Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1675/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1675/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1675/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1675
Ședința publică din 3 decembrie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare la a doua strigare, recursul declarat de reclamanții C. G. și C. O. M. împotriva deciziei civile nr. 582/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții . SRL București și O. de C. și P. Imobiliară T., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 26.11.2013 întâmpinare de către intimata . SRL București, și la data de 02.12.2013, s-au depus de către recurenți taxele de timbru în cuantum de 4 lei și 0,5 lei timbru judiciar, fiecare.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod pr. civ. și, nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 582/24.09.2013, Tribunalul T. - Secția I Civilă a admis apelul pârâtei . SRL împotriva sentinței civile nr. 6000/7.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara pe care a schimbat-o în sensul că a respins plângerea formulată de reclamanții C. G. și C. O. M. împotriva Încheierilor de CF nr._/5.11.2012 și nr._/4.12.2012 emise de O.C.P.I. T. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că instanța de fond a pronunțat o soluție eronată din cauza faptului că nu a observat obiectul litigiului, care privește notarea unei somații, act de executare silită, respectiv plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară. În hotărâre s-a reținut că art. 493 C.proc.civ. nu permite creditorilor personali ai unui debitor codevălmaș urmărirea părții acestuia decât după ce solicită împărțeala bunului. Acest text nu se opune însă notării unui act de executare silită, ci poate fi motiv al contestației la executare, dacă debitorul nu a procedat conform dispoziției menționate.
În fapt, în cartea funciară prin încheierile contestate s-a notat somația prin care debitorul C. G. trebuie să plătească creditoarei . SRL suma de_,40 lei, actul fiind emis în cadrul unui dosar execuțional.
Rezultă că sunt îndeplinite în speță premisele pentru aplicarea dispozițiilor art. 902 alin.2 p.17 N.C.civ., aplicabile în temeiul art. 87 p.3 din Legea nr. 71/2011, adică pentru notarea urmăririi imobilului în evidențele de publicitate imobiliară.
De asemenea, sunt relevante în speță și dispozițiile invocate de apelanta intimată . SRL, adică art. 109 și 111 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, care statuează că actele de executare silită imobiliară se vor nota în cartea funciară, respectiv dacă executarea silită se efectuează asupra unor imobile aflate în comunitate înscrierea se face pe întreg imobilul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, ambii reclamanți solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului societății pârâte.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. Civ., art. 493 Cod pr. Civ. și art. 893 lit. a cod civil iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
A fost criticată decizia din apel pentru aceea că, nu a confirmat soluția instanței de fond care, în mod corect, a constatat că atâta vreme cât în CF_-C1-U13 Timișoara nu era stabilită cota de proprietate a fiecăruia din soții reclamanți, executorul nu putea solicita înscrierea somației în CF ci trebuia, în prealabil, să ceară stabilirea cotei fiecăruia din soți și, eventual, partajul imobilului pentru a putea urmări realizarea creanței împotriva soțului debitor (în speță, reclamantul C. G.).
În opinia reclamanților recurenți, prima instanță în mod crorect, a avut în vedere prevederile art. 893 lit. a din Codul civil care au la bază principiul relativității înscrierilor în CF respectiv cel potrivit căruia înscrierea unui drept în CF se poate face numai împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută regulă care, potrivit jurisprudenței naționale (decizia civilă nr. 1144/26.10.2011 a Curții de Apel Suceava) este aplicabilă și în materia tuturor celorlalte notări în CF, registratorul de CF neputând să ordone nici măcar o notare dacă este cerută împotriva unei persoane care nu este înscrisă ca titular în cartea funciară.
Se consideră că instanța de apel în mod greșit a reținut că art. 493 Cod pr. Civ. nu se opune notării unui act de executare silită întrucât notarea acestuia pe cota de proprietate a unei persoane care nu este debitor în cadrul executării silite reprezintă o încălcare a dreptului său de proprietate garantat de Codul civil, Codul de procedură civilă, de Constituția României dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia recurenților dispozițiile art. 493 Cod pr. civ. sunt clare în ceea ce privește executarea silită a bunurilor comune de către creditorul personal al unui coproprietar sau codevălmaș, în sensul că nu poate fi urmărită partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună sau codevălmașă fără să ceară partajarea lui.
Tocmai pentru a se evita astfel de încălcări ale dreptului de proprietate Noul Cod de procedură civilă prevede expres în art. 817 că în astfel de cazuri se notează acțiunea de partaj și nu somația execuțională.
Cu privire la prevederile Regulamentului Oficiului de C. și P. Imobiliară T. se consideră că ele nu pot încălca dreptul de proprietate al unei persoane - garantat de Constituție și Convenție - și nici dispozițiile imperative ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, acesta fiind și motivul pentru care ele au fost abrogate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză societatea intimată pârâtă solicitat respingerea recursului reclamanților considerând în primul rând că este tardiv și în al oilea rând că este nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
Înainte de a proceda la analiza susținerilor recurenților, Curtea a luat în examinare excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinarea pârâtei constatând că ea este nefondată și că se impune respingerea ei, pe cale de consecință, câtă vreme declararea recursului s-a făcut la 24.10.2013 (data poștei), adică în intervalul de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod pr.civ., calculat din momentul primirii deciziei din apel de către reclamanți (fapt ce pentru reclamantul C. G. a avut loc la data de 15.10.2013 – f.19 dosar iar pentru reclamanta C. O. M. la data de 11.10.2013- f.20).
Examinând apoi decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit ar. 306 alin. 2 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Curtea urmează a reține că în recurs controlul judiciar al hotărârii atacate se limitează doar la aspectele ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății, în raport de natura ei specifică și obiectul său dar și de momentul în care ea a fost înregistrată la instanța competentă.
În acest sens urmează a se constata că obiectul cauzei civile de față este plângerea pe care reclamanții C. G. și C. O. M. au formulat-o la 8.01.2013 împotriva Încheierilor de CF nr._/412.2012 și nr._/511.2012 emise de O.C.P.I. T..
Fixarea cadrului procesual și a legii aplicabile cauzei s-a făcut, deci, la acea dată din care cauză, indiferent că pe parcursul ei au intrat (la 15.02.2013) în vigoare dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, judecarea cauzei trebuie făcută, conform vechiului cod așa cum în mod corect s-a și procedat.
Rezultă astfel, că dispozițiile de drept procesual au fost corect reținute în cauză de ambele instanțe de judecată.
Distincția făcută de cele două instanțe constă în interpretarea diferită a dispozițiilor de drept material (substanțial) aplicabile cauzei, Curtea constatând, în această privință, - și contrar a ceea ce recurenții susțin -, că interpretarea făcută de intanța de apel este cea care corespunde unei corecte soluționări a problemei juridice litigioase.
În concret, prin Încheierile de CF menționate, registratorul O.C.P.I. T. a dispus notarea somației de plată din dosarul execuțional nr. 241/ex/2012 pentru suma de 681.228,40 lei pretenții, 15.019,12 lei onorariu executare silită,1.723,22 lei cheltuieli de executare, 12 lei taxă judiciară și 0,41 lei timbru judiciar în favoarea creditoarei . SRL, sub C4 din CF_ – C1 – U13 (provenită din CF de pe hârtie, nr._) UAT Timișoara.
La momentul emiterii Încheierilor (prima, în ordine cronologică, fiind cea de înscriere a somației, iar cea de-a doua, de reexaminare a celei dintâi) – ca și în prezent – proprietari tabulari ai imobilului apar soții C. G. și C. M. O., cu titlu de bun, prin cumpărare, fără indicarea unei anume cote în favoarea fiecăruia.
Nemulțumirea reclamanților poartă asupra pretinsei nelegalități a notării somației care – în opinia lor – este prohibită de dispozițiile art. 493 Cod pr. civ. întrucât încalcă dreptul de proprietate (încă nedefinit în cotă parte) al soțului nedebitor (în speță, reclamanta C. O. M.).
Curtea constată că interpretarea dată de reclamanții recurenți acestui text este eronată întrucât dispozițiile sale interzic doar executarea silită (’’urmărirea’’ în accepția legiuitorului) a părții debitorului coproprietar sau codevălmaș din imobilele aflate în proprietate comună, în absența unui pataj prealabil al acestor bunuri (pe care și creditorii lui îl pot solicita), iar nu și notarea somației execuționale.
Notarea acesteia în cartea funciară ca act cu care debutează procedura de executare silită este prevăzută de dispozițiile art. 902 alin. 2 pct. 17 Cod civil, ea figurând printre notările dispuse imperativ de legiuitor a se face atunci când există, spre deosebire de alte notări (prevăzute de art. 903 al aceluiași cod) care pot fi notate în CF.
Scopul notării somației în CF este doar acela de a încunoștința terțele persoane că sunt urmărite de un creditor, făcând opozabil terților actul de executare înscris, fără ca prin această procedură să se dispună și în privința indisponibilizării bunului, deci fără a fi afectate drepturile și interesele coproprietarilor, fie ei debitori sau nu.
Registratorul de carte funciară, la momentul în care a fost investit cu cererea de notare a somației nu avea altă competență decât aceea de a verifica valabilitatea actului a cărei înscriere s-a solicitat precum și a posibilității înscrierii în raport de mențiunile făcute deja în cuprinsul cărții funciare cu privire la imobil, lucru pe care l-a și îndeplinit, printr-o corectă interpretare a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 7/1996.
Legiuitorul nu a dat la acel moment - și nu dă nici în prezent – în competența registratorului de CF cenzurarea titlului/actului a cărui notare/înscriere/intabulare se solicită, orice posibil aspect de încălcare a legii pretins a fi comis prin întocmirea actului (în speță, a actelor de executare) putând fi supus controlului judiciar doar în cadrul unor proceduri publice și contencioase (în cazul de față, contestația la executare, astfel cum în mod justificat a reținut și Tribunalul T. în decizia sa).
Argumentul dedus din jurisprudența unei alte curți de apel naționale și invocat de reclamanți în recursul lor nu poate constitui un fundament al admiterii acestui recurs, pe de o parte pentru faptul că, potrivit legii, jurisprudența de caz a instanțelor interne nu are natura unui izvor de drept, iar pe de altă parte, pentru că, astfel cum s-a arătat, interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei se opune și ea unei astfel de soluții.
Pentru toate considerentele expuse în cuprinsul prezentei, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții CCornu G. și C. M. O. împotriva deciziei civile nr. 582/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții C. G. și C. O. M. împotriva deciziei civile nr. 582/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții . SRL București și O. de C. și P. Imobiliară T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./04.12.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./05.12.2013
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. A. C., M. R.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. L. M.
| ← Cereri. Decizia nr. 1478/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 1755/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
