Legea 10/2001. Decizia nr. 1836/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1836/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2012 în dosarul nr. 1836/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1836
Ședința publică din 19 septembrie 2012
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. A. și G. I. împotriva Sentinței civile nr. 628/PI din 27.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați P. M. Timișoara, S. Român prin C. L. al M. Timișoara și I. R., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind la a doua strigare, se prezintă avocat R. A. pentru reclamanții recurenți lipsă, consilier juridic V. S. pentru pârâții intimați P. M. Timișoara, S. Român prin C. L. al M. Timișoara, lipsă fiind pârâtul intimat I. R..
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar de către pârâții intimați P. M. Timișoara, S. Român prin C. L. al M. Timișoara, prin Serviciul registratură al instanței, la 13.09.2012, întâmpinare.
Se comunică reprezentantei reclamanților recurenți un exemplar al întâmpinării, aceasta depune la dosar împuternicirea avocațială și, nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat R. A., pentru reclamanții recurenți G. A. și G. I. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respectiv casarea (în principal) sau modificarea (în subsidiar) a hotărârii atacate, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Susține, în esență, că prima instanță nu a pus în discuția părților cele două excepții asupra cărora s-a pronunțat și, totodată, nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic V. S. pentru pârâții intimați P. M. Timișoara, S. Român prin C. L. al M. Timișoara solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit concluziilor din întâmpinarea depusă în cauză.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ din 29.04.2008, reclamantele S. I. si G. E. au chemat in judecată pârâții P. M. Timișoara, S. Român prin consiliul L. al M. Timișoara și I. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratului 1 la emiterea, in temeiul prevederilor legii nr. 10/2001, a dispoziției de restituire in natura a imobilului situat in Timișoara, ./a, inscris in c.f._ Timișoara, nr.top._-_, atat a construcției cat si a terenului in suprafața de 666 mp; constatarea trecerii abuzive a imobilului sus-mentionat in proprietatea statului roman, in baza disp. Decretului nr.223/1974, act normativ neconstitutional in raport cu dispozițiile Constituției Romanieie din 1965 si contrar prevederilor art. 7, 13 si 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, ratificata de România ; restituirea in natura a imobilului situat in Timișoara, ./a, către subsemnate, in nume propriu si ca moștenitoare legale ale defunctului S. F. (Franz, F.) coproprietarul tabular al imobilului inainte de trecerea abuziva a acestuia in proprietatea statului roman; constatarea nulității absolute a contractului de vanzare-cumparare nr._/11.07.1997 încheiat intre paratul 2 prin R.A.URBIS Timișoara, in calitate de vânzător si paratul 3 in calitate de comparator; rectificarea cârtii funciare nr._ Timișoara, nr.top._-_, a c.f. ind._ Timișoara, nr.top._-_/1, precum si a oricărei cârti funciare rezultate din aceasta prin apartamentare sau prin alta operațiune, in sensul radierii dreptului de proprietate a statului roman inscris ca efect al decretului nr.223/1974, radierii dreptului de proprietate a paratului 3 dobândit prin cumpărare in baza legii 112/1995 si apoi prin sistarea stării de indiviziune, si restabilirii situației de c.f. anterioara trecerii imobilului in proprietatea statului roman, apoi înscrierii dreptului de proprietate al subsemnatelor asupra imobilului, in calitate de persoane indreptatite, ca efect al restituirii in natura in baza legii nr. 10/2001 .
Reclamantele au solicitat cheltuieli de judecata. De asemenea, au solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
In motivare, au arătat arată că, imobilul in litigiu a aparținut, ca bun comun, reclamantei S. I. si defunctului sot S. Franz (F., F.), astfel cum rezulta din actele de stare civila si din certificatul de moștenitor depus la dosarelor administrative nr. 732 si 2984 aflate la Primăria Timișoara.
Reclamantele sunt singurele moștenitoare ale defunctului.
In temeiul disp. Legii nr. 10/2001, au depus notificare prin care au solicitat restituirea in natura a imobilului, iar prin dispoziția nr. 985/29.04.2004, P. M. Timișoara a respins notificarea depusa .
P. sentința civila nr. 1392/PI/18.06.2007 pronunțata in dosarul nr._ de către Tribunalul T., irevocabila prin decizia civila nr. 486/8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus admiterea contestației reclamantelor împotriva acestei dispoziții si obligarea paratului 1 la soluționarea pe fond a notificarii.
Întrucât pana la data purtării procesului paratul 1 nu si-a îndeplinit obligația prevăzuta de Legea nr. 10/2001, de emitere a dispoziției motivate in forma stabilita de lege si nici obligația decurgând din hotărârea judecătoreasca irevocabila sus-menționata, s-a solicitat admiterea acțiunii.
Potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție, pronunțata in recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție, s-a statuat ca "instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea pârtii interesate."
In ceea ce privește petitul privind nulitatea contractului de vanzare-cumpărare încheiat de S. Român cu paratul 3, s-a constatat că acest contract este lipsit de o cauză licită, având in vedere ca prevederile legii nr.112/1995 se refera exclusiv la imobilele preluate cu titlu valabil de către stat, ori imobilul in litigiu a fost apropriat de stat in mod abuziv, in virtutea unei dispoziții legale neconstituționale (Decretul nr. 223/1974).
Ca urmare, contractul este întemeiat pe o cauza nelicita, fiind deci lovit de nulitate absolută.
Mai mult, . în întregime în proprietatea pârâtului 3 a avut loc în temeiul unei hotărâri judecătorești de sistare a stării de indiviziune, rămasă definitivă la 16 noiembrie 2001, notificarea reclamantelor fiind depusă în mod legal prin executor judecătoresc la data de 27 iulie 2001, ca urmare, hotărârea judecătoreasca poarta asupra unui imobil aflat iri litigiu la data pronunțării ei, această hotărâre nefiindu-le opozabilă.
S-a apreciat că o soluție contrară celei de admitere a prezentei cereri ar intra în contradicție cu dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în cauze similare, instanțele au pronunțat hotărâri irevocabile de admitere a acțiunilor reclamanților, acțiuni privind atât constatarea preluării abuzive a imobilelor de către statul comunist roman, cat si desființarea actelor juridice (inclusiv celor de vanzare-cumparare) încheiate de stat pe perioada deținerii abuzive a acestor imobile.
Ca urmare, o soluție de respingere a unei acțiuni ca cea de față ar reprezenta o tratare discriminatorie a reclamantelor fata de ceilalți justitiabili, încălcându-le dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție.
În acest sens, reclamantele au invocat atât jurisprudenta instanțelor romane (a se vedea, de exemplu, decizia civila nr. 407/25 aprilie 2007), cat si a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea S. s.a. c. România, Hotărârea P. c. România), prin care s-a constatat ca actele de înstrăinare încheiate de statul roman cu privire la imobile asupra cărora însuși statul avea un titlu viciat (care erau, deci, trecute in mod abuziv in proprietatea statului) nu sunt valabile si ca se impune aplicarea sancțiunii nulității lor absolute, ca fiind încheiate fără o cauză licită.
Pe langa art.6, o astfel de discriminare ar aduce încălcare și dreptului fundamental prevăzut atât în art. 16 din Constituția României, cat si in art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării.
In ceea ce privește competenta instanței romane de a face aplicațiunea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, arătam ca textul Convenției si jurisprudența Curții Europene formează un tot unitar, de aplicare obligatorie si prioritara fata de orice dispoziție de drept intern contrara. Acestea au devenit, deci, parte integranta a dreptului intern român.
In acest sens, "Primul judecător al Convenției este judecătorul național."( C. B., Convenția Europeana a Drepturilor Omului - comentariu pe articole, Ed. C.H.B., București 2006).
Pentru aceste motive, solicita admiterea prezentei acțiuni astfel cum a fost formulata.
In drept: invocă disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 34 din Legea nr.7/1996 a cadastrului si a publicității imobiliare, art. 44 din Constituția României, art. 480,481 Cod civil, art. 966, 968 cod civil, art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 6 si 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, decizia nr. XX/19 martie 2007 a Secțiilor unite ale înaltei Curți de Casație si Justiție, jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului in materie (Hotărârile P. c. România, S. s.a. c. România, s.a.)
Pârâtul I. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulate de reclamante in principal constatând prescris dreptul la acțiune in formularea capetelor 3 si 4 din cerere si ca neîntemeiate in rest.
1.Obligarea paratului 1 la emiterea dispoziției de restituire a imobilului situat in Timișoara ./a in natura.
Referitor la acest capăt de cere solicita ca instanța sa observe ca întreg imobilul înscris in CF_ Timișoara a fost înstrăinat si ca atare este imposibila restituirea lui in natura.
2.Referitor la constatarea faptului ca imobilul in litigiu a trecut in mod abuziv in proprietatea statului solicita a observa ca acest aspect a fost clarificată de legiuitor prin intermediul prevederilor L. 10/2001.
3.Referitor la capătul 3 de cerere, imobilul nu poate fi restituit in natura pa cum solicita reclamantele deoarece acesta nu mai aparține unității administrative teritoriale abilitate a dispune restituirea motiv pentru care se impune respingerea acestui capăt de cerere.
4.Privitor la punctele 3 si 4 din cererea de chemare in judecata solicita a le respinge ca neintemeiate. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare spre a carei anulare se tinde, in speța anul 1997, nu era contestat titlul statului, vânzarea fiind încheiata cu respectarea dispozițiilor legal in vigoare la data încheierii. Considera de asemenea ca desi D223/1974 are caracter abuziv, preluarea s-a realizat de către stat cu titlu, oferind acestuia dreptul de a instraina către pârât imobilul in litigiu. De asemenea, pârâtul a fost de buna credința la data achiziționării imobilului, încheind in calitate de chiriaș contractual de vânzare cumpărare in temeiul L.112/1995. Ca atare motivele invocate de reclamante nu sunt de natura a atrage nulitatea titlului dobânditorului, in cazul in care acesta este de buna credința.
A invocat excepția prescripției dreptului la acțiune in promovarea unei cererii de chemare in judecata având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr._/11.07.1997 încheiat de subsemnatul cu Municipiul Timișoara.
Instanța a apreciat că nu poate intra in analiza fondului cauzei având in vedere dispozițiile imperative statuate prin art.45 alin.5 al Legii 10/2001 care stabilește ca dreptul de a formula o acțiune de natura celei astăzi se prescrie in termen de 1 an de la apariția Legii 10/2001. Termenul prevăzut la alin. (5) al art. 45 din lege este un termen special de prescripție care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru anularea sau constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare după data de 14 august 2002.
Ca atare dreptul la acțiunea formulata de reclamante in raport cu capătul 3 si 4 al cererii de chemare in judecata s-a prescris fapt ce impune respingerea acestor capete de cerere.
De asemenea, in situația in care nu se va admite excepția formulată, s-a solicitat a constata ca pârâții sunt cumpărători de buna credința, contractul de vânzare cumpărare nr._/11.07.1997fiind încheiat cu respectarea tuturor condițiilor impuse de L.112/1995, buna credința fiind prezumata pana la proba contrarie. La data încheierii contractului de vânzare cumpărare imobilul era liber de orice sarcini si nu exista nici un impediment in achiziționarea lui neexistând solicitări in temeiul legilor special de restituire in natura. Buna credința a pârâților înlătură sancțiunea nulității absolute indiferent de cauzele ei.
Pârâtul a avut convingerea, la data tranzacționării, ca statul este titularul dreptului de proprietate, acesta fiind înscris in Cartea funciara ca proprietar neexistând vreun litigiu pe rol.
De asemenea, deși sub imperiul Legii nr. 12/1995 reclamantul avea posibilitatea sa solicite restituirea in natura a imobilului, nu a făcut-o, fapt ce a creat posibilitatea încheierii de către subsemnatul a contractului de vânzare cumpărare spre a cărei anulare se tinde.
In raport cu cele expuse a solicitat in principal admiterea excepțiilor invocate si respingerea acțiunii iar in subsidiar respingerea acțiunii ca netemeinica.
In drept: art. 45 Legea nr. 10/2001, art. 9 Legea nr.12/1995, art. 480 Cod civil, art. 115 Cod pr.civ.
P. Sentința civilă nr. 628/PI din 27.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea precizată formulată de reclamantele Szabolowitz I. și G. E., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, S. Român prin C. L. al M. Timișoara și I. R..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere considerentele mai jos redate.
Astfel, analizând acțiunea precizată a reclamantelor instanța a constatat ca obligarea paratului P. M. Timișoara la emiterea dispoziției de restituire in natura a imobilului din litigiu, in temeiul prevederilor L 10/2001 a rămas fara obiect întrucât, referitor la imobilul situat in Timișoara . /A, înscris in CF_ Timișoara cu nr. top._-_ a fost emisa dispoziția nr. 985/29.04.2004 de către P. M. Timișoara, prin care a fost respinsa notificarea petentelor prin . pronunțata de Tribunalul T. in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin decizia nr. 486/08.11.2007 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus admiterea contestației petentelor si obligarea paratului la soluționarea pe fond a notificării, context in care P. M. Timișoara a emis o noua dispoziție, cu nr. 560/03.03.2009, astfel ca acțiunea introductiva de instanța, înregistrata la Tribunalul Timis sub nr._ /29.04.2008 a rămas fără obiect iar capetele de cerere 2 si 3, vizând constatarea trecerii abuzive a imobilului in proprietatea Statului R. in baza D 223/1974, respectiv restituirea in natura a imobilului către petente apar ca inadmisibile pe calea dreptului comun, de altfel ele fiind si obiect al dosarului in care se soluționează contestația petentelor împotriva ultimei dispoziții a Primarului M. Timișoara cu privire la imobilul din litigiu - nr. 560/03.03.2009.
De altfel, cu privire la aceste capete de cerere au fost pronunțate sentința civila nr. 4492/30.03.09 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr._/325/2008) rămasa definitiva ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 472/A/04.06.2010 a Tribunalului T., respectiv a recursului prin decizia civila nr. 66/08.02.2011 a Curții de Apel Timișoara, vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre S. R. si paratul I. R., contractul de vânzare-cumpărare rămânând valid.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs reclamanții G. A. și G. E., în calitate de moștenitori legali ai defunctelor reclamante Szabolowitz I. și Gelsibger E., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Reclamanții recurenți și-au motivat în drept recursul cu disp. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ., arătând că aplicarea excepției lipsei de obiect a primului capăt de cerere de către instanța de fond este lipsită de temei, având în vedere că prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea la emiterea unei dispoziții de restituire în natură și nu de respingere a notificării în modul în care ea a fost formulată.
Că, emiterea de către pârâtul P. M. Timișoara, în timpul derulării procesului, a unei dispoziții prin care a respins cererea lor de restituire în natură a imobilului nu este de natură să lase fără obiect un petit prin care ei au solicitat o altă formă a soluționării notificării.
În ce privește celelalte capete de cerere, recurenții au solicitat ca instanța de recurs să constate că ele nu au făcut deloc obiectul cercetării judecătorești în fața primei instanțe.
P. întâmpinare, pârâții intimați I. R. și P. M. Timișoara au solicitat respingerea recursului, arătând că primul petit al acțiunii a rămas fără obiect, pe parcursul judecății, având în vedere că P. M. Timișoara a soluționat notificarea emițând o dispoziție motivată prin care s-a admis cererea de retrocedare prin echivalent a imobilului revendicat, în sensul acordării de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, intimații au invederat că soluția este legală, reținându-se în mod corect inadmisibilitatea acțiunii pe calea dreptului comun în cazul în care există deschisă calea legii speciale.
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților.
Astfel, Curtea reține că în mod corect prima instanță a apreciat că primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului P. M. Timișoara la emiterea, în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziției de restituire în natură a imobilului în litigiu, a rămas fără obiect, întrucât, pe parcursul procesului, a fost emisă Dispoziția nr. 560/03.03.2008, prin care s-a admis cererea de retrocedare prin echivalent a imobilului revendicat, în sensul acordării de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 95 și 166 dosar primă instanță), reclamanții au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 560/03.03.2009, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, astfel că în mod justificat prima instanță a reținut că petitele 2 și 3 din acțiune, vizând constatarea trecerii abuzive a imobilului în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974 și restituirea imobilului în natură sunt inadmisibile pe calea dreptului comun.
Mai mult decât atât, petitele mai sus menționate au intrat în puterea lucrului judecat, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 4492/30.03.2009, în dosarul nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantelor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, contract ce a fost menținut prin această sentință, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că motivele de recurs invocate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civ. sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții G. A. și G. I. împotriva Sentinței civile nr. 628/PI din 27.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
S. C.
Red. G.O. – 24.09.2012
Tehnored. S.C. – 2 ex./28.09.2012
Tribunalul T., Judecător: D. D.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cereri. Decizia nr. 1843/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
