Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1727/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1727/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-07-2012 în dosarul nr. 1727/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1727
Ședința publică din 11 iulie 2012
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER:D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. D. împotriva sentinței civile nr. 104/18.01.2011 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. C. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind pârâtul intimat.
M. Public este reprezentat de procuror M. U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate cu consecința admiterii acțiunii introductive.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului de față ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de T. T..
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 29.04.2010 sub nr. dosar_ reclamantul B. D. a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative privind deportarea mamei sale B. E. și obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. la plata contravalorii în lei la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești a sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de autoarea sa.
P. sentința civilă nr. 104/18.01.2011 pronunțată în dosar nr._ /2011, T. T. a respins excepția necompetenței materiale invocate de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul B. D. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect acțiune în constatare și despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Deliberând cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale invocate de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ., tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, deși este adevărat că art. 4 din lege se referă la acțiunile prin care se solicită constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, din analiza tuturor paragrafelor sale rezultă că acest text stabilește în realitate procedura de urmat pentru cererile care pot depuse în temeiul său. Astfel, el conține referiri la calitatea procesuală pasivă, scutirea de la plata taxelor de timbru, care este justificată doar în cazul pretențiilor, în cazul constatării cuantumul fiind fix și deci, insignifiant, participarea procurorului, imprescriptibilitatea.
Rezultă deci că scopul legiuitorului a fost ca tribunalul să soluționeze toate acțiunile generate de aplicarea Legii nr. 221/2009, dată fiind și ierarhia acestei instituții în sistemul de organizare judecătorească, pregătirea suplimentară a magistraților acesteia, importanța legii atât pentru statul român, cât și pentru reclamanții care solicită aplicarea ei.
Motiv pentru care tribunalul a respins excepția.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că reclamantul solicită acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de mama acestuia, pe perioada deportării în B..
Pentru daunele morale tribunalul a avut în vedere faptul că temeiul de drept indicat de reclamant reprezentat de dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial din 15.11.2010.
Conform art. 147 alin.1 din Constituție dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Cum termenul s-a împlinit la data de 30.12.2010, rezultă că textul de lege menționat trebuie considerat că nu mai există.
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții de la Strasbourg dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.( Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei) De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
În raport de această afirmație Curtea Constituțională a constatat în decizia amintită faptul că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, iar prin Decretul lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999 au fost acordate măsuri reparatorii persoanelor care au suferit măsuri administrative sau condamnări politice în perioada regimului comunist în România, astfel că nu este nici legală, dar nici nu se impune adoptarea unei noi reglementări cum este Legea nr. 221/2009 în același domeniu al drepturilor civile.
În acest context, acțiunea vizând daune morale devine neîntemeiată, nemaiexistând temei legal pentru soluționarea ei în sensul solicitat de reclamant.
Mai rămâne de analizat un singur aspect, el se referă la problema dacă adoptarea legii și aplicarea ei înainte de declararea neconstituționalității a determinat nașterea dreptului la un bun în patrimoniul reclamantului.
În cauza Slavov și alții contra Bulgariei instanța de contencios al drepturilor omului a reținut că dispoziția legală cu privire la obținerea compensațiilor a fost anulată ca rezultat a unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o „speranță legitimă” în obținerea compensațiilor respective.
Descrierea noțiunii de „ bun” în sensul Convenției include și noțiunea de speranță legitimă de a dobândi un bun. Aceasta înseamnă că legea și practica internă îi dau reclamantului motive să creadă că va avea câștig de cauză în fața instanțelor naționale.
Ca urmare a încetării efectelor textului de lege tribunalul a apreciat că reclamantul nu mai are o speranță de a dobândi compensații, așa cum a constatat Curtea prin decizia la care a făcut trimitere și Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/2010, redată cu două paragrafe mai sus.
P. prisma acestor considerente, tribunalul a respin acțiunea, inclusiv petitul privind cheltuielile de judecată, a căror achitare nici nu a fost dovedită, constatând că celelalte excepții invocate de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. au rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, la data de 24.02.2011, reclamantul B. D. solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință constatarea caracterului politic al măsurilor administrative la care a fost supusă mama sa, B. E., respectiv deportarea cu stabilire de domiciliu obligatoriu în localitatea Fetești, în perioada cuprinsă între 18.06.1951 și 20.12.1955.
Acesta solicită, de asemenea, obligarea Statului R. la plata contravalorii în lei la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de mama sa, ca urmare a măsurii administrative cu caracter polictic.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8,9 și art. 304 1 Cod procedură civilă, art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă prin raportare la prevederile art. 1-5 din Legea nr.221/2009 și la deciziile nr. 1354 și 1358 /2010 ale Curții Constituționale, fără a intra în examinarea pe fond a susținerilor reclamantului, se rețin următoarele:
P. decizia nr. 1354 din 20.10.2010, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională întreaga OUG nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluționării prezentului recurs.
P. decizia civilă nr. 1358 din 21.10.2010, aceeași Curte Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.
Curtea Constituțională a motivat că art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional deoarece a fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr.24/ 2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele, cu aceleași conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare total diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic.
Sunt încălcate astfel regulile privind existența unei norme de drept accesibile precise și previzibile, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 5.01.2000 în cauza Beyeler contra Italiei).
Aceeași Curte Constituțională a mai reținut că textul în analiză nu definește o reglementare clară și adecvată sau proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări și violări ale drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Față de această motivare și mai ales de soluția Curții Constituționale, descrisă mai sus, instanța de recurs a constatat că, în speță, la data soluționării recursului nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat acțiunea de către reclamant.
Nu poate subzista nici susținerea că, anterior deciziei Curții Constituționale, reclamantul ar fi fost proprietarul unui „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanță a dat o soluție de admitere totală sau parțială a acțiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială respectiv art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantului, cât și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine, și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
De aceea, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Codul Civil, text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de drept comun, ori, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.
Decizia Curții Constituționale, de la data publicării sale în Monitorul Oficial, este obligatorie pentru instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea recursului declarat de către reclamant, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii introductive.
Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, a fost declarat în afara ordinii constituționale și nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului de legalitate, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul B. D. împotriva sentinței civile nr. 104/18.01.2011 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Această soluție se impune, chiar dacă cauza se află în recurs, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Or, recursul actual, dupa . L.202/2010 este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, de aceea în cauză nu este aplicabilă nici ipoteza avută în vedere de CEDO în cauza Blecic vs. Croatia, unde era avuta in vedere o hotărâre definitiva, nefiind astfel înfrânt principiul neretroactivității.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
De altfel, aceasta interpretare a fost însușită și preluată si de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011, obligatorie de asemenea pentru instanțele naționale.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. D. împotriva sentinței civile nr. 104/18.01.2011 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, din 11.07.2012.
PREȘEDINTE, pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. C. P. D. C.
aflat în C.O.
Vicepreședinte
F. D.
GREFIER,
D. B.
Red. MG. /12.07.2012
Tehnored D.B./ 16.07.2012
Ex.2
Prima instanță: T. T.: jud. A. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1742/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 2083/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
