Cereri. Decizia nr. 2282/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2282/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 2282/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2282
Ședința publică din 13 noiembrie 2012
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul O. A. G. împotriva deciziei civile nr. 1684/27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimații Statul R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar, . Timișoara, O. I. și O. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru contestatorul O. A. G., av. Boss Dagmar, pentru intimatul Statul R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar, c.j. S. V. și intimatul O. I., asistat de av. S. G., care se prezintă și pentru intimata lipsă O. D., lipsă intimata . Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 12.11.2012 concluzii scrise formulate de către intimații O. I. și O. D..
Reprezentanta contestatorului a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și 0,50 lei timbru judiciar și împuternicire avocațială.
Av. Gornica S. a depus la dosar împuternicire avocațială, iar c.j. S. V., a depus la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta contestatorului a solicitat a se dispune efectuarea unei copii de pe caietul grefierului din ședința din 27.06.2012, pentru a se verifica dacă s-a pus în discuție calificarea căii de atac, arătând că pentru acel termen, reclamantul a solicitat acest lucru.
De asemenea, mai arată că în raport de valoarea apartamentului în litigiu, calea de atac era apelul, și nu recursul.
Av. G. S., arată că se opune cererii formulate, mai mult decât atât, nu a fost indicat temeiul de drept al prezentei contestații, invocând excepția inadmisibilității acesteia.
C.j. S. V. arată că se opune cererii formulate.
Reprezentanta contestatorului precizează că temeiul de drept al prezentei contestații, este art. 317 Cod pr. civ.
Instanța, în deliberare, apreciază că proba solicitată nu este utilă cauzei în această cale de atac și o respinge, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației întemeiată pe dispozițiile art. 317 Cod pr. civ., anularea deciziei contestate, cu consecința rejudecării cauzei în calea de atac legală, respectiv cea a apelului, întrucât în raport de valoarea apartamentului în litigiu, calea de atac era apelul, și nu recursul, iar reclamantul a fost privat de o cale de atac.
C.j. S. V., în reprezentarea intimatului Statul R., reprezentat de M. Timișoara prin Primar, invocă excepția inadmisibilității prezentei contestații, iar pe fond, solicită respingerea acesteia, arătând că reclamantul a fost cel care a indicat valoarea imobilului, valoare care de altfel, nu a fost contestată de părțile în litigiu.
Av. Gornica S. în reprezentarea intimaților O. I. și O. D., solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată, arătând că litigiul a fost soluționat în raport de valoarea indicată de reclamant și necontestată de părțile din litigiu.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
P. decizia civilă nr. 1684 din 27.06.2012 pronunțată în dosar nr._/325/2010, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamant OSTER A. G. împotriva sentinței civile nr. 991/PI/30.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2010., precum și cererea de obligare a reclamantului - recurent la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimații O. I. și O. D..
Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, tribunalul a avut în vedere că, față de dispozițiile art. III din Titlul I al Legii 247/2005 potrivit cu care actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință încheiate după data de 14 februarie 2011 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din OUG 40/1999 pot fi atacate în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului, dreptul material la acțiune s-a prescris, întrucât reclamantul a promovat prezenta cerere cu depășirea termenului de un an sus-menționat.
Deși reclamantul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 C.p.c., se constată că susținerile sale vizează afirmata nepronunțare a instanței de fond asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate și, respectiv, modalitatea în care instanța a apreciat și interpretat probele administrate.
Or, aceste susțineri nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C.p.c. în forma în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, ci, eventual, în dispozițiile art. 304 pct. 10, 11 C.p.c., norme abrogate la acea dată.
Criticile vizând soluția dată cererilor în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și a certificatului de legatar și, respectiv, privind rectificarea cărții funciare sunt nefondate, în mod legal reținând prima instanță că respingerea acestor cereri se impune față de soluția dată cererii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
La fel, în mod legal a reținut prima instanță că dreptul de proprietate a fost dobândit de pârâții O. nu în baza promisiunii de vânzare-cumpărare, ci în temeiul certificatului de legatar.
În ceea ce privește anularea acestui certificat susținerile vizând posibilitatea ca alte persoane, rude cu defuncta T. Terrezia, să devină proprietari ai apartamentului și, în această calitate, să tranzacționeze cu recurentul nu se constituie în afirmarea unui interes direct, născut și actual al acestuia - condiție a acțiunii civile – ci într-o eventualitate ce nu poate fi asimilată
noțiunii de interes în sensul legii procesual civile.
Contrar susținerilor recurentului, anularea certificatului de moștenitor poate fi solicitată distinct de anularea testamentului, fiecare dintre aceste acte fiind susceptibile de cauze distincte de nulitate.
Decizia recurată a fost amplu motivată, motivele avute în vedere de tribunal coroborându-se în mod logic unele cu altele și subsumându-se în mod legal soluției pronunțate, iar prima instanță a interpretat în mod corect actul juridic cu care a fost investită; în consecință, dispozițiile art. 304 pct. 7,8 C.p.c. nu se identifică în cauză ca temeiuri de casare a deciziei.
În fine, reținând prescripția dreptului la acțiune, Tribunalul a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.p.c., astfel că nici susținerile vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.p.c. nu sunt întemeiate.
Împotriva deciziei civile nr. 1684/27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a formulat contestație în anulare contestatorul O. A. G., care a solicitat anularea acestei decizii, cu consecința rejudecării cauzei și judecarea căii de atac ca și apel.
A arătat că în fața Curții de Apel, reclamantul a solicitat stabilirea corecta a căii de atac în cauză, având în vedere valoarea litigiului, valoare indicate de deținătorul apartamentului din litigiu la valoare de peste 500.000 lei ( a se vedea întâmpinarea paraților O. de la termenul de judecata din 28.04.2011 ).
Fără a intra în cercetarea căii de atac aplicabilă litigiului, Curtea de Apel a ignorat în totalitate cererea reclamantului, și a trecut la judecarea caii de atac al recursului.
De asemenea, Curtea de Apel a omis a menționa în cuprinsul deciziei, cererea reclamantului de a stabili și recalifica calea de atac, încâlcind astfel art. 6 si 14, din Convenția Drepturilor Omului.
D. urmare, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre nelegala, lipsind în mod vădit pe reclamant de o cale de atac, mai ales ca instanța de fond a respins acțiunea pe excepția tardivității.
P. concluzii scrise, intimații O. I. și O. D., au solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, cu motivarea că nu s-a indicat de către contestator temeiul de drept, acesta înțelegând să invoce în cererea sa doar împrejurarea ca soluția adoptată, prin decizia contestată, ar fi nelegală și neîntemeiata din pricina faptului ca instanța de recurs ar fi ignorat cererea reclamantului cu privire la stabilirea corecta a căii de atac raportat la valoarea litigiului, insistând în susținerea faptului ca apelul ar fi calea de atac aplicabilă, instanța de fond ar fi lipsit in mod nejustificat pe reclamant de o cale de atac, or, această chestiune, a calificării caii de atac nu se circumscrie niciuneia din situațiile care ar fi putut face admisibilă aceasta cale extraordinara de atac, în condițiile în care valoarea litigiului era data de prețul cuprins în contractul de vânzare-cumpărare nr. 886/29.03.2006, a cărui nulitate s-a solicitat, respectiv prețul de 23.558 lei. Astfel, în temeiul art. 282 ind. 1 C.p.c, calea de atac a apelului este înlăturată de legiuitor.
P. concluzii scrise, intimatul M. Timișoara, prin Primar a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că recalificarea căi ide atac nu a fost unul din motivele de recurs și că în speță, instanțele au apreciat în mod corect calea de atac, ca fiind recursul.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 317 și 318 Cod pr. civ., Curtea constată că este nefondată.
Astfel, critica adusă deciziei civile de recurs, se referă la faptul că această instanță nu a analizat cererea reclamantului cu privire la calificarea corectă a căii de atac promovată în cauză, motivând că aceasta era apelul, și nu recursul.
Deși această susținere nu se regăsește în motivele de recurs formulate de reclamantul O. A. G., se constată că reclamantul prin răspunsul la întâmpinare (fila 63 dosar Judecătorie) a învederat în fața primei instanțe că „valoarea litigiului reprezintă valoarea contractului de vânzare-cumpărare, în sumă de 23.558 lei”, în raport de care în baza art. 282 (1) Cod pr. civ., s-a apreciat ca fiind recursul calea de atac formulată împotriva hotărârii tribunalului.
Mai mult, contestatorul nu a indicat niciun temei de drept al prezentei contestații în anulare, iar – calificarea căii de atac – nu se circumscrie în niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 317-318 Cod pr. civ., care ar putea face admisibilă prezenta cale extraordinară de atac formulată de contestator.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 320 Cod pr. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul O. A. G. împotriva deciziei civile nr. 1684/27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul O. A. G. împotriva deciziei civile nr. 1684/27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2010, în contradictoriu cu intimații Statul R. reprezentat de M. Timișoara prin Primar, . Timișoara, O. I. și O. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./30.11.2012
Tehnored. I.P. 2 ex./06.12.2012
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 2298/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2326/2012. Curtea de... → |
|---|
