Decizia civilă nr. 2148/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Decizii civile - minori și familie - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.

DOSAR NR. (...)

D.ZIA CIVILĂ NR. 2148/R/2011

Ședința publică din 15 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

JUDECĂTORI:

T. D. - președintele Secției civile

T.-A. N. M.-C. V.

GREFIER:

M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. L.-M., împotriva deciziei civile nr. 1. din 16 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul C. I.-G. având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 1iunie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, la solicitarea părților, pentru a avea posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise,instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 8 iunie 2011, iar apoi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15 iunie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4568/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., s-a respins excepția tardivității precizărilor cererii reconvenționale invocată de reclamantul C. I. G.

S-a luat act de renunțarea reclamantului la excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

S-a respins excepția prescripției dreptului de creanță pretins de pârâtă, excepție invocată de reclamant.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențional C. L. M. împotriva reclamantului pârât reconvențional C. I. G. și în consecință :

S-a respins cererea prin care pârâta reclamantă reconvențională a solicitat să se constate calitatea de bun comun a imobilului apartament situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C., înscris în CF

142020/A C., cu nr.top.3260/S/VI.

S-au respins cererile prin care pârâta reclamantă reconvențională a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrierii în cartea funciară adreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului situat în C.-N., str. Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C., înscris în CF 142020/A C., cu nr.top.3260/S/VI, radierea din această carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantului și rectificarea ei în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra apartamentului anterior indicat, în favoarea ambelor părți, cu titlu de bun comun.

A fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei suma de

4607 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând ½ din valoarea actualizată a ratelor din preț achitate în intervalul (...) - 1992, în contul contractului de împrumut nr.0. din (...) încheiat între reclamant și CEC și suma de 10.200 lei cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilului apartament situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C., după 1992.

S-a admis în parte completarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul pârât reconvențional C. I. G. împotriva pârâtei reclamantă reconvențional C. L. M. și în consecință:

S-a constatat că părțile au dobandit în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală de 50% fiecare, următoarele bunuri mobile comune în valoare totală de 18.943 lei :

- aragaz cu patru ochiuri în valoare de 200 lei

- cuptor cu microunde în valoare de 300 lei

- trei tablouri în valoare de 3000 lei

- receiver și antenă-instalație recepție satelit în valoare de 1800 lei

- mobilier dormitor în valoare de 800 lei

- video recorder în valoare de 1000 lei

- cameră video JVC în valoare de 4000 lei

- 370 acțiuni la B. R. în valoare nominală totală de 740 lei.

- suma de 3320 lei rezultată din valorificarea a 630 părți sociale la SC

L. I. CO SRL

- 3823 părți sociale la SC P. I. SRL în valoare de 3823 lei.

S-a dispus sistarea comunității de bunuri în natură, prin formarea a două loturi, dupa cum urmează:

Lotul nr.1 în valoare totală de 10.183 lei care se atribuie reclamantului, în deplină proprietate și pașnică folosință, compus din : aragaz cu patru ochiuri în valoare de 200 lei, cuptor cu microunde în valoare de 300 lei, receiver și antenă-instalație recepție satelit în valoare de 1800 lei,

370 acțiuni la B. R. în valoare nominală totală de 740 lei, suma de 3320 lei rezultată din valorificarea a 630 părți sociale la SC L. I. CO SRL și 3823 părți sociale la SC P. I. SRL în valoare de 3823 lei.

Lotul nr.2 în valoare totală de 8.800 lei care se atribuie pârâtei, în deplină proprietate și pașnică folosință, compus din : trei tablouri în valoare de 3000 lei, mobilier dormitor în valoare de 800 lei, video recorder în valoare de 1000 lei, cameră video JVC în valoare de 4000 lei.

A fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei suma de

1383 lei cu titlu de sultă.

A fost respinsă cererea prin care pârâta reclamantă reconvențională a solicitat obligarea reclamantului pârât reconvențional să plătească în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional contravaloarea bunurilor proprii pârâtei rămase în imobilul apartament situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului de creanță pretins de pârâtă, excepție invocată de reclamant, instanța a reținut că acest drept de creanță a fost invocat în fapt de către pârâtă încă prin cererea reconvențională din data de (...) în care pârâta și-a susținut pretenția valorificării atât a ratelor din prețul apartamentului din litigiu care au fost achitate în timpul căsătoriei părților, cât și a investițiilor efectuate de pârâtă care au adus un spor valorii aceluiași imobil, iar împrejurarea că pârâta a calificat în mod eronat din punct de vedere juridic aceste pretenții de fapt, ca fiind generatoare ale unui drept de coproprietate asupra apartamentului, nu afectează nici natura juridică reală a dreptului pretins de pârâtă și nici momentul în care ea și-a exprimat aceste pretenții. De altfel, prin precizarea de la fila 49, reclamantul a și recunoscut dreptul de creanță al pârâtei pentru contravaloarea ratelor din prețul apartamentului din litigiu care au fost achitate în timpul căsătoriei. Ulterior, prin precizarea cererii reconvenționale din data de (...), pârâta a solicitat în mod expres recunoașterea unui drept de creanță pentru ratele din preț achitate în comun și pentru îmbunătățirile aduse apartamentului din litigiu de către pârâtă, în situația în care aceste elemente de fapt nu vor fi avute în vedere de instanță pentru recunoașterea unui drept de coproprietate în favoarea pârâtei asupra aceluiași apartament.

Potrivit articolului 14 din Decretul Lege nr.167/1958, prescripția nu curge între soți în timpul căsătoriei. A., termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru valorificarea dreptului de creanță invocat de pârâtă împotriva reclamantului începe să curgă doar de la data desfacerii căsătoriei părților prin divorț. Din sentința civilă nr.1073/(...) a J. C.-N. rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1339/A/(...) a Curții de A. C., rezultă că desfacerea căsătoriei părților prin divorț a avut loc la data de (...). Or, raportând la această dată, data la care pârâta a invocat în mod expres dreptul de creanță împotriva reclamantului, instanța a reținut că această solicitare a fost formulată în interiorul termenului general de prescripție extinctivă, de 3 ani, prevăzut în articolul 3 din Decretul Lege nr.167/1958 pentru drepturile de creanță.

Pentru considerentele anterior dezvoltate, instanța a apreciat că excepția invocată de reclamant a prescripției dreptului de creanță pretins de pârâtă, este neîntemeiată, motiv pentru care a respins excepția prescripției dreptului de creanță pretins de pârâtă, excepție invocată de reclamant.

. a reținut că imobilul din litigiu a fost dobândit prin construire, în temeiul contractului de construire nr. 3977 încheiat între OJCVL C. și reclamant, prin care primul s-a obligat față de reclamant să predea imobilul la data de (...), imobilul astfel contractat fiind efectiv predat reclamantului la data de (...), așa cum rezultă din procesul verbal de predare preluare- recepție a imobilului din litigiu, iar titlul de proprietate asupra imobilului din discuție a fost emis pe numele reclamantului sub nr. 8762 la data de (...).

. a reținut de asemenea că părțile s-au căsătorit la data de (...), așa cum rezultă din certificatul de căsătorie de la fila 6, astfel încât căsătoria părților a început după dobândirea apartamentului din litigiu de către reclamant întrucât în calificarea locuinței construite ca bun propriu sau bun comun, este determinant momentul semnării procesului verbal de predare primire, opinie cristalizată atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară.

În consecință, instanța a respins cererea prin care pârâta reclamantă reconvențional a solicitat să se constate caracterul de bun comun al imobilului apartament situat în C.-N., str. Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud. C., înscris în CF 142020/A C., cu nr.top.3260/S/VI.

. a reținut că dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului situat în C.-N., str. Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc. I, ap.6, jud. C. a fost legal înscris în CF 142020/A C., cu nr.top.3260/S/VI, în temeiul actelor de dobândire a dreptului de proprietate emise pe numele reclamantului și menționate cu ocazia stabilirii calității de bun propriu al reclamantului a apartamentului anterior descris. Având în vedere așadar dreptul de proprietate exclusivă a reclamantului asupra apartamentului din litigiu prin stabilirea calității de bun propriu, instanța a respins ca neîntemeiate cererile prin care pârâta reclamantă reconvențional a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C., înscris în CF 142020/A C., cu nr.top.3260/S/VI, radierea din această carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantului și rectificarea ei în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra apartamentului anterior indicat în favoarea ambelor părți cu titlu de bun comun. De altfel, una dintre condițiile de admisibilitate ale oricărei cereri de chemare în judecată este și justificarea unui interes actual în formularea cererii, or raportat la soluția dată asupra primului capăt de cerere, pârâta reclamantă reconvențional nu mai justifică nici un interes în formularea acestui capăt de cerere.

Instanța a reținut că prețul apartamentului dobândit de reclamant înainte de încheierea căsătoriei dintre părți, a fost stabilit în contractul de la fila 18 la suma totală de 178.585 lei, din care suma de 94.808 lei reprezentând avans, suma de 2777 lei reprezentând preț anexe și suma de

81.000 lei reprezentând diferență preț obținută prin împrumut de la C.

În contul prețului pentru construirea apartamentului anterior indicat, a fost achitată cu titlu de avans suma de 54.000 lei, rezultată din împrumutul obiect al contractului de împrumut nr.21.106 din (...) încheiat între reclamant și CEC, rambursabil începând din data de (...) până în luna octombrie 1989 din veniturile tatălui reclamantului care a semnat contractul în calitate de garant și suma de 43.585 lei achitată în numerar de către tatăl reclamantului, așa cum rezultă din relatările martorilor ale căror declarații au fost consemnate la filele 217, 218, 219 și 231 care coincid sub aspectul acestui element de fapt și se coroborează cu referința nr.9000/37136 de pe contractul de la fila 18 și cu chitanța CEC nr.0233440/(...), iar cu titlu de diferență de preț, suma de 81.000 lei rezultată din împrumutul obiect al contractului de împrumut nr. 0. din (...) încheiat între reclamant și CEC, rambursabil începând din data de (...) până în luna ianuarie 2000. O altă dovadă că ratele aferente contractului de împrumut nr. 21.106 din (...) încheiat între reclamant și CEC, rambursabil începând din data de (...) până în luna octombrie 1989, au fost achitate de tatăl reclamantului este și adeverința de la fila 751 din care rezultă că tatăl reclamantului a fost angajatul Bibliotecii județene O. Goga în funcția de bibliotecar și a avut rețineri lunare pe statul de plată, rată locuință CEC în perioada decembrie

1984 - octombrie 1989, conform contractului nr.(...).

. a reținut că deși toți cei patru martori au arătat în consonanță că avansul pentru plata apartamentului a fost achitat de tatăl reclamantului,iar chitanța CEC nr.0233440 de la fila 359, nu infirmă acest lucru și la dosarul cauzei nu a fost administrată nici o probă contrară, martorul R. N. a susținut că părinții părților s-ar fi înțeles să achite în mod egal prețul apartamentului și că partea din avans suportată de către părinții reclamantului ar fi fost restituită acestora de către părți, iar diferența de preț ar fi fost plătită de către părinții pârâtei. Î. declarația acestui martor nu se coroborează cu nici o altă probă, martorul susținând elemente de fapt care nu au fost invocate nici măcar de pârâtă sau de sora și tatăl acesteia

(martorii R. D. C. și G. M. P.) până la momentul audierii martorului, cum sunt cele privind plata avansului și având în vedere natura relațiilor de dușmănie dintre reclamant și martor care rezultă atât din declarația martorei consemnată la fila 218, cât și din încheierea de la fila 304 și declarațiile de la filele 305-307 care atestă existența unui proces penal în care reclamantul a dat declarație de martor în defavoarea martorului R. N., instanța a apreciat că acest martor a fost nesincer, relatările sale fiind subiectiv defavorabile reclamantului. În ce privește martorul a cărui declarație a fost consemnată la fila 232 care a susținut că ar fi existat o înțelegere între părinții celor două părți pentru achitarea prețului apartamentului în părți egale, achitarea efectivă a acestui preț conform înțelegerii la care se referă martorul, nu a fost probată.

Comparând copiile de pe carnetele de muncă ale părților care se coroborează cu declarația de martor de la fila 219 și cea de la fila 231 din care rezultă că în timpul căsătoriei pârâta a fost angajată și în învățământ și echivalând totodată munca prestată de pârâtă în gospodărie și în scopul îngrijirii, creșterii și educării minorului născut din relația dintre părți, instanța a reținut că în timpul căsătoriei până la despărțirea părților în fapt, contribuțiile ambilor soți la cheltuielile comune au fost aproximativ egale.

Coroborând toate probele anterior analizate, instanța a reținut că pârâta și-a dovedit doar contribuția în proporție de ½ la rambursarea ratelor împrumutului contractat de reclamant înainte de încheierea căsătoriei în scopul achitării diferenței de 81.000 lei din prețul apartamentului, scadente

și achitate în intervalul temporal cuprins între data încheierii căsătoriei, adică (...) și data despărțirii părților în fapt, situată la sfârșitul anului 1992 (așa cum s-a reținut și prin hotărârea de divorț) rate a căror valoare totală a fost actualizată prin expertiza contabilă de la filele 515-522 la suma de

8172,17 lei. Prin răspunsul la obiecțiuni de la fila 541, expertul a indicat cât reprezintă și participarea în cotă de ½ a reclamantei la rambursarea din venituri comune a ratelor din discuție, în perioada anterior indicată, respectiv 4086,09 lei. Prin expertiza efectuată de expert M. Ana (f 678) a fost actualizată suma de mai sus, rezultând astfel o sumă de 4607 lei. Pârâta a susținut că ar fi contribuit din veniturile comune și la rambursarea ratelor aferente împrumutului în suma de 54.000 lei, obiect al contractului de împrumut nr.21.106 din (...) încheiat între reclamant și CEC pentru plata avansului, rambursabil începând din data de (...) până în luna octombrie

1989, dar instanța nu a putut reține ca întemeiată această susținere având în vedere împrejurarea că tatăl reclamantului s-a angajat la rambursarea ratelor izvorâte din acest contract conform clauzei de garanție din contract, iar martorii au confirmat achitarea avansului de către tatăl reclamantului.

Prin urmare, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, pârâta a justificat un drept de creanță pentru suma de 4607 lei, reprezentând ½ din valoarea actualizată a ratelor din preț achitate înintervalul (...) - 1992, în contul contractului de împrumut nr.0. din (...) încheiat între reclamant și C.

Cât privește pretențiile pârâtei pentru investițiile făcute în apartamentul reclamantului cu titlu de îmbunătățiri, instanța a reținut că din declarațiile martorilor a rezultat fie că la data predării apartamentului de către pârâtă reclamantului (care este (...) după cum rezultă din procesele verbale de la filele 418 și 449), imobilul prezenta semne de degradare, fie că deși erau în stare bună, finisajele interioare erau vechi, acest din urmă aspect fiind observat chiar de martorii pârâtei. Cu toate acestea, martorii au confirmat dotarea apartamentului cu parchet și placarea lui cu gresie și faianță.

Instanța a reținut de asemenea că din declarațiile de martor de la filele

39, 40, 218, 231, 232 rezultă că au fost efectuate lucrări de îmbunătățire în apartament și în timpul căsătoriei părților înainte de despărțirea lor în fapt, iar la aceste lucrări au contribuit financiar atât părinții reclamantului cum a declarat martorul H. G., cât și părinții pârâtei cum a declarat martorul P. G.

Din declarația de martor de la fila 232, instanța a reținut că pe cheltuiala părinților pârâtei, au fost montate în apartamentul din cauză, gresie, faianță și parchet, iar după despărțirea părților în fapt care a avut loc la sfârșitul anului 1992, pârâta a efectuat lucrări de îmbunătățire a imobilului din litigiu, constând în închiderea balcoanelor și contorizarea consumului de apă.

Din declarația de martor de la fila 40, instanța a reținut că după despărțirea părților în fapt, a fost schimbată și ușa de la apartament, aspect recunoscut de reclamantul însuși în notele de la fila 72.

Prin raportul de expertiză de la fila 262-270 expertul B. M. a identificat lucrări de îmbunătățire a confortului efectuate raportat la starea inițială a finisajelor din momentul predării imobilului pe care le-a evaluat global la suma de 12.916 lei, evaluând însă totodată fiecare categorie de lucrări în parte, dar în lipsa unor bonuri de materiale sau devize de execuție, nu a putut stabili în mod științific perioada în care au fost efectuate aceste lucrări. Experta M. A. a amplasat însă în timp, în anul 2000, executarea unora dintre lucrările identificate de expert B. M., respectiv : montarea bateriilor la lavoare și cada de duș, montarea contorului termic/scară și montarea interfonului. În lipsa altor elemente probatorii sub aspectul îmbunătățirilor pretinse de pârâtă, instanța nu a reținut caracterul cert și mai ales lichid al pretențiilor invocate de pârâta reconvențional cu acest titlu, decât în privința acelor lucrări dintre cele identificate de expertul B. M., care au fost enumerate și de martorul P. G. ca fiind efectuate pe cheltuiala părinților pârâtei sau după separarea soților în fapt, în privința ușii de la apartament schimbată după separarea părților așa cum a arătat martorul G. M. P. și a recunoscut și reclamantul și a celor a căror executare a fost stabilită de expert M. A. în intervalul de timp în care apartamentul a fost folosit doar de către pârâtă, respectiv 1992-2006.

Prin urmare, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, pârâta a justificat un drept de creanță pentru contravaloarea parchetului, placării pereților cu faianță, placării pardoselii cu gresie, închiderii balcoanelor, contoarelor apă caldă, rece, montării bateriilor la lavoare și cada de duș, montării contorului termic/scară, schimbării ușii de la apartament și montării interfonului în sumă totală de 10.200 lei conformvalorilor de la fila 268. Instanța nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuată pentru stabilirea gradului de uzură al îmbunătățirilor după 3 ani de la data predării apartamentului de către pârâtă reclamantului, apreciind această expertiză ca fiind nerelevantă în cauză întrucât uzura apartamentului survenită ulterior datei preluării lui de către reclamant, (...), nu poate fi imputată pârâtei, iar îmbunătățirile aduse de ea apartamentului au profitat reclamantului care a închiriat apartamentul unor studenți încă din luna octombrie 2006, așa cum rezultă din adeverința de la fila 744, culegând astfel fructele civile aferente.

În consecință, instanța a obligat pe reclamant să plătească în favoarea pârâtei suma de 4607 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând ½ din valoarea actualizată a ratelor din preț achitate în intervalul (...) - 1992, în contul contractului de împrumut nr.0. din (...) încheiat între reclamant și CEC și suma de 10.200 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului apartament situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C., după 1992.

Având în vedere toate considerentele anterior dezvoltate, instanța a admis doar în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențional C. L. M. împotriva reclamantului pârât reconvențional C. I. G., conform dispozitivului. Potrivit articolului 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedită. Prin urmare, acest text legal instituie o prezumție de comunitate pentru orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, dacă acestea nu fac parte din categoria celor care potrivit articolului 31 din Codul familiei sunt proprii fiecăruia dintre soți.

. a reținut că durata căsătoriei părților s-a întins între data încheierii acesteia, (...), și data desfacerii ei prin divorț prin sentința civilă nr.1073/(...) a J. C.-N. rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1339/A/(...) a Curții de A. C.

În privința bunurilor mobile, instanța a reținut că în categoria bunurilor comune ale părților intră un aragaz cu patru ochiuri în valoare de

200 lei, un cuptor cu microunde în valoare de 300 lei, trei tablouri în valoare de 3000 lei și un receiver și antenă-instalație recepție satelit în valoare de

1800 lei, pozițiile ambelor părți concordând în ce privește caracterul comun al acestor bunuri și valoarea lor. În încheierea de ședință din data de (...), pârâta a declarat în fața instanței că este de acord cu valoarea bunurilor mobile declarată de reclamant.

Din avizul de expediție nr.77 din (...) întocmit în favoarea reclamantului a rezultat că au fost dobândite în timpul căsătoriei părților, intrând în comunitatea de bunuri un video recorder cumpărat cu prețul de

14,38 lei și o cameră video JVC cumpărată cu prețul de 51 lei. În ce privește valoarea actualizată a acestor bunuri, instanța a reținut că pârâta a precizat că primul valorează 1000 lei, iar al doilea valorează 4000 lei, iar reclamantul nu a contestat aceste valori.

Pe baza răspunsurilor nr.675/(...) și nr.610/(...) ale Băncii Românești, instanța a reținut că la acea dată, reclamantul participa la capitalul social al

Băncii Românești cu un număr de 370 acțiuni în valoare nominală totală de

740 lei. Pârâta nu a probat însă data dobândirii acestora și nici natura sumelor de bani subrogate în acțiuni, dar având în vedere pozițiareclamantului care în răspunsul de la fila 122 a recunoscut dobândirea lor în 1994, iar în precizarea de la fila 49 a fost de acord cu atribuirea în favoarea pârâtei a ½ din acțiunile de la B. R., instanța a reținut caracterul comun al acestor acțiuni dobândite în timpul căsătoriei părților întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri proprii expres și limitativ prevăzute de articolul 31 din Codul familiei.

Din contractul de vânzare cumpărare din (...), actul adițional autentificat sub nr.10656 din (...) al BNP Moigrădean L., adeverința de la filele 62-65 a rezultat că reclamantul, în calitate de asociat al SC L. I. CO SRL înmatriculată în Registrul Comerțului în (...), a vândut cele 630 părți sociale deținute în societate în schimbul sumei de 3320 lei. Raportat la data dobândirii părților sociale anterior menționate, adică în timpul căsătoriei părților, instanța a reținut caracterul lor comun, iar ca efect al subrogației reale, instanța a reținut și caracterul de bun comun al sumei de bani rezultate din valorificarea acestor părți sociale în valoare de 3320 lei întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri proprii expres și limitativ prevăzute de articolul 31 din Codul familiei.

Din actul adițional autentificat sub nr.16442 din (...) al BNP Mureșan

E a rezultat că reclamantul, în calitate de asociat al SC P. I. SRL înmatriculată în Registrul Comerțului în 1994, a subscris un aport în valoare de 3823 lei în numerar, corespunzător unui nr. de 3823 părți sociale a câte 1 leu fiecare, reprezentând 27% din capitalul social total, vărsat în contul și la dispoziția societății. Raportat la data dobândirii părților sociale anterior menționate, adică în timpul căsătoriei părților, instanța a reținut caracterul lor de bun comun întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri proprii expres și limitativ prevăzute de articolul 31 din Codul familiei.

V. acțiunilor de la B. R. și a părților sociale de la SC L. I. CO SRL și SC

P. I. SRL a fost confirmată și prin expertiza contabilă efectuată de expert F. G. Din carnetul de membru ACR nr.60107 a rezultat că la data de (...), reclamantul deținea un autovehicul marca Opel Ascona cu nr.12 CJ 682, din declarația de martor de la fila 218 a rezultat că tatăl reclamantului ar fi cumpărat după încheierea căsătoriei un autovehicul marca Opel gri care ar fi rămas la pârâtă după separarea părților în fapt, iar din declarația de martor de la fila 219 a rezultat, de asemenea, că părțile dețineau prin anii

1990-1992 un autovehicul cu nr. 12 CJ. V. bunului însă nu a fost probată.

De altfel, prin răspunsul nr.155824/(...), Municipiul C.-N. a comunicat că un autoturism marca Opel Ascona cu nr.12 CJ 682 nu figurează în evidențele sale pe numele nici uneia dintre părți, iar prin răspunsul nr.1425016/(...), SEIP C. a comunicat că în evidențele sale nu figurează înmatriculat autovehiculul înmatriculat cu nr. provizoriu 12 CJ 682. În baza acestor probe, instanța nu a putut reține caracterul de bun comun a acestui autovehicul și nu l-a inclus în masa supusă partajului, întrucât fiind cumpărat de tatăl reclamantului și nefiind dovedită intenția expresă a acestuia de a gratifica ambii soți, bunul din discuție ar putea avea cel mult calitatea de bun propriu al reclamantului.

În ce privește frigiderul, mobilierul de bucătărie, biblioteca și canapeaua, bunuri al căror caracter de bun comun l-a invocat reclamantul, instanța a reținut că din facturile de la filele 56, 58 și 59 a rezultat că primele două au fost cumpărate de tatăl pârâtei, iar ultimele două de mama pârâtei, condiții în care, în lipsa intenției exprese de gratificare a ambilor soțicare n-a fost probată, instanța a reținut caracterul de bun propriu al pârâtei al acestor bunuri care nu au fost incluse în comunitatea de bunuri supusă partajului. Chiar dacă martorul a cărui declarație se află la fila 218, a enumerat și frigiderul printre bunurile care ar fi fost cumpărate de părți din banii primiți ca dar de nuntă care intră în comunitatea de bunuri, în concurs cu factura de la fila 56, instanța a reținut că acest bun a fost achiziționat de tatăl pârâtei. F. de la filele 56, 58 și 59 se coroborează de altfel cu declarațiile martorilor consemnate la filele 231 și 232 din care rezultă că tatăl pârâtei a cumpărat mobilier în apartament.

În ce privește mobilierul de dormitor, din declarația martorei consemnată la fila 218 a rezultat că din banii de la nuntă, cei doi soți au cumpărat și mobilier, iar în condițiile în care pârâta a dovedit calitatea de bun propriu a celorlalte obiecte de mobilier declarate de părți, respectiv a mobilierului de bucătărie, canapelei și bibliotecii, instanța a reținut că mobilierul de dormitor a fost achiziționat din banii primiți de părți cu ocazia nunții care intră în comunitatea de bunuri și prin efectul subrogației reale și bunurile cumpărate cu acești bani au calitatea de bunuri comune. A. mobilierul de dormitor intră în comunitate de bunuri. V. de 800 lei invocată de reclamant nu a fost contestată de pârâtă. Pârâta a susținut calitatea de bun propriu al patului conjugal în favoarea reclamantului, fără a furniza vreo probă în acest sens și a recunoscut că acest bun a fost depozitat în podul imobilului în care locuiește mama pârâtei și este de acord ca reclamantul să-l ridice oricând.

Pentru că bunurile comune constituie o universalitate cu regim juridic unitar, contribuția părților la constituirea ei nu poate fi diferită pentru unele sau altele din bunurile ce o compun, cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, a fost stabilită având în vedere ansamblul bunurilor și nu în raport de fiecare bun în parte.

Instanța nu a avut în vedere cu ocazia soluționării cauzei decât cotele de contribuție asupra cărora cele două părți au căzut de acord întrucât atât reclamantul, cât și pârâta au declarat că au contribuit în mod egal în cotă de

50% fiecare la dobândirea bunurilor comune, nici unul neinvocând o contribuție majoritară.

Pe baza considerentelor dezvoltate anterior, instanța a admis cererile părților potrivit dispozitivului sentinței, reținând ca temei de drept dispozițiilor art. 728 Cpod civil, art. 6735 alin. 2 raportat la dispozițiile articolului 67310 din Codul de procedură civilă.

Raportând aceste text legal la bunurile mobile supuse partajului care fac parte dintr-o comunitate de bunuri constituită în timpul căsătoriei părților, instanța a reținut că partajul în natură este posibil fără să se aducă atingere condițiilor stabilite prin dispozițiile C. de procedură civilă anterior menționate.

Având în vedere poziția procesuală a părților care au solicitat deopotrivă atribuirea tuturor bunurilor mobile celeilalte părți cu obligarea concomitentă a aceleia la plata unei sulte în favoarea celeilalte părți, pentru a putea soluționa în mod just această cerere, instanța a aplicat dispozițiile articolului 6735 raportat la 6739 din Codul de procedură civilă, având în vedere cu ocazia formării și atribuirii loturilor compuse din bunurile supuse partajului, criteriile de partaj enumerate cu titlu exemplificativ în articolul

6739 din Codul de procedură civilă.

Raportându-se astfel la aceste criterii, instanța a reținut că nici una dintre părți nu a exprimat vreo preferință pentru vreunul dintre bunurile supuse partajului, că pârâta locuiește în străinătate, că o parte din bunurile comune, respectiv acțiunile la B. R. și părțile sociale la SC L. I. CO SRL și la SC P. I. SRL au fost dobândite de reclamant după despărțirea părților în fapt, că cele două cote de proprietate ale părților asupra bunurilor comune sunt egale, reprezentând 50% din valoarea totală și că mare parte din bunurile comune au fost folosite exclusiv de către pârâtă în intervalul cuprins între 1992, când reclamantul a părăsit domiciliul conjugal și 2006, când imobilul în care au conviețuit părțile în timpul căsătoriei a fost predat de către părinții pârâtei, reclamantului.

Pentru stabilirea bunurilor incluse în lotul reclamantului, instanța a avut în vedere în special bunurile dobândite după separarea părților în fapt.

Pentru stabilirea bunurilor incluse în lotul pârâtei, instanța a avut în vedere în special împrejurarea că locuind în UK, bunurile alese pentru a fi incluse în lotul acesteia sunt cel mai ușor de transportat la o astfel de distanță, dar și recunoașterea pârâtei cu privire la depozitarea în podul locuinței mamei sale a patului din dormitor, element component al comunității de bunuri.

În baza considerentelor anterior dezvoltate, instanța a format loturile destinate partajului bunurilor comune, stabilind bunurile care le compun și a dispus sistarea comunității de bunuri în natură, prin formarea a două loturi,potrivit dispozitivului.

În temeiul articolului 6735 , aliniatul 2 din Codul de procedură civilă, întrucât cele două loturi nu sunt egale în valoare, instanța a obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei suma de 1383 lei cu titlu de sultă.

În privința bunurilor proprii, pârâta a cerut obligarea reclamantului la plata valorii acestora, susținând că bunurile proprii pârâtei ar fi rămas în posesia și folosința reclamantului atunci când pârâta ar fi fost alungată din apartament de către reclamant.

D. în poziția procesuală de la fila 781, reclamantul a susținut că în august 2006 când a intrat în imobil după ce a primit cheile apartamentului a constatat că acesta era nemobilat, în procesul verbal încheiat chiar de reclamant în prezența unor martori la data preluării apartamentului de la părinții pârâtei, (...), reclamantul a consemnat existența unor elemente de mobilier printre care și cel din bucătărie și a unui frigider, dar în cuprinsul aceluiași proces verbal se menționează că aceste bunuri sunt foarte vechi, uzate și chiar deteriorate. Și martorii ale căror declarații au fost consemnate la filele 455 și 456 au confirmat existența în imobil la data predării apartamentului către reclamant, doar a unor piese de mobilier vechi și degradat în bucătărie, a unui frigider vechi și a unei canapele vechi în sufragerie. Martorii propuși de pârâtă, deși au confirmat la rândul lor existența în apartament a unor piese de mobilier la data predării imobilului către reclamant, ei nu au infirmat starea mobilierului descrisă de martorii propuși de reclamant. D. pârâta nu a propus nici o altă probă sub aspectul acestui element de fapt, pârâta nu a contestat valoarea pe care reclamantul însuși a indicat-o cu privire la aceste bunuri în cererea sa de la fila 29 în care a susținut că frigiderul are o valoare de 300 lei, iar mobilierul din bucătărie o valoare de 1800 lei. În ce privește canapeaua, nu a fost dovedităvaloarea sa în mod individual, ci doar împreună cu biblioteca, condiții în care instanța apreciază că pretenția pârâtei este nelichidă în aceste limite.

Prin urmare, pârâta a dovedit că au rămas în posesia și folosința reclamantului bunurile proprii pârâtei anterior enumerate, în valoare totală de 2100 lei.

. a reținut însă că în precizarea de la fila 767, pârâta reclamantă reconvențional a susținut că ar fi fost alungată din apartament de către reclamant, rămânându-i astfel în apartament bunuri proprii, dar această ipoteză a fost infirmată de dispoziția nr.333/(...) a U. T. din C.-N. din care rezultă că pârâtei i-a fost suspendat contractul de muncă în perioada (...)-

(...), întrucât în acest interval și-a desfășurat activitatea la D. U. din UK așa cum rezultă din cererea adresată de pârâtă U. T. din C.-N. pentru concediu fără salariu și din procesele verbale de la filele 418 și 449 din care rezultă că predarea apartamentului s-a făcut de către părinții pârâtei către reclamant prin predarea unui rând de chei. Prin urmare, nimic nu o împiedica pe pârâtă să-și ia din apartament bunurile proprii înainte de a preda cheile reclamantului, mai ales în condițiile în care începând din 1992, data la care reclamantul a părăsit apartamentul și până în data de (...) când a redobândit posesia și folosința asupra acestui imobil, fapt necontestat de părți, doar pârâta a avut acces și a folosit imobilul.

În schimb, pârâta a dovedit pasivitate sub aspectul recuperării bunurilor proprii. Pârâta nu a dovedit că ar fi notificat vreodată reclamantul în vederea restituirii bunurilor proprii și nici refuzul acestuia de a i le restitui, situație în care, instanța apreciază că cererea pârâtei de obligarea a reclamantului la plata contravalorii bunurilor proprii pârâtei rămase în imobil, este neîntemeiată și în consecință, o va respinge. Instanța a apreciat că raportat la poziția pârâtei de abandonare a bunurilor sale în imobilul pe care l-a predat reclamantului, pârâta ar fi putut solicita cel mult restituirea în natură a bunurilor sale proprii în situația în care reclamantul ar fi refuzat restituirea acestora, dar întrucât pârâta nu a exprimat o asemenea pretenție, pentru a respecta dispozițiile articolului 304, aliniatul 1, punctul 7 din Codul de procedură civilă, instanța nu ar putea dispune restituirea în natură a acestor bunuri.

În consecință, instanța a respins cererea prin care pârâta reclamantă reconvențional a solicitat obligarea reclamantului pârât reconvențional să plătească în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional valoarea bunurilor proprii ale pârâtei rămase în imobilul apartament situat în C.-N., str.Iugoslaviei, nr.70, bl.B3, sc.I, ap.6, jud.C.

Potrivit articolului 276 din Codul de procedură civilă, instanța compensat cheltuielile de judecată ocazionate părților.

Prin decizia civilă nr. 1./(...) a T.ui C. a fost admis în parte apeluldeclarat de pârâta C. L. M. împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca la data de 1 aprilie 2010 în dosar nr. (...) și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul C. I. G., și în consecință:

A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 4. pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca la data de 1 aprilie 2010 în dosar nr. (...), în sensul că a fost obligat reclamantul C. I. G. să plătească pârâtei C. L. M. suma de

11.658,34 lei reprezentând drept de creanță constând din contribuția la plata prețului apartamentului bun propriu al pârâtului, sumă ce a fost actualizată cu indicele de creștere a prețurilor cuprins între noiembrie 2008 și data plății efective și 12.585 lei cu titlu de îmbunătățiri aduseapartamentului, sumă ce a fost actualizată cu indicele de creștere a prețurilor cuprins între luna mai 2009 și data plății efective.

S-a înlăturat din masa bunurilor comune și din lotul atribuit reclamantului C. I. G. suma de 3320 lei rezultată din valorificarea a 630 părți sociale la SC L. I. CO SRL și 3832 părți sociale la SC P. I. SRL în valoare de 3823 lei.

S-a atribuit reclamantului C. I. G. mobila de dormitor în valoare de

800 lei.

A fost obligată pârâta C. L. M. să plătească reclamantului C. I. G. suma de 2080 lei cu titlu de sultă pentru diferența valorică dintre loturi.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Urmare a compensării parțiale, a fost obligată pârâta C. L. M. să plătească reclamantului C. I. G. suma de 1100 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Contrar susținerilor pârâtei apelante, în cauză nu s-a dovedit împrejurarea că la data predării apartamentului in litigiu -(...) părțile au trăit in concubinaj. Singurul care a susținut această împrejurare este martorul R. N., însă declarația acestuia nu se coroborează cu alte probe și a fost in mod corect înlăturată de către prima instanță. Martorul G. M. P., tatăl pârâtei apelante, în casa căruia s-a susținut că au locuit părțile in timpul concubinajului, nu a făcut referire la o astfel de împrejurare, arătând că după nuntă câteva luni soții au locuit la el, apartamentul în care aceștia urmau să locuiască fiind in curs de amenajare.

Dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu s-a născut la data predării -primirii lui - 22 martie 1986, înainte de căsătoria părților și nu s-a dovedit existența unei convenții între soți in sensul ca apartamentul construit exclusiv pe seama reclamantului să devină comun la data căsătoriei, astfel încât raportat la disp. art. 30 Cod familiei instanța a reținut corect că apartamentul nu este bun comun al părților, ci bunul propriu al reclamantului iar reclamanta are un drept de creanță împotriva reclamantului cu privire la contribuția sa la restituirea împrumuturilor luate pentru plata apartamentului.

Apartamentul in litigiu fiind bunul propriu al reclamantului, înscrierea acestui imobil in CF 142010/1 C.-N. sub B1 ca proprietate exclusivă a reclamantului C. I. G. este în concordanță cu starea de drept. A. fiind, prin raportare la disp. art. 34 pct. 1 și 2 din Decretul Lege 115/1938, cererea pârâtei apelante de rectificare a acestei înscrieri a fost apreciată neîntemeiată.

Titlul de proprietate emis în octombrie 1986 este numai înscrisul care face dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului construit de stat în baza Legii 4/1974, drept născut anterior in patrimoniul reclamantului, respectiv la data predării-preluării apartamentului. Întocmirea titlului de proprietate la un moment ulterior nu schimbă momentul nașterii dreptului de proprietate.

Instanța a apreciat nefondată susținerea pârâtei potrivit căreia prima instanță a analizat fragmentat probele administrate în cauză, luând in considerare numai probele administrate de reclamant și ignorând probele administrate de ea.

Instanța a analizat pe larg toate probele administrate de ambele părți.

. nu a ignorat probele administrate la cererea pârâtei, ci le-a înlăturatpe unele dintre acestea, motivat de argumente expuse pe larg și pe deplin întemeiate.

Ignorarea unei probe nu este sinonimă cu înlăturarea unei probe, prima situație fiind prezentă in cazul în cazul in care instanța nu s-a preocupat deloc de o probă administrată in cauză.

Instanța de fond a apreciat că pârâta este îndreptățită la valoarea actualizată a cotei de ½ parte din sumele reprezentând ratele împrumutului in sumă de 81.000 lei achitate in perioada 27 august 1986 - sfârșitul anului

1992, care a fost stabilită în raportul de expertiză la suma de 4607 lei.

Avansul pentru plata apartamentului a fost de 94.808 lei. Acesta a fost achitat din împrumutul in sumă de 54.000 lei contractat de tatăl reclamantului, achitat de acesta prin rețineri din salariu până in anul 1989, și din suma de 43.585 lei achitată în numerar de către reclamant la data de

16 iulie 1985, potrivit chitanței de la fila 359 dosar, banii pentru plata acestei din urmă sume fiindu-i dați de tatăl său.

Împrejurările reținute mai sus au rezultat din copia contractului de împrumut nr. 21106 din 18 oct. 1984 f. 19 dosar, adeverința de la fila 751 emisă de B. J. „. G. și declarația martorului H. G. aflată la fila 231 dosar.

Martorul P. G., a cărui mărturie se află consemnată la fila 232 dosar, a arătat că a fost de față la o discuție purtată între părinții reclamantului și cei ai pârâtei, in care aceștia au convenit să plătească in mod egal prețul apartamentului.

Martorul R. N. a făcut referire la aceeași ințelegere. A mai arătat că avansul plătit de tatăl reclamantului a fost restituit de părți iar restul prețului a fost achitat de către părinții pârâtei.

Chiar dacă ar fi existat o înțelegere a părinților soților cu privire la plata prețului apartamentului, după cum a susținut martorul P. G., această înțelegere s-a derulat de altă manieră, căci din adeverința aflată la fila 751 dosar, emisă de B. J. „. G. a rezultat că acest avans de 54.000 lei a fost achitat din împrumutul CEC contractat in anul 1984 a fost plătit integral tatăl reclamantului C. I. G., iar diferența de 81.000 lei a rămas in seama soților, aceștia achitând împreună ratele împrumutului in perioada cuprinsă între data încheierii căsătoriei și data separației în fapt.

Susținerea martorului R. N. potrivit căreia diferența de preț a fost achitată de părinții pârâtei, nu corespunde realității, fiind infirmată implicit chiar de către pârâta C. L. M., care a susținut că ea este cea care a suportat restituirea împrumutului pe termen lung din veniturile salariale.

Susținerea aceluiași martor, potrivit căreia avansul achitat de tatăl reclamantului a fost restituit acestuia de către soți, corespunde parțial realității, și anume cu privire la suma de 43.585 lei. Chitanțele depuse la filele 685-691 dosar au dovedit că in anii 1986 -1991 soții au contractat împrumuturi CAR in sumă de 33.000 lei. Pentru o familie care avea tot ce îi trebuia pentru standardele de viață de la acel moment, apartament, mobilă, aparatură electrocasnică, contractarea unor împrumuturi succesive pentru sume importante, își poate găsi in mod firesc explicația prin necesitatea restituirii acelei sume de 43.585 lei achitată de tatăl reclamantului ca avans la apartament.

Despre suma de 54.000 lei, s-a reținut mai sus că aceasta a rămas in sarcina tatălui reclamantului, care a restituit întreg împrumutul prin rețineri din salariu, și cu certitudine, in contrapartidă la această contribuțiea tatălui reclamantului, părinții pârâtei au cumpărat frigiderul, mobila și au suportat o mare parte din amenajările apartamentului.

In perioada cuprinsă intre data căsătoriei și momentul despărțirii in fapt, ambii soți au obținut venituri, pârâta din salariu, iar reclamantul din salariu până la anul 1990 când și-a dat demisia de la locul de muncă, iar apoi din afacerile pe care le-a inițiat, martorul H. G., nașul de cununie al soților că aceste afaceri derulate de reclamant asigurau părților un standard ridicat de viață.

In condițiile in care soții au avut venituri comparabile pe durata conviețuirii, in mod corect a apreciat prima instanță că dreptul de creanță trebuie calculat raportat la cota de 50% din sumele achitate în vederea acoperii împrumuturilor luate pentru plata apartamentului, in perioada cuprinsă intre data căsătoriei și luna august 1992 când a intervenit despărțirea in fapt a soților, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor. Pretenția pârâtei de a-i fi socotit dreptul de creanță raportat la întreaga sumă constând din restituirea împrumuturilor luate pentru avansul la apartament, ca și cum acestea ar fi fost achitate exclusiv de către ea, a fost apreciată ca nefondată.

Din considerentele arătate mai sus, în mod greșit la stabilirea cuantumului dreptului de creanță, instanța nu a luat in considerare și cota de ½ parte din suma de 43.858 lei restituită de soți tatălui reclamantului, actualizată.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M. Ana, această sumă actualizată este de 7051,34 lei. Această sumă trebuie adăugată la suma stabilită de prima instanță, astfel încât dreptul de creanță al pârâtei constând din contribuția sa la achiziționarea apartamentului in litigiu este de 11.658 lei.

Suma de 11.258 lei propusă de reclamant pârâtei nu are semnificația recunoașterii in favoarea acesteia a unui drept de proprietate asupra apartamentului in litigiu, in condițiile in care de la început reclamantul a susținut că apartamentul este bunul său propriu și a acționat mereu in acest sens, intabulând acest apartament in proprietatea sa exclusivă. Suma propusă are doar semnificația recunoașterii contribuției pârâtei la achiziționarea acestui apartament, iar suma propusă s-a dovedit foarte apropiată de realitate.

S-a remarcat chiar reaua credință a pârâtei apelante in privința modului de calcul a datoriilor lunare ale pârâtului, care i-ar fi epuizat întregul salariu. Pârâta a luat în calcul rata la împrumutul pe termen scurt, dar in același timp și rata la împrumutul CAR, care potrivit afirmațiilor acesteia a fost contractat de reclamant in vederea restituirii împrumutului de 54.000 lei luat de tatăl său. Ori, reclamantul suporta din salariu și rata pentru împrumutul pe termen scurt de 54.000 și împrumutul CAR luat in vederea acoperirii aceluiași împrumut? Adică se ia in calcul de două ori aceeași sumă.

Referitor la îmbunătățiri, ambele părți au declarat apel, de aceea instanța a analizat împreună motivele de apel invocate de părți sub acest aspect.

Pârâta apelantă a criticat faptul că instanța nu a luat in calcul toate investițiile făcute la apartament de către ea sau de către părinții ei, pe seama sa.

Din cuprinsul considerentelor sentinței, a rezultat că instanța nu a luat in considerare la calculul îmbunătățirilor cablul TV și obiectele sanitare- vana, lavoarul, vasul WC , portprosop și porthârtie, in considerarea faptului că aceste investiții nu au fost probate. A., susținerea pârâtei apelante în sensul că hotărârea este nemotivată sub aspectul îmbunătățirilor și prin urmare lovită de nulitate, nu a fost apreciată ca întemeiată, motivarea instanței fiind suficientă.

Revăzând probatoriul administrat in cauză, tribunalul a constatat că reținerea instanței este corectă, martorii audiați in cauză nefăcând referire la montarea obiectelor sanitare în cele două băi ale apartamentelor pe cheltuiala părinților pârâtei. De altfel, potrivit Legii 4/1974, aceste obiecte intrau in dotarea standard a apartamentelor, nefiind necesară montarea lor de către proprietari.

Instalarea cablului TV de asemenea nu a fost probată.

În schimb, deși instanța a reținut existența lucrării de închidere a balcoanelor, la calcul a avut in vedere numai costul pofilelor metalice evaluate la suma de 7.800.000 lei de către expert B. M., nu și lucrările de vopsitorie a tâmplăriei metalice și geamul de 3 mm pe tâmplăria metalică, evaluate de expert la suma de 2.500.000 ROL, respectiv 5.300.000 ROL(f.

268 dosar).

Prin cererea de aderare la apel reclamantul a arătat că cea mai mare parte a îmbunătățirilor s-au adus la apartament până în 1992, când soții locuiau încă împreună, iar după această dată, pârâta a fost cea care le-a folosit exclusiv și de aceea trebuie avute in vedere numai investițiile efectuate după 1992, astfel cum au fost evaluate de expert B. M., la care să se calculeze procentul de uzură indicat in expertiza întocmită de expert M. A. in expertiza din februarie 2010.

A fost apreciată că lipsită de relevanță împrejurarea că o mare parte din îmbunătățirile apartamentului s-au realizat anterior anului 1992, câtă vreme s-a dovedit că acestea au fost făcute pe cheltuiala părinților pârâtei iar principiul îmbogățirii fără justă cauză impune reclamantului, proprietar exclusiv al apartamentului, să o dezdăuneze pe pârâtă pentru contravaloarea tuturor investițiilor făcute in apartament de părinții pârâtei, in contul acesteia.

Utilizarea acestor investiții de către pârâtă până in anul 2006 a fost imputat pârâtei prin aplicarea coeficientului de uzură la valoarea acestor îmbunătățiri, calculat intre momentul realizării investițiilor și anul 2006, când apartamentul a intrat in folosința exclusivă a apartamentului.

La stabilirea valorii investițiilor aduse apartamentului, instanța a avut in vedere raportul de expertiză întocmit de expert B., motivând că raportul de expertiză întocmit de expert M. A. nu poate fi avut in vedere, deoarece expertul a stabilit coeficientul de uzură raportat la anul 2009, ori nu poate fi avut in vedere un astfel de coeficient la 3 ani de la intrarea reclamantului in posesia apartamentului.

Opțiunea instanței a fost apreciată ca greșită, căci raportul de expertiză a fost întocmit de expert B. in anul 2005, deci in mod clar nu mai era de actualitate la data pronunțării sentinței.

In schimb, valorile stabilite de expert M. A. în mai 2009 erau mult mai actuale și, chiar dacă expertul nu a indicat coeficientul de uzură raportat la anul 2006, in raportul de expertiză depus in februarie 2010 a furnizat instanței datele după care putea fi stabilit acest coeficient, respectiv caraport dintre vârsta investițiilor și durata de serviciu normată a acestora.

Urmând metoda de calcul arătată de expert, rezultă că raportat la anul 2006 gradul de uzură a pardoselii din parchet de fag este de 80%, a pardoselii de gresie de 20%, a pardoselii din faianță de 92%, a ușii de intrare din lemn de 28%, a lucrării de închidere a balcoanelor de 12%, a bateriilor la lavoar și cada de duș 40%.

Pentru lucrările de montare a apometrelor, contor termic de scară și interfon, in lipsa altui coeficient de uzură, s-a avut în vedere coeficientul de uzură pentru lucrările efectuate in același an 2000, respectiv -20%.

Prin urmare, putând fi determinat coeficientul de uzură al investițiilor raportat la anul 2006, nu există o motivare pertinentă pentru a lua in considerare o probă mai puțin concludentă, cum este expertiza întocmită de expert B. prin raportare la cea întocmită de expert M. Ana, mai puțin concludentă pentru considerentul că evaluarea a fost făcută raportat la un moment mai îndepărtat.

Recalculând investițiile la plata cărora este îndreptățită pârâta, in raport de cele stabilite mai sus, respectiv investițiile reținute corect de prima instanță, la care se adaugă costul integral al lucrării de închidere a balcoanelor, toate la valoarea stabilită de expert M. A. in raportul întocmit in octombrie 2009 , la care se aplică coeficientul de uzură raportat la anul

2006, a rezultat că suma la care este îndreptățită pârâta apelantă cu titlu de îmbunătățiri este 12.585 lei.

A fost apreciată ca neîntemeiată susținerea pârâtei apelante potrivit căreia instanța trebuia să aibă in vedere, pe lângă valoarea de înlocuire a lucrărilor de investiții și sporul de valoare adus apartamentului de aceste investiții.

În speță apartamentul este bunul principal în raport cu îmbunătățirile incorporate in acesta. În temeiul accesiunii, aceste îmbunătățiri aparțin reclamantului, ca proprietar al bunului principal. Sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. final Cod civil, din cuprinsul căreia a rezultat că proprietarul fondului asupra căruia un terț de bună-credință a făcut lucrări pe cheltuiala sa, are dreptul de înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu a creșterii valorii fondului. Referindu-se la dreptul proprietarului fondului principal, in mod evident s-a recunoscut in favoarea acestuia opțiunea de a înapoia fie prețul materialelor și prețul muncii, adică valoarea de înlocuire, fie sporul de valoare. D., in nici un caz proprietarul bunului principal nu datorează valoarea de înlocuire a investițiilor cumulată cu sporul de valoare, ci una dintre ele, la alegerea lui.

Ori, recunoscând in favoarea pârâtei apelante o sumă mult mai mică decât cea acordată de prima instanță, in nici un caz nu se poate pretinde că reclamantul a optat să înapoieze pârâtei suma mai mare.

M.ivele de apel invocate de pârâtă, în sensul că valoarea investițiilor stabilită de instanță in baza raportului de expertiză întocmit de expert B. M. nu este actualizată cu indicele de inflație și nici cu deprecierea cursului monedei naționale în perioada ulterioară efectuării îmbunătățirilor, este inutil să mai fie analizate, câtă vreme tribunalul a apreciat deja, cu argumentele expuse mai sus, că se impune stabilirea despăgubirilor potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M. A.

In raportul de expertiză întocmit de expert M. Ana, expertul a stabilit, aplicând procentul de 49,33% rezultat din raportul dintre contribuția pârâtei la plata prețului apartamentului și prețul apartamentului, la valoarea depiață actuală a apartamentului, că suma datorată de reclamant pârâtei este de 156.943,39 lei.

În condițiile în care instanța a apreciat, corect în opinia tribunalului, că dreptul de creanță al pârâtei se calculează prin actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor aplicate la sumele ce au constat in contribuția acesteia, instanța nu avea nici un motiv să justifice suplimentar de ce nu are in vedere această valoare de 156.943,39 lei stabilită potrivit alte metode de calcul decât cea găsită întemeiată de către instanță.

În ceea ce privește titlurile de valoarea constând din 630 părți sociale la SC „. I. SRL și 3832 părți sociale la SC „ L. SRL, ambele părți au formulat critici. Reclamantul a invocat că valoarea acestora nu trebuia inclusă in masa bunurilor comune, fiind bunurile sale proprii, dobândite după separația soților, iar pârâta a invocat faptul că la partaj instanța trebuia să aibă in vedere valoarea actualizată a prețului obținut de reclamant din vânzarea acestor părți sociale, și de asemenea, că instanța trebuia să atribuie ambilor copartajanți bunuri din această categorie.

T. a apreciat întemeiată susținerea reclamantului apelant, întrucât la constituirea societății comerciale, chiar dacă soțul aduce drept aport social un bun comun, titlul de valoarea constituie bunul propriu al soțului asociat in societatea comercială. Soluția rezultă din dispozițiile art. 7 și 8 din Legea

31/1990 republicată, potrivit căreia contractul de societate trebuie să arate, adică să nominalizeze, aportul fiecărui asociat, în numerar sau în alte bunuri și valoarea lor. Legea 31/1990 constituie o lege specială în raport cu disp. art. 30 și 31 Cod familiei, astfel că specialia generalibus derogant.

A., titlurile de valoare dobândite de reclamant la SC „. I. SRL și SC „ L.

SRL, fiind bunuri proprii ale acestuia, și profitul rezultat din exploatarea acestora, prin munca exclusivă a reclamantului, precum și valoarea de înlocuire a acestor părți sociale, concretizate in prețul obținut din vânzarea lor, sunt tot bunuri proprii și nu trebuiau incluse in masa bunurilor comune.

Prin prisma acestor argumente, criticile formulate de pârâtă cu privire la valoarea acestor părți sociale sunt nefondate.

Bazat pe aceleași considerente, și cele 370 acțiuni deținute de reclamant la B. R., a cărei membru fondator este, constituie tot bunul său propriu.

V. de 27.805,48 lei stabilită de expert contabil Flore G. în răspunsul la obiecțiuni aflat la fila 547 dosar, nu reprezintă valoarea actualizată a acțiunilor, ci actualizarea sumei de 1.000.000 ROL plătită de reclamantul C. I. G. la achiziționarea celor 100 acțiuni la B. R. in noiembrie 1992.

Chiar dacă acțiunile dobândite de unul din soți la înființarea societății sunt bunul propriu al soțului acționar, celuilalt soț trebuie să i se recunoască un drept de creanță față de soțul acționar, dacă a avut o contribuție materială la dobândirea acțiunilor.

In speță, acțiunile au fost dobândite de reclamant în noiembrie 1992, după data despărțirii in fapt a soților care a survenit in septembrie 1992. Contrar susținerilor neprobate ale pârâtei, soții nu au mai reluat niciodată conviețuirea.

Separația faptică și financiară a soților, exclude contribuția pârâtei la achiziționarea celor 100 de acțiuni și a celorlalte 270 dobândite de reclamant in perioada 1996-2003, astfel încât aceasta nu este îndreptățită la recunoașterea dreptului de creanță raportat la suma de 27.805,48 leireprezentând valoarea actualizată a sumei de 1.000.000 lei achitată in anul

1992 pentru dobândirea celor 100 de acțiuni, ci numai pentru suma de 740 lei pentru care reclamantul a fost de acord să o despăgubească.

Acțiunile la B. R. neavând calitatea de bun comun, pârâta nu poate pretinde să fie atribuite in lotul său bunuri din această categorie.

A fost apreciată ca întemeiată susținerea pârâtei referitoare la atribuirea in lotul său a mobilei de dormitor. I. in lotul pârâtei a acestui bun nu este oportună. Pârâta este plecată de mai mulți ani in Marea Britanie cu fiul părților, iar transportul acestui bun voluminos i-ar pricinui cheltuieli mari, ce probabil ar depăși valoarea bunului. Depozitarea mobilei in podul casei părinților pârâtei nu este o soluție practică, căci acesta nu poate fi conservat corespunzător in aceste condiții. Câtă vreme reclamantul locuiește in țară, in mod cert acesta ar fi in măsură să găsească o mai bună utilizare mobilei de dormitor.

Din acest considerent s-a apreciat că atribuirea mobilei de dormitor reclamantului este o soluție mai practică și mai echitabilă.

Cât privește celelalte bunuri atribuite in lotul pârâtei, cele 3 tablouri, video recorder și cameră video, atribuirea lor in favoarea pârâtei a fost apreciată ca întemeiată, având in vederea că acestea sunt de mici dimensiuni și pot fi transportate cu ușurință de pârâtă la domiciliul actual, sau pot fi trimise de familie fără cheltuieli prea mari. În orice caz, existența unor oarecare cheltuieli de transport pentru pârâtă, nu justifică atribuirea tuturor bunurilor mobile reclamantului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 741 Cod civil.

Au fost înlăturate ca nefondate criticile formulate de pârâtă referitor la soluția dată cererii sale de obligare a reclamantului la plata echivalentului valoric al bunurilor mobile proprii ale pârâtei.

Plata echivalentului unui bun este justificată în măsura in care acesta nu mai există, sau este grav deteriorat din culpa celui de la care se cere plata echivalentului.

Pârâta nu a dovedit insă nici una dintre aceste două împrejurări, astfel încât plata echivalentului nu se justifică atâta vreme cât este posibilă restituirea in natură a bunurilor.

Față de considerentele expuse,in temeiul art. 294-296 Cod pr.civ. a fost admis în parte apelul declarat de pârâta C. L. M. împotriva Sentinței civile nr. 4. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 1 aprilie 2010 în dosar nr. (...) și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul C. I. G.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta C. L.

M., solicitând modificarea în parte, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 4. a J. C.-N. și schimbarea acesteia în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale precizate, precum și a respingerii cererii de aderare la apel, formulată de către reclamant.

S-a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Reclamanta în cuprinsul declarației de recurs a expus pe larg atât circumstanțele cauzei, făcând un istoric al acțiunii, tuturor completărilor și precizărilor făcute succesiv în timp de către reclamant, precum și al cererii reconvenționale și a precizărilor și completărilor aduse acestora.

Totodată, în cuprinsul declarației de recurs, reclamanta a arătat modalitatea prin care acțiunea și cererea rconvențională au fost soluționate prin sentința civilă nr. 4568/(...) a J. C.-N., precum și cea în care Tribunalul Cluj a soluționat apelul promovat împotriva acestei sentințe și aderarea la apel, prin decizia civilă nr. 1./(...).

Aceste aspecte nu vor fi redate, întrucât conținutul acțiunii și al cererii reconvenționale, cu toate precizările și completările, precum și soluțiile instanțelor de fond au fost expuse cu ocazia prezentării celor două hotărâri.

Arătând doar motivele de recurs invocate de către pârâtă, acestea sunt:

Un prim aspect de nelegalitate constă în aprecierea pârâtei în statuarea greșită a instanței de apel potrivit căreia, nu s-a dovedit că la data predării apartamentului părțile se aflau în concubinaj.

Acest aspect a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, care au declarat și faptul că părinții părților s-au înțeles să achite în mod egal prețul apartamentului în litigiu.

. de apel reținând că declarația unui martor nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, deși aceasta nu corespundea realității, a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 Cod proc.civ., stabilind o stare de fapt și de drept contrară celei care rezultă din realitățile dosarului.

Un alt aspect de nelegalitate în opinia pârâtei îl constituie interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 30 C. fam, raportat la înțelegerea existentă între părinții părților privind participarea comună la achiziționarea apartamentului în litigiu, înțelegere confirmată de probațiunea testimonială și reținută în considerentele deciziei din apel.

Potrivit acestei probațiuni, părinții părților au convenit să plătească în mod egal prețul apartamentului, iar suma achitată cu titlu de avans de către tatăl reclamantului a fost restituită de părți care au contractat împrumuturi CAR în valoare de 33.000 lei.

O altă critică vizează analizarea fragmentară a raportului de expertiză, întocmit de către expert M. Ana, reținându-se numai valoarea de 7051,34 lei, neactualizată, ce reprezintă jumătate din suma de 43.585 lei, restituită tatălui reclamantului.

Greșeala instanței de apel constă atât în faptul că omite actualizarea acestei sume cu indicele de inflație, cât și în faptul că omite că în același raport de expertiză s-a menționat că valoarea actualizată până la (...), în funcție de indicii de inflație a ratelor achitate și a îmbunătățirilor aduse de pârâta C. L. la imobil, este de 36.147,94 lei, reprezentând 11,10% din valoarea de circulație a imobilului.

Un alt motiv de recurs vizează greșita interpretare de către instanța de apel a scriptului intitulat „precizare"; depus la data de (...) de către reclamant, prin care acesta a recunoscut că pârâta are împotriva lui un drept de creanță pentru suma de 112.585.300 lei, pentru perioada din timpul căsătoriei.

Greșit a apreciat instanța de apel că această recunoaștere nu are semnificația unei recunoașteri a unui drept de coproprietate a pârâtei asupra apartamentului din litigiu.

Greșit a stabilit instanța de apel că acest înscris are doar semnificația recunoașterii de către reclamant a contribuției pârâtei la achiziționarea apartamentului.

V. contribuției recurentei stabilită de către instanța de apel la suma de

11.658 lei reprezintă un procent de aproximativ 4% din valoarea apartamentului, ceea ce reprezintă o vădită și nepermisă subevaluare a acestei contribuții.

Se critică de către recurentă stabilirea greșită a gradului de uzură al investițiilor făcute în apartament, arătându-se că este mult exagerat acest grad de uzură, raportat la durata normală de funcționare a unei investiții și la perioada de timp de amortizare a acesteia.

Î. recurenta a părăsit imobilul, iar intimatul l-a închiriat unor studenți, care nu s-au comportat cu prudența și diligența bunului gospodar, fapt ce a putut determina accentuarea gradului de uzură și totodată degradarea cel puțin parțială a investițiilor făcute de către recurentă, era normal ca la stabilirea gradului de uzură să se țină seama de aceste împrejurări.

Stabilirea gradului de uzură a investiției s-a determinat la nivelul anului 2009, după 3 ani de la intrarea reclamantului în posesia apartamentului.

S-a apreciat ca total eronat considerentul potrivit căruia este neîntemeiată solicitarea pârâtei de a se avea în vedere atât valoarea de înlocuire a lucrărilor de investiții, cât și sporul de valoare adus apartamentului de aceste investiții.

Orientarea practicii judiciare este unanimă, în sensul de a lua în calcul atât valoarea de înlocuire a investiției, cât și sporul de valoare adus bunului la care s-au făcut respectivele investiții, în caz contrar, sporul de valoare reprezentând o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului bunului căruia i s-au adus investițiile, în speță, reclamantul.

. de apel avea obligația să înlăture motivat expertiza care a stabilit sporul de valoare și să argumenteze opțiunea sa pentru expertiza ale cărei concluzii și le-a însușit.

Un alt aspect de nelegalitate criticat de către pârâtă îl constituie greșita calificare de către instanța de apel a acțiunilor deținute de către pârât la SC P. I. SRL și SC L. SRL ca fiind bunuri proprii ale acestuia, în condițiile în care acestea au fost atât dobândite cât și înstrăinate în timpul căsătoriei.

Este irelevant faptul că aceste acțiuni au fost dobândite de către pârât după despărțirea în fapt a soților. N. doctrina și nici jurisprudența nu au amendat până în prezent prezumția instituită de art. 30 C. fam., aceasta aplicându-se pe toată durata căsătoriei, indiferent dacă soții au sau nu domiciliul comun.

În fine, un ultim motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul argumentării privind atribuirea mobilei de dormitor în proprietatea reclamantului, motivat prin faptul că acesta o poate păstra în condiții mi bune în țară, decât ar putea să facă pârâta în străinătate. Este problema pârâtei ce va face cu mobila respectivă, ea neavând în acest sens o unică opțiune.

Prin întâmpinarea formulată (f. 17-19) reclamantul a solicitatconstatarea nulității recursului raportat la motivele care privesc în exclusivitate netemeinicia hotărârii și nu se încadrează în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 Cod proc.civ.

Criticile vizează o reapreciere a probațiunii administrate și supune atenției instanței de recurs chestiuni de fond.

Pe fond, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că instanța de apel a stabilit o stare de fapt și de drept corectă, conformă cu datele care au rezultat din probațiunea administrată, raportat atât la dobândirea imobilului, achitarea prețului acestuia, uzura îmbunătățirilor aduse apartamentului, cât și cu privire la situația acțiunilor deținute la cele două societăți comerciale și modalitatea de formare a loturilor.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizând greșita apreciere a faptului că nu s-a dovedit că la data predării apartamentului părțile trăiau în concubinaj, precum și nedovedirea înțelegerii intervenite între părinții părților de a achita în mod egal apartamentul, urmează a fi înlăturat ca inadmisibil, întrucât vizează interpretarea probațiunii testimoniale, aspect care nu poate fi supus analizei în recurs.

Chiar dacă pârâta face referire la încălcarea prev. art. 129 alin. 4 și 5

Cod proc.civ., în contextul acestei critici, curtea constată că acest text legal, care face trimiterea la punerea în dezbatere de către judecător a împrejurărilor de fapt și de drept, precum și la administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind utile pentru aflarea adevărului în cauză, nu are absolut nicio incidență, pârâta nefăcând referire concretă la o eventuală probă, care fiind solicitată, nu a fost încuviințată de către instanță, deși aceasta ar fi fost utilă.

Critica vizând greșita interpretare a art. 30 C. fam, prin care pârâta tinde la modificarea hotărârii în sensul includerii apartamentului în baza bunurilor comune, este, la rândul său nefondată.

Ambele instanțe de fond, raportându-se la data predării apartamentului, situată în timp anterior încheierii căsătoriei, precum și la doctrina și practica în materie, au stabilit corect că acesta este bun propriu al reclamantului, dobândit anterior încheierii căsătoriei, pârâta fiind îndreptățită să i se recunoască un drept de creanță, în măsura și în limitele dovedirii acestuia.

Critica vizând analizarea fragmentară a raportului de expertiză, omisiunea faptului că suma reprezentând avansul achitat nu a fost actualizată și omisiunea luării în considerare a procentului contribuției pârâtei prin raportarea acestuia la valoarea de circulație a apartamentului, este nefondată.

. de apel a arătat în cuprinsul considerentelor de ce a optat pentru lucrarea de specialitate întocmită de d-na expert M. A. R. instanței de apel nu sunt fragmentare. S-a luat în considerare suma de 43.585 lei achitată cu titlu de avans de către părinții unuia dintre foștii soți și restituită ulterior de către aceștia, prin luarea unui împrumut.

Actualizând această sumă la data de (...), experta a arătat că valoarea acesteia este de 14.102,68 lei, jumătate reprezentând 7.051,34 lei (f. 731 dosar fond).

Aceasta nu constituie o interpretare fragmentară a probei. Din conținutul lucrării instanța de apel a luat în considerare unul dintre aspectele ce a constituit obiectivul expertizei - actualizarea sumei achitată cu titlu de avans.

. de apel a arătat că această sumă de 7051,34 lei se impune a fi adăugată la cea de 4607 lei, acordată de către prima instanță cu titlu de despăgubiri, reprezentând ½ din valoarea actualizată a ratelor, achitate în perioada (...) - 1992.

Soluția instanței de apel este corectă, întrucât prima instanță a acordat cu titlu de despăgubiri doar valoarea actualizată a ratelor din preț achitate în contul contractului de împrumut, contractat la (...).

Chiar dacă experta a stabilit procentul pe care îl reprezintă contribuția pârâtei la restituirea avansului din valoarea de circulație a apartamentului, nu se poate da eficiență acestui procent. Potrivit celor anterior arătate, cu ocazia analizării motivului de recurs vizând greșita aplicare a art. 30 C. fam., s-a arătat că determinându-se corect calitatea de bun propriu al reclamantului asupra apartamentului, pârâta este titulara unui drept de creanță.

Nefiind inclus apartamentul în comunitatea de bunuri supusă partajului, problema nu se pune similar situației obligării părții căreia bunul i se atribuie în natură la plata unei sulte, care, într-adevăr, se calculează prin raportare la valoarea bunului de la momentul efectuării partajului.

În speță, pârâta este doar titulara unui drept de creanță (nu a unei cote părți din dreptul de proprietate asupra apartamentului), care se stabilește prin reactualizarea contribuției sale la plata apartamentului. A. s- a și procedat în speță, valoarea ratelor fiind actualizată la suma de 9214 lei, la data de (...), prin expertiza efectuată de d-na expert M. Ana (f. 677 dosar fond).

Jumătate din această sumă reprezintă 4607 lei, cât a acordat prima instanță, iar instanța de apel a adăugat acestei sume pe cea de 7.051,34 lei reprezentând jumătate din contravaloarea actualizată a sumei achitată cu titlu de avans.

Reiese că potrivit deciziei pronunțate în apel, pârâtei i s-a restituit atât jumătate din suma achitată cu titlu de avans de către tatăl reclamantului și suportată ulterior de cei doi soți (7051,34 lei), cât și jumătate din valoarea ratelor achitate de cei doi soți, actualizată (4607 lei).

În consecință, pârâtei i s-a recunoscut un drept de creanță totalizând suma de 11.658,34 lei, reclamantul fiind obligat la plata acesteia, actualizată cu indicele de creștere al prețurilor, până la plata efectivă.

Următoarea critică vizând ignorarea recunoașterii reclamantului că datorează pârâtei suma de 112.585.300 lei și acordarea în favoarea pârâtei cu titlu de contribuție la dobândirea apartamentului a unei sume ce reprezintă aproximativ 4% din valoarea de circulație a apartamentului, este nefondată, considerentele expuse anterior vizând distincția între modalitatea de stabilire a sultei în cazul codevălmășiei (ceea ce în speță nu este cazul) și modalitatea de determinare a dreptului de creanță păstrându-și valabilitatea.

. stabilind cuantumul dreptului de creanță cuvenit pârâtei a stabilit în favoarea acesteia o sumă superioară - 11.658 lei - celei „recunoscute"; de către reclamant - 11.258,53 lei.

V. contribuției pârâtei nu poate fi stabilită prin determinarea unui procent din valoarea de circulație a apartamentului, ca în cazul cotelor de proprietate, ci se stabilește prin actualizarea sumei cu care aceasta acontribuit la plata apartamentului, așa cum corect a procedat instanța de apel.

N. critica vizând greșita determinare a gradului de uzură nu este fondată.

Coeficienții de uzură în timp (f. 737 dosar fond), s-au aplicat aferent anilor în care s-a făcut fiecare categorie de lucrare, cu aplicarea unor coeficienți de uzură diferiți lucrărilor executate în anul 1986 (în timpul căsătoriei și a conviețuirii soților), față de coeficienții de uzură aplicați lucrărilor efectuate de pârâtă după despărțirea în fapt.

În mod obiectiv expertul nu avea cum să determine în anul 2009 gradul de uzură din anul 2006 (anul predării apartamentului de către pârâtă reclamantului). Cert este că, în perioada 1992 - 2006 respectiv în intervalul dintre despărțirea soților în fapt și predarea apartamentului către reclamant, adică pe parcursul a 14 ani, pârâta a fost cea care a folosit apartamentul proprietatea reclamantului.

14 ani înseamnă o perioadă în care chiar un bun gospodar uzează prin folosința cotidiană investițiile aduse imobilului în care locuiește.

Prin urmare, față de imposibilitatea obiectivă de determinare în anul

2009 a gradului de uzură din anul 2006, raportat și la perioada îndelungată în timp în care pârâta împreună cu copilul părților a folosit exclusiv apartamentul care nu era proprietatea ei, stabilirea coeficientului de uzură s-a făcut atât corect, cât și echitabil.

Critica vizând greșita neluare în considerare și a sporului de valoare adus imobilului, pe lângă valoarea de înlocuire a investiției este neîntemeiată.

. de apel a arătat pe larg că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C. civil, astfel încât proprietarul fondului principal (în speță reclamantul, respectiv apartamentul ), nu datorează valoarea de înlocuire a investițiilor cumulată cu sporul de valoare, ci una dintre ele, la alegerea sa.

Totodată, instanța de apel a arătat că raportat la aceste considerente, nu se mai impune a se da eficiență raportului de expertiză, care a stabilit valoarea investițiilor, reclamantul fiind obligat să restituie pârâtei sportul de valoarea adus apartamentului, actualizat cu indicele de creștere a prețurilor.

Concret, instanța de apel a obligat reclamantul să achite pârâtei cu titlu de îmbunătățiri aduse apartamentului suma de 12.585 lei, actualizată.

Critica vizând caracterul de bun propriu al acțiunilor deținute de reclamant la cele două societăți este nefondată. În speță, se pune problema concursului între dispozițiile legii speciale - Legea nr. 31/1990 - și prevederile art. 30 alin. 1 Cod fam., care instituie prezumția comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei.

Este incontestabil că acțiunile au fost dobândite de către reclamant în timpul căsătoriei, operând în privința regimului lor prezumția instituită prin art. 30 alin. 1 C. fam.

În speță însă prezumția a fost răsturnată. Fiind bunuri dobândite după despărțirea soților în fapt, acestea au fost dobândite prin contribuția exclusivă a pârâtului. O eventuală modificare a hotărârii sub acest aspect nu ar avea nicio finalitate practică, pârâta nu ar avea nici un folos patrimonial, din această perspectivă nejustificând nici un interes în invocarea acestui motiv de recurs.

O eventuală includere a contravalorii acestor acțiuni în masa bunurilor comune, în condițiile în care acestea au fost dobândite prin contribuția exclusivă a reclamantului în timpul căsătoriei, ar avea ca și consecință modificarea cotelor de contribuție ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune. I. de fond au reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit cu o contribuție egală de 50% fiecare mai multe bunuri mobile.

În ipoteza în care contravaloarea acțiunilor dobândite prin contribuția exclusivă a reclamantului ar fi incluse în masa bunurilor comune, pe considerentul că acestea au fost dobândite și înstrăinate în timpul căsătoriei, consecința ar fi aceea a creșterii contribuției reclamantului la dobândirea bunurilor comune, peste 50%, concomitent cu diminuarea contribuției pârâtei la dobândirea acelorași bunuri, sub 50%.

Rezultând o contribuție inegală la dobândirea bunurilor comune, procentul mai mic revenind pârâtei, cu ocazia partajării bunurilor și stabilirii sultelor, în final, acesteia i-ar reveni tot aceleași bunuri care i-au fost atribuite în condițiile în care s-a stabilit că acțiunile constituie bun propriu al reclamantului.

Concret, valoarea acestor acțiuni este de 7143 lei, iar valoarea tuturor celorlalte bunuri mobile este de 11.840 lei.

În ipoteza în care contravaloarea acțiunilor s-ar include în masa bunurilor supuse partajului, valoarea acestei mase ar fi 18.983 lei, contribuția părților fiind diferențiată - 31,25% pârâta și 68,75% reclamantul (18.983 lei reprezentând 100%, 7143 lei, contravaloarea acțiunilor dobândite prin contribuția exclusivă a reclamantului reprezentând 37,6%, iar 11840 lei contravaloarea bunurilor comune reprezentând 62,3%. Din acest din urmă procent părțile au cote egale de câte 31,15%, reclamantului adăugându-i-se cota reprezentând contribuția sa exclusivă la dobândirea acțiunilor).

În final, pârâta nu ar justifica nici un folos practic, adică nici un interes în includerea acestor acțiuni în masa bunurilor partajabile.

În fine, motivul vizând atribuirea mobilei de dormitor reclamantului, pe considerentul că reclamantul locuind în țară o poate păstra în condiții mai bune, este total nefondat.

Analizând criticile formulate de către aceeași pârâtă, în apel, referitor la atribuirea mobilei de dormitor ei prin hotărârea primei instanțe, pârâta a arătat (f. 10 dosar apel): „ cât privește formarea celor două loturi în natură de către prima instanță aceasta este de asemenea în dezavantajul pârâtei, sub următoarele aspecte: instanța reține că apelanta este stabilită în Marea Britanie, dar invocă argumentul derizoriu că transportul bunurilor comune care i se atribuie ei din România în Anglia ar fi ușor de făcut, raportat la natura bunurilor atribuite, ignorând faptul că costurile transportului ar depăși valoarea mobilierului, respectiv ținând seama de starea lui actuală, iar pe de altă parte, a ignorat faptul că reclamanta reconvențională nu are nevoie de acest mobilier acolo unde se află în prezent; este motivul pentru care soluția nepăgubitoare pentru pârâtă ar fi aceea a atribuirii tuturor bunurilor mobile supuse partajului reclamantului și obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei";.

Reiese din cele arătate că în mod absolut inconsecvent pârâta și-a manifestat nemulțumirea față de atribuirea mobilierului de dormitor în favoarea sa prin hotărârea primei instanțe, criticând această dispoziție prin apelul declarat, iar în prezent își declară nemulțumirea față de dispoziția instanței de apel prin care același mobilier a fost scos din lotul său, atribuit reclamantului, și pârâta obligată la o sultă corespunzătoare valorii lotului său, rezultat prin excluderea mobilei.

O astfel de poziție oscilantă nu poate fi acceptată cu ocazia exercitării drepturilor procesuale, care, potrivit art. 723 alin. 1 Cod proc.civ., trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Solicitărilor exprimate de către pârâtă în apel în raport de atribuirea acestui bun mobil li s-au dat eficiență, modificarea poziției procesuale în recurs nefiind nici admisibilă și nici fondată, considerentele instanței de apel reținute cu ocazia atribuirii mobilierului reclamantului fiind fondate.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul pârâtei va fi respins.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului C. I.-G. suma de 1984 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 22).

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D.DE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. L.-M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 16 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului C. I.-G. suma de 1984 lei cheltuieli de judecată în recurs.

D.zia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. D. T. A. N. M. C. V. M. T.

Red. MV dact. GC

2 ex/(...)

Jud.apel: C.V.Balint. M. T.

← Decizia civilă nr. 5033/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și...  Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2148/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie