Decizia civilă nr. 1971/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1971/R/2011
Ședința publică din 1 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
G.IER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. A., împotriva deciziei civile nr. 1. din 30 decembrie 2010, pronunțată de T. în dosarul nr. (...), privindu-i și pe pârâții C. T. și SC A. S., având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că la data de 31 mai 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
25 mai 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnateîn încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.501/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.(...) a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. (fostă C.) A. în contradictoriu cu pârâții C. T. și S. și, în consecință:
- s-a constatat că reclamanta A. (fostă C.) A. și pârâtul C. T. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală de 50% fiecare, bunuri comune în valoare totală de 38.700 lei:
- imobilul teren grădină în suprafață de 108 mp înscris în C.F.nr.156
B., nr.top.237/2, în valoare de 31.900 lei ron;
- una garnitură de mobilă tip „Dragoș";, în valoare de 3.000 lei ron;
- una mobilă de bucătărie tip „Bonanza";, în valoare de 600 lei;
- un televizor marca „Nei";, în valoare de 400 lei;
- una mașină de spălat automatic „Indesit";, în valoare de 1.200 lei;
- una combină frigorifică „Indesit";, în valoare de 1.200 lei;
- un aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 400 lei;
S-a dispus partajarea bunurilor comune prin formarea de loturi în natură, atribuirea lor părților și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de sultă compensatoare, suma de 16.150 lei, corespunzătoare cotei contributive a acestuia la dobândirea bunurilor comune.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei de includere în masa bunurilor comune a imobilului construcție, neevidențiată în carteafunciară, edificată de pârâta S. asupra imobilului teren în suprafață de 108 mp înscris în C.F.nr.156 B., nr.top.237/2.
Au fost compensate integral cheltuielile de judecată efectuate de părți. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
După încheierea căsătoriei dintre reclamantă și pârâtul C. T., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2814/(...) încheiat cu Regia Autonomă de G. C. B. în temeiul prezumției de comunitate instituită de prevederile art.30 din C. familiei, soții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament compus din trei camere situat în municipiul B., str. A. M.u, nr.9, sc. A, ap.15, imobil ce a constituit și domiciliul comun ale celor două părți până la înstrăinarea acestuia prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.2419 din (...).
Reclamanții au achiziționat cu titlu de bun comun imobilele înscrise în C.F.nr.156 B., nr.top.237/2 constând în teren în suprafață de 108 mp, respectiv cel înscris sub nr.top.2382/2, constând în casă cu 3 camere, bucătărie, antreu, baie, șopron și curte în suprafață de 94 mp, cumpărarea realizându-se prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6206/1995.
Acest imobil în noua componență a fost transmis prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4922/2002, în favoarea pârâtei S. al cărei unic asociat este pârâtul C. T.
În urma acesteia înstrăinări a rămas în patrimoniul celor două părți, respectiv reclamanta și pârâtul C. T., a suprafeței de 108 mp înscris în
C.F.156 B., nr.top.237/2.
La stabilirea stării de fapt s-a reținut pe baza probelor testimoniale administrate că este atestată împrejurarea că după înstrăinarea apartamentului situat în str.A. M.u, soții au locuit în imobilul cumpărat pe str. T. V., fiind astfel confirmată împrejurarea utilizării spațiului pentru nevoile locative de familie, împotriva destinației notate în c.f.
S-a reținut de instanță că prin raportul de expertiză întocmit în cauză se concluzionează că pe terenul în suprafață de 108 mp rămas în proprietatea tabulară a soților este edificată o construcție neevidențiată în c.f., compusă din parter și mansardă având destinația conform mențiunilor din proiectul și certificatul de urbanism emis la data de (...), de salon de masaj și dependințe, prin compartimentare, expertul constatând că, clădirea conține următoarele destinații: parter sală de masaj, birou, degajament, WC femei și bărbați, mansardă - 3 camere, coridor, scara de acces, baie, WC, debara.
Cu privire la perioada începerii edificării acestei construcții, instanța a stabilit cert că ea a început cel puțin din anul 2001, bazându-se pe consecința logică ce se desprinde din procesul-verbal de constatare a contravenției nr.16534 din (...), prin care se aplica sancțiunea amenzii contravenționale pentru executarea unor lucrări fără autorizație de construire la acest imobil.
Prima instanță a mai reținut ca relevant pentru starea de fapt a cauzei împrejurarea că în anul 2006 pârâtul din inițiativa sa, a mutat familia în chirie pentru amenajarea unei pensiuni și faptul că prin sentința civilă nr.301 a J. B., deși s-a dispus reintegrarea reclamantei în imobilulneevidențiat în c.f. nu s-au stabilit bunuri mobile asupra cărora reclamanta și-a conservat drepturile, acest lucru fiind posibil doar cu ocazia analizării fondului.
Instanța a mai reținut că prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțe și facturi, pârâta S. a probat faptul achitării sumelor necesare lucrărilor și materialelor pentru edificarea noii construcții, denumită în certificatul de urbanism extindere, astfel că această construcție reprezintă o investiție a acestei persoane juridice, proveniența resurselor financiare a acestei persoane juridice neputând face obiectul discuției în prezentul litigiu.
A apreciat instanța că imobilul-extindere nefiind localizat în cartea funciară, părțile nu au un drept de proprietate asupra lui, întrucât operațiunea tehnică de edificare nu reprezintă, în sine, un mod de dobândire a dreptului de proprietate, nefiind înscris ca atare în disp.art.644 și 645 cod civil pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că în raport de situația juridică a terenului asupra căruia este edificată construcția în cauză, părțile ar fi putut invoca dispozițiile art.482 Cod civil referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin acesiune, lucru pe care nu l-au făcut. În plus a reținut instanța că reclamanta nu a înțeles nici să recunoască faptul edificării construcției de către S., astfel că în limitele investirii pe care nu le poate modifica, nu se poate constata că acest imobil face parte din comunitatea de bunuri a foștilor soți, neputându-se analiza în concret cele ce se desprind din disp.art.492 și urm.din C. civil.
Pe baza probelor cu interogatoriul și recunoașterilor reclamantei și pârâtului C. T., prima instanță a reținut o contribuție egală a acestora la dobândirea bunurilor mobile, iar în privința partajării și atribuirii acestor bunuri, instanța a atribuit garniturile de mobilă pârâtului pe criteriul posesiei, iar celelalte bunuri mobile reclamantei, apreciind că cele două loturi au o valoare egală.
În privința partajării terenului prima instanță l-a atribuit pârâtului justificat de existența construcției edificată de pârâta S. al cărui unic asociat este pârâtul.
Instanța a invocat dispozițiile art.6735 al.2 Cod procedură civilă rap. la art.36 C. familiei în realizarea partajării bunurilor și a făcut egalizarea valorică a loturilor prin obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 16.500 lei cu titlu de sultă compensatoare.
Prin decizia civilă nr. 103/(...) a T.ui B.-Năsăud a fost admis apeluldeclarat de reclamanta A. A., împotriva sentinței civile nr.501/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.1569/2008, care a fost schimbată în parte și, în consecință:
- s-a constatat că reclamanta A. A. și pârâtul C. T., au dobândit ca bun comun, cu titlu de edificare, în cote egale de câte ½ parte fiecare, dreptul de proprietate în cotă de ½ parte asupra imobilului construcție
(extindere) edificată pe terenul înscris în C.F.156 B. nr.top.137/2, în valoare totală de 222.640 lei (Ron);
- s-a dispus partajarea acestui drept de proprietate asupra construcției mai sus arătate prin atribuire pârâtului C. T.
- a fost obligat pârâtul C. T. să plătească reclamantei suma de 55.660 lei (Ron) cu titlu de sultă compensatoare din dreptul de proprietate asupra construcției (extindere) sus identificată;
- s-a respins cererea reclamantei de localizare și înscriere în C.F. a imobilului construcție sus arătat.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
A fost obligat intimatul C. T. să plătească recurentei A. A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Critica vizând necuprinderea în masa bunurilor comune a imobilului edificat pe terenul din Cf B. nr. 156, nr. top 237/2 a fost apreciată ca e întemeiată, întrucât din coroborarea dovezilor administrate la instanța de fond și la instanța de apel a rezultat că, construcția din litigiu, respectiv extinderea edificată pe nr.top.137/2, extindere ce este legată de casa cumpărată de apelantă și intimatul C. T. situată pe str.T.V., nr.73, compusă inițial din 3 camere, anterior modificării destinației în local de administrație publică potrivit înscrierilor din C.F.156 B. (f.49 dos.de fond) a fost edificată cu contribuția comună de ½ parte de către apelantă și SC „A.";S..
Din probele testimoniale administrate în apel a rezultat neîndoielnic că pe de o parte prețul obținut din vânzarea apartamentului situat pe str.A.M.u, necontestat bun comun, a fost investit în edificarea construcției din litigiu, respectiv extinderea aflată pe nr.top.137/2, iar pe de altă parte că în perioada de edificare a acestei construcții, părțile aflate în înțelegere își desfășurau activități în cadrul SC „A.";S., apelanta participând la activitatea comercială a chioșcurilor pe care societatea amintită le avea.
Este susținut de ambele părți, intimatul prin întâmpinarea depusă la instanța de fond că prețul obținut din vânzarea terenului situat în ridul „La Ponton"; a fost investit și fiind și suficient pentru cumpărarea imobilului casă situată pe str.T.V., nr.73 din B., respectiv cea anterior prezentată în transformările suferite cu privire la destinație.
În privința controversei referitoare la investirea prețului obținut din vânzarea apartamentului situat în str. A. M.u, pornindu-se de la perioada edificării construcției din litigiu, s-a observat că imobilul arătat a fost vândut, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.2419 la data de (...), iar din probele testimoniale a rezultat că finalizarea totală a construcției a fost în anul 2007, iar începutul perioadei de edificare, anul
2001, conform mențiunilor din certificatul de urbanism nr.12723 din (...), dată care însă nu este certă, întrucât mențiunile din acest certificat privind aplicarea amenzii pentru executarea fără autorizație de lucrări, priveau imobilele de pe ambele nr.top.237/2 și 2., respectiv local de alimentație publică și extindere la acest local.
Pe altă parte din acest certificat nu rezultă stadiul execuției extinderii pentru a se putea aprecia asupra investiției făcută înainte de vânzarea apartamentului.
Rezultă din aceste date că susținerea intimatului C. T., potrivit căreia prețul obținut din vânzarea apartamentului bun comun nu ar fi fost folosit pentru edificarea casei din litigiu este neîntemeiată, aceasta în condițiile în care așa cum deja s-a arătat, prețul obținut din vânzarea terenului din ridul
„La Ponton"; a fost îndestulător pentru cumpărarea casei din str.T.V. nr.73 (casa veche).
În același timp s-ar putea reține sub aspect juridic că, construcția din litigiu nu este finalizată nici în prezent față de prevederile art.37 al.5 din
L.50/1991, modificat, întrucât la dosar nu există procesul-verbal de recepție.
Împrejurările relevate în întâmpinarea pârâtului C. T. de la fondul cauzei, privitoare la modul de cheltuire a banilor din vânzarea apartamentului, respectiv în interesul apelantei, nu sunt dovedite pe de o parte, iar pe de altă parte prin interogator apelanta a lămurit aceste împrejurări în sensul înlăturării susținerilor pârâtului.
În aprecierea asupra contribuției la edificarea extinderii, s-a reținut și vânzarea de către apelantă și intimatul C. T. a casei de pe str.T.V. nr.73 (casa veche) către SC „A.";S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.4922 din (...).
Este corectă susținerea intimatului potrivit căreia imobilul cumpărat a devenit proprietatea S., dar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că prețul plătit de societate a fost încasat de către vânzători în calitate de persoane fizice, concluzia neputând fi alta decât că banii obținuți ca preț au fost investiți în realizarea extinderii, bani care încorporează și cota de bun comun a apelantei urmare a faptului că și imobilul vândut a fost bun comun dobândit în timpul căsătoriei.
Din probațiunea testimonială administrată și la fond și în apel a rezultat că apelanta a desfășurat activitate și a adus venituri, atât din activitatea desfășurată în cadrul S., așa cum deja s-a arătat, cât și din alte activități angajate cu contract de muncă pe o perioadă de 4 ani la S., existând în acest sens și dovezi scrise la dosar.
În aprecierea contribuției asupra edificării extinderii prima instanță a făcut o interpretare unilaterală în privința probelor dând exclusivitate înscrisurilor în contradicție cu principiul echivalentei forței probante a probelor în procesul civil pe de o parte și cu eroarea săvârșită de a nu cerceta proveniența sumelor regăsite în facturile și chitanțele reținute ca dovezi.
Așadar în raport de o apreciere coroborată a probelor testimoniale și înscrisuri, instanța a constatat că pârâtul nu a răsturnat prezumția de comunitate asupra dreptului de ½ parte din construcția în litigiu.
În privința celeilalte cote de ½ parte din construcție, instanța a reținut că aceasta aparține S., având în vedere dovezile cu înscrisuri depuse, precum și valoarea imobilului, care evident nu este acoperită doar de contribuțiile cu bunurile comune ale apelantei și intimatului C. T., așa cum au fost prezentate în partea referitoare la contribuțiile foștilor soți la edificarea construcției în discuție.
În baza art.36 din C. familiei, rap. la art.741 din C. civil, instanța a dispus partajarea dreptului de proprietate în cotă de ½ parte asupra acestui imobil prin atribuire pârâtului C. T.
Pentru a adopta acest mod de partajare instanța a avut în vedere atât argumentele pentru care prima instanță a atribuit terenul pe care este edificată construcția din litigiu, cât și faptul că sunt incidente rațiunile în stabilirea criteriilor de partaj prev.de art.673/9 din C. de procedură civilă.
În acest sens s-a reținut destinația dată acestei construcții care este una în principal comercială în interesul S..
În temeiul art.742 C. civil, pentru înlăturarea inegalității rezultată din modul de partajare, instanța l-a obligat pe pârâtul C. T. să plătească cu titlude sultă compensatoare apelantei suma de 55.660 lei (Ron)m reprezentând contravaloarea dreptului de proprietate al apelantei din imobilul din litigiu. De reținut că nu au existat contestații asupra evaluării imobilului efectuată prin expertiza ordonată în cauză.
A fost calificată ca greșită și susținerea primei instanței că nu a fost investită cu constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției din litigiu și drept consecință, nu se putea pronunța asupra calității de bun comun, întrucât chiar din petitul acțiunii rezultă o asemenea solicitare. Faptul că formularea petitului este constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției cu titlu de edificare și nu de accesiune imobiliară nu are relevanță, întrucât semnificația în practica judiciară dată edificării unei construcții pe un teren este aceea a accesiunii imobiliare, așa cum este prevăzută în C. civil la art.644. Cu atât mai mult, considerațiile arătate își regăsesc aplicarea atunci când este în discuție o construcție edificată de soți pe un teren bun comun.
Este neîntemeiată critica referitoare la nepronunțarea cu privire la plata eșalonată a sultei compensatoare, întrucât această cerere era subsidiară cererii principale, astfel că instanța avea datoria să se pronunțe numai în situația admiterii cererii principale, adică a constatării ca bun comun al imobilului - extindere și atribuirii în cadrul partajului a acestui imobil reclamantei, împrejurări pe care prima instanță nu le-a reținut, respectiv nu a dispus.
Respingerea acestui capăt de cerere ca rămasă fără obiect, așa cum s- a susținut în critică, se putea pronunța doar în cazul în care acest capăt era principal, iar obiectul lui a primit o altă rezolvare.
T. a apreciat neîntemeiată și critica referitoare la modalitatea de partaj a terenului asupra căreia s-a oprit prima instanță, întrucât așa cum de fapt s-a arătat, aceasta a ținut seama de rațiunile ce se desprind din disp.art.673/9 din C. de procedură civilă, inclusiv a destinației clădirii care este una comercială în interesul S..
S-a apreciat ca neîntemeiată și critica referitoare la modul de soluționare a cheltuielilor de judecată, întrucât potrivit art.274 Cod procedură civilă, temeiul ce stă la baza acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, ori în speță fiind vorba de un proces de partaj angajarea cheltuielilor este necesară deopotrivă pentru administrarea dovezilor, iar existența unei conduite obstrucționiste care să angajeze o culpă procesuală a pârâtului în determinarea unor cheltuieli suplimentare, care să depășească cheltuielile rezonabile într-un asemenea proces nu se dovedește, așa cum nu sunt precizate nici cheltuielile suplimentare făcute de reclamantă.
În privința cererii reclamantei de localizare și înscriere în c.f. a imobilului construcție din litigiu, a fost respinsă, având în vedere disp.art.37 al.5 din Legea nr. 50/1991, modificat, potrivit cărora pentru construcțiile ce nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în c.f.. Mai mult, prin modul de partaj cererea reclamantei este lipsită de obiect, dreptul de proprietate asupra construcției fiind atribuit în natură intimatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea în parte a deciziei, în sensul obligării intimatului la plata uneisulte în sumă de 111.320 lei și nu 55.660 lei, cât a dispus instanța de apel
și modificării cuantumului cheltuielilor de judecată în sensul obligării intimatului și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel. S-a solicitat totodată obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin decizia pronunțată în apel s-a constatat calitatea de bun comun cu titlu de edificare a construcțiilor făcute pe terenul evidențiat în Cf 156 B., nr. top 237/2, în valoare de 222.640 lei, acestea fiind atribuite pârâtului.
Pârâtul a fost obligat la plata unei sulte compensatoare în sumă doar de 55.660 lei și nu 111.320 lei.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a apreciat că vechea construcție cumpărată de părți și înscrisă în CF 9046 B. nr. top 2. ar fi una și aceeași cu noua construcție edificată de părți pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top 237/2.
Vechiul imobil evidențiat sub nr. top 2. pe numele societății SC A. S. B. nu a făcut obiectul prezentului litigiu.
Din raportul de evaluare întocmit în cauză rezultă că imobilul obiect al prezentului proces, construcția edificată pe terenul evidențiat în CF nr. 156
B., nr. top 237/2 are valoarea de 222.640 lei.
Având în vedere că instanța a constatat calitatea de bun comun prin dobândirea în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuție de 1. parte fiecare a imobilului în discuție, în valoare de 222.640 lei, sulta la care trebuia obligat pârâtul era de 111.320 lei și nu 55.660 lei, cât a dispus instanța de apel.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel, acestea au constat doar în onorariul de avocat, fără a se avea în vedere
și taxa de timbru achitată de reclamanta apelantă.
Apelul fiind admis în sensul celor solicitate de către reclamantă, se impunea obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă prezent în instanță la termenul de judecată din (...), a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarelelimite și pentru următoarele considerente:
Critica vizând cuantumul sultei la plata căreia a fost obligat pârâtul nu este fondată.
Potrivit aprecierilor reclamantei, hotărârea instanței de apel se întemeiază pe două erori:
Pe de o parte, instanța de apel a apreciat că vechea construcție cumpărată de părți înscrisă pe nr. top 2. ar fi una și aceeași cu noua construcție edificată de părți pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top
237/2.
Pe de altă parte, instanța a stabilit calitatea de bun comun a părților, în cote egale de contribuție asupra construcției edificate pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top 237/2. La stabilirea sultei însă l-a obligat pe pârât doar la plata sumei de 55.660 lei, în condițiile în care valoarea construcției stabilită prin expertiză este de 222.640 lei, situație în care sulta ar fi trebuit să aibă valoarea de 111.320 lei.
Ambele aprecieri sunt eronate.
Din considerentele deciziei pronunțate în apel rezultă cu claritate că la analizarea motivului de apel vizând necuprinderea în masa bunurilor comune a imobilului edificat pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top
237/2, instanța a avut în vedere doar acest imobil. Nu există nicio confuzie între acest imobil și cel vechi, toate referirile instanței de apel vizând construcția edificată pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top 237/2.
Nici critica vizând greșita stabilire a sultei nu este fondată.
Din ansamblul considerentelor deciziei, precum și din dispozitivul deciziei pronunțate în apel reiese cu claritate faptul că instanța de apel a stabilit că părțile a u dobândit ca bun comun, cu titlu de edificare , în cote egale de câte ½ parte fiecare, dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul construcție (extindere) edificată pe terenul evidențiat în CF nr.
156 B., nr. top 237/2, în valoare totală de 222.640 lei. Cu privire la diferență
- cota de ½ parte din același imobil construcție - instanța de apel a reținut că aceasta aparține SC A. S..
Prin urmare, instanța de apel a stabilit că în comunitatea de bunuri este inclusă cota de ½ parte din construcția edificată pe terenul evidențiat în
CF nr. 156 B., nr. top 237/2, contribuția soților la dobândirea acestei cote fiind egală.
Față de această statuare a instanței de apel, care nu a fost criticată în recurs, reclamanta neatacând decizia sub aspectul includerii în masa bunurilor de împărțit doar a cotei de ½ parte din construcție, curtea constată că modalitatea de calcul a sultei la plata căreia a fost obligat pârâtul este corectă, raportat la valoarea bunului inclus în masa partajabilă, și la cotele de contribuție a părților la dobândirea acestuia.
Astfel, valoarea cotei de ½ parte din construcție este 111.320 lei, iar în condițiile egalei contribuții la dobândire, sulta cuvenită reclamantei în urma atribuirii bunului pârâtului este jumătate din această valoare, adică
55.660 lei, cât a stabilit instanța de apel.
Reiese din cele arătate că primul motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce privește critica vizând neacordarea cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a taxei de timbru achitate de către reclamantă în această fază procesuală, recursul este fondat.
Întrucât apelul a fost admis în parte, sub aspectul includerii în masa partajabilă și a cotei de ½ parte din construcția edificată pe terenul evidențiat în CF nr. 156 B., nr. top 237/2, se impunea obligarea pârâtului care s-a opus admiterii apelului (f. 19 dosar apel), și la plata taxei judiciare de timbru aferentă soluționării acestui motiv de apel.
În sarcina reclamantei s-a stabilit cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă soluționării apelului suma de 3031 lei, întrucât aceasta a solicitat includerea în masa bunurilor comune a întregii construcții.
Instanța de apel a admis în parte calea de atac, incluzând în această masă cota de ½ parte din construcție, astfel încât taxa de timbru în apel la plata căreia poate fi obligat pârâtul este în limitele în care cererea de apel a fost soluționată favorabil, adică ½ parte din 3031 lei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi admis în parte.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., intimatul C. T. va fi obligat să plătească apelantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând o fracțiune din cuantumul onorariului de avocat în raport de limitele admiterii recursului.
Curtea apreciază că în raport de aceste limite, suma de 200 lei față de cea de 800 lei percepută cu titlu de onorariu avocat este suficientă, iar, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului nu pot fi acordate, întrucât s-a soluționat favorabil motivul de recurs vizând greșita stabilire a cheltuielilor de judecată în apel, motiv care nu este supus timbrajului. Celălalt motiv de recurs vizând stabilirea sultei a fost respins ca nefondat, taxa de timbru achitată în recurs de către reclamantă vizând exclusiv acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanta A. A. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T.ui B.-Năsăud, pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că obligă intimatul C. T. să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel și suma de
1515,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Obligă pe intimatul C. T. să plătească apelantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR G.IER T. A. N. T. D. M. C. V. M. T.
Red. MV dact. GC
3 ex/(...)
Jud. apel: N. M., M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 1221/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 4902/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
