Decizia civilă nr. 4850/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4850/R/2011

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-C. V.

T.-A. N.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

GREFIER: M. L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. A.-M., împotriva deciziei civile nr. 2. din 29 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții I. C.-V., I. C.-M. si L. R.-C., având ca obiect partaj bunuri comune.

Se constată că la data de 22 noiembrie 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin fax, concluzii scrise.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de

16 noiembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 8543/(...), pronunțată în d osarul nr. (...) al J. C.- N., s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta D. A. M., în contradictoriu cu pârâții I. C. V., I. C. M. și L. R. C.

S-a admis, în parte cererea reconvențională formulată și precizată de

I. C. V. în contradictoriu cu reclamanta D. A. M.

S-a constatat că părțile au dobândit următoarele bunuri în timpul căsătoriei, în valoare totala de 139.786 euro:

- apartamentul nr. 5 din imobilul situat in C.-N., str. M. E. nr. 46 etaj II - în valoare de 110.000 euro;

- cota de ½ parte din terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 28.000 euro;

- bunuri mobile: mobilă (mobilă de bucătărie - 2500 lei, mobilă sufragerie-5000 lei, mobilă dormitor - 4000 lei, mobilă dormitor în camera mare -3500 lei), în valoare totală de 15.000 lei (3572 E.).

S-a constatat că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuție de 23, 80%, iar pârâtul de 76, 20 %.

S-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea în natură, astfel: din:

Lotul I în valoare de 127.572 E., se atribuie pârâtului și este compus

- apartamentul nr. 5 din imobilul situat in C.-N. str. M. E. nr. 46 etaj

II - în valoare de 110.000 euro;

- bunuri mobile: mobilă (mobilă de bucătărie - 2500 lei, mobilă sufragerie-5000 lei, mobilă dormitor - 4000 lei, mobilă dormitor în camera mare -3500 lei), în valoare totală de 15.000 lei (3572 E.).

- cota de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna

F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro;

Lotul II în valoare de 14.000 E., se atribuie reclamantei și este compus din:

- cota de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna

F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro.

A fost obligat pârâtul să plătească sulta în favoarea reclamantei in suma de 33.269 euro, corespunzător cotei acesteia de contribuție.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF astfel:

- asupra apartamentului nr. 5 din imobilul situat in C.-N. str. M. E. nr. 46 etaj II înscris în CF nr. în favoarea pârâtului, în cota de 1/1 parte, ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";;

- asupra cotei de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1, în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";;

- asupra cotei de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1, în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului taxă judiciară de timbru, timbru judiciar în cota de 76, 20%, compensând celelalte cheltuieli.

Au fost respinse celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

„Prin sentința civilă nr. 6889/(...) a J. C.-N. s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de (...) între reclamantă și pârâtul de rândul 1, I. C. V., urmând ca reclamanta din prezentul dosar să poarte numele avut anterior acela de „. (f. 5-6).

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel, cale de atac la care s-a renunțat, pronunțându-se decizia civilă nr.183/a/(...) a T. C. (f. 31).

La data de (...) soții I. C. V. și soția A. M. primesc donația făcută de I.

R. (bunica pârâtului), respectiv cota de ½ parte din terenul cu nr. top

854/2/1 situat in com. F. sat. T. jud. C., pentru care donatarii au solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate asupra cotei de

½ parte din teren ca bun comun (f. 48-50). Părțile au convenit că valoarea de circulație a acestui teren este de 28.000 euro.

Potrivit promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare la data de (...) soții au promis să cumpere apartamentul nr. 8 din C.-N. str. G. nr. 7, de la promitentul vânzător S. D. P., pentru prețul de 38.500 E., din care s- au achitat 2000 euro la data întocmirii promisiunii, restul de 23000 euro se vor achita la data de (...), iar 13.500 euro până la data de (...) (f. 32).

Pe verso, promisiunea de vânzare-cumpărare cuprinde mențiunea că la data de (...), vânzătorul S. a primit de la I. C. V. suma de 23.000 euro, parte din preț.

La fila 204 din dosar se află copia contractului autentic de vânzare- cumpărare încheiat la data de (...) la BNP C. F., unde se prevede că prețul apartamentului de pe str. G. 7 este 32.000 euro din care a fost achitata suma de 18500 euro anterior semnării contractului, iar restul de preț din creditul bancar.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la BNP A. M. la data de (...), soții vând numitului C. T. dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nr. 8 din C.-N. str. G. nr. 7 pentru prețul de 32.000 E., preț care se prevede a fi de achitat până la data de (...) (f. 69)

La data de (...) s-a încheiat la BNP L. M. contractul de vânzare- cumpărare autentic prin care vânzătorul C. P. F. vindea dreptul de proprietate asupra ap. nr. 5 și garaj din str. M. E. nr. 46 C.-N., în favoarea cumpărătorilor I. C. V. și soția A. M., pentru prețul de 53.500 euro si din care erau achitați la data semnării contractului autentic 50.500 euro restul de 3000 euro urmând a fi achitați cel târziu la data de (...) (f. 179-181).

Din declarația martorului S. D. P. rezultă că prețul plătit efectiv pentru apartamentul de pe str. G. a fost de 38.500 euro.

Ambele părți au fost de acord că parte din preț s-a plătit cu 13.500 euro, bani proveniți din creditul bancar incheiat cu V. și care se află în copie la f. 35-38 (f. 137 pct 1 și f. 143 pct 4 din interogatoriu).

Se pune problema provenienței restului de preț pentru a determina cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor.

M. S. (f. 193) a arătat că din preț, 2000 euro i-a primit de la mama pârâtului la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în fața avocatului care a încheiat actul și în prezența reclamantei, a soțului acesteia pârâtul de rând 1 și probabil și tatăl pârâtului. La data de 0(...) în casa și de la părinții pârâtului promitentul vânzător a mai primit 23.000 euro, de față fiind numai pârâtul nu și reclamanta.

M. precizează că în ambele ocazii i s-a adus la cunoștință că banii proveneau din vânzarea unui teren al părinților pârâtului și pe care aceștia nu ar fi încasat prețul într-o singură tranșă, dar că bunul vândut valora mai mult decât sumele datorate vânzătorului S. și că pârâta atunci de față nu a contestat aceste informații. Mai arată martorul că in aprilie 2004 s-a deplasat împreună cu pârâtul la V. unde a primit restul de preț.

M. L. I. (f. 471) a indicat că a împrumutat tatălui reclamantei suma de 5000 euro dată în două rate in februarie 2004. M. a indicat că nu s-a întocmit vreun înscris și că a primit banii înapoi in decembrie 2004. M.ivul invocat de tatăl reclamantei în fața martorului pentru acest împrumut a fost acela de a-și ajuta fiica la cumpărarea unei locuințe.

M. C. P. F. (f. 472), de la care părțile au cumpărat apartamentul de pe str. M. E., a indicat faptul că a primit prețul în mai multe tranșe, de la pârât și în prezența mamei acestuia ultima rata când soții erau separați în fapt. Date fiind explicațiile primite de la ambele părți martorul avea reprezentarea că banii pe care i-a primit ca și preț proveneau din vânzarea unui apartament proprietatea mamei pârâtului. A. convingere i-a fost apoi întărită când în apartamentul pe care l-a vândut soților se făceau finisări (montat parchet, gresie, faianță), lucrări pe care din spusele muncitorilor martorul a aflat că le-a plătit mama pârâtului.

M. D. I. (f. 490) a susținut că a dat împrumut tatălui reclamantei suma de 8000 euro pentru ca acesta să o ajute pe fiica sa la cumpărarea unui apartament, ulterior martorului fiindu-i adresate mulțumiri dinpartea reclamantei. M. a precizat că nu s-a întocmit vreun înscris la predarea banilor și respectiv restituirea lor.

M. Roș C. L. a declarat că de la mama pârâtului a aflat că soacra acesteia (bunica pârâtului) a vândut terenuri in loc. T. pentru cumpărarea apartamentului de pe str. G., în acest scop și sora pârâtului trimițându-i acestuia 15000 euro împrumut. Pentru restituirea împrumutului, bunica pârâtului ar mai fi vândut niște terenuri in anul 2007. Martora a indicat că din discuțiile cu reclamanta aceasta din urmă a „confirmat că are o soacră bună care le-a cumpărat apartamentul";. Mama pârâtului i-ar mai fi spus martorei că tot ea a suportat și cheltuielile legate de finisarea apartamentului de pe str. M. E., cumpărat cu banii obținuți din vânzarea apartamentului de pe str. G.

Potrivit disp. art. 1191 cod civil nu se poate face dovada prin martori in contra sau peste conținutul unui înscris. De la regulă există derogarea reglementată de art. 5(1) Decretul nr. 32/1954 și deci oricare dintre soți poate dovedi prin orice mijloc de probă că anumite bunuri sunt proprii și nu comune, inclusiv faptul că s-a plătit un preț mai mare decât cel indicat în înscris ori că prețul nu a fost plătit de soți.

La f. 51 și 52 s-au depus două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate între I. R. și terți din care rezultă că la data de (...) și la data de (...) aceasta a promis vânzarea unor terenuri, pentru prețul total de 18.000 euro și respectiv 12.000 euro. Din aceleași înscrisuri mai rezultă că prețul a fost primit în rate. Aceste înscrisuri se coroborează cu cele declarate de martorii S. D., C. P. F. și Ros C.

Raportat la probatoriul administrat instanța a reținut că s-a făcut astfel dovada că prețul de 38.500 euro pentru apartamentul de pe str. G. a fost cumpărat parțial și din banii proveniți de la părinții pârâtului în sumă de 25.000 euro (2000 euro avans și o transă de 23.000 euro).

In privința împrumutului de 13500 euro de la bancă, aceasta reprezintă o datorie comună a părților conform art. 31 lit. b) Codul familiei.

S-a subliniat că cererea pârâtului de considerare a părții achitate din datoria comună ca și cotă de contribuție nu poate fi primită, plata astfel efectuată valorează drept de creanță, instanța nefiind sesizată cu astfel de cerere. S. achitate pentru stingerea împrumutului datorat de ambele părți, reprezintă plăți efectuate în contul unei datorii comune și nu cotă distinctă la dobândirea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește împrumutul de 15000 euro de la sora pârâtului, instanța reține că legea prezumă că datoriile soților sunt personale câtă vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune (art. 32

Codul familiei).

Instanța a reținut că solicitarea pârâtului în sensul că împrumutul de la sora sa de 15.000 euro să fie luat în calculul unei cote de contribuție mai mare nu poate fi primită. Nu s-a făcut dovada că acest împrumut a fost o datorie comună, raportat la împrejurarea că nu a fost făcut împreună de soți și nici nu s-a dovedit că a fost folosit pentru administrarea vreunui bun comun, ori în legătură cu nevoile obișnuite ale căsătoriei (art. 32 lit. a, b și c Codul familiei). Nici dacă ar fi fost datorie comună aceasta nu putea fi socotită ca și contribuție distinctă și care să majoreze cota, constituind așa cum am arătat mai sus un drept de creanță pentru cel care ar fi restituit împrumutul.

S-a făcut dovada că la data de (...) sora pârâtului i-a trimis acestuia suma de 15.000 E., însă nu se explică în această situație - în condițiile în care pârâtul susține că părinții l-au ajutat cu 30.000 euro din terenuri vândute (f. 15) - de ce ar fi fost necesară și contractarea creditului bancar de 13.500 euro - din moment ce banii surorii au fost trimiși anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și respectiv a contractului autentic pentru apartamentul de pe str. G.

Pe de altă parte, martorului S. vânzător al apartamentului de pe str.

G., deși i s-a adus la acea vreme la cunoștință despre proveniența banilor, nu cunoștea ca aceștia să fie din împrumutul surorii pârâtului.

Susținerile pârâtului cu privire la destinația banilor trimiși de sora sa sunt contradictorii, odată susține că apartamentul de pe str. G. au fost cumpărat cu acești bani, în altă ocazie menționează că au fost folosiți pentru apartamentul de pe str. M. E. (f. 15, 16, pct. 6 lit. b f. 143 din întrebările adresate la interogatoriul reclamantei).

Ros C. L., singura martoră care menționează că împrumutul de la sora pârâtului ar fi fost folosit la cumpărarea apartamentului de pe str. G., a afirmat că are această informație de la mama pârâtului și date fiind și susținerile contradictorii ale acestuia, instanța va îndepărta susținerea martorei ca fiind indirectă, echivocă și nesusținută de alte probe.

Așa cum am menționat, instanța nu va reține contribuția părinților reclamantei la plata vreunuia dintre apartamente, nu s-a făcut dovada existenței împrumuturilor dintre părinții reclamantei și terți în condițiile art. 1191 cod civil, în condițiile în care oricum singurii care au susținut aceste împrumuturi au fost chiar împrumutătorii.

Instanța arată că va reține că apartamentul de pe str. G. a fost vândut pentru un preț mai mare decât cel menționat în contractul autentic

(32.000 euro). Pe de o parte în contractul sub semnătură privată de la f. 46 este trecut prețul de 43700 euro.

E. adevărat că reclamanta nu a semnat acel contract, însă la interogatoriu a menționat date contradictorii. A. pe de o parte a răspuns că s-a primit un preț de 32.000 - 34. 000 euro (f. 144 pct. 12), ulterior arătând că noul apartament s-a cumpărat cu suma de 50.500 din banii obținuți din vânzarea apartamentului de pe str. G. plus ajutoarele părinților - pe care de această dată nu a putut să le precizeze spre deosebire de poziția de la f. 65 - și venituri comune.

Pe de altă parte, este greu de crezut că părțile au vândut apartamentul de pe str. G., la 6 luni după cumpărare, cu un preț mult mai mic decât cel cu care l-au cumpărat, în condițiile în care contractaseră chiar și credit pentru parte din preț.

Pe baza probelor testimoniale și a înscrisurilor de la dosar, instanța a reținut că apartamentul nr. 5 și garaj din str. M. E. nr. 46 C.-N. a fost achiziționat din banii obținuți din vânzarea apartamentului de pe str. G. și din veniturile lor comune.

Pârâtul a solicitat stabilirea unor cote de contribuție diferite pe categorii de bunuri, cerere care nu poate fi admisă întocmai, având în vedere că aportul soților la bunurile de partajat se analizează în raport de masa bunurilor comune în integralitatea acesteia și nu în mod distinct pe fiecare bun, ori grupuri de bunuri.

La calculul cotei de contribuție instanța s-a raportat la întreaga masa de împărțit în valoare totală de 141.572 euro (28.000 euro - valoare terence a fost stabilită prin expertiza tehnică judiciară efectuată de expert ing. T. M. - f. 247-259, 110.000 euro - apartament și garaj și 3572 euro bunuri mobile - valori asupra cărora părțile au convenit).

Dat fiind că la dobândirea terenului și bunurilor mobile părțile au cote egale, iar la dobândirea apartamentului cote diferite, cota finală asupra masei de partajat va avea în vedere că:

- dobândirea apartamentului de pe str. G. cu 38.500 euro din partea pârâtului contribuția a fost mai mare cu cei 25.000 euro din partea părinților, adică o contribuție exclusivă de 65%, restul de 35% contribuție comună.

- cotele de contribuție astfel determinate raportate la apartamentul din str. M. E. în valoare de 110.000 euro reprezintă determină contribuția finală la apartament de 82, 50% pentru pârât și de 17, 50 % pentru reclamantă.

Cât privește bunurile mobile, instanța reține că acestea sunt compuse din: mobilă de bucătărie - 2500 lei, mobilă sufragerie-5000 lei, mobilă dormitor - 4000 lei, mobilă dormitor în camera mare -3500 lei), în valoare totală de 15.000 lei (3572 E.).

Alte bunuri menționate de părți, aragaz, combină frigorifică, mașină de spălat, aparat de aer condiționat nu s-a făcut dovada că ar fi intrat în proprietatea soților, pârâtul recunoscând că au fost achiziționate de firma părinților reclamantei și folosite de foștii soți (pct. 4 interogatoriu - f. 137).

Celelalte bunuri solicitate de reclamant: aspirator, cuptor microunde, uscător haine, fier de călcat, prăjitor de pâine, combină muzicală, la fel nu s-a făcut dovada intrării lor în patrimoniul foștilor soți, dimpotrivă din înscrisurile de la f. 149-154 vin să confirme cele arătate de reclamantă în sensul că bunurile sunt proprietatea firmei SC C. S.

Calculând mai departe cota de contribuție raportat la întreaga valoare a masei de partajat (141.572 euro) rezultă o contribuție la dobândirea bunurilor după cum urmează:

- 19250 euro (partea de ½ din contribuția comună de 35% din apartament) + 14000 euro (partea de ½ din valoarea terenului) + 1786 euro (partea de ½ din valoarea bunurilor mobile), adică un total de 35.036 euro contribuție la dobândirea masei de partajat din partea reclamantei;

- 71500 euro (65% contribuția exclusivă la apartament pentru pârât) + 19250 euro (partea de ½ din contribuția comună) + 14000 euro (partea de ½ din valoarea terenului) + 1786 euro (partea de ½ din valoarea bunurilor mobile), adică un total de 106.536 euro contribuție la dobândirea masei de partajat din partea pârâtului.

Raportat la valoarea totală a masei bunurilor de partajat de 141.572 euro, contribuția reclamantei de 35.036 euro reprezintă cota de 24, 74%, iar contribuția pârâtului de 106.536 euro reprezintă cota de 75, 26%.

Pârâtul a mai solicitat obligarea reclamantei la despăgubiri în sumă de 1000 lei reprezentând reparații efectuate la apartamentul din str. M. E. ca urmare a reparațiilor ce au fost necesare în urma distrugerii de către reclamantă a peretelui de pe care a luat aparatul de aer condiționat (f.

102).

E. adevărat că martorul Roș C. L. a indicat instanței că reclamanta a luat din apartament instalația de aer condiționat și că prin aceasta s-a degradat zugrăveala și peretele, parchetul și ușa, însă nu s-a făcut dovadaîntinderii prejudiciului pe care martora a indicat că le-ar fi suportat mama pârâtului și nu acesta.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul disp. art. 111 Cod procedură civilă, rap. la art. 30 - 36 Cod fam. coroborat cu art. 673^{1 , 673}

5 și urm. rap. Cod procedură civilă și art. 728 Cod civil, instanța admite, în parte, acțiunea precizată și admite, în parte și cererea reconvențională.

Ca urmare, constata că părțile au dobândit următoarele bunuri în timpul căsătoriei, în valoare totala de 141.572 euro: apartamentul nr. 5 din imobilul situat in C.-N. str. M. E. nr. 46 etaj II (apartament și garaj) - în valoare de 110.000 euro; cota de ½ parte din terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de

28.000 euro; bunuri mobile: mobilă (mobilă de bucătărie - 2500 lei, mobilă sufragerie-5000 lei, mobilă dormitor - 4000 lei, mobilă dormitor în camera mare -3500 lei), în valoare totală de 15.000 lei (3572 E.). Constata că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuție de 24, 74%, iar pârâtul de 75, 26 %.

S-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea în natură, ținând cont de contribuția mai mare a pârâtului la dobândirea bunurilor comune și că bunurile mobile au rămas în apartamentul supus partajului, iar ambele părți au solicitat atribuirea acestora către pârât, astfel:

Lotul I în valoare de 127.572 E., atribuit pârâtului, este compus din:

- apartamentul nr. 5 din imobilul situat in C.-N. str. M. E. nr. 46 etaj II (apartament și garaj) - în valoare de 110.000 euro;

- bunuri mobile: mobilă (mobilă de bucătărie - 2500 lei, mobilă sufragerie-5000 lei, mobilă dormitor - 4000 lei, mobilă dormitor în camera mare -3500 lei), în valoare totală de 15.000 lei (3572 E.).

- cota de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna

F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro; Lotul II în valoare de 14.000 E., atribuit reclamantei, este compus din cota de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro.

Ca urmare, pârâtul a fost obligat să plătească sulta în favoarea reclamantei in sumă de 21.025 euro, corespunzător cotei acesteia de contribuție.

Instanța a apreciat că cererea reclamantei ca fiecare dintre părți să aibă cota sa din terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro - este întemeiată și a dispus potrivit variantei a II-a din expertiza tehnică judiciară întocmită de expert P. A. (f. 298-312).

Cererea subsidiară a pârâtului ca tot terenul să-i fie atribuit apare ca excesivă, ajungându-se la situația în care toate bunurile să fie atribuite lui, în condițiile în care este posibilă atribuirea în natură și nu se poate vorbi de scăderea valorii terenului, divizarea neeconomică ori alte motive de acest fel.

In continuare, raportat la art. 20 din legea nr. 7/1996 s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF.

Văzând disp. art. 276 Cod procedură civilă și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a obligat reclamanta să plătească pârâtului taxă judiciară de timbru, timbru judiciar în cota de 75,

26% (din 5009 lei), compensând celelalte cheltuieli, dat fiind că pretențiile ambelor părți au fost admise în parte (f. 106-109)";.

Pr in sen tinț a c iv il ă nr. 12040/(...), pron unț ată de Judec ăt oria Cluj- Napoca în dosarul nr. (...), a fost admisa cererea formulată de reclamanta și sesizarea din oficiu privind eroarea materială strecurată în sentința civilă nr. 8. a J. C.-N. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 8. a J. C.-N., în sensul că, în loc de:

„Constată că părțile au dobândit următoarele bunuri în timpul căsătoriei, în valoare totala de 139.786 euro… …Constată că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuție de 23, 80%, iar pârâtul de 76, 20 % …. pârâtul să plătească sulta în favoarea reclamantei sumă de

33.269 euro, corespunzător cotei acesteia de contribuție…

… Obligă reclamanta să plătească pârâtului taxă judiciară de timbru, timbru judiciar în cota de 76, 20%, compensând celelalte cheltuieli";;

….Dispune întabularea dreptului de proprietate în CF astfel:

- asupra cotei de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1, în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";;

- asupra cotei de ½ parte din cota de ½ parte terenul situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1, în favoarea pârâtului ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";,

Se va scrie:

„Constată că părțile au dobândit următoarele bunuri în timpul căsătoriei, în valoare totală de 141.572 euro….

…Constată că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuție de 24, 74%, iar pârâtul de 75, 26 %

…. pârâtul să plătească sulta în favoarea reclamantei sumă de

21.025 euro, corespunzător cotei acesteia de contribuție…

… Obligă reclamanta să plătească pârâtului taxă judiciară de timbru, timbru judiciar în cota de 75, 26%, compensând celelalte cheltuieli.

…Dispune întabularea dreptului de proprietate în CF astfel:

- asupra terenului situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1/3/1, în suprafață de 693 mp, arător la I., în favoarea pârâtului I. C. V., ca bun propriu; cu titlu de drept „. partaj";;

- asupra terenului situat în sat T. comuna F. înscris în CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1/3/2, în suprafață de 693 mp, arător la I., în favoarea reclamantei D. A. M. ca bun propriu cu titlu de drept „. partaj";.

S-a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința civilă nr. 8. a

J. C.-N., în sensul că în loc de expert tehnic judiciar ing. P. A., sa se scrie expert tehnic judiciar ing. P. S..

S-a admis completarea de acțiune formulată de reclamanta D. A. M., în contradictoriu cu pârâții I. C. V., I. C. M. și L. R. C. și în consecință:

S-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr. top. 854/2/1, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar ing. S. P., varianta a II-a, parte integrantă din hotărâre, astfel:

- parcela cu nr. top. 854/2/1/1, în suprafață de 730 mp, drum de acces, ce se atribuie pârâtului I. C. V. și reclamantei D. A. M., în cota de ¼ parte fiecare și pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun.

- parcela cu nr. top. 854/2/1/2, în suprafață de 1385 mp, arător la I., ce se atribuie pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun;

- parcela cu nr. top. 854/2/1/3/1, în suprafață de 693 mp, arător la I., ce se atribuie pârâtului I. C. V., ca bun propriu;

- parcela cu nr. top. 854/2/1/3/2, în suprafață de 693 mp, arător la I., ce se atribuie reclamantei D. A. M., ca bun propriu.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF:

- asupra parcelei cu nr. top. 854/2/1/1, în suprafață de 730 mp, drum de acces, în favoarea pârâtului I. C. V. și reclamantei D. A. M., în cota de ¼ parte fiecare și respectiv în favoarea pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun cu titlu de drept „. partaj";,

- asupra parcelei cu nr. top. 854/2/1/2, în suprafață de 1385 mp, arător la I., ce se atribuie pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun, cu titlu de drept „. partaj";.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele:

Din greșeala, in dispozitivul sentinței, s-a strecurat o eroare de calcul. A., deși s-a precizat ca valoarea masei de partajat este de 139.786 euro, din însumarea matematica a valorilor menționate ca alcătuind valoarea totala rezulta suma corecta de 141.572 euro.

Drept urmare, pornind de la aceasta eroare si aplicându-se un calcul matematic eronat, s-a scris cota de contribuție a părților ca fiind 23,80 % in loc de 24,74%, iar contribuția paratului de 76,20% in loc de 75,26%.

In final, calculând sulta ce-i revine reclamantei in urma partajului, raportata la calculele matematice corecte, aceasta este de 24,74% din

141.572 euro (35.025 euro) din care se scade valoarea lotului atribuit acesteia de 14.000 euro si rezulta astfel o sulta de 21.025 euro, si nu

33.269 euro cum din eroare s-a scris.

De asemenea, cota in care parata va suporta cheltuielile de judecata parțiale referitoare la taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat vor fi in cota de 75,26% si nu 76,20%.

In ceea ce privește intabularea, din eroare s-a dispus intabularea de doua ori a aceluiași număr topografic in favoarea paratului si numele expertului a fost menționat greșit.

Având in vedere cele de mai sus, in temeiul dispozițiilor art. 281 C., instanța a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței.

De asemenea, instanța a apreciat că în ceea ce privește dezmembrarea terenului potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză este vorba de completarea dispozitivului hotărârii.

În hotărâre, instanța a apreciat că cererea reclamantei ca fiecare dintre părți să aibă cota sa din terenul situat în sat T. comuna F. înscris în

CF nr. 416 T. cu nr. top 854/2/1 - în valoare de 14.000 euro - este întemeiată și va fi dispusă potrivit variantei a II-a din expertiza tehnică judiciară întocmită de expert (f. 298-312). Instanța a reținut aceasta situație, fără însă a dispune însă cu privire la completarea de acțiune în care se solicită dezmembrarea parcelei, instituirea servituții de trecere și înscrierea în cartea funciară, raportat și la ceilalți proprietari de carte funciară chemați în proces ca și pârâți (f. 478).

În raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul propune în varianta a II-a dezmembrarea parcelelor și instituirea servituții de trecere, astfel:

- parcela cu nr. top. 854/2/1/1, în suprafață de 730 mp, drum de acces, ce să se atribuie pârâtului I. C. V. și reclamantei D. A. M., în cota de

¼ parte fiecare și respectiv pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun.

- parcela cu nr. top. 854/2/1/2, în suprafață de 1385 mp, arător la

I., ce să se atribuie pârâților I. C. M. și soțul L. R. C. în cota de 2/4 parte, ca bun comun;

- parcela cu nr. top. 854/2/1/3/1, în suprafață de 693 mp, arător la

I., ce să se atribuie pârâtului I. C. V., ca bun propriu;

- parcela cu nr. top. 854/2/1/3/2, în suprafață de 693 mp, arător la

I., ce să se atribuie reclamantei D. A. M., ca bun propriu.

Totodată, pentru asigurarea accesului la parcelele astfel dezmembrate, expertul propune instituirea unei servituți de trecere în lățime de 3, 5 ml și lungime de 208, 57 ml în favoarea parcelelor cu nr. top

854/2/2 din CF 414 și nr. top 854/2/3 din CF 415 și în favoarea parcelelor cu nr. top854/2/1/2, nr. top 854/2/1/3/1 și nr. top

854/2/1/3/2.

Potrivit dispozițiilor art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, în speță părțile au stabilite în favoare lor doar cote- părți ideale, iar cererea a fost formulată și în contradictoriu cu ceilalți proprietari tabulari. Prin urmare, cererea de sistare a indiviziunii apare ca temeinică.

Față de împrejurarea că solicitarea de a se sista indiviziunea apare în completarea de acțiune de la f. 478, asupra căreia nu s-a pronunțat, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, dispunând dezmembrarea parcelei cu nr. top. 854/2/1, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar ing. S. P., varianta a II-a, parte integrantă din hotărâre. Totodată s-a dispus instituirea servituții de trecere în lățime de 3, 5 ml și lungime de

208, 57 ml în favoarea parcelelor cu nr. top 854/2/2 din CF 414 și nr. top

854/2/3 din CF 415 și în favoarea parcelelor cu nr. top 854/2/1/2, nr. top

854/2/1/3/1 și nr. top 854/2/1/3/2 și înscrierea în CF a servituții de trecere.

Pentru o corectă evidență în regim de carte funciară s-a dispus și întabularea dreptului de proprietate în CF.

Văzând dispozițiile art. 281^{3 alin. 2 C., părțile nu au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.}

Împ o tr iv a sen tințe i c iv ile nr. 12040/(...) ș i î mpo tr iv a sen tințe i c iv ile nr.

8543/(...), ambele pr onunț ate de Judec ător ia Clu j -Napoca, în dosar nr. (...), a declarat apel, în termen legal, reclamanta D. A. M.

Apelanta a solicitat în principal, în baza art. 297 alin.2 fraza II C., anularea sentinței civile nr. 8543/(...), reținerea procesului spre judecare, iar judecând să se dispună conform celor arătate mai jos, în subsidiar, în baza art. 296 alin. l teza II C., schimbarea în parte a aceleiași sentințe sub aspectul stabilirii cotei de contribuție egală, recalcularea sultei și cheltuielilor de judecată, în sensul admiterii acțiunii principale precizate și completate exercitată de către apelanta și admiterii în parte a cererii reconvențională a pârâtului I. C., după cum urmează:

Să se constate că bunurile imobile și mobile dobândite sub durata căsătoriei ca fiind compuse din: apartamentul nr. 5 si garaj situate în C.- N., str. M. E. nr. 46, cota de 1/2 parte din terenul din sat T., com. F., jud.

C., (datele de identificare fiind indicate pe larg în acțiunea introductivă din (...)), bunurile mobile indicate la f.76, dos. fond și bunurile mobile indicate de pârât de la f.102-103, dos. fond;

Să se stabilească cota de contribuție, în raport de totalitatea bunurilor imobile și mobile, ca fiind de 50% (contribuție egală și comună) pentru ea reclamantă D. A. și pârâtul reconvențional I. CV.;

De asemenea, să se dispună partajarea acestor bunuri după cum urmează: ap. nr. 5 împreună cu garajul să fie atribuite intimatului I. CV. la valoarea stabilită de comun acord de 110.000 euro, în ședința publică din (...) de la f.94, cu sultă față de reclamantă; terenul să fie împărțit în natură, conform var. a II-a din expertiza judiciară întocmită de exp. P. S. de la f.299-312 dos. fond, potrivit solicitărilor din completarea de acțiune a subsemnatei de la f.478 din dos., fără sultă, cu luarea în considerarea valorii lotului ei ca fiind de 7.000 E. (l/2 din cota de 1/2) și nu 14.000 E., din valoarea totală a terenului de 28.000 E., stabilită cf. expertizei întocmită de exp. T. M. de la f. 247-259 dos fond; toate bunurile mobile să fie atribuite pârâtului I. CV., cu obligarea acestuia la plata sultei, cu solicitarea ca instanța să stabilească și termenul de plată a sultei, de 30 de zile potrivit art. 673 ind. 10 al. 4 C.; întabularea drepturilor de proprietate în CF asupra loturilor nou formate în favoarea părților și instituirea servituții de trecere cu dispunerea întabulării corespunzătoare, conform completării de acțiune de la f. 478 dos. fond și în baza aceleiași expertize topo de la f. 299-312 dos. fond, care să facă parte integrantă din decizia ce se va pronunța; compensarea cheltuielilor de judecată de la fond, potrivit art. 276 C. (numai în varianta subsidiară) menținerea celorlalte dispoziții care nu contravin deciziei din apel, respectiv dispozițiile privitoare la componența masei comunității bunurilor, partajarea acestora și întabularea în cf a drepturilor astfel partajate, cu cheltuieli de judecată în apel față de intimatul I. C.

In motivare, apelanta a susținut următoarele: a. l - Nulitatea sentinței determinată de neconcordanța dintre minută și dispozitivul îndreptat prin sentința civilă nr. 1..

Urmare a sesizării din oficiu de către Judecătoria Cluj-Napoca, sentința inițială nr. 8. a fost modificată prin sentința ulterioară nr.1., așa încât cea din urmă produce efecte juridice, urmând ca - prin prisma motivului de apel invocat - să fie avute în vedere dispozitivul ultimei hotărâri în raport de minuta întocmită cu ocazia deliberării.

Verificând minuta hotărârii, se constată că între aceasta și dispozitivul îndreptat nu există identitate totala sub aspectul soluției privind cota de contribuție a părților și cuantumul sultei datorate.

In cauză s-au formulat deopotrivă petite privind stabilirea cotei de contribuție și obligarea sultă, mai precis apelanta prin acțiunea introductivă, prin precizarea de la f.82 și completarea de la f.76 a solicitat stabilirea cotei de contribuție egală de 50% pentru fiecare, cu obligarea intimatului la plata sultei către ea. Pârâtul I. CV. a solicitat prin cererea reconv. de la f. 12-16 pentru imobil stabilirea cotei diferențiate de 96,66% în favoarea sa și de 3,34% în favoarea ei, iar pentru bunurile mobile stabilirea cotei de 50%, conform consemnărilor din ședința publică din (...) de la f.184.

Fiind obligată să se pronunțe asupra cererilor deduse judecății, prima instanță cu ocazia deliberării ((...)), prin actul procedural al minutei,stabilește cota de contribuție de 23,80% în favoarea ei și de 76,20% pentru pârât, cu stabilirea sultei de 33.269 E. în favoarea ei. După motivarea și comunicarea hotărârii cu acest dispozitiv unic, instanța de fond pe baza sesizării din oficiu stabilește cotă mai mare de contribuție pentru ea și sultă mai mică (deși când cota este mai mare și sulta este mai mare), adică cota de 24,74% și sulta de 21.025 E., în acest sens fiind dată sentința civ. nr. 12040/(...). Deci, după 3 luni de zile soluția a fost modificată sub aspectele arătate.

Din punct de vedere legal, sunt incidente prevederile art.258 C., care arată că după ce s-a întrunit majoritatea se va întruni de către judecători de îndată dispozitivul hotărârii sub sancțiunea nulității (alin.l). Art. 261 C proc. civ. stipulează că hotărârea va cuprinde, printre altele, și dispozitivul ( alin. 1 pct. 6), ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia că noțiunea de minuta (creația doctrinei) și dispozitiv (în exprimarea prevederii legale sus evocate) nu sunt diferite, ci semantic sinonime.

Și conținutul dispozitivului trebuie să fie identic cu cel al minutei, căci ceea ce afirmă dispozitivul hotărârii trebuie să conțină și minuta, astfel încât ceea ce lipsește din minuta nu poate fi complinit prin dispozitivul hotărârii.

În prezenta cauză, față de cele expuse, sentința îndreptată nr. 1. nu are același dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunțării. Dispozitivul (minuta) fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în așa fel încât să difere față de cel întocmit imediat „după ce s-a întrunit majoritatea" în sensul textului legal invocat.

Cum partea din hotărâre care se execută este dispozitivul acesteia, între acesta și minuta existând neconcordanțe clare asupra cărora instanța de control nu se poate pronunța, întrucât nu rezultă care este soluția reală privitoare la cele 2 dispoziții de stabilire cotă de contribuție și cuantum sultă, urmează a se anula hotărârea atacată, inclusiv sentința ulterioară din (...), cu reținerea procesului spre judecare consecutiv admiterii căii de atac a apelului. a.2 - Aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor.

Instanța de fond a nesocotit prevederile legale incidente în materia partajului, iar sub aspect probator nu a analizat toate probele dosarului și nu a coroborat probele pentru stabilirea unei stări de fapt obiective, analizând selectiv probele, cu prevalentă cele emanate sau administrate de către intimat.

Nu trebuie omis faptul că suntem în procedura partajului de bunuri reglementată separat (art. 6731-67314 C.), care cuprinde norme imperative, și de asemenea un principiu de bază: principiul unicității cotei de contribuție. Pe baza acestui din urmă principiu, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș, în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitatea de cote adică prin diferențierea cotei în raport de anumite categorii de bunuri (a se vedea, practica judiciară constantă a ÎCC).

E. incontestabil că în prezenta cauză masa comunității cuprinde două bunuri imobile și mai multe bunuri mobile enumerate în mod individual la f.76 și f. 102, așa încât pentru stabilirea contribuției părților trebuie privită în ansamblu determinarea cotei de contribuție. în cauză s- au administrat probatorii doar pentru a se dovedi așa zisa contribuție majoră a pârâtului la dobândirea apartamentului și garajului aferent, întimp ce pentru teren și celelalte bunuri mobile s-a recunoscut - fără nici un fel de probatoriu - de către intimatul I. CV, contribuția de ½ parte la dobândirea bunurilor, recunoaștere făcută prin acțiunea reconvenționala de la f.13, răspunsuri care la interogator consemnate în încheierea ședinței publice din (...) de Ca 184 și neformularea vreunei poziții procesuale fața de bunurile mobile din cererea completatoare de la f.76 din dos. fond.

In lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul din soți, în speță pârâtul, a avut o contribuție mai mare la achiziționarea unor bunuri mobile, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și deci, împărțirea urmează a se face, de asemenea, în părți egale.

În raport de acest fapt, apreciază că și asupra contribuției la bunul imobil (apartamentul și garajul aferent supuse partajului) urmează a se decide ca fiind egală și comună, prin raportare la principiul unicității mai sus enunțat.

Așa fiind, procedeul primei instanțe de a determina cota de contribuție prin raportare exclusivă la probele aferente (contracte și antecontracte de vânzare-cumpărare) bunurilor imobile, după care cota astfel obținută se adiționează cu cota egală pentru bunurile mobile și se împarte la doi este greșit.

Se impunea a se da eficiență, față de recunoașterile (recunoaștere făcută prin acțiunea reconvențională de la f.13, răspunsurile la interogator consemnate în încheierea ședinței publice din (...) de la f.184 și neformularea vreunei poziții procesuale față de bunurile mobile din cererea completatoare de la f.76 din dos. fond) intimatului I. CV. cu privire la cota de jumătate, prezumției stabilită de art. 30 C. pentru stabilirea cotei egale și comune, luând în considerare și aspectele necontestate, precum plata lunară a creditului de către apelanta după despărțirea în fapt (luna iulie

2006) și până la zi, care însumează 2.685 E., veniturile salariale pe toată durata căsătoriei, bursele ei, participarea ei la alegerile locale (cf adeverinței de la f83) pentru care a fost plătită, munca ei în gospodărie.

Chiar dacă în cauză au fost încuviințate probe testimoniale pentru ambele părți, considera că în faza deliberării - când instanțele au atributul de a corobora toate probele pe care să le mențină, sau după caz, să le înlăture - se impune a fi cercetate deopotrivă probele depuse de ambele părți în dosar, sens în care și pentru apelanta se solicita a se avea în vedere, contrar opiniei primei instanțe, dovezi privitoare la faptul că părinții ei au ajutat-o substanțial cu sume de bani, așa cum reiese din actele de la f165-178, aveau o situație financiara foarte bună dovedită cu actele de la f 272 și urm. (contrar răspunsurilor date de fostul soț la interogator), tatăl ei având o societate al cărei profit era foarte mare, cu precizarea ca pe tot timpul procesului cât și înainte reclamanta a achitat, cf dovezilor de la f 535, 467 dosar fond, în mod egal ratele la apartamentul litigios, și nu în ultimul rând faptul că amândoi au fost salariați pe durata mariajului având venituri satisfăcătoare, ea având si venituri suplimentare, cf adeverinței de la f 83,84 și fiselor fiscale de la f 87-93.

De asemenea, depozițiile martorilor propuși de către intimat trebuiau să fie înlăturate, având în vedere împrejurarea că toți martorii relatează că pretinsul ajutor financiar al pârâtului a fost dat de către părinții acestuia în timp ce în acțiunea reconvențională s-a susținut că bunica paternă l-a ajutat financiar, deși cele 2 noțiuni <părinte, bunică> sunt total diferite, cunoscute de toată lumea sub aspectul gradului de rudenie, precizând căfoștii socrii pe timpul căsătoriei au avut venituri foarte modice (fosta soacră pensionată pe caz de boală, iar fostul socru era angajat portar).

Nu se poate susține că fostul soț a primit numai el banii, în absența dovedirii cu probe certe a gratificării exprese de la antecesorii săi, tocmai având în vedere statutul de persoană căsătorită la acea vreme când nu se întrezărea nimic care să conducă la alterarea raporturilor de familie, așa cum s-a întâmplat mai târziu.

M. C. P.-F. (f.472) arată că mama pârâtului urma să vândă un apartament și că era zilnic în apartament (ceea ce denotă că nu este încadrată în muncă, martorul S. D. (f.193) arată că i s-a spus că banii provin din vânzarea unui teren din F. aparținând părinților pârâtului, pe când martora Roș C.-L. (f.500, dos. fond) arată că împrejurările sunt cunoscute doar din spusele și discuțiile cu mama pârâtului.

Deși prima instanță nu se preocupă de sinceritatea părților, rezultă cu puterea evidenței faptul că pârâtul este de rea-credință din răspunsurile date la interogator (f.137-141, dos. fond) la întrebarea nr. 20 în raport cu actul de la f.163 și la întrebarea nr. 22 în raport de actul de la f,183, unde pus în fața a două acte scrise/semnate de către fostul soț acesta a răspuns evaziv, tocmai în considerarea conținutului neechivoc al actelor (ajutor financiar din partea părinților mei) degajă mult mai mult decât răspunsurile, aceste acte fiind singulare și păstrate în mod întâmplător, fostul soț fiind sigur că alte acte nu mai există ca să poate fi combătute, între părți a existat și un proces penal generat la plângerea fostului soț pentru bunuri mobile trecute în actul de la f.102-103, precum mopul de spălat, vază flori și tablouri, soluționat prin sent. pen. 507/2009 (f.519-

521), rămasă definitivă prin nerecurare, în baza căreia s-a dispus respingerea plângerii penale față de apelanta și tatăl ei, demonstrând încă o dată în plus reaua - credință a acestuia pentru niște bunuri mobile lipsite de valoare, chiar la interogator arătând că nu le mai prețuiește și dorește să nu fie incluse la partaj (f.102-103, cele consemnate în încheierea din (...) de (af.184).

În antiteză, răspunsurile date de către apelanta în interogatoriul de la f. 142 - 146 sunt obiective și în același timp se pot corobora cu celelalte probe nefiind evazive, susținerile fiind confirmate de actele administrate și depuse pe parcursul soluționării cauzei la fond și suplimentate în această fază procesuală.

Apoi, împrejurarea că apelanta a fost de față numai o dată la plata avansului către martorul S. nu este decisivă pentru stabilirea cotei de contribuție, căci ea avea loc de muncă în B., potrivit înscrierilor din carnetul de muncă și adeverinței depusă la fond, neputând fi în același timp și la C., în timp ce fostul soț la acel moment al tranzacțiilor avea loc de muncă si la C. și, în consecință, deplasările lui la C. erau mai dese decât ale ei. Din punct de vedere legal, prezența ei la semnarea actelor nici nu era necesară, în calitatea ei de soție cumpărătoare, având încredere în fostul soț, fără ca între ei să fi apărut problemele ulterioare legate de divorț, dar cu toate acestea apelanta a semnat personal contractul privind apartamentul de pe str. G.

Fiind necontestată cota de contribuție pentru parte din situat în T., calculul sultei la care este îndreptățită este greșit, având în vedere că s-a inclus în lotul ei valoarea de 14.000 E. pentru cota ei de 50% din teren. Tot terenul a fost evaluat de exp. T. M., f.247- 259 dos fond, la 28.000 E. (8euro/mp), dar în masa comunității intră doar cota de 1/2 parte din teren, adică 14.000 E., care urmează a fi împărțită la jumătate, respectiv pentru flecare câte 7.000 E., această din urmă sumă fiind valoarea reală a lotului, așa încât și din acest motiv se impune recalcularea sultei și stabilirea termenului legal de plată, omis a fi fixat de către prima instanță, în acord cu prev. art. 673 indice 10 alin. 4 fraza finală C.

În fine, apelanta a arătat că în mod nelegal s-a dispus obligarea ei la plata taxelor de timbru în raport de cota de contribuție stabilită în favoarea intimatului, când în realitate - dând expresie aplicării corecte a prev. art.3 lit. c alin. ultim din Legea nr.146/1997- taxa de timbru și timbru judiciar trebuie să fie suportate de partea căzută în pretenții doar în raport cu excedentul cotei prezumate de lege, adică cu 25,26% reprezentând diferența dintre cota stabilită (75,26%) și cota prezumată (50%). b. Critici privitoare la sentința civ. nr. 1. (acest motiv de apel se impune a fi cercetat doar în varianta subsidiară de la lit. a, căci în varianta principală anularea sentinței civ. 8543/201 atrage automat și anularea hotărârii subsecvente de îndreptare eroare materială).

Apelanta solicita admiterea apelului în baza art. 296 alin. l teza II C., schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1., în sensul respingerii sesizării din oficiu pentru îndreptare eroare materială, menținerea dispoziției privind admiterea completării de acțiune.

S. civilă nr. 1. dată de către instanța de fond prin care s-a admis, din oficiu, sesizarea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sent. civ. nr.

8. este nelegală, având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 281 C., în temeiul cărora a fost soluționată cererea de îndreptarea a erorilor materiale se referă la "greșeli materiale".

Nu pot face obiect al procedurii de îndreptare a erorii materiale greșelile de fond, așa cum greșit a apreciat prima instanță, acestea putând fi îndreptate numai prin intermediul căilor legale de atac.

Reținând acest aspect legal, sesizarea din oficiu de îndreptare, mai ales sub aspectul indicării altor cote de contribuție și alt cuantum al sultei, nu poate fi primită.

In înțelesul normei legale sus citate, pot fi îndreptate din oficiu greșeli asupra numelui, calității și susținerilor părților, fără ca aceste dispoziții (egale să poată fi extinse prin analogie la greșeli de judecată.

Pretinsele erori privind cotele de contribuție și cuantumul sultei nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 281 C Pr civ, situație față de care eventualele nereguli pot fi rezolvate prin promovarea căii de atac a apelului, ceea ce în fapt s-a și întâmplat în speța dedusă judecății.

In plus, așa cum a procedat instanța de fond s-a încălcat și principiul dezinvestirii care presupune că, după ce s-a adoptat soluția prin minută, nici o altă instanță nu mai poate reveni asupra acesteia inclusiv, prin aducerea unor argumente suplimentare sau prin motivare propriu- zisă, pentru că puterea sa jurisdicțională s-a epuizat, potrivit art. 258 C.

Intimatul I. C. V. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat cain baza dispozițiilor legale incidente in speța si a probelor dosarului sa se aprecieze ca fiind nefondate motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate de reclamanta parata reconvențională D. A. cu privire la sentința civila nr. 8543/(...) pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca, precum si motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate cu privire la sentința nr.

12.040./(...) hotărâre prin care in baza dispozițiilor art. 281 pct. l sirespectiv dispozițiile art. 281 indice 2 C., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din prima hotărâre, precum si completarea hotărârii.

Pe cale de consecința, urmare a respingerii ca nefondat a apelului, solicita sa se mențină soluția pronunțata de instanța de fond ca fiind legala si temeinica. Urmare respingerii apelului, a solicitat a se dispune obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata in apel, reprezentând onorar avocațial justificat cu chitanțele si facturile anexa la împuternicirile avocațiale depuse la dosar, pentru următoarele motive:

In primul motiv de apel se susține ca nulitatea sentinței este determinata de neconcordanta dintre minuta si dispozitivul îndreptat prin S. civila nr. 1..

Critica este nefondata deoarece:

In cauza, instanța de fond constatând din oficiu ca in soluția pronunțata la data de 24 iunie 2010 s-a strecurat o eroare de calcul cu privire la cuantificarea in bani a masei bunurilor comune supuse partajului si ca valoarea corecta era de 141.572 E. in loc de 139.786 E. cum greșit s-a calculat, eroare cu repercursiuni si asupra cotei de contribuție a pârtilor stabilita prin hotărârea respective, a procedat la îndreptarea erorii materiale - făcând o aplicare corecta a disp. art. 281 IV C.pr.civila - îndreptarea erorii respective fiind făcuta atât in sentința cat si in minuta /a se vedea fila 550 dosar unde se regăsește minuta îndreptată 1 data de 23 septembrie 2olo/

In contextul dat, nu se poate retine lipsa de identitate dintre conținutul minutei si hotărâre, atâta vreme cat minuta hotărârii corectate exista la dosar si este in concordanta totala cu dispozitivul Sentinței civile nr. 1. septembrie 201o.

Mai mult, in conformitate cu disp. art. 281 indice 2a C.pr.civila - îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in condițiile disp. art. 281-281 indice 2.

Totodată, instanța de fond constând ca nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de reclamanta prin completarea de acțiune - a procedat legal - in aplicarea disp.art.281 indice 2 pct. l C.pr.civila - luând acordul pârtilor in ședința de judecata din 23 septembrie 2010 - la completarea dispozitivului hotărârii cu privire la pronunțarea si asupra cererilor formulate prin completarea de acțiune respective acesta completare regăsindu-se de asemenea si iun minuta fila 550 dosar aferenta hotărârii pronunțate la data de 23 septembrie 2010.

De asemenea, este nefondata critica de nelegalitate si netemeinicie formulata la pct. a.2 din motivele de apel, in raport de care solicita soluția subsidiara a schimbării in parte a hotărârii apelate, sub aspectul stabilirii cotei de contribuție egala, recalcularea sultei si a cheltuielilor de judecata, deoarece:

Se susține in argumentarea acestei critici ca, fiind in procedura partajului de bunuri reglementata separat de art. 673 indice 1 - 673 indice

14 C.pr.civila. texte care cuprind norme imperative si de asemenea un principiu de baza - principiul unicității cotei de contribuție - instanța a adus hotărârea cu încălcarea acestor texte legale precum si a principiului enunțat la unicității cotei de contribuție atunci când a statuat ca părțile au cote diferite de contribuție la dobândirea doar a unor bunuri din comunitate si nu la comunitatea in ansamblu.

Argumentul invocat de apelanta si mai sus redat este nefundat, pentru următoarele considerente.

- Obiectul acțiunii si al acțiunii reconvenționale îl constituie partajului bunurilor comune dobândite de părți, foști soți, in timpul căsătoriei lor desfăcuta prin divorț, regimul juridic al acestei comunități si al partajului fiind cel instituit de disp. art. 30,respective art. 36 C. fam.

Potrivit art. 30 alin. l C. - bunurile dobândite in timpul căsătoriei de oricare din soți sunt bunuri comune de la data dobândirii lor.

Cea ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor comune se determina potrivit aportului adus la achiziționarea bunurilor. Acest aport poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv cu martori si prezumții indiferent de vreo mențiune din actul de achiziție a bunurilor.

Ajutorul dat de părinți la cumpărarea unui bun, se prezuma ca a fost dat in favoarea copilului lor, ceea ce reprezintă un aport al acestuia la achiziționarea bunurilor comune, ce trebuie avut in vedere la stabilirea cotei lui de contribuție.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. fam., "La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart intre soți, potrivit învoielii acestora. Daca soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotăra instanța de judecata".

In speța, instanța a făcut o corecta aplicare a acestor dispoziții legale

- raportat la poziția procesuala a celor doua părți precum si a probelor administrate in cauza - soluția sa fiind justificata atât legal cat si sub aspectul suportului probator.

A. este in afara oricărei discuții faptul ca:

- componenta masei bunurilor comune nu a fost contestata de părțile din litigiu;

- părțile nu si-au contestat contribuția egala la dobândirea bunurilor mobile, după cum nici a terenului din satul T. dobândit ca efect al donației acestui teren de către bunica paratului celor doi soți;

Ceea ce s-a contestat in cauza a fost contribuția egala a celor doi soți la dobândirea bunului imobil - apartamentul nr. 5 din str. M. E. - paratul prin acțiunea reconvențională formulată solicitând a se stabili o contribuție personala la dobândirea a acestui bun in procent de 96,66 % si a paratei de 3,34 %.

A. fiind problema litigioasa dintre părțile litigiului, au fost administrate toate probele solicitate de ambele părți - probe prin care reclamanta a tins sa facă dovada unei contribuții la dobândire egala de cate 1/2 parte fiecare, administrând proba cu martorii C. A. fila 192, L. I. fila 471 si D. I. fila 490 - încercând sa facă dovada ca ar fi fost ajutata de părinții săi cu o suma de 5000, respective 800 euro la cumpărarea bunului, precum si probe scrise - dovezi de venituri cu care a încercat sa facă dovada ca prețul apartamentului s-ar fi achitat din economii comune. A încercat sa facă dovada ca părinții săi au avut posibilități materiale pentru a o ajuta la cumpărarea apartamentului prin faptul ca aveau venituri din pensie, bani in banca si venituri din societatea comerciala a tatălui.

In dovedirea cererii reconvenționale, la solicitarea paratului, au fost administrate probe scrise - respective contractile de vânzare cumpărare, contracte autentice si provizorii a unor bunuri imobile, dovezi de venituri avute de subsemnatul in perioada dobândirii bunului. Dovadaîmprumutului la banca V. contractul de garanție imobiliara, dovada rambursării împrumutului la banca, dovada împrumutului de la sora mea din Spania si restituirea acestui împrumut, precum si proba cu martorii S. D. P., fila 193, C. P. F.t, fila 472, Ros C. L., fila 500.

Materialul probator la care a făcut trimitere mai sus, si care a fost in mod corect analizat de instanța fondului, duce la concluzia ca soluția instanței in ce privește problema cotei de contribuție a pârtilor la dobândirea apartamentului este corecta, temeinica si legala, fiind justificata de probațiunea pe care instanța fondului a analizat-o in considerentele hotărârii.

Pe cale de consecința, critica formulata hotărârii sub acest aspect este de asemenea nefondata solicitând a fi respinsa.

In ce privește aspectul invocat in apel privind valoarea terenului din

T. inclus in lotul reclamantei de 14.ooo E. - in loc de 7. E. cat era corect deoarece valoarea întregului teren din litigiu a fost stabilita la suma de

28.000 E. - in comunitate supusa partajului intre cei doi foști soți intrând numai cota de 1/2 parte din acest teren deci valoarea de 14.000 E. - susținerile apelantei sunt corecte - insa urmează sa se vada ca sulta finala la care paratul a fost obligat fata de reclamanta a fost corect calculata.

Raportat la limitele admiterii acțiunii reconvenționale soluția instanței de fond este adusa cu aplicarea corecta a disp.art.274 C.pr. civila privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

E. nefondat si motivul de nelegalitate invocat la pct. b din motivele de apel - deoarece asa cum a demonstrate mai sus - îndreptarea erorilor materiale precum si completarea dispozitivului hotărârii s-au făcut cu aplicarea corecta a disp. art. 281, respective 281 indice 2 si 281 indice 2a din C.pr.civila - erorile îndreptate prin S. civila nr. l2o40/201o nefiind erori de fond - greșeli de judecata - cum susține apelanta ci sunt erori materiale/de calcul, pe de o parte, iar pe de alta parte o completare a dispozitivului hotărârii cu privire la capetele de cerere asupra cărora instanța a omis a se pronunța - cu aceasta completare a dispozitivului părțile au fost de acord, acest acord fiind exprimat in ședința publica din

23 septembrie 201o.

Pr in dec iz ia c iv il ă nr. 213/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta D. A. M., împotriva sentinței civile nr. 8543/(...) și a sentinței civile nr. 1., pronunțate în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care au fost schimbate în parte.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri, în valoare totală de 127.572 euro:

- apartamentul nr. 5 din imobilul situat în C.-N., str. M. E., nr. 46, et. 2, jud. C., în valoare de 110.000 euro;

- cota de 1/2 parte din terenul situat în sat T., com. F., înscris în CF nr. 416 T., cu nr. top 854/2/1, în valoare de 14.000 euro;

- bunuri mobile: mobila (mobila de bucătărie 2500 lei, mobila sufragerie 5000 lei, mobila dormitor 4000 lei, mobila dormitor în camera mare 3500 lei), în valoare totală de 3572 euro.

S-a constatat că la dobândirea bunurilor comune reclamanta a avut o contribuție de 27,11 %, iar pârâtul de 72,89 %.

A fost menținută soluția privind sistarea comunității de bunuri, prin atribuirea în natură a loturilor, cu schimbarea valorii loturilor, respectiv:lotul I atribuit pârâtului în valoare de 1. euro; lotul II atribuit reclamantei în valoare de 7000 euro.

A fost obligat pârâtul să plătească sultă în favoarea reclamantei, în sumă de 27.585 euro.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului taxa judiciară de timbru în sumă de 2454,50 lei, compensând celelalte cheltuieli de judecată de la fond.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligat intimatul să plătească apelantei cheltuieli de judecată în apel în sumă de 803,20 lei.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în apel în sumă de 1353,60 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată din apel, până la concurența sumei de 803,20 lei, urmând ca, în final, apelanta să plătească intimatului suma de 550,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând apelul, T. a reținut următoarele:

„Primul motiv de apel, privind nulitatea sentintei nr. 8543/(...), pentru neconcordanta dintre minuta si dispozitivul indreptat prin sentinta nr. 1., nu poate fi primit, intrucat sentinta nr. 8. are minuta sa, la fila 539, identica cu dispozitivul acestei sentinte, iar sentinta nr. 1. are minuta la fila 550, minuta care este identica cu dispozitivul.

Desigur ca minuta si dispozitivul celei de-a doua sentinte nu mai sunt identice cu minuta si dispozitivul primeia, tocmai pentru ca prin ce-a doua s-a dispus modificarea primeia.

Nici sustinerile apelantei privind nelegalitatea modificarii primei hotarari pe calea prev. de art. 281 C. nu pot fi primite, intrucat prima instanta a aplicat corect prevederile art. 281 C., erorile sesizate in cuprinsul primei sentinte fiind erori de calcul, deci constituie erori prevazute de art. 281 C.

De asemenea, completarea de dispozitiv a fost dispusa in mod corect, dat fiind ca instanta a omis sa se pronunte asupra unor cereri, acest procedeu fiind permis de disp. art. 281 ind. 2 C.

Criticile aduse de catre apelanta cu privire la solutia primei instante asupra cotei de contributie in dobandirea bunurilor comune, sunt intemeiate in parte, dupa cum urmeaza:

Desigur ca, asa cum a aratat apelanta, cota de contributie se stabileste la intreaga comunitate de bunuri, dar pentru calcularea cotei de contributie, se are in vedere fiecare bun in parte, modul de dobandire si valoarea acestuia din comunitatea de bunuri.

A., in speta, sotii au dobandit bunurile mobile indicate in dosarul de fond, in valoare totala de 3.572 euro, stablita de comun acord, avand contributii egale la dobandirea acestora, fapt necontestat.

De asemenea, partile nu au contestat ca au dobandit impreuna cota de ½ parte din terenul situat in T., deci si in privinta acestui imobil se are in vedere contributia egala. Valoarea intregului teren de 3500 mp din CF

416 T. este de 28.000 euro, astfel cum se arata in expertiza intocmita la fond (f. 253). Deci, ½ parte din teren, cu cat au fost gratificati sotii, valoreaza 14.000 euro. T. observa aici ca prima instanta a omis a observa ca pretul stabilit in expertiza privea intregul teren de 3500 mp si nu doar partea de ½ din acesta, astfel ca se retine ca intra in comunitatea de bunuri doar valoarea a 1750 mp., adica 14.000 euro.

Sotii au mai dobandit in timpul casatoriei apartamentul nr. 5 si garajul din C.-N., str. M. E., nr. 46, in valoare totala de 110.000 euro.

A., bunurile din comunitatea de bunuri insumeaza 127.572 euro

(3.572 + 14.000 + 110.000).

Cu privire la apartamentul nr. 5 de pe str. M. E., partile nu s-au pus de acord asupra cotelor de contributie.

Din ansamblul probelor administrate in cauza (interogatorii, declaratii de martori si inscrisuri), tribunalul retine ca acest apartament a fost cumparat cu suma obtinuta din vanzarea primului apartament dobandit in timpul casatoriei, de pe str. G., la care s-a adaugat o diferenta de pret. A., pentru stabilirea contributiei adusa la dobandirea imobilului de pe str. M. E., prezinta relevanta modul de dobandire a apartamentului de pe str. G., precum si a diferentei de pret.

In privinta apartamentului de pe str. G., tribunalul apreciaza ca prima instanta a retinut in mod corect ca paratul a avut o contributie mai mare, intrucat a primit sume de bani de la parintii sai. A., pretul achitat de parti a fost de 38.500 euro, din care 13.500 euro credit bancar de la V. D. martorului S. D. P., vanzatorul apartamentului, ca a primit de la mama paratului suma de 2.000 euro si apoi de la parintii paratului suma de

23.000 euro, bani ce proveneau din vanzarea unui teren, este sustinuta de celelalte probe administrate in cauza si anume contractele de vanzare- cumparare a unor terenuri detinute de bunica paratului. In schimb, sustinerile apelantei reclamante ca ar fi primit bani de la parintii ei nu pot fi primite, intrucat nu s-a facut dovada ca parintii ei au avut sume importante de bani, decat prin declaratiile unor martori care au aratat ca au imprumutat tatalui reclamantei niste bani, pentru ca fiica lui sa-si cumpere apartament. Aceste declaratii au fost in mod corect inlaturate de catre prima instanta, intrucat nu s-a facut dovada imprumutului conform art. 1191 Cod civil si nu sunt sustinute de alte probe de la dosar.

T. retine asadar ca din valoarea apartamentului de pe G., de 38.500 euro, 13.500 euro au fost comuni, iar 25.000 euro au fost proprii ai paratului.

A. cum a retinut prima instanta, apartamentul de pe G. a fost vandut, de fapt, cu suma de 43.700 euro, bani folositi la cumpararea apartamentului de pe str. M. E., care a costat 53.500 euro. Diferenta dintre

53.500 euro si 43.700 euro, adica 9.800 euro, a provenit din veniturile comune ale sotilor, astfel cum a recunoscut paratul la interogatoriu. De altfel, in conditiile in care pretul nu a fost achitat integral, ci in rate (asa cum a declarat martorul de la care au cumparat, C. P. F.), rezulta ca cei doi soti nu detineau suma necesara la momentul incheierii contractului, deci sustinerile paratului ca a folosit suma de 15.000 euro trimisa de sora sa, nu se verifica.

A., la intreaga comunitate de bunuri, in valoare totala de 127.572 euro, cota de contributie a reclamantei a fost de 27,11%, iar a pârâtului de

72,89%, luandu-se in considerare dobandirea cu contributii egale a bunurilor mobile in valoare de 3572 euro si a terenului de 14.000 euro si contributia mai mare a paratului la dobandirea primului apartament de pe str. G., raportata la valoarea actuala a apartamentului de pe str. M. E., de

110.000 euro. A., la apartamentul de pe str. G., paratul a avut o contributie de 82,46% (25.000 euro + ½ din 13.500 = 31.750 din 38.500). Acest procent, raportat la suma incasata pe acel apartament, de 43.700euro, a reprezentat 36.035 euro = contributie proprie la apartamentul de pe str. E. Din pretul de 53.500 euro, aceasta suma a reprezentat 76,51%. Raportand acest procent la valoarea actuala, de 110.000 euro, rezulta contributia paratului de 84.161 euro la apartament + 1.786 euro (½ din bunurile mobile de 3.572 euro) + 7.000 euro (1/2 din terenul de 14.000 euro), in total 92.947 euro, care din valoarea masei partajabile, de 127.572 euro, inseamna 72,89%.

T. apreciaza corecta soluția prime instante privind sistarea comunitatii de bunuri, prin atribuirea in natura a loturilor, dar constata ca lotul I, atribuit paratului, are valoarea de 1. euro, iar lotul II, atribuit reclamantei, are valoarea de 7000 euro.

In consecinta, raportat la cota de contributie a reclamantei si la faptul ca i se atribuie acesteia lotul in valoare de 7.000 euro, sulta ce se cuvine reclamantei este de 27.585 euro.

In ce priveste cheltuielile de judecata de la fond, tribunalul retine ca taxa de timbru a fost stabilita la cota contestata (f. 94), dar din aceasta, paratul a avut castig de cauza doar partial, astfel ca se va avea in vedere la cheltuielile de judecata puse in sarcina reclamantei doar partea castigata, raportata la taxa de timbru achitata la fond. In consecinta, reclamanta va fi obligata sa plateasca paratului taxa judiciara de timbru in suma de

2454,50 lei, cu compensarea celorlalte cheltuieli de judecata de la fond.

Fata de aceste considerente si in temeiul art. 296 C., apelul urmeaza a fi admis in parte, cu schimbarea in parte a solutiei primei instante, in sensul celor aratate mai sus si cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

In baza art. 274 C., intimatul va fi obligat sa plateasca apelantei cheltuieli de judecata in apel in suma de 803,20 lei, reprezentand 10% din cheltuielile cu taxa de timbru si onorariul avocatial, aferenta partii in care s-a admis apelul, iar apelanta va fi obligata sa plateasca intimatului cheltuieli de judecata in apel in suma de 1353,60 lei, reprezentand 90% din onorariul avocatial (f. 21, 35). In consecinta, cheltuielile de judecata din apel vor fi compensate pana la concurența sumei de 803,20 lei, urmând ca, in final, apelanta sa plateasca intimatului suma de 550,40 lei, reprezentand cheltuieli de judecata in apel";.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D. A. M., solicitând, în principal, în temeiul art. 299, art. 312 alin. 3 și 5 C., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași T., iar în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 299 rap. la art. 312 alin. 1, 2 și 3 C., admiterea recursului, modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii apelului în totalitate, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile nr. 8. și a sentinței civile nr. 1., pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul stabilirii cotei de contribuție egală și recalculării sultei, în sensul admiterii acțiunii principale precizate și completate exercitată de reclamantă și a admiterii în parte a cererii reconvenționale a pârâtului, după cum urmează:

- să se stabilească cota de contribuție, în raport de totalitatea bunurilor imobile și mobile, ca fiind de 50% (contribuție egală și comună) pentru reclamantă și pârâtul reconvențional;

- cu obligarea pârâtului la plata sultei de 56.786 E. (1/2 din valoarea totală a bunurilor de 127.572 euro, din care s-a scăzut contravaloarea terenului atribuit de către cele două instanțe, în natură, către reclamantă,în valoare de 7.000 euro) în favoarea reclamantei, cu solicitarea ca instanța să stabilească și termenul de plată a sultei de 30 zile de la data pronunțării deciziei irevocabile.

- să se înlăture dispozițiile din decizie privind cheltuielile (compensate și necompensate) de judecată de la fond și apel, cu consecința obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din ambele stadii procesuale.

- păstrarea din decizia recurată a celorlalte dispoziții cu consecința

Înlăturării dispoziției privitoare la constatarea contribuției diferențiate de

27, 11 % pentru subsemnata recurentă și 72,89% pentru intimatul I. C.

- cu cheltuieli de judecată în faza de recurs, justificate la termenul legal.

În motivarea recursului, reclamanta recurentă a arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, după cum urmează:

În ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere la instanța de apel - Tribunalul Cluj, un prim motiv de recurs îl constituie faptul că soluția adnotată apare ca nesusținută de un material probatoriu complet și suplimentat în apel, nefiind desăvârșită cercetarea fondului pricinii, ceea ce impune casarea deciziei atacate de pe temeiul art. 312 alin. 5 C.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 312 alin. 3 ultima teză C.,

"casarea hotărârii atacate se pronunță în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi".

Conform teoriei și practicii judiciare în materie, neadministrarea tuturor probelor necesare cercetării fondului cauzei are drept consecință casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, insuficienta motivare a deciziei, în sensul verificării criticilor aduse hotărârii, și de a răspunde acestora are drept consecință casarea deciziei cu trimitere (Decizia nr. 1224/2004 a C.A. C. - codul de procedură civilă comentat și adnotat, M. Tăbârcă și Gh. B. pag. 890).

Ab initio, se precizează că instanța de contencios european a drepturilor omului indică că în ipoteza în care statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale articolului 6 din Convenție fiind aplicabile (cauza Blandeau c. Franței, H. din (...) și cauza Gregorio de A. c. P., H. din (...)).

În dreptul național, conform art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 1

C., exigența motivării impune prezentarea coerenta si efectiva a examenului critic al magistratului de natura sa susțină rezultatul deliberării, dar si concordanta argumentelor cu aspectele deduse in judecata de către parte.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția E.peană a Drepturilor Omului, include printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate";, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea, H. CEDOdin (...) în cauza Albina contra României și H. CEDO din (...) în cauza G. contra României).

Or, in cauză, deși instanța de apel a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, este de remarcat că nicio susținere din motivele de apel nu a fost cercetată, nicio probă depusă în apel (declarații de martori, centralizator, script olograf, bilanțuri contabile) sau administrată în apel (interogatoriile suplimentare ale părților) nu au fost luate în considerare si nu au servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care in final nu s-au fundamentat pe o stare de fapt stabilita cu certitudine.

In aceste condiții, omisiunea T. C. de a verifica atât susținerile din motivele de apel, cât si probatoriul suplimentar, echivalează, in esență, cu nesoluționarea pricinii într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri concrete a probelor cauzei.

Din această perspectivă, cauza nu a fost soluționată in mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din Convenția E.peană a Drepturilor Omului, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor decizorii si răspunsul său la apărările și argumentele principale ale reclamantei, așa încât, potrivit art. 312 alin. 3 C., decizia recurată se impune a fi casată.

O analiză reală a probelor existente la dosarul cauzei determinau instanța de apel să constate că cele reținute de instanța de fond nu se bazează pe probele administrate în cauză. La fel ca și instanța de fond, instanța de apel analizează bunurile și cotele de contribuție asupra acestora în mod distinct și nu pe întreaga masă a bunurilor de împărțit, chiar dacă se subliniază: "desigur că, așa cum a arătat apelanta, cota de contribuție se stabilește la întreaga comunitate de bunuri, dar pentru calcularea cotei de contribuție se are în vedere fiecare bun în parte, modul de dobândire și valoarea acestuia, din comunitatea de bunuri".

E. imperios necesar a se intra în cercetarea fondului, respectiv a se analiza toate probele existente deja la dosarul cauzei, atât la fond, cât și în apel. Instanța de apel, la fel ca și instanța de fond, a ajuns la o cotă de contribuție mult mai mare pentru imobilul din str. M. E., pornind de la darurile manuale pe care intimatul le-ar fi primit de la părinții lui. În realitate, din actele existente la dosarul cauzei rezultă doar o contribuție de

9.000 E. pe care ar fi primit-o pârâtul de la bunica paternă, ceea ce determină o cu totul altă cotă de contribuție (cele două antecontracte de vânzare-cumpărare existente la fila 51, 52 dosar fond, și contractul de vânzare-cumpărare de la fila 53, 54 este încheiat în anul 2007, cu 3 ani după dobândirea celor două apartamente situate pe str. G. și str. M. E.).

În plus, instanța de apel nu a analizat deloc probele depuse de către reclamantă, respectiv, înscrisul olograf de la fila 41 dosar T., prin care îi mulțumește tatălui său pentru suma de 11.000 euro; bilanțul și balanța aferente anilor 1999-2006 de la filele 44-130 dosar T., din care rezultă veniturile părinților reclamantei și posibilitatea acestora de a-i sprijini pe soți în dobândirea bunurilor comune; adresele de la V. din care rezultă sumele pe care reclamanta le-a achitat personal după despărțirea în fapt - centralizator fila 39-40 dosar T. și nu a analizat și coroborat răspunsurile la interogatoriile suplimentare administrate în apel, filele 143, 148 dosar T..

Pe de altă parte, se impune administrarea unor noi probe, aspect care nu este posibil în recurs. Pentru a dovedi modul în care s-au folosit banii ce au reprezentat contravaloarea terenurilor vândute de către bunica paternă a intimatului, instanța, după casare, va trebui să efectueze adrese la P. B., Casa de pensii C. și ITM C. pentru a proba faptul că părinții pârâtului-intimat au construit în perioada supusă analizei o casă în satul S., deși în aceeași perioadă fosta soacră a reclamantei era pensionată de boală, iar fostul socru era muncitor, amândoi având venituri foarte modeste, care determină imposibilitatea construirii unei astfel de case din venituri proprii.

Având în vedere că în calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt si nici rediscutarea probatoriului administrat, recursul fiind o cale extraordinară de atac, singura soluție care se impune este casarea cu trimitere spre rejudecare T. C.

Rezultă, așadar, arată recurenta, din examinarea considerentelor hotărârii criticate, că instanța de apel, deși avea obligația analizării și interpretării probatoriilor administrate de părți în susținerea fiecăreia dintre apărările dezvoltate, relative la condițiile achiziționării bunurilor, modalitățile de plată a prețului lor sau sursele din care au provenit banii utilizați în acest sens, a omis să facă vreo referire la susținerile distincte ale recurentei privind ajutorul financiar al părinților săi, coroborate cu celelalte susțineri și aspecte necontestate, precum și plata lunară a creditului de către reclamantă după despărțirea în fapt (luna iulie 2006) și până azi, care însumează suma de 2.685 E., veniturile salariale pe toată durata căsătoriei, bursele acesteia, participarea la alegerile locale, munca în gospodărie a reclamantei.

Or, potrivit art. 295 C., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probatoriului administrat deja în fața primei instanțe, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

În apel, instanța a îngăduit depunerea de înscrisuri (f.17-20, 39-40,

41, 44-148) prin care a fost dovedit aportul egal la achiziționarea bunurilor supuse partajului și a fost administrat suplimentar interogatoriul (f.143-

148), însă aceste probe au fost „uitate"; a fi coroborate cu probele deja administrate.

Așa fiind, prin acest procedeu se concluzionează că apelul pe care "l- a soluționat" Tribunalul Cluj nu a fost examinat în mod echitabil, fiind respinse de plano toate argumentele și apărările reclamantei, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6.1 din Convenția E.peană a Drepturilor Omului.

În cauza de față, prin maniera redată s-a încălcat și principiul egalității de arme promovat de C. R. la acest principiu instanța internațională precizează că "exigența legalității armelor în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele în condiții în care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale" (a se vedea, hotărârea nr. 27 din octombrie 1993, Dombo Beheer BV v. Olanda).

Cu privire la motivul de recurs prin care se solicită modificarea în parte a Deciziei civile nr. 2., recurenta a precizat că, din aceastăperspectivă, decizia pronunțată în apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs circumscris art. 304 pct. 9 C.

Tribunalul Cluj a aplicat eronat art. 30 C. fam., potrivit căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data dobândirii lor. E. adevărat că, așa cum a arătat mai sus, intimatul ar fi putut să primească de la părinții lui suma de 9.000 euro proveniți din vânzarea de către bunica paternă a terenurilor menționate în antecontractele de vânzare-cumpărare, însă nu există nicio probă din care să rezulte cu certitudine că acești bani au constituit parte din prețul apartamentului de pe str. G. și ulterior de pe str. E.

Din declarația martorului S. rezultă doar că suma de 25.000 euro i-a fost înmânată de părinții pârâtului și că i s-ar fi spus că aceștia provin din vânzarea unui teren al părinților pârâtului, dar această declarație nu este coroborată cu niciun alt mijloc de probă, și nici nu dovedește că banii au fost ai părinților intimatului. E. la fel de adevărat că reclamanta a primit sume de bani de la părinții săi, așa cum rezultă din înscrisurile de la fila

163 dos. fond, fila 41 dos. Trib. și din declarațiile martorilor D. I. și L., f.

471, f. 490 dosar fond.

E. de remarcat faptul că instanța de apel, în mod greșit a reținut că prima instanță a înlăturat în mod corect declarațiile martorilor reclamantei, având în vedere că nu s-a făcut dovada împrumutului conform art. 1191 C. civ. și că aceste declarații nu sunt susținute de alte probe de la dosar.

În realitate, în materia partajului se poate dovedi cu orice mijloc de probă chiar și un împrumut, de esența împrumutului fiind predarea banilor și nu încheierea în formă scrisă, interesând acordul părților pentru predarea-primirea sumelor împrumutate, așa încât textul legal nu este incident în cauză, legea recunoscând posibilitatea dovedirii cotelor de contribuție inclusiv cu martori și prezumții.

De asemenea, instanța de apel a aplicat eronat textele legale din procedura partajului de bunuri reglementată separat - art. 673^{1 -67314 C., care cuprind norme imperative și principiul de bază, respectiv, principiul unicității cotei de contribuție.}

Pe baza acestui din urmă principiu, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș, în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitatea de cote adică prin diferențierea cotei în raport de anumite categorii de bunuri (a se vedea, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție).

E. incontestabil că în prezenta cauză masa comunității cuprinde două bunuri imobile și mai multe bunuri mobile enumerate în mod individual la f. 76 și f. 102 dosar fond, așa încât pentru stabilirea contribuției părților trebuie privită în ansamblu determinarea cotei de contribuție. În cauză s-au administrat probatorii doar pentru a se dovedi așa zisa contribuție majoră a pârâtului la dobândirea apartamentului și garajului aferent, în timp ce pentru teren și celelalte bunuri mobile s-a recunoscut - fără niciun fel de probatoriu - de către intimatul I. C. contribuția de 1/2 parte la dobândirea bunurilor, recunoaștere făcută prin acțiunea reconvențională, răspunsurile la interogatoriu consemnate în încheierea ședinței publice din (...) și neformularea vreunei poziții procesuale față de bunurile mobile din cererea completatoare (f. 76 dosar fond).

În lipsa altor probe din care să rezulte că unul din soți, în speță pârâtul-intimat, a avut o contribuție mai mare la achiziționarea unor bunuri mobile, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și deci, împărțirea urmează a se face, de asemenea, în părți egale.

A., contrar statuărilor celor două instanțe, apreciază recurenta, că și asupra contribuției la bunul imobil (apartamentul și garajul aferent supuse partajului) urmează a se decide ca fiind egală și comună, prin raportare la principiul unicității mai sus enunțat.

Se impunea a se da eficiență, față de recunoașterile (recunoaștere făcută prin acțiunea reconvențională, răspunsurile la interogator consemnate în încheierea ședinței publice din (...) și neformularea vreunei poziții procesuale față de bunurile mobile din cererea completatoare) pârâtului cu privire la cota de jumătate, prezumție stabilită de art. 30 C. fam., pentru stabilirea cotei egale și comune, luând în considerare și aspectele necontestate, precum plata lunară a creditului de către reclamantă după despărțirea în fapt (luna iulie 2006) și până la zi, care însumează 2.685 E., veniturile salariale pe toată durata căsătoriei, bursele reclamantei, participarea acesteia la alegerile locale, munca în gospodărie.

Chiar dacă în cauză au fost încuviințate probe testimoniale pentru ambele părți, că în faza deliberării, când instanțele au atributul de a corobora toate probele pe care să le mențină, sau după caz, să le înlăture - se impune a fi cercetate deopotrivă probele depuse de ambele părți în dosar, sens în care și pentru reclamantă solicită a se avea în vedere, contrar opiniei primei instanțe, dovezi privitoare la ajutorul dat de părinții acesteia reprezentând sume de bani, cât și faptul că ambii soți au fost salariați pe durata mariajului având venituri satisfăcătoare, reclamanta beneficiind și de venituri suplimentare.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată, p âr âtul in timat I. C. V. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a reprodus dispozitivul deciziei recurate, argumentele soluției instanței de apel, criticile invocate de reclamanta recurentă prin propriul recurs, apreciind că recursul este vădit nefondat, întrucât primul motiv de nelegalitate, care vizează soluția casării cu trimitere pentru o noua judecata pe fond a cauzei, in cadrul căreia sa se întregească probațiunea administrată deja și, totodată, sa se facă o noua reapreciere a probelor si stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reținuta de cele doua instanței inferioare - soluție solicitata prin prisma dispozițiilor art. 299 raportat la dispozițiile art.312 alin.3 si 5 C. -, nu poate fi primit având in vedere faptul ca recursul urmează a fi soluționat in limitele motivelor de recurs formulate de recurenta si in raport de textele legale invocate în susținerea acestor motive, impunându-se a se constata că, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 C., text invocat ca prim motiv de recurs, casarea hotărârii se poate dispune pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct. 1, 2, 3, 4 si 5, precum si in toate cazurile in care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fara a intra in cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi; ipoteza vizata de recurenta, care solicita casarea cu trimitere prin prisma alin. 5 din art. 312 C., nu este prezentă în cauză.

In aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 coroborat cu dispozițiile art.305 C., jurisprudența este unitara in sensul ca in recurs sunt inadmisibile probe noi, altele decât înscrisurile, fără a distinge intre judecata recursului propriu-zis si rejudecarea in fond, ce urmează unei casări - cu reținere, soluție pe care recurenta nu o solicita.

De asemenea, s-a statuat in mod constanta ca stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond si apel, iar nu al instanței de recurs, care in activitatea judiciara are rol de instanța de control judiciar altfel aceasta instanța s-ar transforma intr-o a treia instanța care sa judece latura faptica a procesului in compunere de trei judecători prin hotărâre irevocabila. A. a fost si rațiunea pentru care motivele de recurs prevăzute de pct. 10 și 11 din art. 304 C., au fost abrogate.

In ce privește casarea cu trimitere, reglementata de alin.5 art.312 C., soluția este posibila numai in cazurile limitative prevăzute de acest text, si anume : când instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra in cercetarea fondului; instanța a lăsat nesoluționat un capăt de cerere; a soluționat litigiul in baza unei excepții cu efect peremptoriu; intrarea sau neintrarea in cercetarea fondului se raportează la cuprinsul soluției pronunțate, iar nu din motivarea ori nemotivarea unei soluții din care rezulta totuși, in mod evident rezolvarea pe fond a cauzei cele doua concepte nemotivarea soluției si nesoluționarea fondului sunt concepte total diferite.

Jurisprudența a statuat in mod constant in sensul ca numai in situația in care soluția pronunțata este una pur formala, nesusținuta de probațiune, care sa facă posibil controlul judiciar, fiind necesara administrarea de probe noi, este prezenta ipoteza necercetării fondului cauzei, care sa atragă soluția casării cu trimitere.

Nu sunt prezente nici celelalte ipoteze prevăzute de art. 312 alin. 5 C. pr. civ., respectiv, când judecata s-a făcut in lipsa părții care nu a fost regulat citata, atât la administrarea probelor, cat si la dezbaterea în fond a cauzei; când instanța a cărei hotărâre este recurată nu era competentă.

In speța, arată intimatul prin întâmpinare, recurența susține ca ar fi prezenta prima ipoteza, respectiv instanța a soluționat procesul fără a intra in cercetarea fondului.

A. susținere a recurentei nu poate fi primită, atâta vreme cât in fața instanței de fond au fost administrate toate probele solicitate de părți, cererile de probațiune formulate de acestea au fost integral admise si probele administrate, in apel fiind solicitata întregirea probațiunii in baza dispozițiilor art. 95 alin. l C., de asemenea probele au fost admise si administrate, in totalitate, susținerea recurentei in sensul ca s-ar impune administrarea de noi probe in scopul stabilirii unei alte stări de fapt decât cea reținuta de instanța de apel, a cărei hotărâre face obiectul recursului, nu poate fi primita,deoarece excede ipotezelor vizate de legiuitor in textul art. 312 pct. 3 si 5 C.

In același timp, atâta vreme cat instanța de apel s-a referit in motivarea soluției sale la legalitatea soluției instanței de fond cu privire la starea de fapt reținuta in raport de probele administrate in fata sa, cu referire la contractile provizorii de vânzare-cumpărare a terenurilor aparținând bunicii pârâtului și la folosirea banilor respectivi pentru achitarea prețului apartamentului din str. G. si, de asemenea, motivat si pe faptul ca probațiunea administrată la solicitarea reclamantei recurente nus-a dovedit a fi concludenta prin prisma dispozițiilor art. 1191 C.civ., nu se poate retine ca instanța de apel nu si-a motivat soluția si nu a răspuns motivelor de apel formulate, care in esența sunt cele care sunt invocate si in prezentul recurs.

De altfel, probele scrise depuse de recurenta in apel sunt aceleași cu cele depuse in fata instanței de fond si, de asemenea, declarațiile de martori sunt cele administrate in faza de fond, in apel fiind administrat in pus un supliment de interogator al părților.

Or, instanța de apel a cenzurat soluția instanței de fond tocmai prin prima acestei probațiuni.

Raportat la considerentele de ordin teoretic care sunt incidente la situația din speța, intimatul solicită prin întâmpinare a se stabili că acest motiv de recurs este nefondat si, pe cale de consecința, se impune a fi respins.

Cel de al doilea motiv de recurs, prin care se invocă nelegalitatea soluției instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C., este nefondat, apreciază intimatul prin întâmpinare, deoarece cele două ipoteze reglementate de acest text legal - hotărârea este lipsita de temei legal - respective considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor de drept care susțin rezolvarea data litigiului; hotărârea a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii - nu sunt întrunite în speță.

Instanța de fond, cât si cea de apel au soluționat litigiul aplicând in mod corect dispozițiile art.30, respectiv 36 din C. fam., raportat la situația de fapt conturata de probațiunea administrată in cauza, probațiune prin care prezumția relativa, referitoare la contribuția egala a soților la dobândirea comunității, a fost răsturnata prin probele administrate.

În cauză, soluția a fost adusa si cu respectarea principiilor consacrate de literatura si practica judiciară in materie in aplicarea dispozițiilor legale mai sus evocate, principii potrivit cu care cota care se cuvine fiecărui soț din masa bunurilor comune se determina potrivit aportului concret adus de fiecare la achiziționarea bunurilor. Acest aport poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv martori si prezumții indiferent de vreo mențiune din actul de achiziție al bunurilor.

Ajutorul dat de părinți la cumpărarea unui bun se prezuma ca a fost dat in favoarea copilului lor, ceea ce reprezintă un aport al acestuia la achiziționarea bunurilor comune ce trebuie avut in vedere la stabilirea cotei lui de contribuție.

In consecință, raportându-se la probele scrise si testimoniale administrate in cauza, cu privire la cumpărarea apartamentului din str. G., instanța de apel a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor art. 30 si respectiv, art. 36 C. fam..

In ce privește susținerea ca instanța de apel a pronunțat soluția cu încălcarea dispozițiilor art. 673 indice 1 - art. 673 indice 14, care consacra principiul unicității cotei de contribuție, de asemenea critica este nefondata, întrucât textele respective reglementează procedura speciala a partajului, iar nu consacra cota egala de contribuitei din cadrul comunității de bunuri. În baza acestor texte instanțele care au de soluționat acțiuni de partaj, bunuri comune, sau alte genuri de coproprietate, au obligația de a stabili cotele de proprietate ale copărtașilor anterior dispunerii partajului, ceea ce instanța de apel in mod legal a făcut, raportând cotele finale reținute la întreaga masa a bunurilor comune,dispunând partajul cu respectarea si aplicarea corecta a textelor legale la care face referire recurenta.

R. este nefondat.

M.ivele de recurs expuse de recurentă în memoriul de recurs pot fi circumscrise în două categorii: o primă categorie conține acele critici din memoriul de recurs prin care se solicită instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 C., și care vizează soluția de casare a deciziei recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal; o a doua categorie vizează soluția de modificare în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii în totalitate a apelului reclamantei și a schimbării sentinței primei instanțe în parte, sub aspectul stabilirii unei cote de contribuție egală a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune, respectiv, recalcularea sultei în funcție de această cotă de contribuție egală.

În ceea ce privește prima categorie a motivelor de recurs, cea care vizează soluția de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare și care afirmativ a fost întemeiată de către recurentă pe prevederile art. 312 alin. 3 și 5 C., Curtea constată următoarele:

Dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 C. sunt imperative și de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că ipotezele reglementate în cele două aliniate ale art. 312 C. nu pot fi extrapolate și la alte situații decât cele expres prevăzute în aceste texte legale.

A., art. 312 alin. 3 teza I C. prevede că modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C., iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 C., casarea putând fi dispusă și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Teza a II-a a art. 312 alin. 3 C. are în vedere ipoteza în care sunt găsite întemeiate mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, ipoteză în care instanța de recurs urmează să caseze în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecată unitară.

Art. 312 alin. 5 C. are în vedere ipoteza în care, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, ipoteză în care, instanța de recurs, după casare, va trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată (sau altei instanțe de același grad).

Recurenta s-a prevalat de prevederile art. 312 alin. 3 teza finală și art. 312 alin. 5 C. pe motiv că soluția instanței de apel nu este susținută de un material probatoriu complet, că nu au fost administrate toate probele necesare cercetării fondului cauzei, ceea ce, în opinia recurentei, ar avea drept consecință casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu alte cuvinte, recurenta invocă o necercetare a fondului cauzei, grevată pe o insuficientă administrare a probelor ce se impuneau, ipoteză care s-ar circumscrie prevederilor art. 312 alin. 3 teza I parte finală C., respectiv, „. a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intraîn cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi";.

Drept urmare, pentru incidența în cauză a casării cu trimitere pentru rejudecare, întemeiată pe dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I parte finală C., este necesară întrunirea unei duble cerințe, și anume, instanța a cărei hotărâre este recurată să nu fi intrat în cercetarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, să fie necesară administrarea de probe noi, administrare care nu se poate face înaintea instanței de recurs.

Doctrina și jurisprudența au fost unanime în a aprecia că prin necercetarea fondului cauzei se are în vedere ipoteza în care nu se soluționează fondul pretenției deduse judecății, instanța limitându-se la a soluționa cauza pendinte ca urmare a reținerii incidenței în cauză a vreunei excepții, excepție care face de prisos cercetarea fondului (autoritate de lucru judecat, prescripție extinctivă, lipsa interesului, lipsa calității procesuale, etc.).

Or, în speță, nu se poate vorbi, așa cum nefondat apreciază recurenta, despre o necercetare a fondului cauzei de către instanța de apel.

S-a susținut de către recurentă că nu au fost administrate de către instanța de apel toate probele necesare cercetării fondului cauzei și că, această omisiune a instanței de apel ar atrage incidența în cauză a prevederilor art. 312 alin. 3 teza I parte finală C., respectiv, s-ar impune casarea hotărârii întrucât este necesară administrarea de noi probe, probe expres menționate de recurentă în memoriul de recurs.

Curtea constată că nimic nu se opunea ca reclamanta să solicite și să insiste în fața instanței de fond, și mai apoi, în fața instanței de apel, în administrarea acestor probe - respectiv, efectuarea unei adrese la P. B., Casa de pensii C. și ITM C., pentru a proba faptul că părinții pârâtului- intimat au construit în perioada supusă analizei o casă în satul S., deși în aceeași perioadă fosta soacră a reclamantei era pensionată de boală, iar fostul socru era muncitor, amândoi având venituri foarte modeste, care determină imposibilitatea construirii unei astfel de case din venituri proprii

-, știut fiind că, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 și 2 C. proc. civ. partea este cea care dispune de propriul său proces, după cum consideră de cuviință.

Din simpla lecturare a considerentelor deciziei recurate, rezultă cu evidență faptul că instanța de apel a făcut o cercetare și o analizare amănunțită a tuturor probelor administrate în cauză, atât a celor administrate în fața primei instanțe, cât și a probatoriului suplimentar administrat în fața instanței de apel, respectiv, înscrisuri emanând de la bănci, bilanțuri contabile (f. 39-130 dosar apel), interogatoriul intimatul I. C. (f. 143-144 dosar apel), interogatoriu luat reclamantei apelante (f. 145-

148 dosar apel), etc.

Față de ansamblul vast al probațiunii administrate în cauză, îndeosebi în fața primei instanțe, suplimentat apoi în fața instanței de apel, în măsura în care această suplimentare s-a impus prin raportare la prevederile art. 295 C. rap. la art. 129 alin. 4 C., nu se poate imputa instanței de apel faptul că nu a administrat toate probele necesare și că prin această neadministrare de probe nu ar fi cercetat fondul cauzei.

Se constată, astfel, de către Curte că nu este incidentă în cauză ipoteza reglementată de art. 312 alin. 3 teza I parte finală C.

Nu este prezent nici motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 312 alin. 5 C., respectiv, nu se poate vorbi despre o necercetare a fondului cauzei, și nici nu poate fi reținută soluționarea cauzei în lipsa reclamantei care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.

Împrejurarea că decizia nu ar fi suficient motivată - împrejurare care, însă, nu este prezentă în speță -, în niciun caz nu constituie motiv de recurs circumscris dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 C., așa cum nefondat susține recurenta, ci poate constitui eventual un motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C., temei legal care însă nu se regăsește în cauză, câtă vreme, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind pertinent motivată prin trimitere la starea de fapt a cauzei și la probele administrate în cauză.

Art. 261 alin. 1 C. prevede ce anume trebuie să cuprindă o hotărâre, pct. 5 al art. 261 alin. 1 C. prevăzând că hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, nu se poate imputa deciziei recurate faptul că nu cuprinde aceste mențiuni, câtă vreme, în considerentele sale au fost expuse exhaustiv toate argumentele de fapt și de drept care au fost avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției sale, și pentru care cererile părților, respectiv, ale reclamantei și pârâtului intimat, au fost soluționate favorabil ori defavorabil.

Împrejurarea că o soluție dată de o instanță de judecată nu este pe placul uneia ori alteia dintre părți nu echivalează cu o privare a respectivei părți de accesul efectiv la justiție, în sensul consacrat de art. 6 C., respectiv, de dreptul acesteia de a fi în mod real ascultată și de a-i fi corect examinată pretenția și nici nu înseamnă că respectiva parte a fost privată de exercițiul efectiv al căii de atac.

Susținerile recurentei, în sensul că soluția instanței de apel nu se sprijină pe nicio probă administrată în cauză, este contrazisă de chiar considerentele deciziei recurate, care fac trimitere amplă și pertinentă, atât la starea de fapt a cauzei, cât și la probele care, în opinia instanței de apel, justifică în mod legal soluția pe care aceasta a adoptat-o.

Critica recurentei, referitoare la omisiunea T. de a verifica probatoriul suplimentar, nu se circumscrie dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 C., ci mai degrabă prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în prezent abrogate.

Dispozițiile conținute în textul art. 312 alin. 3 și 5 C., și care au în vedere sintagma „soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului";, trebuie înțelese, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, ca având în vedere acele ipoteze în care nu s-a făcut efectiv o tranșare a fondului pretențiilor deduse judecății, fie prin aceea că s-a omis a se soluționa un anumit petit, din petitele cererii deduse judecății; fie a fost soluționată cauza pendinte pe baza unei excepții absolute, de fond ori de procedură, peremptorii, excepție care a făcut de prisos orice analizare a fondului cauzei; soluția pronunțată prin dispozitivul hotărârii este cu totul străină de considerentele acesteia și nu se sprijină în niciun fel pe acestea, etc.

Or, nu se poate pune semnul egalității, așa cum neîntemeiat pretinde recurenta, între necercetarea fondului cauzei și nemotivarea corespunzătoare a unei hotărâri.

Oricum, în cauză nu poate fi reținută incidența art. 304 pct. 7 C., rap. la art. 261 alin. 1 pct. 5 C., câtă vreme, în motivarea deciziei recurate s-a argumentat pertinent, cu trimitere la starea de fapt și la probe, soluția pronunțată de Tribunalul Cluj.

M.ivele din memoriul de recurs prin care se critică direct sentința instanței de fond, prin trimiteri la cele statuate de către aceasta, se circumscriu excepției inadmisibilității, întemeiată pe prevederile art. 282 alin. 1 C., art. 299 C., coroborat cu principiul non omisso medio.

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

A. ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie - și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio";, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

E. știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304

C. R. poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

A. este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio"; reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamantei, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C., ale art. 299 alin. 1 teza I C., coroborat cu principiul

„non omisso medio";.

Nu se justifică soluția de casare cu trimitere spre rejudecare numai pe motiv că în calea extraordinară de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și rediscutarea probatoriului administrat, câtă vreme, dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 C. nu reglementează în mod expres, ca motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, imposibilitatea cenzurării în recurs a stării de fapt și a probelor.

Art. 295 alin. 2 C. coroborat cu art. 129 alin. 4 și 5 C. permite judecătorului cu ocazia judecării apelului să încuviințeze refacerea ori completare probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi, solicitate prin memoriul de apel doar dacă

„consideră că acestea sunt necesare pentru soluționarea cauzei"; și doar dacă probele ce au fost deja administrate „nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului";.

Per a contrario, dacă judecătorul se consideră lămurit pe baza probelor deja administrate în cauză, nu se impune readministrarea acestora ori suplimentarea probațiunii.

Instanța, fiind suverană în a dispune suplimentarea probelor ori completarea probelor, suveranitate ce îi este conferită prin chiar dispozițiile procedurale ale art. 295 alin. 2 C., coroborat cu art. 129 alin. 4 și 5 C., este evident că exercitarea de către instanța de apel a prerogativelor legale conferite de art. 295 alin. 2 coroborat cu art. 129 alin. 4 și 5 C., nu echivalează cu o încălcare a principiului egalității de arme, în sensul că părțile nu au avut posibilitatea efectivă de a-și susține cauza și de a-și face apărarea după cum credeau de cuviință, ci, dimpotrivă, vine să completeze acest principiu, așa cum de altfel stipulează și art. 129 alin. 4 și 5 C.

Drept urmare, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente ipotezele de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, reglementate de art. 312 alin. 3 și 5 C., astfel încât, urmează să respingă acest motiv de recurs ca nefondat.

Cu privire la motivele din recurs vizând soluția de modificare în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a apelului reclamantei, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C., susținând că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită, pe de o parte, a prevederilor art. 30 C. fam., în sensul că a apreciat greșit cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, iar pe de altă parte, a dispozițiilor art. 673^{1 - 67314 C., decurgând din aceea că a apreciat eronat textele legale din procedura partajului de bunuri reglementată separat, care cuprind norme imperative, precum și principiul de bază al unicității cotei de contribuție.}

În susținerea acestor motive de recurs, s-a făcut o amplă trimitere de către recurentă la probele administrate în cauză, declarații de martori, răspunsurile părților la interogatoriu, înscrisuri, bilanțuri contabile, adeverințe de venituri, s-a făcut trimitere parțială la starea de fapt a cauzei, apreciindu-se că în mod greșit instanța de apel a reținut că prima instanță a înlăturat în mod corect declarațiile martorilor recurentei, având în vedere că nu s-a făcut dovada împrumutului conform art. 1191 C.civ. și că declarațiile martorilor, care atestau faptul că recurenta ar fi primit diferite sume de bani de la părinții săi, nu sunt susținute de alte probe de la dosar.

E. știut faptul că, ulterior abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C., în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv, prin care să se tindă la reanalizarea stării de fapt ori la schimbarea acesteia, prin care să se urmărească reaprecierea probelor, etc.

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere parțială a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate în fața primei instanțe, cu trimitere amplă la depoziția martorilor propuși de reclamantă, la interogatoriile părților, la adeverințele de venituri, la actele care dovedesc situația financiară foarte bună a părinților recurentei, înscrisuri care dovedesc că tatăl recurentei avea o societate al cărui profit era foarte mare, etc.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 111^{1 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..}

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

În recurs pot fi analizate doar strict motivele de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, prin care se reapreciază probele, se rediscută probațiunea testimonială și cu înscrisuri, și se reanalizează starea de fapt, în scopul schimbării acesteia direct în recurs, deoarece, toate aceste motive de netemeinicie se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în prezent abrogate, abrogate de altfel și la data promovării recursului pendinte.

Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor mai sus precizate, Curtea constată că în privința acestor motive de recurs de netemeinicie este incidentă excepția inadmisibilității.

Cu privire la motivul de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 30 C. fam., prin aceea că a stabilit o cotă diferită de contribuție a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Art. 30 C. fam. prevede că: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. O. convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedită";.

Prin urmare, art. 30 C. fam. consacră doar caracterul de bun comun al bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, însă, nu conține niciun fel de referire în sensul că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei se prezumă a fi dobândite cu cotă de contribuție egală.

Cu alte cuvinte, prin prisma art. 30 C. fam., se recunoaște unui bun dobândit în timpul căsătoriei doar calitatea de bun comun al soților, însă, textul art. 30 C. fam. nu impietează cu nimic asupra posibilității soților de a dovedi că au avut o contribuție diferită la dobândirea respectivului bun comun.

Susținerea recurentei, în sensul că s-a încălcat principiul unicității cotei de contribuție, nu poate fi reținută, câtă vreme, cu ocazia sistării comunității de bunuri dintre doi foști soți, instanța trebuie să se raporteze în concret la fiecare bun dobândit de părți în timpul căsătoriei, prin raportare la momentul efectiv în care acel bun a intrat în comunitatea de bunuri, coroborat cu starea materială pe care fiecare dintre soți a avut-o în momentul respectiv.

De asemenea, la stabilirea cotei de contribuție a fiecăruia dintre soți trebuie avute în vedere și prevederile art. 31 și art. 36 C. fam., texte legale care permit instanței să sisteze comunitatea de bunuri dintre cei doi foști soți, dacă aceștia nu se înțeleg prin bună învoială, prin luarea în considerare și a eventualei subrogații a valorii de înlocuire a unor bunuri proprii a unuia ori altuia dintre soți, la dobândirea unuia ori a unora din bunurile comune, conform art. 31 lit. f C. fam., a bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soți, precum și a ajutorului concret și efectiv - eventualele daruri manuale - dat de părinți ori rude unuia ori altuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune.

Starea de fapt reținută în cauză de către instanța de fond, respectiv, de către instanța de apel, conturează ideea că apartamentul nr. 5 de pe str. M. E. a fost cumpărat de către cei doi soți cu suma obținută din vânzarea primului apartament dobândit de aceștia în timpul căsătoriei, situat pe str. G., la care s-a adăugat o diferență de preț, și că la dobândirea apartamentului de pe str. G. pârâtul intimat a avut o contribuție mai mare, întrucât a primit de la părinții săi diferite sume de bani, respectiv, 2.000 E. de la mama sa și 23.000 E. de la părinții săi - bani ce proveneau din vânzarea unui teren al bunicii pârâtului intimat -, astfel că, din prețul total al apartamentului de pe str. G., de 38.500 E., suma de 25.000 E. a fost practic avansată de către părinții pârâtului, iar pentru diferența de 13.500

E. s-a contactat un credit bancar la V. de către cei doi soți.

Cu alte cuvinte, la dobândirea apartamentului de pe str. G., conform stării de fapt reținute în cauză, și care nu mai poate fi schimbată îninstanța de recurs, soții au avut o contribuție comună în valoare de 13.500

E., în timp ce pârâtul intimat a avut o contribuție proprie de 25.000 E..

Împrejurarea că recurenta a achitat singură, după despărțirea soților, o parte din ratele aferente creditului contractat de la V., nu-i conferă acesteia o cotă de contribuție mai mare la dobândirea apartamentului, ci doar un drept de creanță pe care îl poate valorifica în contradictoriu cu fostul soț.

Apartamentul de pe str. M. E. a fost achiziționat de către soți cu prețul de 53.500 E., din care o parte provenea din vânzarea apartamentului de pe str. G., apartament care a fost vândut cu suma de

43.700 E., iar diferența de 9.800 E. a provenit din veniturile comune ale soților.

Calculele matematice pe larg menționate în considerentele deciziei recurate, și prin care s-a ajuns la o cotă de contribuție a reclamantei de

27,11%, respectiv, la o contribuție de 72,89% în favoarea pârâtului, sunt corecte, neimpunându-se reiterarea acestora în paginile prezentei decizii.

Susținerile recurentei, în sensul că se impune stabilirea unei cote de contribuție egale a celor doi soți, nu poate fi primită în actualul cadru procesual, în faza de judecată a căii extraordinare de atac a recursului, pentru că ar implica automat o reapreciere a tuturor probelor administrate în cauză, de către instanța de recurs, în scopul de a se determina o altă stare de fapt a cauzei, demersuri inadmisibile în recurs, ca urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C.

Dispozițiile art. 673^{1 - 67314 C., și care constituie sediul legal al procedurii împărțelii judiciare, nu conțin niciun fel de reglementări, nici exprese, nici implicite, cu privire la așa-zisul principiu al unicității cotei de contribuție, reglementând doar modalitatea în care se face judecarea unei cereri de împărțeală judiciară, art. 6735 alin. 1 teza I C. permițând instanței de partaj să stabilească, înainte de facerea propriu-zisă a partajului, cota-parte ce se cuvine fiecărei părți din bunurile supuse împărțelii.}

Se constată, astfel, de către Curte, că nu poate fi reținută în cauză încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 673^{1 - 67314 C.}

E. adevărat că, de principiu, cota de contribuție se stabilește la întreaga comunitate de bunuri, dar nu este mai puțin adevărat că la stabilirea în concret a cotei de contribuție a fiecăruia dintre soți, trebuie avut în vedere fiecare bun în parte, momentul în care acesta a fost dobândit de către soți, modalitatea de dobândire a acestuia, valoarea concretă la care acesta a fost dobândit, contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea fiecărui bun în parte.

Corect a reținut instanța de apel că în cauză erau incidente prevederile art. 1191 C.civ., referitoare la dovada actelor juridice - în speță a împrumutului pe care tatăl recurentei l-ar fi primit de la martori - al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, dovadă care nu poate fi făcută decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.

Solicitarea recurentei, de stabilire a unui termen de 30 de zile de la data pronunțării deciziei irevocabile, pentru plata sultei, se impune a fi respinsă, raportat la prevederile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

În temeiul art. 274 C., coroborat cu art. 1169 C.civ., recurenta va fi obligată să-i plătească pârâtului intimat I. C. V. suma de 1.400 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferente contactului de asistență juridică nr. 78/(...) (f. 27), sumă justificată prin chitanța de plată nr. 87/(...) (f. 30).

PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. A.-M., împotriva deciziei civile numărul 2. din 29 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Obligă numita recurentă să plătească intimatului I. C. V. suma de

1400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M.-C. V. T.-A. N. C.-M. CONȚ

GREFIER

M. L. T.

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: D. Cătună

Jud.apel: A.A. M./O.R. Ghișoiu

← Decizia civilă nr. 500/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și...		Decizia civilă nr. 4639/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 5033/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 2148/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 500/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 4639/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 740/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 265/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie Decizia civilă nr. 3422/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie