Pretenţii. Decizia nr. 1295/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1295/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 1295/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1295
Ședința publică din 2 mai 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul Ț. E. F. și de pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile părților prezente, care au avut loc în cauză, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.04.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 02.05.2012.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
P. acțiunea înregistrată la 26.03.2009 la T. T. sub nr._, reclamantul Ț. E. F. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_,25 lei (_ lei +4849,25 lei), care reprezintă despăgubiri în ceea ce privește venitul pe care îl putea realiza în perioada 27.04.2004 – 06.08.2004, și pentru cheltuielile pe care le-a făcut în legătură cu desfășurarea procesului în care a fost cercetat penal pentru infracțiunea de trafic de influență și pentru infracțiunea de înșelăciune.
A solicitat obligarea pârâtului și la plata despăgubirilor morale în sumă de 600.000 euro, care reprezintă despăgubiri pentru atingerea adusă personalității sale și familiei sale, și anume cinstea, demnitatea, onoarea și prestigiul profesional, dar și pentru faptul că starea sănătății soției sale și a tatălui său a fost afectată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost reținut, arestat și cercetat penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 215 Cod penal.
A arătat că în urma unui denunț al numiților Nerad Cosara și B. E., la data de 27.04.2004 s-a dispus efectuarea unei percheziții și realizarea unui flagrant la locuința sa, unde are și biroul de avocat, sens în care organele de urmărire penală au intrat în locuință înaintea sa și au susținut că au găsit o sumă de 1200 dolari într-un dosar, dar fără a se putea dovedi că el a primit acei bani, deoarece nici pe dosar și nici pe bani nu s-au găsit amprentele sale, ci ale altei persoane.
Din acel moment însă a fost reținut și apoi arestat preventiv până la 06.08.2004.
Cauza a fost strămutată la Judecătoria B..
În faza de apel, a arătat reclamantul, a fost achitat de către T. B., hotărârea fiind menținută și de Curtea de Apel B., care a respins recursul Parchetului de pe lângă T. B..
Toată această situație,a arătat reclamantul, reflectată în mod tendențios în presa scrisă a dus la formarea unei opinii negative referitoare la persoana sa,care i-a distrus cariera profesională, pe lângă faptul că i-a fost pusă la îndoială onoarea și demnitatea de către prieteni și colegi.
De asemenea, a fost afectată întreaga sa familie, soției sale declanșându-i-se o boală incurabilă, iar tatălui său agravându-i-se boala de inimă.
În drept, reclamantul a invocat art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, art. 998 și 999 cod civil și art. 1084 Cod civil.
P. sentința civilă nr. 5451/16.11.2011, pronunțată în dosarul nr._, în rejudecare după casarea dispusă prin decizia civilă nr. 129/27.01.2011 a Curții de Apel Timișoara, pentru că în mod greșit fusese respinsă acțiunea ca inadmisibilă, T. T. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Ț. E. F. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei, cu titlul de despăgubiri.
A respins în rest acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul Ț. E. F. a fost reținut, arestat si cercetat pentru infracțiunile de trafic de influentă si înșelăciune, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de trei luni.
Nu se poate retine ca fiind dovedit prejudiciul material pretins de reclamant, care susține ca ar fi putut obține un venit substanțial în perioada in care a fost reținut si arestat, în condițiile în care nu dovedește ce onorarii obținea si câte cauze pentru care era remunerat cu sumele pretinse avea înainte de incidentul prejudiciator.
Nu se dovedește, de asemenea, nici faptul că suferința soției sale este cauzată de cele întâmplate, in condițiile în care nu se cunoaște etiologia acestor boli.
Martorii audiați au arătat si faptul ca reclamantul s-a schimbat, el devenind introvertit, timorat, mai puțin sigur pe sine, precum si faptul că membrii familiei sale au fost în mod evident afectați de acuzațiile aduse fiului, respectiv soțului.
Reclamantul a fost achitat nu pentru lipsa faptei sau a vinovăției, ci pentru lipsa laturii obiective, reținându-se ca sunt lipsite de valoare probatorie actele premergătoare întocmite înainte de începerea urmăririi penale prin neîntocmirea si necuprinderea acestora într-un proces verbal, conform art. 244 C.proc.penala.
Este însă evident ca prin cercetarea sa penala si prin expunerea cazului său în presă, în care s-au făcut afirmații grave cu privire la corectitudinea sa, reclamantul a suferit un prejudiciu constând în atingerea adusa onoarei si reputației sale profesionale, prejudiciu ce se impune a fi reparat .
Analizând toate aceste aspecte sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, prima instanță a constatat că reclamantul a suferit un prejudiciu ce se impune a fi reparat în limita celor dovedite prin probele administrate si a apreciat ca o suma de 10.000 lei reprezintă o justă despăgubire în acest sens, având în vedere si practica CEDO in cauza G. vs România.
Împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011 a Tribunalului T. au declarat apel în termenul legal atât reclamantul, cât și pârâtul.
În baza art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, la termenul din 25.04.2012, după ce a pus în discuția părților natura juridică a căii de atac, instanța a calificat în recurs calea de atac declarată în cauză de părți.
În motivarea recursului său, reclamantul Ț. E. F. a arătat că prima instanță i-a acordat 10.000 lei cu titlul de despăgubiri, fără a specifica pentru ce s-au acordat aceste despăgubiri, și a respins restul despăgubirilor, fără a preciza din nou la care se referă.
A mai arătat că a dovedit prejudiciul material, constând în venitul pe care l-ar fi realizat în perioada în care a fost arestat, precum și în cheltuielile pe care le-a făcut cu strămutarea cauzei penale.
În privința despăgubirilor morale, a arătat că suma ce i s-a acordat este lipsită de logică și de bun simț, fiind ruptă de realitate, prin raportare la starea de fapt reținută în cauză.
În motivarea apelului pârâtului, s-a reiterat excepția tardivității acțiunii reclamantului, în sensul că nu a fost introdusă cu respectarea termenului de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, conform art. 506 alin. 2 Cod procedură penală.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că prima instanță i-a acordat reclamantului despăgubiri, deși prejudiciul nu a fost dovedit.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantului este întemeiat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtului este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza mai întâi excepția tardivității acțiunii reclamantului, excepție pe care o va înlătura, considerând că acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură civilă.
Decizia penală nr. 55/01.03.2007 a Tribunalului B., prin care reclamantul Ț. E. F. a fost achitat, a devenit definitivă la 28.09.2007, când s-a pronunțat decizia penală nr. 627 a Curții de Apel B..
Reclamantul a introdus acțiunea în pretenții la T. T. la 26 martie 2009.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, acțiunea reclamantului se încadrează în dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală, având în vedere că a fost achitat printr-o hotărâre judecătorească, după ce inițial fusese condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune. În perioada urmăririi penale și a cercetării judecătorești a fost reținut și arestat preventiv în perioada 27.04.2004 – 06.08.2004.
În această situație, art. 504 alin. 1-3 Cod procedură penală îi dă dreptul la repararea de către stat a pagubelor suferite, materiale și morale.
Pentru a obține despăgubiri, trebuie mai întâi dovedită paguba suferită.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, acestea sunt dovedite doar în parte. Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, reclamantul a solicitat despăgubiri constând în venitul pe care l-ar fi realizat în cele patru luni de arestare preventivă, dar nu a depus la dosar nici o dovadă a veniturilor pe care le realiza ca avocat anterior arestării. A depus la dosar doar un contract de asistență juridică, cel încheiat cu o zi înaintea arestării, la 26.04.2004, cu persoana care ulterior l-a denunțat și a generat litigiul penal finalizat prin achitarea sa.
Reclamantul a făcut doar dovada cheltuielilor pe care le-a efectuat în legătură cu desfășurarea procesului penal în urma căruia a fost în final achitat (filele 50 și 51din dosarul de apel).
În schimb, prejudiciul moral, al său și al familiei este evident și a fost dovedit.
Atât perioada arestării preventive, cât și procesul propriu-zis i-au adus grave prejudicii morale, reflectându-se în atingerile aduse onoarei și reputației sale în societate, având în vedere și modalitatea în care a fost prezentat în presă cazul său.
P. urmare, nu se poate reține, așa cum susține recurentul pârât, că reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral suferit.
Nici sistemul nostru legislativ și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, urmând ca judecătorul să decidă în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.
În privința reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ tocmai datorită dificultății cuantificării unui asemenea prejudiciu.
Trebuie totuși respectat principiul proporționalității prejudiciului cu despăgubirea acordată și principiul echității.
Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.
Suma acordată de prima instanță, de 10.000 lei, evident cu titlul de despăgubiri morale, fapt ce rezultă din motivarea hotărârii, este însă mult prea mică în raport cu suferințele morale pe care reclamantul le-a îndurat, nefiind respectate principiile enunțate anterior.
Curtea consideră că o sumă de 10.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă și rezonabilă a reclamantului.
Față de considerentele reținute anterior, în baza art. 312 alin. 3 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 504-506 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul Ț. E. F. împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., la plata în favoarea reclamantului a sumelor de 4.849,25 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, și de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.
Va respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Pentru aceleași considerente, va respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ț. E. F. împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., la plata în favoarea reclamantului a sumelor de 4.849,25 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, și de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. T., împotriva sentinței civile nr. 5451/16.11.2011, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
RUJIȚA R. F. Ș. G. O.
GREFIER,
L. P.
Red R.R./29.05.2012
Tehnored L.P./13.06.2012
Ex.2
Primă instanță:
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1307/2012. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1561/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
