Pretenţii. Decizia nr. 1661/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 1661/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1661/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ operator 2928

DECIZIA CIVILĂ NR. 1661/R

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR :L. L.

JUDECĂTOR :M. G.

GREFIER:M. S. L.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de către reclamantul recurent T. I. C. și pârâta U. de Științe A. și Medicină Veterinară a B. din Timișoara, în contradictoriu cu pârâta intimată B. M., împotriva deciziei civile nr. 164 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a recursurilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 21 noiembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la data de 28 noiembrie 2013.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1088/21.12.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de apelantul T. I. C. împotriva sentinței civile nr._/1.11.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații U. DE S. A. si M. V. A B. DIN TIMIȘOARA și intimat B. M. și a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către intimata B. M. si 800 lei către intimata U. DE S. A. si M. V. A B. din Timișoara.

Prin această decizie, tribunalul a menținut soluția instanței de fond, reținând că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.07.2009 la această instanță, reclamantul T. I. C. a chemat in judecată pe pârâtele U. de Științe A. și Medicină Veterinară a B.-Timișoara și B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să le oblige la plata sumei de 60.000 euro, reprezentând echivalentul prejudiciului patrimonial cauzat reclamantului prin fapta culpabilă a pârâtelor, respectiv obligarea acestora la suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat că la data de 28.03.2007 reclamantul, fiind student al Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe A. și Medicină Veterinară a B.-Timișoara, a participat la orele de practică profesională desfășurate la disciplina „floricultură” la Stațiunea Didactică de Cercetare din Timișoara.

Atât reclamantului cât si colegilor de facultate, nu li s-a făcut instructajul de protecția muncii, și nu au semnat o fișă de instructaj în acest sens, fără a avea cunoștință de maniera în care se efectuează lucrările la disciplina mai sus arătată, și fără a conștientiza riscul unor accidente, reclamantul a procedat la îndemnul titularului de disciplină la tăierea de îngrijire a florilor de trandafir. S-a mai arătat că studenților nu li s-a pus la dispoziție echipament de protecție, pentru a se preveni accidentele. În urma unei asemenea operațiuni, a sărit un spin de trandafir la nivelul ochiului drept, cauzându-i reclamantului o plagă perforată, ce a dus la pierderea totală și ireversibilă a vederii.

Reclamantul s-a deplasat la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timișoara, unde la data de 29.03.2007, a fost supus unei intervenții chirurgicale, fără rezultat însă, fiind externat după circa o săptămână și jumătate, cu diagnostic „plaga corneana, penetranta, operata, cataracta traumatica, operata, implant pseudofak CP la nivelul ochiului drept”. Reclamantul a fost supus unui tratament cu antibiotic, unui tratament topic, respectiv unui tratament cu injecții subconjunctivale. Ulterior, la data de 13.04.2007, a fost internat la același spital, a fost supus altor tratamente de specialitate, fiind externat după circa 3 zile. La data de 28.05.2007, în cadrul aceluiași spital, s-a intervenit chirurgical sub anestezie, la nivelul ochiului, „vitrectomie, schimb lichid ser aer, endolaser, schimb aer ulei de silicon,”data externării fiind 30.05.2007. Ultima intervenție chirurgicală în România a avut loc in iulie 2008, practicându-se vitrectomie . S-au mai facut intervenții de specialitate la diverse instituții medicale din Cluj N. și București. De asemenea în străinătate, la Szeged, în Ungaria. Toate aceste intervenții chirurgicale și tratamente au rămas fără rezultat.

De asemenea, reclamantul a arătat că i s-au creat prejudicii nepatrimoniale, morale constând în suferința de ordin afectiv a pierderii totale și ireversibile a vederii ochiului drept, respectiv un complex de inferioritate și de marginalizare, îngrădirea posibilităților depline de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări, efortul suplimentar pe care trebuie să-l depună în vederea obținerii de venituri, printr-o cantitate mai mare de muncă și printr-o sporire a intensității muncii, de natură să grăbească procesul de oboseală și epuizare fizică, afectarea pe viitor a sănătății ochiului stâng, care, conform predicțiilor medicale de specialitate, preluând și funcțiile ochiului drept, va fi suprasolicitat. Prin Decizia nr. 1603/1972 a Tribunalului Suprem, secția civilă s-a hotărât: "chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacității ar putea să realizeze după săvârșirea faptei prejudiciabile venituri la același nivel cu cele primate anterior ea este îndreptățită să primească echivalentul efortului suplimentar pe care trebuie să-l depună în acest scop printr-o cantitate mai mare de muncă ori printr-o sporire a intensității muncii, de natură să grăbească procesul de oboseală și epuizare fizică ". Despăgubirea pentru prejudiciile morale au scopul de a alina sau atenua, prin mijloace bănești, suferința psihică sau fizică și condițiile de viață alterate ale victimei unei fapte ilicite, să înlocuiască, cel puțin în parte, acele aptitudini pe care omul sănătos le are, dar de care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost. Reclamantul practica, până înainte de neplăcutul incident, o . sporturi, cum ar fi ski-ul, tenisul și fotbalul, la nivel de amator în scop de destindere și relaxare, în prezent fiindu-i limitat chiar și în desfășurarea acestor activități sportive, de agrement, neputându-se bucura pe deplin de binefacerile acestora. În jurisprudență s-au acordat despăgubiri bănești pentru a compensa imposibilitatea victimei de a participa la viața socială, de a viziona spectacole, de a face excursii, vizite etc, considerându-se că în acest mod cel în cauză va putea să-și creeze o ambianță aptă să suplinească bucuriile firești ale existenței, care îi erau refuzate din pricina infirmităților cauzate de fapta ilicită - Tribunalul Suprem, secția penală, dec. nr. 2132/1/85, în R.R.D., nr. 9/1986, Tribunalul C., dec. penală nr. 791/1985, în R.R.D., nr. 2/1986, Tribunalul Suprem, secția penală, dec. 1130/1987, în R.R.D., nr. 1/1988.

In speță, a apreciat reclamantul, sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și 999 Cod Civil, respectiv existența unui prejudiciu, la care s-a făcut anterior mențiune, existența faptei ilicite a pârâtelor, care nu au procedat la efectuarea obligatorie a instructajului de protecție a muncii și care nu au pus la dispoziția studenților echipament de protecție, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția pârâtelor, sub forma culpei în ceea ce privește neîndeplinirea îndatoririlor legale pe care le aveau.

Prejudiciul îndeplinește condițiile pentru a se putea obține repararea, respectiv are caracter cert, atât în privința existenței cât și în privința posibilităților de evaluare, și nu a fost reparat. Conform art. 94 lit. d din Ordinul nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii, pârâtele aveau obligația de a efectua studenților instructajul de protecție a muncii, urmând ca îndeplinirea acestuia să se consemneze în mod obligatoriu, conform art. 91 alin. 1 din același act normativ, într-o fișă de instructaj, al cărei model este, de asemenea, prevăzut prin lege, ambele obligații în mod culpabil nefiind respectate. Potrivit art. 87 și 96 din același act normativ, instructajul de protecție a muncii se efectuează de specialiști în securitate și sănătate în muncă, persoane cu atribuții și responsabilități în domeniul protecției muncii, împuternicite prin decizie de către angajator. Conform art. 135 alin. 2 din Ordinul nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii, U. de Științe agricole avea obligația să pună la dispoziția studenților echipamente de protecție, scopul fiind tocmai prevenirea accidentelor de muncă, obligație, de asemenea nerespectată.

Echipamentele de protecție, conform art. 134, trebuie să fíe puse la dispoziție și utilizate atunci când „riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii", riscul de a fi rănit de un spin de trandafir în timpul efectuării lucrărilor de îngrijire nu putea fi evitat sau limitat„ prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii”. De asemenea se întrunesc si condițiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta culpabilă a prepusului, prevăzute de art. 1000 alin. 3 Cod civil, conform căruia comitenții răspund „de prejudiciul cauzat de...prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat".

Pe lângă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale menționate anterior, în speță sunt îndeplinite și condițiile speciale prevăzute de art. 1000 alin. 3 C. Civ., respectiv existența raportului de prepușenie și săvârșirea de către prepus a faptei ilicite în exercitarea funcției încredințate. Existența raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă existent între pârâte fac proba existenței raportului de prepușenie dintre acestea iar cea de-a doua condiție a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, respectiv săvârșirea faptei în „funcțiile încredințate" rezultă, de asemenea, din împrejurarea că incidentul și neefectuarea instructajului de protecție a muncii, au avut loc în timpul desfășurării orelor de practică unde pârâta B. M. este titular de disciplină și unde aceasta în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligația primordială și esențială de a prezenta studenților normele de protecție a muncii, obligație care este prevăzută imperativ și obligatoriu și de regulamentul facultății și care incumbă titularului de disciplină. Chiar dacă, prin analogie cu situația medicilor, profesorii universitari asigură predarea materiilor de specialitate nu pe baza unor îndrumări de specialitate date de conducerea unității de învățământ superior, ci în mod independent, pe baza pregătirii sale profesionale, nefiind din acest punct de vedere un prepus al unității de învățământ - opinie criticată prin decizia 114/1989, secția civilă, a Tribunalului Suprem - profesorii universitari acționează cu siguranță ca prepuși în acele situații în care este pusă în discuție îndeplinirea sau neîndeplinirea unor atribuții de serviciu care, chiar dacă sunt străine de predarea disciplinei universitare, sunt stabilite prin regulamente ale universității, cum este de altfel obligația cadrelor universitare de prezentare: a normelor de protecție a muncii și a instructajului, înainte de începerea orelor de practică. Prin art. 1000 alin. 3 cod civil se instituie o garanție a comitentului, în solidar cu prepusul, față de victima prejudiciului, garanție menită să ofere victimei posibilitatea de a fi despăgubită. Așa cum s-a arătat în decizia de îndrumare nr.2/1960 a Plenului Tribunalului Suprem legea, obligând pe comitent să răspundă pentru întreaga pagubă cauzată de prepușii săi în funcțiile ce li s-au încredințat, a vrut să acorde părții păgubite posibilitatea de a urmării fie angajatul fie unitatea civilmente responsabilă. Față de reclamant există o răspundere solidară a comitentului împreună cu prepusul, solidaritate dedusă din art. 1003 C. Civ. potrivit căruia „ când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire ". Prejudiciul patrimonial cauzat reclamantului are și caracter succesiv iar acesta se va produce continuu, pe parcursul întregii perioade în care acesta, în lipsa acestei infirmități, ar fi desfășurat în mod fírese activități de muncă în condiții normale.

În drept reclamantul T. I. C. a invocat prevederile art. 998, art. 999, art. 1000 alin. 3,art. 1003 Cod Civil, Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și ministrului sănătății și familiei nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii.

Pârâta B. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant .

In motivare s-a arătat că reclamantul a fost studentul său la disciplina "Floricultura ", pe care o predă în cadrul Universității de Științe A. și Medicină Veterinară a B. din Timișoara.

În data de 28.03.2007, în cadrul orelor de practică profesională desfășurată la disciplina "Floricultura", reclamantul T. I. C., în timp ce efectua operațiunea de taiere de îngrijire a florilor de trandafir a suferit un accident la nivelul ochiului drept.

Pârâta B. M. a apreciat că acțiunea a fost în mod greșit îndreptată împotriva sa, motiv pentru care a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive.

A menționat ca, asa cum rezulta din fișa postului său emisă de angajator, fișa emisă în baza prevederilor art.79 al. 1 si 2, art. 80 al. l din Legea 128/1997, pârâta nu avea îndrituirea și obligația de a efectua nici un fel de instructaj de protecția muncii.

De altfel, reclamantului i s-a efectuat instructajul de protecție a muncii de către universitate, instructaj efectuat înainte de începerea orelor de practică profesională la disciplina pârâtei, aspect ce poate fi dovedit cu fișa de instructaj de protecție a muncii semnata de catre reclamant și care se află în posesia Universității de Științe A. și Medicină Veterinară a B. Timișoara, urmând a fi depusă la dosar de aceasta.

Pârâta B. M. consideră că acest accident a fost suferit de reclamant ca urmare a propriei culpe, respectiv a propriei neglijențe și a lipsei de atenție în efectuarea operațiunilor de tăiere a florilor de trandafir, atât timp cât nici un alt student nu a suferit nici un accident, nici cu ocazia acelei ore de practică și nici cu ocazia altor ore de practică profesională. De altfel, în întreaga carieră profesională de 20 ani a pârâtei, nici un student nu a suferit vreun accident. Reclamantul invoca, ca temei de drept, atât răspunderea civila delictuală pentru fapta proprie, cât si prevederile art. 1000 al.3 C. civ. si art 1003 Cod.civ.

In ceea ce privește primul temei de drept invocat, respectiv prevederile art.998, 999 C. civ., se arată ca elementele care condiționează existenta acestei răspunderi si care trebuiesc întrunite cumulativ sunt existenta unei fapte ilicite, prin care se încaică o anumită obligație, aducându-se prin aceasta, atingere unui drept subiectiv; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte; existent unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Ori dacă se poate reține un prejudiciu patrimonial în sarcina reclamantului, ca urmare a accidentului suferit și a cheltuielilor legate de spitalizare, tratament, ețc, acest prejudiciu nu se datorează săvârșirii de catre pârâtă a unei fapte ilicite.

Prin urmare, nu se poate retine existent unui raport de cauzalitate între prejudiciu și o faptă ilicită a pârâtei.

In ceea ce privește o eventuală culpă a acesteia, culpa autorului prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale trebuie sa fie dovedită de catre cel păgubit.

Ori in prezentul litigiu nu se poate reține vinovăția pârâtei sub forma intenției sau neglijenței, atâta timp cât nu avea pârâta o obligație legala de a-i face instructajul de protecția muncii. De altfel, reclamantul, cu o minimă diligență, avea posibilitatea să evite accidentul a cărui victima a fost, asa cum s-a arătat, este singurul student ce a fost victima unui asemenea accident, nu doar în anul lui ci in toți anii de facultate la care pârâta a tinut cursuri de pregătire profesionala. In ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, s-a solicitat respingerea acestui petit fata de pârâtă, in baza lipsei calității sale procesuale pasive, aceasta neavând nici o culpa in producerea prejudiciului suferit de reclamant urmare a accidentării sale si pe cale de consecința nu exista un raport de cauzalitate intre prejudiciul reclamantului si o culpa a sa. In cauza nu este aplicabil nici art. 1000 al. 3 C. civ. invocat de catre reclamant, deoarece, pentru ca răspunderea comitentului sa fie angajata in temeiul art. 1000 al. 3 C.civ., este necesar ca, in persoana prepusului, sa fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art.998 si 999 C.civ. Reclamantul T. I. C., in calitate de victima, trebuie sa faca dovada următoarelor elemente; existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite a prepusului (respectiv a pârâtei), existenta unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinei prepusului in comiterea faptei ilicite. Ori, asa cum s-a arătat, nu se poate retine existenta unei fapte ilicite săvârșite de pârâtă in timpul programului de lucru la U. de Științe A. si M. V. a B. din Timișoara, in calitate de profesor, astfel ca prejudiciul suferit de reclamant prin accident nu s-a datorat unei fapte ilicite a pârâtei.

Pârâta U. DE ȘTIINȚE A. SI M. V. A B. TIMIȘOARA a formulat la rândul său întâmpinare solicitând a se respinge ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că raportat la pârâtă, pretențiile reclamantului sunt întemeiate în drept pe prevederile art. 1000 al 3 Cod civil. În speța nu sunt întrunite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, astfel încât cererea de obligare a pârâtei de a suporta în solidar cu pârâta B. M. despăgubirile solicitatele de reclamant sunt nelegale.

Prima condiție de angajare a răspunderii speciale reglementate de art. 1000 al 3 Cod civil este aceea ca in persoana prepusului, respectiv a paratei B. M. ,sa fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, astfel cum sunt ele instituite de art. 998-999 Cod civil. Neîndeplinirea acestei condiții primordiale constituie impedimentul admiterii acțiunii atât fată de pârâta U. DE ȘTIINȚE A. SI M. V. A B. TIMIȘOARA in temeiul art. 100 al 3 Cod civil, cât și față de pârâta B. M. în temeiul art. 998-999 Cod civil. Astfel, în speță, reclamantul nu poate dovedi condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv nici existența unei fapte ilicite a prepusului nostru, nici existența raportului de cauzalitate și nici existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul

Reclamantul a invocat faptul că fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ar fi fost neefectuarea instructajului de protecție a muncii si neasigurarea echipamentului de protecție pentru desfășurarea orei practice care a avut loc în data de 28.03.2007 la disciplina de Floricultura. Aceste susțineri sunt pe de o parte nereale, iar pe de alta parte, nélegale. Inacțiunea devine fapta ilicita ori de cate ori o norma legala obliga anumita persoana sa acționeze într-un anumit mod, cerința legala care nu a fost respectata.

In primul rând, reclamantului i s-a făcut instructajul de protecție a muncii de catre personalul specializat cu atribuții in domeniul protecției muncii, fapt ce rezidă din fișa pe care o depun la dosarul cauzei.

În acest context, dacă prejudiciul vătămător s-a produs în timpul orei practice de învățământ, răspunderea pentru fapta vătămătoare îi revine în exclusivitate reclamantului, care a încălcat instructajul care i s-a făcut și a dovedit o gravă neglijență și neatenție in desfășurarea activității de tăiere a trandafirilor. Pe de alta parte, se solicită a se observa ca activitatea de taiere a trandafirilor nu necesita conform imperativelor in vigoare asigurarea unui echipament special de protecție. Conform prevederilor art. 134 din Ordinul nr._, echipamentele individuale de protecție trebuie sa fie utilizate atunci cand riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloace tehnice de protecție colectiva sau prin masuri, metode sau procedee de organizare a muncii. Art. 136 al 2 din același Ordin_ face trimitere la, anexele 10 si 11 care fac parte integranta din acesta si care cuprind lista activităților care necesita utilizarea echipamentelor individuale de protecție. Aceasta lista, desi este orientativa si neexhaustiva, permite să se observe ca doar activitățile de un anumit grad de complexitate beneficiază de acest regim special, cum ar fi, pentru sectorul protecției ochilor si a fetei: lucrări de sudura, polizare, prelucrare a pietrei, sablare, manipulare de produse acide, de dispozitive cu jet lichid sau cu laser. Desigur ca acestora le pot si asimilate si altele cu grad de risc asemănător. Tăierea trandafirilor nu este cuprinsă în lista anexă 11 și nici nu este asimilabilă unei din activitățile cu risc crescut prevăzute cu titlu exemplificativ în anexa 11 a Ordinului nr._, care necesită asigurarea unui echipament individual de protecție. Tăierea trandafirilor este o operațiune cu o complexitate deosebit de redusă și nu constituie o activitate periculoasă, iar pentru a efectua această operațiune în condiții de deplină siguranță nu este necesară folosirea unui echipament de protecție, îngrijirea plantelor prin procedeul tăierii cu foarfece nu implică riscuri majore, astfel în acest caz, echipamentul de protecție nu era necesar, riscurile putând fi limitate sau evitate prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii conform art.134 din ordinal_ . Acest eveniment nefericit a fost suferit de reclamant ca urmare a propriei culpe și a cazului fortuit. Procedeele de tăiere au fost îndeplinite cu neatenție, iar faptul că un spin i-a sărit în ochii reclamantului este o împrejurare de origine externă care are caracter extraordinar si nu poate fi prevăzuta si evitată cu diligenta și grija omul cel mai capabil.

Legătura de cauzalitate între prejudiciu și pretinsă fapta ilicită nu a fost probată în nici un fel. Nu exista nici o dovadă a faptului că rezultatul vătămător asupra sănătății reclamantului si-a găsit cauza într-un fapt pretins a se întâmplat in timpul orei practice desfășurate in data de 28.03.2007.

S-a apreciat că în speță este incidența o cauza care înlătură răspunderea prepusului nostru, chiar și dacă s-ar accepta, teoretic, existența unei fapte ilicite: fapta victimei înseși. Reclamantul însuși se face vinovat de lipsa unei minime diligente, acea diligență a persoanei neinstruite care acționează în orice condiții încercând să reducă și să limiteze orice riscuri care ar putea afecta propria persoana, in cursul oricărei activități cotidiene si obișnuite. Nu a mai existat un alt student care sa fi suferit o asemenea vătămare in cursul orelor practice desfășurate in instituția noastră, vătămare care de altfel ,dată fiind totala neglijență a reclamantului, putea să i se producă in orice alte circumstanțe .

Prin sentința civilă nr._/01.11.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M. și în consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul T. I. C. în contradictoriu cu pârâta B. M..ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest, pe fond,cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul T. I. C., în contradictoriu cu pârâta U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA.

S-a dispus reducerea onorariului, obligă reclamantul T. I. C. să plătească pârâtei U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța va analiza în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M.:

Prin depunerea fișei postului, emisă în baza prevederilor art.79 al. 1 si 2, art. 80 al. l din Legea 128/1997, pârâta B. M. a făcut dovada că nu avea obligația de a efectua instructajul de protecția muncii ( filele 33-36 ).

Din probele testimoniale administrate în cauză, instanța a reținut că tăierea trandafirilor în cadrul orelor de practică profesională la disciplina al cărei titulară de curs este pârâta B. M., nu se făceau sub îndrumarea acesteia ci a îndrumarea doctorandei I. A. .

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M. și,în consecință a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul T. I. C. în contradictoriu cu pârâta B. M. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul pricinii instanța a reținut că în cadrul orelor de practică desfășurate la data de 28.03.2007, la disciplina de Floricultura reclamantul T. I. C.,a procedat la tăierea trandafirilor, operațiune în urma căreia a sărit un spin de trandafir la nivelul ochiului drept, cauzându-i reclamantului o deficiență vizuală medie prin scăderea acuității vizuale și a câmpului vizual;incapacitate adaptivă de 50 %,asimilată cu gradul II de invaliditate,cu termen de revizuire de 12 luni,așa cum rezultă din expertiza medicală efectuată în cauză

În speța nu sunt întrunite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului existența unei fapte ilicite a prepusului nostru, nici existența raportului de cauzalitate și nici existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Reclamantul a invocat faptul că fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ar fi fost neefectuarea instructajului de protecție a muncii si neasigurarea echipamentului de protecție pentru desfășurarea orei practice care a avut loc în data de 28.03.2007 la disciplina de Floricultura.

Pârâta U. de Științe A. și Medicină Veterinară a B.-Timișoara a făcut dovada că atât reclamantului cât si colegilor de facultate, li s-a făcut instructajul de protecția muncii la data de 19.03.2007,cu ocazia instruirii privind practica didactică și lucrări practice de primăvară, și a semnat tabelul anexă la fișa colectivă de protecția muncii ( filele 125-127 ).

Îndeplinirea obligației de efectuare a instructajului de protecția muncii a fost dovedită și de probele testimoniale administrate în cauză:

Martorii C. M. ( fila 119 ) și C. C. E. ( fila 128 ) și D. M. ( fila 129 ) au declarat că li s-a făcut instructajul de protecția muncii colectiv și la începutul orei de lucrări practice pârâta B. M. le-a făcut o prezentare a metodei practice de tăiere a trandafirilor,dar ora s-a desfășurat sub îndrumarea doctorandei I. A. .

Martorii C. C. E. și D. M. a mai declarat că nu s-au luat măsuri după producerea accidentului .

În ceea ce privește echipamentul de protecție activitatea de tăiere a trandafirilor are un grad scăzut de dificultate și de risc motiv pentru care nu este necesar un echipament special .

Conform prevederilor art. 134 din Ordinul nr._, echipamentele individuale de protecție trebuie sa fie utilizate atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloace tehnice de protecție colectiva sau prin masuri, metode sau procedee de organizare a muncii. Art. 136 al 2 din același Ordin_ face trimitere la, anexele 10 si 11 care fac parte integranta din acesta si care cuprind lista activităților care necesita utilizarea echipamentelor individuale de protecție,activitățile de un anumit grad de complexitate mult superior celei desfășurate de reclamant la data producerii accidentului .

Aceeași stare de fapt rezultă și din interogatoriul pârâtei U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA.

Martorii au constatat personal urmările accidentului dar nu producerea acestuia ,deci nu s-a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă T. prin care s-a stabilit că accidentul a avut loc din cauza manevrării necorespunzătoare a uneltei manuale de lucru .

Prin urmare în cauză s-a făcut dovada afecțiunii suferite de reclamantul T. I. C. ca urmare a tăierii trandafirilor, dar în speță, nu se poate reține o faptă ilicită în sarcina pârâtei B. M., care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de fișa postului .

Pe de altă parte, în urma cercetărilor efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă s-a stabilit că evenimentul nefericit a fost suferit de reclamant ca urmare a propriei culpe care a manevrat necorespunzătoare a uneltei manuale de lucru

Legătura de cauzalitate intre prejudiciu și fapta ilicită nu a fost probată in nici un fel,de vreme ce nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite .

Prin procesul-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă T. s-a stabilit că accidentul a avut loc din cauza manevrării necorespunzătoare a uneltei manuale de lucru ,foarfecele,în timpul operației de tăiere trandafiri, aspect ce contravine prevederilor art. 22 și 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 ( fila 101 ).Tocmai pentru că nu s-a putut reține vinovăția cadrelor didactice în producerea evenimentului s-a consemnat în procesul-verbal că nu s-au aplicat sancțiuni disciplinare și administrativ ( fila 102 ).

Prin urmare reținându-se culpa reclamantului T. I. C. în producerea prejudiciului instanța a apreciat că, în speța, nu sunt întrunite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului existența unei fapte ilicite a prepusului nostru, nici existența raportului de cauzalitate și nici existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Nu sunt întrunite nici condițiile răspunderii pentru fapta proprie a pârâtei B. M. și acțiunea promovată în contradictoriu cu această pârâtă fiind și pe fond,nefondată și nici condițiile speciale ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului ,cererea de chemare în judecată a pârâtei U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA, fiind nefondată .

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 998,999, art. 1000 al 3 Cod civil, art. 22 și 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, instanța a respins în rest, pe fond, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul T. I. C., în contradictoriu cu pârâta U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA, ca nefondată.

Apreciind că onorariul de avocat de_ fiind disproporționat de mare în raport cu obiectul cauzei și prin urmare, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, s-a dispus reducerea onorariului, fiind obligat reclamantul T. I. C. să plătească pârâtei U. DE ȘTIINȚE A. Șl MEDICINĂ VETERINARĂ A B. DIN TIMIȘOARA cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.

Împotriva sentinței civile nr._/01.11.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a declarat recurs, reclamantul T. I. C., care a solicitat admiterea recursului si in principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare in fata primei instanțe sau in subsidiar solicita modificarea in tot a sentinței civile criticate si pe cale de consecința rejudecarea in fond si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata .

Consideră ca in cauza sunt incidente motivele de recurs prevăzute in art.304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civila.

Înțelege de a critica hotărârea pronunțata de către instanța de fond si formulează aceasta cale de atac astfel incat instanța de recurs sa examineze daca instanțele de fond au făcut sau nu o corecta aplicare a legii la împrejurările de fapt ale cauzei deduse judecații. Controlul exercitat de către instanța de recurs este un control normativ ce presupune identificarea normei de drept incidența cauzei si stabilirea înțelesului si sensului acesteia .

Se solicită a se proceda la recalificarea caii de atac, întrucât calea de atac este cea a apelului, nefiind in nici unul din cazurile menționate in cuprinsul art. 282 ind.l Cod proc.civ.

Motive pentru casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare.

Neregularități procedurale ce au intervenit in prima instanța si care au condus la încălcarea principiilor constituționale, principiul legalității, dreptului la apărare, disponibilității, instanța neîndeplinindu-si rolul activ si pronunțând o sentința fără a intra in cercetarea fondului.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a intra in cercetarea fondului întrucât a absolutizat o proba extrajudiciara, respectiv concluziile raportului de expertiza efectuat de către ITM, formându-si convingerea exclusiv pe baza acestui raport.

O hotărâre judecătoreasca trebuie sa fie pronunțata pe baza unor probe demne de încredere, neîndoielnice si bine administrate, astfel incat sa se stabilească in mod exact starea de fapt, corespunzătoare adevărului, si sa se dea, temeiul acesta (a probelor), o soluție justa .

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie sa-si întemeieze hotărârea pronunțata, atârna de corecta si completa desfășurare a probațiunii si de valoarea probelor administrate.

De aceste elemente depinde temeinicia si chiar însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, pentru ca de cele mai multe ori o hotărâre judecătoreasca netemeinica este si nelegala, sub aspectul probațiunii, fie pentru ca instanța judecătoreasca nu a stăruit îndeajuns in vederea descoperirii adevărului si a prevenirii oricăror greșeli in cunoașterea faptelor, așa cum obliga art. 129 alin.5 C.pr.civ. fie pentru ca a nesocotit alte reguli ale probațiunii judiciare.

Instanța de fond a respins acțiunea considerând ca in speță nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale atat pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și 999 C. Civ., cat si pentru fapta prepusului, prevăzuta de art. 1000 alin.3 Cod civil, inexistenta unei fapte ilicite, neexistând raportul de cauzalitate si nici vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul .

Acțiunea formulata este pe deplin dovedita, întrucât prin declarațiile testimonial, răspunsul la interogatoriu cat si înscrisurile depuse de către parata UVSAMB, am dovedit atât existența faptei ilicite a pârâtelor, care deși aveau obligație legala, nu au procedat la efectuarea obligatorie a instructajului de protecție a muncii expres stabilit in cadrul art.81, 86, 87, 89, 90, 94 Legii 319/2006 si nerespectat de către parate in speța fiind efectuat un instructaj colectiv, formal si fără a se verifica însușirea cunoștințelor recunoscut prin însăși 20 - 22 din interogatoriu și care nu au pus la dispoziția studenților echipament de protecție, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția pârâtelor, sub forma culpei în ceea ce privește neîndeplinirea îndatoririlor legale pe care le aveau.

Prejudiciul îndeplinește condițiile pentru a se putea obține repararea, respectiv are caracter cert, atât în privința existenței cât și în privința posibilităților de evaluare, și nu a fost reparat.

Întemeind cererea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. în privința pârâtei 1 pentru faptele sale personale precum și pe art. 1000 C. civ. pentru faptele săvârșite de prepus a B. M. în funcția ce i s-a încredințat (pârâta 2) consider probate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei 1 precum și ale răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta săvârșită de prepus în funcția ce i s-a încredințat, după cum urmează:

1. faptele ilicite ale pârâtelor care nu respectă dispozițiile Legii 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității si sanatatii in munca nr. 319/2006, Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și ministrului sănătății și familiei nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii, și anume: nu au pus la dispoziția subsemnatului și a colegilor mei de facultate echipamente de protecție, scopul fiind tocmai prevenirea accidentelor de muncă. Echipamentele de protecție, conform art 134 din Ordinul nr._ , trebuie să fie puse la dispoziție și utilizate atunci când „riscurile nu pot fii evitate sau limitate prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii", riscul de a fi rănit de un spin de trandafir în timpul efectuării lucrărilor de îngrijire nu putea fi evitat sau limitat „prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii"; nu respectă procedura de instruire a lucrătorilor prevăzută de cap. 5 din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității si sanatatii in munca nr. 319/2006. Pârâtele nu au realizat un instructaj corespunzător și conform cu dispozițiile legale în vigoare și care să aibă, așa cum prevede art. 75 din H.G. nr. 1425/2006, ca scop "însușirea cunoștințelor si formarea deprinderilor de securitate si sănătate in munca" realizând un instructaj care, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, a reprezentat o formalitate finalizată prin semnarea unui tabel de către studenți. Insă, așa cum rezultă din reglementările anterior menționate, procedura de instruire a lucrătorilor și implicit a studenților este alta. (potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 318/2006 prin lucrător se înțelege "persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții, elevii in perioada efectuării stagiului de practica... ").

Pârâtele nu au întocmit o fișă de instruire individuală care să cuprindă în mod obligatoriu rezultatul instruirii așa cum prevede art. 81 din H.G. nr. 1425/2006, ci doar una colectivă.

Potrivit acestui articol "Rezultatul instruirii lucrătorilor in domeniul securității si sanatatii in munca se consemnează in mod obligatoriu in(.fisa de instruire individuala ""conform modelului prezentat in anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei si datei instruirii."

-nu au procedat la verificarea instruirii subsemnatului sau a colegilor săi

-nu s-a consemnat rezultatul verificării în cuprinsul fișei de instruire

-instructajul introductiv general nu s-a realizat individual sau în grupuri de maximum 20 de persoane - art. 86 din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității si sanatatii in munca nr. 319/2006

-durata instructajului introductiv general trebuia să fie de cel puțin 8 ore -art. 87 alin. 2 din H.G. nr. 1425/2006

-instruirea introductiv generală nu s-a finalizat cu verificarea cunoștințelor pe bază de teste cu consemnarea rezultatului în cuprinsul fișei de instruire — art. 89 din H.G. nr. 1425/2006

-instruirea la locul de muncă, cea de-a doua fază a instruirii lucrătorilor, prevăzută de art. 90 și următoarele din H.G. nr. 1425/2006 nu a fost realizată în grupe de maxim 20 de persoane iar durata acesteia a fost de aproximativ 30 de minute ceea ce contravine art. 92 alin. 2 care prevede o durată ce nu poate fi mai mică de 8 ore.

-nu s-a făcut verificarea cunoștințelor și consemnarea acestora în fișa de instruire individuală, potrivit art. 94

*nu s-a luat nicio măsură de prim ajutor, ba dimpotrivă așa cum declară martora C. C. reclamantul a fost amenințat că va fi pus absent dacă va pleca. Aspectul este întărit chiar de pârâta 1 care prin răspunsul la întrebarea 6 din interogatoriu afirmă că nu s-a luat nicio măsură de prim ajutor.

*nu exista la data producerii accidentului vreun lucrător desemnat de pârâta 1 sau 2

care aplica măsurile de prim ajutor. Aspect ce rezultă din răspunsul la întrebarea 8 din interogatoriu.

*nu a realizat nicio evaluare a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă a studenților, aspect ce rezultă din răspunsul la întrebarea 9 din interogaoriu.

*nu a elaborat după data producerii accidentului niciun raport privind accidentul de muncă în care a fost implicat susținând că nu au avut cunoștință de accident însă după cum se poate observa din înscrisurile reprezentând cereri de motivare a absențelor și de scutire de la plata taxelor de reexaminare formulate de reclamant și adresate decanului Facultății de Horticultura datate „17.05.2007" și „02.10.2007", depuse la dosarul cauzei în ședința publică din data de 18.10.2010, pârâta 1 avea cunoștință despre producerea accidentului de muncă.

Vinovăția ca atitudine psihică a pârâtelor la momentul săvârșirii faptelor ilicite față de acestea și față de urmările acestora este de asemenea dovedită prin probatoriul administrat de instanța de judecată din care rezultă elementele exterioare de comportament, faptele pârâtelor, caracterul ilicit al acestora, legătura de cauzalitate, circumstanțele personale ale pârâtelor, comportarea ulterioară a acestora. Mai mult pârâtele nu au reușit să prezinte dovezile contrarii privind faptele ori împrejurările care le înlătură vinovăția.

Legătura de cauzalitate rezultă în mod indubitabil din dinamica accidentului probat și care rezultă fără putință de tăgadă din dovezile administrate în prezenta cauză.

Prejudiciul, constând în rezultatul, efectul negativ suferit de reclamant, ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâte, este de asemenea probat prin înscrisurile depuse în probațiune precum și prin depozițiile celor două martore audiate în cauză.

După cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul a suferit atât un prejudiciu patrimonial constând în achitarea de către reclamant atât a cheltuielilor de spitalizare cât și a cheltuielilor aferente intervențiilor chirurgicale și tratamentelor medicale la care a fost supus, achitarea pe viitor a unei proteze menite să înlocuiască ochiul afectat de accident, imposibilitatea de a desfășura și de a presta în viitor o activitate de muncă în condiții firești și implicit de a avea posibilitatea de a beneficia de câștiguri bănești de pe urma unei astfel de munci, urmare a diminuării indubitabile a capacității de muncă a reclamantului cât și un prejudiciu moral constând în suferința de ordin afectiv a pierderii totale și ireversibile a vederii ochiului drept, creându-i un complex de inferioritate și de marginalizare, îngrădirea posibilităților depline de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări, efortul suplimentar pe care trebuie să-1 depun în vederea obținerii de venituri, printr-o cantitate mai mare de muncă și printr-o sporire a intensității muncii, de natură să grăbească procesul de oboseală și epuizare fizică, afectarea pe viitor a sănătății ochiului stâng, care, conform predicțiilor medicale de specialitate, preluând și funcțiile ochiului drept, va fi suprasolicitat.

Conform art. 94 lit. D din Ordinul nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii, pârâtele aveau obligația de a efectua studenților instructajul de protecție a muncii, urmând ca îndeplinirea acestuia să se consemneze în mod obligatoriu, conform art. 91 alin. 1 din același act normativ, într-o fișă de instructaj, al cărei model este, de asemenea, prevăzut prin lege, ambele obligații în mod culpabil nefiind respectate.

Potrivit art. 87 și 96 din același act normativ, instructajul de protecție a muncii se efectuează de specialiști în securitate și sănătate în muncă, persoane cu atribuții și responsabilități în domeniul protecției muncii, împuternicite prin decizie de către angajator.

Conform art. 135 alin. 2 din Ordinul nr._ privind aprobarea Normelor generale de protecție a muncii, U. de Științe agricole avea obligația să pună ia dispoziția studenților echipamente de protecție, scopul fiind tocmai prevenirea accidentelor de muncă, obligație, de asemenea nerespectată. Echipamentele de protecție, conform art 134, trebuie să fie puse la dispoziție și utilizate atunci când „riscurile nu pot fi evitate sau limitate prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii", riscul de a fi rănit de un spin de trandafir în timpul efectuam lucrărilor de îngrijire nu putea fi evitat sau limitat „prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode sau procedee de organizare a munci".

De asemenea se întrunesc si condițiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta culpabilă a prepusului, prevăzute de art. 1000 alin. 3 C. Civ., conform căruia comitenții răspund „de prejudiciul cauzat de...prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat”. Pe lângă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale menționate anterior, în speță sunt îndeplinite și condițiile speciale prevăzute de art. 1000 alin. 3 C. Civ., respectiv existența raportului de prepușenie și săvârșirea de către prepus a faptei ilicite în exercitarea funcției încredințate.

Existența raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă existent între pârâte fac proba existenței raportului de prepușenie dintre acestea iar cea de-a doua condiție a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, respectiv săvârșirea faptei în „funcțiile încredințate" rezultă, de asemenea, din împrejurarea că incidentul și neefectuarea instructajului de protecție a muncii, au avut loc în timpul desfășurării orelor de practică unde pârâta B. M. este titular de disciplină și unde aceasta în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligația primordială și esențială de a prezenta studenților normele de protecție a muncii, obligație care este prevăzută imperativ și obligatoriu și de regulamentul facultății și care incumbă titularului de disciplină.

Chiar daca regulamentul facultății a fost încălcat iar parata B. M. după prezentarea fisei postului a arătat ca nu avea obligația de a efectua instructajul, aceasta a fost titularul de disciplina care avea obligația raportării organului ierarhic superior iar potrivit art. 108 pct. l "orice eveniment se va comunica potrivit art.26 si 27 din Legea 319/2006, precum si obligații de acordare a primului ajutor si de a stabili legătura cu serviciile specializate. Mai mult la întrebarea 8 din interogatoriul paratei UVSAMB se indica ca persoana desemnata de aplicare a masurilor de prim ajutor este șeful disciplinei.

Așa cum s-a arătat, instanța a absolutizat concluziile raportului efectuat de către ITM împotriva căruia nu am avut posibilitatea de efectuare a unei cereri de reexaminare sau obiecțiuni la care sa se răspundă expres întrucât prevederile Legii 319/2006 nu permit contestarea acestui raport deși a arătat ca cercetarea evenimentului-accident a fost întocmită cu rea credința prin nerespectarea evidenta a legislației in domeniu iar persoanele semnatare, care au efectuat si aprobat aceasta cercetare se fac vinovate de infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor personale, fapta prevăzuta si pedepsita de art.246 Cod penal.

Încă de la începutul procesului verbal de cercetare se menționează la lit. a a procesului verbal de cercetare, ca cercetarea evenimentului accident nu s-a făcut imediat după producere din culpa da, întrucât reclamantul nu a declarat la universitate accidentul suferit si nici nu a depus nici un fel de document cu privire la internarea si intervențiile suferite si a sesizat aceste aspecte numai la terminarea facultății si nu la facultate ci la instanța de judecata.

F. de aceasta afirmație precizează ca declararea accidentului a fost făcuta in mai multe rânduri din care;

- d-nei B. M. in fata colegilor de grupa la data producerii acestuia, iar aceasta avea obligația înștiințării conducătorului ierarhic superior conform art.102 lit. d; ( aspect evidențiat si in cuprinsul declarațiilor testimoniale )

-au fost depuse la USAMVB Timișoara mai multe cereri prin care aduceam la cunoștința prin care solicitam sa fiu primit la reexaminări fara recuperarea absentelor si fara sa plătească taxa având in vedere ca lipsa la cursuri se datorează accidentului intervenit.

-cu privire la faptul ca nu a depus documente arat ca au fost depuse nenumărate motivări pentru a dovedi lipsa de la cursuri, motivări eliberate de către medicul de familie atât pentru intervenții chirurgicale cat si pentru recuperare, mai mult accidentul era de notorietate fiind cunoscut de către toti profesorii si studenții USAMVB .

Prevederile legale respectiv art. 108 din HG 1425 cu trimitere la art.26 si 27 si 5 lit. f din Legea 319/2006 stabilesc ca angajatorul are obligația de a comunica de indata ITM-ului producerea evenimentului accident, iar potrivit art.116 din HG 1425 pct.2 angajatorul avea obligația de a numi de îndată prin decizie scrisa o comisie de cercetare a evenimentului.

Desi prevederile legale specifice, instruirii lucratorilor in domeniul securității si sanatatii in munca sunt clare si exprese, fiind cuprinse la Capitolul V din HG 1425 si preved modul in care trebuie efectuata instruirea, comisia in loc sa semnaleze ca nu au fost respectate prevederile legale in materie se mulțumește sa arate doar ca procedura privind instruirea colectiva de protecția muncii este uzitata privind pregătirea practicii didactice si concluzionează la punctul d, ca "Victima a luat la cunoștința in scris semnând tabelul anexa la fisa colectiva de instruire protecția muncii efectuata la data de 19.03.2007 cu ocazia instruirii privind practica didactica si lucrări specifice de primăvara.

Astfel se considera ca procedura instruirii colective este uzitata desi prevederile art. 77 -instruirea lucrătorilor in domeniul securității si sanatatii in munca cuprinde 3 faze: a)instruirea introductiv-generala; b)instruirea la locul de munca; c)instruirea periodica.

Art. 78 prevede expres modul in care trebuie efectuata instruirea " La instruirea personalului in domeniul securității si sanatatii in munca vor fi folosite mijloace, metode si tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstrația, studiul de caz, vizionari de filme, diapozitive, proiecții, instruire asistata de calculator."

Important este ca desi comisia acorda o importanta nemotivata legal procedurii instruire colectiva, potrivit art. 80 Angajatorul trebuie sa dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activități.

Procesul verbal nu face nici o referire asupra nerespectării dispozițiilor legale de către angajator, obligațiile generale art. 6 si 7 din Legea 319, servicii de prevenire si protecție art. 8 si 9 din Legea 319, lipsa masurilor necesare de prim ajutor prevăzute la art. 10 si 11 din Legea 319, obligațiilor speciale prevăzute la art.12 si 13 din Legea 319 sau cele privitoare la instruirea lucrătorilor, insa paradoxal stabilește ca eu ma fac vinovat de evenimentul accident, motivând in drept art.22 si 23 din HG 1425 fara sa facă nici o referire la faptul ca nici măcar nu am fost instruit niciodată la disciplina floricultura sau chiar daca am retine ca fisa de instruire colectiva ar acoperi si aceasta disciplina nu era voie sa îl lase sa participe la o lucrare practica întrucât instruirea nu a fost finalizata cu verificarea însușirii cunoștințelor.

Reclamantul a făcut trimitere și la alte încălcări ale prevederilor legale despre care nu se face referire in procesul verbal ,respectiv:

Nu s-a menționat ca nu au fost respectate prevederile art.86 din HG 1425 in sensul ca instruirea introductiv-generala se face individual sau in grupuri de cel mult 20 de persoane, iar potrivit fisei de instructaj, instruirea a fost efectuata la un număr de 26 de persoane.

Nu s-a menționat ca in cadrul instruirii introductiv generale nu au fost respectate prevederile art. 88 t riscurile de accidentare si îmbolnăvire profesionala specifice unității; si masuri la nivelul întreprinderii si/sau unității privind acordarea primului ajutor,

Nu s-a menționat nerespectarea prevederilor art.89 in sensul ca instruirea nu a fost finalizata cu verificarea însușiri cunoștințelor si pe cale de consecința lipsa menționării verificări cunoștințelor in fisa de instruire.

Prevederile art. 89 pct 3 cu trimitere la art.83 lit.a din HG 1425 si la art.5 lit.a din Legea 319/2006 arata expres ca "Lucrătorii prevăzuți la art. 83 lit. a) si d) nu vor putea fi angajați daca nu si-au însușit cunoștințele prezentate in instruirea introductiv-generala".

Instruirea la locul de munca de asemenea nu a fost efectuata in mod legal ci cu încălcarea:

-art.90 pct.l - intrucat nu au fost nici un fel de masuri de prevenire si protecție la nivelul locului de munca;

-art.92 pct. 2 - intrucat nu a fost de 8 ore.

-art.93 pct.2 lit.a - intrucat nu sau comunicat informații privind riscurile de accidentare si îmbolnăvire profesionala specifice locului de munca si/sau postului de lucru; lit c)masuri la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor;

-art 94 - intrucat nu sau verificat dobândirea cunoștințelor iar prevederea încălcata arata ca " începerea efectiva a activității la postul de lucru de catre lucratorul instruit se face numai dupa verificarea cunoștințelor de cate șeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea si se consemnează in fisa de instruire individuala.

-art.102 - întrucât d-na B. M. deși a fost înștiințata de producerea unui accident si putea sa constate acest lucru s-a mulțumit cu părerea unei terțe persoane si nu a anunțat serviciile specializate si nici nu a informat conducătorii ierarhici.

Așa cum s-a arătat, d-na B. M. avea obligația raportării organului ierarhic superior iar potrivit art.108 pct.l "orice eveniment se va comunica potrivit art.26 si 27 din Legea 319/2006, precum si obligații de acordare a primului ajutor si de a stabili legătura cu serviciile specializate.

Nu au fost măsuri de prim ajutor după momentul producerii accidentului.

Nu au fost luate legăturile necesare cu serviciile specializate în ceea ce privește primul ajutor, respectiv cu serviciul medical de urgență, salvare.

Nu exista nici un lucrător desemnat care sa aplice măsurile de prim ajutor.

Nu există nici un plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplicați corespunzător condițiilor de muncă specifice celei prestate de studenți.

Nu exista echipamente individuale de protecție si se considera general ca nu sunt riscuri, toate aceste aspecte au fost dovedite prin probele testimoniale administrate in cauza .

În fapt, la data de 28.03.2007, în calitate de student al Facultății de Horticultura din cadrul Universității de Științe A. și Medicină Veterinară a B. din Timișoara, participam la orele de practică profesională desfășurate la disciplina "Floricultura", la Stațiunea Didactică de Cercetare din Timișoara.

Fără a avea o instruire efectiva de protecție a muncii îndeplinita conform Legii 319/2006 si verificata și tară a conștientiza riscul apariției unor accidente, subsemnatul am procedat, la îndemnul titularului de disciplină, la efectuarea lucrărilor de horticultura, respectiv efectuarea tăierilor de îngrijire a florilor de trandafir. În urma efectuării uneia dintre tăieri mi-a sărit un spin de trandafir la nivelul ochiului drept, cauzându-mi o plagă perforată ce a dus în prezent la pierderea totală și ireversibilă a vederii.

De îndată s-a îndreptat către Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, secția Oftalmologie unde la data de 29.03.2007 am fost supus unei intervenții chirurgicale, fără rezultat însă, constând în sutura plăgii corneene cu fire separate și EEC (tehnica inciziei corneene), fiind externat după aproximativ o săptămână jumătate, cu diagnosticul plagă corneană penetrantă operată, cataractă traumatică operată, implant pseudofak CP la nivelul ochiului drept. La data de 30.03.2007 mi s-a practicat vitrectomie anterioară și implantul pseudofakului, postoperator fiind supus unui tratament cu antibiotice, unui tratament topic precum și unui tratament cu injecții subconjunctivale.

Ulterior, la data de 13.04.2007 a fost internat din nou la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, secția Oftalmologie unde a fost supus altor tratamente de specialitate, fiind externat după trei zile, respectiv la data de 16.04.2007.

La data de 28.05.2007, în cadrul aceleași instituții, din nou se intervine chirurgical sub anestezie, practicându-se la nivelul ochiului vitrectomie, schimb lichid ser aer, endolaser, schimb aer ulei de silicon, data externării fiind 30.05.2007.

Ultima intervenție chirurgicală în România la care am fost supus a avut loc în iulie 2008, practicându-se vitrectomie. S-au mai făcut intervenții de specialitate la diverse instituții medicale din Cluj-N. și București.

Între intervențiile chirurgicale și tratamentele practicate în România, în aprilie 2007 a apelat și la serviciile medicale de specialitate din străinătate, în Szeged, Ungaria.

Nici una dintre intervențiile chirurgicale și tratamentele menționate anterior nu au îmbunătățit starea de sănătate a ochiului, fiind practic fără rezultat.

In prezent i-a fost scos ochiul fiind înlocuit cu o proteza .

Conform doctrinei și practicii judiciare prejudiciile create printr-o fapta culpabilă pot fi atât de natură patrimonială cât și de natură nepatrimonială, ultimele denumite tradițional daune morale, repararea ambelor prejudicii, fiind însă de natură strict patrimonială, pecuniară.

Prin fapta ilicită a pârâtelor i s-au creat prejudicii patrimoniale, constând în achitarea de către reclamant atât a cheltuielilor de spitalizare cât și a cheltuielilor aferente intervențiilor chirurgicale și tratamentelor medicale la care a fost supus, achitarea pe viitor a unei proteze menite să înlocuiască ochiul afectat de accident, imposibilitatea de a desfășura și de a presta în viitor o activitate de muncă în condiții firești și implicit de a avea posibilitatea de a beneficia de câștiguri bănești de pe urma unei astfel de munci, urmare a diminuării indubitabile a capacității de muncă a subsemnatului.

În ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirii în situația diminuării capacității de muncă a majorului neîncadrat în muncă, respectiv a reclamantului, în practică s-au conturat două opinii. O primă opinie a fost aceea că stabilirea despăgubirii urmează să se facă prin luarea în considerare a salariului minim aplicabil în economia națională. O a doua opinie, care a sfârșit prin a fi generalizată în practica judecătorească a fost aceea de a se adopta un criteriu concret, care să țină seama de daunele suferite efectiv de victimă. în stabilirea despăgubirilor acordate victimei urmează a se ține seama de valoarea reală a prestațiilor ei, fie în gospodăria casnică, fie ca muncitor zilier, fie în orice alt loc de muncă, asigurându-se, astfel, și în asemenea situații, o acoperire justă și integrală a pagubei suferite, corespunzătoare cantității de muncă pe care nu o mai poate presta. " - Tribunalul Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 13 din 30 decembrie 1968, Tribunalul Suprem, secția penală, dec. Nr. 4942/1970.

In jurisprudență s-au acordat despăgubiri bănești pentru a compensa imposibilitatea victimei de a participa la viața socială, de a viziona spectacole, de a face excursii, vizite etc, considerându-se că în acest mod cel în cauză va putea să-și creeze o ambianță aptă să suplinească bucuriile firești ale existenței, care îi erau refuzate din pricina infirmităților cauzate de fapta ilicită - Tribunalul Suprem, secția penală, dec. nr. 2132/1985, în R.R.D., nr. 9/1986, Tribunalul C., dec. penală nr. 791/1985, în R.R.D., nr. 2/1986, Tribunalul Suprem, secția penală, dec. 1130/1987, în R.R.D., nr. 1/1988.

Pârâta intimată U. DE ȘTIINȚE A. SI M. V. A B. TIMIȘOARA a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, întemeiata pe prevederile art 244 al 1 pc 1 C.p.c, in contextul in care se afla in curs de soluționare:

Dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara având ca obiect plângerea contravenționala formulata de instituție împotriva legalității sancțiunilor contravenționale dispuse in urma întocmirii procesului-verbal de cercetare nr. 919/28.01.2011 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca T. privitor la stabilirea cauzelor si împrejurărilor in care s-a produs starea de invaliditate a reclamantului T. I.; plângerea prealabila înregistrata la ITM T., ca faza prealabila a acțiunii in contencios administrativ vizând legalitatea si temeinicia procesului-verbal de cercetare nr. 919/28.01.2011 întocmit de ITM T..

Totodată a apreciat că dezlegarea prezentei pricini atârna de modul in care vor fi soluționate cele doua demersuri judiciare, astfel încât se impune suspendarea judecării cauzei pana la irevocabila a acestora.

Analizând apelul reclamantului prin prisma susținerilor părților,a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente,tribunalul a apreciat că, în mod întemeiat a stabilit prima instanță că în speță nu se face dovada vinovăției cadrelor didactice în producerea accidentului în urma căruia a suferit reclamantul prejudiciul a cărui reparație o pretinde.

Nu se poate reține că judecătorul fondului a interpretat greșit probele administrate sau că a dat o valoare probatorie prea mare raportului de expertiză întocmit de comisia din cadrul USAMVB.

Astfel, deși se solicită atragerea răspunderii universității pentru fapta angajatei sale, în temeiul disp.art.1000 alin.3 din codul civil,iar în acest sens se impune a se dovedi îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în ceea ce privește prepusul-pârâta persoană fizică chemată în judecată, în primul rând a culpei acesteia.

Ori,prima instanță a constatat în mod întemeiat că nu se poate reține în sarcina pârâtei angajate a Universității ,prepusa ei,nici o faptă ilicită care să conducă astfel la atragerea răspunderii sale, având în vedere și faptul că în atribuțiile de serviciu ale acesteia nu se regăsește și obligația de a efectua instructajul de protecție a muncii, reclamantul fiind singurul vinovat de accidentul pe care l-a suferit.

Nu se poate constata că în speță nu au fost respectate dispozițiile actelor normative privind securitatea și sănătatea în muncă în condițiile în care i s-a făcut reclamantului instructajul de protecție a muncii înainte de începerea orelor de practică profesională,lucru ce rezultă din fișa întocmită în acest sens și semnată de el și din depozițiile martorilor audiați.

În plus,operațiunea în urma căreia a survenit accidentul este una cu o complexitate redusă ce nu presupune o pregătire specială în condițiile în care unelte de lucru similare celei utilizate de reclamant pot fi cumpărate din magazine destinate publicului larg și nu doar specialiștilor în horticultură. De altfel chiar foarfeca folosită de acesta îi aparținea.

Nu se poate reține nici conduita nepotrivită a pârâtei persoane fizice în ce privește acordarea primului ajutor și a îngrijirilor necesare,având în vedere împrejurările concrete,faptul că nu s-a putut observa traumatismul suferit de reclamant ce s-a constat doar în urma controlului de specialitate, care nu i s-a refuzat.

Neputându-se așadar constata vreun motiv de admitere a căii de atac promovate de reclamant,văzând că sentința primei instanțe este legală și întemeiată pe corecta interpretare a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, în baza art.296 Cod procedură civilă, a fost respins apelul dedus spre soluționare.

În temeiul art.274 C.proc.civ., a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată către intimați, în cuantum de 500 lei către intimata B. M. și de 800 lei către intimata USAMVB. Nu va fi obligat la plata întregului onorariu achitat de pârâtă avocatului ales având în vedere faptul că partea căzută în pretenții se impune a fi sancționată procesual proporțional cu munca depusă de avocatul advers și culpa procesuală pe care o are.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul T. I. C., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.5 și 7 și 9 C.pr.civ., prin raportare la disp.art.312 alin.3 și 5 C.pr.civ., susținându-se în primul rând casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel întrucât tribunalul nu a exercitat o cenzură judiciară reală a soluție instanței de fond, prin raportare la toate motivele de apel cu care a fost investită și lipsesc astfel răspunsurile argumentate ale tribunalului la toate chestiunile de fapt și de drept cuprinse în memoriul de apel.

Recurentul a dezvoltat această critică și arătat că deși a suspus atenției tribunalului chestiuni de fapt și probe care trebuiau analizate din perspectiva disp.art.998 și 999 C.civ. rap.l art.1000 alin.3 C.civ., cu privire atât la culpa angajatei B. M., cât și a USAB Timișoara, instanța de apel nu s-a pronunțat sub nicio formă cu privire la vinovăția Universității și a ignorat actele de control efectuate de ITM Timișoara, la momentul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, după cum nici în privința intimatei B. nu există o motivare în drept și în fapt, sub aspectul excluderii motivate a condițiilor care, neîndeplinite fiind, ar putea conduce la excluderea vinovăției acesteia și mai presus de aceasta, a vinovăției USAB Timișoara.

În continuare, recurentul a făcut un istoric al cauzei și descris chestiunile de fapt și de drept cu care a sesizat instanța de apel, susținând că tribunalul nu a răspuns acestor critici, astfel că este dificil, dacă nu imposibil de realizat controlul judiciar pe calea recursului.

Intimatele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare în cauză, însă intimata USAB Timișoara a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, insistând că decizia instanței de apel este motivată atât în fapt, cât și în drept.

Curtea, analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 alin .3 și 5 C.pr.civ., a constatat că acesta este întemeiat, sub aspectul incidenței disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.

În acest sens, curtea a constatat în primul rând faptul că tribunalul a fost investit cu un apel complex, atât sub aspectul stării de fapt, cât și al normelor de drept incidente, iar potrivit art.261 pct.5 C.pr.civ.rap.la art.294 și 295 C.pr.civ., care consacră caracterul devolutiv al apelului, această instanță avea datoria de răspunde argumentat, cu motivare în fapt și în drept la absolut toate capetele de cerere formulate în apelul reclamantului.

Curtea va reaminti în acest context că absența unei motivări în fapt și în drept a tuturor capetelor de cerere din apelul declarat de o parte, în acord cu disp.art.261 pct.5 C.pr.civ., determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs, având în vedere caracterul extraordinar al acestei căi de atac, unde nu pot fi administrare nici probe noi, după cum nu se poate face nici o reevaluare a probatoriului administrat în primele două faze procesuale.

Or, imposibilitatea exercitării controlului judiciar din aceste motive, ce țin de încălcarea normelor procedurale care guvernează judecarea apelului civil conduc în ultimă instanță la încălcarea dreptului persoanei la un proces echitabil, garanta și protejat în egală măsură atât de normele interne, cât și și de art.6 CEDO, iar Curtea de la Strasbourg are o jurisprudență bogată în acest sens, fiind suficient a fi amintite doar cauzele Hiirvisari vs. Finlanda sau Ruiz – Torija vs. Spania, în care s-a statuat cu forță obligatorie că instanțele de judecată au datoria de a motiva în fapt și în drept propriilor decizii, chiar dacă nu se poate da un răspuns detaliat la fiecare argument al părții, dar nu trebuie omis că tribunalul trebuie să se pronunțe atât pe legalitate, cât și pe temeinicie, iar apelul reclamantului avea o formulare clară și precisă asupra chestiunilor de fapt și de drept care trebuiau lămurite în calea de atac a apelului, acestea fiind susținute și de un probatoriu bogat, admis în prealabil de instanțe.

În concret, curtea a constatat că prin raportarea acestor standarde la cazul dedus acum judecăți, tribunalul a omis să se pronunțe motivat, în fapt și cu indicarea normelor de drept substanțial corespunzătoare, din perspectiva disp.art.998 și 999 C.civ. rap.l art.1000 alin.3 C.civ., cu privire atât la culpa angajatei B. M., cât și a USAB Timișoara, în contextul în care instanța de apel nu s-a pronunțat sub nicio formă cu privire la vinovăția Universității și a ignorat actele de control efectuate de ITM Timișoara, la momentul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, deși a avea datoria să se pronunțe asupra acestor probe, după cum nici în privința intimatei B. nu există o motivare în drept și în fapt, sub aspectul excluderii motivate a condițiilor care, neîndeplinite fiind, ar putea conduce la excluderea vinovăției acesteia și mai presus de aceasta, a vinovăției USAB Timișoara, trebuind prin urmare a fi analizată existența sau dimpotrivă, inexistența condițiilor care să poată declanșa răspunderea civilă delictuală, atât proprie, cât și din perspectiva relației prepus – comitent.

Pentru toate aceste considerente, constatând că este imposibil de exercitat controlul judiciar în calea de atac a recursului, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 alinb.3 și5 Cod procedură civilă rap. la art.304 pct.9 și prin incidență, art.304 pct.5 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de reclamantul T. I. C. împotriva deciziei civile nr.1088/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza la Tribunalul T., în vederea rejudecării apelului cu privire la toate chestiunile de fond cu care această instanță a fost investită prin cererea de apel.

A constatat că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp. art. 274 și urm. Cod procedură civilă.

Cauza a fost înregistrata la Tribunalul T. la data de 29.05.2012 în dosarul_ .

Prin decizia civilă nr. 164 A din 27.02.2013, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelantul T. I. C. împotriva Sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații U. DE S. A. si M. V. A B. din Timișoara și B. M., a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea.

A obligat pârâta U. de Științe A. și M. V. a B. să plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 50.000 EURO, reprezentând daune morale.

A respins acțiunea față de pârâta B. M..

A respins în rest acțiunea.

A obligat pârâta U. de Științe A. și M. V. a B. să plătească reclamantului suma de 4373,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a hotărâ astfel, analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la criticile apelantului privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale fată de pârâta B. M. sunt nefondate.

Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că fată de această pârâtă intimată nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, însă față de ea acțiunea trebuie respinsa ca nefondata si nu pentru lipsa calității procesuale pasive, încât tribunalul va substitui motivarea .

Astfel, din probele administrate în cauza, în fapt, tribunalul reține că în cadrul orelor de practică desfășurate în data de 28.03.2007 la disciplina de Floricultură reclamantul apelant T. I. C. a procedat la tăierea trandafirilor, operațiune în urma căreia a sărit un spin de trandafir la nivelul ochiului drept cauzându-i acestuia o deficiență vizuala medie prin scăderea acuității vizuale și a câmpului vizual, incapacitate adaptata de 50% asimilată cu gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire de 12 luni, așa cum rezultă din expertiza medicală efectuată în cauză.

Din interpretarea art. 998, 999 din vechiul Cod civil incidente în speță, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: un prejudiciu; o fapta ilicită; un raport de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicită precum și vinovăția făptuitorului.

Or, în speță, față de pârâta intimata B. M. nu sunt întrunite cumulativ aceste condiții . Cât timp pârâta intimată nu avea obligația de a efectua instructajul de protecție a muncii așa cum prevede art. 79 alin. 1 si 2, art. 80 alin.1 din Legea nr. 128/1997, nu se poate reține că ar fi săvârșit o fapta ilicită. Mai mult, în fișa postului pârâtei intimate nu intră o asemenea obligație, încât nu se poate retine nici vinovăția acesteia.

În aceste împrejurări, toate argumentele apelantului privind neîndeplinirea obligațiilor de către pârâta intimata sunt nefondate, cât timp prin lege pârâta nu avea această obligație la care se referă apelantul. Mai mult martorii au arătat ca parata le-a făcut instruirea înainte de a curăța trandafirii.

Nu se poate retine nici argumentul că pârâta nu ar fi luat măsuri după producerea accidentului. Or, dimpotrivă, martora C. C. E., a declarat că după producerea accidentului reclamantul apelant a fost examinat de o doamnă doctor care era cu pârâta intimată B. M. .

De asemenea, nu este fondată nici afirmația apelantului că pârâta l-ar fi împiedicat sa meargă la spital. Aceeași martoră a declarat instanței ca nu pârâta intimata nu l-a lăsat să plece, ci asistenta universitară de la seminarul următor nu l-a lăsat sa plece de la ore.

Nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale fată de pârâta B. M., care este prepus al pârâtei U. de Științe A. si Medicină Veterinară a B. Timișoara, evident ca nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii delictuale a acestei pârâte, în calitate de comitent. Una dintre condițiile existentei pentru atragerea răspunderii comitentului fată de fapta prepusului, în sensul art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil este ca în persoana prepusului sa fie îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 din vechiul Cod civil.

Pentru existența răspunderii comitentului este absolut necesara dovedirea culpei prepusului. Comitentul răspunde în calitate de simplu angajat, pentru fapta altuia. Obligația sa față de victimă este accesoriu obligației delictuale a prepusului și depinde de existența obligației acestuia.

Așadar răspunderea comitentului poate interveni numai dacă există răspunderea directă a prepusului. Or, în speța de față, cât timp nu s-a probat culpa pârâtei B. M. în calitate de prepus, nu poate fi antrenată nici răspunderea pârâtei intimate U. de Științe A. si Medicină Veterinară a B. Timișoara pe temeiul art. 1000 alin.2 vechiul Cod civil .

Având în vedere ca prin Decizia civila nr.1347/2012 a Curții e Apel Timișoara pronunțată în recurs s-a dispus în această soluție de casare analizarea răspunderii civile delictuale a pârâtei U. de Științe A. si Medicină Veterinară a B. Timișoara sub aspectul art. 998, 999 din vechiul Cod civil, instanța de apel având în vedere dispozițiile art. 315 C.pr.civ. va analiza răspunderea pârâtei intimate din aceasta perspectivă.

Referitor la fapta ilicită a acestei pârâte intimate, tribunalul apreciază ca se poate retine în sarcina acesteia că nu avea elaborate instrucțiuni propriii pentru completarea si aplicarea reglementărilor de securitate si sănătate în muncă, contrar prevederilor art. 13 lit.”c” din Legea nr.319/2006, că nu a fost în posesia unei evaluări a riscurilor la locul de muncă, ceea ce contravine prevederilor art. 12 alin.1 lit.1 din Legea nr.319/2006 si că după producerea accidentului, pârâta intimată nu a luat măsuri necesare pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, deplasarea victimei la spital fiind efectuată prin mijloace proprii de deplasare ceea ce contravine prevederilor art. 10 alin.1 lit.”a” si „b” din Legea nr.319/2006.

Aceste fapte ilicite ale a pârâtei intimate au fost constatate si cu ocazia verificărilor efectuate de inspectorii ITM, societatea fiind sancționată contravențional pentru aceste nereguli.

Elementul esențial ce urmează a fi stabilit pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate este dacă există raport de cauzalitate între aceste fapte ilicite și prejudiciul suferit de reclamantul apelant.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este o condiție obiectivă a răspunderii civile. În stabilirea acestui raport cauzal trebuie avut în vedere ca fenomenul-cauză nu acționează singur si izolat, ci în anumite condiții externe care fără a produce efectul păgubitor au favorizat totuși producerea acestui efect, înlesnind nașterea procesului cauzal, grăbind și favorizând dezvoltarea lui.

Prin urmare, din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale, asemenea condiții exterioare care au contribuit la realizarea efectului păgubitor alcătuiesc împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia asemenea condiții dobândesc si ele prin interacțiune cu cauza, caracterul cauzal.

Unitatea acestor împrejurări este data de faptul că ele concurează ca un tot la producerea prejudiciului, încât trebuie recunoscută eficiența cauzală a fiecăruia dintre elementele complexului cauzal.

Astfel, între cauza principală si condiții este o unitate indivizibilă.

Or, în speța de față, faptele ilicite ale pârâtei intimate, reținute mai sus, au favorizat producerea efectului păgubitor pentru reclamantul apelant, concurând la producerea prejudiciului, încât trebuie recunoscută eficienta cauzală și acestor fapte ilicite. Aceste fapte au făcut posibilă acțiunea cauza si formează împreună o unitate indivizibilă.

Faptul ca pârâta intimata nu și-a îndeplinit acele obligații legale, pentru care a fost amendată contravențional, constituie condiții externe care fără a produce în mod direct efectul păgubos, au favorizat producerea acestuia, având astfel caracter cauzal.

În concluzie față de pârâta intimata U. de Științe A. si Medicină Veterinară a B. Timișoara sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, încât față de această pârâta acțiunea este întemeiata.

Întrucât reclamantul apelant nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului material, constând în chitanțe privind intervențiile medicale si internările, tribunalul nu a obligat-o pe parata intimata la plata despăgubirilor pentru acest prejudiciu material. De asemenea, cât timp nu s-a stabilit în mod definitiv reducerea capacității de muncă a apelantului, e prematura solicitarea de despăgubiri.

În schimb, prejudiciul moral suferit de reclamantul apelant este evident. Este înafara de orice îndoiala suferințele psihice, morale si estetice suferite de apelant ca urmare a pierderii vederii ochiului drept.

De asemenea, reclamantul apelant a suferit și un prejudiciu estetic care aduce atingere înfățișării reclamantului apelant precum si un prejudiciu de argument constând în restrângerea elementelor agreabile ale vieții ființei umane, respectiv a acestora care sunt rezultatul văzului.

Pentru a compensa acest prejudiciu moral, tribunalul a obligat pârâta intimata să plătească reclamantului apelant echivalentul în lei a sumei de 50.000 Euro despăgubiri compensatorii.

Tribunalul a apreciat ca această sumă este de natură sa ofere reclamantului apelant o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără ca această satisfacție să aibă o corespondență ca o eventuala reparare integrală a prejudiciului.

Pentru aceste argumente, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ.,a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul ca a obligat pârâta intimată U. de Științe A. și M. V. a B. - Timișoara să plătească reclamantului apelant echivalentul în lei a sumei de 50.000 EURO, reprezentând daune morale si a menținut în rest sentința apelata.

In baza art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta U. de Științe A. și M. V. a B. să plătească apelantului suma de 4373,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva Deciziei civile nr. 164 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ au declarat recurs atât reclamantul T. I. C. cât și pârâta U. de Științe A. și Medicină Veterinară a B. din Timișoara.

Reclamantul T. I. C. prin recursul declarat, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării intimatei și la plata sumei de 60.000 Euro reprezentând echivalentul prejudiciului material suferit .

În motivarea recursului reclamantul a arătat că prejudiciul material suferit, în urma producerii accidentului de muncă este evident deoarece a scăzut acuitatea vizuală fiind în situația unei incapacități de 50 %, asimilată cu gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire 12 luni.

Prejudiciul material constă în imposibilitatea de a desfășura în viitor o activitate de muncă în condiții firești și de a beneficia de venituri bănești corespunzătoare.

Pârâta U. de Științe A. și Medicină Veterinară a B. din Timișoara a solicitat modificarea în parte a hotărârii sensul respingerii apelului declarat de reclamant și menținerea sentinței Judecătoriei Timișoara.

În motivarea recursului pârât a susținut că instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății respectiv procesul verbal de cercetare încheiat la data de 30.04.2010.

În acest sens s-a arătat că cauza principală a producerii evenimentului este efectuarea unei operații simple de tăiere cu foarfecă de mână ,operație care nu se încadrează în lanțul cauzal al producerii evenimentului, în sensul existenței vreunei culpe a unității pârâte.

Referitor la motivul de nelegalitate, prev de art.304 pct 9 C.pr civ,s-a arătat că nu există, în speță, pretinsă faptă ilicită, a unității pârâte deoarece cele trei aspecte reținute de către tribunal sunt greșite:

Pretinsă inexistenta a instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate in muncă este ireală deoarece au fost elaborate instrucțiuni proprii de securitate, despre care se face vorbire la instructajul cu studenții.

Pretinsă evaluare a riscurilor s-a realizat după cum rezultă la pag 3 ,a procesului verbal din 30.04.2010.

Pretinsa neacordare a măsurilor de prim ajutor este nereală deoarece vătămarea suferită de reclamant, constatată imediat după producerea accidentului, constată în aceea că „ ochiul era roșu și curgea o lacrimă”.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, nu există, în opinia pârâtei recurentei deoarece culpa in producerea accidentului, aparține în exclusivitate victimei.

Cu privire la prejudiciul se arată că cuantumul acestuia constând în 50.000 Euro dane morale este exagerat și oricum nu se poate discuta despre existența acestui prejudiciu moral cât timp nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304, 306 și 312 C.pr.civ., Curtea va reține următoarele:

Recursul declarat de către pârâta U. de Științe A. si M. V. a B. Timisoara întemeiat, în drept pe dispozițiile art.304 pct. 8 si 9 C.pr civ., este fondat sub următoarele aspecte:

Cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanța de apel, la suma de 50.000 Euro, cu titlu de daune morale, în speță, nu este susținut din perspectiva gradul culpei în săvârșirea accidentului de muncă.

Este în mod cert stabilită împrejurarea că evenimentul ( accidentul ) ce a generat vătămarea integrității reclamantului, student practicant la momentul producerii accidentului, s-a produs cu ocazia desfășurării orelor de practică,activitatea fiind în totalitate supusă normelor de securitate a muncii ale unității pârâte.

Pârâta a invocat existența unei culpe exclusive a studentului practicant în legătură cu activitatea practică de tăiere a acelor trandafiri, in sensul că neadoptând măsurile personale corespunzătoare s-a auto accidentat .

Chiar dacă ar fi de acceptat această teză în totalitate, unitatea pârâtă avea obligația legală, ca, după producerea accidentului, să ia toate măsurile necesare în vederea acordării primului ajutor și a înlăturării consecințelor faptei vătămătoare, in conformitate cu prev. art.10 alin 1 litera a si b din Legea nr. 319/2006.

Din probele administrate, atât in primul ciclu procesual cât și după casarea hotărârilor primelor instanțe, rezultă cu certitudine că unitatea pârâtă nu a luat măsuri corespunzătoare de acordare a primului ajutor, estimându-se în mod superficial că reclamantul ar fi suferit o vătămare nesemnificativă ce nu poate produce consecințe medicale serioase.

Unitatea angajatoare trebuia și putea să trateze cu maximă seriozitate accidentul produs, în sensul luării măsurilor imediate de transportare la o unitate medicală specializată, pentru acordarea primului ajutor si luarea măsurilor medicale de salvare a funcțiilor organului afectat, respectiv a ochiului.

Probele administrate arată că studentului practicant i s-a asigurat „ un consult medical, general”, după care i s-a indicat să rămână, la ore, deplasarea acestuia la Spitalul de Oftalmologie efectuându-se de către studentul practicant victimă a accidentului, cu mijloace proprii.

Această conduită se înscrie în mod cert în lanțul cauzal ce a avut ca efect ulterior afectarea medicală gravă a unuia dintre ochii reclamantului, fiind evident modul defectuos în care au fost îndeplinite cerințele art. 10 alin. 1 lit a si b din legea nr. 319/2006.

Înscrierea în raportul de cauzalitate ce avut ca rezultat final vătămarea corporală a reclamantului T. I. Comin, pe lângă aspectele privind acordarea primului ajutor, a chestiunilor legate de elaborarea instrucțiunilor proprii pentru completarea și aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă,prev. de art. 13 lit. c din Legea nr. 319/2006; obligativitatea elaborării riscurilor la locul de muncă, cerință stabilita de art. 12 alin 1 din Legea 319/2006-, au rezultat final, așa cum corect a reținut Tribunalul T. reținerea unei culpe, în sarcina unității de învățământ, în concurs cu culpa reclamantului, în producerea accidentului de muncă.

De altfel pârâta recurentă nici nu a contestat existența încălcărilor de lege menționate, susținând doar că acestea, în speță nu pot fi luate în discuție pentru că s-a făcut un instructaj colectiv și de peste 20 de ani nu s-a întâmplat un asemenea eveniment, iar în ceea ce privește primul ajutor, s-a argumentat aparenta lipsă de gravitate a accidentului, rezultat din acțiunea de tăiere a unor trandafiri.

Elaborarea unor instrucțiuni proprii de securitate a muncii, la modul general, fără verificarea acestui instructaj la fiecare moment al introducerii studenților în perimetrul de activitate practică ,denotă tocmai faptul că această modalitate trebuie schimbată pentru că generează riscul producerii unui accident ,accident care s-a și produs în mod real,este adevărat, printr-o culpă mai mare a subiectului .

Dispozițiile legale menționate mai sus prevăd obligații stricte, în legătură cu aceste activități, obligații de securitate a muncii nerespectate, această împrejurare având drept consecință răspunderea juridică a unității pârâte.

Cuantumul despăgubirilor stabilite de către Tribunalul T. nu este însă raportat la gradul culpei instituției pârâte, din cele prezentate mai sus rezultând în mod clar că, în speță există un concurs între culpa reclamantului în folosirea instrumentului de lucru pentru tăierea trandafirilor și efectuarea concretă a acestor operațiuni și culpa instituției de învățământ superior determinată de lipsa instrucțiunilor proprii ; lipsa evaluării riscurilor la locul de muncă și neluarea măsurilor corespunzătoare de prim ajutor.

Aceste trei elemente definitorii ale culpei pârâtei se înscriu într-un grad redus de aproximativ 25-30 % din ceea ce reprezintă întregul element definitoriu al culpei, diferența aparținând subiectului implicat respectiv reclamantul T. I. C..

În aceste condiții cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral, criticat în mod întemeiat de către pârâta recurentă, va fi redus de către instanța de recurs de la suma de 50.000 Euro al suma de 20.000 Euro.

Reclamantul T. I. C., prin recursul declarat a solicitat obligarea pârâtei recurente la plata sumei de 60.000 Euro, reprezentând echivalentul prejudiciului material suferit.

În dovedirea acestor pretenții reclamantul nu a produs dovezi concrete,susținând în mod constant că s-au făcut intervenții medicale succesive, iar incapacitatea sa de muncă a scăzut, fiind asimilată cu Gradul III de invaliditate, datorită pierderii funcțiilor ochiului în totalitate.

A mai susținut că se poate vorbi despre un prejudiciu material deoarece, în viitor, reclamantul nu mai poate presta activitate materială și nu mai poate beneficia de venituri bănești corespunzătoare, datorită infirmității generate de accidentul în analiză.

Susținerile reclamantului sub aspect teoretic sunt corecte însă prejudiciul material la care face trimitere, trebuie să fie dovedit, inclusiv sub aspectul cuantumului acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie stabilit în ce măsură acest prejudiciu material este efectul direct al procesului de pierdere a funcțiilor ochiului care s-a realizat în timp, în anii ce au urmat producerii accidentului .

Cum reclamantul nu a produs dovezi în acest sens, pretențiile sale materiale fiind enunțate la nivel de principiu, critica sa, sub acest aspect nu va fi primită de către instanța de recurs, care va proceda în temeiul art. 304 pct 9 C.pr civ, combinat cu art.314 C.pr civ, la respingerea recursului declarat de către reclamantul T. I. C..

În conformitate cu prev. art. 304 pct 9 C pr civ., Curtea va admite recurs pârâtei U. de S. A. si M. V. a B. Timisoara împotriva deciziei civile nr. 164 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ *, va modifica in parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâta U. de S. A. si M. V. a B. Timisoara să plătească reclamantului T. I. C. echivalentul în lei a sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei instanței de apel.

În conformitate cu prevederile art.274-276 C pr civ., și ținând seama de admiterea în parte a acțiunii reclamantului stabilită de către instanța de apel, soluție menținută, în parte, în condițiile arătate mai sus, chiar în urma admiterii admiterii recursului pârâtei ,Curtea va proceda la compensarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta U. de S. A. si M. V. a B. Timisoara împotriva deciziei civile nr. 164 din 27.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ *.

Modifica in parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâta U. de S. A. si M. V. a B. Timisoara să plătească reclamantului T. I. C. echivalentul in lei a sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Menține restul dispozițiilor deciziei instanței de apel.

Compensează cheltuielile de judecată.

Respinge recursul declarat de către reclamantul T. I. C. împotriva aceleiași hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28 Noiembrie 2013.

Președinte, A.-M. N., cu opinie separată	Judecător, L. L.	Judecător, M. G.
	Grefier, M. S. L.

Red. L.L-6.12.2013.

Tehnored. M.S.L.6.12.2013.

Instanța de apel-după casare- Tribunalul T., judecători;D. H., Z. H.

Opinie separată a doamnei judecător A.-M. N. :

Respinge recursul reclamantului T. I. C. împotriva Deciziei civile nr.164/27.02.2013 a Tribunalului T..

Admite recursul pârâtului U. de Științe A. si M. V. a B. Timisoara împotriva aceleiași decizii civile.

Modifică decizia civilă recurată în tot în sensul că respinge apelul reclamantului împotriva Sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Timișoara.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2013.

Judecător,

A. –M. N.

Motivarea opiniei separate:

Ca urmare a examinării legalității deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., opinia separată este în sensul că recursul reclamantului este nefondat, iar recursul pârâtei USAMVB Timișoara este fondat din perspectiva neîndeplinirii în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art.998-999 c.civ. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 998-999 c.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, ci si de acela ce a cauzat neglijenta sau imprudenta sa.

Având in vedere cele arătate mai sus, condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei USAMVB Timișoara sunt: fapta ilicita, vinovăția, prejudiciul cert si nereparat produs reclamantului si raportul de cauzalitate intre fapta ilicita a si prejudiciul cauzat.

Tribunalul T. a reținut ca fiind faptele ilicite săvârșite de pârâta recurentă omisiunea de a elabora instrucțiuni proprii pentru completarea și aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, încălcându-se prev. art.13 lit.c din Legea 319/2006, lipsa unei evaluări a riscurilor la locul de muncă contrar prevederilor art.12 alin.1 din Legea 319/2006 și omisiunea de a lua măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor după producerea accidentului, ceea ce contravine prev. art.10 alin.1 lit.a și b din Legea nr.319/2006.

Pentru a se reține răspunderea civilă delictuală a pârâtei recurente pentru faptele ilicite menționate mai sus este necesar ca acestea să aibă raport de cauzalitate cu prejudiciul produs reclamantului.

Or, atât timp cât reclamantului i s-a făcut laolaltă cu colegii săi instructajul de protecția muncii, astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 125-127 din dosarul judecătoriei, iar prin procesul verbal de cercetare întocmit de ITM T. la data de 30.04.2010 s-a concluzionat că accidentul suferit de reclamant a avut loc exclusiv din cauza manevrării necorespunzătoare de către acesta a foarfecelui în timpul operațiunii de tăiere a trandafirilor (f.109 din dosarul judecătoriei), nu se poate trage concluzia că faptele contravenționale reținute în sarcina pârâtei recurente prin procesul verbal de contravenție au avut drept rezultat prejudicierea reclamantului. Cu alte cuvinte, din probele administrate nu rezultă modalitatea de producere a accidentului ca urmare a omisiunii de a elabora instrucțiuni proprii pentru completarea și aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă și ca urmare a lipsei unei evaluări a riscurilor la locul de muncă. În ceea ce privește omisiunea de a lua măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor după producerea accidentului, recurentul reclamant a arătat că a ajuns la unitatea de urgență la scurt timp după producerea accidentului, iar din raportul medico legal depus de reclamant nu rezultă că afectarea ochiului a fost mai gravă decât în cazul în care ar fi fost transportat imediat la spital, și nu prin mijloace proprii. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar, gravitatea traumei suferite de ochiul reclamantului nu a putut fi evaluată decât în cadrul spitalicesc.

Prin urmare, în speță nu este stabilit raportul cauzal între contravențiile reținute în sarcina pârâtei recurente și prejudiciul suferit de reclamant deoarece nu s-a probat că accidentul a fost determinat sau favorizat în concret de săvârșirea contravențiilor menționate mai sus.

Deoarece nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art.998-999 C.civ. în sarcina pârâtei recurente, opinia separată este în sensul admiterii recursului pârâtei recurente în temeiul art.312 alin.1-4 C.pr.civ. împotriva deciziei instanței de apel, modificării acesteia în tot și respingerii apelului reclamantului formulat împotriva sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Timișoara.

Deoarece recursul reclamantului vizează doar cuantumul despăgubirilor acordate, iar opinia separată este în sensul respingerii în tot a acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, este evident că acest recurs ar fi trebuit respins, pentru considerentele de mai sus.

Red. op. sep. AMN /18.12.2013

← Legea 10/2001. Decizia nr. 1552/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 2005/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA Servitute. Decizia nr. 2000/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA Obligaţie de a face. Decizia nr. 1636/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 1552/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1540/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Sentința nr. 1642/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 567/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Acţiune în constatare. Decizia nr. 1296/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA