Decizia civilă nr. 4639/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4639/R/2011
Ședința publică din 11 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI:
ANA I.
A.-A. P. G.IER : A.-A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul B. C. P., împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a Tribunalului B.- Năsăud, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată E. C., precum și pe S. DE A. T. DE PE L. P. M. B., având ca obiect încredințare minor.
Se constată că la data de (...), pârâtul recurent B. C. P., prin intermediul domnului avocat D. C. a înregistrat la dosar „. scrise"; și, de asemenea, se constată că la data de (...), reclamanta intimată E. C., prin intermediul doamnei avocat B. L. H. a înregistrat la dosar „. scrise";, la care a anexat chitanța seria CAB nr. 020 din (...), care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1.000 RON.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5844 din data de 12 noiembrie 2010, pronunțată de J. B. în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea principală formulată de reclamanta E. C., în contradictoriu cu pârâtul B. C.-P., având ca obiectîncredințare minor.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional B. C.-P., împotriva reclamantei-pârâtă reconvențională E. C.,
și în consecință, a fost încredințat pârâtului-reclamant reconvențional spre creștere și educare pe minorul B. E. C., născut la data de 30 septembrie
2005.
A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențională la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional în cuantum de
6,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut că din relațiile de concubinaj dintre reclamantă și pârât a rezultat minorul B. E. C., născut la data de (...), în localitatea D., I. R. și pârâtul au locuit împreună o perioadă de aproximativ trei luni de la nașterea minorului, după care aceștia s-au despărțit, minorul rămânând în îngrijirea mamei sale, pârâtul vizitându-l și contribuind financiar la creșterea și educarea minorului.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în prezentul dosar, dar și în dosarul nr.(...) având ca obiect cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, rezultă faptul că, în cursul anului 2009, reclamanta a venit în R. împreună cu minorul din dorința de a întemeia cu pârâtul o familie. R., pârâtul și minorul C. au locuit împreună, la domiciliul pârâtului, o perioadă de aproximativ șase luni, după care, în urma unor certuri, reclamanta a fost alungată de la domiciliul pârâtului, minorul rămânând în continuare la acest domiciliu. Din declarațiile acelorași martori rezultă faptul că între părți au existat neînțelegeri, în momentul alungării reclamantei de la domiciliul pârâtului, privitoare la domiciliul minorului.
Așa cum în mod judicios a reținut instanța investită cu cererea de ordonanță președințială, pârâtul nu a ținut minorul fără drept, ci în calitate de părinte, iar așa cum rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul acestuia minorul este la tată de un an și jumătate, aceștia locuiesc în imobilul proprietatea pârâtului-reclamant reconvențional, are bonă, este înscris la grădiniță și este dezvoltat normal din punct de vedere fizic, corespunzător vârstei, fără probleme de sănătate. Tot cu ocazia efectuării anchetei sociale s-a constatat că minorul este foarte atașat de tatăl său, între aceștia existând o relația foarte apropiată, iar pârâtul se preocupă de educarea fiului său, pe care l-a înscris la grădiniță și la un medic de familie și este ajutat de către bunica paternă a minorului.
Pe de altă parte, deși s-au făcut demersurile legale ce se impuneau, nu s-a putut efectua o anchetă socială la domiciliul reclamantei, în I. și aceasta, deși s-a angajat să depună dovada încheierii unui contract de închiriere a unui spațiu locativ odată cu concluziile scrise, nu s-a conformat. Interogatoriul luat telefonic reclamantei prin comisie rogatorie, nu poate fi considerat relevant în privința condițiilor pe care reclamanta le poate oferi minorului.
Ori, de mai bine de un an de zile, minorul se află în îngrijirea pârâtului reclamant reconvențional, iar faptul că acesta este îngrijit corespunzător, și că îi este asigurat un climat familial favorabil unei creșteri și dezvoltări armonioase a fost constatat în mod direct de către A. T. din cadrul Primăriei mun. B..
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că, pentru a se asigura echilibrul emoțional al minorului și în acord cu imperativul protejării interesului superior al acestuia, se impune luarea măsurii încredințării în favoarea pârâtului reclamant reconvențional. Drept urmare, instanța a respins acțiunea principală formulată de reclamantă și a admis acțiunea reconvențională formulată de pârât și în temeiul art. 42 C.fam., a dispus încredințarea minorului B. E. C., născut la data de 30 septembrie 2005 în favoarea tatălui.
În temeiul art. 274 C., reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 6,30 lei.
Prin decizia civilă nr. 3. din 05 mai 2011 a Tribunalului B.-Năsăud,pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis apelul declarat de reclamanta E. C.,împotriva sentinței civile nr. 5844 din (...) a Judecătoriei B. care a fost schimbată în parte în sensul că, s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta E. C. împotriva pârâtului B. C. P. și, în consecință, s-a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul B. E. C., născut la data de 30 septembrie 2005 iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în favoarea minorului o pensie de întreținere de 167,50 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei decizii, 5 mai 2011 și până la majoratul minorului.
S-a menținut dispoziția de respingere a acțiunii în privința petitului de înapoiere a copilului.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul B. C. P. împotriva reclamantei, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2006,3 lei, cheltuieli de judecată la fond, și suma de
603,15 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că minorul B. E. C., născut la data de 30 septembrie 2005, a rezultat din relația de concubinaj al reclamantei cu pârâtul, având stabilită filiația față de ambii părinți.
Probatoriul testimonial administrat în cauză atestă împrejurarea că de la naștere și până în luna martie a anului 2009 copilul a locuit împreună cu mama sa, la domiciliul acesteia din I. De altfel, pârâtul nici nu a contestat această împrejurare. Martorii audiați au relatat faptul că mama a avut o conduită ireproșabilă față de copilul său, singura deficiență constatată de mama pârâtului fiind cea de a nu avea suficient spațiu pentru ea și copil. În acea perioadă copilul a frecventat grădinița.
În luna martie 2009 copilul și mama sa s-au întors în țară, din dorința de a reîntregi familia, dată de la care au locuit împreună cu pârâtul la domiciliul acestuia din B., până la finele lunii iunie 2009, când urmare a unor certuri violente cei doi s-au despărțit în fapt, pârâtul alungând-o pe reclamantă și refuzând să o lase să-l ia și pe minor cu ea. A. au fost confirmate de martora B. M., care ca vecină fiind, a văzut personal cele întâmplate, iar de la acea dată pârâtul nu a mai permis reclamantei să-și vadă copilul.
Susținerile unora dintre martori cu privire la lipsa de interes a reclamantei față de copil sunt contrazise atât de alți martori audiați, dar și de împrejurarea că imediat după despărțirea în fapt de către pârât, reclamanta a început demersurile legale pentru a obține dreptul de a crește copilul, promovând acțiunea de încredințare de față la data de 10 iulie 2009, iar mai apoi, cererea de ordonanță președințială care a făcut obiectul dosarului nr. (...), atașat.
În accepțiunea dispozițiilor Codului familiei, părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copii lor minori, și ei hotărăsc de comun acord cu privire la acesta, iar în caz de neînțelegere, instanța judecătorească este chemată să decidă în deplină concordanță cu interesul copilului.
În speță, părinții copilului fiind despărțiți în fapt, trebuie verificat care dintre aceștia poate asigura copilului un climat propice unei dezvoltări armonioase atât din punct de vedere fizic cât și sub aspect psihic.
Față de dovezile prezentate instanței, tribunalul a conchis că din punct de vedere material ambii părinți sunt în măsură să asigure copilului condiții decente de trai.
Contrar statuărilor instanței de fond, nu numai pârâtul deține condiții materiale pentru creșterea și educarea lui C., ci și reclamanta, care are un loc de muncă stabil, realizând venituri care îi permit să-i asigure copilului un trai decent, deține cu titlu de chirie o locuință care corespunde nevoilor pe care aceasta și copilul le au în momentul de față. Faptul că ancheta socială efectuată după procedura comisiei rogatorii de către o instanță din I., nu este conformă cu cele pe care autoritățile române le fac în mod obișnuit, nu poate împiedica instanța ca, în virtutea dreptului la un proces echitabil pe care trebuie să-l asigure reclamantei, să ia în considerare celelalte dovezi pertinente cauzei. Astfel, coroborând descrierea locuinței din anexele la contractul de închiriere, reînnoit, cu planșele foto depuse în fața instanței de fond, tribunalul constată că posibilitățile de locuit alereclamantei sunt decente și nu pot fi catalogate ca fiind improprii creșterii și educării unui copil.
În această ordine de idei, s-a reținut că situația materială a celor doi părinți este relevantă pentru ca instanța să se convingă de existența posibilităților părintelui de a asigura copilului un trai normal, dar ea nu poate fi determinantă în luarea măsurii încredințării decât în ipoteza în care cel ce solicită încredințarea nu este în măsură să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin din acest punct de vedere.
Copilul în cauză este la o vârstă la care nu are nevoi deosebite din punct de vedere material, ci mai degrabă din punct de vedere afectiv
(problemele de sănătate afirmate de mamă și atestate de actele medicale mai vechi nefiind dovedite ca fiind certe și actuale). Această perioadă este hotărâtoare pentru o bună dezvoltare fizică și psihică a acestuia, astfel că interesul superior al său va fi analizat de instanță prin prisma nevoilor specifice vârstei.
Atașamentul pârâtului reclamant reconvențional față de copilul său nu poate fi negat, și el s-a manifestat atât în perioada cât copilul a locuit în străinătate (martorii confirmând vizitele dese pe care acesta le făcea copilului) cât și după ce acesta s-a întors în R., dovezile cauzei atestând străduința lui de a sigura copilului, mai ales din punct de vedere material, condiții foarte bune de trai. A. dovezi au relevat însă și dorința pârâtului de a o „. pe reclamantă prin refuzul de a-i permite să aibă legături personale cu copilul.
Deopotrivă, nu s-a putut accepta ideea, avansată de pârât și susținută de unii dintre martorii audiați, inexistenței atașamentului copilului față de mama sa, care l-a crescut din primele zile de viață și până la sfârșitul lunii iunie 2009, când a fost împiedicată să o mai facă. Sub acest aspect trebuie observat că până și martorul V. F. a arătat că în timpul cât reclamanta a locuit cu copilul în casa pârâtului a văzut că aceasta s-a ocupat de minor și nu are ce să-i reproșeze din acest punct de vedere.
Nu s-a susținut și nu s-a dovedit că vreunul dintre părinți nu ar corespunde din punct de vedere moral să crească copilul. Presupusa relație pe care reclamanta o are cu un bărbat, nu are relevanță sub aspectul încredințării copilului, cu atât mai mult cu cât între ea și pârât nu a existat o relație de căsătorie, cum nu poate influența soluția de față nici agresiunea pe care pârâtul ar fi săvârșit-o față de reclamantă, atestată de certificatul medico-legal depus la fila 8 din dosar.
Într-o atare situație, determinantă în luarea măsurii de încredințare a copilului, în opinia tribunalului, trebuie să fie disponibilitatea și posibilitatea părintelui de a se ocupa personal și îndeaproape de creșterea, îngrijirea și educarea copilului, de a-i asigura grija zilnică, afecțiunea și înțelegerea pe care nevoile specifice vârstei acestuia o reclamă.
Este cert dovedit în cauză faptul că pârâtul reclamant reconvențional are un program flexibil, însă nu și suficient timp de alocat nevoilor copilului. Declarația martorei D. S., bona copilului, existentă în dosarul nr. (...), atașat, atestă împrejurarea că ziua de muncă a acestuia se întinde frecvent până la ora 19 și chiar 20, când ia copilul de la domiciliul bonei și se coroborează cu relatările martorei B. M., care a văzut că pârâtul vine acasă cu copilul la ore târzii.
Solicitarea pârâtului de a se înlătura declarația martorei D., nu are temei legal și nu a putut fi primită, deoarece nu s-a încălcat nici principiul nemijlocirii, declarația fiind luată în fața unei instanțe, și nici al contradictorialității, de vreme ce martora a fost audiată într-un procespurtat între aceleași părți, asistate de avocați, cu posibilitatea acestora de a se apăra și a adresa întrebări martorei.
În schimb, reclamanta are posibilitatea de a se ocupa personal de creșterea copilului, așa cum a făcut-o și până în luna iunie 2009, având un program de muncă bine stabilit și beneficiind de ajutorul mamei sale, cu care locuiește în același imobil, și care are disponibilitatea de a face acest lucru, așa cum a declarat în fața instanței de fond. De cealaltă parte, se constată că disponibilitatea bunicii paterne de a se implica în creșterea copilului este doar afirmată, de vreme ce aceasta locuiește în străinătate, iar intențiile sale viitoare nu pot sta la baza hotărârii instanței.
Pe baza stării de fapt reținute, a argumentelor relevate, tribunalul a conchis că la acest moment mama este cea care poate asigura copilului aflat la o vârstă fragedă un climat familial propice unei dezvoltări echilibrate, și din moment ce mama dorește să se ocupe personal de copilul său, are posibilități materiale și morale să o facă, ajutată fiind și de familia extinsă, nu există nici o rațiune pentru care o bonă angajată ar fi de preferat familiei naturale a copilului.
Tribunalul a apreciat că dispozițiile internaționale invocate nu sunt incidente în cauză, de vreme ce dreptul intern existent în materie nu contravine reglementărilor convențiilor la care R. este parte, prevederile art. 20 alin.2 din Constituția României nefiind incidente în speță.
Deși în apel reclamanta a solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, prin prisma motivelor invocate, s-a apreciat că cererea se circumscrie prevederilor art. 296 din Codul de procedură civilă, fiind una de schimbare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, astfel că tribunalul, în baza acestui temei legal, a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii principale formulată de reclamanta E. C. împotriva pârâtului B. C. P. și în consecință s-a încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul B. E. C., născut la data de 30 septembrie 2005; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, în favoarea minorului o pensie de întreținere de 167,50 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei decizii, 5 mai 2011 și până la majoratul minorului ( în lipsa dovezilor privind veniturile lunare realizate de pârât ținând cont de venitul minim pe economie).
S-a menținut dispoziția de respingere a acțiunii în privința petitului de înapoiere a copilului, de vreme ce acesta anterior nu a fost încredințat reclamantei, iar prin prezenta decizia s-a dispus această măsură, care înglobează și obligația de redare a copilului în familia mamei.
Ca o consecință a admiterii acțiunii introductive, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul B. C. P. împotriva reclamantei.
În temeiul prevederilor art. 274 din codul de procedură civilă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2006,3 lei, cheltuieli de judecată la fond, și suma de 603,15 lei, cheltuieli de judecată în apel, justificate prin plata onorariilor avocațiale și a taxelor de timbru.
Împotriva acestei decizii, pârâtul B. C. P. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale prin încredințarea minorului înfavoarea lui și obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 167,50 lei lunar, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere interesul superior al copilului și nu a ținut seama de faptul că deaproximativ 3 ani, minorul se află în îngrijirea pârâtului, perioadă în care acesta din urmă a dat dovadă de devotament și implicare în creșterea și educare copilului, fapt ce nu a fost contestat de reclamantă.
Potrivit anchetei sociale, pârâtul oferă copilului condiții materiale corespunzătoare pentru asigurarea unei dezvoltări normale a copilului. R. nu a făcut dovada unor astfel de condiții, iar instanța de apel le-a apreciat doar din prisma unor elemente probatorii precare.
Tribunalul, deși nu a relevat nicio deficiență în demersul de creștere și educare al minorului, ci din contră, a admis că acesta este unul corespunzător, în mod paradoxal a decis că este oportun ca minorul să fie încredințat reclamantei, motivat doar de faptul că în primii ani de viață, aceasta a locuit cu copilul.
În opinia pârâtului, nu este în interesul minorului ca acesta să fie purtat între părți, doar pentru a satisface orgolii personale.
Tribunalul a ales în mod aleatoriu încredințarea minorului către reclamantă doar pe bază de oportunitate, decizia fiind nemotivată, cu excepția reținerii unor elemente testimoniale incerte ale unor persoane apropiate reclamantei.
Pârâtul arată că motivele indicate de instanța de apel au caracter discriminatoriu deoarece în lipsa unor elemente care diferențiază capacitatea părinților de a acorda o bună creștere și educare a minorului, a preferat-o pe reclamantă. Acest aspect este contrazis de doctrina de specialitate care recunoaște un climat al relației minor - mamă doar în prima perioadă a vieții unde nevoile primare determină și reclamă o astfel de apropiere.
Ulterior, prin înscrisul intitulat „note de ședință"; înregistrat la data de
(...), pârâtul recurent și-a precizat temeiul de drept al recursului prin invocarea normelor interne, a normelor comunitare și a jurisprudenței
C.E.D.O. astfel: art. 11 alin. 1, art. 20 alin. 2 din Constituția României; art. 2, art. 31 alin. 2 din L. nr. 272/2004; art. 6 alin. 6, art. 263, art. 448 raportat la art. 397 din Noul Cod Civil; decizia de îndrumare nr. 1. a fostului Tribunal Suprem; art. 4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copii ratificată de R. prin L. nr. 8. art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului ratificată de R. prin L. nr. 1. art. 5 din protocolul nr. VII C.E.D.O.; cauza Ignaccolo - Zenide c. R., cauza Gorgulu c. Germania, cauza Elsholz c. Germania.
Pârâtul recurent arată că motivul de nelegalitate menționat în cererea de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. relativ la principiul interesului superior al copilului. Recurentul menționează că legătura sa cu minorul este protejată de art. 8 din C.E.D.O., astfel încât este necesar să se asigure minorului o stabilitate, iar ceea ce primează este salvgardarea mediului stabil în care a crescut copilul de 3 ani încoace, unde s-a dezvoltat armonios și a dezvoltat relații de afectivitate și prietenii precum și continuitate în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.
În subsidiar, pârâtul arată că nu dorește să pericliteze în vreun fel dezvoltarea fizică, psihică, emoțională și nici să afecteze dreptul la o viață normală a minorului, motiv pentru care în baza art. 397 din noul Cod civil, este de acord ca exercitarea autorității părintești să fie făcută de ambii părinți.
R. intimată E. C., deși legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală. Reprezentanta reclamantei, av. B. L. M. a solicitat, în ședința publică din (...), respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentul nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurent și intimată, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanța de apel a principiului interesului superior al copilului. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s- ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din L. nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Conform art. 304 pct. 9 C., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Ținând seama de textul legal mai sus arătat, singurul motiv de nelegalitate invocat de pârât prin cererea de recurs este cel prin care se susține că este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat, spre creștere și educare la tatăl său. Art.2 din L. nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului statuează că, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice alt act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-ar fi fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Persoanele prevăzute la alin.3 sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în modul familial. Art.31 din același act normativ stabilește că, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți, cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Din interpretarea textelor legale mai sus menționate rezultă că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt : vârsta copilului; conduita fiecărui părinte față de copil înainte de divorț; posibilitățile materiale ale părinților;posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinți; legăturile de afecțiune stabilite între copil și părinți; sexul copilului; starea sănătății lui; posibilitățile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa efectiv de copil. Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele sunt lăsate la aprecierea instanței, pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective, morale și materiale, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului, ținându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. În speță, s-a dovedit pe deplin, din probele testimoniale administrate că de creșterea și educarea minorului B. E. C., născut la data de (...) în I., s- au ocupat ambii părinți până la momentul când reclamanta și pârâtul s-au separat, iar acesta din urmă a decis să revină în R.. În luna martie 2009, copilul și mama lui s-au întors în țară, din dorința de a reîntregi familia, dată de la care au locuit împreună cu pârâtul la domiciliul acestuia din B., până la finele lunii iunie 2009, când cei doi s- au despărțit în fapt. De la această dată și până în prezent copilul a rămas în grija exclusivă a tatălui. Din vastul material probator administrat în cauză rezultă că ambii părinți au o situație materială și locativă care le permite să ofere minorului condiții foarte bune de viață. De asemenea, anterior separării lor, părțile au avut o conduită ireproșabilă în creșterea și îngrijirea copilului, prezentând garanțiile morale pentru a asigura acestuia o creștere și dezvoltare corespunzătoare. Împrejurarea reținută de instanța de apel privitoare la faptul că reclamanta are posibilitatea de a se ocupa personal și îndeaproape de îngrijirea și educarea copilului nu este suficientă prin ea însăși pentru a decide încredințarea minorului la reclamantă în lipsa analizării și a celorlalte criterii care conturează principiul interesului superior al copilului. Astfel, minorul B. E. C. are în prezent 6 ani și este la o vârstă la care nu are nevoi deosebite din punct de vedere material, ci mai degrabă din punct de vedere afectiv. Această perioadă este hotărâtoare pentru o bună dezvoltare fizică și psihică a acestuia, astfel că interesul superior al său va fi analizat de instanță prin prisma nevoilor specifice vârstei și a legăturii afective pe care a stabilit-o cu părinții săi. Conform art.24 alin.2-4 din L. nr.272/2004, în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului. În aplicarea acestui text legal, Curtea a decis că este absolut necesară pentru justa soluționare a cauzei ascultarea minorului deși acesta nu a împlinit vârsta de 10 ani, în prezența psihologului instanței. Astfel, la data de (...), minorul B. E. C. a fost audiat de către psihologul Curții de A. C. și a relatat că își iubește ambii părinți și că dorește cel mai mult ca aceștia să se împace și să redevină o familie. De asemenea, dorește să rămână în continuare cu tatăl său deoarece nu ar vrea să plece în I. cu mama sa, acolo neavând prieteni. Minorul ar fi de acord să-și viziteze mama în I. și să fie împreună cu ea în vacanțe sau să vină ea în R. la el. A fost clar că își dorește să aibă contact cu mama sa cât mai des cu putință, însă nu ar fi de acord să stea tot timpul în I. Potrivit spuselor minorului, cel mai bine ar fi dacă ar sta „cu tati, apoi cu mami, apoi cu tati, cu mami, cu tati….";. În concluzie, din relatările minorului reiese că acesta are o relație foarte bună cu ambii părinți, că dorește să rămână în R. și să aibă cât mai des ocazia să o vadă pe mama sa (f.16). De asemenea, copilul a fost ascultat și de membri completului de judecată, în prezența aceluiași psiholog, arătând că își iubește ambii părinți și ar vrea ca să locuiască împreună cu ei, aceștia să se împace și să alcătuiască o familie fericită. Cu toate acestea, dorește să rămână la tatăl său și să nu se despartă de acesta. M. ține legătura telefonic cu el și l-a vizitat de ziua lui. Ținând seama de vârsta de 6 ani a copilului, dar și de gradul de maturitate al acestuia, mult mai ridicat față de alți copii de aceeași vârsta, Curtea apreciază că minorul, deși este atașat afectiv de ambii părinți, prezintă o legătură emoțională mult mai puternică față de tatăl său decât față de reclamantă, iar în plus, copilul dorește să rămână în R. și să aibă cât mai des ocazia să o vadă pe mama sa ceea ce relevă nevoia sa de stabilitate și de continuitate. În opinia Curții, indiferent de problemele existente între părinți, copilul trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității morale și psihice, climat care să îi dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, care să îi confere speranță și bucurie, lucruri simple dar foarte importante pentru succesul unei persoane în viață. Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent de existența vinovăției unuia sau altuia dintre părinți și indiferent dacă părinții sesizează sau nu aceste schimbări. Totodată, indiferent de relațiile dintre părinți, aceștia trebuie să se comporte între ei, față de copil, de o manieră civilizată și conciliantă întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil și va fi folosit de acesta în propriile relații sociale. Impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, lipsirea copilului de afecțiunea unuia dintre părinți este de natură să determine o frustrarea afectivă a minorului, cu consecințe ireparabile asupra caracterului și persoanei lui. Lipsa de apreciere a unui părinte față de celălalt, va determina dezechilibrul copilului, psihicul lui, la această vârstă, fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper al copilului - părinții și legătura de afecțiune față de aceștia - se pot clătina, iar minorul poate deveni singuratic, nesigur, lipsindu-i un element important al securității sale - afecțiunea unuia dintre părinți - indiferent cât și-ar dori celălalt părinte să umple acest gol. Pe lângă argumentele deja prezentate, Curtea apreciază că este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare la pârât ținând seama și de vârsta copilului, de sexul acestuia, defaptul că figura paternă a tatălui joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea fizică și psihică a acestuia, dar și de faptul că minorului trebuie să i se asigure stabilitate deoarece scoaterea copilului din mediul în care a fost obișnuit, în care s-a dezvoltat armonios, în care a legat relații de afectivitate și prietenii cu alte persoane, nu poate conduce decât la o situație dificilă pentru copil, dar și continuitate în îngrijirea, creșterea și educarea copilului. Pentru aceste considerente, Curtea stabilește că este în interesul superior al copilului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare pârâtului astfel încât în temeiul art.312 alin. 1 și alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 C., va admite recursul declarat de pârâtul B. C. P. împotriva deciziei civile nr. 3. din 05 mai 2011 a Tribunalului B.-Năsăud pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică și rejudecând, în baza art.296 C., respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. C., în contra sentinței civile nr. 5844/(...) a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul civil nr. (...), pe care o menține în tot. În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C., Curtea va obliga intimata E. C., aflată în culpă procesuală, să plătească recurentului suma de 2.003,75 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, dovedite prin chitanțele anexate la f.14 și f.15 din dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul B. C. P. împotriva deciziei civile nr. 3. din 05 mai 2011 a Tribunalului B.-Năsăud pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică și rejudecând, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. C., în contra sentinței civile nr. 5844/(...) a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul civil nr. (...), pe care o menține în tot. Obligă pe intimata E. C. să plătească recurentului suma de 2.003,75 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ ANA I. A.-A. P. Red.A.A.P/Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond. V. V. Jud.apel: I.Simionescu, C.Iacob. G.IER, A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 4850/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 740/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
