Legea 10/2001. Hotărâre din 20-11-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 175/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 175/A
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare apelul declarat de pârâta R. H. L. împotriva sentinței civile nr. 1115/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați S. Român, prin C. L. al Municipiului Timișoara, și Municipiul Timișoara, prin P., pârâții intimați M. Sănătății și S. Clinic de Urgență pentru Copii L. T., și cererea de intervenție accesorie, formulată în interesul reclamanților de intervenienții G. M. și P. M., pentru Legea nr. 10/2001, acțiune în nulitate și revendicare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13.11.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, pârâta apelantă a depus la dosar concluzii scrise, prin registratura instanței.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul T. la 13.04.2006, reclamanții Municipiul Timișoara, prin P., și S. Român, prin C. L. Timișoara, au chemat în judecată pârâții M. Sănătății- Comisia internă pentru analiza notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, R. H. L. și S. Clinic de Urgență pentru Copii L. Ț. și au solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. EN 8164/15.03.2006 a pârâtului M. Sănătății - Comisia internă pentru analiza notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001 și respingerea notificării pârâtei R. H. L. pentru lipsa calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, iar în subsidiar au solicitat respingerea notificării pentru restituirea în natură a imobilului revendicat și acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin reînscrierea ca proprietar a Municipiului Timișoara, așa cum s-a stabilit prin HG nr. 977/2002 și OG nr. 70/2002, sau anularea parțială a deciziei contestate în ceea ce privește restituirea extinderii secției de chirurgie, care este o construcție nouă, edificată de stat în anii 1998-1999 și care nu a fost preluată de la foștii proprietari.
Reclamanții au solicitat anularea deciziei contestate și pentru necompetența pârâtului M. Sănătății de a se pronunța asupra notificării pârâtei R. H. L. și trimiterea notificării spre competentă soluționare unității deținătoare, în speță, Municipiul Timișoara.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta R. H. L. a formulat o cerere de retrocedare în baza L.10/2001, care a fost înregistrată la M. Sănătății – Comisia internă pentru analiza notificărilor depuse în baza Legea nr.10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, ..2, susținând că acest imobil a fost proprietatea antecesorului ei.
Această notificare a fost soluționată favorabil de M. Sănătății prin Deciziei EN 8164/15.03.2006, reclamanții susținând însă că aceasta este nelegală, în condițiile în care imobilul din litigiu nu a fost proprietatea Ministerului Sănătății, ci a Municipiului Timișoara, în urma încheierii Protocolului de predare-primire nr.636/31.01.2003, întocmit în baza OG nr. 70/2002, astfel că unitatea deținătoare este Municipiul Timișoara încă din anul 2003.
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a revendicatoarei R. H. L., reclamanții au susținut că nu a făcut această dovadă, ea nefiind de altfel singura moștenitoare a fostului proprietar tabular, având în vedere că alte trei persoane au formulat notificări cu privire la același imobil, respectiv domnii M. și Ș. P. precum și M. G.. În plus, reclamanții au mai arătat că pârâta R. H. L. nu menționează niciun domiciliu și astfel, nu se poate stabili dacă mai este în viață sau nu, după cum aceasta nu indică nici numărul de CF al imobilului revendicat, iar decizia contestată a Ministerului Sănătății nu indică temeiul de drept ce a stat la baza emiterii acesteia.
Reclamanții au mai arătat că M. Sănătății nu a respectat art.11 și art.19 din Legea nr.10/2001, care prevăd că în situația în care au fost adăugate pe verticală sau pe orizontală corpuri noi de clădire, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, prev. de Titlul VII din L.247/2005, iar în speță, clădirii originare i s-a mai adăugat o clădire nouă, cu două săli de operației și 4 etaje, rezultând o suprafață desfășurată de peste 500 mp, așa cum rezultă din contractele de executare a lucrărilor de construcții și instalații nr.1574/1998 și nr.1573/1998. Potrivit Legii nr.10/2001, se pot restitui în această situație, cel mult corpurile de clădire care au existat la data naționalizării și nicidecum cele construite ulterior de S. Român.
În plus, decizia Ministerului Sănătății nu respectă nici art.16 din Legea nr.10/2001, care prevede că în situația imobilelor având destinațiile arătate în Anexa nr.2 lit.a din Legea nr.10/2001, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public – în speță, unitate sanitară de urgență chirurgicală pentru copii – foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restitui imobilul în proprietate, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani, însă această mențiune nu a fost cuprinsă în dispozitivul deciziei de retrocedare.
P. sentința civilă nr. 1115/27.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, în rejudecare după desființarea dispusă prin decizia civilă nr. 14/A/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul T. a respins excepția de nelegalitate a HG nr. 866/2002.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, prin P., și S. Român, prin C. L. Timișoara, împotriva pârâților M. Sănătății, R. H. L. și S. Clinic de Urgență pentru Copii L. Ț..
A anulat Decizia nr. EN 8164/15.03.2006 a pârâtului M. Sănătății.
A dispus acordarea în favoarea paratei R. H. de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul înscris în CF 214 Timișoara, nr.top.1108/2, situat în Timișoara, ., nr.2 teren si construcții, în componenta avută la momentul nationalizarii, potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, ce face parte integranta din hotarâre, coroborate cu cele ale procesului-verbal de constatare din 30 noiembrie 1950, potrivit cărora sanatoriul avea în componentă corpurile A si B si terenul aferent.
A dispus restabilirea situației anterioare de carte funciara, prin radierea dreptului de proprietate inscris in favoarea paratei R. H. asupra imobilului, precum și obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a menționatului imobil în favoarea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 14/A/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus desfiintarea sentinței civile nr.1287/04.05.2009, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul T., cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanta pentru a se proceda la solutionarea pe fond a litigiului din perspectiva deciziei nr.20/2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit careia instanța învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură; în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă; ca atare, s-a apreciat ca se impune compararea titlurilor partilor, cu observarea eventualei incidențe a OG nr. 70/2002, alături de HG 866/2002, dar raportat și la disp.art.21 și 23 din L.10/2001, câtă vreme pârâta R. H. L. a formulat o notificare și se pretinde a fi persoană îndreptățită, în calitate de moștenitoare a unui asociat din cadrul persoanei juridice care a fost proprietarul tabular al imobilului din litigiu anterior naționalizării.
Acestea fiind limitele rejudecarii, tribunalul a constatat că instanta de control judiciar nu a procedat la inlaturarea modului de stabilire a situatiei de fapt de catre prima instanta si nici nu a infirmat modul de solutionare a exceptiilor procesuale invocate in cauza, aceste statuari intrand astfel in puterea de lucru judecat.
Totodata, nu a fost infirmata nici solutia de desfiintare a deciziei de retrocedare in natura a imobilului, emisa de pârâtul M. S..
In ce priveste latura revendicativa a actiunii reclamantilor, din perspectiva faptului că atât reclamanții, dar și pârâta R. Hentriette L. revendică și pretind existența unui drept de proprietate asupra imobilului din litigiu, înscris în CF nr. 214 Timișoara, nr.top.1108/2, compus din casă cu 1 etaj, curte de 1.353 mp, situat în Timișoara, ., nr.2, ce a fost proprietatea tabulară a Societății Anonime Institut de Chirurgie Orthopedic din Timișoara, care a fost naționalizat în anul 1956 în baza decretului nr.302/1948 și a fost dat în folosința Ministerului Sănătății, tribunalul a constatat că potrivit art. 6 din Legea nr.213/1998, valabilitatea titlului statului, in privința imobilelor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și a bunurilor dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este conditionata de caracterul valabil al titlului de preluare a bunului in patrimoniul statului, prin raportare la exigentele Constituției, ale tratatelor internaționale la care România era parte și ale legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, cu mențiunea expresa prevazuta in alineatul 2 că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În speță, Decretul nr.302/1948, în baza caruia bunul in litigiu a fost preluat prin nationalizare în anul 1956 din proprietatea tabulară a Societății Anonime Institut de Chirurgie Orthopedic din Timișoara contravenea dispozitiilor art. 36 din Constitutia Romaniei din 1965, in vigoare la acea data, care prevedea ca dreptul de proprietate personala este ocrotit de lege.
Dreptul de proprietate era garantat la data preluarii si de prevederile art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, ratificata de Romania, care stipulau in mod expres ca nimeni nu poate fi lipsit, in mod arbitrar, de proprietatea sa.
Potrivit art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege si imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare, iar potrivit art.6 alin.1, prin imobile, în sensul legii, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv.
Ca atare, bunul putea face obiectul procedurii speciale instituite de Legea nr.10/2001.
O situatie cu totul particulara o prezinta corpul nou de cladire edificat de catre S. Român ulterior nationalizarii, potrivit mentiunilor extrasului de carte funciara, documentatiei depuse si concluziilor lucrarii de specialitate efectuata in cauza.
Instanta de apel nu a infirmat solutia din primul ciclu procesual de anulare a deciziei emisa de M. S. in solutionarea notificarii formulate de către pârâta R. Henrietta L., urmare a incalcarii dispozitiilor imperative edictate de legea speciala in ce priveste persoana ori institutia competenta a solutiona notificarea. Dimpotriva, s-a reiterat caracterul mixt al demersului judiciar de fata, in revendicare si in constatare de nulitate.
Tribunalul a constatat că în anul formularii notificarii a intrat in vigoare OG nr. 70/2002, publicată în Mon.Of. nr.648/31.08.2002, si potrivit art.1 alin.5 din OG nr. 70/2002 terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea spitale clinice și spitale universitare sunt parte integrantă a domeniului public al județelor, municipiilor și sectoarelor mun. București și se dau în administrarea unităților sanitare respective prin hotărâre a consiliului județean, municipal sau de sector, după caz, iar consiliile județene, municipale sau locale nu pot percepe taxe și chirii asupra terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea spitalele clinice și cele universitare. Ulterior, prin HG 866/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, în domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale, s-a aprobat trecerea imobilelor compuse din terenuri și construcții în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare prevăzute în anexa la această hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, în domeniul public al municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale respective, imobilul din litigiu fiind menționat la poziția 2 din anexă.
Dată fiind succesiunea actelor normative, se impunea ca M. S. sa dispuna trimiterea notificarii spre competenta solutionare Primarului Municipiului Timișoara, in considerarea dispozitiilor imperative ale art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Parata R. H. L. a sustinut, pe cale de exceptie invocata in temeiul art.4 din Legea nr.554/ 2004, nelegalitatea acestui din urma act administrativ, exceptie se impune a fi respinsa in considerarea caracterului normativ al mentionatei hotarari de guvern, in conditiile in care potrivit art.4 alin.1 pot face obiect al cenzurii pe calea exceptiei de nelegalitate doar actele administrative cu caracter individual (care se adreseaza unor subiecte de drept determinate), in vreme ce alineatul 4 excepteaza in mod expres de la aceasta cale de control judiciar actele administrative cu caracter normativ, acte al caror control judecătoresc urmeaza a fi exercitat exclusiv de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
La aceeasi concluzie se ajunge, a reținut tribunalul, si prin interpretarea literala si logica a prevederilor art.8 alin.2 din Legea nr.213 din 1998, potrivit carora hotărârea de trecere a bunurilor dintr-un patrimoniu in altul poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
Tribunalul a constatat că pârâta R. H. L. are calitatea de persoană îndreptățită la masuri reparatorii, in considerarea, pe de o parte a calitatii de mostenitoare testamentara a sotiei supravietuitoare a unuia dintre asociatii principali ai societatii nationalizate, iar pe de alta, a calitatii de mostenitoare legala a fiului celor doi soti, notificarea formulata valorand acceptare expresa a mostenirii in temeiul art.4 din legea speciala de reparatie.
În speță îsi găsesc aplicarea prevederile art.31 alin.1 din legea de reparatie, care exclud masura restituirii in natura a imobilelor in ipoteza particulara prevazuta de art.3 alin.1 lit.b, stipuland in mod expres ca persoanele aratate in norma de trimitere, respectiv persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, in speta urmand a se proceda si la deducerea valorii actualizate a despagubirii primite la data nationalizarii.
Situatia de exceptie reglementata de art.18 lit.a ipoteza finala din aceeasi lege, potrivit careia restituirea in natura ar fi admisibila in cazul în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii, nu se regaseste in speta, nefiind facuta proba apartenentei tuturor asociatilor la aceeasi familie.
Astfel, Dr. L. G. nu detinea decât o parte din acțiunile Institutului Chirurgie Ortopedic, societate care era proprietara imobilului înainte de naționalizare; in concret, dintr-un număr de 2000 de acțiuni Dr. L. G., acționar principal, deținea doar 1727 acțiuni, evaluate potrivit procesului-verbal din data de 26.02.1951 la suma de 1.727.000 lei, iar in cauza nu s-a probat un transfer de actiuni din partea celorlalti actionari catre actionarul principal.
Faptul ca ulterior preluarii au fost dresate diverse acte in care se mentioneaza exclusiv numele socrului paratei, nu schimba această concluzie, intrucat in mod constant in aceste documente este prevazuta parte din valoarea imobilului cuvenita ca despagubire asociatului principal, desigur prin raportare la numarul de actiuni detinute.
In plus, potrivit art.44 alin.2 din Constitutia Romaniei, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală (cu conditia ca mostenirea sa fi fost deschisa dupa revizuirea legii fundamentale, conditie in mod evident neindeplinita in speta).
Art. 3 din Titlul X al Legii nr.247/2005 face trimitere, in aceasta privinta, la condițiile prevăzute de legea specială, fata de a carei tacere, urmeaza a se aplica dispozitiile constitutionale evocate.
Desi i s-a solicitat in mod expres pârâtei R. H. L. să facă dovada detinerii cetateniei române, aceasta nu a exhibat o proba in acest sens, motiv pentru care, tribunalul a apreciat că notificarii nu i se poate da curs decat in sensul acordarii de despagubiri in conditiile Titltului VII din Legea nr.247/2005.
Într-adevar, potrivit art.19 alin.1 din lege invocat de catre reclamanti, in situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta nefiind insa situatia de fapt a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza (fila 393 dosar vol.I).
In ce priveste componenta imobilului la data nationalizarii, au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiza tehnica intocmit in rejudecare (filele 186 si urm. si 391 si urm.) coroborate cu cele ale procesului-verbal de constatare din 30 noiembrie 1950 (fila 110 dosar, vol.II), potrivit carora sanatoriul avea in componenta corpurile A si B si terenul aferent.
P. încheierea din 27.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis cererea formulată de petentul Municipiul Timișoara, prin P., și a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1115/27.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, cu privire la identificarea imobilului în litigiu, astfel că în loc de imobilul situat în Timișoara „. nr. 2”, s-a trecut „.. 2”.
Împotriva sentinței civile nr. 1115/27.03.2013 a Tribunalului T. a declarat apel în termen legal pârâta R. H. L..
În motivare apelului, pârâta a arătat, cu privire la excepția de nelegalitate a HG nr. 977/2002, că întrucât litigiul se află pe rolul instanțelor dinainte de . noului Cod de procedură civilă, în baza art. 10 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond trebuia să sesizeze prin încheiere instanța de contencios administrativ- fiscal, iar nu să soluționeze ea însăși excepția, nefiind aplicabilă Legea nr. 76/2012 și deci noul Cod de procedură civilă.
Pârâta apelantă a mai susținut că HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului T. nu este un act administrativ normativ, ci unul individual.
Pârâta apelantă a arătat că prima instanță în mod greșit a constatat că prin decizia de casare (nr. 14/A/2010 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr._ ) nu a fost infirmată soluția de desființare a deciziei de retrocedare.
Susține că pentru instanța de fond, în raport cu art. 315 C.p.c., erau obligatorii concluziile și considerentele deciziei civile nr. 3441/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat irevocabil decizia civilă nr. 229/2007 a Curții de Apel București, prin care s-a constatat că decizia de retrocedare a intrat deja în circuitul civil și a produs efecte.
A susținut că Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, nu se aplică în cauză, deoarece instanța nu a fost sesizată cu o contestație a beneficiarului deciziei de retrocedare sau cu o acțiune pentru refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea.
Pe fond, pârâta apelantă a contestat titlul reclamanților și a susținut că HG nr. 977/2002 și HG nr. 866/2002, acte administrative individuale, care atesta apartenența imobilului în litigiu domeniului public al Județului T., contravin Legii nr. 10/2001, act normativ cu forță juridică superioară.
În acest context, a reiterat excepția de nelegalitate a HG nr. 977/2002 și a HG nr. 866/2002 și a solicitat sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal competente.
Considerând că titlul reclamanților este nelegal, nu se mai impune compararea titlurilor, a arătat pârâta apelantă.
Titlul său emis în baza Legii nr. 10/2001 derivă din calitatea sa de moștenitoare a unei persoane căreia i s-a preluat imobilul fără titlu valabil și care își păstrează calitatea de proprietar avută în momentul preluării.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului și, după rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii reclamanților.
Reclamantul intimat S. Român, prin C. L. Timișoara, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că deținătorul imobilului este S. Clinic de Urgență pentru Copii „L. T.”, iar dreptul de proprietate îl deține Municipiul Timișoara, astfel încât M. Sănătății nu este și nu a fost în măsură să soluționeze cererea de revendicare.
Consideră întemeiată soluția instanței de fond și cu privire la respingerea excepției de nelegalitate, având în vedere art. 4 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia pot face obiect al cenzurii pe calea excepției de nelegalitate doar actele administrative cu caracter individual (care se adresează unor subiecte de drept determinate), în vreme ce alineatul 4 exceptează în mod expres de la această cale de control judiciar actele administrative cu caracter normativ, acte al căror control judecătoresc urmează a fi exercitat exclusiv de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Pentru termenul din 16.10.2013 au depus la dosar cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamanților, intervenienții G. M. și P. M. și au solicitat respingerea apelului pârâtei R. H. L..
În susținerea cererii, intervenienții au arătat că în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificare cu privire la același imobil care face și obiectul prezentului dosar. Au mai arătat că în mod greșit imobilul a fost restituit pârâtei R. H. L., care nu este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
În drept, intervenienții au invocat art. 49 al. 3 și art. 51 – 55 C.p.c.
P. încheierea din 16.10.2013 (fila 101), pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamanților de intervenienții G. M. și P. M., reținând aplicabilitatea art. 51 și 52 C.p.c.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 295 al. 1 C.p.c. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul pârâtei este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a HG nr. 977/2002, prima instanță nu a soluționat pe fond această excepție, cum susține pârâta apelantă, ci a respins excepția, respectiv cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ și fiscal cu motivarea că HG nr. 977/2002 are caracter normativ și, conform art. 4 al. 4 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi cenzurată pe calea excepției de nelegalitate, ci doar printr-o acțiune în anulare adresată instanței de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004.
Pentru aceleași considerente, a fost respinsă și în apel, prin încheierea din 13.11.2013, cererea pârâtei apelante de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a HG nr. 977/2002 și HG nr. 866/2002, care, fiind acte administrative cu caracter normativ (iar nu cu caracter individual, care pot face obiectul excepției de nelegalitate în baza art. 4 al. 1 din Legea nr. 554/2004), sunt exceptate prin art. 4 al. 4 din Legea nr. 554/2004 de la controlul legalității pe calea excepției de nelegalitate.
Nu se poate reține că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 315 C.p.c. prin raportare la decizia nr. 3441/29.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. P. decizia menționată s-a soluționat recursul declarat de pârâta R. H. L. împotriva deciziei civile nr. 229/A/4.10.2007 a Curții de Apel București, prin care s-au admis apelurile reclamanților și pârâtului S. Clinic de Urgență pentru Copii L. Ț., s-a anulat sentința civilă nr. 575/2007 a Tribunalului București și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul T.. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtei R. H. L. și a stabilit în mod irevocabil că litigiul este unul de drept comun, deși se contestă o decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce-i conferă un caracter mixt, întrucât reclamanții sunt terți față de decizia contestată.
Instanța supremă nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, reținând doar că reclamanții contestă titlul pârâtei R. H. L., invocând nulitatea acestuia și invocă un titlu propriu de proprietate.
Tribunalul T., prin sentința civilă nr. 1287/4.05.2009, a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamanților Municipiul Timișoara, prin P., și S. Român, prin C. L. Timișoara, a admis în parte acțiunea acestora și a anulat decizia nr. EN 8164/15.03.2006 a Ministrului Sănătății.
A respins celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care a fost admis prin decizia civilă nr. 14/28.01.2010 a Curții de Apel Timișoara, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T.. S-a reiterat caracterul mixt al acțiunii reclamanților, acțiune de drept comun în nulitate și revendicare, dar îndreptată și împotriva unei decizii emise în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001. Fără a se infirma soluția primei instanțe de anulare a deciziei Ministrului Sănătății de retrocedare a imobilului, reținându-se însă aplicabilitatea Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit obligativitatea instanței de a se pronunța asupra temeiniciei cererii pârâtei de restituire în natură a imobilului, prin compararea titlurilor părților.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul T. în rejudecare- sentința civilă nr. 1115/27.03.2013- face obiectul prezentului apel.
Analizând comparativ hotărârea primei instanțe cu dispozițiile obligatorii ale hotărârilor prezentate anterior, se poate observa că Tribunalul T. a respectat aceste dispoziții.
A analizat pe fond cererea pârâtei R. H. L. de restituire în natură a imobilului și în mod corect a reținut că, deși are calitatea de persoană îndreptățită în baza art. 4 din Legea nr. 10/2001, imobilul nu-i poate fi restituit în natură, întrucât antecesorul său nu a fost asociat unic al Institutului de Chirurgie Ortopedie, iar pârâta nu a făcut dovada cetățeniei române.
P. urmare, în mod corect prima instanță a stabilit că pârâta R. H. L. are dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat-o să lase reclamanților imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 C.p.c., Curtea va respinge apelul declarat de pârâta R. H. L. împotriva sentinței civile nr. 1115/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Pe cale de consecință, având în vedere aceleași considerente, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții G. M. și P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta R. H. împotriva sentinței civile nr. 1115/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții G. M. și P. M..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zilede la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamanților intimați S. Român, prin C. L. al Municipiului Timișoara
- și Municipiul Timișoara, prin P.- Timișoara, .. 1, jud. T.
- pârâtei apelante R. H. L. – Oradea, .. 7, .- la av. Bot O.
- pârâtului intimat M. Sănătății- București, sector 1, .. 1-3
- pârâtului intimat S. Clinic de Urgență pentru Copii L. T.
- intervenientului G. M.- Timișoara, .. 8,. . B. și Asociații
- intervenientului P. M.- Timișoara, .. 4- la S. S. și Asociații
Emis 7 .="PlainText">
Red. R.R.- 06.01.2014;
Tehnored. C.J.- 07.01.2014; 9 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: L. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1609/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1612/2013. Curtea de... → |
|---|
