Decizia civilă nr. 500/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 500/R/2011
Ședința publică din 9 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președinte al Secției civile
A.-A. P.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții P. C. și P. L., împotriva deciziei civile nr. 4. din 8 octombrie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții A. S.-O. și A. N., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
Se constată că la data de 7 februarie 2011, reclamanții-recurenți P. C.
și P. L., au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7018/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. C. și P. L., împotriva pârâților A. S. O. și A. N., având ca obiect stabilire program de vizitare minor. R. au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 2380 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut ca reclamantii și pârâții locuiesc în imobile învecinate și în primii trei ani de viata ai copilului relatiile dintre părinți și bunicii materni au fost bune, bunicii ajutând tânăra familie la creșterea și educarea minorului. R. a început să se deterioreze în cursul anului 2007, problemele plecând de la intentia pârâților de a vinde locuinta și de a se muta în alta parte, ceea ce potrivit declaratiei martorilor, i-a deranjat pe reclamanti, acestia fiind firi posesive și încercând să controleze și viata pârâților. De la aceasta situatie s- au declanșat o serie de procese atât civile cat și penale, conflictele dintre părti ajungând la violenta fizică și verbală, manifestată chiar în fata minorului. În acest sens a fost pronunțată sentinta penala nr. 191/2009 a J. C.-N. prin care cei doi reclamanti au fost condamnați la amendă, au fost formulate plângeri penale de către pârât împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată și înșelăciune, tulburare de posesie, violare de domiciliu și tentativa de lovire insulta și calomnie, a fost pronunțată sentinta civila nr. 8. a J. C.-N. pentru grănituirea celor două proprietăți a părtilor, a fost pronunțată sentinta civila nr. 2. a J. C.-N. cu privire la aplicarea unui sechestru asigurator pe bunurile pârâților, la solicitarea reclamantilor, reclamanti care au formulat și o actiune în pretentii împotriva pârâților ce a făcut obiectul dosarului civil nr.
7. a J. C.-N. În plus, reclamantii au făcut diverse sesizări la locul de munca al pârâtului prin care aduceau la cunostinta angajatorului datele la care pârâtul ar fi lipsit de la locul de muncă în perioada (...)-(...), faptul ca acesta nu ar respecta programul de lucru sau ca s-ar afla zilnic sub influenta băuturilor alcoolice și ar avea un comportament necorespunzător la adresa lor, solicitând luarea masurilor cuvenite în caz contrar se vor adresa superiorilor.
La rândul său, pârâtul a sesizat Sectia III Politie pentru comportamentul reclamanților, sens în care aceștia din urma au fost avertizați și totodată pârâții i-au notificat pe reclamanți, prin executor judecătoresc, să nu le mai tulbure posesia și folosința imobilului. De asemenea, reclamantul a sesizat Sectia III Politie cu privire la comportamentul paratului.
Toată această situatia conflictuală a fost confirmată de către martorii audiati în cauza precum și de către părti în cadrul interogatoriilor luate.
La tot acest conflict, minorul a asistat atât ca și martor, în prezenta sa desfășurându-se violenta fizică și verbală, cât și prin implicare directa, bunicii încercând să-l influențeze pe copil împotriva tatălui său.
Este extrem de relevanta percepția copilului asupra acestui conflict, astfel cum a rezultat din raportul de audiere al acestuia, potrivit căruia el nu a avut dificultăți în a oferi exemple de situatii în care părinții lui au intrat în conflict cu bunicii materni: gardul stricat, un sopron în care el se juca, de asemenea stricat, însușirea unei părti de teren de către bunicii materni, lovirea tatălui său și injuriile adresate mamei sale, toate acestea fiind percepute ca și cum lui personal i s-a întâmplat ceva râu.
Mai mult, acesta îi consideră pe bunici capabili să îi facă rău și prin faptul că în trecut, bunicii au încercat fie să-l convingă și să îl constrângă să rămână cu ei, fie să îl inducă în eroare (ca părinții nu sunt acasă), el fugind sau observând ca părinții sunt acasă.
În prezent, minorul V. nu își dorește sub nici o forma să mai ia legătura cu bunicii săi, afirmând că și în situatia în care părinții l-ar lăsa la ei, el tot nu ar mai merge.
A mai precizat instanța de fond că este extrem de regretabil faptul ca un copil la 7 ani a ajuns să asiste la aceste situatii conflictuale, situații care sunt de natură să-i influențeze dezvoltarea sa atât fizică cât și mentală. Astfel, din punct de vedere fizic, afecțiunea lui de astm bronsic este de natura să i se agraveze pe fond de stres, astfel cum reiese din actele medicale, iar pe fond psihic, teama sa legată de comportamentul bunicilor față de părinții săi și față de el pot sa lase urme în dezvoltarea lui cognitiva și emoțională.
În aceste conditii, instanta de fond a apreciat ca interesul copilului este de a nu fi expus unei situatii care sa îi creeze stres, prezenta bunicilor nefiind dorita sub nici un fel de acesta. S. unui program de vizitare a copilului în speta de fată nu este în avantajul copilului și nu vine în susținerea dreptului pe care acesta îl are de a păstra legătura cu bunicii, ci ar fi doar în interesul bunicilor, interes pe care art. 14 din L. nr. 272/2004 nu îl recunoaște acestora și nici nu îl sprijină, recunoscând doar interesul copilului. Or, în actuala conjuctură, de conflict deschis, este imposibil de explicat copilului de ce el ar trebui sa păstreze legătura cu bunicii săi, să îi viziteze și să petreacă timpul cu ei și astfel să fie fortat să facă ceva ce nudoreste. Mai mult, o asemenea ipoteza este în mod evident de natura să îi provoace traume și să influențeze negativ dezvoltarea personalității sale, aspect pe care instanța nu îl poate accepta.
Judecătoria a învederat că rămâne în sarcina reclamanților, ca în calitate de bunici sa își convingă nepotul, printr-o atitudine "la distanta"; și corespunzătoare atât fată de copil, cat și fata de părintii acestuia (minorul percepându-i ca persoane care fac rău părinților lui și implicit și lui), ca acea situație a rămas în trecut, ca nu se va mai repeta și treptat să îi câștige încrederea și respectul, fără de care nu vor putea sa reconstruiască relația cu nepotul lor.
In consecință, în temeiul art. 14 alin. 3 din L. nr. 272/2004, instanța de fond a respins actiunea reclamanților ca neîntemeiata, iar în temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat reclamanții la plata sumei de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecata, în favoarea pârâților.
Prin decizia civilă nr. 4. din 8 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată îndosarul nr. (...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții P. C. și P. E. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...), al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că în ceea ce privește primul motiv de apel invocat, acela privind necercetarea fondului de către prima instanță, acest motiv este neîntemeiat.
Astfel, tribunalul a menționat că din simpla lecturare a sentinței atacate rezultă că instanța de fond a cercetat și analizat întregul probatoriu administrat în cauză, a stabilit starea de fapt și a identificat textele de lege aplicabile raportat la cererea formulată și starea de fapt din speță și a analizat, ca și criteriu primordial într-o cauză privind pe un minor, interesul acestuia, punând interesul minorului deasupra intereselor părților.
Așadar, nu pot fi reținute susținerile apelanților că prima instanță s-ar fi limitat la afirmațiile psihologului consultat de instanță, întrucât aceste susțineri sunt contrazise de însuși conținutul sentinței atacate, în care sunt analizate, pe lângă aspectele menționate în raportul de audiere al minorului, și declarațiile martorilor audiați în cauză, care au relevat aceleași aspecte și anume că minorul a asistat la conflictele dintre părți. În plus, s-a reținut că prima instanță a avut în vedere și celelalte probe administrate în cauză, interogatorii și acte, dintre care cele mai importante pentru situația minorului sunt actele sale medicale.
De asemenea, s-a constatat că prima instanță a analizat și s-a pronunțat asupra temeiniciei cererii reclamanților, prin prisma datelor speței și a legislației în vigoare, astfel că în cauză tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 297 C.pr.civ., privind necercetarea fondului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de către apelanți, și anume netemeinicia sentinței atacate, tribunalul a reținut că prima instanță în mod corect a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. C. și P. L.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă cu claritate faptul, reținut de prima instanță, și anume că părțile au ajuns într-o stare conflictuală, la care asistă și minorul, iar această situație îl afectează pe minor în sens negativ, având repercusiuni asupra stării sale de sănătate. În plus, s-a reținut că, datorită atitudinii avute de bunici, minorul nu mai dorește să aibă relații personale cu aceștia.
În consecință, ținând cont de interesele minorului, care nu trebuie supus unui stres de natură să-i afecteze sănătatea și de dorința exprimată de minor, care trebuie avute în vedere înaintea intereselor bunicilor,tribunalul a apreciat că soluția de respingere a cererii reclamanților este în concordanță cu prevederile legale și în special cu cele ale art. 5 și art. 6 din L. nr. 272/2004, precum și ale art. 2 alin. 3 din L. 272/2004, conform cu care principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv ale instanțelor judecătorești.
Față de acest text legal și de situația existentă în speță, tribunalul a apreciat că prevederile invocate de către apelanți, și anume art. 14 alin. 2 și
3 din L. nr. 272/2004 trebuie aplicate în întregime, dat fiind că în speță s-a dovedit că obligarea minorului la păstrarea de relații cu bunicii i-ar afecta sănătatea. Astfel, potrivit art. 14 alin. 2 din L. nr. 272/2004, copilul are dreptul de a întreține relații persoanele cu rudele sale, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Tocmai în aplicarea acestor prevederi și ale art. 14 alin. 3 din L. nr. 272/2004, instanța a decis că minorul nu poate fi obligat să aibă relații cu bunicii, întrucât există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea lui fizică, psihică, intelectuală sau morală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții P. C. și P. E., împotriva Sentinței civile nr. 7. pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.
În ceea ce privește cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, tribunalul a respins această cerere, dat fiind că nu s-a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei decizii, reclamanții P. C. și P. L. au declarat recurs, întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanțele de fond au dat întâietate solicitărilor pârâților, ignorând cu desăvârșire interesul minorului și analizând probatoriul administrat prin prisma stării conflictuale existente între reclamanți și pârâtă care este fiica reclamanților și mama minorului.
Starea conflictuală a fost generată de grija exagerată pe care reclamanții o poartă pârâtei și fiului ei și pe care pârâta a interpretat-o ca o imixtiune în intimitatea familiei sale. Nu s-a demonstrat prin nici o probă administrată culpa reclamanților în agravarea stării de sănătate a minorului sau a stării emoționale a acestuia.
Este de notorietate faptul că minorului i s-a interzis să vină la reclamanți, deși casa acestora este în imediata vecinătate a celei în care locuiesc pârâții, din răzbunare, în urma conflictului existent între familii. Din acest considerente copilului i s-a indus starea emoțională pe care o are în prezent, de reticență față de bunici.
Menținerea acestei stări de fapt, respectiv acea ca minorului să-i fie interzis să vină în casa reclamanților și să nu aibă nici o legătură cu aceștia, nu este în interesul copilului, deoarece ani de zile acesta a fost privat de dragostea și grija bunicilor, iar menținerea celor două hotărâri judecătorești este de natură să perpetueze conflictele care dăunează minorului.
În privința probei cu actele medicale, reclamanții consideră că acestea sunt subiective întrucât pârâta este cadru medical, iar înscrisurile au fost obținute pro causa, pentru a denatura starea de fapt.
Nici audierea minorului nu este relevantă întrucât acesta este privat de ani de zile de dragostea reclamanților și îi este interzis orice contact cu bunicii, spunându-i-se în fiecare zi doar aspecte negative la adresa reclamanților.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.
8 și pct. 9 C.pr.civ.
Pârâții intimați A. S.-O. și A. N., prin întâmpinare, au solicitatrespingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, întrucât acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar în subsidiar ca nefondat (f. 11-14).
În susținerea poziției procesuale pârâții intimați au arătat că art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. au fost invocate doar formal, iar aceste motive de recurs nu au fost dezvoltate în cererea de recurs.
Toate motivele dezvoltate de recurenți vizează netemeinicia hotărârii atacate și nu motive de nelegalitate ale acestei decizii. Practic, în speță s-a dovedit pe deplin că interesul superior al minorului este acela de a nu avea legături personale cu reclamanți datorită stării conflictuale existente între părți, stare care afectează în mod negativ minorul.
În ședința publică din (...), reprezentanta reclamanților recurenți, av. Sime B. a învederat instanței că înțelege să invoce ca motiv de recurs de ordine publică întemeiat pe prevederile art.304 pct.3 C.pr.civ., necompetența materială a primei instanțe în sensul că potrivit dispozițiilor art. 124 din L. nr. 272/2004, toate cazurile privind protecția copilului sunt de competența tribunalului de la domiciliul acestuia.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin întâmpinare pârâții intimați au invocat excepția inadmisibilității recursului întrucât acesta vizează doar motivele de netemeinicie ale deciziei criticate și nu motive de nelegalitate, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ.,
„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate.
Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.8 și pct.9
C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează în majortatea lui motive de neteminicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți.
Se constată, așadar, de către Curte că în cauză își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate și șicanatoare dintre recurenți și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conținut în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanța de apel a principiului interesului superior al minorului.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din L. nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de intimat, prin întâmpinare, este fondată în parte, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Deși reclamanții recurenți au indicat ca temei juridic a cererii de recurs dispozițiile art.304 pct.8 C.pr.civ, aceștia nu au dezvoltat în cuprinsul memoriului de recurs care este actul juridic dedus judecății interpretat greșit de instanța de apel sau în ce mod tribunalul a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Simpla indicare a textului de lege care reglementează motivul de recurs în lipsa dezvoltării acestuia nu este suficientă pentru a decide modificarea hotărârii atacate considerent pentru care Curtea apreciază că acest motiv de recurs a fost invocat pur formal astfel încât instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării deciziei din această perspectivă motiv pentru care îl va respinge. În soluționarea motivului de ordine publică invocat de reprezentanta recurentei în ședința publică din (...), Curtea reține că potrivit art. 124 alin. 1 din L. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca obiect obligarea pârâților, părinții minorului A. V., născut la data de (...), să permită reclamanților să aibă legături personale cu minorul, cu dreptul de alua minorul de la domiciliul său și fără prezența părinților, după programul de vizitare redat pe larg în acțiunea introductivă. Potrivit art. 55 din L. nr. 272/2004, măsurile de protecție specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgență; c) supravegherea specializată. Prin urmare, art. 124 alin. 1 din acest act normativ prevede competența materială a tribunalului de soluționare a cauzelor având ca obiect exclusiv stabilirea măsurilor de protecție specială a copilului și nu a oricăror măsuri care se referă la protecția și drepturile copilului, cum ar fi aceea referitoare la dreptul copilului de a menține legături personale cu bunicii lui. Având în vedere că obiectul prezentei cauze nu se circumscrie stabilirii unor măsuri speciale de protecție a copilului din cele reglementate de art.55 din L. nr.272/2004, rezultă că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta acțiune conform art. 1 pct.1 C.pr.civ. este judecătoria și nu tribunalul, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat motivul de recurs de ordine publică privind necompetența materială a primei instanțe, având în vedere că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 3 C.pr.civ. Practic singurul motiv de recurs care vizează nelegalitatea hotărârii atacate este cel referitor la nesocotirea de către tribunal a interesului superior al copilului, motiv care se circumscrie prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ. Art. 14 din L. nr. 272/2004 prevede că, orice copil are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. C. are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Acest drept al copilului de a avea relații personale și cu alte persoane decât părinții este prevăzut si in art. 5 din Conventia asupra relațiilor personale care privesc copiii de la S., ratificată de R. prin L. nr. 8., iar în art. 2 lit. d) fiind definită expresia „legături de familie"; se arată că aceasta semnifică relații strânse, precum cele existente între un copil și bunicii săi care decurg de drept sau dintr-o relație de familie de fapt. În conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. 2 C. fam., instanțele judecătorești nu trebuie să piardă din vedere că interesul copiilor minori reprezintă criteriul principal în legătură cu ocrotirea lor. De asemenea, art.2 din L. nr.272/2004 consacră aplicarea cu prioritate a principiului interesului superior al copilului, care este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților și prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Modalitatea in care se realizează legăturile personale este descrisă în art. 15 din L. nr. 272/2004 și, respectiv, în art. 2 lit. a din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii de la S., ratificată de R. prin L. nr. 8. și presupune inclusiv vizite și întâlniri, găzduire, schimb de informații cu privire la minor. Din ansamblul acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, dar și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropriate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie. În speță, s-a dovedit fără echivoc faptul că menținerea legăturilor personale între bunicii copilului și copil, dăunează interesului superior al copilului și este de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În aceste condiții, Curtea statuează că în mod legal tribunalul a analizat sentința apelată exclusiv prin prisma interesului superior al copilului, raportându-se la toate normele legale incidente în cauză. De asemenea, Curtea consideră că, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți dar și bunicii materni trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creștere din partea părinților. Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță tribunalul a aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanților P. C. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 4. din 8 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală.. În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga reclamanții recurenți, aflați în culpă procesuală, să plătească intimaților A. S.-O. și A. N. suma de 2480 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial dovedit prin înscrisul anexat la f.16 din dosar. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. C. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 4. din 8 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților A. S.-O. și A. N. suma de 2.480 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, T.-A. N. T. D. A.-A. P. GREFIER, M. T. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:N.F.B.. Jud.apel: A.A.M.;O.R.Ghișoiu.
| ← Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 4850/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
