin Legea nr. 568/2001, acte normative care vizează, inclusiv, persoanele deportate sau dislocate din mediul lor, în timpul regimului comunist.
Observând motivele de recurs, C. reține că instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 129, 130 Cod procedură civilă, aspect sub care hotărârea este legală.
Așa fiind, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă, C. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților S. M. și C. D. împotriva sentinței civile nr. 873/13.06.2012, pronunțată de T. C.-S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. Dr. L. L.
GREFIER,
D. B.
Red..
Tehnored D.B./05.11.2012
Ex.2
Prima instanță: T. C.-S.: jud. S. B.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2114/2012. Curtea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2117/2012. Curtea de... → |
|---|
