Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1824/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1824/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2012 în dosarul nr. 1824/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 1824
Ședința publică din 18 septembrie 2012
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 3.11.2011 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. R., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat doamna procuror B. E..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod pr. civ., și, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._, scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, reclamanta B. R. a chemat în judecată S. R. prin M. Economiei și Finanțelor P. București reprezentat de DGFP C.-S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 euro, cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că, părinții reclamantei Krakauer Adolf și Krakauer R.(R.) au fost deportați forțat în URSS, pentru a participa la munca de reconstrucție în perioadele 15.01._47, respectiv 23.01._46.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 4 și 5 din Legea 221/2009.
Intimatul S. R. prin M. Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare în cauză ( fila 30 și urm. dosar ), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să respingă acțiunea reclamantei B. R. ca neîntemeiată.
P. sentința civilă nr. 1743 din 3.11.2011 pronunțată în dosar nr._, T. C.-S. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. R.; a constatat caracterul politic al măsurii administrative de deportare în URSS, a părinților reclamantei Krakauer Adolf și Krakauer R.(R.), și a respins cererea de acordare a despăgubirilor morale solicitate de reclamanta B. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Finanțelor P. C.-S., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că acțiunea este neîntemeiată, în ceea ce privește despăgubirile morale, sens în care urmează a fost admisă în parte, doar sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative de deportare în URSS, a părinților reclamantei Krakauer Adolf și Krakauer R., și a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor morale pentru următoarele considerente:
Conform Deciziei 12/2011 a ICCJ, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, astfel încât se impune respingerea ca netemeinică a acțiunii formulate de reclamantă referitoare la despăgubirile morale.
În temeiul art. 1 din legea 221/2009 se impune admiterea capătului de cerere ce vizează constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare în URSS, a părinților reclamantei Krakauer Adolf și Krakauer R.(R.).
Față de cele de mai sus în baza Legii 221/2009, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. R. împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. și pe cale de consecință a constatat caracterul politic al măsurii administrative de deportare în URSS, a părinților reclamantei Krakauer Adolf și Krakauer R.(R.) și a respins cererea de despăgubiri formulată de reclamantă.
În termen, împotriva sentinței civile nr. 1743 din 3.11.2011 pronunțată de T. C.-S. a declarat recurs, pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În motivare a arătat că deși părinții reclamantei au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în fosta U.R.S.S., nu este îndeplinită cea de a doua condiție cumulativă inserată în textul art. 3 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura deportării nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă sub imperiul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945.
Măsura deportării în U.R.S.S. a etnicilor germani, cetățeni români, a fost luată și pusă în practică de către autoritățile sovietice de ocupație și nu de către fosta miliție ori securitate, contribuția autorităților române fiind doar aceea de a ajuta la identificarea etnicilor germani din localitățile lor de domiciliu, sub aspectul apartenenței cetățenilor la această etnie, domiciliu sau reședința, precum și vârsta și sexul acestora.
Arată că Legea nr. 221/2009 nu se referă explicit la situațiile și persecuțiile suferite de etnicii germani anterior datei de 6 martie 1945, ca urmare a măsurilor de deportare în U.R.S.S. a acestora întreprinse de autoritățile sovietice de ocupație, cu concursul limitat al autorităților administrative române, indiferent că etnicilor germani deportați în U.R.S.S. le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat.
În cuprinsul legii este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia trebuiau aplicate sancțiuni cu caracter politic, respectiv 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar tatăl reclamantului nu se încadrează în cerințele legii nici sub acest aspect, atâta timp cât aceștia au fost deportați în U.R.S.S. anterior datei de 60 martie 1945.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
La termenul de judecată din data de 20 martie 2012, cauza a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 Cod pr. civ., și la data de 13 iunie 2012, s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fixându-se termen de judecată la data de 18 septembrie 2012.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului și dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat.
Astfel, deși tribunalul reține că raportat la deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 și 12/2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza II din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei pentru cauzele nesoluționate juridic definitiv la data publicării acestor decizii, în baza art. 1 din Legea nr. 221/2009 admite capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului politic al măsurii deportării în U.R.S.S. a părinților reclamantei.
Hotărârea este nelegală sub acest aspect, având în vedere că pentru a putea accede la beneficiul Legii nr. 221/2009, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții.
Prima dintre ele vizează existența unei condamnări penale sau măsuri administrative cu caracter politic. Chiar dacă s-ar aprecia că părinții reclamantei au fost supuși unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, având ca obiect internarea într-un lagăr de muncă pentru reconstrucția U.R.S.S., după război, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cumulativă inserată în texul art. 3 alin. 1 raportată la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă sub imperiul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945.
În realitate, părinții reclamantei au fost deportați în U.R.S.S. la muncă de reconstrucție, țara noastră fiind considerată la acea dată un stat ostil U.R.S.S.
Cu alte cuvinte, măsura deportării în U.R.S.S. la muncă de reconstrucție, a fost luată și pusă în practică exclusiv de către autoritățile sovietice și nu de către fosta miliție ori securitate (care la acea epocă nici nu fuseseră înființate, pe teritoriul României funcționând la acea dată Poliția și Siguranța), autoritățile române neavând nicio contribuție la această situație.
P. urmare, Curtea reține că Legea nr. 221/2009 nu se referă explicit și la situațiile și persecuțiile suferite de etnicii germani deportați pentru munca de reconstrucție în U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945, în speță, părinții reclamantei fiind deportați în perioada 23.01._46, respectiv, 15.01._47.
În plus, în cuprinsul legii este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia trebuiau aplicate sancțiunile cu caracter politic, iar mama reclamantei nu se încadrează în cerințele legii nici sub acest aspect, atâta timp cât aceasta a fost deportată în U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945.
Curtea reține că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor deciziilor menționate în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, fiind însă în mod greșit apreciate ca incidente în cauză dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, în baza cărora tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative de deportare în U.R.S.S. a părinților reclamantei.
Cum, raportat la considerentele arătate, acțiunea reclamantei trebuia respinsă în totalitate, Curtea în baza art. 312 (1) Cod pr. civ., va admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 3.11.2011 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că, va respinge acțiunea formulată de reclamanta B. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 3.11.2011 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. R..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./10.10.2012
Tehnored. I.P.2 ex/15.10.2012
Prima instanță: T. C.-S., Judecător: V. S.
| ← Cereri. Decizia nr. 1946/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2191/2012. Curtea de... → |
|---|
