Legea 10/2001. Sentința nr. 1687/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1687/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2012 în dosarul nr. 1591/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1591
Ședința publică din 19 iunie 2012
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. A. D. împotriva sentinței civile nr.1687/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREAPROPRIETĂȚILOR BUCUREȘTI, S. R. P. M. FINANȚELOR P. – REPREZENTAT P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINDNȚALOR P. C.-S., S. R. P. P. JUDEȚULUI C.-S. – REȘIȚA și S. R. P. C. L. AL M. REȘIȚA, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. D. N. pentru pârâtul intimat S. R. prin C. L. al M. Reșița, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 19.06.2012, comunicată prin fax, adresa nr._/13.06.2012 emisă de pârâta intimată A. Națională pentru R. Proprietăților București, răspuns la adresa instanței de la fila 22 dosar.
Reprezentantul pârâtului intimat S. R. prin C. L. al M. Reșița depune la dosar delegație și în xerocopie adresa nr.3/_ din 10.10.2011 emisă de Instituția Prefectului Județului C.-S. și înregistrată la A. Națională pentru R. Proprietăților sub nr.5383/13.10.2011, la care s-a anexat procesul verbal de predare-primire a dosarelor soluționate conform Legii nr.10/2001, republicată, în care se află menționată antecesoarea reclamantei recurente, numita R. M.. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic M. D. N. pentru pârâtul intimat S. R. prin C. L. al M. Reșița solicită respingerea recursului declarat de reclamanta recurentă N. A. D. și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Arată că dosarul administrativ a fost transmis Autorității Naționale pentru R. Proprietăților București, urmând a se stabili despăgubirile.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. sentința civilă nr.1687/02.11.2011, Tribunalul C.-S. – Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta N. A.-D. pentru despăgubiri bănești.
P. a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /31.08.2011, reclamanta N. A.-D. a chemat în judecată pe pârâții A. Națională pentru R. Proprietăților, S. R. prin M. Finanțelor P., S. R. prin P. jud.C.-S. și S. R. prin C. L. al jud. C.-S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâții la plata unei despăgubiri bănești în cuantum de 32.306 lei, reprezentând contravaloarea imobilului situat în municipiul Reșița, înscris în CF nr.2746 Reșița Română, nr.top. 52/a/II, preluat abuziv de statul român în perioada comunistă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr.273/2001, înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc N. N. din Reșița a revendicat în calitate de persoane îndrituite, în condițiile Legii nr.10/2001 imobilul situat în municipiul Reșița, înscris în CF nr.2746, Reșița Română, nr.top. 52/a/II.
P. dispoziția nr.3902/21.04.2009 emisă de Primarul municipiului Reșița s-a admis acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, art.16 Titlul VIII din Legea nr.247/2005, respectiv suma în valoare de 32.306 lei, comunicată în decursul anului 2009 atât Prefecturii jud.C.-S. cât și Comisiei de Aplicare a Legilor Proprietății pentru a pune în aplicare dispozițiile acesteia, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns favorabil.
Această dispoziție a înaintat-o de asemenea instituției „A. Națională pentru R. Proprietăților, însă nu i-au comunicat niciun răspuns.
În aceste condiții, reclamanta a arătat că nu are nicio garanție că există o speranță legitimă în soluționarea pe această cale a notificării sale într-un termen rezonabil pentru care solicită onoratei instanțe să constate pe cale incidentă că dispozițiile titlului 8 din Legea nr.247/2005 contravin prevederilor art.6 din CEDO și art.1 din Protocolul Adițional, încălcându-i-se dreptul de proprietate cât și dreptul la un proces echitabil sub aspectul depășirii duratei terenului rezonabil de soluționare a cauzelor.
Precizează că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie acțiunea în pretenții vizând răspunderea Statului român pentru privarea nelegală de proprietate realizată prin preluarea abuzivă a bunului susmenționat în perioada comunistă fără acordarea vreunei despăgubiri până în prezent, îl reprezintă art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană de la Strasbourg pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului raportat la art. 11, art.20 al.2 din Constituția României.
S. R., prin M. Finanțelor P. reprezentat prin DGFP C.-S. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acțiunii. P. această întâmpinare pârâtul invocă excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă solicitând scoaterea sa din cauză.
Pârâtul a susținut că M. Finanțelor P. nu are competența în temeiul Legii nr.10/2001, să emită sau să modifice dispoziții, iar măsurile reparatorii se acordă de Comisia centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
S. R. prin C. L. al municipiului Reșița, prin Primar a formulat de asemenea întâmpinare în cauză, în temeiul art.115-118 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acesteia. P. această întâmpinare, pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâtului S. R. prin C. L. al jud.C.-S., excepție față de care reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că dorește să se judece cu S. R. prin C. L. al municipiului Reșița și nu al jud.C.-S..
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, material probator din analiza căruia s-a reținut că prin notificarea nr.273/2001, înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc N. N. din Reșița a revendicat în calitate de persoane îndrituite, în condițiile Legii nr.10/2001 imobilul situat în municipiul Reșița, înscris în CF nr.2746, Reșița Română, nr. top. 52/a/II.
P. dispoziția nr.3902/21.04.2009 emisă de Primarul municipiului Reșița s-a admis acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, art.16 Titlul VIII din Legea nr.247/2005, respectiv suma în valoare de 32.306 lei.
Reclamanta a făcut demersuri pentru aplicarea acestei dispoziții la P. județului C.-S., la Comisia de Aplicare a Legilor Proprietății, dar și la A. Națională pentru R. Proprietăților, însă nu a primit nici un răspuns favorabil.
În baza art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat prin DGFP C.-S..
Conform dispozițiilor art.16 și următoarele din Titlul VII din Legea nr.247/2005, sumele de bani solicitate cu titluri de despăgubire se acordă printr-o decizie dată de Comisia centrală, legea nestabilind în sarcina Ministerului Finanțelor P. și DGFP C.-S. vreo obligație în acest sens.
Măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziția motivată a primarului, respectiv a primarului general al municipiului București.
În conformitate cu prevederile art.28 al.3 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată, M. Finanțelor P. putea fi chemat în judecată de către persoana îndreptățită dacă nu se cunoștea unitatea deținătoare a imobilului sau dacă nu a primit niciun răspuns din partea primăriei în termenul prevăzut de lege.
În aceste condiții, s-a apreciat că această excepție este întemeiată, motiv pentru care o fost admisă și respinsă acțiunea reclamantei față de acest pârât pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, s-a constatat că P. județului C.-S. a exercitat controlul de legalitate asupra dosarului reclamantei și l-a depus la A. Națională pentru restituirea Proprietăților, respectiv Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor astfel cum reiese din adresa nr.3/_ din 10.10.2011.
P. urmare, dosarul reclamantei a ajuns la A. Națională pentru R. Proprietăților, unde este în curs de soluționare.
În aceste condiții, s-a apreciat că acțiunea reclamantei față de pârâtul C. L. al municipiului Reșița și față de P. Jud. C.-S. a rămas fără obiect, astfel încât a fost respinsă, iar față de pârâta A. Națională pentru restituirea Proprietăților s-a constatat a fi prematură, astfel fiind respinsă și față de această pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta N. A.-D. solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
Arătând care au fost demersurile în procesul anterior pentru obținerea recunoașterii prin procedurile legii speciale a dreptului său de a fi despăgubită cu suma de 32.306 lei pentru imobilul ce nu-i mai poate fi retrocedat, reclamanta a criticat sentința Tribunalului C.-S. pentru faptul că nu a luat în discuție fondul susținerilor sale prin care s-a solicitat să se constate că niciuna din autoritățile implicate în procedura de acordare a despăgubirilor nu au întreprins nimic pentru a se asigura plata efectivă a despăgubirii stabilite în procedura administrativă a Legii nr.10/2001, respectiv Primăria municipiului Reșița și P. C.-S. nu au înaintat dosarul conform și complet Autorității Naționale pentru R. Proprietăților iar aceasta nu i-a răspuns reclamantei când anume va putea beneficia de reparația materială astfel stabilită, așa încât – în opinia reclamantei – acțiunea sa trebuie admisă.
Reclamanta a mai susținut că dispozițiile Legii nr.10/2001 contravin art.1 al Protocolului nr.1 (adițional) la Convenție pentru că i se încalcă nejustificat și de timp îndelungat dreptul de proprietate precum și art.6 al aceleiași Convenții care garantează dreptul la un proces efectiv și echitabil și că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că mecanismul de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr.10/2001 nu este unul funcțional.
P. întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât S. român prin C. L. al municipiului Reșița a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Ca probă nouă în recurs au fost depuse la dosar adresa nr._/13.06.2012 a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților și adresa nr.3/_/10.10.2011 a Prefecturii C.-S. care atestă stadiul de soluționare a dosarului pentru despăgubiri al reclamantei N. A. D..
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 C.pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că dreptul reclamantei la despăgubiri a fost recunoscut – așa cum în mod corect prevăd dispozițiile art.6 al.3 din Legea nr.213/2008 – în etapa administrativă a procedurii speciale de reparație materială prevăzute de Legea nr.10/2001, mai precis prin Dispoziția nr.3902/21.04.2009 prin care Primarul municipiului Reșița a propus acordarea de despăgubiri acesteia și unui alt proprietar (R. P.) în sumă de_ lei (vechi), reprezentând contravaloarea unui imobil preluat de stat și care nu mai poate fi restituit.
Din economia probelor dosarului nu rezultă că această dispoziție ar fi fost contestată în instanță.
P. urmare, dosarul de acordare a despăgubirilor, și-a urmat cursul firesc prevăzut de dispozițiile legii speciale (Titlul VII al Legii nr.247/2005 care a modificat și completat Legea nr.10/2001) astfel încât – așa cum s-a dovedit prin actele noi depuse în recurs – în prezent el a fost transmis de Primăria municipiului Reșița și se află în gestionarea Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților, urmând a fi emisă decizia ce constituie titlul de despăgubire însă acest lucru nu este posibil imediat întrucât prin OUG nr.4/2012 procedurile în materie au fost suspendate pentru o perioadă de 6 luni.
În atare condiții, obligarea directă a Statului român prin M. Finanțelor P. sau a autorităților reprezentative ale administrației locale la plata despăgubirilor pentru imobilele naționalizate, în cadrul unei acțiuni de drept comun – cum este și cea de față -, este inadmisibilă.
Aceste concluzii se degajă atât din dispozițiile art.6 al.3 din Legea nr.213/1998, amintită anterior, din Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite (care, într-un recurs în interesul legii în materie, prin luarea în considerare inclusiv a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, a statuat că reclamanții nu au opțiunea între dispozițiile legii speciale de reparație și dispozițiile de drept comun și că prioritate au cele dintâi) și, mai recent, din Decizia nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de recurs în interesul legii (care prevede că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, îndreptate împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun dar și de art.1 al Protocolului adițional la Convenție – invocat și de reclamantă în acțiunea de față – sunt inadmisibile).
Chiar dacă – în ipoteza teoretică și ideală pentru reclamantă – pentru anumite situații, legea ar fi recunoscut ca posibilă o acțiune de drept comun pentru acordarea despăgubirilor ca alternativă la cea consacrată prin legea specială, oricum un atare demers nu ar fi fost posibil în cazul concret al reclamantei întrucât ea a uzat, de la bun început de procedurile legii speciale, epuizându-și astfel opțiunea procesuală.
P. toate aceste considerente de drept și de fapt Curtea constată ca fiind temeinică și legală sentința civilă nr.1687/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S., motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta N. A. D. împotriva sentinței civile nr.1687/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2012.
Președinte, Judecător, P. Judecător,
M. L. D. C. C. R.
- aflat în concediu de odihnă -
VICEPREȘEDINTE
F. D.
Grefier,
M. M.
Red.DC/20.06.2012
Tehnored.MM/2 ex/16.07.2012
Instanță fond: Tribunalul C.-S. – jud.S. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1561/2012. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 103/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
