Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2191/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2191/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-10-2012 în dosarul nr. 2191/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2191

Ședința publică din 30 octombrie 2012

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. P. I. împotriva sentinței civile nr. 279/24.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă la a doua strigare av. D. V. pentru reclamantul recurent D. P. I., lipsă fiind pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A..

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului pe care o pune în discuția părților.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită respingerea excepției invocate arătând că acesta se află în termen raportându-se la data poștei prin care recursul a fost declarat.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea excepției tardivității recursului.

Instanța, în deliberare, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului în raport de excepția tardivității invocată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată că:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr. dosar_, la data de 31.08.2010, reclamantul D. P. I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit, prin aplicarea de regimul comunist a măsurilor administrative cu caracter politic asupra bunicului său – B. R..

În motivare arată că, conform adresei nr.1986/28.05.2010 emisă de Ministerul Apărării Naționale – Direcția Instanțelor Militare – C. Arhivă, se atestă fără putință de tăgadă că în perioada 18.06.1951 – 20.12.1955, bunicul său a fost supus, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive, respectiv a avut domiciliul obligatoriu în loc.T. Nou – C.. În noaptea de 17.06.1951 spre 18.06.1951 bunicul său, B. R., care figurează în unele documente cu numele B. R., împreună cu concubina acestuia C. Vioara, fiul acesteia și nora acesteia, au fost luați de organele de represiune din acea vreme, inclusiv milițieni înarmați, fără să li se mai dea posibilitatea de a mai lua ceva din gospodăria pe care o aveau în satul Igriș, și după un drum anevoios de câteva zile, în vagoane pentru animale, au fost debarcați în mod forțat în B., loc.T. Nou – C.. Odată ajunși în localitatea de deportare, au fost dați jos din vagoane și lăsați în câmp, unde a trebuit să sape bordeie pentru a putea locui, reușind în final să își construiască o casă din chirpici.

Toată perioada de deportare a reprezentat pentru familia sa o luptă pentru supraviețuire, marcată de lipsa acută a apei potabile, a lemnelor de încălzit, de boli, de hrană insuficientă, de supraveghere strictă, de frig, zăpadă și viscol, de nesiguranță, de muncă istovitoare pentru a avea dreptul la rația de pâine. Mai arată că momentele grele au continuat pentru bunicul său după întoarcerea acasă, din cauza traumelor suferite, și a spaimei pentru zilele ce urmau să vină, fiind de notorietate faptul că toți cei care fuseseră deportați își găseau casele goale, fără mobilier, gospodăria răvășită și toate bunurile distruse sau confiscate.

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr.221/2009.

P. întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nedovedită.

A arătat că reclamantul nu a dovedit suferințele pe care le-a îndurat, că nu este lipsit de relevanță faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent-peste de 50 ani, astfel că nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului moral prin trecerea timpului și că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unor sume mari de bani nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări în temeiul reglementărilor amintite.

P. sentința civilă nr. 279/24.02.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă exercitată de reclamantul D. P. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia MAI nr.200/1951 (fila 14), numitul B. R. – bunicul matern al reclamantului – a fost strămutat din localitatea natală Igriș – Sânicolau M. în localitatea T. Nou – C., fixându-i-se domiciliul obligatoriu în această din urmă localitate atât bunicului reclamantului cât și concubinei sale – C. Vioara.

Această măsură a început de la 18.06.1951 și a fost ridicată la 27.07.1955 – conform deciziei 6100/1955.

Măsura administrativă a strămutării și fixării de domiciliu obligatoriu luată în baza Deciziei MAI 200/1951, constituie de drept o măsură cu caracter politic – conform art.3 lit.e din Legea nr.221/2009.

Din actele de stare civilă aflate la dosar rezultă că numitul B. R. s-a căsătorit în anul 1928 cu P. M., având împreună o fiică, pe B. E., născută la 01.02.1930 și decedată la 04.01.2004, aceasta din urmă fiind mama reclamantului. Potrivit certificatului de deces (fila 7) bunicul matern al reclamantului a decedat la 14.03.2000.

Analizând solicitarea reclamantului în raport de materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat că pretențiile acestuia au rămas fără temei juridic pe parcursul procesului datorită declarării neconstituționalității dispoziției legale pe care reclamantul își întemeiază cererea.

Singurul act normativ care a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în favoarea persoanelor persecutate din motive politice, ori în caz de deces al acestora, în favoarea soțului supraviețuitor și a descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, este Legea nr.221/2009.

Conform art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

P. decizia nr.1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.761/15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului C. și s-a constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art.5 alin.1 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că aceste prevederi legale, care conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, încalcă două principii constituționale:

- dreptatea socială ca valoare supremă în stat consacrată de art.1 alin.3 din Constituție;

- principiul respectării Constituției, a supremației ei și a legilor, consacrat de art.1 alin.5 din Constituție.

Conform art.147 alin.4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor iar conform art.147 alin.1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Așa fiind, tribunalul a constatat că de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 au fost suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor deduse judecății, iar în prezent și-au încetat efectele juridice întrucât nu au fost puse de acord cu prevederile Constituției.

Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei prevederi dintr-o lege, nu are aceleași efecte juridice ca și abrogarea unui act normativ ori a unor dispoziții dintr-un act normativ. Chiar dacă ambele produc efecte numai pentru viitor, abrogarea nu aduce atingere efectelor juridice produse de principiul tempus regit actum, în timp ce declararea ca neconstituțională a unei dispoziții legale produce efecte depline inclusiv în privința litigiilor în curs de judecată ori situațiilor juridice în curs de definitivare. Diferența dintre cele două noțiuni este esențială. Abrogarea unui act normativ este rodul manifestării voinței supreme a legiuitorului care manifestare însă nu poate retroactiva. Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei norme juridice dintr-o lege are drept consecință încetarea producerii oricăror efecte juridice ale acelei norme, după o perioadă de suspendare de 45 de zile, pe considerentul că norma juridică incriminată s-a născut nevalabilă, datorită lipsei conformității sale cu principiile constituționale. Cu alte cuvinte, regimul juridic al neconstituționalității unei legi ori a unui text de lege, este similar principiului nulității unui act juridic civil, conform căruia quod nullum est, nullum producit effectum.

P. urmare, în condițiile în care dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009 nu pot produce efecte juridice și nu există niciun alt text de lege în vigoare care să consacre dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării în localitatea T. Nou - C. a bunicului acestuia, iar pe de altă parte măsura aplicată în baza deciziei MAI nr.200/1951 este considerată de legiuitor ca având de drept caracter politic conform art.3 lit.e) din lege astfel încât potrivit art.4 alin.2 din lege constatarea caracterului politic al măsurii administrative nu se poate realiza de către instanță decât pentru alte măsuri decât cele apreciate ca având caracter politic de drept, tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul D. P. I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.221/2009, întrucât astfel de despăgubiri nu pot fi acordate în temeiul unui text de lege declarat a fi neconstituțional.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul D. P. I., la data de 22.04.2011, data poștei, și înregistrat la Tribunalul A. la 26.04.2011.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 300.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, prin aplicarea de regimul comunist a acestor măsuri administrative cu caracter politic.

Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice arad, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 30.10.2012, instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 301 C.pr.civ., față de data comunicării hotărârii recurate și data promovării prezentului recurs, a invocat excepția tardivității introducerii cererii de recurs, excepție ce va fi soluționată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.p.c.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 301 C.pr.civ. potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, fata de faptul că, în cauză, sentința a fost comunicată recurentei la data de 30.03.2011 și că recursul a fost declarat la data de 22.04.2011, data poștei, și înregistrată la la Tribunalul A. la data de 26.04.2011, instanța constată că prezentul recurs a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, excepția invocată fiind întemeiată.

Pentru aceste motive, în baza art. 301 c.pr.civ., tribunalul va admite exceptia invocata și va respinge prezentul recurs, ca tardiv formulat.

În cauza dedusă judecății, termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 15.04.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 103 Cod proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Cum termenul pentru exercitarea căii de atac are caracter imperativ, față de considerentele arătate, Curtea va respinge va respinge ca tardiv recursul declarat de

reclamantul D. P. I. împotriva sentinței civile nr. 279/24.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul D. P. I. împotriva sentinței civile nr. 279/24.02.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pentru JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

aflată în CO,semnează

Dl. Vicepreședinte

F. D.

GREFIER,

L. P.

Red. M.L./20.11.2012

Tehnored L.P./20.12.2012

Ex.2

Primă instanță: N. C. – Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2191/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA