Decizia civilă nr. 4902/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4902/R/2011
Ședința publică din 25 noiembrie 2011
I. constituită din : PREȘEDINTE: A.-A. P. J.ECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta B. I. R., împotriva deciziei civile nr. 3. din 10 februarie 2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. A. M., precum și pe S. DE A. T. DE PE L. P. C. O. Ș., având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat B. A. M., lipsă fiind pârâta recurentă B. I. R. și reprezentantul S.ui de A. T. de pe lângă P. C. O. Ș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâta B. I. R., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că pârâta recurentă a expediat prin poștă un înscris, care a fost înregistrat la dosar în data de (...), prin care arată că depune la dosar timbrajul pentru repunerea pe rol a cauzei și, de asemenea, solicită judecarea cauzei în lipsă, iar la acest înscris au fost anexate o chitanță care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.
De asemenea, Curtea constată că reclamantul intimat B. A. M. a expediat prin poștă o adresă, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care arată că depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbru judiciar reținute în sarcina sa, înscris la care au fost anexate chitanța care atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 11 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.
Curtea constată că atât recursul, cât și cererea de repunere pe rol a cauzei sunt legal timbrate.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reclamantul intimat are cunoștință despre împrejurarea că pârâta se va prezenta sau nu azi la dezbateri, reclamantul intimat arată că pârâta recurentă nu se va prezenta azi la dezbateri.
Reclamantul intimat arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantului intimat pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Curtea verificând înscrisurile depuse la dosar de către pârâta recurentă, constată că la f. 7 din dosar există o împuternicire avocațială dată doamnei avocat B. D. M., doar pentru redactarea recursului.
Curtea din oficiu, invocă și pune în discuția reclamantului intimat inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate prin reaprecierea stării de fapt de către instanța de recurs, ca urmare a reanalizării probelor administrate în cauză, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantului intimat pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca acesta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță. Reclamantul intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea hotărârii atacate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, vizând reaprecierea stării de fapt de către instanța de recurs, prin reanalizarea probelor administrate în cauză, invocată din oficiu de către instanță. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2050 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A. M., în contradictoriu cu pârâta B. I. R. și a fost încredințat reclamantului spre creștere și educare minorul B. R. A., născut la data de (...). Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum de 150 lei lunar, începând cu (...), până la majorat sau noi dispozițiuni. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. I. R. care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că minorul B. R. A., născut la (...), este rezultat din relația de concubinaj a reclamantului cu pârâta, relație care s-a derulat la locuința părinților reclamantului. Din ancheta socială efectuată de P. comunei O. Ș., la domiciliile părților reiese că laa adresa reclamantului, acesta locuiește împreună cu minorul în casa părinților, fiind și fratele reclamantului. C. are suprafața de 100 mp, este compusă din 3 camere, baie, cu dotările necesare unui trai decent. Reclamantul deține o societate comercială -întreprindere individuală de prestări servicii și un magazin mixt. Ca urmare a unor disensiuni apărute în cuplu, pârâta a părăsit casa împreună cu minorul la (...). În prezent copilul este în grija reclamantului și părinților acestuia care manifestă toată convingerea și disponibilitatea creșterii și educării lui, existând un atașament reciproc. Pârâta locuiește în prezent în apartamentul situat în comuna O. Ș., bl.B, apt,29, împreună cu mama sa și fratele pârâtei, imobil compus din 3 camere, bucătărie și baie. Din declarațiile pârâtei, s-a precizat că aceasta a plecat de la domiciliul reclamantului împreună cu copilul, dar ulterior reclamantul pe motivul recuperării lucrurilor personale, a refuzat predarea minorului. Pârâta este angajată ospătar la o societate comercială, cu un venit de 500 lei/ lună. Apreciind probele de la dosar, prima instanță a considerat că este în interesul copilului ca acesta să rămână în continuare sub îngrijirea reclamantului și a părinților acestora, deoarece pe de o parte acolo s-a născut, iar pe de altă parte există atașamentul format al copilului față de locul nașterii și față de persoanele cu care până în prezent este au grija creșterii și educării lui. I. de fond a apreciat că criteriul material invocat de pârâtă, că are un spațiu mai mare, pentru fiecare dintre persoanele care locuiesc în apartamentul proprietatea mamei sale, nu este determinant, pentru ca minorul să fie încredințat pârâtei, deoarece în acest caz, interesul special al minorului, vizează atașamentul și afecțiunea față de persoana sau persoanele unde acesta a crescut. Față de cele prezentate instanța în baza art.100 alin.1 și 3 din Codul familiei, judecătoria a admis acțiunea reclamantului și a stabilit locuința minorului la reclamant care se va îngriji de creșterea, întreținerea și educarea lui. Pârâta a fost obligată să contribuie le cheltuielile de creștere, întreținere și educare a copilului, prin plata unei pensii de întreținere de 150 lei lunar, reprezentând cota de 1/4 din venitul minim pe economia națională. Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă, instanța de fond apreciind prin prisma motivelor susmenționate, că nu este în interesul copilului, ca acesta să aibă locuința la pârâtă, care să se ocupe de creșterea, întreținerea și educarea lui. Prin decizia civilă nr. 3. din 10 februarie 2011 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. I. R. împotriva sentinței civile nr. 2050/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al J. S. M., iar apelanta a fost obligată la plata către intimatul B. A.-M. a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că e potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 cu modificările ulterioare, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de către instanțele de judecată. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătura cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului. Conform art. 5 din Legea nr. 272/2004, părinții au obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copii ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. În cauză, din probele administrate atât de către prima instanță, cât și de instanța de apel, a rezultat că apelanta și intimatul au locuit împreună fără a fi căsătoriți, în domiciliul intimatului și al părinților acestuia, unde s- a născut și minorul. Apelanta a părăsit domiciliul comun atunci când minorul avea un an și patru luni, moment de la care copilul a fost îngrijit de intimat și familia acestuia. Ancheta socială efectuată în cauză a relevat faptul că locuința intimatului are toate dotările necesare unui trai decent. Intimatul deține o societate comercială - întreprindere individuală de prestări servicii - precum și un magazin mixt, realizând un venit de 800 lei lunar din activitățile desfășurate - fila 19 din dosarul de fond. Apelanta locuiește în apartamentul mamei sale, la bloc, împreună cu mama sa, B. Ana și fratele acesteia, B. Louis A.. Apelanta este angajată ca ospătar la o societate comercială, având un salariu de 500 lei lunar. Mama sa este o persoană cu handicap (nevăzător). M. Iura B. V. a declarat că pârâta a dorit să plece din domiciliul comun, pentru ca cei doi tineri să nu fie deranjați de familia reclamantului - fila 26 din dosarul de fond. D. intimatul s-a opus ca apelanta să plece împreună cu copilul, apelanta a plecat, lăsând copilul în grija intimatului. M. Varkola Emil, care nu este rudă cu părțile, a declarat în fața instanței de apel că îl vede aproape în fiecare seară pe intimat împreună cu minorul. M. este bine îngrijit, vesel, fericit și comunicativ. M. vizitează familia intimatului și a declarat că minorul este foarte atașat de tatăl său. Intimatul are un magazin în incinta locuinței sale. Atunci când intimatul lucrează, copilul este îngrijit de bunica paternă. M. Varkola Emil a arătat că familia intimatului, respectiv intimatul sunt cunoscuți în comunitate ca oameni foarte de treabă, muncitori, cumsecade, prezentând garanții morale pentru a-l crește și educa pe minor. M. Varkola Emil a declarat că apelanta avea o legătură cu un alt bărbat și în timpul în care părțile conviețuiau. M. a învederat instanței că a văzut-o pe apelantă noaptea, în baruri, în împrejurări pe care martorul le-a considerat nepotrivite, de mai multe ori și înainte de despărțirea părților și ulterior - fila 33. Martora B. Iulia S. a declarat atât primei instanțe cât și în apel că îl ajută pe fiul său, intimatul, în creșterea și îngrijirea copilului. Bunica maternă, B. Ana, audiată în calitate de martor, și-a exprimat de asemenea dorința de a-i acorda apelantei, care lucrează la un restaurant din O. Ș., sprijinul pentru creșterea copilului - fila 36. M. B. Louis A., fratele apelantei, a declarat că în domiciliul intimatului se află amenajate o cameră pentru minor, adecvată vârstei copilului și, în curtea casei, un spațiu de joacă pentru copil - fila 35. Afirmațiile mamei apelantei și ale fratelui apelantei referitoare la atmosfera din familia intimatului nu se coroborează cu celelalte probe și pot fi subiective având în vedere legăturile de rudenie cu apelanta. Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, tribunalul a apreciat că, raportat la posibilitățile concrete ale celor doi părinți, foarte tineri, de a se ocupa de minor, este în interesul copilului să crească mai departe în mediul familial în care s-a născut și a fost îngrijit până în prezent, alături de intimat și de bunica paternă, care sunt în măsură să-i acorde copilului îngrijirea necesară și o educație corespunzătoare. Apelanta are posibilitatea să păstreze o legătură cât mai strânsă cu minorul, astfel cum au declarat martorii audiați în fața instanței de apel, minorul rămânând totuși în mediul familial în care a crescut și în care se simte foarte bine. Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2050/(...) ca nefondat reținând că soluția pronunțată este corectă, raportat la starea de fapt ce rezultă din probele administrate și considerentele ce preced. În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanta a fost obligată la plata către intimatul B. A.-M. a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat justificat cu împuternicire avocațială și chitanța depuse la dosar. Împotriva acestei decizii pârâta B. I. R. a declarat recurs, solicitândinstanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului pârâtei, schimbarea în tot a sentinței judecătoriei, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs. În motivarea recursului, pârâta a învederat instanței că tribunalul nu a analizat în mod corect motivele de apel prin care pârâta a arătat că instanța de fond a fost investită de către reclamant cu o acțiune având ca obiect încredințarea minorului. I. a admis cererea și a stabilit domiciliul minorului la tată, astfel încât în prezent minorul nu este încredințat nici unuia dintre părinți. Există o deosebire substanțială între măsura încredințării minorului care duce la scindare ocrotirii părintești, în sensul că dreptul de a administra bunurile și de a reprezenta sau de a încuviința actele minorului trece la părintele căruia i s-a încredințat minorul, iar celălalt părinte păstrează doar dreptul de a avea legături personale cu minorul. S. domiciliului minorului nu duce la o scindare a ocrotirii părintești ci presupune doar dreptul de a ține copilul de către părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului. Judecătoria Sighetu Marmației în mod eronat s-a pronunțat în sensul stabilirii domiciliului minorului la reclamant fără a fi investită cu o astfel de cerere și fără a pune în discuția părților această cerere. I. de apel nu a analizat în concret împrejurările de fapt pe care pârâta le consideră esențiale cu privire la soluționarea cauzei și anume, faptul că pârâta nu a părăsit domiciliul comun, abandonându-și copilul, ci faptul că a părăsit domiciliul comun împreună cu copilul, iar ulterior la cererea reclamantului s-a întors la domiciliu în vederea reluării conviețuirii, după care minorul a fost luat de către familia paternă, iar pârâta a fost scoasă afară. Contrar susținerilor făcute de reclamant și de martorii propuși de acesta, separarea dinte pârâtă și minor nu este rezultatul acordului dinte părți. D. în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și probe testimoniale din care rezultă alte condiții și împrejurări decât cele relevate de reclamant, tribunalul a respins în mod nelegal apelul pârâtei, fără a ține seama de interesul superior al copilului. În acest sens, nu a considerat relevant a analiza condițiile morale pe care le pot oferi părinții copilului și nici faptul că reclamantul este trimis în judecată pentru infracțiuni de asociere și participare la grup infracțional organizat, precum și faptul că mama acestuia a declarat mincinos că nu știe ca fiul ei să ia parte la activități ilicite, să fi fost trimis în judecată sau să se fi luat împotriva lui măsura interdicției de a nu părăsi localitatea. I. de apel a reținut doar aspectele pozitive prezentate de intimat, iar în ceea ce o privește pe pârâtă doar aspectele negative. Tribunalul a omis să analizeze faptul că pârâtul locuiește în casa părinților săi și realizează venituri în sumă de 800 lei, din care își întreține întreaga familie, iar reclamanta locuiește împreună cu mama sa, realizează venituri de 500 lei la care se adăugă pensia mamei lei în sumă de 1.483 lei și încă 827 lei pensie handicap. Tribunalul a apreciat că doar bunica paternă îl ajută pe pârât la creșterea minorului și nu a reținut că și bunica maternă poate acorda un ajutor material și moral, fiind nereal că aceasta este nevăzătoare în totalitate, având doar probleme de vedere. De altfel, bunica a fost audiată în calitate de martor, iar instanța de apel putea să aprecieze starea sa de sănătate și gradul de handicap în mod direct și nu în baza unui certificat de handicap. I. de apel a luat în considerare toate împrejurările descrise de martorii reclamantului referitoare la comportamentul imoral și negativ al pârâtei, însă nu a luat în considerare și declarațiile martorilor propuși de pârâtă referitoare la comportamentul intimatului, relația sa cu altă femeie, practicarea jocurilor de noroc, climat tensionat și agresivitățile din familia reclamantului. Tribunalul nu a luat în considerare nici faptul că reclamantul io-a interzis să aibă legături cu copilul și că pârâta a apelata la forța executării silite pentru a-și putea vedea copilul. Pârâta a dovedit prin rechizitoriul depus la dosar calitatea de inculpat a intimatului precum și ordonanța din care rezultă că față de acesta s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deși în ședința publică din (...) nu a recunoscut implicarea lui în activități infracționale. Intimatul reclamant B. A. M. a formulat întâmpinare prin care asolicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat (f.36-38). În susținerea poziției procesuale, reclamantul a arătat că pârâta invocă pentru prima dată în recurs și fără a uza de calea de atac a apelului, împrejurarea că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, că a interpretat greșit actul dedus judecății, precum și că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea greșită a legii. Nu corespunde realității că reclamantul a formulat o cerere având ca obiect stabilirea minorului la reclamant, astfel încât pârâta este în eroare asupra obiectului dedus judecății. În mod corect instanța de apel a înlăturat înscrisul depus de pârâtă după închiderea dezbaterilor, în condițiile în care acesta nu a fost administrat ca mijloc de probă conform prevederilor legale, respectiv nu a fost comunicat și nu a fost discutat în contradictoriu cu reclamantul. În altă ordine de idei, înscrisul nu poate fi apreciat ca mijloc de probă deoarece împotriva reclamantului nu s-a pronunțat nicio hotărâre definitivă prin care acesta să fie condamnat. Pe de altă parte, instanța de apel a interpretat în mod corect toate probele administrate și a stabilit că este în interesul superior al copilului ca acesta să fie încredințat la intimat, astfel că hotărârea atacată este legală și temeinică. Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta recurentă a învederat instanței că nu a invocat pentru prima dată în recurs faptul că prima instanță nu a soluționat cererea cu care a fost investită ci a pronunțat o hotărâre de stabilire a domiciliului minorului și nu o hotărâre de încredințare, astfel încât a acordat ceea ce nu s-a cerut. În mod nelegal instanța de apel a înlăturat înscrisul în discuție întrucât acesta a fost depus la dosar înainte de pronunțare, iar pârâta a invocat în ședința publică împrejurarea căacesta are calitatea de învinuit/. și a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de reclamant, astfel încât martorii propuși de acesta au declarat mincinos (f.44-46). În probațiune, pârâta recurentă a depus copii de pe următoarele înscrisuri: ordonanța de a nu părăsi localitatea emisă la (...) în dosarul nr. 307D/P/2010 de DIICOT - S. T. C. precum și un înscris incomplet, probabil de pe rechizitoriul întocmit de același parchet, din care rezultă că față de învinuitul Roman S. A. s-a luat măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviințarea procurorului pe o durata de 30 de zile începând cu (...) și până la (...) și respectarea unor obligații pe durata acestei măsuri, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. A. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., ambele cu aplicare art. 33 lit. a C.pen. (f.11-13, f.14-31) Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat excepțiainadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. D. formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.6, pct.8 și pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate și șicanatoare dintre recurentă și intimat, ale stării de fapt, aleprobațiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanța de apel a principiului interesului superior al copilului. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din ofiviu este fondată urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ. invocat de recurentă trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate. Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat. Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ. a fost invocat de recurentă în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanța de fond astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă, considerent pentru care sentința recurată urmează a fi analizată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. mai sus arătat. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 0(...) sub nr. (...) pe rolul J. S. M., reclamantul B. A. M. a solicitat instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună încredințarea minorului B. M. A., născut la data de (...), la reclamant spre creștere și educare, cu obligarea pârâtei B. I. R. la plata pensiei de întreținere. Prin cererea reconvențională depusă în ședința publică din (...), pârâta a solicitat încredințarea minorului spre creștere și educare în favoarea sa șistabilirea pensiei de întreținere pe seama reclamantului raportat la veniturile realizate de către acesta. (f.8-10 dosar fond) Contrar susținerilor pârâtei, Judecătoria Sighetu Marmației prin sentința civilă nr. 2050 /(...) a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare în favoarea reclamantului, precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei lunar începând cu 0(...) și până la majorat și noi dispoziții, respingând cererea recovențională formulată de pârâtă. Prin urmare, nu corespunde realității faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra vreunei cereri de stabilire a domiciliului minorului la reclamant, astfel încât în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. Conform art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Ținând seama de textul legal mai sus arătat, singurul motiv de nelegalitate invocat de pârât prin cererea de recurs este cel prin care se susține că este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat, spre creștere și educare la pârâtă. Art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului statuează că, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice alt act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-ar fi fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Persoanele prevăzute la alin.3 sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în modul familial. Art.31 din același act normativ stabilește că, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți, cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Din interpretarea textelor legale mai sus menționate rezultă că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt : vârsta copilului; conduita fiecărui părinte față de copil înainte de divorț; posibilitățile materiale ale părinților;posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinți; legăturile de afecțiune stabilite între copil și părinți; sexul copilului; starea sănătății lui; posibilitățile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa efectiv de copil. Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele sunt lăsate la aprecierea instanței, pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective, morale și materiale, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului, ținându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. În speță, s-a dovedit pe deplin, din probele testimoniale administrate că de creșterea și educarea minorului B. R. A., născut la data de (...), s-au ocupat ambii părinți până la momentul când reclamantul și pârâta s-au separat, iar aceasta din urmă a decis să părăsească domiciliul reclamantului, minorul având vârsta de 1 an și 4 luni. De la acest moment și până în prezent copilul a rămas în grija exclusivă a tatălui. Din vastul material probator administrat în cauză rezultă că ambii părinți au o situație materială și locativă care le permite să ofere minorului condiții bune de viață. De asemenea, anterior separării lor, părțile au avut o conduită ireproșabilă în creșterea și îngrijirea copilului, prezentând garanțiile morale pentru a asigura acestuia o creștere și dezvoltare corespunzătoare. Susținerea recurentei privitoare la faptul că aceasta are posibilități materiale mai mari pentru creșterea și educarea copilului nu este suficientă prin ea însăși pentru a decide încredințarea minorului la pârâtă în lipsa analizării și a celorlalte criterii care conturează principiul interesului superior al copilului. Astfel, minorul B. R. A. are în prezent 3 ani și 3 luni și este la o vârstă la care nu are nevoi deosebite din punct de vedere material, ci mai degrabă din punct de vedere afectiv. Această perioadă este hotărâtoare pentru o bună dezvoltare fizică și psihică a acestuia, astfel că interesul superior al său va fi analizat de instanță prin prisma nevoilor specifice vârstei și a legăturii afective pe care a stabilit-o cu părinții săi. Ținând seama de vârsta copilului, de nevoia sa de stabilitate și de continuitate în creșterea și educarea sa, Curtea apreciază că minorul, prezintă o legătură emoțională mult mai puternică față de tatăl său decât față de pârâtă datorită faptului că de la vârsta de 1 an și 4 luni a rămas în îngrijirea tatălui astfel încât este în interesul superior al copilului ca acesta să crească mai departe în mediul familial în care s-a născut și a fost îngrijit până în prezent, alături de reclamant și familia acestuia care sunt în măsură să-i acorde copilului îngrijirea necesară și o educație corespunzătoare . În opinia Curții, indiferent de problemele existente între părinți, copilul trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității morale și psihice, climat care să îi dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, care să îi confere speranță și bucurie, lucruri simple dar foarte importante pentru succesul unei persoane în viață. Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent de existența vinovăției unuia sau altuia dintre părinți și indiferent dacă părinții sesizează sau nu aceste schimbări. Totodată, indiferent de relațiile dintre părinți, aceștia trebuie să se comporte între ei, față de copil, de o manieră civilizată și conciliantă întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil și va fi folosit de acesta în propriile relații sociale. Impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, lipsirea copilului de afecțiunea unuia dintre părinți este de natură să determine o frustrarea afectivă a minorului, cu consecințe ireparabile asupra caracterului și persoanei lui. Lipsa de apreciere a unui părinte față de celălalt, va determina dezechilibrul copilului, psihicul lui, la această vârstă, fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper al copilului - părinții și legătura de afecțiune față de aceștia - se pot clătina, iar minorul poate deveni singuratic, nesigur, lipsindu-i un element important al securității sale - afecțiunea unuia dintre părinți - indiferent cât și-ar dori celălalt părinte să umple acest gol. Pe lângă argumentele deja prezentate, Curtea apreciază că este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare la reclamant ținând seama și de sexul acestuia, de faptul că figura paternă a tatălui joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea fizică și psihică a acestuia, dar și de faptul că minorului trebuie să i se asigure stabilitate deoarece scoaterea copilului din mediul în care a fost obișnuit, în care s-a dezvoltat armonios, în care a legat relații de afectivitate și prietenii cu alte persoane, nu poate conduce decât la o situație dificilă pentru copil, dar și continuitate în îngrijirea, creșterea și educarea copilului. Înscrisul depus în probațiune de către pârâta recurentă privind punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. A. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 și cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., ambele cu aplicare art. 33 lit. a C.pen. nu poate fi luat în considerare deoarece împotriva reclamantului nu s-a pronunțat, până în prezent, nicio hotărâre penală definitivă de luare a unei măsuri privative de libertate sau de condamnare care să aibă drept consecință lipsirea copilului de ocrotirea părintească. De altfel, prezenta hotărâre de încredințare a minorului are o autoritate de lucru judecat relativă în sensul că, dacă se schimbă împrejurările avute în vedere la luarea acestei măsuri, pârâta poate oricând să formuleze o cerere de reîncredințare a copilului în favoarea sa. Pentru aceste considerente, Curtea stabilește că este în interesul superior al copilului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare reclamantului astfel încât în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.6, pct.8 și pct.9 C.pr.civ. iar în temeiul art.312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. I. R., împotriva deciziei civile nr. 3. din 10 februarie 2011 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. I. R., împotriva deciziei civile nr. 3. din 10 februarie 2011 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, J.ECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. M. G., Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J..fond: N. P. I.. J..apel:Țiplea D.,H. D.M..
| ← Decizia civilă nr. 1971/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 3412/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
