Pretenţii. Decizia nr. 1609/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1609/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1609/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1609
Ședința publică din 20.11.2013
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P., REPREZENTAT DE DGFP T., împotriva deciziei civile nr. 133/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. A. G. M. și intimata pârâtă B. NAȚIONALĂ A R., P. S. R. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței la data de 18.10.2013, răspunsul Băncii Naționale a R., prin S. R. T. la solicitarea instanței.
Instanța constată încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 30.09.2011 la Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, reclamantul K. A. - G. - M. a chemat în judecată pârâții S. R., prin M. Finanțelor P., și B. Națională a R. și a solicitat obligarea pârâții la plata sumei de 114.060 euro, echivalentul a sumei de 228.120 mărci germane, sau plata în lei la cursul oficial al zilei, cu dobânzi bancare și cu cheltuieli de judecată
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 27.11.1988, s-a făcut o percheziție la domiciliul mamei sale din Timișoara, Calea Șagului nr. 41, . persoane din cadrul fostei Miliții, care au găsit suma de_ mărci germane, sumă ce a fost ridicată și confiscată, iar ulterior depusă la BNR- sucursala T., așa cum rezultă din procesul verbal din 27.11._ și inventarul nr. 722 din 11.12.1989. Reclamantul mai arată că mamei sale nu i s-a comunicat nici un act legal de confiscare (proces verbal de contravenție sau ordonanță a procurorului și nici o hotărâre judecătorească), singurele acte primite fiind cele 2 înscrisuri menționate.
Atât din procesul-verbal, precum și din inventarul depus rezultă că mama sa K. M. Tecla, născută Arend la data de 13.06.1926 în Timișoara, de naționalitate germană, a fost deposedată de suma menționată, în baza Decretului nr. 210/1960.
S-a susținut că măsura deposedării are un caracter abuziv, având în vedere lipsa unui act legal de confiscare și lipsa unei contravenții, cu atât mai mult cu cât preluarea făcută în baza Decretului 210/1960 a fost declarată ca fiind o preluare abuzivă, fiind abrogat decretul prin pct. II.11 din anexa la Legea nr.158/2004.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480-481 C. civ.
P. sentința civilă nr._/25.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. NAȚIONALĂ A R., prin S. R. T..
A respins acțiunea formulata de către reclamant în contradictoriu cu pârâta B. NAȚIONALĂ A R. ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
A admis acțiunea civila formulata de reclamantul K. A. G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. FINANȚELOR P., prin D.G.F.P. T..
A obligat pârâtul la restituirea către reclamant a echivalentului în euro al sumei de 228.210 mărci germane, sau a echivalentului în lei la data plății a acestei sume, precum și plata dobânzilor legale calculate de la data introducerii acțiunii până la data achitării integrale a debitului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, că prin calitatea procesuala activă se înțelege existenta unei identități intre persoana reclamantului și cel care se pretinde a fi titular al dreptului dedus judecății, iar calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei astfel de identități intre persoana paratului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic supus judecații; reclamantul a depus la dosar acte din care rezultă că este fiul defunctei K. M. Tecla (decedată la data de 26.12.2008 potrivit certificatului de deces depus la dosar) care la rândul său este titulara dreptului dedus judecății, astfel ca instanța a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de către pârâți.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR, instanța a admis-o și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pârâtă, întrucât din interpretarea art. 26 al. 1 și 1^1 din OUG nr. 190/2000 și art. 40 al. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor nr. OUG 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România rezultă cănumai în cazul litigiilor având ca obiect restituirea metalelor prețioase statul va fi reprezentat în instanță de BNR, nu și atunci când litigiul are ca obiect revendicarea unor sume de bani confiscate abuziv.
Pe fond, prima instanță a reținut că, potrivit mențiunilor coroborate ale înscrisurilor de la dosar - procesul verbal din 27.11.1989 și inventarul nr. 722/11.12.1989 - în data de 27.11.1989, în urma unui control al fostei Miliții, la domiciliul defunctei K. M. Tecla – mama reclamantului, decedată anterior formulării prezentului demers judiciar, i-a fost confiscată suma de_ mărci germane, sumă de bani depusă la B. Naționala a R., în contul Statului R..
Potrivit art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”, iar potrivit art. 3, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Din cuprinsul art. 6 al. 2 din Legea nr.213/1998,rezulta ca instanțele judecătorești pot analiza legalitatea dispozițiilor de preluare de către stat a bunurilor mobile și imobile, indiferent care ar fi actul care a stat la baza preluării, respectiv act normativ, hotărâre judecătoreasca, ordonanță sau rezoluție a procurorului, act administrativ, analiza limitându-se la legalitatea dispoziției prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului.
Aceasta interpretare este confirmată și prin adoptarea și . Legii nr. 591/2004 pentru modificarea și completarea OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, care (deși nu reglementează și regimul restituirii mijloacelor de plata străine confiscate) la art.26 al.1 ind. 2, unde definește preluarea abuzivă, enumera în cadrul actelor normative în baza cărora preluarea bunurilor mobile are caracter abuziv și Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata străine, metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, decret care a stat la baza preluării de către S. R. a sumelor revendicate de reclamant, în speța dedusă judecății.
Prima instanță a reținut aplicabilitatea în cauză a art. 480 și 481 C. civ., care garantează dreptul de proprietate, coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A reținut și aplicabilitatea art. 998 C. civ. (răspunderea civilă delictuală) precum și art. 1082, 1084 și 1088 C. civ. privind dreptul la daune interese.
Considerând că decretul nr. 210/1960, în baza căruia a fost preluată suma în valută de la autoarea reclamantului, contravenea art. 480 și 481 C. civ., precum și art. 36 din Constituția R. din 1865 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva sentinței civile nr._/25.09.2012 a Judecătoriei Timișoara a declarat apel pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., care a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr. 133/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
A fost respinsă cererea intimatului reclamant de obligare a pârâtului apelant la cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că „bunurile - fără a distinge între imobile și mobile - preluate de stat fără un titlu valabil, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora DACA NU FAC OBIECTUL UNOR LEGI SPECIALE DE REPARAȚIE” și că „instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.
P. urmare, acțiunilor în revendicare din specia celei pendinte le-a fost conferit caracter imprescriptibil. Retrocedarea jurisdicționala a unor asemenea bunuri rămâne subsumata cerinței constatării jurisdicționale a ineficacității actului de preluare si, cu precădere, a inexistenței unei legi speciale de reparație. Cum legiuitorul a omis sa reglementeze printr-o lege speciala de reparație și restituirea mijloacelor de plata străine, preluate de stat în mod abuziv și cum Decretului nr. 210/1960, în temeiul căruia a operat preluarea valutei (a se vedea procesul verbal din 27.11.1989 și inventarul nr. 722/11.12.1989 - în data de 27.11.1989, - filele 5 și 6 din dosarul de fond), este contrar art. 12 din Constituția din 1952, sub imperiul căreia a fost edictat (ceea ce, de altfel, a atras și inserarea lui în corpul listei actelor normative supuse abrogării prin Decretului-lege nr.9/1989 și, finalmente, abrogarea integrala prin Legea nr. 158/2004) îi lipsește aptitudinea de a conferi statului legitimitate în stăpânirea bunurilor pendinte reclamate jurisdicțional, se detașează și concluzia că în speța sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revendicării, configurata legislativ de art.6 din Legea nr. 213/1998.
Nu pot fi deci primite susținerile apelantului vizând prescriptibilitatea și inadmisibilitatea acțiunii, a reținut instanța de apel.
Nici excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului-intimat nu se privește a fi fondată, pentru că înscrisurile depuse în probațiune - procesul verbal din 27.11.1989 și inventarul nr. 722/11.12.1989, copia cărții de identitate, certificatul de naștere și certificatul de calitate de moștenitor nr. 59/13.11.2102 au confirmat calitatea reclamantului de moștenitor al persoanei supusa operațiunii de preluare abuzivă
În acest context, reclamantul are dreptul de a accede la o instanța independenta și imparțiala, apta a da o hotărâre în baza materialului probator, după o analiza aprofundata în fapt și în drept - cauza V. contra R. din 22.05.1999-). Tribunalul, în baza disp. art. 296 C. pr. civ, a respins apelul.
Tribunalul a respins însă cererea reclamantului de obligare a pârâtului Statului R. la plata onorariului de succes. Onorariul de succes nu se circumscrie cheltuielilor de judecată în accepția art. 274 C. pr. civ. efectuate în litigiu de partea ce nu se află în culpă, ci reprezintă o modalitate de gratificare a apărătorului ales, fiind expresia recompensării avocatului pentru merite deosebite. Onorariul de succes nu reprezintă echivalentul efortului avocatului pentru munca prestată, ci un premiu acordat de client în baza acordului de voință liber exprimat, fiind datorat sub condiția suspensivă a obținerii unui rezultat (a se vedea în acest sens, ÎCCJ, dec civ. nr._.11.2006.
Împotriva deciziei civile nr. 133/22.02.2013 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin DGFP T..
În motivarea recursului, a invocat excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita obligarea Statului R. la restituirea sumei în valută. A arătat că prima instanță s-a prevalat în admiterea acțiunii de OUG nr. 190/2000, care enumeră la art. 26 alin. 12 în cadrul actelor normative din baza cărora preluarea bunurilor mobile are un caracter abuziv și Decretul nr. 210/1960, iar în această situație acțiunea reclamantului K. A. G. M., introdusă în 2011, este prescrisă, întrucât trebuia promovată până la data de 31.12.2009, conform art. 26 alin. 1 din OUG nr. 190/2000.
Pârâtul recurent a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului bazată pe faptul că, în opinia recurentului, reclamantul nu a făcut dovada că suma de bani în valută a fost confiscată de la K. M. Tecla. A arătat că din inventarul nr. 722/14.04.1989 rezultă că s-au confiscat sume de bani de la numitul Hazza Sahloul, iar nu de la K. M. Tecla. În evidențele pârâtei BNR – S. Timișoara nu este înregistrată confiscarea sumei de 228.210 mărci germane pe numele K. M. Tecla.
Pârâtul recurent s-a înscris în fals cu privire la inventarul nr. 722/11.12.1989 care a stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului. A arătat că acest înscris apare ca fiind semnat de către BNR S. T., însă nu corespunde cu inventarele din evidențele acestei pârâte, iar reclamantul nu a depus la dosar originalul. P. urmare, a arătat pârâtul recurent, asupra acestui înscris planează suspiciunea că ar putea fi falsificat în scopul obținerii unei importante sume de bani.
Pe fond, a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât nu s-au depus probe concludente privind confiscarea sumei de bani pretinse și preluarea la bugetul statului.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pârâta intimată BNR – S. R. T. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., prin DGFP T.. În motivare, a susținut excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât inventarul nr. 722 prezentat de acesta nu corespunde cu cel cu același nr. din evidențele băncii, fiind diferite data întocmirii, sumele confiscate și persoana de la care s-au confiscat.
De asemenea, a reiterat lipsa calității procesuale pasive a Băncii Naționale a R. întrucât, conform art. 43 din Decretul nr. 410/1960, calitatea de mandatar al statului în materie valutară revenea Băncii Române de Comerț Exterior.
P. concluziile scrise, reclamantul K. A. G. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministarul Finanțelor P., prin DGFP T., este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect instanța de apel a respins excepția prescripției acțiunii reclamantului, iar această excepție nu a fost analizată în raport cu OUG nr. 190/2000, care nu a stat, de altfel, nici la baza admiterii acțiunii reclamantului, cum susține pârâtul recurent.
S-a făcut referire la OUG nr. 190/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 591/2004 doar în privința valabilității titlului statului asupra sumei confiscate de la antecesoarea reclamantului. Această orgonanță a Guvernului, prin art. 26 alin. 12 a cuprins în enumerarea actelor normative calificate abuzive și Decretul nr. 210/1960, decret în baza căruia a fost preluată valuta de la antecesoarea reclamantului.
OUG nr. 190/2000 nu reglementează însă regimul restituirii mijloacelor de plată străine, ci doar regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase din România.
P. urmare, în speță nu se aplică termenul special de prescripție prevăzut de OUG nr. 190/2000, acțiunea fiind imprescriptibilă în raport cu dreptul comun în materie de revendicare, așa cum corect a reținut instanța de apel.
Pârâtul recurent a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că acesta nu a făcut dovada preluării de către stat de la antecesoarea sa a sumei de 228.120 mărci germane, nejustificând în consecință calitatea necesară pentru revendicarea acestei sume.
Pârâtul recurent pune sub semnul întrebării veridicitatea inventarului nr. 722/11.12.1989, depus de reclamant la dosar (fila 6 din dosarul de fond) pentru a dovedi predarea de către Miliția județului T. la BNR - S. Timișoara a sumei de 228.120 mărci germane, sumă ce fusese confiscată de la K. M. Tecla, antecesoarea reclamantului.
Pârâta B. Națională a R., prin reprezentant, a depus la dosar inventarul nr. 722/14.04.1989 (fila 50 din dosarul de fond), din care rezultă că de la numitul Hazza Sahloul s-au preluat și s-au predat băncii mai multe sume în valută (mărci germane, dolari SUA și dinari).
Se susține că doar acest proces-verbal cu nr. 722 (dar din 14.04.1989) există în evidențele BNR, iar în data de 11.12.1989 nu figurează intrări de valută confiscată în evidențele acestei instituții (fila 90 din dosarul de recurs).
Curtea constată însă că și din acest punct de vedere reclamantul are legitimare procesuală activă. Acesta a dovedit faptul confiscării de la antecesoarea K. M. Tecla a sumei de 228.120 mărci germane nu numai cu inventarul nr. 722/11.12.1989, ci și cu procesul - verbal nr. 881.322/27.11.1989 (fila 5 din dosarul de fond), emis de M. de Interne – Inspectoratul Județului T., prin care, în baza art. 39 din Decretul nr. 210/1960, s-a confiscat de la K. M. Tecla suma de 228.120 mărci germane.
Coroborând acest proces-verbal cu inventarul nr. 122/11.12.1989 prezentate de reclamant, se poate observa că pe inventar sunt indicate numărul (881.322) și data (27.11.1989) procesului-verbal de confiscare indicat anterior, aspect ce-i conferă, alături de ștampilele aplicate ale celor două instituții (Miliția Județului T. ș BNR - S. Timișoara), valoarea unui act oficial.
De altfel, cererea pârâtului de înscriere în fals în ceea ce privește inventarul nr. 122/11.12.1989 a fost respinsă prin încheierea din 25.09.2013, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 183 C. pr. civ., după ce, în prealabil, instanța a pus în vedere părților să prezinte originalele celor două înscrisuri.
P. întâmpinare, pârâta BNR a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, însă această excepție nu se impune a fi analizată, susținerea ei fiind lipsită de interes în condițiile în care a fost admisă de către prima instanță, care a și respins acțiunea reclamantului față de această pârâtă, fără ca sentința să fie atacată sub acest aspect și intrând în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum rezultă din considerentele anterioare referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantului, în mod corect a fost admisă acțiunea acestuia, iar instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, întrucât reclamantul a dovedit faptul confiscării valutei de la antecesoarea sa, iar confiscarea bazată pe Decretul nr. 210/1960 a fost abuzivă, situație ce determină legalitatea și temeinicia acțiunii reclamantului.
Față de aceste considerente, neputându-se reține art. 304 pct. 9 C. pr. civ, întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textelor legale incidente cauzei, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., împotriva deciziei civile nr. 133/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Cererea reclamantului intimat pentru cheltuieli de judecată este neîntemeiată. P. cererea de la fila 66, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului recurent la cheltuieli de judecată(onorariu de avocat) de 50.000 lei pentru toate cele trei grade de jurisdicție.
Reclamantul nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, prin care s-a luat act că nu a solicitat cheltuieli de judecată, și nici recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care i s-a respins cererea pentru cheltuieli de judecată. P. urmare, nu poate solicita direct în recurs cheltuieli de judecată pentru ciclurile procesuale anterioare (omisso medio).
Pe de altă parte, înscrisurile depuse în recurs cu privire la cheltuielile de judecată confirmă onorariul de succes plătit de reclamant avocatului său, însă onorariul de succes nu se circumscrie cheltuielilor de judecată reglementate de art. 274 C. pr. civ., ci reprezintă o modalitate de recompensare a avocatului pentru merite deosebite.
În consecință, Curtea va respinge cererea formulată de reclamantul K. A. G. M. pentru cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP T., împotriva deciziei civile nr. 133/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Respinge cererea formulată de reclamantul K. A. G. M. pentru cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/13.12.2013
Teh. AMT/2 ex./30.12.2013
Primă instanță: Judecătoria Timișoara – jud. A. L. D.
Instanță apel: Tribunalul T. – jud. A. A., C. B.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 513/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Hotărâre din 20-11-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
