Pretenţii. Decizia nr. 1689/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1689/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2012 în dosarul nr. 1689/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1689
Ședința publică din 27 iunie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI L. împotriva deciziei civile nr. 23/A/10.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată H. P. și cu pârâții intimați I. Școlar T., Grădinița PN nr. 6 L. și Școala cu clasele I – V. nr. 1 L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile părților prezente, care au avut loc în cauză, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.06.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 27.06.2012.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria L., reclamanta H. P. a solicitat obligarea pârâtului P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii nr. 10/2001 la plata sumei de 30.800 euro reprezentând contravaloarea în lei la data plății, contravaloarea pagubei create prin nepredarea imobilului proprietatea sa, imobil situat în L., ., înscris în CF 1741 L.G. nr. top. 716/1/a/1, construcții și teren de 1882 mp, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr.1197/11.12.2002 dată de Tribunalul T. în dosarul nr. 7932/C/2001 cu dobânzi legale de la data sesizării instanței și până la achitarea datoriei.
În motivare a invocat că imobilul a fost preluat abuziv de stat de la ea și soțul său, că prin sentința civilă nr. 1197/11.12.2002 dată de Tribunalul T. în dosarul nr. 7932/2001 s-a dispus restituirea bunului, dar că abia la 10.10.2007 s-a încheiat protocolul de predare - primire a imobilului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 480, 498 – 499 Cod civil.
Reclamanta și-a precizat cererea chemând în judecată și pârâții I. Școlar T. și Grădinița PN nr. 6 L., solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor(fila 22 dosar fond).
Ulterior, a învederat că suma solicitată reprezintă chiria imobilului pentru perioada 03.07.2005 – 10.10.2007 (fila 46 dosar fond).
La termenul din 18.11.2009 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Școlii cu clasele I – V. nr. 1 L..
Prin sentința civilă nr. 3140/23.12.2010, Judecătoria L. a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată.
În consecință, pârâtul P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii nr. 10/2001 a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7448 euro sau contravaloarea în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri cerute pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 25.07.2006 – 10.10.2007; a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul I. Școlar T..
P. a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanta a notificat Primăria Municipiului L. cererea sa, prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în L., .(grădiniță), invocând incidența Legii nr. 12/2001, imobil ce a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului 223/1974 prin Decizia nr. 215/10.02.1982 a Consiliului Popular al Județului T..
Prin adresa nr._/18.07.2001 P. Municipiului L. i-a comunicat că, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 imobilul nu poate fi restituit în natură și îi solicită să precizeze pentru care dintre categoriile de măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de lege, optează.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. la data de 30.07.2001 reclamanta a cerut anularea adresei menționate și obligarea Primăriei Municipiului L. la restituirea în natură, a imobilului preluat în mod abuziv, în baza decretului nr. 223/1974, susținând că atâta timp cât prin hotărâre de guvern acest imobil nu a fost declarat nerestituibil, nu sunt incidente dispozițiile art.16 din Legea nr. 10/2001.
În cursul judecății, reclamanta și-a modificat cererea în sensul că a solicitat anularea dispoziției nr. 1682/09.09.2002, dispoziție prin care pârâtul i-a respins cererea de restituire în natură și i-a făcut o ofertă de despăgubiri bănești.
Prin Sentința civilă nr. 1197/11.12.2002, Tribunalul T. a admis contestația reclamantei, a anulat dispoziția nr. 1682/09.09.2002 emisă de pârât și a dispus restituirea în natură a imobilului ce se identifică în c.f. nr. 1741 L.G. nr. top. 716/9/1, condiționat de restituirea de către reclamantă a sumelor de bani încasate cu titlu de despăgubiri.
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizia civilă nr. 194/8 iunie 2006 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului L. – C. de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva sentinței civile nr. 1197/11.12.2002.
Deși această decizie civilă a rămas definitivă și irevocabilă, P. Municipiului L., emite Dispoziția nr. 1973/06.09.2006 de retrocedare în natură a imobilului compus din teren și construcții, situat în L. ., înscris în c.f. nr. 1741 L.G. nr. cad. 716/1/a/1 către proprietara H. P., iar protocolul de predare – primire se încheie abia la data de 10.10.2007.
Instanța a apreciat că momentul de la care reclamanta H. P. este îndreptățită să primească despăgubiri este momentul rămânerii definitive și irevocabile a deciziei civile nr. 194/8 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, respectiv 25.07.2006 și nu 3 iulie 2005, cum reclamanta a precizat prin cererea depusă la dosar la f. 46.
Pe fond, cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri civile pentru lipsa exercițiului dreptului de folosință asupra construcției este justificată.
În speța de față incidente sunt dispozițiile art. 480 și art. 998 – 999 Cod civil.
În raport de textele de lege invocate, instanța a considerat că reclamanta, prin preluarea abuzivă a imobilului de către stat a fost lipsită de un important atribut al dreptului de proprietate și anume, exercițiul dreptului de folosință, iar aplicarea efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998 – 999 Cod civil, și anume: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare din formele prevăzute de lege.
Prejudiciul creat reclamantei constă tocmai în lipsirea acesteia de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru construcția în litigiu. Acest prejudiciu a fost evaluat de către doamna expert M. O. în cuprinsul raportului de expertiză, iar suma acordată au la bază concluziile din raport, în care se indică metoda de calcul și criteriile avute în vedere la stabilirea valorii lipsei de folosință.
În consecință, pe perioada 25.07._07, prejudiciul suferit de reclamantă este în cuantum de 7448 € ( sau contravaloarea în lei la data plății), sumă ce urmează a fi plătită cu titlu de despăgubiri civile, de către P. Municipiului L. – C. de A. a Legii nr. 10/2001 reclamantei.
Fapta ilicită a pârâtului constă în deținerea, în continuare a construcțiilor în litigiu și după data de 25.07.2006, data rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei civile nr. 194/8 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara până la data de 10.10.2007.
Deținerea nelegală a construcțiilor se coroborează că neluarea măsurii de predare a imobilului o perioadă de 15 luni, fără ca pârâtul să justifice această întârziere.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, aceasta este elocventă. Omisiunea pârâtei de a aduce la îndeplinire hotărârile instanței de judecată, corelată cu păstrarea imobilului reclamantei pe o perioadă de 15 luni, au generat lipsirea acesteia din urmă de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului.
În plus, prejudiciul cauzat reclamantei, prin lipsirea de folosință nu se poate considera reparat prin restituirea bunului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001. Această lege nu conține nici un remediu pentru prejudiciul în discuție, produs în perioada între momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și momentul predării efective a imobilului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean T., instanța a admis-o și a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că imobilul în litigiu a făcut parte din domeniul privat și mai apoi public al statului român iar Dispoziția nr. 1973/06.09.2006- de retrocedare a imobilului, a fost emisă de P. Municipiului L..
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii nr. 10/2001 care au criticat-o pentru netemeinice și neegalitate.
Prin decizia civilă nr. 23/A/10.01.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ apelurile astfel declarate au fost respinse ca nefondate.
P. a dispune astfel, instanța a reținut că pârâtul a considerat că instanța de fond, în mod greșit a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul la despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, pentru perioada 25.07._07, deoarece predarea posesiei în anul 2006 nu s-a putut face din vina reclamantei, care a contestat și ultima dispoziție emisă la data de 06.09.2006.
Apelantul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, deoarece acesta a procedat conform reglementărilor în vigoare la data emiterii dispozițiilor referitoare la imobilul situat în L., ., în care la momentul formulării de către reclamantă a notificării funcționa Grădinița PN 6, iar după finalizarea proceselor formulate de către reclamantă, adică la 22.07.2007, a fost mutată această grădiniță în alt imobil, iar imobilul în litigiu a fost predat reclamantei.
Reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării pârâților la plata sumei totale de 14.140,90 euro, respectiv echivalentul în legi al acestei sume, la data plății și nu doar 7.448 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsire de folosință a imobilului proprietatea apelantei reclamante, situat în L., .; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 5.830 lei, făcute în fața instanței de fond, prima instanță acordând cheltuieli de judecată doar în cuantum de 2.031 lei.
Apelanta a reiterat starea de fapt din cererea introductivă și a apreciat această hotărâre ca fiind nelegală, deoarece drepturile sale la despăgubire trebuie considerate chiar de la data promovării procesului de restituire a imobilului, când operează punerea în întârziere a pârâților.
Apelanta-reclamantă a solicitat despăgubiri de la data de 3.07.2005, deoarece față de data promovării acțiunii, respectiv 3.07.2008, se poate lua în considerare operarea prescripției pretențiilor sale.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului Municipiului L., invocată de către apelant în prezentul apel, este neîntemeiată, astfel:
Acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se asigură protecția dreptului subiectiv civil – prin recunoașterea sau realizarea lui, în cazul în care este încălcat sau contestat – ori a unei situații juridice ocrotite de lege. P. exercițiul acțiunii civile trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: drept, interes, capacitate procesuală și calitate procesuală.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitatea procesuală activă – și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic – calitate procesual pasivă.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesual activă, cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului. Sancțiunea privind lipsa calității procesuale este respingerea acțiunii.
Conform disp. art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Or, în speța dedusă judecății, P. Municipiului L. are calitate procesual pasivă, întrucât este cel care a emis dispoziția în baza Legii nr. 10/2001 de atribuire a imobilului reclamantei.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prima instanță a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale și a momentului de la care se pot pretinde pretențiile solicitate.
Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale – care se desprind din disp. art. 998-999 C.civ. sunt: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
Condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului sunt: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are ca drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în natură, sau prin echivalent. Repararea prin echivalent se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestații periodice succesive, cu caracter viager sau temporar.
În prezenta cauză, tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptățită să solicite pretenții doar de la data la care a obligația pârâtului P. Municipiului L. a fost stabilită irevocabil de către instanța de recurs.
Criticile apelantului P. Municipiului L. sunt neîntemeiate. Instanța de fond a examinat în detaliu condițiile răspunderii civile delictuale, argumentând care este motivul pentru care reține fiecare condiție, astfel că tribunalul nu a mai reluat motivația în apel, achiesând în întregime la considerentele sentinței apelate.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul P. Municipiului L., care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat greșita reținere a calității procesual pasive a primarului, față de dispozițiile art. 43 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001.
A invocat că, deși reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun (art. 998 – 999 Cod civil), instanța de apel și-a întemeiat motivarea pe prevederile Legii nr. 10/2001.
A invocat nemotivarea deciziei sub aspectul respingerii criticilor sale vizând fondul cauzei și a arătat că amânarea predării imobilului este rezultatul culpei reclamantei, care a contestat Dispoziția nr.1973/2006 (dispoziție dată cu respectarea normelor imperative ale art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001), astfel că noul proces s-a finalizat la 22.07.2007.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, invocând nerestituirea în natură a acestuia în conformitate cu cele dispuse de instanțele judecătorești.
Chiar dacă reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun, referirea instanței de apel la normele Legii nr. 10/2001 nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor legale, contrar susținerilor recurentului.
Aceasta, pentru că, pe de o parte, față de dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă raportat la art. 129 Cod procedură civilă, instanța nu este ținută de încadrarea juridică indicată de reclamantă și, pe de altă parte, imobilul face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, normă specială în raport cu dreptul comun și, deci, aplicabilă în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea obligației de predare către proprietar a imobilului în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire atrage obligația deținătorului de a plăti către noul proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.
Cum deținător al imobilului în litigiu era unitatea administrativ - teritorială, obligația de predare la care se referă dispoziția legală sus – menționată revine acesteia, dispoziția de restituire urmând a fi emisă, în cauză, de P. Municipiului L., conform art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere dispozițiile legale sus – menționate, sunt neîntemeiate susținerile recurentului vizând lipsa calității sale procesual pasive determinată de lipsa capacității de exercițiu, câtă vreme acesta nu a fost chemat în judecată și nici obligat la plata de despăgubiri în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al unității deținătoare căreia îi revine obligația legală de restituire în natură a imobilului.
În ceea ce privește perioada pentru care pârâtul datorează despăgubiri, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 194/08.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2971/C/2005 a fost respins apelul declarat de P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii nr. 10/2001 împotriva sentinței civile nr. 1197/11.12.2002 pronunțată în dosarul nr._/C/2001, hotărâre prin care prima instanță dispusese restituirea în natură a imobilului în litigiu către reclamantă.
Urmare a deciziei, pârâtul a emis o dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 prin care restituirea în natură a fost dispusă condiționat de păstrarea afectațiunii imobilului (grădiniță) pe o perioadă de 5 ani, conform dispozițiilor art. 16 din lege.
Această condiționare a fost înlăturată prin sentința civilă nr. 3165/PI/27.11.2006 dată de Tribunalul T. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă.
Se observă, însă că, prin decizia civilă nr. 194/08.06.2006 sus-menționată, instanța de apel a menținut hotărârea de restituire a primei instanțe „avându-se în vedere și prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în caz de restituire în natură a imobilului, proprietarul are obligația de a păstra utilitatea imobilului pe perioada prevăzută de lege …”(fila 4 decizie, fila 145 dosar fond).
Dată fiind cele astfel reținute de instanța de apel și văzând caracterul imperativ al dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la aceea dată, nu se poate reține culpa deținătorului care, întemeindu-se pe cele dispuse de instanță și, în respectarea sus – menționatei norme legale, a dispus restituirea în natură condiționat de păstrarea afectațiunii imobilului – grădiniță pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziției.
Această dispoziție a fost contestată la rândul său, iar prin sentința civilă nr. 3165/P/27.11.2006 a Tribunalului T., definitivă prin decizia civilă nr. 141/07.03.2007 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, s-a dispus predarea necondiționată în natură a imobilului către reclamantă(filele 169 – 173 dosar fond).
În consecință, cum reclamanta nu a fost de acord cu preluarea imobilului condiționat de păstrarea afectațiunii acestuia (dispusă în condițiile mai sus menționate) și a sesizat instanța pentru ca această condiționare să fie înlăturată, abia după ce instanța a dispus în sensul solicitat, intervine culpa pârâtului recurent în nepredarea imobilului solicitat.
Contrar susținerilor acestuia, legea leagă momentul predării nu de rămânerea irevocabilă a hotărârii de restituire, ci de data rămânerii definitive a acestei hotărâri, această dată fiind, în cauză, 7 martie 2007 (fila 173 dosar fond), art. 25 alin. 5 din legea nr. 10/2001 fiind incidente.
Potrivit aceste dispoziții, protocolul de predare – primire a imobilului se încheie în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei de restituire; în cauză, protocolul trebuia încheiat până la 7 aprilie 2007, el încheindu-se, însă, la 10.10.2007.
Cum termenul de 30 de zile menționat este prevăzut în favoarea unității deținătoare, rezultă că pârâtul datorează despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada 07.04.2007 – 10.10.2007, cuantumul acestora fiind, față de concluziile expertului contabil ce a efectuat raportul de expertiză în primă instanță, de 3158 euro.
Corespunzător, față de dispozițiile art. 274, 276 Cod procedură civilă, văzând cuantumul în care pretențiile reclamantei au fost admise, cheltuielile de judecată datorate de pârât în primă instanță vor fi stabilite la 1000 lei.
Nu vor fi acordate pârâtului cheltuieli de judecată în apel, întrucât nu au fost solicitate.
P. aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1,2,3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de pârâtul P. Municipiului L. împotriva deciziei civile nr. 23/A/10.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, va modifica în parte decizia recurată și, în consecință, va admite apelul declarat de pârâtul P. Municipiului L. împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
Va schimba în parte sentința în sensul că va obliga pârâtul P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii 10/2001 L. să plătească reclamantei H. P. suma de 3158 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru perioada 7.04.2007 – 10.10.2007.
Va obliga pârâtul P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii 10/2001 L. să plătească reclamantei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Va menține în rest hotărârile atacate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga reclamanta H. P. să plătească recurentului suma de 1714 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI L. împotriva deciziei civile nr. 23/A/10.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte decizia recurată și, în consecință:
Admite apelul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI L. împotriva sentinței civile nr. 3140/23.12.2010 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pârâtul P. MUNICIPIULUI L. – pentru C. DE A. A LEGII 10/2001 L. să plătească reclamantei H. P. suma de 3158 euro sau contravaloarea în lei la data plății pentru perioada 7.04.2007 – 10.10.2007.
Obligă pârâtul P. Municipiului L. – pentru C. de A. a Legii 10/2001 L. să plătească reclamantei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține în rest hotărârile atacate.
Obligă reclamanta H. P. să plătească recurentului suma de 1714 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
L. P.
Red. F.Ș./29.06.2012
Tehnored L.P./12.07.2012
Ex.2
Primă instanță: M.B.
Instanța de apel:C.P.; L.V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1721/2012. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1946/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
