Decizia civilă nr. 4471/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4471/R/2011

Ședința publică din 04 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ J.ECĂTORI: ANA I.

A.-A. P.

G. : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Ș. M., împotriva deciziei civile nr. 1. din 26 mai 2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat G. V., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâtul intimat personal, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta Ș. M., a fost comunicat părții adverse și este legal timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei (f. 7 din dosar) și cu un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 6 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că recursul a fost redactat de către doamna avocat C. L., iar la f. 18 din dosarul Curții de A. C. există împuternicirea avocațială, care atestă că reclamanta recurentă a împuternicit-o pe doamna avocat C. L. doar pentru redactarea motivelor de recurs în prezentul dosar.

De asemenea, Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 6 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.

Curtea constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă oîntâmpinare, într-un singur exemplar, care a fost înregistrat la dosar în data de (...), întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, pentru că decizia atacată este pe deplin întemeiată șijusitificată.

În privința recursului declarat de reclamantă Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C., invocă excepția tardivității acestui recurs, având în vedere că decizia civilă nr. 1.(...) a Tribunalului Maramureș, i-a fost comunicată reclamantei la data de (...), așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii care se află la f. 30 din dosarul instanței de apel, iar reclamanta a declarat recurs în data de (...), deși ultima zi pentru declararea recursului ar fi fost (...).

Curtea acordă cuvântul pârâtului intimat asupra excepției tardivității recursului declarat de reclamantă.

Pârâtul intimat solicită admiterea excepției tardivității recursului declarat de reclamantă.

La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă pârâtul intimat are cheltuieli de judecată pentru ziua de azi, acesta arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului declarat de reclamantă.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 931/(...), pronunț ată de Judec ător ia Dr ago mireș ti în dosarul nr. (...), a fost respins petitul privind atribuirea beneficiuluifolosinței locuinței și evacuarea pârâtului G. V., cerere formulată de reclamanta G. M.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că cele două părți s-au căsătorit la data de

(...), căsătorie din care au rezultat doi copii, care în prezent sunt majori.

Încă de la începutul căsătoriei între părți au existat neînțelegeri, respectiv certuri și scandaluri, produse în general de către pârât, motiv pentru care s-au și despărțit.

Martorii Ș. I. și M. I. au arătat că reclamanta a primit cu titlu de zestre de la părinții ei o casă de locuit și teren aferent, iar din auzite au aflat că pârâtul este o fire violentă și că o lovește pe reclamantă și consumă băuturi alcoolice.

Martorii P. V. și P. G. au arătat că pârâtul nu consumă în mod abuziv băuturi alcoolice, nu este violent și nu provoacă scandaluri. În perioada în care soții s-au înțeles au făcut renovări la casa de locuit și la grajd.

Totodată, martorii au arătat că pârâtul nu consumă în mod abuziv băuturi alcoolice și în prezent nu provoacă scandaluri. Mai mult, în perioada când cei doi au conviețuit au fost împreună cu martorul P. V., în repetate rânduri, la iarbă verde, acesta observând cu acele ocazii că pârâtul consuma moderat alcool, iar cu copiii s-a comportat foarte frumos, având o atitudine demnă de un părinte.

Martorul, care este și finul celor două părți, a arătat că el le cunoaște foarte bine situația familială întrucât le-a făcut vizite celor doi aproape în fiecare seară și uneori săptămânal. De asemenea, a arătat că din anul 1999 și până în anul 2004 a lucrat împreună cu pârâtul, având același loc de muncă. Ca urmare a observat comportamentul lui, a aflat unele situații din familie iar în general, pârâtul a avut un comportament corespunzător.

Martorul P. G. a declarat că pârâtul nu este o fire violentă și că se poate conviețui cu el. A mai arătat că dimpotrivă, cea care provoca scandaluri era reclamanta.

De asemenea, au precizat că fratele mic al pârâtului locuiește la părinții acestuia, având și familie, respectiv soție și un copil, iar din auzite cunosc faptul că s-a făcut o înțelegere ca fratele mai mic al pârâtului să locuiască cu părinții lor pe care să-i și întrețină.

În consecință, reclamanta nu a dovedit faptul că pârâtul este o fire violentă și că se impune evacuarea lui din domiciliul comun înainte de soluționarea partajului bunurilor dobândite în codevălmășie în timpul căsătoriei, neavând o altă locuință în acest moment.

De regulă, acest petit din cuprinsul unei acțiuni de divorț se soluționează având în vedere cui i se încredințează spre creștere și educare minorii, culpa soților, starea sănătății acestora, posibilitățile lor de a obține o alta locuința, precum și orice alte elemente de natură a contribui la o rezolvare cit mai echitabila a intereselor părților. În speță, divorțul s-a pronunțat prin acord, astfel că nu a fost motivat și nu s-a reținut culpa niciunuia în desfacerea căsătoriei, iar copiii sunt majori. De aceea se impune a se analiza posibilitatea lor de a obține o altă locuință. În acest moment reclamanta locuiește la copiii săi, iar pârâtul nu are posibilitatea obținerii unei locuințe S.ul fiind o comună specifică de munte, cu o comunitate mică și fără o posibilitate rezonabilă de a face vreo închiriere în termen util. Instanța a avut în vedere și faptul că a fost perioada de iarnă, că s-au apropiat sărbătorile și mai ales că din declarațiile martorilor nu a reieșit că pârâtul este o fire violentă și că o lovește pe reclamantă. Mai mult, cei doi soți au conviețuit o mare perioadă din viața lor împreună, iar neînțelegerile au apărut doar de curând.

Oricum, în ceea ce privește atribuirea beneficiului folosinței locuinței, măsura are caracter provizoriu, până la finalizarea împărțirii de bunuri.

Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at apel , în termen legal, reclamanta Ș.

(f ostă G.) M. , solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sădispună schimbarea hotărârii atacate, în sensul atribuirii beneficiului spațiului de locuit apelantei și evacuarea pârâtului din imobil.

În motivarea în fapt a apelului, apelanta a arătat că prima instanță nu a luat în considerare probele solicitate de aceasta, ci doar martorii propuși de pârât, care au venit rar la domiciliul părților și au relatat aspecte de la începutul căsătoriei când acestea se înțelegeau foarte bine.

În mod greșit a reținut judecătoria că nu s-a dovedit în cauză împrejurarea că pârâtul este o fire violentă, că o lovește pe reclamantă și că nu are momentan posibilitatea obținerii unei locuințe.

Din depozițiile martorilor Ș. I. și M. I. a rezultat că nu mai este posibilă conviețuirea părților în același imobil.

Potrivit răspunsului primit de la P. de P. al comunei S. nr. 6. din (...), pârâtul G. V. a fost sancționat contravențional cu amendă pentru alungarea reclamantei din locuința comună, probă care nu a fost avută în vedere de către judecătorie.

Pârâtul are posibilitatea de a se muta în locuința părținților săi sau într-o ală locuință.

Imobilul din comuna S., nr. 531, jud. Maramureș, din care se solicită evacuarea pârâtului, constituie proprietatea extratabulară a apelantei, fiindu-i lăsat moștenire de către părinții săi, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la dosar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitatrespingerea apelului declarat ca nefondat.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că martorii propuși de apelantă, Ș. I. și M. I., nu au perceput personal aspectele relatate.

Imobilul din care se solicită evacuarea intimatului a fost reconstruit în proporție de 85-90%, acesta având dreptul să fie despăgubit pentru investițiile făcute.

A.anta locuiește în prezent în I., fiul cel mic al părților, G. C., locuiește cu chirie în S. M., iar fiul cel mare, G. A., este plecat la muncă în S. de 4 ani.

La data de (...), intimatul a vândut o suprafață de teren primită de la părinții săi, iar suma obținută a fost, de asemenea, investită în imobil.

În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei contractul de vânzare- cumpărare din 22 iulie 2004 (fila 8), declarația dată de fiul părților G. A. (filele 17-22), adeverința nr. 914 din (...), eliberată de P. comunei S. (fila 24), răspunsul nr. 5. din (...) al P.ui de P. al C. S. (fila 25).

T ribun alul M ar amu r eș, p r in dec iz ia c iv il ă nr. 1.(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Ș. M., împotriva sentinței civile nr. 931/(...), pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. (...).

Motivând apelul, Tribunalul a reținut următoarele:

A.anta G. M. este plecată în prezent la muncă în I., astfel cum rezultă din cuprinsul procurii speciale, autentificate sub nr. 5608 din 17 decembrie

2009, aflată la fila 7 din dosarul nr. (...) al J.ecătoriei D., aspect recunoscut

și în fața instanței.

Intimatul G. V. nu are momentan posibilitatea obținerii unei alte locuințe, în condițiile în care la domiciliul părinților acestuia locuiesc fratele mai mic al intimatului împreună cu soția și copilul rezultat din căsătorie.

Din declarațiile martorilor M. I., P. G. și P. V. a rezultat că părțile au efectuat lucrări de investiții la imobilul casă de locuit, moștenit de apelantă de la părinții săi, pe durata celor aproape 25 de ani de căsătorie.

De altfel, intimatul a invocat acest aspect în apărare, în cuprinsul întâmpinării, învederând instanței că refuză părăsirea spațiului de locuit până când va fi despăgubit pentru îmbunătățirile făcute.

Astfel, dreptul de retenție poate fi invocat pe cale de excepție, prezentându-se ca un adevărat drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel ce deține un bun al altuia, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul să refuze restituirea până la momentul în care creditorul titular al bunului îi va plătit sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.

În ceea ce privește comportamentul intimatului față de apelantă, probele administrate în fața judecătoriei sunt contradictorii.

Majoritatea aspectelor relatate de martorii Ș. I. și M. I. nu au fost percepute în mod direct de către acestea, ci cunoscute din spusele reclamantei.

În fața instanței de apel, apelanta nu a solicitat administrarea altor probe, cu toate că acest aspect i-a fost pus în discuție de către instanță.

În cadrul procesului de partaj urmează a fi analizate dreptul de proprietate al părților asupra imobilului în litigiu, precum și eventualele creanțe pe care aceasta le au una față de cealaltă.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, apreciind că nu s-a dovedit imposibilitatea conviețuirii părților în același spațiu de locuit în perioadele scurte de timp în care apelanta ar dori să revină în țară din I., în temeiul art. 296 C., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a decl ar at recur s recl aman ta Ș. M. , solicitândca în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. și art. 3041 C., să se admită recursul,să se modifice hotărârea atacată, în sensul admiterii apelului reclamantei, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată în fața primei instanțe.

În motivarea recursului s-a reprodus, în esență, istoricul litigiului, prin evidențierea celor dispuse de către prima instanță și de către instanța de apel, atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea, arătându-se că în mod greșit s-a apreciat în motivarea hotărârii că nu s-a dovedit imposibilitatea conviețuirii părților în același spațiu de locuit.

S-a mai arătat de către recurentă că imobilul în litigiu formează proprietatea extratabulară a recurentei, dobândit prin moștenire de la părinții săi, că intimatul a fost un simplu tolerat în locuința sa pe perioada căsătoriei, că în prezent acesta nu mai are niciun titlul locativ și că prin probele administrate în cauză s-a dovedit imposibilitatea conviețuirii părților.

De asemenea, recurenta a arătat că, deși intimatul nu a formulat o cerere expresă în sensul acordării unui drept de retenție, și deci deși nu are o creanță lichidă, certă și exigibilă, totuși s-a constatat în favoarea acestuia existența unui drept de retenție.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, in timatu l G. V. a solicitatrespingerea recursului și menținerea deciziei recurate pe motiv că este pe deplin întemeiată și justificată.

Recursul este tardiv.

La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art. 301 C., a invocat excepția tardivității prezentului recurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 301 C., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă un alt termen de recurs, se aplică termenul de recurs de 15 zile reglementat de art. 301 C.

Decizia recurată i-a fost comunicată reclamantei recurente la data de

27 iunie 2011, aspect confirmat de dovada de comunicare aflată la fila 30 dosar apel, iar recursul a fost promovat la data de 20 iulie 2011, deși ultima zi pentru declararea în termen legal a recursului ar fi fost 13 iulie 2011.

Așa fiind, constatându-se că recursul a fost promovat cu depășirea termenului legal de recurs de 15 zile, Curtea, în temeiul art. 301 C., urmează să respingă ca tardiv prezentul recurs.

Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta Ș. M. împotriva deciziei civile numărul 1. din 26 mai 2011 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE J.ECĂTORI

C.-M. CONȚ ANA I. A.-A. P.

G. A. A. M.

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4471/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie