Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 831/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 831/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2012 în dosarul nr. 2116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2116
Ședința publică din 23 octombrie 2012
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: F. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Z. L. împotriva sentinței civile nr. 831/30.05.2012 pronunțată de T. C.-S. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin M. FINANAȚELOR P. BUCUREȘTI, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă fiind părțile.
M. Public este reprezentat de procuror S. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și acordă cuvântul reprezentantei Parchetului.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului formulat de reclamanți și menținerea hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. sentința civilă nr. 831/30.05.2012, T. C.-S. – Secția Civilă a respins acțiunea în despăgubiri formulată de reclamantul Z. L. împotriva pârâtului S. R..
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că, părinții reclamantului, Z. N. și Z. Catița, fiind stabiliți în Stamora Germană, au fost ridicați împreună cu mai mulți localnici, cărora li s-au luat pământurile și au fost trimiși în orașul Râmnicu-V., acolo unde s-a născut reclamantul în anul 1954. Atât reclamantul cât și părinții lui au fost obligați prin domiciliul forțat să rămână în orașul Râmnicu-V., fără a părăsi orașul până în anul 1955.
Din 1955 tatăl reclamantului s-a angajat la Reșița la U.C.M.R, însă toată viața a fost persecutat de securitate. Organele de securitate i-au confiscat și multe cărți religioase și de știință.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr.200/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Rezultă deci că măsura luată împotriva tatălui reclamantului, constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr.221/2009, astfel încât nu mai este necesară constatarea caracterului politic al măsurii administrative, alin.2 al art.4 excluzând cazurile care se încadrează la art.3 din Lege.
P. urmare, față de dispozițiile art.3 alin.1, art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată tatălui reclamantului, urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
P. Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 2, 3, 5 și 6 din C.E.D.O., și art. 1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O., instanța reține următoarele:
Dispozițiile articolelor sus menționate privesc obligația de a respecta drepturile omului (art.1), dreptul la viață (art.2), protecția proprietății (art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O.), astfel încât nici aceste dispoziții nu își găsesc aplicabilitatea în cauza de față atât timp cât România a ratificat Convenția prin Legea nr.30/18.05.1994, presupusa încălcare având loc anterior anului 1994.
Împotriva acestei sentința a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Z. L. solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă iar în fapt pe mai multe considerente.
S-a susținut că Decizia nr. 1358/21.10.2010 nu are aplicare în cauză întrucât ea nu poate retroactiva conform art. 147 din Constituție, fapt reținut și în jurisprudența CEDO în materie.
În al doilea rând prin aplicarea ei s-ar încălca principiul nediscriminării și al egalității cetățenilor în fața legii fiind avantajați doar acei beneficiari al Legii nr. 221/2009 care au obținut hotărâri definitive favorabile înainte de data publicării ei.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că în cauză nu se poate discuta despre efectul retroactiv al Deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale pentru că acțiunea de față a fost înregistrată la instanța la data de 12.03.2012, deci mult după publicarea acestei decizii în Monitorul oficial, moment la care ea își produse deja efectele.
P. urmare, această susținere se dovedește a fi neîntemeiată după cum neîntemeiată este și susținerea potrivit căreia Decizia nr. 1358/2010 nu ar trebui aplicată întrucât ar crea discriminări între diferite categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009, problemă juridică pe care însăși Înalta Curte de Casație și Justiție București - Completul de recurs în interesul legii a clarificat-o prin Decizia nr. 12/19.09.2011 în sensul că decizia se aplică nediferențiat, în privința diferiților beneficiari ai Legii nr. 221/2009, respectiv atât în privința celor care și-au formulat acțiunile după publicarea ei în Monitorul Oficial cât și în privința celor care și-au formulat acțiunile anterior acelei date.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată ca fiind legală și temeinică sentinței civile nr. 831/30.05.2012 pronunțată de T. C.-S. – Secția Civilă, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantul Z. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Z. L. împotriva sentinței civile nr. 831/30.05.2012 pronunțată de T. C.-S. – Secția Civilă în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
F. B.
Red.D. C./24.10.2012
Tehnored F.B./09.11.2012
Ex.2
Primă instanță: S. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2120/2012. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2152/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
