Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2152/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2152/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 2152/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2152
Ședința publică din 25 octombrie 2012
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. V., B. N., G. C. și HUMIȚA I. împotriva deciziei civile nr. 41/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată Vernicuța E. și cu pârâții intimați ., S. H. Caransebeș, S. R., prin M. Finanțelor P. București, prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., S. R. prin M. E. și I., având ca obiect revendicare imobil.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții recurenți A. V. și B. N. personal, consilier juridic S. G. pentru intimata pârâtă . H. Caransebeș și pentru administratorul judiciar al acesteia . București, lipsă fiind celelalte părți.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin Serviciul registratură al instanței, la 01.10.2012, întâmpinare formulată de M. E. și Finanțelor.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar delegația de reprezentare, concluzii scrise și declară că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată la termenul anterior și consemnată în încheierea ședinței de judecată din 27.09.2012.
Reclamanții recurenți A. V. și B. N. sunt de acord cu renunțarea la cererea de suspendare.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reclamantul recurent A. V. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și restabilirea situației anterioare care, în aprecierea sa, poate fi realizată pe baza documentelor depuse în cauză. Solicită cheltuieli de judecată.
Reclamanta recurentă B. N. solicită admiterea recursului, fiind de acord cu concluziile expuse de reclamantul recurent A. V..
Consilier juridic S. G., pentru intimata pârâtă . H. Caransebeș, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei tribunalului, cât și a sentinței Judecătoriei Caransebeș, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. decizia civilă nr.41/21.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. S. – Reșița a respins apelul formulat de reclamanții A. V., domiciliat în Caransebeș . jud.C.-S., B. N., domiciliată în . jud.C.-S., G. C., domiciliată în . jud.C.-S., și HUMIȚA I., domiciliat în . jud.C.-S., împotriva sentinței civile nr.2908 din 21.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, fără cheltuieli de judecată.
Procedând astfel, tribunalul a confirmat și menținut soluția prim ei instanțe, reținând că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la data de 20 mai 2009, pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamanții A. V., B. N., G. C., H. I., în contradictoriu cu pârâții ., S. H. Caransebeș, S. R. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C. S., și A. pentru V. A. S., au solicitat instanței pronunțarea unei sentințe civile prin care să oblige S. R. la despăgubiri pentru 2196 mp, teren proprietatea lor, teren ce se află sub luciul apei Barajul L. Poiana R., și restituirea suprafeței de 5846 mp teren, rămasă neafectată de lac. Aceștia susțin că, obligațiile pârâților derivă din exproprierea ternului din zonă, antecesorul lor A. I. a refuzat să semneze exproprierea pe care a apreciat-o ca fiind împotriva voinței sale și nu a fost despăgubit de S. R., despăgubirea fiind încasată de o terță persoană, decedată în prezent.
Pârâta A. pentru V. A. S. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâta . formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare imobiliară și pretenții și a formulat cerere privind arătarea titularului dreptului ca fiind S. R. prin M. Finanțelor P..
P. Sentința civilă nr.1328/17.06.2009, Judecătoria Caransebeș a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C.- S..
P. Sentința civilă nr.102/28.01.2010, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. București, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului E. și Comerțului și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. V., B. N., G. C., H. I. în contradictoriu cu pârâții ., S. H. Caransebeș, S. R. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C. S., și M. E. și Comerțului, A. pentru V. A. S..
P. a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decretul de expropriere nr. 31/1986 s-au expropriat terenurile necesare realizării lucrării „Baraj și L. Poiana R.”, obiectul pentru care s-au expropriat respectivele terenuri a fost realizat, iar terenurile solicitate de reclamanți se află sub apa lacului și pe marginea lacului.
S-a constatat că imobilul reclamanților, raportat la momentul intrării în vigoare a Legii nr.33/1994 și la data preluării imobilului a ieșit din patrimoniul acestora și a trecut în proprietatea statului la data preluării efective în vederea realizării barajului și lacului de acumulare, iar principiile ce guvernează aplicarea legilor în timp nu permit extinderea aplicării prevederilor art.35 privind posibilitatea retrocedării imobilelor la exproprierile efectuate prin decrete de expropriere anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel reclamanții A. V., B. N., G. C., H. I..
P. Decizia civilă nr.135/ 05.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, s-a admis apelul formulat, s-a anulat Sentința nr.102/2010, pronunțată de Tribunalul C.-S. și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Caransebeș.
Instanța de control judiciar a constatat că reclamanții, în temeiul dispozițiilor Legii 33/1994, critică modalitatea în care bunul a trecut în proprietatea statului, respectiv titlul de proprietate al statului, și în baza prevederilor art.1 alin.1 din Codul de procedură civilă, judecătoria este competentă în verificarea valabilității titlului statului, ulterior stabilirii valabilității sau nevalabilității preluării imobilului de către stat, instanța va stabili în ce măsură celelalte pretenții formulate de reclamanți sunt întemeiate, inclusiv prin prisma dispozițiilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998.
Cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr._ / 05.07.2010 și la prima zi de înfățișare instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive A. București, având în vedere prevederile HG 1720/3001 2008 ( încheiere fila 4 dosar fond).
P. precizarea acțiunii formulate de reclamanți la data de 29.09.2010, aceștia arată că sunt de acord cu admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A. București, având în vedere HG 1720/2008, privind organizarea și funcționarea Ministerului E..
Cu privire la fondul cauzei, în baza prevederilor art.480 și 481 Cod civil, solicită obligarea pârâților să lase în deplină proprietate imobilul înscris în CF 316 Rusca nr.top 868 Poiana Ruschi Fânețe de 1 ha și 646 mp, respectiv: suprafața de 2196 mp aflată sub luciul apei, suprafața de 2602 mp – suprafață de teren afectată sezonier.
În ceea ce privește suprafața de 5846 mp din CF 316 Rusca, aflată în proprietate exclusivă, arată că renunță la acest capăt de cerere, întrucât se află în posesia acestei suprafețe de teren.
Se învederează că titlul prin care statul a intrat în proprietatea terenului ce face obiectul prezentului dosar este unul nevalabil, lovit de nulitate absolută prin fraudarea legii, întrucât despăgubirile au fost acordate – pentru suprafața de 3700 mp unui neproprietar, iar pentru suprafața de 1000 mp nu au fost acordate despăgubiri proprietarului de drept – care s-a opus exproprierii.
P. răspunsul la precizarea de acțiune, pârâta . H. Caransebeș arată că exproprierea s-a făcut ținând seama de faptul posesiei. Se susține că prin Decretul de expropriere nr.31/1986 s-au expropriat, trecut în proprietatea statului și dat în administrarea . realizării lucrărilor de interes național Baraj și L. Rusca. Se mai arată că dreptul dobândit de stat prin expropriere este opozabil terților fără a fi necesară intabularea, conform art.26 din Decretul Lege nr.115/1938. Pârâta susține că evaluarea parcelei expropriate, deținute de antecesorul reclamanților nu s-a făcut datorită opoziției acestuia. Cu privire la plata despăgubirilor față de un neproprietar se arată că expropriatul M. P. V., vecin de parcelă cu antecesorul reclamanților, a fost cuprins în documentația de expropriere cu suprafața de_ mp, conform declarației la expropriere semnată în fața organelor locale, iar în momentul identificării limitelor parcelei nu a fost contestat de vecini, iar plata s-a efectuat în conformitate cu Decretul nr. 31/27.01.1986.
C. procesual a fost stabilit la data de 11.05.2011, a fost chemată în judecată numita Vernicuța E., fiind moștenitoarea legală a defuncților Stepanescu M., M. M. și M. M., iar prin interogatoriu de la fila 84 dosar, această parte arată că a primit suma de_ lei rol, pentru suprafața de 3550 mp, în calitate de moștenitoare a defuncților menționați.
P. sentința civilă nr.2908/21.12.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții A. V., domiciliat în Caransebeș, ., B. N., domiciliată în Rusca, ., G. C., domiciliată în comuna Teregova, ., Humița I., domiciliat în comuna Teregova, ., în contradictoriu cu pârâții . - cu sediul în București, sect.2, .. 3, S. H. Caransebeș- cu sediul în Caransebeș, .. 2A,, S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor P., cu sediul În București, ., M. E., Vernicuța E., domiciliată în comuna Teregova, .>
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Obiectul Decretului de expropriere cu nr.131/1986 sunt terenurile necesare realizării lucrării denumite „Baraj și L. Poiana R.” în cadrul obiectivului de investiții Amenajări Hidroenergetice Bistra Poiana Mărului - Ruieni - Poiana R. - Teregova.
Obiectivul pentru care au fost expropriate suprafețele de teren necesare realizării „Barajului L.„ în zonele menționate a fost realizat și potrivit prevederilor art.6 din Legea 213/1998 reprezintă lucrări de interes național fiind instalații pentru producerea energiei electrice ce sunt cuprinse în domeniul public al statului și administrate de ..
Reclamanții au solicitat în principal constatarea nulității titlului pentru imobilul evidențiat în CF 316 Rusca nr. top 868 Poiana Ruschi Fânețe de 1 ha și 646 mp, respectiv: suprafața de 2196 mp aflată sub luciul apei, suprafața de 2602 mp – suprafață de teren afectată sezonier, întrucât pentru suprafața de 3700 mp despăgubirile s-au acordat unei terțe persoane - neproprietar.
P. analiza validității titlului constituit în favoarea statului – la bază fiind Decretul de expropriere nr. 31/1986 ( copie filele 61-62 dosar) s-a impus verificarea situației faptice, privind suprafața efectiv ocupată prin expropriere pentru terenurile evidențiate în CF 316 Rusca nr.top 868 de 1 ha și 646 mp, respectiv identificarea suprafeței rămasă efectiv în posesia reclamanților, în ce măsură această suprafață este afectată în folosință de lacul de acumulare.
P. expertiza tehnică de specialitate (raport filele 54 – 59 dosar), precum și prin suplimentul efectuat (fila 113-115 dosar), efectuate de expert M. N. S. s-a identificat imobilul obiect al acțiunii și în baza măsurătorilor topografice menționează că terenul cu nr.top 868 din CF 316 Rusca avea o întindere utilizabilă de 9867 mp (conform anexei grafice nr. 1) suprafață reală față de suprafața înscrisă în CF de 1 ha și 646 mp.
În acest sens s-a considerat în „acord cu toate părțile prezente la efectuarea expertizei” faptul că diferența dintre suprafața înscrisă în CF de 1 ha ți 646 mp și suprafața măsurată la data de 30.03.2011 de 9877 mp ( conform anexei 1) este amplasată sub apă.
Împrejurarea că imobilul obiect al exproprierii avea o suprafață reală de mult mai mare decât întinderea evidențiată în Cartea Funciară și în acest sens nu s-au identificat corespunzător proprietarii în momentul exproprierii, fiind acordate despăgubiri posesorilor faptici, nu afectează validitatea titlului de expropriere.
În analiza obiectului secundar dedus judecății revendicarea imobilului înscris în CF 316 Rusca nr.top 868, în raport de validitatea titlului - prin expropriere, s-a reținut situația de CF menționată în această evidență a proprietății și doar în această evidență se impune verificarea corespondenței dintre suprafața expropriată și suprafața rămasă în folosință.
Și în ceea ce privește motivele de nulitate a titlului constituit prin expropriere, pentru interes național, în favoarea statului, instanța a reținut din înscrisurile administrate (proces verbal despăgubiri – fila 87 dosar) acordarea sumelor de bani în baza prevederilor legale în momentul exproprierii.
Faptul că defunctul A. I. a refuzat expres primirea sumei de bani oferite cu titlul de despăgubiri constituie o renunțare la drept și în acest caz nu se mai regăsește dreptul cuvenit pentru despăgubiri în patrimoniul defunctului pentru a-l putea valorifica reclamanții moștenitori.
P. suma de bani, stabilită cu titlul de despăgubire pentru suprafața de 3700 mp, încasată de altă persoană – neproprietar - cu titlul de despăgubiri, persoanele interesate, respectiv proprietarii moștenitori, trebuiau să acționeze în regres, pentru plată necuvenită.
În prezenta cauză, raportat la considerentele arătate, instanța a constatat valabilitatea titlului statului în raport de prevederile Decretului de expropriere nr.31/1986, raportat la prevederile Decretului Lege 115/1938 și prevederile art.6 din Legea 213/1998 și a respins, în consecință, și capătul de cerere pentru revendicare imobiliară.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel reclamanții A. V., B. N., G. C., H. I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților, în temeiul art.480 și 481 cod civil (vechi), să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie porțiunea de teren pe care o ocupă fără drept și care face parte din numărul top 868 Poiana Ruschi fânețe în suprafață totală de 1 ha. și 646 m.p., teren asupra căruia reclamanții sunt coproprietari cu defuncții Stepanescu M., M. M. și M. M., toți având ca și moștenitoare pe Vernicuța E., introdusă în cauză pentru opozabilitate.
În motivele de apel, apelanții reclamanți susțin că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate la dosarul cauzei, în special Raportul de expertiză efectuat de expert M. N. S., dar a procedat și la aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare, atât din dreptul intern, cât și din cel comunitar european.
Apelanții reclamanți susțin că prima instanță a stabilit greșit că refuzul antecesorului lor de a primi despăgubirea pentru un teren mai mic decât terenul pe care era proprietar constituie o renunțare la drept, fapt ce atrage inexistența dreptului la despăgubire și în patrimoniul urmașilor săi.
Exproprierea terenului ce formează obiectul acestui litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative atât ale legislației române: art.480 Cod civil, art.481 Cod civil, art.44 alin.1 și 3 Constituția României, cât și a legislației europene: art.1 din Protocolul nr.1 C.E.D.O., dispoziții legale care garantează și totodată apără dreptul de proprietate, indiferent de proprietar.
Pe de altă parte, apelanții reclamanți critică mențiunea primei instanțe cu privire la recuperarea plății necuvenite de la terțul care a primit-o, pe nedrept.
În drept, cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă ., S. H. Caransebeș, a formulat întâmpinare în apel, solicitând respingerea acestuia.
Cu privire la primul motiv de apel, intimata pârâtă arată că apelanții reclamanți susțin că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că terenul antecesorului lor a fost identificat greșit, fiind propusă la despăgubire suprafața de 1.000 m.p. când în fapt era proprietar și stăpânea o suprafață de circa 4.000 m.p. Mai mult, se susține că acesta ar fi motivul pentru care antecesorul lor a refuzat despăgubirea.
La acea dată, antecesorul apelanților reclamanți avea în posesie și folosință doar suprafața de 1.000 m.p. și nu 4.000 m.p., cum greșit se susține. Mai mult, terenul în cauză a fost identificat împreună cu antecesorul apelanților, în prezența organelor locale de la acea vreme și nu a contestat mărimea suprafeței.
Deși la identificarea parcelelor în cauză s-a prezentat atât A. I. (antecesorul apelanților), cât și vecinul său, M. V., deținătorii parcelelor 148 și respectiv 144, antecesorul reclamanților nu a contestat limitele parcelei vecinului M. V., ceea ce îi îndreptățește să susțină că între cei doi exista o înțelegere cu privire la posesia și folosința terenului în cauză.
Referitor la nevalabilitatea titlului, respectiv Decretul de expropriere nr.31/1986, intimata pârâtă arată că acest act a fost de natură să transfere proprietatea în momentul emiterii, fără a fi necesară intabularea conform Decretului-lege nr.115/1938.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art.115 și următoarele Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a notat că prin Decretul de expropriere nr.31/1986 s-au expropriat terenurile necesare realizării lucrării „Baraj și L. Poiana R.” din cadrul obiectivului de investiții Amenajări H. Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana R.. Printre terenurile care au fost expropriate se află și terenurile ce formează obiectul prezentei cauze. Obiectivul pentru care au fost expropriate terenurile a fost realizat, concretizându-se în lucrarea Baraj și L. Poiana R., iar terenurile solicitate de reclamanți se află sub apa lacului și pe marginea lacului.
Exproprierea terenurilor s-a făcut ținându-se seama de posesie.
Or, din probele administrate reiese că antecesorul reclamanților avea în posesie și folosință doar suprafața de 1.000 m.p. și nu 4.000 m.p.
Nu există la dosar nici o probă din care să reiasă că antecesorul reclamanților ar fi contestat mărimea suprafeței în momentul identificării terenului și al exproprierii propriu-zise, fapt ce contrazice și susținerea apelanților cu privire la motivul pentru care antecesorul lor a refuzat despăgubirea.
Apelanții reclamanți mai susțin că diferența de suprafață a fost înglobată în ..
Deși la identificarea parcelelor în cauză s-a prezentat atât A. I. (antecesorul apelanților), cât și vecinul său, M. V., deținătorii parcelelor 148 și respectiv 144, antecesorul reclamanților nu a contestat limitele parcelei vecinului M. V., neadministrând nici o probă în acest sens.
De altfel, antecesorul reclamanților a refuzat să semneze declarația la expropriere în fața organelor locale, așa cum rezultă din procesul-verbal depus la dosarul cauzei, fără a formula vreo obiecțiune.
Cu privire la valabilitatea titlului, respectiv Decretul de expropriere nr.31/1986, tribunalul a constatat că exproprierea s-a făcut în baza unui titlu valabil, pentru interes național, respectiv pentru realizarea lucrării „Baraj și L. Poiana Ruscăi”, în scopul producerii energiei electrice. Aceste lucrări sunt de interes național, potrivit prevederilor art.6 din Legea nr.213/1998 și sunt cuprinse în domeniul public al statului și administrate de ..
Ca urmare a exproprierii, statul i-a acordat în mod legal despăgubiri antecesorului reclamanților, care însă le-a refuzat expres, renunțând astfel la dreptul său.
În aceste condiții, instanta de apel a apreciat că moștenitorii săi, respectiv reclamanții, nu mai pot valorifica acest drept la despăgubire.
Față de aceste considerente, Tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul formulat de reclamanții A. V., B. N., G. C. și Humița I. împotriva sentinței civile nr.2908 din 21.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții A. V., B. N., G. C. și Humița I., care a fost motivat excplicit în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate la dosarul cauzei, in special Raportul de expertiza efectuat de către domnul Ing. M. N. S., dar a procedat si la aplicarea si interpretarea greșita a dispozițiilor legale in vigoare, atat din dreptul intern cat si din cel comunitar european.
Astfel, au considerat ca toate probele administrate la dosarul cauzei - înscrisuri depuse de noi reclamanții dar si de către parata . cu Raportul de expertiza ordonat in cauza de către Instanța, atesta fara dubii faptul ca antecesorul A. I. a fost proprietarul unei cote parti din terenul in suprafața de 1 ha si 646 mp inscris in CF 316 Rusca, suprafața declarata de utilitate publica si propusa spre expropriere.
Din inscrisurile depuse de către parata reiese de asemeni aspectul ca la momentul demarării procedurii de expropriere s-au identificat in mod greșit terenurile antecesorului, fiind propus a primi despăgubiri pentru o suprafața de 1.000 mp cand de fapt acesta era proprietarul scriptic, dar si faptic, stăpânind o suprafața de circa 4.000 mp.
Tocmai acesta a fost si motivul pentru care antecesorul a refuzat despăgubirile propuse considerând nelegala procedura preliminară a măsurii exproprierii, astfel că in mod netemeinic si totodată nelegal Instanța de fond dar si ea de apel au stabilit ca refuzul antecesorului de a primii despăgubirea pentru un teren mai mic decât terenul pe care era proprietar constituie o renunțare la drept, fapt ce atrage inexistenta dreptului la despăgubire si in patrimoniul urmașilor săi.
Această așa-zisă renunțare se materializează prin tabelul depus de către intimată - PROCES-VERBAL întocmit de către S. I., președinte al Consiliului Popular al Comunei Teregova, Jud. C.-S., Pirvulescu G. secretar si C. M. delegat ISPH București care au menționat următoarele aspecte: " in urma acțiunii de identificare a proprietarilor afectați de Lacul de acumulare Poiana Rusca, am constatat ca următorii proprietari nu si-au dat acordul pentru expropriere, dupa cum urmează (...)
20. A. C.ION148COM TEREGOVANR. 220REFUZA
(...)"
In afara acestui inscirs, intamata nu a depus la dosarul cauzei nici un alt inscris din care sa rezulte ca antecesorul renunța la dreptul sau asupra terenului sau asupra despăgubirii cuvenite, dar nici din care sa rezulte aspectul că a fost prezentă la fața locului când s-au făcut identificările în teren si nu a contestat mărimea suprafeței terenului său și nici al vecinului M. V..
Chiar și în timpul regimului comunist exista legislație care prevedea etapele ce trebuiesc parcurse în vederea aplicării măsurii de expropriere pentru cauza de utilitate publica, astfel Decretul nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și plantațiilor ce se preiau, cu plata, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevedea dreptul proprietarilor de a se opune stabilirii cuantumului despăgubirilor.
Recurenții au opinat că este mai mult o lipsa de rigurozitate a organelor din acea vreme care nu consemnau in concret poziția proprietarilor terenurilor propuse pentru expropriere si procedau la includerea acestora . se menționa in mod generic fie „refuza" fie „nu se afla in localitate, iar a presupune ca opoziția făcuta de antecesor la măsura exproprierii, la stabilirea suprafeței de 1.000 mp si stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru acesta suprafața reprezintă o renunțare la drept, este o încălcare si a legislației europene care in art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede următoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. ", dar si o încălcarea a Constituției României care condiționează orice expropriere de o justa si prealabila despăgubire.
O alta eroare pe care Instanța de fond o face este indemnul adresat reclamanților în cuprinsul sentinței de a acționa „pentru plata necuvenită", persoana (neproprietara) care a primit pe nedrept despăgubirea pentru suprafața de teren ce li se cuvine, dar prin aceasta, aceiași reclamanți consideră ca Instanța de fond nesocotește principiul „plații nedatorate" reglementat de legislația română care dă legitimitate persoanei ce a făcut plata - în cazul particular, paratei - de a solicita restituirea plății necuvenite .
Reclamanții, ca și persoane îndreptățite a primi această despăgubire, nu puteau avea calitate procesuală activă într-un asemenea litigiu, ci doar se pot eventual indrepta impotriva posesorului care fără a fi proprietar folosește terenul lor.
Desi Instanța de fond redă greșit un principiu de drept consființit de legislația română, totuși afirmă în cuprinsul acelui paragraf o realitate - referindu-se la reclamanți ca si la „persoane interesate, respectiv proprietarii moștenitori."
Dar, nici chiar Instanțele de fond si apel nu pot trece peste evidența de Carte Funciară care atestă fără doar și poate faptul ca in prezent reclamanții sunt proprietari pe următoarele suprafețe de teren:
-A. V. cota de 9/128 parti (748,5 mp din suprafața totala) conform notațiilor din cartea funciara de sub B 14,
-B. N. cota de 9/128 parti (748,5 mp din suprafața totala) conform notațiilor din cartea funciara de sub B 15,
-G. C. cota de 9/128 parti (748,5 mp din suprafața totala) conform notațiilor din cartea funciara de sub B 16,
-HUMITA IO AN cota de 12/128 parti (998,1 mp din suprafața totala) conform notațiilor din cartea funciara de sub B 18,
-HUMITA IO AN cota de 9/128 parti (748,5 mp din suprafața totala) conform notațiilor din cartea funciara de sub B 19, in TOTAL 3992,1 mp.
Dreptul lor de proprietate fiind intabulat in Cartea funciara chiar ulterior exproprierii in urma dezbaterii succesiunii antecesorului si emiterii Certificatului de moștenitor cu numărul 64/2007 emis de BNP S. P. din Băile Herculane.
In continuare au insistat ca imobilul este parțial ocupat fara titlu valabil de către amenajarea hidrotehnica „Baraj si L. Rusca" aflat in administrarea . subordinea Ministerului E., intrucat menționarea in cuprinsul HG 336/2011 nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății de către S. R., hotărârea de guvern neavand efect constitutiv de drept de proprietate in favoarea S. sau a unităților administrativ teritoriale si in detrimentul proprietarilor persoane fizice.
De asemenea referirea la exproprierea pentru cauza de utilitate publica nu poate sta la baza dobândirii vreunui titlu de proprietate al S. întrucât procedura de expropriere nu a fost legal indeplinita, astfel, desi s-a emis un Decret al Consiliului de Stat cu numărul 31 din 27 ianuarie 1986, in anexele la acesta se poate observa mențiunea făcuta in dreptul antecesorului nostru: „REFUZA".
Motivul pentru care tatăl domniilor lor a refuzat despăgubirea oferită a fost, așa cum s-a arătat si mai sus, identificarea greșita a terenului si menționarea suprafeței deținută de acesta ca fiind de 1.000 mp cand de fapt era mult mai mare.
De asemenea se poate observa ca diferența de suprafața a fost inglobata in . -20.500 mp, suprafața care nu corespunde cu modul de folosința al terenurilor (concluzie desprinsa din raportul de expertiza topografica).
Exproprierea terenului ce formează obiectul acestui litigiu s-a făcut cu incalcarea dispozițiilor imperative atat ale legislației romane: art. 480 Cod civ., art. 481 Cod civ, art. 44 alin. 1 si 3 din Constituția României, cat si a legislației europene: art. 1 din Protocolul Nr. 1 CEDO, dispozițiile legale care garantează si totodată apară dreptul de proprietate indiferent de proprietar.
Pronunțând sentința si decizia atacată, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamanților, aceștia au considerat ca Instanțele de fond si apel au încălcat toate aceste acte normative menționate mai sus dar si dispozițiile art. 6 din legea 213/1998 care legiferează:
"Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat.
Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În cauză au formulat întâmpinări atât ., cât și M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri, ambele intimate solicit d respingerea recursului reclamanților, însușindu-și argumentele utilizate de instanța de apel în motivarea deciziei de respingere a apelului acelorași reclamanți.
Curtea, analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor de fapt și de drept, cu aplicarea disp.art. 299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind aplicabile disp.art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul indicat de către reclamanți.
În acest sens, Curtea va reitera în primul rând faptul că recursul rerpezintă o cale extraordinară de atac și unde, contrar susținerilor recurenților nu este posibilă o reiterpretare a probelor administrate cu ocazia judecării fondului, respective a apelului, care are un character devolutiv.
P. urmare, raportat și la motivul de modificare cu care a fost investită Curtea, respectiv art.304 pct.9 C.pr.ci., instanța de recurs are obligația de a analiza și cenzura decizia dată în apel strict din perspective modului în care a fost interpretată și aplicată legea incidentă în speța particulară, respective legislația din materia exproprierii, corelată cu D.L.115/1938, sub imperiul căreia s-a emis Decretul de expropriere nr.467/1979 și nr.31/1986, la care însă se aasociază în mod obligatoriu și Decizia nr.53/2007 a ÎCCJ în interesul legii, cu privire la procedura care trebuie urmată de către persoanele îndreptățite în baza L.10/2001, în ipoteza în care au fost supuse exproprierii ]n timpul regimului communist.
În acest context, Curtea va constata în primul rând faptul că potrivit Deciziei nr.53/2007 a ÎCCJ în interesul legii s-a decis că disp.art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după . Legii nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, în ipoteza existenți legii speciale de reparație cu nr.10, adoptată în anul 2001, reclamanții trebuiau să urmeze această procedură specială, care prezintă toate garanțiile necesare, inclusiv din perspective art.6 CEDO și a art.1 din primul Protocol Adițional la CEDO, câtă vreme L.10/2001 permite inclusiv un control jurisdicțional asupra deciziilor adoptate în vederea soluționării notificărilor.
Înalta Curte a statuat că Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe cale devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 punctele 1 - 9 din Codul de procedură civilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Or, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, având tocmai caracterul special menționat, care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după . Legii nr. 10/2001, ca și în toate celelalte cazuri de preluate abuzivă de către stat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide în sensul că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu sunt aplicabile în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au fost introduse după . Legii nr. 10/2001.
Or, reclamanții au decis să nu urmeze această procedură, debutul demersului lor judiciar fiind consemnat la data de 20.05.2009.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanții susțin că au încă drepturi tabulare înscrise în CF, dar că acestea au fost afectate de măsura exproprierii, curtea va constata că aceștia trebuiau să urmeze calea L.10/2001, dar și că, potrivit art. ART. 26 din D.L.115/1938, sub imperiul căreia a operat exproprierea, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere, S. devenind astfel proprietar prin efectul exproprierii pentru utilitate publică chiar dacă titlul acestuia nu a fost înscris în Cartea Funciară.
În sfârșit, Curtea va constata că primele două instanțe au realizat, în rejudecare, o analiză în fond a cererii reclamanților și au constatat că aceasta este neîntemeiată și din acest punct de vedere, câtă vreme antecesorul reclamanților avea în posesie și folosință doar suprafața de 1.000 m.p. și nu 4.000 m.p.
Nu s-a dovedit la fond că antecesorul reclamanților ar fi contestat mărimea suprafeței în momentul identificării terenului și al exproprierii propriu-zise, fapt ce contrazice și susținerea recurenților cu privire la motivul pentru care antecesorul lor a refuzat despăgubirea, iar antecesorul reclamanților a refuzat să semneze declarația la expropriere în fața organelor locale, așa cum rezultă din procesul-verbal depus la dosarul cauzei, fără a formula vreo obiecțiune.
Cu privire la valabilitatea titlului, respectiv Decretul de expropriere nr. 31/1986, Curtea va constata, asemenea tribunalului, că exproprierea s-a făcut în baza unui titlu valabil, pentru interes național, respectiv pentru realizarea lucrării „Baraj și L. Poiana Ruscăi”, în scopul producerii energiei electrice și indubitabil aceste lucrări sunt de interes național, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, fiind cuprinse în domeniul public al statului și administrate de ..
Ca urmare a acelei exproprieri, statul i-a acordat în mod legal despăgubiri antecesorului reclamanților, care însă le-a refuzat expres, renunțând astfel la dreptul său.
P. toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art. 312 rap.la art. 304 pct.9 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamanții A. V., B. N., G. C. și H. I. împotriva deciziei civile nr.41/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Va constata că nu sunt incidente disp.art.274 C.pr.civ., întrucât intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanții A. V., B. N., G. C. și HUMIȚA I. împotriva deciziei civile nr. 41/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 25 octombrie 2012.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 09.11.2012
Tehnored. C.P./S.C. – 2 ex./09.11.2012
Tribunalul C.-S., Judecători: B. S., S. V.
Judecătoria Caransebeș, Judecător: P. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 831/2012. Curtea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2175/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
