Prestaţie tabulară. Decizia nr. 356/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 356/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 356/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 356/R

Ședința publică din 28 Februarie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: D. K.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C. și recurenta pârâtă reclamantă reconvențională S. E., împotriva deciziei civile nr. 833/A/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient accesoriu Cabinet de M. D. Dr. Dumtrescu D., având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns în reprezentarea recurentului reclamant pârât reconvențional, avocat V. Kola C., în reprezentarea recurentei pârâte reclamantă reconvențională răspunzând avocat T. D., lipsă fiind intimatul intervenient accesoriu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură al instanței, de către recurenta pârâtă reclamantă reconvențională la data de 20.02.2013, întâmpinare, la data de 21.02.2013 de către recurentul reclamant pârât reconvențional, întâmpinare, iar la data de 28.02.2013 de către intimatul intervenient accesoriu, întâmpinare, calificată ca fiind concluzii scrise urmare a nerespectării dispozițiilor art. 308 alin. 2 Cod procedura civilă, comunicând un exemplar al acestui înscris reprezentantelor părților prezente la acest termen de judecată. Se constată că recurentul reclamant pârât reconvențional a depus la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru de 1171 lei și timbru judiciar de 2,5 lei, conform dispozițiilor din instanței.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Reprezentanta recurentului reclamant pârât reconvențional solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă reclamantă reconvențională S. E. și menținerea în tot a hotărârii instanței de fond. Arată că hotărârea recurată a fost motivată contradictoriu, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Același text normativ este incident și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de apelantă. Cu ocazia pronunțării hotărârii supuse recursului, instanța a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a actului dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia, în speță fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. În cauză este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanță făcând o greșită interpretare și aplicare a legii în sensul că „promisiunea de vânzare-cumpărare a fost revocată tacit”, în speță fiind vorba de spre o promisiune de vânzare-cumpărare a unui imobil. Instanța a apreciat că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu a fost revocată de dl. B. Adalbert prin Procura autentificată sub nr. 80 din 10.01.2000 în contextul în care instituția revocării, nu este incidență în speță, așadar instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Solicită respingerea recursului promovat de recurenta pârâtă reclamantă reconvențională ca nefondat. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariul de avocat.

Reprezentanta recurentei pârâtă reclamantă reconvențională solicită admiterea recursului formulat de aceasta și, pe cale de consecință, modificarea în parte a deciziei civile atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale și constatării nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract, radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare ca efect al nulității absolute și menținerea în rest a Deciziei civile nr. 833/A/2012, iar, în subsidiar, în cazul în care se va respinge cererea de constatare a nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract, radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare urmare a respingerii acțiunii principale și ca efect al revocării tacite a promisiunii de vânzare cumpărare prin intervenirea succesivă a contractelor de mandat și prin raportare la actele juridice încheiate ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare; menținerea în rest a Deciziei civile nr. 833/A/22.11.2012 ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar Chitanța nr. 105/30.01.2013 privind achitarea onorariului de avocat. Solicită respingerea recursului declarat de recurentul reclamant pârât reconvențional ca netemeinic și nelegal.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 833/A/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admis apelul declanșat de către apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E., împotriva sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C., și, respectiv cu intimatul-intevrenient accesoriu Cabinet de Medicina D. D. D. S..

A fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamantul pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C. în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvențională S. E. cum și cererea reconvențională formulată de cea din urmă în contradictoriu cu cel dintâi.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Cabinet de Medicina D. D. D. S. în favoarea reclamantului-pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C..

A fost obligat intimatul-reclamant pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C. la plata către apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E. a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial avansat în fața primei instanțe și în calea de atac a apelului în cel de-al doilea ciclu procesual.

Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra apelului, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr._/17.12.2008 a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă și a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Cabinet de M. D. Dr. Dumtrescu D..

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C. a chemat în judecată pârâta S. E. și a solicitat instanței: să constate că între Cabinetul avocat V.-K. C. și antecesorul pârâtei, B. Adalbert, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare cumpărare) sub semnătură privată la data de 23.01.1998, prin care acesta din urmă, s-a obligat să vândă în schimbul sumei de 2.000 DM, achitați integral, imobilul din Timișoara, .. 1, . CF ind._ Timișoara, la data abolirii interdicției de înstrăinare a imobilului prevăzută de Legea 112/1995; obligarea pârâtei, în calitate de unică moștenitoare a defunctului să încheie actul autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din Timișoara .. 1, . CF ind._ Timișoara cu nr. top. 387/XVII, iar în caz de refuz să se pronunțe o sentință care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și intabularea acesteia în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că între Cabinetul de avocat V.-K. C. și numitul B. Adalbert a intervenit o promisiune sinalagmatică de vânzare încheiată sub semnătură privată la data de 23.01.1998 prin care acesta din urmă s-a obligat să vândă, iar Cabinetul de avocat să cumpere imobilul din Timișoara .. 1 . în CF col._ Timișoara, în schimbul sumei de 12.000 DM. Imobilul a fost achiziționat de către numitul B. Adalbert de la Statul Român în temeiul Legii 112/1995, astfel că nu a fost încheiat un contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la acest imobil, ci doar o promisiune sinalagmatică de vânzare. Apartamentul nr.17 din imobilul situat în Timișoara .. 1 ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare nu era evidențiat în cartea funciară la data cumpărării lui de la Statul Român, astfel încât contractul de vânzare cumpărare nu a putut fi intabulat. Pentru acest motiv, Cabinet de avocat V.-K. C., pe cheltuiala sa, a efectuat o nouă reapartamentare a întregului imobil situat în .. 1, iar apoi l-a renovat în mod substanțial, acesta fiind într-o foarte avansată stare de degradare. După efectuarea reapartamentării și intabularea în cartea funciară a acestuia, a încheiat cu promitentul B. Adalbert o „anexă la antecontractul de vânzare cumpărare" la data de 11.12.1998, prin care acesta din urmă recunoaște că a primit integral prețul imobilului și este de acord cu notarea în CF ind._ Timișoara a promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 2387/2.10.2001, pronunțată de către Tribunalul T. în dosar 7721/c/2001 a fost admisă cererea cabinetului de avocat V.- K. C. pentru notarea în cartea funciară a acestei promisiuni de vânzare cumpărare.

La data de 28.07.2006 promitentul vânzător B. Adalbert a decedat, iar unica moștenitoare a acestuia a rămas pârâta S. E., în baza testamentului autentificat sub nr. 144/03.02.1998 la BNP S. Vrasti din Timișoara.

Întrucât a luat la cunoștință despre existența acestei pârâte ca moștenitoare testamentară a promitentului vânzător, B. Adalbert, reclamantul a notificat-o pe aceasta să se prezinte la data de 18.05.2007 la B. D. D. din Timișoara pentru a-i preda chiria pe care avocat V.- K. C. a încasat-o pentru acest imobil, în calitate de mandatar al defunctului B. Adalbert, de la Cabinetul Stomatologic care funcționează în acest apartament. De asemenea, reclamantul a notificat-o să se prezinte în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului. În fața executorului judecătoresc, pârâta a declarat că are nevoie de un termen de gândire, iar părțile de comun acord au stabilit să se întâlnească în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare la o nouă dată, respectiv 28.05.2007.

La termenul din 28.05.2007, pârâta nu s-a prezentat, fapt care echivalează cu un refuz nejustificat de a încheia actul autentic de vânzare cumpărare la care s-a obligat antecesorul său, act care îi este opozabil în totalitate.

În drept au fost invocate disp. art. 29 din Legea nr. 7/1996

Pârâta S. E. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, iar în ce privește cererea reconvențională, constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, cu nr. Cad 387/XVII și a anexei la acest contract pentru absența consimțământului antecesorului său B. Adalbert; radierea din CF nr._ Timișoara a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare ca efect al nulității absolute, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a arătat că în data de 23.01.1998 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._/1998 între S.C. ADP Timișoara în calitate de vânzător și antecesorul său B. Adalbert, în calitate de cumpărător cu privire la locuința situată în Timișoara, .. 1, . Legii nr. 112/1995 și a contractului de închiriere nr. 698/03.04.1991, locuință compusă din o cameră, bucătărie, cămară alimente, wc și boxă, prețul fiind achitat integral.

În aceeași dată, 23.01.1998, apare un antecontract de vânzare-cumpărare între B. Adalbert în calitate de promitent vânzător și Cabinetul individual de avocatură V. K. C. în calitate de beneficiar, prin care vânzătorul se obligă ca la data abolirii interdicției de vânzare-cumpărare a imobilului, prevăzută de Legea nr. 112/1995, cel târziu la data de 24.01.2008, să încheie cu beneficiarul contractul autentic de vânzare-cumpărare. Părțile, de comun acord, au convenit ca prețul vânzării să fie de 12.000 DM, iar începând cu data de 01.03.1998, beneficiarul să intre în posesia de fapt a imobilului. De asemenea, pârâta menționează că la data încheierii antecontractului se presupune a se fi plătit suma de 9.000 DM, urmând ca diferența să fie achitată cel târziu până la data de 30.01.1998. În data de 11.12.1998 apare o anexă la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.01.1998 și completat la data de 31.01.1998, prin care B. Adalbert declară că a primit în întregime prețul apartamentului și nu are nici o pretenție referitor la acest imobil.

Aceste două înscrisuri nu cuprind mențiunile care sunt prevăzute de Codul civil, potrivit art. 1179, art. 1180 și art. 1182. Pârâta arată că atât antecontractul de vânzare-cumpărare cât și anexa la acesta nu arată că vreuna din ele ar avea dată certă, că ar fi trecute într-un registru de dată certă, lipsind de pe aceste înscrisuri atât mențiunea de „bun și aprobat", cât și referirea la câte exemplare au fost făcute din aceste antecontracte de vânzare-cumpărare, cât și lipsa ștampilei care să ateste faptul dării de dată certă de către cabinetul de avocat, potrivit art. 3 alin. 1 teza a 3-a din Legea nr. 51 1995.

Pârâta a menționat că, ulterior prin procură specială, B. Adalbert o împuternicește cu depline puteri pe d-na av. V. K. ca în momentul în care cauza de inalienabilitate legală va deveni inoperantă ope legis să vândă cui va crede de cuviință și numai la prețul de circulație din momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare în forma autentică, imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, din . autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1320/20.10.2004. Faptul că prin procuri specială, B. Adalbert o mandatează pe d-na av. V. K. să vândă cui a crede de cuviință acest apartament, pârâta precizează că acest fapt denotă că acesta în momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare nu a știut ce semnează; făcând două acte autentice ulterioare celui sub semnătură privată, care nu îndeplinesc condițiile de valabilitate cerute de Codul Civil și de Legea nr. 51/1995, atât prin testamentul autentificat la notar, cât și prin procura de împuternicire de a vinde apartamentul, rezultă că părțile au înțeles să nu dea nici o eficiență juridică înscrisului inițial. Actele autentice au putere de probațiune superioară, iar împotriva unui act autentic nu poate sta un act sub semnătură privată. Mandatul cu sine însuși este interzis mandatarului, deoarece există riscul ca mandatarul să îl defavorizeze pe mandantul său în favoarea lui însuși.

Totodată, pârâta a precizat că în data de 03.02.1998 a fost încheiat la BNP S. Vraști, un testament cu încheierea de autentificare nr. 144 în favoarea sa, prin care antecesorul său B. Adalbert, îi testează toate bunurile mobile și imobile, ca legatară universală. Tot pârâta mai arată că faptul că B. Adalbert, nu știa să scrie și să citească, este unul cunoscut, iar atunci când avea ceva de scris apela la vecini sau prieteni; de asemenea, când privea televizorul stătea întotdeauna foarte aproape pentru a auzi bine, deoarece nu putea citi. Pârâta menționează că antecesorul său nu a știut citi, fiind analfabet și a semnat înscrisul, fără să-1 poată citi și în consecință înțelege conținutul și semnificația juridică a actului, astfel încât din moment ce actele autentice ulterioare acestui act contrazic antecontractul de vânzare cumpărare, acesta a fost semnat în necunoștință de cauză, B. Adalbert fiind în eroare (eroare obstacol). Conform art. 954 C.Civil. eroarea obstacol, numită și eroare distructivă de voință este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând însăși formarea actului juridic. În cazul, erorii obstacol, falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (error in negotium), fie asupra identității fizice a obiectului (error in corpore). În speță, pârâta apreciază că este vorba de error in negotium, ceea ce duce la nulitatea absolută a actului încheiat, întrucât nu se explică faptul că, din moment ce are reprezentarea că a vândut apartamentul către d-na avocat să mai încheie testamentul în favoarea sa, iar după 6 ani să mai facă prin act autentic un mandat pentru ca aceeași d-nă av. V. K. să vândă apartamentul cui va dori și la prețul pieței, în favoarea defunctului B. Adalbert, în numele lui și pentru el.

Prin Procesul-verbal încheiat în urma notificării 101/11.05.2007 de B. D. D., pârâta arată că a fost chemată pentru a i se preda chiria pe apartament, pentru ultimele 10 luni. Din moment ce în actul sub semnătură privată întocmit scrie că din data de 01.03.1998, beneficiara promisiunii de vânzare-cumpărare va intra în posesia de fapt a apartamentului, iar în anexa la acest contract, semnată în data de 11.12.1998, doar de B. Adalbert, acesta declară că a primit prețul întreg pe acest apartament și nu mai are nici o pretenție asupra lui, pârâta menționează că nu se explică de ce la 8 ani distanță, moștenitoarea acestuia este notificată pentru a primi chiria pentru un apartament ce nu îi mai aparține.

Lipsind un element structural al actelor încheiate, respectiv lipsa consimțământului, pârâta apreciază că nu au fost îndeplinite condițiile de validitate la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și a anexei acestuia, ambele acte fiind nule absolut, înțelegând totodată să conteste semnătura antecesorului său pe antecontractul de vânzare-cumpărare și a anexei, acestea neaparținându-i. Singurul lucru pe care antecesorul său îl făcea legat de actele scrise era să le semneze. Astfel din compararea semnăturii de pe procura specială și de pe antecontractul de vânzare-cumpărare și de pe anexă se constată mari diferențe, caracteristica scrisului fiind complet diferită.

Pârâta a arătat că în 19.03.2007, s-a emis Certificatul de moștenitor nr. 28 de pe urma defunctului B. Adalbert, decedat la data de 28.07.2006 cu următoarele bunuri: imobilul înscris în Cartea Funciară nr._ Timișoara, același apartament din . unica moștenitoare a defunctului.

În drept, au fost invocate disp. art. 115, 116, 118, 119, 120, art. l77 alin.2, 178, art. 274 C.pr.civ., art. 954, 1177, 1178, 1179,1182 C. Civ., art. 3 alin. 1 teza a 3-a din Legea nr. 51/1995.

Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată. De asemenea, reclamantul a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale față de faptul că prin solicitarea de a se constata nulitatea absolută a Promisiunii de vânzare-cumpărare și radierea acesteia din cartea funciară, pârâta-reclamantă reconvențională tinde la realizarea dreptului său de proprietate, cererea acesteia având caracterul unei acțiuni în realizare, acțiune ce se impune a fi timbrată la valoare.

În motivarea întâmpinării, reclamantul a arătat că valabilitatea actelor încheiate între cabinet de avocat și antecesorul pârâtei-reclamantă reconvenționale, Adalbert B., a intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia civilă nr. 2387/A/02.10.2001 pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 7721/C/2001, instanța a recunoscut valabilitatea actelor contestate, dispunând înscrierea Promisiunii de vânzare-cumpărare în C.F. nr._ Timișoara nr. top. 387/XVII. Reclamantul apreciază că procurile autentice pe care defunctul Adalbert B. le-a încheiat ulterior datei la care a fost semnată Promisiunea de vânzare-cumpărare nu contrazic nicidecum voința acestuia de a înstrăina imobilul în discuție, ci, dimpotrivă, vin să întărească acest fapt. Întrucât cabinetul de avocat nu avea posibilitatea de a-și proteja dreptul dobândit prin promisiunea de vânzare-cumpărare, în condițiile în care vânzarea-cumpărarea nu putea fi definitivată înainte de data expirării interdicției de înstrăinare, promitentul vânzător a înțeles ca, prin procurile autentice, să-i ofere promitentului cumpărător posibilitatea de a face acte de conservare, pe timpul interdicției, și acte de administrare, după expirarea interdicției impuse de prevederile Legii nr. 112/1995.

Prin Testamentul autentificat de B.N.P. S. Vraști din Timișoara sub numărul 144/03 februarie 1998, dl. Adalbert B. a înțeles să o instituie pe pârâta reclamantă reconvențională, S. E., ca legatar universal și nu cu titlu particular. Reclamantul apreciază că promitentul vânzător a înțeles să încheie un testament cu titlu universal în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională și nu cu titlu particular, în ceea ce privește imobilul în discuție pe care-1 dobândise în proprietate cu aproximativ 13 zile înainte, tocmai datorită faptului că era perfect conștient de faptul că își dăduse consimțământul la semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare. Din actele de stare civilă ale promitentului vânzător rezultă că, începând cu data de 17.04.1998, acesta a locuit efectiv la pârâta reclamantă reconvențională, respectiv în Timișoara, ., iar cu banii încasați ca preț al imobilului în discuție, acesta contribuind substanțial la renovarea apartamentului pârâtei.

În ce privește susținerile pârâtei că defunctul Adalbert B., la data semnării promisiunii și a actelor subsecvente, ar fi fost într-o eroare obstacol cu privire la conținutul promisiunii, reclamantul menționează că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată la data de 23.01.1998, deci înainte cu 13 zile de data semnării testamentului întocmit în favoarea pârâtei.

Reclamantul a precizat că pârâta-reclamantă reconvențională, la data de 07.05.2007, deci cu 4 zile înainte de a primi notificarea cabinetului de avocat, a trimis prin intermediul aceluiași Birou de executor Judecătoresc o Notificare înregistrată sub nr. 94/07.05.2007 către Cabinetul stomatologic Dr. B. - D. D. - chiriașul din spațiul în litigiu, să plătească chiria aferentă perioadei 28.07._07 și să facă dovada achitării chiriei anterior acestei date. Notificarea menționată de pârâtă a fost făcută ca efect al notificării trimisă de aceasta locatarului imobilului în discuție.

De asemenea, reclamantul a arătat că, în speță este vorba despre o promisiune de vânzare-cumpărare, ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate nu a fost transmis în patrimoniul cabinetului de avocat, prin actul întocmit stabilindu-se că proprietatea va fi transferată la momentul încetării interdicției de înstrăinare impusă de normele legale în materie, respectiv de prevederile Legii nr. 112/1995.

La termenul din 03.10.2007 instanța a respins excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale.

Prin cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului, intervenientul Cabinet de medicina dentara Dr. D. D. S. a solicitat admiterea acțiunii și respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intervenientul a arătat că în data de 12.01.2000 a încheiat un contract de închiriere cu proprietarul spațiului, numitul B. Adalbert, prezentat cu procură specială prin mandatara sa doamna V.-K. C., ce avea ca obiect folosința imobilului situat în Mun. Timișoara, .. 1, ., înscris în CF nr._ Timișoara. Contractul de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani începând cu 01.02.2000 și până în data de 01.02.2010 și a fost înregistrat la Administrația Financiară sub nr. 66/27.02.2000. În data de 22.04.2005 între Cabinetul de medicina dentara Dr. D. D. S. și numitul B. Adalbert - reprezentat cu procură specială prin mandatara sa, doamna V.-K. C., s-a mai încheiat un alt contract de închiriere pentru același imobil, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Timișoara sub nr._, prin care s-a modificat prețul chiriei datorate, întrucât moneda în care se plătea chiria menționată în primul contract de închiriere marca germană nu mai exista pe piață, fusese retrasă.

Intervenientul a menționat că de la data închirierii, anul 2000 și până în momentul notificării sale de către S. E. cu privire la chiria achitată pe luna mai 2007, nu a fost tulburat în posesie de către antecesorul pârâtei-reclamante reconvențională, respectiv defunctul B. Adalbert, cu care de altfel nu avea nici un contact. Imobilul fiind închiriat de la doamna V.-K. C., aceasta fiind singura persoană pe care o cunoștea ca fiind abilitată să încaseze chiria, să administreze imobilul, să dispună orice modificări ale imobilului, să negocieze orice clauze la contractul de închiriere și să se asigure de buna folosință a imobilului. Intervenientul precizează că a achitat lunar chiria stipulată în contractul de închiriere, în mâna mandatarei V.-K. C., iar în toți cei opt ani de când este locatar al spațiului în litigiu, antecesorul pârâtei, defunctul B. Adalbert nu a venit niciodată în acest imobil și nu a avut nici o pretenție. Încă de la încheierea contractului de închiriere din anul 2000, intervenientul știa că doamna avocat V.-K. C. a achiziționat în fapt acest imobil de la B. Adalbert și i-a achitat acestuia prețul imobilului, încheind o convenție în acest sens, aceasta comportându-se ca un adevărat proprietar al imobilului, fiind interesată în mod permanent de buna administrare a acestuia și de încasarea chiriei. În imobilul din .. 1 este de notorietate faptul ca d-na V.-K. C., este adevăratul proprietar al apartamentului nr. 17, aceasta figurând în cartea de imobil ca proprietar încă din anul 1998.

De asemenea, intervenientul a arătat că nu știa că spațiul închiriat de către cabinet de avocat a trecut în proprietatea pârâtei S. E., aflând de aceasta din notificarea primita de la reclamant în luna mai 2007, când i-a achitat acestuia chiria prin intermediul executorului judecătoresc, deoarece reclamantul a refuzat în repetate rânduri să primească chiria. Prin notificarea cu nr. 99/10.05.2007 intervenientul a răspuns pârâtei că a fost achitată chiria lunară aferentă spațiului închiriat doamnei V.-K. C..

În drept au fost invocate disp. art. 49 pct. 1 și 3, art. 242, art. 274 din C.pr.civ.

Intervenientul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art. 242 C.pr.civ.

Pârâta a formulat întâmpinarea la cererea de intervenție prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, arătând că, potrivit art. 49 alin. 3 C.pr.civ., oricine are interes poate interveni în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia. Intervenientul accesoriu este subordonat părții în favoarea căreia a intervenit și nu poate face decât acele acte care profită părții respective, pentru ca în consonanță cu propriul interes, și pentru a preveni compromiterea intereselor sale prin hotărârea ce s-ar pronunța între părțile inițiale el sprijină apărarea uneia din părți. În contract de închiriere la articolul 11 - Clauze speciale la punctul E se stipulează că chiriașul are drept de preemțiune în caz de vânzare a spațiului închiriat, pentru suma de 22.000 DM și numai în cazul în care chiriașul nu va dori să cumpere spațiul cu suma susmenționată locatorul va avea dreptul să-1 vândă unui terț pentru orice sumă.

De asemenea, pârâta a menționat că în procesul aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara în dosar 4542/325/2008 atât în întâmpinare, cât și în cererea reconvențională intervenientul arată faptul că proprietarul B. Adalbert a fost de acord să-i vândă lui, cabinet dr. B. D., acest imobil, tocmai în această idee toate îmbunătățirile din acest imobil au fost făcute din banii proprii ai intervenientului. Întrucât cele două cabinete în final au interese contrare, ambele având promisiunea vânzării aceluiași imobil, pârâta consideră că cererea de intervenție în interesul reclamantei nu este admisibilă, pentru că cele două cabinete urmăresc același lucru, adică cumpărarea spațiului din .. 1 .> În drept au fost invocate disp. art.49. art. 115-118 C.pr.civ.

La termenul din 15.10.2008, instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Cabinet de medicina dentara Dr. D. D. S..

Prin sentința civilă nr._/17.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C. și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională S. E., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Cabinet de M. D. Dr. D. D. S..

Împotriva acestei soluții, au declarat recurs (recalificat apel), pârâta reclamantă reconvențională S. E. și de reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 19.02.2013 sub nr._ .

Prin decizia civilă nr. 933/A/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul T.-Secția Civilă în dosar nr._ au fost admise apelurile formulate de pârâta reclamantă reconvențională S. E. și de reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C., desființată sentința civilă nr._/17.12.2008 și trimisă cauza spre rejudecare.

În considerentele deciziei civile s-a arătat că prima instanță trebuia să rețină că originalele înscrisurilor depuse pot prezenta relevanță numai sub aspectul puterii lor probatorii (ca instrumentum), nicidecum asupra validității lor ca operațiuni juridice (negotium).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 12.07.2010, sub nr._ .

Prin notele de ședință, pârâta a arătat că nu deține nici un antecontract de vânzare-cumpărare sau anexă la acesta în original, deoarece ea nu a fost parte la acel antecontract, fiind succesoarea testamentară a lui B. Adalbert, cum de altfel nu are cunoștință ca B. Adalbert să îl fi avut, întrucât prin lucrurile rămase de la el nu a găsit nici un act de acest gen.

În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului, a interveninetului și a pârâtei, au fost audiați martorii A. Carin D., M. A., M. Adrean, propuși de reclamant și Tenți V. M., Pigli S., V. I. V. și C. G., propuși de pârâtă și au fost efectuate două expertize grafoloscopice.

Prin sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C., în contradictoriu cu pârâta S. E., având ca obiect prestație tabulară.

A fost obligată pârâta S. E. să încheie cu reclamantul Cabinet Avocat V.-K. C. actul autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în Timișoara .. 1, . CF ind._ Timișoara cu nr. top. 387/XVII, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în caz contrar dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A fost admisă cererea de intervenție formulată în interesul reclamantului de intervenientul Cabinet de M. D. Dr. D. D. S., cu sediul procedural ales în Timișoara, P-ța V., nr. 6, ..

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională S. E..

A fost obligată pârâta S. E. să plătească reclamantei Cabinet Avocat V.-K. C. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2342 lei reprezentând taxa de timbru și suma de 6.500 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 23.01.1998 rezultă că defunctul B. Adalbert s-a obligat să vândă reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului din Timișoara .. 1 . în CF col._ Timișoara, la data expirării interdicției de înstrăinare a imobilului prevăzută de Legea 112/1995, cel mai târziu la data de 24.01.2008. Prețul de vânzare al imobilului a fost de 12.000 mărci germane, din care 9.000 au fost achitate la data încheierii antecontractului, iar diferența de 3.000 la data de 11.12.1998 așa cum rezultă din anexa la antecontract semnată la data de 11.12.1998 de defunctul B. Adalbert aflată la fila 78 din dosarul_ .

Criticile pârâtei reclamante reconvenționale referitoare la faptul că antecontractul de vânzare cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 23.01.1998 și anexa la acest antecontract semnată la data de 11.12.1998 nu ar fi fost semnate de defunctul B. Adalbert au fost infirmate de expertiza grafoscopică efectuată în cauză de doamna expert C. G. care a concluzionat în raportul de expertiză criminalistică nr. 192/04.11.2011 (f. 191-196 dos_ ) că semnăturile de pe cele două acte au fost executate de B. Adalbert.

În cauză a mai fost efectuată o expertiză grafoscopică, întocmită de domnul expert N. C., care în cadrul raportului nr. 35/28.02.2011 (f. 102-108 dos_ ) a concluzionat că semnăturile de la rubrica „vânzător” de pe actele intitulate „Antecontract de vânzare cumpărare”, datat 23.01.1998 și respectiv „Contract încheiat azi 30.01.1998 în completarea Actului de vânzare-cumpărare nr. 17/23.01.1998” nu au fost executate de persoana care a semnat actele depuse ca material de comparație.

Dintre cele două expertize efectuate instanța a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat de doamna expert C. G. deoarece acest raport de expertiză a fost efectuat având ca material de comparație înscrisuri semnate de vânzătorul B. Adalbert în aceeași perioadă ca și înscrisurile supuse expertizării, respectiv testamentul încheiat de B. Adalbert autentificat sub nr. 144/03.02.1998 de BNP S. Vraști și procura generală de administrare autentificată sub nr. 79/10.01.2000 de BNP P. G. din Timișoara.

Expertiza efectuată de domnul expert N. C. a avut ca material de comparație două înscrisuri din anul 2004 și 2005, (la 6 respectiv 7 ani de data semnării înscrisurilor supuse expertizei), când semnătura vânzătorului B. Adalbert era simplificată la o singură literă.

Din contractul de vânzare cumpărare nr._/23.01.1998 (f. 35 don_ ) rezultă că vânzătorul B. Adalbert a dobândit proprietatea asupra imobilului situate în Timișoara .. 1 . de 23.01.1998 în baza legii 112/1995.

Din certificatului de moștenitor nr. 28/19.03.2007 eliberat de BNP Sică S. rezultă că pârâta Szfirsok E. a acceptat în mod tacit, în calitate de legatară universală a defunctului B. Adalbert, succesiunea după defunct.

Din extrasul de CF_ Timișoara rezultă că asupra imobilului situat în Timișoara .. 1 . notat promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare în favoarea Cabinetului individual de avocat V. K. C., s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei Szfirsok E. cu titlu de moștenire și s-a notat contractul de închiriere pe perioada 01.02.2000 până la 01.02.2010 în favoarea cab. Stomatologic dr. B. D. D..

Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar contractul sub semnătură privată încheiat între părți trebuia respectat întocmai de către aceștia.

Prin acest contract, defunctul B. Adalbert, antecesorul pârâtei reclamante reconvenționale, s-a obligat să transfere în mod valabil dreptul său de proprietate reclamantului, dar acest lucru nu s-a realizat, pârâta neprezentându-se la notar să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare, cu toate că prețul imobilului a fost plătit, după cum rezultă din antecontract și anexa la antecontract.

Convenția a fost în mod valabil încheiată între părți, nefiind afectată de niciun viciu, cu atât mai puțin de viciul erorii obstacol invocată de pârâta reclamantă reconvențională.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În sprijinul susținerii sale, pârâta reclamantă reconvențională invocă faptul că ulterior semnării antecontractului de vânzare cumpărare defunctul B. Adalbert a semnat acte autentice care contrazic antecontractul, respectiv testamentul în favoarea pârâtei și procura generală de administrare în favoarea reclamantului. Dispozițiile art. 969 cod civil se aplică însă și în cazul în care părțile doresc să modifice ulterior un raport juridic, în sensul că pentru modificarea acestuia este necesar de asemenea acordul de voință, or ambele acte invocate de reclamanta reconvențională sunt acte unilaterale semnate de vânzător care nu pot modifica în niciun fel acordul de voință încheiat anterior prin antecontract.

Pe de altă parte instanța a constatat că actele autentice ulterioare nu dovedesc o reprezentare eronată a vânzătorului cu privire la antecontractul de vânzare cumpărare ci dimpotrivă, confirmă raportul juridic născut din antecontract. Astfel în testamentul lăsat reclamantei reconvenționale nu este nominalizat imobil promis reclamantului, reclamanta reconvențională fiind desemnată legatară universală, probabil tocmai datorită faptului că imobilul făcuse obiectul antecontractului.

Semnarea procurii speciale în favoarea doamnei avocat V. K. C., titularul cabinetului de avocatură reclamant, prin care aceasta este mandatată, încă din anul 2000, să vândă imobilul, la data expirării interdicției de vânzare cumpărare, cui va crede de cuviință și la prețul pe care aceasta îl va considera potrivit, are semnificația faptului că defunctul vânzător nu mai manifesta niciun interes față de imobil, având în vedere că interdicția de vânzare urma să expire în anul 2008. Astfel această procură, semnată cu 8 ani înainte de a fi susceptibilă să-și producă efectele, confirmă încheierea actecontractului.

Încheierea contractului de închiriere cu cabinetul stomatologic DR. B. D. D. confirmă de asemenea existența antecontractului valabil încheiat, în condițiile în care reclamantul a fost cel care a încasat în tot acest timp chiria. Deși reclamanta reconvențională susține că plata chiriei urma să se facă printr-un cont deschis la CEC pe numele defunctului B. Adalbert, dovada în acest sens nu s-a făcut, iar aserțiunea pârâtei este cu atât mai puțin credibilă cu cât timp de peste 7 ani defunctul nu s-a interesat dacă suma de bani intră sau nu în cont, având în vedere că nu era vorba de o sumă neglijabilă, chiria fiind stabilită la valoarea de 250 mărci germane/lună.

Toate aceste dovezi privind încheierea valabilă a antecontractului se coroborează cu declarațiile martorilor: Carin D. (f. 92 dos._ ) care a afirmat că știe că încă din anul 1997 B. Adalbert a purtat discuții cu reclamantul în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, discuții finalizate prin încheierea antecontractului și a martorului M. A. (f. 96 dos._ ) care a declarat că defunctul B. Adalbert i-a relatat că a vândut apartamentul nr. 17 din .. 1 la reclamant.

Declarațiile martorilor V. M. și Pigli S. care au relatat că știu că defunctul B. Adalbert a închiriat apartamentul „cu o chirie foarte bună” care urma să i se pună periodic la CEC, au fost confruntate cu restul materialului probator și analizate de către instanță potrivit convingerii pe care o poate produce în aflarea adevărului. În acest demers, instanța este datoare să verifice fiecare probă în conținutul său, ținând seama și de izvorul din care provine, ajungându-se, prin confruntarea tuturor probelor, fie la înlăturarea îndoielilor, fie la menținerea acestora. Prin urmare, în procesul de formare a convingerii, instanța poate să pună la îndoială relatările unui martor, anume dacă acestea sunt sincere sau nu, deci dacă sunt conforme sau nu cu realitatea.

Față de aceste considerații, prima instanță a arătat că declarațiile martorilor V. M. și Pigli S. propuși de către petent și audiați în cauză nu se coroborează cu niciuna dintre celelalte probe administrate în cauză și analizate mai sus, motiv pentru care au fost înlăturate de către instanță.

În baza art. 1021 Cod civil, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea să silească pe cealaltă parte să execute convenția. Reclamantul și-a executat obligația de a plăti prețul imobilului, însă pârâta nu și-a executat obligația de a transfera proprietatea printr-un contract autentic.

Prima instanță a constatat că, întemeiat pe principiile executării în natură a obligațiilor și reparării prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor asumate, principii ce se desprind din dispozițiile art. 1073 și 1077 Cod civil, există posibilitatea suplinirii consimțământului părții care nu-și execută obligația, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.

În prezent, această practică judiciară a fost legiferată prin dispozițiile art. 5 al. 2 din titlul X din L. 247/2005, care prevede că „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.

Atât din practica judiciară, cât și din textul legal citat anterior, se desprind condițiile necesare pentru admiterea unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic.

Aceste condiții sunt :- existența unui antecontract valabil încheiat, în cazul de față antecontractul încheiat între părți aflat la fila 9 din dosar, părțile contractante au capacitate deplină, și-au exprimat valabil consimțământul, obiectul este licit și determinat în contract, prețul a fost plătit, iar cauza contractului este licită; - dovedirea contractului sub semnătură privată s-a făcut prin înscrisul depus la dosar; - refuzul pârâtei de a autentifica actul de înstrăinare, reiese din faptul că nu s-a prezentat la notar în vederea încheierii actului autentic deși a fost notificată de reclamant în acest sens; - reclamantul a plătit prețul imobilului, așa cum s-a menționat în contractul încheiat; - pârâta este proprietara imobilului vândut către reclamant fapt ce reiese din certificatul de moștenitor nr. 28/19.03.2007 eliberat de BNP Sică S..

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 969, 1021, 1073 și 1077 Cod civil, art. 49 al. 3, 54 și 55 Cod de procedură civilă și art. 2 și 5 din titlul X din L. nr. 247/2005, prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta S. E. să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare cumpărare asupra imobilului situat în Timișoara .. 1 . CF_ Timișoara, cu nr. top. 387/XVII în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri iar în caz de refuz a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, în consecință a admis cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenientul Cabinet de M. D. Dr. D. D. S., a respins cererea reconvențională formulată de pârâta S. E..

În temeiul dispozițiilor art. 274 cod de procedură civilă, prima instanță a obligat pârâta S. E. să plătească reclamantei Cabinet Avocat V.-K. C. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2342 lei reprezentând taxa de timbru plătită cu chitanța nr. TMWLA9072992PJ/13.06.2007 și 6.500 lei reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței nr. 5/20.05.2012.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a recursului (recalificat ulterior ca fiind apel) pârâta S. E., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea Sentinței civile atacate în sensul: respingerii acțiunii formulate de reclamanta Cabinet de avocat V. K. C. ca netemeinică și nelegală; admiterea cererii sale reconvenționale și constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract pentru absența consimțământului antecesorului său B. Adalbert, în principal, iar în situația în care instanța nu reține nulitatea absolută a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract, solicită instanței de judecată, în subsidiar, să constate că antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat prin intervenirea succesivă a contractelor de mandat și prin raportare la actele juridice încheiate ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare; radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare ca efect al nulității absolute; respingerea Cererii de intervenție în interesul reclamantei formulată de Cabinet de M. D. Dr. B. D. D. ca inadmisibilă; recalificarea căii de atac din recurs în apel, datorită faptului că valoarea imobilului depășește suma de_ lei; cu cheltuieli de judecată.

În susținerea căii de atac, pârâta a arătat că recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 6. 9, 304 ind. 1 C.pr.civ., bazat pe faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în pronunțarea hotărârii nu au fost analizate și luate în considerare toate probele administrate în dosar. Mai mult decât atât prima instanță nu a ținut cont de indicația dată de instanța de control judiciar, în sensul de a verifica dacă prin intervenirea succesivă a celor două contracte de mandat (încheiate în 2000 și în 2004) antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat și astfel promisiunea de vânzare cumpărare ar fi fost înlocuită, cu raporturi specifice convenției de mandat, nepreocupându-se în a decela voința reală a părților prin raportare la actele juridice încheiate ulterior promisiunii de vânzare cumpărare, nu s-a preocupat dacă în cauză s-a tăcut dovada achitării prețului, și la semnificația procesului verbal prin care pârâta ca legatară universală a defunctului a fost notificată pentru a primi chiria aferentă a aceluiași apartament și la semnificația juridică a acestui act.

Prin sentința civilă nr._/27.06.2012, instanța ia de bună motivarea din Cererea de chemare în judecată cu privire la constatarea antecontractului de vânzare cumpărare și nu analizează în niciun fel probele administrate în dosarul cauzei referitoare la ipoteza în care antecesorul său avea reprezentarea faptului că prin semnarea acelui antecontract ar fi vândut apartamentul sau nu și nici dacă a fost făcută în vreun fel dovada plății aceluiași apartament din .. 1 .> Antecesorul său nu avea reprezentarea faptului că ar fi vândut apartamentul în litigiu, fapt care a fost demonstrat cu cei 4 martori propuși de noi (anume Ț. M., Pigli S., C. G. și V. I. V.), cât și cu faptul că atât din actele subsecvente încheiate de el în mod autentic avea reprezentarea că a dat o procură de administrare d-nei av. V. K. C. și că aceasta îi închiriază apartamentul și îi virează chiria într-un cont la CEC pentru a fi asigurat Ia bătrânețe.

Faptul că B. Adalbert nu știa să scrie și nici să citească este demonstrat atât de Adeverința nr. 6/01.10.2007 eliberată de Școala Secaaș, unde se arată clar că nici măcar clasa I nu a reușit să o absolve, din copiile făcute după cartea de muncă de unde reiese clar că nu prezintă niciun fel de acte de studii și o viață întreagă a lucrat ca muncitor necalificat. Toate acestea sunt susținute și de depozițiile martorilor amintiți mai sus.

A arătat că, de la început a susținut că, fiind analfabet, necitindu-i-se sau neexplicându-i-se ce semnează putea semna orice, faptul că antecesorul său a știut ce semnează nu a putut fi demonstrat până la acest moment prin niciun mijloc de probă. Lipsind consimțământul acestuia la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, antecesorul său fiind conștient că a dat procură de administrare d-nei avocat și nicidecum că ar fi vândut apartamentul, există viciul erorii obstacol, viciu ce face ca actul încheiat să fie nul absolut.

Dacă totuși se trece peste acest viciu obstacol prin care antecesorul său nu avea reprezentarea încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, totuși prima instanță nu s-a preocupat de faptul că plata prețului apartamentului nu a fost dovedită a fi fost făcută.

Instanța se mulțumește să spună că plata prețului a fost efectuată la data încheierii antecontractului în sumă de 9000 DM și de 3000 DM la data de 11.12.1998, așa cum rezultă din anexa la antecontract semnată la data de 11.12.1998 de B. Adalbert.

Instanța la o lecturare aprofundată a dosarului putea observa în primul rând faptul că cele 2 antecontracte sunt diferite, însăși datele la care aceste 2 antecontracte sunt completate sunt diferite, unul este completat în data de 30.01.1998, altul în data de 31.01.1998; în cel tehnoredactat se specifică și instanța ia de bun faptul că a 2-a rată în sumă de 3000 DM s-a făcut la data de 11.12.1998, iar în cel olograf provenit de la CF nu se specifică niciunde data de 11.12.1998 ci scrie că Cabinetul avocațial a achitat azi 30.01.1998 vânzătorului B. Adalbert suma de 3000 DM.

Din declarația martorului A. Carin a cărei depoziție a fost luată în considerare de către prima instanță se poate vedea clar faptul că acesta declară că antecontractul de vânzare cumpărare era redactat în 3 exemplare identice ca formă însă din dosar se poate lesne vedea că nu este așa, întrucât odată cu Cererea de chemare în judecată în baza căreia se solicită prestația tabulară este atașat un contract tehnoredactat, actul provenit de la Cartea Funciară care se presupune a fi originalul aceluiași contract (tehnoredactat - afirmație făcută chiar de reclamantă în răspunsul de la întrebarea nr. 1 din Interogatoriul luat acesteia) este un act olograf cu conținut și formă diferită, cu clauze diferite de cel pe baza căruia își întemeiază cererea de chemare în judecată, pe care martorul A. declară că chiar el 1-a dus la cartea funciară, deja, de aici se poate observa că există contradicție între depoziția martorului și actele aflate la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, același martor declară „am fost de față în decembrie 1998 când reclamanta i-a remis lui B. Adalbert diferența de 3000 DM, acesta semnând un înscris", însă în antecontractul olograf este stipulat că „azi 30.01.1998 i s-a achitat vânzătorului B. Adalbert diferența de 3000 DM”, depoziția martorului A. fiind infirmată de însăși actul olograf provenit de la CF.

Pe de altă parte, martorul propus de către reclamantă M., care chipurile ar fi participat la achitarea ultimei rate a aceleiași sume în data de 30.01.2008, depoziție care din nou este în opoziție cu declarația celuilalt martor indicat, mai ales că, B. Adalbert era decedat încă din anul 2006.

Pârâta a considerat că declarația martorului A., în afara faptului că este contradictorie cu celelalte depoziții și acte aflate la dosarul cauzei, este una subiectivă și interesată, întrucât acesta a fost, colaboratorul d-nei av. V. și chiar stagiarul acesteia, astfel încât această depoziție trebuie omisă de către instanță.

A mai considerat că prima instanță nu s-a preocupat în niciun fel să vadă dacă dovada plății apartamentului a fost făcută, pretinsa plată a prețului apartamentului în litigiu nu a fost dovedită mijloacele de probă pe care reclamanta le-a produs - înscrisuri, depozițiile martorilor - sunt contradictorii -, fiind încheiată tranzacția pe cabinet, reclamanta ar fi avut posibilitatea să facă dovada plății sumei pretins achitate prin chitanțe, facturi, registru intrări-ieșiri pe cabinet sau prin orice alt instrument financiar-contabil prin care să dovedească faptul achitării sumei pe seama Cabinetului individual de avocat.

De asemenea, prima instanță a ținut cont de declarația martorului propus de reclamantă -M.-, „căruia B. Adalbert i-ar fi relatat că ar fi vândut apartamentul la reclamant", însă nu observă că depoziția acestuia în ceea ce privește faptul dacă B. Adalbert știa să scrie și să citească sunt infirmate de depozițiile martorilor propuși de noi (4 la număr), de cartea de muncă a acestuia, de adeverința de la Școala S., iar acesta declară că nu a fost prezent la nicio negociere sau achitare de preț către B. Adalbert.

Pe de altă parte, depozițiile martorilor Țenf și Pigli au fost înlăturate fără nicio motivare, prima instanță neținând cont că declarațiile lor se coroborează cu celelalte declarații ale martorilor audiați de care prima instanță nici nu amintește de altfel, cu interogatoriul pârâtei reclamantă reconvențional, cu adeverința de la școală și cu cartea de muncă a pârâtului, depoziții înlăturate doar pentru că aceștia nu sunt avocați și ține cont doar de mărturia celorlalți 2 martori arătați, ale căror declarații sunt infirmate de celelalte probe din dosar.

Prima instanță a denaturat voința părților, aceea de transformare a promisiunii de vânzare-cumpărare reținând faptul că cele două înscrisuri autentice - testamentul și procurile de administrare și de vânzare a apartamentului sunt acte unilaterale ale vânzătorului, și care nu pot modifica voința părților în legătură cu antecontractul de vânzare cumpărare, când la interogatoriul luat reclamantei la întrebarea nr. 4 aceasta răspunde că procurile de administrare și de vânzare au fost date ulterior pentru că: „dorința mea și a lui B. Adalbert a fost aceea de a nu mai avea nevoie de prezența lui la semnarea contractului de închiriere sau semnarea contractului de vânzare a imobilului" astfel încât aceste procuri au fost făcute în deplină cunoștință de cauză a reclamantei și la dorința acesteia după cum singură se exprimă în Interogator. În calitate de avocat, reclamanta oricum avea știință că mandatul cu sine însuși nu este permis, mandatara împuternicită de antecesorul pârâtei nici nu putea să încheie vreun act cu sine însăși pentru a dobândi apartamentul pe care a fost împuternicită să-l vândă pentru că, mandatul cu sine însuși e interzis mandatarului, deoarece există riscul ca mandatarul să îl defavorizeze pe mandantele său în favoarea lui însuși.

În motivarea sentinței, prima instanță a arătat că actele autentice ulterioare nu dovedesc o reprezentare eronată a vânzătorului cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare ci spune că testamentul nu cuprinde nominalizarea imobilului, pârâta fiind desemnată legatara universală probabil tocmai datorită faptului că imobilul făcuse obiectul antecontractului, însă în testament se stipulează că îmi sunt testate „toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniu la data decesului” și o instituie legatară universală; dacă obiectul testamentului ar fi făcut numai acest apartament, atunci ar fi primit un legat cu titlu particular, astfel încât afirmația primei instanțe că probabil tocmai datorită acestui fapt nu a fost stipulat apartamentul în testament nu se susține.

Prima instanță în motivare a arătat că „deși reclamanta reconvențional susține că plata chiriei urma să se facă într-un cont deschis la CEC pe numele defunctului B. Adalbert, dovada în acest sens nu s-a făcut", afirmația instanței contrazisă de însăși intervenienta Cabinet de M. D. care arată în Cererea de intervenție „am fost de bună credință și am achitat chiria d-nei V. K. în conformitate cu clauzele din contract"; în contractul de închiriere se stipulează: „plata chiriei se va face lunar într-un cont personal deschis de către av. V. K. în calitate de mandatar al locatorului B. Adalbert”, iar din interogatoriul luat de către reclamantă aceluiași cabinet reiese același lucru că Dr. D. avea reprezentarea clară în momentul încheierii Contractului de închiriere că d-na avocat acționează în calitate de mandatară a lui B. Adalbert.

Pe de altă parte, susținerea instanței că „aserțiunea pârâtei e cu atât mai puțin credibilă cu cât timp de peste 7 ani defunctul nu s-a interesat dacă suma de bani intră sau nu în cont, având în vedere vă nu era vorba de o sumă neglijabilă, chiria fiind stabilită la 250 DM/lună”, însă nu-și pune nicio clipă întrebarea dacă defunctul B. Adalbert analfabet cum era și având încredere în d-na avocat nu a luat de bun ce aceasta i-ar fi spus și că în aceeași naivitate ar fi putut semna orice act pus la dispoziție de aceasta, neavând reprezentarea faptului pentru ce semnează. Poate că acesta nici nu știa ce chirie încasează d-na avocat pe cabinet, întrucât contractul de închiriere e semnat de reclamantă în calitate de mandatară a lui B. Adalbert, iar la Direcția Finanțelor Publice contractul de închiriere era înregistrat cu chirie în sumă de 640.000 pe lună (ceea ce la vremea respectivă echivala cu suma de aproximativ 68 DM, cursul de schimb valutar din data de 07.02.2000 data înregistrării la finanțe a contractului de închiriere fiind de 9.334 lei pentru o marcă germană) așa că suma nu ar mai fi fost așa semnificativă cum arată instanța în motivare. Având cunoștință de faptul că în apartament, Cabinetul de M. dentară a efectuat îmbunătățiri, așa cum pârâta a recunoscut prin Interogatoriul luat, există posibilitatea ca B. Adalbert să fi știut faptul că îmbunătățirile efectuate la apartament de Cabinetul Medical să fie deduse din prețul chiriei, iar în acest mod să nu i se fi arătat suma din contul în care ar fi trebuit să se colecteze banii pe chirie, nefiind dezinteresat cum în mod eronat apreciază instanța ci grosolan dezinformat.

Prima instanță a arătat în motivare că „refuzul pârâtei de a autentifica actul de înstrăinare, reiese din faptul că nu s-a prezentat la notar în vederea încheierii actului autentic deși a fost notificată de reclamantă în acest sens”, însă nu observă din cuprinsul Procesului-verbal din 18.05.2007 încheiat de către executor judecătoresc Stepanov Voislav, că av. V. K. C. oferă chiria pe ultimele 10 luni încasată în numele antecesorului notificatei (pârâtei) pe imobilul din .. 1 . de 4000 RON. In ceea ce privește încheierea actului autentic de vânzare cumpărare între Cabinet avocat și notificată, părțile au hotărât o nouă dată, respectiv 28.05.2007 pentru stabilirea condițiilor în care se va încheia acest act dacă vor ajunge la o asemenea concluzie. Acest proces verbal se coroborează și cu afirmația din interogatoriu a pârâtei S. care spune că singurii bani primiți au fost 400 lei pe lună pentru un an de zile, iar după moartea lui B. Adalbert, V. K. a contactat-o, s-a interesat dacă sunt moștenitori după defunct și când pârâta i-a spus că ea este moștenitoarea lui i-a oferit suma de 5000 Euro în schimbul vânzării apartamentului.

Instanța trebuia să se preocupe și să observe că semnificația acestui proces verbal prin care i se oferă chiria pe cele 10 luni are semnificația faptului că apartamentul îi aparține, și prin oferta făcută de a i se oferi suma de 5000 Euro în schimbul vânzării apartamentului arată clar faptul că prețul nu a fost achitat lui B. Adalbert așa cum instanța greșit reține și că actele autentice ulterior încheiate au semnificația revocării bilaterale a Antecontractului de vânzare cumpărare și stabilesc cu reclamanta numai o relație de mandat.

Art. 304 pct. 6 C.pr.civ. spune că este un motiv de recurs dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori nu s-a cerut, articol ce poate fi aplicat în speța de față întrucât prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare sau instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, dar nu a solicitat și un termen. Prin sentința civilă atacată, instanța a acordat și un termen de 10 zile pentru aceasta fără a fi cerut de reclamantă. Este adevărat că instanța poate acorda un termen conform art. 262 C.pr.civ. însă „în cazurile în care judecătorii pot da termen pt. executarea hotărârii, ei vor face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care au încuviințat termenul”. Instanța stabilește termenul de 10 zile, însă nu arată care sunt motivele pentru care încuviințează acest termen, motivarea fiind tăcută numai pentru admiterea acțiunii și nu pentru termenul acordat.

Totodată, pârâta a solicitat instanței de control judiciar să reducă cuantumul onorariului avocațial solicitat de reclamantă în temeiul disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ. și Ia care prima instanță a obligat-o, anume 6500 lei cu titlu cheltuieli de judecată-onorariu avocațial, având în vedere că suma la care a fost obligată este prea împovărătoare și poate fi apreciată ca îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Astfel, se poate reține fără putință de tăgadă că instanța de fond a analizat selectiv și fracțional probatoriul aflat la dosarul cauzei încât argumentația sa să conducă spre admiterea acțiunii declasate de reclamantă și spre respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâtă, neținând cont doar de o singură expertiză grafoscopică efectuată în cauză în loc să coroboreze cele 2 lucrări de specialitate, iar dintre restul probelor cu precădere depozițiile martorilor audiați în cauză s-a preocupat doar de depozițiile martorilor propuși de reclamantă, iar depozițiile martorilor pârâtei care se coroborau cu alte probe administrate cauzei (interogatorii, acte autentice și semnificația lor, etc.) au fost înlăturate fără o pertinentă motivare.

In temeiul disp. art. 282 ind. 1 cât și a Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Sectii Unite dată în Recurs în interesul legii solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel, datorită faptului că valoarea imobilului depășește suma de 100.000 lei.

În drept, au fost invocate disp. art. 282, art. 302 ind. 1, art. 303, art. 304 pct. 6, pct. 9 C.pr.civ, art. 304 ind. 1, art. 312 alin. 1 și alin. 3, art. 316 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Cabinet de Avocat "V.-K. C.", solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și în consecință să se mențină în tot hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.

Prima critică adusă de recurentă hotărârii pronunțată de instanța de fond este aceea că instanța de fond nu a verificat "dacă prin intervenirea succesivă a celor două contracte de mandat, antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat".

Față de această susținere a recurentei, intimatul a solicitat instanței să ia act de faptul că hotărârea recurată este motivată în ceea ce privește această invocată "lacună", astfel că Paragrafele 5, 6 și 7 din pagina a 7-a a Sentinței civile nr._/27.06.2012 analizează tocmai aceste aspecte pe care recurenta susține că instanța de fond a omis să le cuprindă în motivarea soluției date.

Astfel, din coroborarea probelor existente la dosar, instanța de fond, în mod temeinic și legal, a concluzionat că procurile speciale emise de ulterior datei încheierii Antecontractului de vânzare-cumpărare au semnificația că defunctul vânzător nu a mai manifestat nici un interes față de imobil dată fiind interdicția de înstrăinare care urma să expire în anul 2008.

În ceea ce privește Notificarea trimisă de Cabinet către recurentă în vederea ridicării chiriei, menționează, odată în plus, și solicită instanței să ia act de faptul că instanța fond a făcut o corectă apreciere a probelor în această privință, astfel că recurenta omite, în mod vădit intenționat, să arate că la data de 07.05.2007, deci cu 4 zile înainte de a primi notificarea cabinetului de avocat, aceasta a trimis prin intermediul aceluiași Birou de Executor Judecătoresc o Notificare înregistrată sub nr. 94/07.05.2C către Cabinetul stomatologic Dr. B. - D. D. - chiriașul din spațiul în discuție - să plătească chiria aferentă perioadei 28.07._07 si să facă dovada achitării chiriei anterior acestei date.

Așadar, Notificarea menționată de recurentă a fost făcută ca efect al Notific trimisă de aceasta locatarului imobilului în discuție.

În plus, față de nedumerirea recurentei că „nu se explică de ce la 8 ani distanță, moștenitoarea acestuia (pârâta-reclamantă reconvențională - n.n.) este notificată pentru a primi chiria pentru un apartament ce nu îi mai aparține (promitentului vânzător n.n. care „declară că a primit prețul întreg pe acest apartament și nu mai are nicio pretenție asupra lui")", solicită instanței să ia act că, în speță, este vorba despre promisiune de vânzare-cumpărare, ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate nu a fost transmis în patrimoniul Cabinetului de avocat, prin actul întocmit stabilindu-se că proprietatea va fi transferată la momentul încetării interdicției înstrăinare impusă de normele legale în materie, respectiv de prevederile Legii 112/1995.

A doua critică a recurentei vizează lipsa de preocupare a instanței cu priviri dovada achitării prețului.

Intimata a învederat că și acest aspect a fost lămurit și motivat de către instanța de fond, în sensul că odată stabilită veridicitatea înscrisului raportat semnătura antecesorului recurentei, fapt coroborat și cu celelalte probe administrate cauză, rezultă fără putință de tăgadă că prețul de 12.000 DM a fost achitat integral la termenele stabilite de părți (a se vedea în acest sens, partea de început a motivării instanței de fond).

A treia critică este aceea că instanța de fond nu a analizat "ipoteza" în care antecesorul recurentei" nu avea reprezentarea faptului că prin semnarea acelui antecontract ar fi vândut apartamentul sau nu" în contextul în care se susține că acesta nu știa să scrie și să citească, invocând pe cale de consecință, existența "viciului erorii obstacol".

Intimata a solicitat instanței să observe că chiar dacă instanța de fond nu a motivat distinct această "ipoteză", este evident că a înlăturat, în mod temeinic și legal, această „ipoteză” de vreme ce din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat fără echivoc că B. Adalbert a consimțit la vânzarea imobilului în discuție și că a încasat prețul 12.000 DM stipulat în Antecontract. Or, intimata solicită instanței să observe că Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată la data de 23 ianuarie 1998, deci, așa cum a arătat mai sus, înainte cu 13 zile de data semnării Testamentului autentic întocmit în favoarea recurentei. În acest context, dacă în data de 23 ianuarie 1998 dl. Adalbert B. a fost în eroare cu privire la actul semnat, fiind, așa cum susține recurenta, analfabet, nu înțelege cum 13 zile mai târziu a semnat Testamentul autentic, fără a fi în eroare, câtă vreme în conținutul testamentului nu se face vorbire de faptul că acesta i-ar fi fost citit de o altă persoană, ci, dimpotrivă, s-a consemnat că dl. Adalbert B., „(…) după citirea actului, a consimțit la autentificarea prezentului înscris si a semnat toate exemplarele".

Totodată, recurenta a afirmat și chiar a produs probe în sensul că dl. B. Adalbert nu știa să scrie și să citească, aducând o adeverință de la o școală din județul T. cum că acesta nu a absolvit cursurile acestei școli, deși martorii audiați în cauză au afirmat că acesta citea ziare și știa să scrie și să semneze. În plus, a demonstra că la un moment dat, între anii 1943 - 1946, deci că la vârsta de 7 - 10 ani a rămas repetent și nu a "frecventat școala", asta nu înseamnă că nu a învățat pe parcursul vieții să citească și să scrie în altă școală sau ca autodidact.

De asemenea, recurenta a susținut că a dovedit acest fapt și cu Carnetul de muncă al defunctului din care rezultă că acesta a fost angajat ca muncitor necalificat, neavând acte pentru a susține o calificare, însă, solicită instanței să observe că pe prima pagină a Carnetului de muncă depus la dosarul de fond de către recurentă, la rubrica Semnătura titularului există o semnătură destul de elevată a d-lui B. Adalbert care chiar la o simplă privire precede șirul de semnături ulterioare, păstrând elementele esențiale ale acesteia. Mai precizează că acea semnătură de pe Carnetul de muncă provine din anul 1966.

Chiar d-na S., la întrebarea nr. 3 din Interogatoriul administrat în cauză la termenul de judecată din data de 13.10.2010, a afirmat că atunci când antecesorul nostru, B. Adalbert a semnat testamentul întocmit în favoarea sa, aceasta i-a condus mâna pentru a semna. Apreciază că toate aceste probe produse sunt de natură a conduce inevitabil la ideea că, dacă a existat vreun moment, dintre cele la raportăm, în care dl. B. Adalbert a avut un consimțământ viciat sau a fost eroare, este chiar momentul semnării testamentului pe care pârâta îsi întemeiază cererea reconventională.

Mai mult, cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize grafoscopice, s-a analizat și testamentul necontestat de către recurentă, ca înscris contemporan cu epoca semnării înscrisurilor contestate de către aceasta, iar expertul a concluzionat că semnăturile efectuate pe cele două acte au fost executate de către dl. B. Adalbert.

În continuarea motivării recursului, recurenta a revenit asupra aspectului privind plata și încasarea prețului de 12.000 DM consemnat în înscrisurile denumite Antecontract de vânzare-cumpărare, criticând faptul că instanța de fond a reținut că a doua tranșă de preț de 3000 DM a fost achitată în data de 11.12.1998. Desigur, analizând înscrisurile probatorii, se poate observa cu ușurință că este vorba de o eroare nesemnificativă a judecătorului fondului, de vreme ce în Anexa din 11.12.1998 este consemnat faptul că la acea dată prețul a fost achitat integral conform cu înscrisurile olografe depuse la cartea funciară. De asemenea, ca motive ale recursului, recurenta se folosește de niște erori materiale și neesențiale ale judecătorului fondului când a motivat hotărârea recurată, din punctul de vedere al intimatei, care nu pot constitui motiv de recurs.

Recurenta a invocat în motivarea recursului său faptul că depozițiile martorilor propuși de aceasta au fost înlăturate fără nicio motivare. Intimata solicită instanței să ia act de faptul că hotărârea recurată cuprinde clar și explicit motivația acestei înlăturări (a se vedea paragraful final din pagina 7 și primul paragraf din pagina 8 ale Sentinței civile recurate).

Un alt motiv de recurs a fost enunțat de recurentă ca fiind acela că "prima instanță denaturează voința părților, aceea de transformare a promisiunii de vânzare-cumpărare reținând faptul că cele două înscrisuri autentice - testamentul și procurile de administrare și de vânzare a apartamentului sunt acte unilaterale ale vânzătorului și care nu pot modifica voința părților în legătură cu antecontractul de vânzare cumpărare".

Intimata a solicitat instanței să ia act de faptul că în mod temeinic și legal, instanța de fond a concluzionat astfel dat fiind tocmai faptul că procurile autentice pe care defunctul Adalbert B. le-a încheiat ulterior datei la care a fost semnată promisiunea de vânzare-cumpărare nu contrazic nicidecum voința acestuia de a înstrăina imobilul în discuție, ci, dimpotrivă, vin să întărească acest fapt.

Astfel, este evident că intimatul Cabinet de avocat nu avea posibilitatea de a-și proteja dreptul dobândit prin Promisiunea de vânzare-cumpărare, în condițiile în care vânzarea-cumpărarea nu putea fi definitivată înainte de data expirării interdicției de înstrăinare, anul 2008, motiv pentru care, promitentul vânzător a înțeles ca, prin procurile autentice, să-i ofere promitentului cumpărător, respectiv intimatului cabinet de avocat, posibilitatea de a face acte de conservare, pe timpul interdicției, si acte de administrare, după expirarea interdicției impuse de prevederile Legii nr. 112/1995. Acest fapt rezultă fără echivoc și din susținerile intervenientului Cabinet de medicină dentară, precum și din depozițiile martorilor audiați în cauză.

În ceea ce privește susținerile recurentei față de Testamentul autentificat de B.N.P. S. Vraști din Timișoara sub numărul 144/03 februarie 1998, solicită instanței să observe că dl. Adalbert B. a înțeles să o instituie pe recurenta-pârâtă-reclamantă reconvențională, S. E., ca legatar universal și nu cu titlu particular asupra imobilului în discuție.

Intimata a apreciat că acest fapt este de natură să ne conducă, în mod evident, la concluzia că promitentul vânzător a înțeles să încheie un testament cu titlu universal în favoarea recurentei-pârâtă-reclamantă reconvențională si nu cu titlu particular, în ceea ce privește imobilul în discuție pe care-l dobândise în proprietate cu cea. 13 zile înainte, tocmai datorită faptului că era perfect conștient de faptul că își dăduse consimțământul la semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare.

Mai mult, așa cum se poate observa și din actele de stare civilă ale promitentului vânzător, începând cu data de 17.04.1998, acesta a locuit efectiv la recurenta-pârâtă-reclamantă reconvențională, respectiv în Timișoara, ., iar din cele ce cunoaște, cu banii încasați ca preț al imobilului în discuție, acesta a contribuit substanțial la renovarea apartamentului recurentei.

Spre finalul motivelor de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, invocând faptul că prin stabilirea termenului de 10 zile, de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile, în care Szfircsoc E. să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. În ceea ce privește această argumentare, solicită instanței să ia act de faptul că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 262 coroborat cu cele ale art. 5802 Cod procedură civilă, prin acordarea acestui termen de 10 zile, acordându-i, în esență, mai puțin decât am solicitat și nu mai mult, pe de o parte, iar, pe de altă parte, i-a conferit recurentei posibilitatea de a-și executa benevol obligația ce-i revine prin hotărârea judecătorească irevocabilă.

Or, în considerarea principiul non reformatio in pejus a apreciat că acest motiv de recurs apare ca inadmisibil, în condițiile în care, deși nu a fost scris temeiul de drept al acestei decizii a instanței de fond, este evident că termenul acordat este acordat în favoarea recurentei și sub nicio formă în detrimentul acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 296 teza finală coroborate cu cele ale art. 316 Cod procedură civilă.

Față de solicitarea recurentei de reducere a onorariului de avocat în cuantum de 6.500 lei, a solicitat respingerea acestei solicitări ca fiind neîntemeiată.

Potrivit art. 274 alin. 1 C. proc. civ. dispune „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.". A.. 3 al art. 274 C. proc. civ. stabilește că Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat, că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Astfel cum rezultă din prevederile legale de mai sus, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții".

Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate. Culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 C.pr.civ., poate fi atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Culpa procesuală reprezintă formularea unei cereri, exercitarea unei acțiuni ori susținerea unor apărări neîntemeiate.

Această (culpă procesuală) nu trebuie confundată cu exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale (art. 723 C.pr.civ.). Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții.

Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, inclusiv în dreptul intern, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C. pr. civ., doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Nu în ultimul rând trebuie precizată și jurisprudența Curții Europene de Justiție care a stabilit, ca și criterii de cenzurare de către judecător a onorariului avocatului, măsura în care apărările/motivele/excepțiile sale au fost reținute sau nu de instanța judecătorească.

Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza în care reclamantul a căzut în pretenții, instanța respingând cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă este în drept să diminueze cheltuielile de judecată solicitate de pârât, în măsura în care apărările formulate de acesta nu au fost reținute de instanța judecătorească, în sensul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă având în vedere motivele invocate din oficiu de instanța judecătorească.

În concluzie, plecând de la prevederile art. 274 C. proc. civ. și având ca limite jurisprudențiale, hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Europeană de Justiție, se poate susține în mod rezonabil că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată, dacă (a) este real, (b) este rezonabil și (c) este necesar, adică activitatea desfășurată de avocat să fi fost utilă instanței judecătorești.

(a)Caracterul real al cheltuielilor de judecată rezultă cu prisosință din faptul că reprezentanta legală a intimatului Cabinet de avocat a depus în fața Judecătoriei Timișoara, la dosarul cauzei, dovada privind efectuarea de către subscrisul a plății onorariului stabilit.

În concluzie, față de faptul că între Cabinetul de Avocat "T. E. - L." și intimatul Cabinet de avocat există contract de asistență juridică, respectiv faptul că la dosar există dovada privind plata de către intimatul Cabinet a onorariului stabilit, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.

(b)Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată. Având ca temei prevederile art. 274 C. proc. civ. precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv a Curții Europene de Justiție, caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, reprezentate în cazul nostru de onorariul avocatului, trebuie să se aprecieze în baza următoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusă de avocat și (c) pregătirea profesională a avocatului.

Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la bază atât criterii obiective (valoarea pricinii și munca depusă de avocat) cât și criterii subiective (pregătirea profesională a avocatului/prestanța/notorietatea).

În cazul dedus judecății, criteriile mai sus menționate au fost avute în vedere de părți la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat, la momentul în care a solicitat cheltuielile de judecată cât și de către instanța judecătorească la momentul acordării cheltuielilor de judecată.

(c)Caracterul necesar al cheltuielilor de judecată. După cum a precizat mai sus, sumele cheltuite de persoana ce a câștigat procesul trebuie să contribuie în mod semnificativ la soluționarea cauzei, în sensul că trebuie să aibă legătură cu obiectul judecății. În cazul de față, activitatea desfășurată de avocat a fost fără îndoială utilă instanței judecătorești.

În prezenta cauză, avocatul intimatului Cabinet a desfășurat o activitate complexă în susținerea cererii de chemare în judecată și în combaterea cererii reconvenționale deduse judecății, formulând în speță apărările ce se impuneau a fi făcute. De asemenea, amintește că este vorba despre un litigiu care durează de cca. 5 ani, fapt ce a presupus deplasări repetate, din partea avocatului apărării și foarte multe termene de judecată - cca. 20 și are la bază tocmai refuzul recurentei de a semna contractul de vânzare-cumpărare, la a cărui semnare antecesorul său s-a obligat, în formă autentică.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și invocat de recurentă, a solicitat instanței să observe că acesta nu a fost motivat distinct, cu privire la textele de lege încălcate sau aplicate greșit. Fiind într-o cale de atac extraordinară, această cerință procesuală care se sancționează cu nulitatea, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., trebuia îndeplinită. Așadar, solicită a se lua act de faptul că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, cu interpretarea corespunzătoare a textelor incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste motive, intimata a solicitat ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de recurenta - pârâtă - reclamantă reconvențională Szfircsoc E., ca fiind nefondat și, pe cale de consecință, menținerea în tot a Sentinței civile nr._ din 27.06.2012 ca fiind temeinică și legală.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în limitele devoluate prin căile de atac și prin raportare la particularitățile pricinii, precum și a probatoriului administrat în cele două cicluri procesuale, tribunalul a constatat că așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra validității unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare perfectată între fostul chiriaș - cumpărător în temeiul legii speciale cu nr. 112/1995, în calitate de promitent-vânzător și reclamantul-pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C., în calitate de promitent-cumpărător atât prin prisma actelor juridice încheiate ulterior de același promitent-vânzător (testamentul autentic prin care a instituit-o legatară universală pe pârâta-reclamantă reconvențională, anexa la antecontract, mandatul acordat promitentei-cumpărătoare – în vederea „vânzării aceluiași apartament).

Analizând cu precădere cauzele de nulitate absolută prevalate în susținerea demersului incidental, tribunalul a conchis că acestea nu au aptitudinea de a invalida promisiunea de vânzare-cumpărare pendinte contestată, de vreme ce acestea se exclud reciproc. Astfel, eroarea obstacol - presupune prin ipoteză că promitentul-vânzător a avut consimțământ dar aceasta a fost afectat de viciul erorii in negotium; sau, altfel spus, că semnat un act juridic crezând că semnează un altul. De altă parte, se invocă absența consimțământului datorată pretinsei neștiințe de carte a defunctului - ceea ce i-ar fi obstaculat, oricum, semnarea oricăror acte juridice, iar nu numai a antecontractului de vânzare-cumpărare; abstracție făcând de faptul că prin lucrările de specialitate ordonate în cel de-al doilea ciclu procesual s-a stabilit că semnătura de pe antecontract îi aparține. Ori, este evident că nu se poate constata nulitatea absolută a unui act juridic, în temeiul erorii obstacol ce ar fi viciat consimțământul cât și pentru absența celei din urmă condiții esențiale la perfectarea oricărui act juridic.

Împrejurarea că înscrisul ce încorporează promisiunea de vânzare-cumpărare (întocmit ad probationem) nu a fost redactat în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare sunt, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a operațiunii juridice în sine, așa cum nejudicios a tins la a acredita ideea apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E., de vreme ce acesta (înscrisul) a fost predat unei autorități (Biroul de carte funciară). Abstracție făcând de faptul că nerespectarea formalității multiplului exemplar ar fi atras nulitatea relativă a înscrisului ca mijloc de probă (ad probationem) fără însă a afecta valabilitatea convenției.

Cum nici art. 1180 apartenent aceleiași legi civile nu este incident în speță. Știut fiind că formalitățile instituite de această normă legală se circumscriu sferei înscrisurilor ce constată obligații unilaterale (având de obiect plata unei sume de bani sau a unei anumite cantități de bunuri determinate generic). Or, în speță, convenția privată analizată se privește a fi una sinalagmatică (prin care toate părțile contractante au drepturi și obligații interdependente).

Context în care, respectând cu rigoare disponibilitatea procesuală, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respins demersul incidental promovat de apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E., întregind motivarea judecătoriei cu considerentele ce preced.

Cu privire la demersul principal, tribunalul a reținut că, potrivit teoriei generale a obligațiilor, întărită de doctrina de specialitate în materie, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost definit ca fiind acordul de voință cuprins într-un act juridic bilateral, prin care părțile se obligă să încheie, în viitor, un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, privind un anumit imobil, la un preț determinat, fiind întâlnită în practică sub diverse denumiri. Rezultă așadar, că de esența antecontractului, este ca acesta să conțină, explicit sau implicit, clauza potrivit căreia părțile se obligă, reciproc, să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare în forma autentică cerută de lege. Zis altfel, obligația principală pe care o generează încheierea unui antecontract este una de a face, susceptibilă de executare în natură,

voluntar - prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică -, sau silit, prin recurgerea la concursul justiției, - dacă una din părți refuză să contracteze în forma cerută de lege.

Numai că speța pendinte comportă anumite particularități generate de întocmirea ulterior promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare a altor acte juridice ce, în opinia instanței de apel se verifică a avea un caracter revocator al celei dintâi convenții, pe care au lipsit-o astfel, de orice eficacitate. De vreme ce, ulterior perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător încheie un contract de mandat (nu numai acceptat de către mandatar, dar și executat) prin care promitentul-cumpărător este îndrituit inclusiv să vândă oricui va crede de cuviință și la prețul pe care-l va considera potrivit. Ceea ce contrar, susținerilor primei instanțe, nu confirmă, ci, dimpotrivă, infirmă cel dintâi act juridic. Eventual, dacă procura ar fi fost strict de administrare, neîngăduind mandatarului a face și acte de dispoziție, ar fi putut avea un caracter confirmativ al intenției ferme și neechivoce a defunctului-promitent-vânzător de a înstrăina imobilul promis vânzării. Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că prin contractul de mandat încheiat ulterior, prin care, subliniem încă o dată, mandatarul a primit încuviințarea de a încheia și acte de dispoziție (ceea ce nu ar fi fost necesar dacă se considera beneficiarul antecontractului de vânzare-cumpărare, la finalul interdicției putând înstrăina imobilul în discuție) un nou acord de voință l-a înlocuit pe cel dintâi, cu consecința încetării existenței celui dintâi vizând promisiunea de vânzare-cumpărare supusă pendinte validării. Că însuși promitentul-cumpărător se considera un simplu mandatar al proprietarului rezultă chiar și din perfectarea locațiunii cu intervenientul accesoriu, locațiune încheiată în numele și pe seama promitentului-vânzător, cum și din notificarea moștenitoarei defunctului în vederea achitării chiriei. Împrejurarea că această notificare s-ar fi constituit într-o replică la o notificare remisă anterior de apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E. nu are relevanță, de vreme ce, dacă se considera beneficiarul promisiunii de vânzare-cumpărare avea dreptul potrivit anexei la antecontract să folosească imobilul și să îi culeagă fructele. Context în care avea a refuza a remite moștenitoarei defunctului chiria încasată de la locatar.

De aceea, tribunalul, reluând recapitulativ cele expuse, a conchis că promisiunea de vânzare-cumpărare (în sensul de negotium) a fost revocată tacit prin perfectarea contractului de mandat autentificat la data de 10.01.200 sub nr. 80 de BNP P. G.. Context în care, în absența unei promisiunii de vânzare-cumpărare care să își producă efectele juridice specifice, găsește că nu mai are a se preocupa de întrunirea condițiilor de admisibilitate ale pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Așa stând lucrurile, în temeiul art. 296 c. proc., civ., același tribunal a admis calea de atac promovată în cauză și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea principală formulată de reclamantul pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C. în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvențională S. E. cum și cererea reconvențională formulată de cea din urmă în contradictoriu cu cel dintâi.

Pe cale de consecință, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Cabinet de Medicina D. D. D. S. în favoarea reclamantului-pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C..

În temeiul art. 274 c. proc. civ., a obligat intimatul-reclamant pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C. la plata către apelanta-pârâtă reclamantă reconvențională S. E. a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial avansat în fața primei instanțe și în calea de atac a apelului în cel de-al doilea ciclu procesual.

Împotriva Deciziei civile nr. 833/A/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, au declarat recurs recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C. și recurenta pârâtă reclamantă reconvențională S. E..

Prin cererea de recurs formulată, recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C. a solicitat admiterea recursului și, în consecință, modificarea hotărârii instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii apelului formulat și menținerea în tot a hotărârii instanței de fond.

A arătat că în data de 23 ianuarie 1998, a încheiat cu antecesorul recurentei, dl. B. Adalbert, Antecontractul de vânzare - cumpărare aflat la filele 78 - 79 în dosarul de fond, un înscris scris de mână și semnat de ambele părți contractante. In același timp, a fost încheiat un înscris, între aceleași părți, cu aproximativ același conținut, însă tehnoredactat.

Prin acest antecontract, s-a agreat ca dl. B. Adalbert să vândă, iar Cabinetul de Avocat V.-Kola C. să cumpere imobilul din Timișoara, .. 1 compus dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 27,26 mp conform Contractului de vânzare - cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de dl. B. Adalbert cu S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.

Prețul agreat de părți a fost de 12.000 DM din care 9.000 DM au fost achitați la data semnării Antecontractului, iar 3000 DM au fost achitați în data de 30.01.1998 conform înscrisului denumit Contract aflat la fila 80 din dosarul de fond.

Pe lângă aceste sume, Cabinetul de Avocat V.-Kola C. a mai achitat și diverse sume în lei pentru perfectarea Antecontractului, respectiv datorii pe care dl. B. Adalbert le avea în legătură cu imobilul.

La aceeași dată a încheierii Antecontractului olograf, a încheiat cu dl. B. Adalbert și un înscris tehnoredactat ale cărui clauze principale sunt quasi-similare cu înscrisul olograf, înscris care a fost depus inițial la dosarul cauzei și care a fost depus și în Dosarul nr. 7721/C/2001 al Tribunalului T. cu solicitarea judecării cererii de notare a Promisiunii în cartea funciară a imobilului.

Datorită faptului că asupra imobilului exista, la data apariției acordului de voințe dintre părți, o interdicție legală de înstrăinare impusă de prevederile Legii nr. 112/1995, dl. B. Adalbert a emis mai multe mandate pe seama d-nei V. - K. C. pentru o mai eficientă protecție împotriva oricărei evicțiuni, acte depuse la dosarul de fond. Astfel, au fost date un număr de 3 procuri speciale, precum și o declarație notarială a d-lui B. Adalbert care s-a obligat expres să înștiințeze mandatara în cazul revocării Procurilor speciale.

În data de 10.01.2000, prin Procurile notariale autentificate sub numerele 79 și 80 de B.N.P. P. G., antecesorul B. Adalbert, a împuternicit-o pe d-na V. - K. C. - titular al Cabinetului de avocat - să administreze imobilul -Procura nr. 79, pe de o parte, iar, pe de altă parte să vândă și să încaseze prețul - Procura nr. 80.

În data de 12.01.2000, după clarificarea situației tabulare a imobilului și restaurarea corespunzătoare a acestuia, Cabinetul de Avocat V.-Kola C. a încheiat cu intervenientul Cabinet individual medical stomatologic B. D. D. un Contract de închiriere a imobilului în discuție, după ce dl. B. Adalbert a mandatat titularul Cabinetului de avocat să administreze imobilul.

În data de 05.02.2001, Cabinetul de Avocat V.-Kola C. a depus, la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Timișoara, Antecontractul de vânzare - cumpărare olograf și a solicitat notarea acestui înscris în C.F. nr._ Timișoara. Cererea a făcut obiectul Dosarului nr. 2937/5.02.2001.

Inițial, judecătorul delegat a respins solicitarea Cabinetului de Avocat V.-Kola C. care a formulat apel împotriva acestei hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 2387/A din 2 octombrie 2001, Tribunalul T. a admis apelul Cabinetului de Avocat V.-Kola C. și a dispus notarea în CF nr._ Timișoara, nr. top. 387/XVII a promisiunii sinalagmatice de vânzare a imobilului în discuție.

Cu această ocazie, instanța a solicitat Cabinetului de Avocat V.-Kola C. și a depus și înscrisul tehnoredactat, precum și Anexa la Antecontract din 11.12.1998 prin care antecesorul recurentei recunoștea că a primit prețul stipulat în Antecontract si că este de acord cu notarea în cartea funciară a acestui înscris. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin neexercitarea recursului - dat fiind faptul că antecesorul său, conștient de faptul că a consimțit la înstrăinarea imobilului în discuție, nu a exercitat calea de atac.

În data de 28.07.2006, dl. B. Adalbert a decedat.

În data de 19 martie 2007 recurenta a obținut Certificatul de moștenitor nr. 28 prin care aceasta a fost instituită legatară universală a defunctului în baza Testamentului autentificat sub nr. 144/03.02.1998.

Cabinetul de Avocat V.-Kola C. de avocat a plătit taxele aferente imobilului începând cu anul 1998, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

În data de 11.05.2007, Cabinetul de Avocat V.-Kola C. a notificat-o pe recurentă - în calitatea sa de legatar universal - să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a procedat la introducerea pe rolul instanței judecătorești a Acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.

Recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C. a mai arătat că hotărârea recurată a fost motivată contradictoriu, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Astfel, din partea de început a motivării referitoare la Cererea reconvențională rezultă că promisiunea de vânzare - cumpărare din litigiu a fost valabil încheiată existând toate elementele necesare valabilității acesteia, pentru ca în motivarea soluției de respingere a Cererii de chemare în judecată, instanța să rețină că promisiunea de vânzare-cumpărare nu mai este valabilă fiind, în data de 10.01.2000 revocata de antecesorul său, B. Adalbert.

În aceste împrejurări, instanța de apel, în motivarea hotărârii a argumentat contradictoriu decizia sa.

Același text normativ este incident și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de apelantă, astfel că, deși, în esență, instanța a respins și Cererea reconvențională, totuși a acordat pârâtei - reclamantă reconvențională cheltuieli de judecată în cuantum de 3300 lei avansate în fața instanței de fond și în apel. Or, cu atât mai mult cu cât intimata apelantă a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în privința taxei judiciare de timbru, cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 3300 lei nu sunt reale, astfel că, în mod evident acestea nu au fost efectiv achitate ci, se tinde la o îmbogățire fără just temei.

Cu ocazia pronunțării hotărârii supuse prezentului recurs, instanța a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a actului dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia, în speță fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.

Instanța de apel, cu ocazia motivării hotărârii pronunțate, deși a redactat hotărârea pe 25 de pagini, motivarea deciziei este rezumată pe 2 pagini.

Motivarea principală a instanței de apel se referă la temeinicia și legalitatea hotărârii pronunțată de fond în privința Cererii reconvenționale formulată, concluzionând că în mod temeinic instanța de fond "în mod corect a respins demersul judiciar incidental", urmare a concluziei că Promisiunea de vânzare - cumpărare pe care se întemeiază acțiunea promovată de recurentul cabinet de avocat este valabilă.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de Cabinetul de Avocat V.-Kola C., instanța de apel nu a mai analizat-o sub aspectul solicitării de a fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic, dată fiind surprinzătoarea concluzie a revocării Promisiunii de vânzare - cumpărare prin "perfectarea contractului de mandat autentificat la data de 10.01.2000 sub nr. 80 de BNP P. G.".

Astfel, instanța de apel a interpretat mandatul dat de antecesorul recurentului reclamant pârât reconvențional pentru vânzarea imobilului în discuție ca fiind o revocare a Promisiunii de vânzare - cumpărare.

Or, din coroborarea probelor existente la dosar, instanța de fond, în mod temeinic și legal, a concluzionat că procurile speciale emise de antecesorul recurentului reclamant pârât reconvențional ulterior datei încheierii Antecontractului de vânzare - cumpărare au semnificația că defunctul vânzător nu a mai manifestat nici un interes față de imobil dată fiind interdicția de înstrăinare care urma să expire în anul 2008.

Așadar, este de notorietate faptul că interdicția de înstrăinare a imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 a condus la o formă de transfer a dreptului de proprietate prin încheierea de promisiuni de vânzare - cumpărare urmate de procuri notariale de administrare pentru toată durata de 10 ani a interdicției de înstrăinare și procuri pentru vânzarea ulterioară a acestor imobile.

Astfel, Procurile notariale emise ulterior, printre care și Procura autentificată sub nr. 80/10.01.2000 emisă concomitent cu Procura autentificată sub nr. 79/10.01.2000 de același B.N.P. P. G. sunt de natură a întări convingerea că promitentul - vânzător, B. Adalbert a înțeles să se desesizeze de orice îndatorire în legătură cu imobilul în discuție si nu să "revoce" Antecontractul de vânzare - cumpărare.

În sprijinul acestei susțineri vine si faptul că antecesorul recurentului reclamant pârât reconvențional, B. Adalbert, prin invocata Procură autentificată sub nr. 80 din 10.01.2000 a consimțit ca d-na V. - K. C. să vândă imobilul la prețul pe care îl va considera, va încasa prețul si va consimți la întabularea cumpărătorului.

Mai mult, abia un an mai târziu a fost notată în cartea funciară promisiunea de vânzare - cumpărare, astfel că dacă dl. B. Adalbert ar fi înțeles să se dezică de promisiunea semnată în anul 1998, nu ar fi consimțit sau s-ar fi opus la notarea în cartea funciară a antecontractului.

În ceea ce privește Notificarea trimisă de recurentul reclamant pârât reconvențional către d-na. S. în vederea ridicării chiriei, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor în această privință, astfel că pârâta omite, în mod vădit intenționat, să arate că la data de 07.05.2007, deci cu 4 zile înainte de a primi notificarea recurentului reclamant pârât reconvențional, aceasta a trimis prin intermediul aceluiași Birou de Executor Judecătoresc o Notificare înregistrată sub nr. 94/07.05.2007 către Cabinetul stomatologic Dr. B. - D. D. - chiriașul din spațiul în discuție - să plătească chiria aferentă perioadei 28.07._07 și să facă dovada achitării chiriei anterior acestei date.

Așadar, Notificarea menționată de recurentă a fost făcută ca efect al Notificării trimisă de aceasta locatarului imobilului în discuție, recurentul reclamant pârât reconvențional în calitate de proprietar aparent având obligația de a apăra chiriașul din spațiul deținut de cabinetul de avocat.

În concluzie, este evident că voința părților, respectiv a d-lui B. Adalbert și a Cabinetului de avocat V. - K. C., a fost indubitabil acea de a vinde, respectiv de a cumpăra imobilul în litigiu, însă, datorită interdicției de 10 de ani de înstrăinare, părțile au fost nevoite să întocmească o . acte subsecvente - procuri de administrare și vânzare - care să confere promitentului - cumpărător confortul siguranței transmiterii dreptului de proprietate la expirarea interdicției.

Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă

Astfel, în motivarea hotărârii ce face obiectul prezentului recurs, instanța de apel își întemeiază soluția respingerii cererii de chemare în judecată argumentând că prin Procura autentificată sub nr. 80 din 10.01.2000, antecesorul recurentului reclamant pârât reconvențional B. Adalbert, în fapt ar fi revocat promisiune de vânzare - cumpărare încheiată în anul 1998.

Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în sensul că "promisiunea de vânzare - cumpărare (în sensul de negotium) a fost revocată tacit".

Este vădită greșita interpretare și aplicare a legii de vreme ce, în speță, este vorba despre o promisiune de vânzare - cumpărare a unui imobil.

Conform teoriei și practicii, promisiune de vânzare - cumpărare bilaterală este un antecontract care conferă atât promitentului - vânzător, cât și promitentului - cumpărător posibilitatea de a solicita încheierea contractului.

Totodată, de vreme ce au fost stabilite elementele esențiale ale viitoarei convenții de înstrăinare - obiectul și prețul -și a existat consimțământul părților valabil exprimat - aspect reținut și de instanța de apel, este evident că dl. B. Adalbert în calitatea sa de promitent - cumpărător nu putea revoca promisiunea sinalagmatica de vânzare - cumpărare încheiată în anul 1998 prin procura din 2000, instituția revocării fiind specifică actelor juridice unilaterale și contractului de mandat.

Solicitarea apelantei S. de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în apel, a fost soluționată în mod nelegal, deci cu aplicarea greșita a legii dat fiind faptul că intimata beneficiază de o pensie superioară plafonului stabilit de lege și deține un apartament de două camere în proprietate.

Totodată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost soluționată de un complet de judecată necompetent material conform dispozițiilor art. 13 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 51/2008 și cele ale art. 961 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor. Astfel, deși cererea a fost formulată ulterior datei introducerii cererii de recurs și repartizării acesteia completului care a pronunțat hotărârea recurată, aceasta nu a fost soluționată de completul de judecată învestit cu judecarea căii de atac, ci de un complet specializat în litigii de muncă, fără a vorbi de eventuale și justificate bănuieli de părtinire cu reprezentanta apelantei.

Atâta timp cât instanța de apel, deși a admis apelul intimatei, în fond, a respins demersul judiciar al acesteia - Cererea reconvențională, astfel că recurentul reclamant pârât reconvențional nu a căzut nicicum în pretenții, în speță putând eventual opera o compensare a cheltuielilor de judecată solicitate de părți și nicidecum o obligare doar a recurentului reclamant pârât reconvențional la plata acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm., 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin recursul formulat, recurenta pârâtă reclamantă reconvențională S. E. a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în parte a Deciziei civile atacate în sensul: admiterii cererii reconvenționale și constatării nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract; radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare ca efect al nulității absolute și menținerea în rest a Deciziei civile nr. 833/A/2012; iar, în subsidiar, în cazul în care se va respinge cererea de constatare a nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract, radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare urmare a respingerii acțiunii principale și ca efect al revocării tacite a promisiunii de vânzare cumpărare prin intervenirea succesivă a contractelor de mandat și prin raportare la actele juridice încheiate ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare; menținerea în rest a Deciziei civile nr. 833/A/22.11.2012 ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că în mod temeinic și legal instanța de apel a admis apelul acesteia schimbând sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii principale formulate de reclamanta pârâtă reconvențional Cabinet de Avocat V. K. C., însă în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, aceasta este netemeinică, instanța de apel interpretând greșit actul dedus judecății.

Arată că este cu totul de acord cu raționamentul instanței care arată foarte clar că prin întocmirea ulterioară antecontractului de vânzare-cumpărare a altor acte juridice, aceste acte juridice autentice au avut un caracter revocator al celei dintâi convenții (antecontractul de vânzare-cumpărare și anexa la acesta) pe care astfel au revocat-o în mod tacit, lipsind astfel în mod voit acel antecontract de eficacitate.

Prin cererea reconvențională a solicitat constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a Anexei la acest contract și radierea din CF nr._ Timișoara a Promisiunii de vânzare-cumpărare ca urmare a constatării nulității absolute.

Tribunalul conchide că, clauzele de nulitate absolută de care s-a prevalat partea nu au aptitudinea de a invalida promisiunea de vânzare-cumpărare contestată, arătând că acestea se exclud reciproc.

Acest lucru nu corespunde realității întrucât în motivarea cererii reconvenționale s-a arătat „antecesorul meu nu a știut citi, fiind analfabet și a semnat înscrisul fără a-l putea citi și-n consecință fără a-i înțelege conținutul și semnificația juridică a actului, astfel încât putem concluziona logic că, din moment ce actele autentice ulterioare acestui act contrazic Antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta a fost semnat în necunoștință de cauză, antecesorul meu fiind în eroare (eroare obstacol).... în cazul de față apreciem că este vorba de error in negotium, ceea ce duce la nulitatea absolută a actului încheiat", iar în conformitate cu Codul civil eroarea produce nulitate când cade asupra obiectului convenției.

Doctrina arată că (cursul de D. civil -Parte generală a lui G. B. Ed. AII B. 2001 pagina 160, 161) „eroarea obstacol numită și eroare distructivă de voință este cea mai gravă formă a erorii, împiedecând însăși formarea actului juridic".

„În cazul erorii obstacol, falsa reprezentare care fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (error in negotium), în sensul că o parte crede că se încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte că încheie un alt act juridic .... se observă că eroarea obstacol este mai mult decât un viciu de consimțământ, deoarece practic partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic în cauză, ori viciul de consimțământ presupune totuși un consimțământ exprimat. Tocmai datorită faptului că eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimțământului, sancțiunea care intervine în cazul erorii obstacol în ambele sale forme este nulitatea actului juridic, deoarece .... aceasta este sancțiunea lipsei totale a consimțământului".

S-a arătat de la început prin cererea reconvențională că B. Adalbert nu avea reprezentarea că ar fi vândut apartamentul către doamna avocat, din moment ce la câteva zile după aceasta să încheie în favoarea recurentei pârâte un testament, precum și procuri autentice prin care o împuternicește pe aceeași avocată să administreze imobilul și să vândă apartamentul cui va dori și la prețul pieței în favoarea lui, în numele lui și pentru el.

Prin Procura generală de administrare nr. 79/10.01.2000 încheiată la BNP P. G., V. K. C. este împuternicită de către B. Adalbert „în numele meu și pentru mine să administreze imobilul"; prin Procura specială nr. 80/10.01.2000 o împuternicește pe aceeași doamnă ca „în numele meu și pentru mine ... să vândă cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va considera potrivit"; de asemenea, prin Procura specială nr. 1320/20.10.2004 încheiată la BNP V. D. S. o împuternicește tot pe V. K. C. „să vândă în numele meu și pentru mine cui va crede de cuviință și numai la prețul de circulație". Toate aceste procuri autentice, cât și testamentul încheiat în favoarea recurentei pârâte reclamante arată clar că între cei doi este stabilită o relație de mandat și că nici măcar la data încheierii acestor acte B. Adalbert nu avea reprezentarea că ar fi vândut apartamentul, că nu ar mai fi proprietar al lui.

De altfel, din depoziția martorilor C. G., V. I., Ț. M., Pigli S. rezultă clar că B. Adalbert nu avea reprezentarea că ar fi vândut apartamentul ci l-a închiriat, dând o procură de administrare, urmând ca banii de pe chirie să-i fie puși la CEC pentru a fi asigurat la bătrânețe.

Aceste declarații se corelează și cu art. 5 al Contractului de închiriere din 12.01.2000 încheiat între B. Adalbert în calitate de locator și Cabinet individual Medical Stomatologic B. D. D. în calitate de chiriaș, în care se stipulează că plata chiriei se va face lunar într-un cont personal deschis de către Avocat V. K. C. în calitate de mandatar al locatorului B. Adalbert, cât și cu cele declarate prin Cererea de intervenție în interesul reclamantului „subscrisul Cabinet Stomatologic dr. B. D. am fost de bună credință și am achitat chiria doamnei V. K. C. în conformitate cu clauzele stabilite în contractul de închiriere".

De asemenea, în art. 11 lit. e din același contract de închiriere, se stipulează: „chiriașul are drept de preemțiune în caz de vânzare a spațiului închiriat, pentru suma de_ DM și numai în cazul în care chiriașul nu va dori să cumpere spațiul cu suma sus menționată, locatorul va avea dreptul să-1 vândă unui terț pentru orice sumă".

Prin depozițiile martorilor, prin Adeverința nr. 6/01.10.2007 de la Școala S., cât și din copia carnetului de muncă, unde se arată că toată viața a lucrat ca muncitor necalificat și că nu prezenta acte de școlarizare, cât și prin încheierea ulterioară a actelor autentice, nu se poate trage decât o singură concluzie, aceea că la data încheierii cntecontractului de vânzare-cumpărare, B. Adalbert nu avea reprezentarea faptului că vinde apartamentul, ci că, așa cum au arătat și martorii, de pe urma acelui apartament, prin administrarea și închirierea lui și eventuala lui vânzare către cineva în viitor, avea sa-și asigure traiul la bătrânețe. Consideră că prin acțiunile ulterioare antecontractului, este demonstrată clar eroarea obstacol în care se găsea B. Adalbert la semnarea antecontractului, astfel încât nu se poate spune că și-ar fi dat consimțământul la perfectarea acestuia, el fiind ferm convins că încheie un act de o altă natură juridică.

Practica judiciară arată că se admite acțiunea în declararea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru eroare obstacol întrucât înstrăinătorul a făcut dovada că a dorit să încheie un contract de întreținere și nu de vânzare cumpărare. Astfel:

Decizia civilă 3332/1998 a Tribunalului București în Culegerea de practică judiciară 1998 la pagina 39, arată în rezumat „Dacă din probele administrate în cauză rezultă faptul că vânzătorul a dorit să încheie un contract de vânzare cu clauză de întreținere, dar a semnat din eroare, un contract de vânzare cumpărare care nu conține o asemenea clauză, instanța urmează să constate nulitatea acestui din urmă contract, din cauza inexistenței consimțământului".

Decizia civilă nr. 1564/1996 Secția IV-a Tribunalul București, publicată în Culegere de practică judiciară a Tribunalului București pe anul 1993-1997, pagina 45: „eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotium) este produsul neconcordanței involuntare dintre voința reală internă comună a părților contractante și voința exprimată în actul juridic. Prin urmare, este suficient ca una din părțile contractante să fi voit (voința internă) un alt act juridic decât cel declarat, pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimțământ, și ca atare nul absolut".

Decizia civilă nr. 3641/1998 Secția IV-a Tribunalul București, publicată în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureși pe anull998, pagina 45, arată că, „Eroarea obstacol numită și distructivă de voință, este rezultatul falsei reprezentări asupra naturii actului ce se încheie, în sensul că o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită că încheie un alt act juridic decât cel declarat, ceea ce permite caracterizarea acestuia din urmă ca fiind lipsit de consimțământ și deci nul absolut".

Din cele arătate în doctrină și practica judiciară, rezultă clar faptul că în cazul erorii obstacol, error in negotium, de care s-a prevalat partea în motivarea cererii reconvenționale, consimțământul dat în cazul acestei erori, echivalează chiar cu lipsa consimțământului, deoarece practic partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic respectiv (antecontractul de vânzare-cumpărare), ci B. Adalbert avea reprezentarea că prin semnarea acelui înscris, de fapt își asigură traiul la bătrânețe semnând în acest sens, ceea ce reiese indubitabil din actele juridice încheiate ulterior (procurile de vânzare-cumpărare, de administrare, contractul de locațiune, testamentul).

Astfel, nu poate fi reținută afirmația instanței de apel, aceea că, „ ... nu se poate constata nulitatea absolută a unui act juridic, în temeiul erorii obstacol, ce ar fi viciat consimțământul cât și pentru absența celei din urmă condiții esențiale la perfectarea oricărui act juridic", de vreme ce eroarea obstacol conform doctrinei și practicii judiciare constante echivalează cu lipsa consimțământului, motiv pentru care instanța de apel trebuia să admită cererea reconvențională cu consecința constatării nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare și radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.02.2013, recurenta pârâtă reclamantă reconvențională S. E. a solicitatrespingerea recursului declarat de către recurenta Cabinet de Avocat „V.-K. C." împotriva Deciziei civile nr. 833/A/22.11.2012 pronunțată în Dosar nr._ de către Tribunalul T. ca netemeinic și nelegal, menținerea deciziei civile nr. 833/A/2012 în ceea ce privește respingerea acțiunii principale și a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta Cabinet de M. D. D. D. S. și modificarea în parte a acesteia prin admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că în ceea ce privește istoricul prezentat de recurentă pe calea recursului, înscrisul inițial depus la dosarul cauzei, adică cel tehnoredactat pe care își întemeiază reclamanta cererea în prestație tabulară și care este depus numai în copie, nu se regăsește în niciun alt dosar, în original sau în altă copie, întrucât de la dosarul aflat la Cartea Funciară prin care s-a cerut notarea în Cartea Funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare, i-a fost comunicată în copii un cu totul alt înscris, olograf, cu clauze diferite de cel tehnoredactat pe care este întemeiată acțiunea.

În antecontractul olograf se arată că diferența până la_ DM se va plăti la încheierea în formă autentică a promisiunii de vânzare cumpărare, adică suma de 3000 DM (însă în timpul procesului nu a fost prezentat niciun antecontract de vânzare cumpărare în formă autentică, de unde rezultă că nu a fost încheiat niciunul); în timp ce în antecontractul tehnoredactat se stipulează că diferența de 3000 DM se va achita cel mai târziu până la data de 30.01.1998.

În antecontractul olograf se specifică că în 30.01.1998 se completează antecontractul, iar în cel tehnoredactat, anexa este din 11.12.1998, iar antecontractul de vânzare cumpărare ar fi fost încheiat în 23.01.1998 și completat în 31.01.1998. Clauzele sunt în totalitate diferite, chiar și obiectul promisiunii în antecontractul olograf lipsește cu desăvârșire, iar în cel tehnoredactat apare ca obiect al contractului imobilul din Timișoara, .. 1, ., în modalitatea tehnoredactată Cabinetul de Avocat se obligă să facă demersurile necesare și să suporte toate costurile pentru reapartamentarea întregului imobil din P. Chinezul nr. 1, pentru întabularea în CF a contractului de vânzare cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de proprietarul B. Adalbert pentru apartamentul 17 neevidențiat în CF cu . SA, pe când în modalitatea olografă depusă la CF, nu se pomenește nimic de vreo obligație a cumpărătorului în acest sens, astfel încât afirmația recurentei că cele două antecontracte sunt quasi-similare, este contrazisă.

In ceea ce privește motivarea contradictorie a deciziei civile (motiv de recurs art. 304 punct 7 C.), aceste critici sunt nefondate, întrucât în motivarea respingerii cererii reconvenționale, instanța arată că nu se poate constata nulitatea absolută a unui act juridic în temeiul erorii obstacol ce ar fi viciat consimțământul cât și pentru absența acestuia la perfectarea actului juridic, însă așa cum s-a arătat și în recursul formulat doctrina și practica judiciară arată clar faptul că în cazul erorii obstacol, error in negotium, de care s-a prevalat partea în cererea reconvențională, consimțământul dat în cazul acestei erori, echivalează chiar cu lipsa consimțământului, deoarece partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic respectiv; astfel încât instanța de control judiciar nu reține niciunde în motivare că promisiunea de vânzare cumpărare ar fi valabil încheiată. Și chiar dacă ar fi fost așa, instanța în mod îndreptățit și temeinic constată că prin actele autentice încheiate ulterior perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, acest antecontract este revocat de vreme ce ulterior se încheie un contract de mandat, acceptat și executat de mandatarul cabinet de avocat V. K. C., prin care promitentul cumpărător este îndrituit inclusiv să vândă oricui va considera de cuviință și la prețul pe care îl va considera potrivit; un alt acord de voință l-a înlocuit pe cel dintâi, adică antecontractul de vânzare-cumpărare a fost revocat.

Nu numai că B. Adalbert o consideră mandatara sa pe d-na avocat, dar și aceasta se consideră un simplu mandatar a lui B. Adalbert, fapte care reies clar din contractul de locațiune și din Notificarea făcută pârâtei ca moștenitoare a lui B. Adalbert.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de pârâtă, acestea sunt dovedite cu chitanțele depuse la dosarul cauzei, astfel încât nu este întemeiată afirmația recurentei reclamante în legătură cu acestea; mai mult decât atât, nu s-a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în privința taxei judiciare de timbru, cum se poate observa și la dosarul cauzei, astfel încât acest motiv nu este bază pentru îmbogățirea fără just temei.

Legat de motivele de la art. 304 pct. 8 C.pr.civ. invocate de recurenta reclamantă, sunt neîntemeiate. Prin faptul că în baza contractelor de mandat date de către B. Adalbert și acceptate în deplină cunoștință de cauză de către Av. V. K., antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat, instanța de apel nu avea a se mai preocupa de solicitarea de a da o hotărâre care să țină loc de contract autentic, mai ales că în cauză nu s-a putut face dovada nici a faptului că prețul a fost achitat, întrucât depozițiile martorilor care ar fi asistat la achitarea prețului sunt total contradictorii, atât între ele, cât și între acestea și actele sub semnătură privată depuse, și mai mult decât atât, nu rezultă niciunde din evidențele contabile ale cabinetului că s-ar fi plătit o astfel de sumă de bani din contul cabinetului de avocat, fiind vorba de o sumă deloc neglijabilă, mai ales faptul că, antecontractul a fost încheiat cu Cabinetul de Avocat, nicidecum cu avocat în calitate de persoană fizică.

Instanța de fond a concluzionat în mod cu totul greșit că prin procurile speciale emise de antecesorul său ulterior datei antecontractului de vânzare-cumpărare au semnificația că vânzătorul nu a mai manifestat niciun interes față de imobil, de vreme ce prin toate actele ulterioare autentice dovedește faptul că acesta se consideră în continuare proprietar și încheie contracte de mandat cu d-na avocat, atât pentru administrarea imobilului cât și pentru vinderea acestuia, dând mandat prin procură specială pentru acte de dispoziție, fiind stabilit chiar și în contractul de locațiune cu Cabinet de M. D. un drept de preemțiune în cazul vânzării, fiind stipulat chiar și prețul de vânzare către acesta, toate aceste acte autentice nu pot fi interpretate decât prin aceea că aceste acte ulterioare infirmă și revocă antecontractul de vânzare cumpărare și nu îl confirmă, cum greșit concluzionează instanța de fond.

Motivarea recurentei, aceea că este de notorietate faptul că interdicția de înstrăinare a imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 a condus la o formă de transfer a dreptului de proprietate prin încheierea de Promisiuni de vânzare-cumpărare urmate de procuri notariale de administrare și procuri pentru vânzarea ulterioară, recurenta reclamantă se prevalează de propria-i culpă în încercarea de a frauda legea, încercând să demonstreze că este de notorietate faptul că așa se practica fraudarea legii în ceea ce privește interdicția de înstrăinare stipulată expres cu privire la imobilele dobândite în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanta recurentă arată că notarea promisiunii de vânzare-cumpărare a fost făcută abia un an mai târziu și B. Adalbert ar fi putut să se opună la notarea în CF a Antecontractului, însă cel mai probabil acesta nici nu știa de notarea în Cartea Funciară a promisiunii, întrucât nici la apelul declarat ca urmare a respingerii notării Promisiunii în Cartea Funciară, nu se arată în practicaua hotărârii ca el să fi fost prezent, iar comunicarea s-a făcut cel mai probabil la imobilul din .. 1, . acea dată era închiriat Cabinetului de M. D. și care arată clar în interogatoriul luat ei că aceasta avea relații numai cu mandatara și că niu s-a întâlnit cu B. Adalbert, astfel încât neștiind de desfășurarea procesului nu putea face recurs.

Recurenta reclamantă se contrazice prin faptul că arată că Notificarea trimisă de Cabinet către pârâtă pentru a ridica chiria nu reprezintă decât faptul că s-a comportat ca și proprietar aparent și a apărat pe chiriașul din spațiul deținut de Cabinetul de avocat, când așa cum bine motivează și instanța de apel „împrejurarea că această Notificare s-ar fi constituit într-o replică la o notificare trimisă Cabinetului de M. D. nu are relevanță, de vreme ce dacă se considera beneficiarul promisiunii de vânzare cumpărare avea potrivit anexei la contract dreptul să folosească imobilul și să-i culeagă fructele, trebuind să refuze a-i remite chiria încasată de la locatar, însă aceasta așa cum se vede clar prin Notificare îi remite chiria pe ultimele 10 luni în sumă de 4000 lei, deoarece chiria a fost încasată în numele antecesorului prin V. K. în calitate de mandatar a lui B. Adalbert și nu în calitate de proprietar al imobilului, deoarece așa cum rezultă și din declarațiile martorilor, chiria pe apartament urma să se pună în cont personal pe numele lui B. Adalbert deschis de d-na avocat în calitate de mandatar al lui, așa cum este stipulat și în contractul de închiriere din 12.01.2000, art. 5.

Dacă B. Adalbert, așa cum s-a arătat nu știa să scrie și să citească, putea semna ceva în necunoștință de cauză din moment ce nu i se explica în concret ce semnează, însă d-na avocat la semnarea și efectuarea tuturor acțiunilor sale a fost perfect conștientă de ce semnează și a fost conștientă că acționează în calitate de mandatar a lui B. Adalbert, întrucât chiar ea recunoaște acest lucru în Notificarea trimisă pârâtei, în Contractul de închiriere încheiat cu Cabinetul de M. D., chiar și la încheierea procurilor de administrare și de vânzare a imobilului, întrucât chiar aceasta recunoaște în această declarație de recurs la pag. 4 alin. 2 cât și în interogatoriul luat Cabinetului de Avocat, la întrebările 3 și 4 arată clar că aceste procuri de administrare și vânzare au fost date în cunoștință de cauză de ambii (atât de B. Adalbert cât și de V. K.), întrucât la întrebarea nr. 4 răspunde „aceasta a fost voința mea și a lui B. Adalbert de a da acele procuri pentru a nu mai avea nevoie de prezența lui B. Adalbert la semnarea contractului de închiriere sau la vânzarea imobilului".

Prin aceste acte încheiate ulterior în formă autentică, din chiar declarația reclamantei recurente, cu dorința ambilor, înseamnă că ambii au fost conștienți că prin aceasta revocă promisiunea de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât, partea cealaltă era avocat și știa foarte bine ce semnificație au actele pe care B. Adalbert le-a făcut prin procură autentică, iar reclamanta recunoaște că aceasta a fost dorința ei și a lui B. Adalbert pentru semnarea procurilor, pentru a nu mai fi nevoie de el la actele de administrare sau dispoziție pe care d-na V. avea să le încheie în calitate de mandatar a lui B. Adalbert.

În legătură cu critica adusă la faptul că s-ar fi solicitat scutirea de la plata taxei în apel care ar fi fost soluționată nelegal și de către un complet de judecată necompetent material, deoarece nu a fost soluționat de completul de judecată legal investit cu soluționarea apelului, pârâta nu a solicitat ajutor public judiciar, iar cererea de reexaminare a taxei de timbru pe care a formulat-o, a fost judecată în mod corect de către un alt complet de judecată, aparținând aceleiași Secții I civilă a Tribunalului T., din care făcea parte și completul investit cu soluționarea apelului, așa cum prevede C.pr.civ.

În drept: disp. art. 115-118 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 21.02.2013, recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C.a solicitat respingerea recursului declarat de S. Elisabetaca fiind nefondat și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat de recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet de Avocat V.-Kola C., schimbarea în parte a hotărârii instanței de apel în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale.

În motivare, a arătat că în ceea ce privește încadrarea în drept a motivelor de recurs, respectiv art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, din motivarea recursului nu rezultă care act dedus judecății a fost interpretat greșit prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, în speță, este evident că actul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată și prin cererea reconvențională formulată este promisiuna / antecontractul de vânzare - cumpărare a imobilului din Timișoara, .. 1 compus dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 27,26 mp conform Contractului de vânzare - cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de dl. B. Adalbert cu S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.

Or, pârâta - reclamantă reconvențională nu a făcut nici un moment dovada că actul dedus judecății ar fi altul, în sensul de a avea altă natură, astfel că, în speță nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, iar drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se solicită a se respinge recursul declarat de pârâta reclamantă.

Referitor la susținerea că Tribunalul T., prin Decizia civilă ce face obiectul prezentului dosar, a respins în mod netemeinic cererea reconvențională, a arătat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii respingând cererea reconvențională.

Cu ocazia motivării deciziei recurate, la fila 23, instanța de apel a reținut: "cauzele de nulitate absolută prevalate în susținerea demersului incidental (...) nu au aptitudinea de a invalida promisiunea de vânzare-cumpărare pendinte contestată, de vreme ce acestea se exclud reciproc".

Astfel, prin Cererea reconvențională depusă la dosarul nr._ în data de 30.08.2007, recurenta - pârâtă - reclamantă reconvențională a solicitat "constatarea nulității absolute (...) pentru absența consimțământului antecesorului (Bodgan Adalbert n.n.)".

În susținerea solicitării sale, d-na S. afirmă că antecesorul său era analfabet și că a semnat promisiunea de vânzare - cumpărare fără a înțelege conținutul și semnificația juridică a actului, "fiind în eroare cu privire la natura actului juridic încheiat - error in negotium, ceea ce conduce la nulitatea absolută a actului încheiat".

Totodată, aceasta a contestat și semnătura d-lui B. Adalbert de pe antecontractul care stă la baza solicitărilor reclamantului, însă acest fapt a fost infirmat de expertiza grafoscopică efectuată în cauză.

Așadar, instanța de apel a concluzionat în mod temeinic și legal că, pe de o parte eroarea obstacol - în varianta sa error in negotium invocată - presupune ca partea aflată în eroare să aibă consimțământ, dar să aibă a falsă reprezentare cu privire la actul semnat.

Or, din nicio probă administrată în cauză nu s-a făcut dovada că promitentul vânzător ar fi avut reprezentarea că încheie un alt act decât o promisiune de vânzare – cumpărare, mai ales în condițiile în care nu s-a opus cererii de notare a actului semnat în cartea funciară și chiar mai mult, a conferit promitentului - cumpărător siguranța transferului de proprietate lăsându-i libertatea de a administra și chiar vinde imobilul oricui va crede de cuviință, la prețul pe care îl va dori.

Toate procurile întocmite de dl. B. ulterior încheierii promisiunii de vânzare - cumpărare au avut unicul scop de a asigura Cabinet de Avocat V.-Kola C. de totala bună-credință a acestuia cu privire la transferul dreptului de proprietate supus unei interdicții legale - Legea nr. 112/1995.

Pe de altă parte, este evident că, invocând faptul că dl. B. era analfabet și nu a știut ce semnează, vorbim de o lipsă totală a consimțământului, fapt ce exclude viciul de consimțământ al invocatei erorii obstacol.

În concluzie, este evidentă reaua-credință a d-nei. S. atunci când afirmă că dl. B. ori a fost în eroare, ori nu și-a dat consimțământul la semnarea actului invocând în apărare simplul fapt că dacă ar fi înstrăinat imobilul nu ar mai fi încheiat testamentul cu titlu universal în favoarea sa.

Astfel, referitor la testamentul autentic întocmit în favoarea pârâtei - reclamantă reconvențională, anume la susținerile acesteia din urmă că, ar fi evident faptul că de vreme ce defunctul a înțeles ca la mai puțin de o lună de la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare să o instituie ca legatară universală pe acesta ar fi de natură a conduce la ideea că promitentul vânzător a înțeles să nu dea eficiență actului încheiat cu Cabinet de Avocat V.-Kola C., se arată că prin testamentul autentificat de B.N.P. S. Vraști din Timișoara sub numărul 144/03 februarie 1998, dl. Adalbert B. a înțeles să o instituie pe pârâta - reclamantă reconvențională, S. E., ca legatar universal și nu cu titlu particular.

Acest fapt este de natură să ne conducă, în mod evident, la concluzia că promitentul vânzător a înțeles să încheie un testament cu titlu universal în favoarea pârâtei - reclamantă reconvențională și nu cu titlu particular, în ceea ce privește imobilul în discuție pe care-l dobândise în proprietate cu cea. 13 zile înainte, tocmai datorită faptului că era perfect conștient de faptul că își dăduse consimțământul la semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare.

În acest context, dacă în data de 23 ianuarie 1998 dl. Adalbert B. a fost indus în eroare cu privire la actul semnat - promisiunea de vânzare - cumpărare, fiind, așa cum susține recurenta, analfabet, nu se înțelege cum 13 zile mai târziu a semnat Testamentul autentic, fără a fi în eroare, câtă vreme în conținutul testamentului nu se face vorbire de faptul că acesta i-ar fi fost citit de o altă persoană, ci, dimpotrivă, s-a consemnat că dl. Adalbert B., „(...) după citirea actului, a consimțit la autentificarea prezentului înscris și a semnat toate exemplarele".

Chiar d-na. S., la întrebarea nr. 3 din Interogatoriul administrat în cauză la termenul de judecată din data de 13.10.2010, a afirmat că atunci când antecesorul, B. Adalbert a semnat testamentul întocmit în favoarea sa, aceasta i-a condus mâna pentru a semna. Toate aceste probe produse sunt de natură a conduce inevitabil la ideea că, dacă a existat vreun moment, dintre cele la care ne raportăm, în care dl. B. Adalbert a avut un consimțământ viciat sau a fost indus în eroare, este chiar momentul semnării testamentului pe care pârâta își întemeiază cererea reconvențională.

Mai mult, cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize grafoscopice, s-a analizat și testamentul necontestat de către recurentă, ca înscris contemporan cu epoca semnării înscrisurilor contestate de către aceasta, iar expertul a concluzionat că semnăturile efectuate pe cele două acte au fost executate de către dl. B. Adalbert.

Referitor la faptul că procurile autentice semnate de către defunctul - promitent vânzător, Adalbert B. ar denota faptul că acesta a înțeles să nu dea eficiență promisiunii de vânzare-cumpărare, s-a arătat că procurile autentice pe care defunctul Adalbert B. le-a încheiat ulterior datei la care a fost semnată promisiunea de vânzare-cumpărare nu contrazic nicidecum voința acestuia de a înstrăina imobilul în discuție, ci, dimpotrivă, vin să întărească acest fapt.

Astfel, este evident că Cabinet de Avocat V.-Kola C. nu avea posibilitatea de a-și proteja dreptul dobândit prin promisiunea de vânzare-cumpărare, în condițiile în care vânzarea-cumpărarea nu putea fi definitivată înainte de data expirării interdicției de înstrăinare, motiv pentru care, promitentul vânzător a înțeles ca, prin procurile autentice, să-i ofere promitentului cumpărător, posibilitatea de a face acte de conservare, pe timpul interdicției, și acte de administrare, după expirarea interdicției impuse de prevederile Legii nr. 112/1995.

Mai mult, așa cum se poate observa și din actele de stare civilă ale promitentului vânzător, începând cu data de 17.04.1998, acesta a locuit efectiv la pârâta - reclamantă reconvențională, respectiv în Timișoara, ., ., apt. 6, cu banii încasați ca preț al imobilului în discuție, acesta contribuind substanțial la renovarea apartamentului pârâtei - reclamantă reconvențională.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:

Referitor la cererea de recurs formulată de pârâta reclamantă reconvențională Szfircsock E., se constată că aceasta a invocat dispoz. art.304 pct.8 C.pr.civ., criticând decizia instanței de apel care nu a admis cererea reconvențională și nu a reținut incidența erorii obstacol în ceea ce privește antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de antecesorul său, B. Adalbert.

Prevederile art.304 pct.8 C.pr.civ. vizează interpretarea eronata a actului juridic dedus judecații și sunt aplicabile în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății (în înțelesul său de negotium juris, adică manifestare de voință producătoare de efecte juridice, și nu de instrumentum probationes, adică de înscris ca mijloc de probă), ori înțelesul acestuia, instanța a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Or, în speță, instanța de apel nu a interpretat greșit antecontractul de vânzare cumpărare, statuând în mod corect asupra naturii juridice a acestuia și asupra obligațiilor părților la care a dat naștere.

Însă instanța de apel în mod just a înlăturat susținerile recurentei pârte reclamante reconvenționale referitoare la existența unei cauze de nulitate absolută a antecontractului de vânzare cumpărare constând în eroarea obstacol în care s-a aflat promitentul vânzător privind conținutul și semnificația convenției încheiate.

Pârâta reclamantă reconvențională a susținut în cererea de recurs că și-a întemeiat cererea reconvențională pe eroarea asupra naturii juridice a contractului încheiat, respectiv error in negotio, invocând împrejurarea că antecesorul său, defunctul B. Adalbert, nu și-a dat consimțământul pentru o promisiune de vânzare-cumpărare.

Conform literaturii juridice, error in negotio este o formă a erorii obstacol care este distructivă de voință juridică și presupune falsa reprezentare a unei părți cu privire la natura juridică actului pe care-l încheie. În mod corect a arătat tribunalul că în speță nu s-a făcut dovada că antecesorul recurentei pârâte reclamante reconvenționale nu ar fi înțeles natura juridică a antecontractului de vânzare cumpărare, iar împrejurările invocate de recurenta menționată nu duc la o altă concluzie decât cea reținută de instanța de apel. Faptul că ulterior promitentul a încheiat un testament nu înseamnă că testatorul nu a înțeles semnificația juridică a promisiunii întrucât testamentul este un act mortis causa și are ca obiect transmisiunea masei succesorale în compunerea avută la data decesului care este totodată și data deschiderii succesiunii. De asemenea, încheierea ulterioară a procurilor de administrare și de vânzare a imobilului în discuție nu reprezintă un argument în sensul că promitentul nu a înțeles natura juridică a promisiunii deoarece, pe de o parte, administrarea imobilului care nu ieșise încă din patrimoniul defunctului se impunea a fi realizată (știut fiind că promisiunea de vânzare nu transmite dreptul de proprietate, ci dă naștere unei obligații de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare), iar pe de altă parte, procura pentru vânzare, acceptată de mandatar, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, a reprezentat de fapt dovada acordului părților în sensul contrar promisiunii de vânzare, respectiv un mutuus dissensus care a lipsit de eficacitate promisiunea menționată, acesta nefiind însă un motiv de nulitate absolută.

Se constată că, prin cererea de recurs, pârâta reclamantă reconvențională Szfircsock E. a solicitat în subsidiar ca instanța, în cazul în care se va respinge cererea de constatare a nulității absolute a promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 1, . CF nr._ Timișoara, număr cadastral 387/XVII și a anexei la acest contract, să dispună radierea din Cartea Funciară nr._ Timișoara a Promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare urmare a respingerii acțiunii principale și ca efect al revocării tacite a promisiunii de vânzare cumpărare prin intervenirea succesivă a contractelor de mandat și prin raportare la actele juridice încheiate ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare.

Această solicitare reprezintă însă o cerere nouă formulată în calea de atac a recursului (prin cererea reconvențională solicitându-se radierea din cartea funciară a promisiunii ca efect al nulității absolute), cerere care este inadmisibilă în acest stadiu procesual, așa cum rezultă din dispoz. art.316 rap. la art.294 alin.1 C.pr.civ.

Concluzionând, Curtea constată că în mod legal tribunalul a reținut că în speță nu rezultă întrunirea condițiilor pentru existența erorii obstacol în ceea ce privește antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de B. Adalbert, respingând cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională Szfircsock E. pentru acest motiv, astfel încât recursul formulat de aceasta din urmă apare ca nefiind fondat.

Referitor la cererea de recurs formulată de reclamantul pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C., se constată că acesta a invocat dispoz. art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ.,

În ceea ce privește cazul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., instanța de recurs constata ca decizia din apel este motivata, iar considerentele sale nu cuprind motive contradictorii, așa cum susține recurentul. Astfel, în ceea ce privește promisiunea de vânzare cumpărare, tribunalul a reținut că nu este lovită de nulitate absolută (nulitatea absolută fiind sancțiunea aplicabilă în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile sale de validitate), însă a constatat că este ineficace deoarece a fost revocată prin acordul părților (ulterior încheierii sale). La fel, referitor la cheltuielile de judecată, instanța de apel a motivat acordarea acestora către apelanta pârâta reclamantă reconvențională prin aplicarea dispoz. art.274 C.pr.civ. deoarece a admis apelul părții menționate și a respins cererea principală formulată împotriva aceleiași părți, soluția asupra cererii reconvenționale fiind aceeași cu cea pronunțată de judecătorie, prin urmare nefiind vorba de o motivare contradictorie.

Referitor la susținerea privind admiterea cererii de ajutor public judiciar, se constată că în speță s-a admis o cerere de reexaminare a taxei de timbru, și nu cerere de ajutor public judiciar, iar aceasta nu are nicio relevanță atât timp cât pârâta reclamantă reconvențională a depus la dosar chitanțele vizând achitarea onorariului de avocat în apel și în primă instanță, dovezi avute în vedere de tribunal la acordarea cheltuielilor de judecată.

Se constată că în cauză nu este incident nici motivul de recurs prev. de art.304 pct.8 C.pr.civ. care vizează interpretarea eronata a actului juridic dedus judecații. Recurentul a invocat interpretarea greșită de către instanța de apel a contractului de mandat autentificat la data de 10.01.2000 sub nr.80 de către BNP P. G.. Analizând cuprinsul contractului de mandat mai sus menționat, precum și promisiunea de vânzare cumpărare încheiată de defunct, Curtea constată că în mod legal tribunalul a constatat că procura dată de proprietarul imobilului pentru vânzarea acestuia, acceptată de mandatar, reprezintă de fapt un acord în sensul contrar promisiunii de vânzare, un mutuus dissensus care lipsește de eficacitate antecontractul. Este evident că părțile nu ar fi încheiat un contract de mandat pentru vânzarea imobilului oricui va crede de cuviință mandatarul și la prețul pe care-l va considera potrivit dacă s-ar fi menținut obligația proprietarului mandant de a încheia cu acesta contractul autentic de vânzare cu privire la același imobil. Notarea promisiunii de vânzare în cartea funciară a antecontractului nu poate duce la concluzia că acesta nu a fost revocat prin înțelegerea părților în sens contrar, în procedura de înscriere în CF nefiind analizată problema revocării promisiunii de vânzare cumpărare.

În mod corect a arătat tribunalul că nu are relevanță din acest punct de vedere că notificarea trimisă pârâtei reclamante reconvenționale de a se prezenta în vederea încasării chiriei a fost răspuns la o notificare trimisă de aceasta din urmă, atât timp cât rezultă cu claritate poziția mandatarului în sensul remiterii succesoarei proprietarului tabular a chiriei încasate pentru imobilul în privința căruia exista o procură de administrare.

Însă, așa cum s-a arătat mai sus, dovada acordului părților de a revoca promisiunea de vânzare cumpărare o constituie contractul de mandat pentru vânzarea imobilului de către mandatar oricui va crede de cuviință și la prețul pe care-l va considera potrivit, nicio altă probă administrată în cauză neinfirmând această concluzie corectă a instanței de apel.

În speță nu este incident nici motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. care vizează interpretarea greșită a legii.

Așa cum s-a arătat în literatura juridică, noțiunea de revocare este folosită uneori și în sensul de denunțare unilaterală, în cazurile prevăzute de lege, a unui act juridic, iar alteori în sensul de desfacere a unui contract prin acordul părților. În litigiul de față instanța de apel a avut în vedere revocarea antecontractului prin acordul părților, deci mutuus dissensus. Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că și ea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului juridic civil însă revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate, cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic.

În ceea ce privește susținerile recurentului privind soluționarea cererii de ajutor public judiciar de un complet necompetent material, se constată că în speță s-a admis o cerere de reexaminare a taxei de timbru, și nu cerere de ajutor public judiciar, iar Încheierea din 18.10.2012 pronunțată de un complet al Secției I civile a Tribunalului T. prin care s-a admis această cerere de reexaminare este irevocabilă, nemaiputând face obiect al criticilor în recurs.

Sintetizând cele mai sus arătate, Curtea constată că nici recursul reclamantului pârât nu este fondat.

Pentru toate motivele mai sus expuse, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea de apel va respinge ambele recursuri formulate împotriva Deciziei civile nr.833/A din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul T..

Având în vedere soluția pronunțată, de respingere a ambelor recursuri, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursurile formulate de recurentul reclamant pârât reconvențional Cabinet Avocat V.-K. C. și de recurenta pârâtă reclamantă reconvențională Szfircsock E. în contradictoriu cu intimatul intervenient accesoriu Cabinet de M. D. Dr.D. D. împotriva Deciziei civile nr.833/A din 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul T..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

A.-M. N. DR. L. L. M. G.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M.N. – 25.03.3013

Tehnored. D.K.2 ex-25.03.2013

Prima instanță: Judecătoria Timișoara: judecător Ș. R.

Instanța de apel:Tribunalul T.: judecători A. A., C. B.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 304/2013. Curtea de...		Expropriere. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 12-06-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 325/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 914/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 304/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 31/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 351/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Revendicare imobiliară. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA Pretenţii. Decizia nr. 272/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA