Decizia civilă nr. 104/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 104/R/2011
Ședința publică din 14 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M.
CONȚ
I.-D. C. G.IER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. E., împotriva deciziei civile nr. 6. din 07 octombrie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată N. M. ANA, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, avocat C. A., a cărui împuternicire avocațială de reprezentare se află la f. 7 din dosarul Curții de A. C., lipsă fiind părțile personal.
Recursul declarat de pârâtul C. E. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate, însă nu a fost legal timbrat la data înregistrării memoriului de recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar chitanța nr. 4001902 din (...) emisă de P. M. B., care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 1650 lei și timbre judiciare mobile pentru recurs în valoare de 5 lei.
Instanța constată că recursul este legal timbrat.
Curtea constată că reclamanta intimată, prin intermediul domnului avocat M. L. D. a expediat prin fax un înscris întitulat „Concluzii";, care a fost înregistrat la dosar în data de (...) și prin care intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1.500 lei, conform chitanței anexate la acest înscris și de asemenea, constată că odată cu înscrisul mai sus menționat s-a expediat prin fax și o copie a împuternicirii avocațiale nr. 1/(...), din care rezultă că domnul avocat M. L. D. a fost angajat de reclamanta intimată pentru reprezentarea reclamantei intimate în fața instanței de recurs.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrat la dosar originalul înscrisului întitulat „Concluzii"; și originalul împuternicirii avocațiale a reprezentantului reclamantei intimate, precum și o copie semnată pentru conformitate cu originalul de pe chitanța care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1.500 lei.
Instanța înmânează reprezentantului pârâtului recurent un exemplar din înscrisul întitulat „Concluzii"; formulat de reclamanta intimată și lasă cauza la a doua strigare pentru a da reprezentantului reclamantei intimate posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, avocat C. A., lipsă fiind părțile personal.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reaprecierea stării de fapt de către instanța de recurs ca urmare a reanalizării probatoriului administrat în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O. nr. 138/2000 excepție care este invocată și de intimată prin întâmpinare. Reprezentantul pârâtului recurent arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului pârâtului recurent în susținerea recursului, cu precizarea de a-și exprima poziția și față de excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată de către instanță din oficiu. Reprezentantul pârâtului recurent solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată de către instanță din oficiu și precizează că prin memoriul de recurs nu a invocat motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci doar motive de nelegalitate a hotărârii pronunțate de către instanța de apel. De asemenea, reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1. a J. B., așa cum a fost formulat în scris și schimbarea sentinței în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale, precum și respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta N. M. Ana, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată pentru fond, apel și recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial, și depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 500 lei pentru recurs. Reprezentantul pârâtului recurent susține verbal motivele de recurs și arată că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât instanța de apel a compensat datoriile părților în mod greșit, iar în ceea ce privește datoria comună a părților, respectiv creditul neachitat de către părți, arată că suma de 8.408,94 euro ce reprezintă jumătate din datoria comună a părților la data compensării nu este lichidă și exigibilă, scadența acesteia fiind stabilită pe parcursul a mai mult de 13 ani. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă principală precizată, formulată de reclamanta N. M. ANA împotriva pârâtului C. E.. S-a admis în parte cererea reconvențională precizată, formulată de pârât împotriva reclamantei și, în consecință: - s-a constatat că au calitatea de bunuri comune, prin dobândire în timpul căsătoriei, următoarele bunuri în valoare totală de 236.200 lei: 1. apartamentul nr. 56, situat în B., str. Î. T., nr. 64 A, sc. E, compus din 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 debara, 1 logie, 1 balcon împreună cu cota indiviză de 9,3.,5 părți din părțile comune și cota de 19,6. părți din terenul aferent, imobil înscris în CF 2887/1/56 B., nr. top. 7829/1/e/56, în valoare expertizată de 46.000 euro, echivalent a 193.200 lei; 2. autoturism marca Seat L. cu nr. de înmatriculare (...), în valoare de 27.000 lei; 3. mobilă de bucătărie, în valoare de 1.500 lei; 4. mobilă de dormitor, în valoare de 2.000 lei; 5. mobilă de sufragerie, în valoare de 4.000 lei; 6. centrală termică, în valoare de 2.000 lei; 7. aparatură electrocasnică (frigider, mașină de spălat, aragaz, 2 TV color), în valoare de 3.000 lei; 8. calculator, în valoare de 1.500 lei; 9. ladă frigorifică, în valoare de 1.000 lei; 10. mobilier pentru depozitarea diverselor lucruri (aflat pe balcon), în valoare de 1.000 lei; - s-a constatat că la dobândirea bunurilor comune reclamanta are o cotă de contribuție de 80%, iar pârâtul o cotă de 2. - s-a dispus partajarea bunurilor comune, prin formarea de loturi în natură și atribuirea lor, astfel: I. Lotul nr.1 reclamantei, compus din următoarele bunuri în valoare totală de 206.700 lei : apartamentul nr. 56, situat în B., str. Î. T., nr. 64 A, sc. E, compus din 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 debara, 1 logie, 1 balcon împreună cu cota indiviză de 9,3.,5 părți din părțile comune și cota de 19,6. părți din terenul aferent, imobil înscris în CF 2887/1/56 B., nr. top. 7829/1/e/56, în valoare expertizată de 46.000 euro, echivalent a 193.200 lei; mobilă de bucătărie, în valoare de 1.500 lei; mobilă de dormitor, în valoare de 2.000 lei; mobilă de sufragerie, în valoare de 4.000 lei; centrală termică, în valoare de 2.000 lei; aparatură electrocasnică (frigider, mașină de spălat, aragaz, 2 TV color), în valoare de 3.000 lei; ladă frigorifică, în valoare de 1.000 lei; II. Lotul nr.2 pârâtului, compus din următoarele bunuri în valoare totală de 29.500 lei : autoturism marca Seat L. cu nr. de înmatriculare (...), în valoare de 27.000 lei; calculator, în valoare de 1.500 lei; mobilier pentru depozitarea diverselor lucruri (aflat pe balcon), în valoare de 1.000 lei; - a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 17.740 lei cu titlu de sultă compensatoare; - s-a constatat că are calitatea de datorie comună suma de 10.500 euro+dobânzile și comisioanele aferente, reprezentând creditul acordat de BCR SA - S. J. B.-N., în baza contractului de credit ipotecar bancar nr. 5051/(...); - s-a constatat că părțile au o cotă de contribuție egală la plata datoriei comune și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 923,13 euro, reprezentând 1/2 din valoarea ratelor de credit achitate de reclamantă în perioada octombrie 2008-martie 2010, precum și suma de 51,285 euro, în perioada aprilie 2010-octombrie 2023, în ziua de 3 a fiecărei luni, respectiv suma de 49,485 euro, în ziua de (...), reprezentând 1/2 din rata lunară datorată de părți BCR SA - S. J. B.-N., în baza contractului de credit. S-au respins, ca fiind neîntemeiate, capetele de cerere privind calitatea de bunuri comune a 20 părți sociale ale SC Ame-Camea SRL, actualizate la valoarea activului net al societății, precum și acțiunile deținute dereclamantă la BCR SA - S. J. B.-N., indicate în cuprinsul acțiunii principale și respectiv a cererii reconvenționale precizate. S-au compensat cheltuielile de judecată în întregime. P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta N. M.-Ana și pârâtul C. E. au fost căsătoriți, căsătorie ce a fost desfăcută prin S. civilă nr. 3. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. (...) . În timpul căsătoriei, părțile au dobândit împreună imobilul apartament nr. 56, situat în B., str. Î. T., nr. 64 A, sc. E, compus din 3 camere, 1 bucătărie, 1 cămară alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 debara, 1 logie, 1 balcon împreună cu cota indiviză de 9,3.,5 părți din părțile comune și cota de 19,6. părți din terenul aferent, imobil înscris în CF 2887/1/56 B., nr. top. 7829/1/e/56, în valoare de 46.000 euro (echivalent a 193.200 lei), indicată de expertul B. V. în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză (f.132- 141), precum și următoarele bunuri mobile, la valorile arătate de părți: autoturism marca Seat L. cu nr. de înmatriculare (...), în valoare de 27.000 lei; mobilă de bucătărie, în valoare de 1.500 lei; mobilă de dormitor, în valoare de 2.000 lei; mobilă de sufragerie, în valoare de 4.000 lei; centrală termică, în valoare de 2.000 lei; aparatură electrocasnică (frigider, mașină de spălat, aragaz, 2 TV color), în valoare de 3.000 lei; calculator, în valoare de 1.500 lei; ladă frigorifică, în valoare de 1.000 lei; mobilier pentru depozitarea diverselor lucruri (aflat pe balcon), în valoare de 1.000 lei. Referitor la centrala termică din apartament, instanța de fond a apreciat că nu se poate considera că aceasta a devenit „bun imobil prin încorporarea în apartament";, câtă vreme nu a fost avută în vedere de către expert la evaluarea apartamentului, neintrând în calculul prețului de circulație stabilit la suma de 46.000 euro. În privința celor 20 părți sociale ale SC Ame-Camea SRL, actualizate la valoarea activului net al societății, invocate de reclamantă că s-ar include în masa bunurilor de împărțit, instanța de fond nu a reținut acest aspect, dat fiind faptul că aceste bunuri aparțin societății ca persoană juridică, iar partajarea lor în momentul de față ar echivala cu o lichidare parțială a activului, ceea ce nu se poate face decât în procedura specială prevăzută de lege. În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei la registrul comerțului. Dispoziția își găsește aplicabilitatea și în ipoteza contribuției soților la constituirea capitalului social al unei societăți comerciale, cu bunuri comune. I. de împrejurarea că ambii soți sau doar unul dintre ei a contribuit la această constituire, foștii soți sunt îndreptățiți la recunoașterea beneficiilor obținute din activitatea comercială a acestor societăți, ceea ce nu este cazul în speță. Privitor la cererea pârâtului de a se constata că acțiunile deținute de reclamantă la BCR SA - S. J. B.-N. sunt bunuri comune, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece acțiunile în discuție au fost vândute în timpul căsătoriei părților, iar banii astfel obținuți au fost utilizați pentru achiziționarea autoturismului Seat și plata parțială a unuia din creditele contractate pe parcursul căsătoriei, aspect confirmat de probatoriul testimonial administrat în cauză. În ceea ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, se impun următoarele precizări: După încheierea căsătoriei, părțile au locuit la părinții reclamantei, în apartamentul situat în B., str. A. F., bl. 6, sc. A, ap. 1. Împreună, părțile auachiziționat, cu un credit luat de la BCR și garantat ipotecar cu apartamentul părinților reclamantei, o garsonieră situată în B., str. D. V., nr. 3, sc. C, ap. 19. Așa cum reiese din depozițiile martorelor V. G. și B. D. M., părțile au revândut această garsonieră pentru a achita creditul luat la cumpărarea ei (în caz contrar reclamanta neputând contracta alt credit) și a radia ipoteca instituită asupra apartamentului părinților, întrucât urmăreau achiziționarea unui apartament mai mare. Prin urmare, contrar celor susținute de pârât, banii obținuți din vânzarea garsonierei nu au fost investiți în cumpărarea apartamentului nr. 56, situat în B., str. Î. T., nr. 64 A, sc. E, ci pentru lichidarea datoriilor anterioare. Apartamentul în discuție a fost achiziționat în luna noiembrie 2003, în urma înțelegerii intervenite între părți, părinții reclamantei și familia M. de a se efectua un schimb, în sensul ca familia M. să dea apartamentul în litigiu și să primească apartamentul părinților reclamantei, foștii soți urmând să dea o diferență în plus de 230.000.000 lei ROL. Această înțelegere a fost consemnată în actul sub semnătură privată încheiat la data de (...). P. a putea plăti această diferență (și a renova apartamentul), părțile trebuiau să contracteze un împrumut, astfel că s-a convenit ca scriptic să fie întocmite două contracte de vânzare-cumpărare în loc de unul de schimb (înțelegere consemnată și în cuprinsul actului sub semnătură privată). În aceste condiții foștii soți au obținut de la BCR SA - S. J. B.-N. un credit în sumă de 10.500 euro, bani din care s-a plătit diferența dintre cele două apartamente, de 230.000.000 lei ROL, iar restul s-a utilizat pentru finisarea apartamentului în litigiu, după cum rezultă din depozițiile martorelor M. I., V. G. și B. D. M., audiate în instanță. Dar împrejurarea că pentru achiziționarea apartamentului în discuție părinții reclamantei au contribuit cu contravaloarea apartamentului proprietatea acestora (de cca. 610.000.000 lei ROL) nu determină neapărat o cotă de contribuție mai mare din partea reclamantei la dobândirea apartamentului, deoarece în aplicarea principiului comunității de bunuri a soților statuat prin dispozițiile art. 30 Codul familiei contribuția soților se referă la bunurile luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport de categoriile de bunuri. Legislația noastră admite ca în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune, acestuia să i se stabilească și o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă, iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, cum eronat susține reclamanta. Prin urmare, ținând seama de ajutorul acordat reclamantei de părinții acesteia la achiziționarea apartamentului și constatând că pe durata căsătoriei părțile au realizat venituri aproximativ egale, s-a apreciat o cotă de contribuție a reclamantei de 80% la dobândirea bunurilor comune, iar a pârâtului de 20%. Având în vedere aceste cote de contribuție și reținând că valoarea totală a bunurilor comune supuse partajului este de 236.200 lei, în aplicarea dispozițiilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă cu raportare la art. 30, art. 36 alin. 1 Cod familiei, s-a dispus sistarea stării de devălmășie, prin formarea de loturi în componența arătată în dispozitivul hotărârii și atribuirea lor, în funcție de solicitările părților, dar și de folosința bunurilor de la despărțirea în fapt (reclamantei un lot în valoare de 206.700 lei și pârâtului un lot de 29.500 lei), iar în vederea egalizării loturilor a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 17.740 lei cu titlu desultă compensatoare (stabilită în raport cu cota contributivă). P. considerente de ordin practic legate de normala utilizare a apartamentului în discuție, se impune ca în lotul atribuit reclamantei să fie incluse, pe lângă bunurile solicitate prin concluziile scrise și centrala termică, aparatura electrocasnică, lada frigorifică. În privința datoriei comune în sumă de 10.500 euro+dobânzile și comisioanele aferente, instanța de fond a apreciat că toate probele administrate în cauză converg spre ideea că părțile au contractat această sumă în vederea achitării diferenței de 230.000.000 lei ROL la apartament și pentru finisaje, motiv pentru care s-a reținut că fiecare fost soț trebuie să contribuie în mod egal la plata obligației asumată în baza contractului de credit ipotecar bancar nr. 5051/(...) încheiat cu BCR SA - S. J. B.-N.. În cuprinsul contractului s-a menționat că reclamanta C. M.-Ana (actualmente N.) are calitatea de beneficiar al creditului ipotecar, respectiv împrumutat, și totodată s-a stipulat că rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadență (în ziua de 3 a fiecărei luni), a contului în lei/valută a împrumutatului - reclamanta, care este și angajata băncii, astfel cum reiese din copia cărții de muncă depusă la dosar. P. perioada noiembrie 2003 (când a fost încheiat contractul de credit) și septembrie 2008 (când a intervenit divorțul părților), rambursarea ratelor, făcându-se în modalitatea menționată în contract, a vizat exclusiv sumele de bani obținute de reclamantă cu titlu de salariu. Cu toate acestea, nu s-a reținut că nu se impune efectuarea unei operațiuni de regularizare între părți a sumelor achitate cu titlu de rată lunară în acea perioadă din moment ce, la acea dată, acestea locuiau împreună, veniturile din salarii ale ambilor soți aveau natura unui bun comun și ratele achitate lunar de acestea erau componente ale unei datorii comune. De la desfacerea căsătoriei urmată de separarea definitivă a părților (luna octombrie 2008) și până la ultima rată scadentă înainte de pronunțarea prezentei hotărâri (luna martie 2010), reclamanta a continuat să achite ratele lunare în aceeași modalitate, respectiv prin debitarea contului său curent deschis la B. Î. cuantumul sumei datorate lunar cu titlu de rată totală de plată (102,57 euro) cu numărul de luni scurse în această perioadă (18), se reține că reclamanta a achitat în perioada octombrie 2008 - martie 2010, în temeiul obligației comune asumate de părți prin contractul de credit, suma totală de 1846,26 euro. În aceste condiții, reținând că în perioada octombrie 2008 - martie 2010, ratele lunare datorate de părți BCR în baza contractului de credit, în sumă totală de 1846,26 euro, au fost achitate exclusiv de reclamantă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 923,13 euro, reprezentând jumătate din valoarea acestor rate. P. perioada aprilie 2010 - octombrie 2023 (perioada de derulare, în continuare, a contractului de credit), față de clauza stipulată în contract conform căreia rambursarea ratelor lunare se va face prin debitarea de către bancă, la fiecare scadență, a contului curent al împrumutatului, de modul de achitare până în prezent a ratelor de credit și de împrejurarea că reclamanta este angajata unității bancare care a acordat creditul, s-a constatat că operează prezumția simplă potrivit căreia achitarea ratelor lunare se va face tot în modalitatea prevăzută în contract. Întrucât datoria contractată de părți este comună, iar reclamanta este cea care urmează să achite ratele până la expirarea termenului de rambursare prevăzut în contract, pârâtul a fost obligat să plătească acesteia, în perioada aprilie 2010 - octombrie 2023, în ziua de 3 a fiecărei luni (datascadentă a fiecărei rate lunare), suma de 49,485 euro, reprezentând jumătate din rata datorată de părți BCR SA - S. J. B.-N., în baza contractului de credit. P. cele ce preced, în considerarea dispozițiilor art. 673/1 - 673/9 Cod procedură civilă cu raportare la art. 30, art. 32, art. 36 Cod familiei, instanța de fond a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, în sensul celor arătate, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere privind calitatea de bunuri comune a 20 părți sociale ale SC. Ame- Camea SRL, actualizate la valoarea activului net al societății, precum și acțiunile deținute de reclamantă la BCR SA - S. J. B.-N., indicate în cuprinsul acțiunii principale și respectiv a cererii reconvenționale precizate. În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, s-au compensat în întregime cheltuielile de judecată suportate de părți. Prin decizia civilă nr. 6. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a admis apelurile declarate de reclamanta N. M. ANA și de pârâtul C. E., împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în parte, în sensul că: - s-a înlăturat dispoziția de includere în masa partajabilă a centralei termice, în valoare de 2.000 lei; - s-a constatat că la dobândirea bunurilor comune reclamanta are o cotă de contribuție de 79,5%, iar pârâtul de 20,5%; - a obligat pe reclamantă să plătească pârâtului o sultă compensatoare de 18.360,64 lei (4310 E.); - a obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 9.332,07 E., parte din datoria comună; - s-au compensat datoriile reciproce dintre părți până la concurența sumei mai mici și obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 5022,07 E. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. În final, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1570,66 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, iar pe reclamantă, în favoarea pârâtului, suma de 12,60 lei și s-au compensat cheltuielile și, în final, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1558,06 lei. Verificând sentința prin prisma criticilor din cele două apeluri, tribunalul a reținut următoarele: I. Prin extinderea acțiunii introductive (f.39-40), reclamanta solicită să se constate calitatea de bun comun a celor 20 de părți sociale ale S.C. Ame- Camea SRL, să se atribuie pârâtului, cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a contravalorii a 10 părți sociale actualizate la valoarea activului net al societății, cu motivarea că în timpul căsătoriei, cu bani comuni, pârâtul a înființat societatea, astfel că părțile sociale ale societății reprezintă bunuri comune ale soților. P. a nu impieta asupra caracterului personal al SRL, se impune atribuirea lor pârâtului, cu obligarea sa la plata către fosta soție a contravalorii lor, respectiv 50% din activul net al societății la data sistării devălmășiei. S-a arătat, spre exemplu, că societatea deține un autovehicul transport MAN, cumpărat cu bani comuni, înmatriculat pe societate. C. s-a respins de instanța de fond cu respectarea întrutotul a regimului juridic al părților sociale și al patrimoniului societăților comerciale. Prima critică a apelului reclamantei vizează această soluție, dar argumentele căii de atac nu sunt de natură să o schimbe. Aportul în numerar al pârâtului la constituirea societății, chiar dacă s-a compus dintr-o sumă de bani bun comun, în cazul celor mobile acordul soțului neasociat fiind prezumat în virtutea mandatului reciproc de reprezentare (art.35 alin.2 Codul familiei), s-a realizat prin transferarea dreptului corespunzător în favoarea societății, formează capitalul ei social (expresie valorică a aportului), fix pe toată durata acestuia, intangibil (neputând fi folosit pentru plata dividendelor către asociați), divizat în fracțiuni - părți sociale (în speță în număr de 20, f.55-56) și legal semnifică gajul general al creditorilor societății, deci bunul adus ca aport poate fi urmărit numai de creditorii sociali, pentru obligațiile asumate de societate și concursul creditorilor arătați cu creditorii personali ai asociaților este exclus. Apoi, patrimoniul societății este autonom, distinct de cel al asociaților, are ca titular societatea, ca persoană juridică. Asociații dobândesc părți- sociale, cu caracter social, respectiv un drept de a primi dividende. D. asociatului legea îi conferă strict această îndreptățire, cu atât soțului său, creditor personal al asociatului, nu i se permite, anterior dizolvării, să-și exercite drepturile asupra elementelor active din patrimoniul societății. Pretențiile lui pot viza numai partea din beneficiile asociatului după bilanțul social. T. a considerat că din modul de formulare al cererii se deduce cu claritate că se urmărește în realitate împărțirea bunurilor societății, o lichidare în parte a acesteia, fapt ce eludează exigențele legii incidente. II. Motivul aceluiași apel în legătură cu includerea în masa de împărțit a centralei termice, în valoare de 2000 lei, separat de apartament, a fost apreciat de tribunal ca fiind este fondat. J. reține că nu a fost avută în vedere de către expert la evaluarea apartamentului, neintrând în calculul prețului de circulație. S. de fapt este greșită. În raportul de la filele 132 și urm. (pct.8 - f.139) se consemnează că locuința este prevăzută cu instalație centrală de încălzire, pe o centrală cu gaze proprie, pe bloc. Așa fiind, specialistul evaluator aplică un spor de 45 lei/mp și calculează un preț al apartamentului corectat, determinat de această împrejurare. Prin urmare, nu se poate hotărî că dotarea apartamentului cu o centrală termică nu a influențat valoarea lui de circulație finală. Cumulul din sentință înseamnă valorificarea de două ori a aceleiași circumstanțe cu efect nejustificat de sporire a valorii totale a masei. T. a procedat la înlăturarea dispoziției și a redus valoarea masei cu suma de 2000 lei. III. Ambele părți se declară nemulțumite de cota de contribuție a fiecăreia fixată la fond. Î. procesului, ilustrează că s-au stabilit raporturi juridice complexe, mai întâi între părinții reclamantei, N. I. și M., pe de o parte, și M. N.-D. și I., apoi între ultimii și părțile din litigiu, cu configurația descrisă de prima instanță. Pârâtul susține că actul intitulat „., ce a determinat ca în hotărâre să se decidă că este temeiul aportului propriu al reclamantei la achiziționarea apartamentului, a fost întocmit pro causa, după divorțul părților, când s-a pus problema partajului. Teza este contrazisă de restul probelor efectuate. M. I., parte în înțelegere, a confirmat realitatea încheierii ei în momentul stipulat în script, ordinea pretinsă de reclamantă a intervenirii convențiilor, a destinației sumelor împrumutate de la bancă în contextul anului 2003. Aceeași stare a lucrurilor a fost întărită implicit de martorii V. G., B. D.-M. O contraprobă nu a fost produsă de pârât. Dimpotrivă, a subliniat tribunalul, prin depozițiile acelorași martori s- a dezmințit afirmația secundului că banii obținuți din vânzarea apartamentului deținut inițial în proprietate comună, începând cu anul 2001, au fost folosiți pentru plata apartamentului de pe strada Î. T. M. aurelevat că au fost destinați în scopul restituirii unui credit anterior, radierii ipotecii instituite asupra fostului apartament al părinților reclamanților- garanție pentru același împrumut, mobilării apartamentului nou cumpărat, schimbării geamurilor și a ușilor. Declarațiile sunt credibile. Apartamentul de pe strada D. V. a fost cumpărat la 27 noiembrie 2001 cu credit de la BCR - S. B.-N., garantat la aceeași dată cu apartamentul părinților reclamantei de pe strada A. F. (ulterior vândut familiei M.). Acest aspect este demonstrat prin inducerile din foaia de sarcini de la fila 171. Aici se notează că ipoteca se referă la suma de 4330 E., exact diferența de preț, majoritară în compoziția acestuia, pe care soții C. o aveau de achitat vânzătorilor Hortopan Dorel și Raveca Aneta. Tot în foaia C s-a făcut mențiunea că ipoteca s-a radiat la 28 august 2003, în preajma datei la care s-a cumpărat apartamentul de împărțit. A., tribunalul a apreciat că ultimul considerent primește relevanță în sensul că din suma vânzării locuinței din D. V. părțile și-au onorat o obligație, stingându-o prin plată, eliminând susținerea că banii au luat locul prețului apartamentului de pe strada Î. T. A mai reținut tribunalul că nici un martor audiat la solicitarea pârâtului nu a declarat vis-a-vis de adevărul îmbrățișat de pârât, contrar celui desprins mai sus. De asemenea, a arătat tribunalul că dovezile testimoniale nu sunt valorificate în disprețul articolul 1171 și urm., 1191 din Codul civil, împotriva actului autentic, peste ceea ce cuprinde înscrisul, ci în nevoia verificării obiectivității contractelor, a caracterului lor efectiv, a lămuririi semnificației dintre legăturile juridice pe care le constată. A., s-a conchis prin prisma înscrisurilor și mărturiilor persoanelor audiate ca martori ca cert probat ajutorul dat de părinții reclamantei la dobândirea apartamentului de partajat, derivat din utilizarea banilor primiți ca preț din vânzarea apartamentului lor de pe A. F. numiților M. A mai precizat tribunalul că în contractul autentic privitor la apartamentul disputat se înserează clauza potrivit căreia prețul vânzării este de 808.883.425 lei ROL - 20.255 E., la cursul oficial al BNR de 39.935 lei/1 E. La socotirea contribuțiilor se folosește această sumă. Nu se iau în calcul 840.000.000 lei ROL amintită de M. I. deoarece a specificat-o ca reprezentând evaluarea apartamentului de către bancă, noțiune diferită de cea a prețului prevăzut în contract ca rezultat al acordului de voință dintre contractanți. Oricum între valori este o mică diferență, însă realitatea primei este dată de interesul părților contractului de a declara în fața notarului un preț convenit corect, motivat de trebuința împrumutului bancar pentru acoperirea îndatoririi principale a cumpărătorului. Din 808.883.425 lei ROL reiese sigur că 230 milioane lei ROL s-au suportat din creditul luat în baza contractului nr. 5. noiembrie 2003. Concluzia se întemeiază pe „. și depoziția martorei M. I., cărora li s-a acordat valoare probatorie corespunzătoare mai înainte. Diferența de 578.883.425 lei ROL urmează să se califice aport propriu al reclamantei, din ajutorul părinților obținut prin înstrăinarea apartamentului de pe A. F. S. corespund cu procentele de 28,43%, contribuție comună și egală pentru că s-a contractat ca atare, 14,21% fiecare, și 71,56% contribuție proprie a reclamantei (în total 14,21+71,56 = 85,77%). T. a apreciat că proporțiile trebuie aplicate la noul preț de circulație din momentul partajului apreciat prin expertiza, de 192.545 RON. Valoric, 14,21% înseamnă 27.360,64 RON, iar 85,77% este egală cu 165.145,84 RON. Metoda se justifică deoarece de sporirea valorii apartamentului în intervalul cuprins între data agonisirii (2003) și cel al partajului este obligatoriu și just să profite amândouă părțile, dar cu menținerea măsurii participării inițiale. Consecutiv, se transpun sumele obținute la valoarea întregii mase de împărțit. R. enunțată de prima instanță a fost considerată de către tribunal ca fiind conformă principiilor regimului comunității matrimoniale de bunuri. P. apelului reclamantei nu a putut fi însușit de către tribunal. Pe de o parte, la fond a înțeles să susțină caracterul de bun comun, dar cu contribuții diferite. Pe de altă parte, pentru prima dată în apel lasă să se înțeleagă că ar dori să se aplice art. 31 din Codul familiei, dar cu precizarea că apartamentul este parțial bun propriu și în parte bun comun. E. activ nu poate fi privit în maniera preconizată. El trebuie să aibă un caracter juridic unitar și, vizând data și modul achiziționării, i se aplică fără echivoc normele comunității. Masa de împărțit are, în final, o valoare de 233.545 lei RON (192.545 lei RON apartament cu teren aferent, autoturism 27.000 lei RON, mobilă bucătărie 1500 lei RON, mobilă dormitor 2000 RON, mobilă sufragerie 4000 lei RON, aparatură electrocasnică 3000 lei RON, calculator 1500 lei RON, ladă frigorifică 1000 lei RON, mobilier de depozitare 1000 lei RON). Din aceasta, 47.860,64 lei (27.360,64 lei plus 20.500 lei - ½ din bunurile mobile) constituie contribuția pârâtului, în cotă de 20,5%. 185.645,84 lei (165.145,84 lei + 20.500 lei) reprezintă contribuția reclamantei, în cotă de 79,5%. Așa fiind, tribunalul a considerat că analiza de până acum atrage soluția temeiniciei parțiale a apelului pârâtului, reducându-se corelativ și proporțiile părților cu 0,5%. IV. În sens invers sentinței, instanța de control a decis că în procedura împărțelii judecătorești se impune să se desăvârșească complet operațiunea de sistare a stării de codevălmășie atât din punct de vedere activ, cât și pasiv, nelăsând ca unele obligații să se plătească în viitor, eșalonat. Rațiunea constă în aceea că s-ar putea produce în executarea succesivă a ratelor, pe parcursul a 13 ani, un dezechilibru patrimonial între actualii coproprietari, proprietari exclusivi ulterior partajului, până și cu specificul dezavantajelor subliniate de reclamantă. Ele se deduc prin aplicarea prezumției simple decurgând din aceea că până la acest moment, în derularea creditului, ea a achitat întregi ratele, fără vreo contribuție a fostului soț. În al doilea rând, a mai subliniat tribunalul, atâta timp cât pârâtul obține parte din apartamentul comun relativ la care nu s-a plătit încă întreg creditul, profită de creșterea prețului de circulație, conform considerațiilor anterioare, tot așa va fi obligat să suporte datoria și riscul unui împrumut bancar purtător de dobânzi. La momentul pronunțării sentinței, creditul însoțit de dobânzi, rămas de achitat în continuare de reclamantă datorită măsurii de atribuire a apartamentului în natură în beneficiu ei, necontestată prin apeluri, este de 16.817,88 E. (163 luni X 102,57 E. + 98,97 E. la data de 3 noiembrie 2023), din care câte jumătate este datoria fiecăruia (8.408,94 E.). În verificarea apelului pârâtului, aserțiunea că graficul pe care se fundamentează aceste dezlegări de fapt, filele 165 și urm., nu trebuie avute în vedere, din contră fiind util să se atribuie forță probantă celui de la filele 62 și urm., nu a fost însușită de către tribunal. Ambele mijloace probatorii emană de la banca împrumutătoare, s-au eliberat în ideea aceluiași contractde credit, nr. 5. noiembrie 2003. Deosebirile dintre ele, referitor la cuantumul ratelor, sunt date de executarea succesivă a obligațiilor de restituire în acord cu clauzele capitolului 4 din contract. Din examinarea lor se constată că s-au convenit dobânzi fluctuante. Posibilitatea suportării unor obligații superioare celor inițial asumate, datorată unor asemenea dobânzi, se află în sarcina ambelor părți întrucât, cum s-a mai arătat, datoria este comună (a fost contractată în timpul căsătoriei), egală și de câștig s-au bucurat deopotrivă. Celelalte diferențe sesizate de pârât au fost apreciat de către instanța de apel ca fiind aparente. Prin compararea graficelor se poate vedea cu ușurință că cel de la filele 62 și următoarele s-a eliberat pentru o perioadă parțială din cea contractată, de 6 ani, 2009-2015. Or, contractul s-a încheiat pentru 20 de ani (pct.2.1 fila 161) și graficul de la filele 165 și următoarele este cel complet, pentru întreg numărul anilor pentru care s-a acordat creditul. În același timp, lesne se poate observa că scadența plății ratelor este aceeași în amândouă graficele, adică în ziua de 3 a fiecărei luni. V. Modalitatea de formare a loturilor din primul ciclu procesual a fost menținută de către tribunal. Reclamanta propune un alt mod de alcătuire din punctul de vedere al bunurilor mobile, dar în motivele apelului nu face referiri la o eventuală greșită aplicare de prima instanță a criteriilor de partaj. VI. T. a apreciat ca fiind fondat capătul de cerere al primului apel legat de compensarea datoriilor. Lotul reclamantei este de 204.045 lei (diferit de sentință prin reaprecierea prețului apartamentului și excluderea centralei din masă). Lotul pârâtului este de 29.500 lei, identic cu sentința. Sulta cuvenită pârâtului este de 18.360,64 lei (47.860,64 lei - 29.500 lei), 4310 E. (1 E. = 4,26 lei - f.134). Obligația pârâtului de plată către reclamantă a ½ parte din datoria comună este de 8.408,94 E., la care se adaugă 923,13 E. plătiți exclusiv de reclamantă în perioada căsătoriei, în total 9.332,07 E. Datoriile reciproce vor fi compensate judecătorește până la concurența sumei mai mici. Rămâne ca pârâtul, în urma operațiunii, să plătească reclamantei 5022,07 E. A învederat tribunalul că un ultim punct de tratat, ridicat prin apelul pârâtului, este acela al comiterii de către judecătorie a unui extra petit. Examinarea cererii introductive atrage sublinierea învestirii judecătoriei de către reclamantă cu o cerere de acordare a sultei compensatoare (finalul părții introductive a acțiunii introductive), dacă din probe va rezulta o diferență de valoare între loturi. Fraza reluată în apel se regăsește în expunerea motivelor de fapt ale acțiunii introductive, însă nu lasă să se întrevadă o renunțare la un capăt de cerere clar formulat. O atare desistare nu a avut loc pe tot parcursul derulării procesului în fața instanței de fond. C. se reiterează și prin apelul prim. Compensarea integrală a datoriilor se explică numai în situația în care toate pretențiile deduse apelului ar fi admise, când prin includerea părților sociale masa partajabilă s-ar fi mărit și drepturile pârâtului ar fi fost superioare. Această desocotire s-a dorit numai în limitele expuse. Cheltuielile în apel au fost aprobate părților în măsura în care cererile au fost încuviințate (art.276 Cod procedură civilă). Reclamantei i se cuvin în proporție de 2/3, în sumă de 1570,66 lei (din 2356 lei în total - 1500 lei onorar avocat, 851 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar), pârâtului de 0,5%, 12,60 lei (din 2520,5 lei în total - 1000 lei onorar avocat, 1515,5 lei taxă judiciară de timbru, și 5 lei timbru judiciar). Dupăcompensare, tribunalul a dispus ca pârâtul să fie obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale de 1558,06 lei. Împotriva acestei decizii, pârâtul C. E. a declarat recurs, în termen legal,solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului pârâtului, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii în parte atât a acțiunii introductive cât și a cererii reconvenționale, respingerea apelului reclamantei ca nefondat, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod nelegal tribunalul a stabilit că reclamanta are o contribuție de 79,5 %, iar pârâtul o contribuție de 20,5 % la dobândirea bunurilor comune. Din întreg probatoriul administrat, respectiv din înscrisul denumit „. și din declarațiile martorilor rezultă că înțelegerea a avut loc între soții M. și soții N., înscrisul fiind semnat doar de unul dintre soți, iar ulterior martora M. I. prin depoziția dată se contrazice, declarând că a făcut o înțelegere atât cu reclamanta cât și cu pârâtul. M. V. G. a declarat că numitei M. I. i s-a dat 20.000.000 lei și nu 230.000.000 lei cum susține M. I., iar legat de achiziționarea apartamentului cunoaște detalii de la părinții reclamantei, astfel încât despre faptele arătate în declarație nu le-a perceput nemijlocit. În contractul autentic nr. 6789/2003 se consemnează că vânzătorii consimt la întabularea drepturilor tabulare vândute în favoarea cumpărătorilor ca bun comun al acestora, fapt ce exclude existența scriptului denumit „.. Acest înscris a fost întocmit „pro causa"; și numai în cazul în care ar fi fost semnat și de pârât sau existența înțelegerii ar fi fost dovedită și de alți martori, s-ar fi putut reține existența acestui act juridic. Instanțele au reținut în mod greșit ajutorul dat de părinții reclamantei la achiziționarea apartamentului numai pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, trecând peste forța probantă a contractului autentic unde s-a stipulat în mod clar prețul de vânzare, întabularea ca bun comun a apartamentului, că vânzătorii au primit anterior semnării contractului suma de 9.755 euro, iar cumpărătorii se obligă să achite diferența de preț de 10.500 euro. Potrivit art. 1171 și urm. C.civ., mențiunile ce privesc declarațiile părților făcute în fața notarului public fac dovada până la proba contrarie, probă ce se poate face numai printr-un alt înscris, ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Afirmația reclamantei că din banii încasați în urma vânzării garsonierei părțile au lichidat datorii anterioare achiziționării apartamentului este neadevărată întrucât, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, pârâtul a realizat în perioada martie 2001 - septembrie 2003 venituri lunare de cel puțin 12.000.000 - 13.000.000 lei cu care a contribuit la plata creditului și la plata altor cheltuieli comune. În mod greșit instanța a aplicat prevederile art. 5 din Decretul nr. 32/1954 care se referă la dovada bunurilor proprii ale soților și a nesocotit prevederile art. 1911 alin. 2 C.civ., reținând ajutorul dat de părinții reclamantei la cumpărarea apartamentului. În realitate, cota de contribuție a părților la dobândirea apartamentului este egală, de 50 %, ca și pentru celelalte bunuri mobile, motiv pentru care sulta datorată este de 87.272,5 lei. În privința datoriei comune, instanțele de fond au reținut în mod greșit faptul că reclamanta a solicitat atribuirea apartamentului în întregime, chiar și fără plata unei sulte, iar prin atribuirea apartamentului în favoarea reclamantei, pârâtul nu mai are dreptul de a folosi imobilul, astfel că este injust și absurd ca pârâtul să plătească intimatei 9332,07 euro cu titlu de datorie comună. D. s-ar avea în vedere și cota de 50 % ce a revenit pârâtului din ratele plătite de la data contractării creditului, noiembrie 2003 și până la desfacerea căsătoriei, septembrie 2008, respectiv suma de 2.784 euro (96 euro x 58 luni : 2) înseamnă că pârâtul ar trebui să suporte în total suma de 12.116 eur(...)) mai mult decât suma care i-ar reveni în urma partajului, respectiv 11.395 euro. La partajarea bunului nu s-a avut în vedere scăderea pieții imobiliare în perioada dintre data introducerii acțiunii când apartamentul valora 60.000 euro și data efectuării expertizei când bunul a fost evaluat la 46.000 euro, astfel încât riscul scăderii pieții imobiliare este suportat numai de către pârât. Ar fi justă soluția instanței dacă pe perioada cuprinsă între data desfacerii căsătoriei și data de 0(...), data plății ultimei rate, reclamanta l-ar despăgubii pe pârât pentru lipsa folosinței bunului, în această perioadă reclamanta putând închiria o cameră și obține venituri din chirie. În mod nejustificat tribunalul a reținut că suma de 230.000.000 ROL și nu suma de 419.317.500 ROL a fost suportată din creditul luat. Instanța de apel trebuia să rețină această ultimă sumă întrucât evaluarea apartamentului, prin expertiza de la instanța de fond, cuprinde și finisările executate cu o parte din credit. D. se ia în considerare această sumă, rezultă 51,84 % contribuție comună și egală, fiecare parte având 25,92 % precum și 48,16 % contribuția proprie a reclamantei care totalizează 74,08 %, iar raportat la aceste cote rezultă o sultă compensatorie de 40.908 lei. Hotărârea atacată este greșită și sub aspectul compensării datoriilor, deoarece, pe de o parte, reclamanta nu a solicitat compensarea datoriilor, iar pe de altă parte, potrivit art. 1144 - 1145 C.civ., compensarea legală operează când două datorii sunt deopotrivă lichide și exigibile, însă datoria de 8.408,94 euro nu este lichidă și nu este exigibilă, instanțele compensând datoriile reciproce cu încălcarea legii În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9, art. 312 alin. 3 C.pr.civ. Prin întâmpinare, reclamanta N. M.-ANA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (f. 11- 13). În susținerea poziției procesuale, reclamanta intimată a arătat că recursul este parțial inadmisibil, întrucât are ca scop reinterpretarea probelor de către instanța de recurs cu privire la cotele de contribuie ale părților, datoria comună și compensarea datoriilor. Aceste motive de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 11 C.pr.civ. care a fost abrogat prin O. nr. 1., astfel încât nu mai poate fi analizat de instanța de recurs. Critica referitoare la compensarea datoriilor nu este fondată deoarece potrivit art. 1143 și 1144 C.civ., compensarea operează de drept în puterea legii, chiar și fără știința părților, creanțele reciproce fiind certe, lichide și exigibile. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: La termenul de judecată din data de (...), Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, dar și de reclamanta intimată prin întâmpinare, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentul nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate. Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.6-9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemenicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei și o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cele referitoare la nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art.1171 și urm., a dispozițiilor art.1191 alin.2 C.civ., aplicarea greșită a art.5 din Decretul nr.32/1954, precum și a art.1144 și art.1145 C.civ. referitoare la compensarea legală. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, care vizează modalitatea de stabilire a cotei de contribuție de 50% a părților la dobândirea bunurilor comune, stabilirea datoriei comune, valoarea apartamentului, reținerea sumei de 230.000.000 ROL ca fiind suportată din creditul angajat de părți, precum și calculul sultei, eronat în opinia pârâtului, relevate de aprecierea greșită a probelor administrate de către tribunal, respectiv probe testimoniale, înscrisuri și raportul de expertiză, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 C.pr.civ. prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate,ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și de către reclamanta intimată, prin întâmpinare, este fondată urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Critica recurentului privitoare la nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art.1171 și urm C.civ. precum și ale art.1191 C.civ., cu ignorarea forței probante a contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică este în opinia Curții vădit nefondată. A., contrar susținerilor pârâtului recurent care afirmă că tribunalul a încălcat prevederile legale mai sus arătate deoarece a administrat proba testimonială pentru dovedirea prețului apartamentului în litigiu deși declarațiile părților făcute în fața notarului public fac dovada până la proba contrarie, probă ce se poate face numai printr-un alt înscris, Curtea stabilește că în mod legal declarațiile testimoniale nu au fost valorificate de tribunal în disprețul dispozițiilor legale, împotriva actului autentic, peste ceea ce cuprinde contractul de vânzare cumpărare care stipulează în mod expres și neechivoc faptul că prețul imobilului cuprins în masa bunurilor de împărțit este de 20255 euro care reprezintă suma de 808.883.425 la cursul oficial al BNR din (...) de 39.935 lei/1 euro, ci numai din necesitatea verificării obiectivității contractelor, a caracterului lor efectiv și a lămuririi semnificației dintre legăturile juridice pe care le constată. Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a prevederilor art.5 din Decretul nr.32/1954 care reglementează faptul că dovada bunurilor proprii ale soților se poate face prin orice mijloc de probă este apreciat de Curte ca fiind neîntemeiat deoarece tribunalul nu a făcut aplicarea acestui text legal iar din cuprinsul deciziei atacate nu rezultă că s-a constatat faptul că vreunul din bunurile indicate de părți ar avea caracterul de bun propriu și nu acela de bun comun. Mai mult decât atât, tribunalul a motivat explicit respingerea cererii reclamantei de stabilire a caracterului parțial de bun propriu și parțial de bun comun al apartamentului în litigiu întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.31 C.fam , ci cele ale art.30 C.fam, reținându-se data și modul achiziționării imobilului astfel încât sunt aplicabile, fără echivoc, normele care reglementează comunitatea de bunuri. Critica pârâtului recurent care se referă la aplicarea greșită a compensării datoriilor părților, cu încălcarea dispozițiilor legale și în condițiile în care reclamanta nu a solicitat acest lucru, în opinia Curții nu este fondată întrucât, așa cum reiese din apelul declarat de reclamantă, aceasta a solicitat în mod expres compensarea integrală a eventualei sulte compensatorii stabilită în sarcina sa cu partea de datoria comună ce va fi atribuită pârâtului. De asemenea, tribunalul a arătat în mod explicit că operațiunea efectuată reprezintă o compensare judecătorească a cărei efecte se vor produce de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Potrivit dispozițiilor art.1144 C.civ., compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective. În speță, între bancă și cei doi foști soți s-a încheiat un contract de credit și un contract accesoriu, subsecvent, de garanție imobiliară. Părțile au fost de acord cu modalitatea de partaj a imobilului, prin atribuirea acestuia, în natură, în favoarea reclamantei, dar și cu preluarea datoriei comune, tot de către aceasta. Partajul, ca și operațiune juridică prin care de pune capăt devălmășiei, nu poate fi finalizat prin hotărâre judecătorească doar cu privire la obligațiile reclamantei, nu și cu privire la cele ale pârâtului, așa cum implicit pretinde acesta. Din punct de vedere juridic, din moment ce datoria părților este una cert comună, iar la data desfacerii căsătoriei încetează comunitatea de bunuri, iar reclamanta urmează să plătească singură restul din credit, înseamnă că aceasta îl creditează implicit pe pârât, având loc în drept o novație în contractul de credit cu banca, prin schimbarea unuia dintre debitori, potrivit art.1128 pct.2 și art.1131 C.civ. Raportul juridic inițial dintre bancă și pârât se stinge, iar în urma partajului, se naște un nou raport juridic între reclamanta, creditoare în locul băncii și pârât, debitorul reclamantei. Prin urmare, pârâtul are față de reclamantă o datorie certă, lichidă și exigibilă încă de la data desfacerii căsătoriei, data sistării comunității de bunuri sau cel mai târziu, de la data pronunțării partajului. Pârâtul recurent și-a întemeiat cererea de recurs și pe dispozițiile art.304 pct.6-8 C.pr.civ., însă în cuprinsul memoriului nu a dezvoltat în mod concret aceste motive de recurs, respectiv dacă tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și nu a indicat care este actul juridic dedus judecății și interpretat în mod greșit sau căruia instanța de apel i-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia motiv pentru care Curtea statuează că acestea au fost invocate pur formal astfel încât este în imposibilitatea cercetării deciziei supusă controlului judiciar din această perspectivă. P. aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., constatând că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de ar.304 pct.6-9 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. E. împotriva deciziei civile nr. 6. din 07 octombrie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține, ca fiind legală.. În conformitate cu dispozițiile at.316 coroborat cu art.274 alin.1 Cpr.civ., Curtea va obliga pe recurentul, aflat în culpă procesuală, să plătească intimatei N. M.-ANA suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța anexată la f.15 din dosar. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. E. împotriva deciziei civile nr. 6. din 07 octombrie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei N. M.-ANA suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A. A. M. G.IER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:O. G. Jud.apel: Iacob C., Simionescu I.
| ← Decizia civilă nr. 3412/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1572/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
