Legea 10/2001. Decizia nr. 1552/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1552/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1552/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 24.09.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1552/R
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P. împotriva Sentinței civile nr. 1807 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată S. G. O., pentru Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă, pentru reclamanta intimată lipsă, doamna avocat N. L., iar, pentru pârâții recurenți, doamna consilier juridic V. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar procura specială autentificată sub nr. 2728/04.11.2009 și chitanța nr. 0069/13.05.2013, în valoare de 2480 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar delegația.
Se constată că reclamanta intimată a depus la dosar, la data de 11.11.2013, întâmpinare, înscris căruia instanța îi conferă rolul unor concluzii scrise, întrucât a fost depus la dosar cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c.
Reprezentantele părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Precizează că suma de 78.409 lei a fost primită conform declarației depuse la dosar, iar suma de 9232 lei o recunoaște în baza prerogativelor mandatului (procura specială depusă la dosar).
CURTEA
În deliberare constată că, prin Sentința civilă nr. 1807/PI din 18 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis contestația formulată de contestatoarea S. G. O., în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, M. Timișoara, prin P..
A anulat dispoziția nr. 919/08.08.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara.
A îndreptățit reclamanta la acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 1957 Timișoara, nr. top 5346 și 5347.
A obligat P. Municipiului Timișoara ca în 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să înainteze Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2480 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă anularea Dispoziției nr. 919/08.08.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara prin care s-a respins notificarea în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Timișoara, ., corelativ cu obligarea P. Municipiului Timișoara la emiterea unei noi dispoziții cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat.
P. Decizia nr. XX/din 19 martie 2007 - publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din_ – pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite – s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/ dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
În motivare, s-a arătat că - în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare - se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, este obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial în condițiile art. 329 alin.(3) Cod procedură civilă. Așadar - în cazul în care o asemenea decizie se pronunță anterior soluționării unui litigiu în primă instanță - caracterul obligatoriu al elementelor de drept dezlegate de către instanța supremă se impune a fi analizat de către instanța respectivă.
În speța dedusă judecății, deși reclamanta a precizat în mod expres că nu urmărește prin demersul judiciar decât obligarea pârâților la emiterea deciziei și finalizarea dosarului administrativ, instanța constată – în baza celor mai sus expuse – că este competentă să analizeze pe fond cererea reclamantei și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată aceasta cerere.
Din această perspectivă, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele motive:
Cu privire la condițiile: vizând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și cu privire la natura imobilul revendicat, instanța a reținut că acestea sunt îndeplinite în cauză din perspectiva Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese cu putere de lucru judecat din considerentele sentinței civile nr. 1336/13.06.2007 pronunțată de Tribunalul T. ( prin care s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la beneficiul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001) - filele 19 - 26 dosar fond.
Reclamanta a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului revendicat. Având în vedere opțiunea reclamantei, precum și întrunirea condițiilor pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, tribunalul apreciază acțiunea acesteia ca fiind întemeiată.
În mod eronat a respins pârâtul notificare, apreciind că reclamanta nu este persoană îndreptățită și că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în condițiile în care instanțele de judecată mai sus enunțate au statuat irevocabil cu privire la aceste aspect. Singura formalitate pe care trebuia pârâtul să o realizeze era să înainteze dosarului administrativ pentru acordarea de despăgubiri.
Cu privire la daunele morale solicitate, s-a apreciat că acestea nu pot fi solicitate în cadrul procedurii contestației reglementate de Legea nr. 10/2001, ci pe cale separată, la instanța de drept comun, în baza răspunderii civile delictuale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis contestația formulată de contestatoarea S. G. O. în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara, M. Timișoara, prin P. și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 919/08.08.2012 emisă de P. Municipiului Timișoara.
A îndreptățit reclamanta la acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 1957 Timișoara, nr. top 5346 și 5347.
În acest sens, a obligat P. Municipiului Timișoara ca în 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să înainteze Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ.
Fiind în culpă procesuală, conform disp. art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței justificative depuse la dosarul cauzei.
Împotriva aceste sentințe au declarat recurs pârâții P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul analizării acțiunii reclamantei în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013.
În motivare, pârâții recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c., Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007, arătând că declarația dată de notificatoarea S. G. A.-O. este în coordonatele art. 5 din Legea nr. 10/2001 și nu conform celor solicitate de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul de a fi lămurit aspectul referitor la încasarea despăgubirilor în sumă de 9232 lei și respectiv_ lei cuvenite în baza Decretelor de expropriere nr. 341/1997 și 138/1985, avându-se în vedere că potrivit art. 11.5 al. 2 din HG nr. 250/2007 „În cazul în care s-a primit o despăgubire, aceasta se va actualiza și se va deduce din valoarea măsurilor reparatorii stabilite potrivit prevederilor art. 11 al. (8) din lege”.
Astfel, a precizat că prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 21 al. 7 din Legea nr. 165/2013, în vigoare la data soluționării acestei contestații, conform cărora ”Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform al. (6)”, în speță fiind incidente dispozițiile art. 4 din aceeași lege care stipulează că „Dispozițiile prezentei se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia preluării imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. ș.a. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Reclamanta intimată S. Gkluck O. a formulat întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit rolul de concluzii pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 al. 2 C.p.c., solicitând respingerea recursului pârâților, argumentând că recunoaște încasarea despăgubirilor în sumă de 9232 lei și, respectiv de 69.914 (majorate la 78.914 lei), iar conform actului normativ în vigoare în prezent, aceasta urmează să fie scăzută din valoarea imobilului.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor invocate și ale art. 304 pct. 9 C.p.c., Legii nr. 165/2013 și HG nr. 250/2007, Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâților, pentru argumentele de mai jos.
P. sentința atacată, Tribunalul a anulat dispoziția contestată, a îndreptățit reclamanta la acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat de stat și a obligat pârâtul să înainteze dosarul administrativ Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
Singurele motive pentru care pârâtul a declarat recurs au fost acelea că în speță nu s-a lămurit problema despăgubirilor și că prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013.
Aceste doua motive însă nu pot duce la soluția casării sentinței cu trimitere spre rejudecare și nici la modificarea ei, întrucât aceste aspecte nu au fost invocate în primă instanță, pârâtul nedepunând întâmpinare.
În al doilea rând, în calea de atac a recursului a fost lămurită și problema despăgubirilor, prin înscrisurile depuse intimata S. G. O. recunoscând că a încasat despăgubirile în sumă de 9232 lei și 69.914 (majorate la 78.409 lei).
În al treilea rând, solicitarea recurenților de a fi casată sau schimbată hotărârea primei instanțe, pentru că nu s-a ținut cont de prevederile art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013, nu poate fi primită, întrucât, într-adevăr, potrivit acestui text de lege, aplicabil în speță, ”Numărul de puncte de stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)”, însă această operațiune este dată de dispozițiile art. 21 și 42 al. 3 din Legea nr. 165/2013 în competenta Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, căreia entitățile învestite (inclusiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) îi transmit dosarele, urmând ca aceasta să emită decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt întemeiate, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c., astfel că, în baza art. 312 al. 1 C.p.c., va respinge recursul pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții P. Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin P. împotriva Sentinței civile nr. 1807 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatei S. G. O. suma de 2480 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 18.11.2013;
Tehnored. C.J.- 27.11.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: C. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1636/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1661/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
