Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Decizii civile - minori și familie - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 4228/R/2011

Ședința publică din 28 octombrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

J.ECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

G. : A.-A. M.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta N. Z., precum și recursul declarat de pârâta S. „. S. prin administrator M. G., împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat M. G., având ca obiect partaj bunuri comune.

Se constată că la data de (...), pârâta recurentă S. „. S., prin intermediul doamnei avocat D. G., a înregistrat la dosar „. scrise";, la care a anexat xerocopii de pe următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 515/(...), actul adițional, certificatul constatator nr. 33315/(...), certificatul constatator nr. 37843/(...) și cele două facturi care atestă plata onorariului de avocat pentru recurs, în cuantum de 4.000 lei, suma neincluzând TVA.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sen tința civilă nr. 3596/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 4919/2005, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta N. Z. (fostă M.), în contradictoriu cu pârâtul M. G. și cu pârâta SC M. S. B. M.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul M. G. în contradictoriu cu reclamanta N. Z. (fostă M.).

S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit sub durata căsătoriei în cotă parte de 35% reclamanta și 65% pârâtul următoarele bunuri comune în valoare totală de 909.460 lei și 68.500 E.:

I. Bunuri imobile: apartamentul nr. 37 compus din patru camere și dependințe, cu 18 mp de teren în indiviziune, situat pe str. O., nr. 8 din municipiul B. M., identificat în CF 10700/37 B. M., nr. top 2787/514, în valoare de 50.000 euro.

II. Bunuri mobile:

- suma de 18.500 E. reprezentând echivalentul garsonierei situate pe str. T., nr. 8.

- 2.000 de părți sociale ce constituie capitalul social al pârâtei SC M.

S., evaluate la 901.840 lei;

- următoarele bunuri mobile corporale în valoare totală de 7.620 lei: mobilă de tineret (500 lei), mobilă de dormitor (500 lei), mobilă de bucătărie de pal (400 lei), frigider (200 lei), congelator (200 lei), aragaz (100 lei), TV Elcrom (50 lei), video recorder (100 lei), covor din sufragerie (300 lei), covor din camera copiilor (100 lei), covor din hol (100 lei), 10 perdele (500 lei), patru seturi de servicii de cristal (400 lei), serviciu de masă de 12 persoane (150 lei), serviciu de masă de 6 persoane (70 lei), aspirator (150 lei), colțar Elvila (2.000 lei), mobilă combinată (800 lei) și mobilă de bucătărie de lemn (1.000 lei).

S-a dispus sistarea stării de devălmășie după cum urmează:

S-a atribuit în deplina proprietate reclamantei lotul I în valoare totală de 3.000 lei și 6.475 E. format din colțarul Elvila, mobila de bucătărie de lemn și echivalentul cotei de 35% din prețul de vânzare a garsonierei situate în B. M., str. T..

S-a atribuit în deplina proprietate a pârâtului lotul nr. II în valoare totală de 906.460 lei și 62.025 E. format din următoarele bunuri: apartamentul nr. 37 compus din patru camere și dependințe cu 18 mp de teren în indiviziune, situat pe str. O., nr. 8 din mun. B. M., identificat în CF

10700/37 B. M., nr. top 2787/514; suma de 12.025 E. reprezentând echivalentul cotei de 65% din prețul de vânzare a garsonierei situate în B. M. str. T., nr. 8. părțile sociale ce constituie capitalul pârâtei SC M. S. următoarele bunuri mobile: mobilă de tineret, mobilă de dormitor, mobilă de bucătărie de pal, frigider, congelator, aragaz, TV Elcrom, video recorder, covor din sufragerie, covor din camera copiilor, covor din hol, 10 perdele, patru seturi de servicii de cristal, serviciu de masă de 12 persoane, serviciu de masă de 6 persoane, aspirator și mobilă combinată.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei sultă în cuantum de

17.500 E. și 318.311 lei.

S-au compensat parțial cheltuielile de judecată.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.440 lei.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea petitelor prin care a solicitat să se constate calitatea de bun comun a covorului din garsonieră și cea de bunuri proprii a mobilei combinate, mobilei de bucătărie și colțarului Elvila.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, prin sentința civilă nr. 3652/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia nr. 906/R/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...).

Cererea de partaj, disjunsă din dosarul de divorț, a fost înregistrată în dosarul nr. 4919/2005, fiind modificată la data de (...) în sensul cuprinderii în masa partajabilă a sumei de 18.500 E. ce reprezintă echivalentul apartamentului nr. 63 situat pe str. T., nr. 8, identificat în CF

100968/ 63 B. M., imobil inclus inițial în natură, deși a fost înstrăinat prin contractul autentificat sub nr. 2691/(...) de notarul public V. M. Bal, pe care foștii soți l-au încheiat după deschiderea procesului de partaj.

Pe parcursul procesului reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de bunuri proprii a mobilei combinate, mobilei de bucătărie și colțarului marca „Elvila";, precum și la cererea de includere în masa bunurilor comune a covorului din garsonieră înscris la poziția 12, acte de dispoziție de care instanța a luat act în temeiul art. 246 Cod procedură civilă.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională pe care a completat-o ulterior solicitând să i se recunoască o cotă de contribuție majoritară de 80% la dobândirea bunurilor comune a căror masă a suplimentat-o cu cele trei bunuri ce au făcut obiectul cererii reclamantei-pârâte de stabilire a calității de bunuri proprii: mobila de bucătărie, mobila combinată și colțarul. S-a mai solicitat să fie avută în vedere la stabilirea cuantumului sultei datoria de

1.500 lei pe care reclamanta o are față de pârât, sumă ce reprezintă cheltuielile de judecată stabilite în cadrul procesului de divorț prin decizia civilă nr. 9. a C. de A. C.

Cererea de includere în masa bunurilor comune a părților sociale sau patrimoniului pârâtei SC „. S. al cărei asociat unic este pârâtul a fost combătută de acesta, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 3. care în art. 65 prevede că aportul asociaților la capitalul social devine proprietate a societății, în lipsă de stipulație contrară.

Pr in înche iere a in ter locu tor ie pronunț ată l a d ata de (...) con f or m ar t.

673^{5 și 67 3^{6 Cod procedur ă c iv il ă s-a stabilit componența masei bunurilor deîmpărțit și cotele de contribuție ale foștilor soți, prin admiterea în parte a cererii reclamantei N. (fostă M.) Z. și a cererii reconvenționale. S-a constatat că părțile au dobândit următoarele bunuri comune cu o cotă de contribuție de 35% reclamanta și 65% pârâtul.}}

I. Bunuri imobile: apartamentul nr. 37 compus din patru camere și dependințe cu 18 mp teren în indiviziune situate pe str. O., nr. 8 în municipiul B. M., identificate în CF 10700/37 B. M., nr. topo 2787/514.

II. Bunuri mobile: mobilă de tineret, mobilă de dormitor, mobilă de bucătărie din pal, frigider, congelator, aragaz, televizor Elcrom, video recorder, covor în sufragerie, covor în camera copiilor, covor de hol, 10 perdele, patru seturi de servicii de cristal, serviciu de masă pentru șase persoane, serviciu de masă pentru douăsprezece persoane, aspirator, mobilă combinată, mobilă de bucătărie, colțar marca „Elvila";, suma de 18.500 E. reprezentând echivalentul garsonierei situate pe str. T., nr. 8. și 2.000 de părți sociale ce constituie capitalul social al pârâtei SC „. S.

Pentru realizarea partajului s-a luat act, în temeiul principiului disponibilității, de acceptarea reciprocă a valorilor de circulație ale bunurilor supuse partajului, exceptând modalitatea de evaluare a capitalul social al pârâtei SC „. S. cu privire la care părțile au adoptat poziții divergente. Toate bunurile mobile, mai puțin părțile sociale, au fost partajate la valoarea indicată de către reclamanta pe care pârâtul le-a acceptat inclusiv mobila de bucătărie, mobila combinată și colțarul „Elvila";, ale căror valori de circulație pretinse de către reclamantă în cuprinsul interogatoriului au fost însușite de către pârât la termenul de judecată din data de (...).

Deși reclamanta a fost de acord că imobilul-apartament cu teren în indiviziune, situat pe str. O., nr. 8. din municipiul B. M., identificat în CF

10700/37 B. M. să fie partajat la valoarea de 50.000 E., și-a modificat ulterior această poziție, contestând valoarea la termenul de judecată din data de (...) când a indicat o valoare mai mare. Instanța de fond a apreciat că declarația de acceptare a valorii de circulație a imobilului are semnificația unei mărturisiri judiciare, fiind făcută în cadrul procesului și cu privire laîmprejurări pe care se întemeiază soluționarea cererii de partaj, constituie un act juridic irevocabil care nu poate fi retras. O altă concluzie ar încuraja o conduită procesuală necenzurabilă a părților din proces, lăsând la dispoziția acestora atât modul de exercitare a dreptului la apărare al părții adverse cât și administrarea probațiunii, cu încălcarea regulilor de procedură ale judecății în primă instanță.

În consecință, valoarea de partaj a imobilului a fost reținută la nivelul sumei de 50.000 E..

Pentru determinarea valorii de circulație a părților sociale ce constituie capitalul pârâtei SC M. S. s-au efectuat două expertize tehnice judiciare care le-au evaluat pe baza unor criterii diferite.

Raportul de expertiză în specialitatea contabilitate încheiat de expertul ing. P. G. a identificat și evaluat patrimoniul societății comerciale întemeindu-se pe valorile contabile, actualizate cu indicele de inflație, argumentându-și poziția în completarea depusă la filele 214-221.

Cel de al doilea raport de expertiză încheiat de expertul ing. Mojolic Ana, expert judiciar specializat în evaluarea societăților comerciale, a stabilit valoarea de circulație a bunurilor mobile aplicând aceleași criterii ca și în prima expertiză - valoarea contabilă actualizată cu indicele de inflație - bunuri evaluate la 11.287 lei. Pentru evaluarea imobilelor s-a avut în vedere valoarea actuală de piață determinată prin metoda capitalizării chiriei.

Toate bunurile identificate în patrimoniul societății au fost evaluate în raport de valoarea actuală de circulație și nu de valoarea de la data despărțirii în fapt, aceasta fiind regula aplicabilă în materie de partaj care impune evaluarea bunurilor la data încetării proprietății comune pentru a se asigura echivalența reală a cotelor părți.

Data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț determină momentul temporal în funcție de care se stabilește componența comunității de bunuri.

Întrucât constatarea calității de bun comun a părților sociale nu îi conferă reclamantei calitatea de asociat s-a apreciat că sunt aplicabile prin analogie dispozițiile speciale cuprinse în art. 224 alin. 2 și art. 226 alin. 3 din L. nr. 3. cu privire la excluderea sau retragerea unui asociat în conformitate cu care, în limita contribuției la constituirea capitalului social, acesta are dreptul la suma de bani care reprezintă valoarea echivalentă din patrimoniul social, valoare care se determină în raport de valoarea de circulație de la data stabilirii dreptului.

Valoarea actuală a patrimoniului societății pârâte SC M. S. este de

901.840 lei, sumă ce reprezintă valoarea de 862.924 lei stabilită în raportul de expertiză încheiat de expertul ing. Mojolic Ana și pe care părțile nu au contestat-o, la care se adaugă suma de 38.916 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului cu suprafața de 2.400 mp identificat în CF 14152 B. M., proprietatea societății comerciale, teren care nu a fost evaluat de către expertul care a avut în vedere doar terenul cu suprafața de 2.300 mp identificat în CF 14810 B. M. Prețul de circulație de 4,5 euro/mp indicat de către reclamanta la ultimul termen de judecată a fost acceptat de către pârât.

S-a stabilit astfel că, echivalentul valoric al cotei de 35% deținute de către reclamanta este de 315.644 lei.

Partajul propriu-zis al celorlalte bunuri a fost efectuat având în vedere modalitatea efectivă de partajare pentru care fiecare copartajant a optat. Nici reclamanta și nici pârâtul nu au solicitat partajarea în natură a imobilului-apartament.

Ambele părți au solicitat atribuirea acestui bun, dispozițiile prin care instanța a dispus atribuirea imobilului pârâtului fiind justificate potrivit art. 673^{9 Cod procedură civilă de cota majoritară de contribuție a acestuia și folosința pe care a exercitat-o împreună cu unul dintre copiii născuți din căsătorie, rămas împreună cu tatăl datorită susținerii speciale de care are nevoie, împrejurare confirmată de fiecare parte. Absența unui spațiu locativ pentru reclamanta care, de la data separării în fapt, și-a închiriat locuință nu justifică atribuirea imobilului în favoarea sa date fiind criteriile expres prevăzute de art. 673^{9 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât nu i-a fost restrânsă în condiții legale exercitarea dreptului de folosință a proprietății comune.}}

Toate bunurile mobile corporale, cu excepția mobilei de bucătărie și colțarului „Elvila";, se află în dotarea acestui spațiu și au fost disputate de ambele părți care au optat pentru aceeași modalitate de partajare: atribuirea în întregime, dispunându-se atribuirea în această variantă pârâtului în considerarea cotei sale majoritare, a dobândirii în proprietate exclusivă a apartamentului utilat cu aceste bunuri și a folosinței îndelungate pe care o exercită din anul 2005 când a intervenit despărțirea în fapt, folosință care a determinat uzura acestor bunuri.

Întrucât doar reclamanta a solicitat atribuirea mobilei de bucătărie și colțarului „Elvila";, în temeiul acordului părților s-a dispus partajarea lor în această modalitate.

Creanța în cuantum de 18.000 E. reprezentând prețul obținut din vânzarea garsonierei situate pe str. T., nr. 8., sumă care potrivit recunoașterii părților o deține pârâtul, a fost partajată în natură, conform cotelor pe care le dețin părțile în temeiul regulii prevăzute de art. 673^{5 alin. 2}

Cod procedură civilă.

Pentru echivalarea loturilor s-a stabilit obligația pârâtului la plata sultei în cuantum de 17.500 E. și 318.311 lei.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă s-au compensat parțial cheltuielile de judecată. Din valoarea totală a costului celor două expertize efectuate în cauză instanța a reținut că reclamanta a achitat 2.430 lei iar pârâtul 400 lei, urmând a fi obligat la plata diferenței de 1.440 lei.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe ș i a înche ier ii de ad mitere în pr in c ip iu, au declarat apel, în termen leg al, to ate p ărț ile .

Pr in dec iz ia c iv il ă nr . 5. din (...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-au admis apelurile reclamantei N. Z. (fostă M.), pârâtului M. G. și pârâtei SC M. S. B. M., împotriva sentinței nr. 3596/(...); s-au respins apelurile tuturor părților, declarate împotriva încheierii de admitere în principiu din (...).

S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit sub durata căsătoriei în cotă-parte de 35% reclamanta și 65% pârâtul următoarele bunuri comune în valoare totală de 249.440 lei și 18.500 E.:

Bunuri imobile: apartamentul nr. 37 compus din patru camere și dependințe, cu 18 mp de teren în indiviziune, situat pe str. O., nr. 8 din mun. B. M., identificat în CF 10700/37 B. M., nr. top 2787/514, în valoare de 240.820 lei.

Bunuri mobile: suma de 18.500 euro reprezentând echivalentul garsonierei situate pe str. T., nr. 8. 2.000 de părți sociale ce constituie capitalul social al pârâtei SC M. S., în valoare de 1.000 lei;

Elcrom (50 lei), video recorder (100 lei), covor din sufragerie (300 lei), covor din camera copiilor (100 lei), covor din hol (100 lei), 10 perdele (500 lei), patru seturi de servicii de cristal (400 lei), serviciu de masă de 12 persoane (150 lei), serviciu de masă de 6 persoane (70 lei), aspirator (150 lei), colțar Elvila (2.000 lei), mobilă combinată (800 lei) și mobilă de bucătărie de lemn (1.000 lei).

S-a dispus sistarea stării de devălmășie după cum urmează:

S-a atribuit în deplină proprietate a reclamantei lotul I în valoare totală de 3.000 lei și 6.475 E. format din colțarul Elvila, mobila de bucătărie de lemn și echivalentul cotei de 35% din prețul de vânzare a garsonierei situate în B. M., str. T..

S-a atribuit în deplină proprietate a pârâtului lotul nr. II în valoare totală de 246.440 lei și 12.025 E., format din următoarele bunuri:

- apartamentul nr. 37 compus din patru camere și dependințe cu 18 mp de teren în indiviziune, situat pe str. O., nr. 8 din mun. B. M., identificat în CF 10700/37 B. M., nr. top 2787/514;

- suma de 12.025 E. reprezentând echivalentul cotei de 65% din prețul de vânzare a garsonierei situate în B. M., str. T., nr. 8.

- părțile sociale ce constituie capitalul pârâtei SC M. S.

- următoarele bunuri mobile: mobilă de tineret, mobilă de dormitor, mobilă de bucătărie de pal, frigider, congelator, aragaz, TV Elcrom, video recorder, covor din sufragerie, covor din camera copiilor, covor din hol, 10 perdele, patru seturi de servicii de cristal, serviciu de masă de 12 persoane, serviciu de masă de 6 persoane, aspirator și mobilă combinată.

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei sultă în cuantum de

6.475 E. și 87.304 lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Maramureș a reținut următoarele:

Analizând probele administrate în cauză, pe baza motivelor invocate de apelanți, tribunalul a apreciat că părțile sociale, în relațiile dintre societatea comercială și soți, pentru capitalul subscris în timpul căsătoriei, au ca titular soțul indicat în scriptele societății, respectiv M. G., dar, în relațiile dintre soți, părțile sociale au ca titulari ambii soți dacă au fost subscrise bunuri comune, ori în cauză suma de bani constituind capitalul social subscris al societății comerciale, a cărui unic asociat este pârâtul, s-a făcut dovada că au fost bun comun al soților, înființarea societății având loc sub durata căsătoriei.

Din relațiile furnizate de O. R. C., prin adresa de la fila 123 din dosarul judecătoriei, rezultă că pârâta SC M. S. B. M. are un capital social subscris integral vărsat de 1.000 lei, 2.000 părți sociale, fiecare parte socială având valoarea de 0,50 lei. Astfel valoarea care urmează a fi inclusă la partaj este valoarea celor 2.000 de părți sociale, respectiv 1.000 lei, fiind în concordanță și cu încheierea de admitere în principiu din (...), în care s-a reținut că se includ în masa de partaj „2.000 de părți sociale ce constituie capitalul social al pârâtei SC M. S. (f. 160).

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuțiafiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un {

HYPERLINK "http://www.euroavocatura.." | stabilit de la început asupraunei cote din bunurile comune. D. faptului că, în timpul căsătoriei, soții sunt proprietari în devălmășie asupra tuturor bunurilor comune, cota de contribuție se stabilește asupra totalității lor. Împrejurarea că unul dintre soți a avut un aport personal la plata prețului, prin încorporarea unei sumede bani proprii, ca efect al subrogării, nu justifică stabilirea unei cote-părți diferite față de cota ce i se cuvine din ansamblul bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei. Nu se contestă contribuția valorica a pârâtului ca fiind mai mare decât a reclamantei, la dobândirea bunurilor comune, dar s-a avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuție, reținând 35% pentru apelantă și

65% pentru apelant, că în contribuția femeii se cuprinde atât munca depusă în gospodărie, cât și creșterea și educarea copiilor. Reținerea unei cote majore de contribuție a pârâtului la achiziționarea bunurilor incluse în masa de partaj, în condițiile în care soția a crescut și îngrijit doi copii, rezultați din căsătorie, în condițiile în care și aceasta a fost salariată fiind încadrată în muncă, (prin însăși motivele de apel ale pârâtului, recunoscându-se că soția a desfășurat muncă salarizată pentru societatea al cărui acționar unic este) ar fi o vădită greșeală.

În ce privește critica legată de stabilirea sultei în E. și nu în lei, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată. Prețul încasat pentru garsoniera care a fost vândută de către soți, a fost stabilit în E., valoarea declarată pentru includere în masa de partaj fiind indicată tot în E., ambii soți fiind de acord în acest sens. Stabilirea sumelor pentru valorile indicate în E., are și avantajul menținerii valorii reale, raportat la sistemul inflației.

T. a apreciat fondat apelul reclamantei numai în privința criticilor formulate în legătură cu reconsiderarea valorii imobilului, în natură apartament cu 4 camere situat în B. M., str. O., nr. 8., în sensul includerii la partaj la valoarea de piață astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în apel și necontestată de părți, respectiv 240.820 lei. Astfel, în ce privește valoarea apartamentului, aceasta a fost stabilită de expert luându-se în calcul toate criteriile care influențează valoarea de circulație a unui bun imobil (zona de amplasament, dotări social urbane, acces la mijloace de transport, posibilități de aprovizionare) aplicându-se coeficientul de actualizare corespunzător.

Imobilul a rămas însă a fi inclus în lotul pârâtului, reținându-se disponibilitatea acestuia de a achita sultă la valoarea stabilită și avându-se în vedere că acest imobil reprezintă și sediul social al societății pârâte. S. apelantei că acest sediu se poate muta în casa care apare în patrimoniul societății nu a fost primită, întrucât așa cum rezultă din probele de la dosar, din lucrarea de expertiză efectuată în cauză, această casă este neterminată, este improprie desfășurării oricărei activități. S-a reținut faptul că unul dintre copiii foștilor soți a optat pentru a rămâne cu tatăl și acesta locuiește împreună cu pârâtul în apartamentul indicat. Rămânând apartamentul la pârât, bunurile mobile care intră în dotarea acestuia au fost menținute în lotul apelantului M. G., astfel cum părțile au convenit inițial.

S-a constatat că introducerea societății comerciale SC M. S. B. M. în cauză, era necesară, pentru opozabilitate, în sarcina acesteia nefiind stabilită nici o obligație prin dispozitivul sentinței judecătoriei, neputându-se reține aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, în sensul obligării reclamantei la cheltuieli de judecată față de această societate.

În mod corect instanța fondului a compensat în parte și cheltuielile de judecată, raportat la indicarea din considerentele hotărârii a cheltuielilor efectuate de fiecare și la cotele stabilite ca și cuvenite din masa de partaj.

Pentru considerentele reținute, s-au respins apelurile declarate împotriva încheierii de admitere în principiu din data de (...), iar în baza art. 296 Cod procedură civilă, s-au admis apelurile conform dispozitivului.

Împ o tr iv a aces te i de c iz ii au decl ar at recu rs, în ter men leg al, p âr âț ii M.

G. ș i SC M. S., precu m ș i recl aman ta N. Z.

P âr âț ii, pr in recursul lor au solicitat admiterea acestuia și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a apelurilor declarate de pârâți.

În motivele de recurs arată că este nelegală modalitatea de stabilire a sultei în E., fiind încălcate normele BNR care stabilesc faptul că moneda de plată este leul.

Prețul de vânzare al garsonierei a fost de 43.731 RON, așa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la BNP V. M. Bal, nu se poate accepta includerea la partaj a contravalorii actualizate a garsonierei ci doar valoarea ei de înlocuire, adică suma cu care a fost înstrăinată, iar conservarea acestei valori se poate face prin pretinderea de eventuale dobânzi, aspect nesolicitat de către reclamanta.

Referitor la părțile sociale ale SC M. S. arată că instanța a încălcat în mod grav dispozițiile art. 66 din legea societăților comerciale, convertind dreptul de proprietate al societății asupra bunurilor într-un drept de proprietate al asociatului.

Este inadmisibilă includerea la partaj a părților sociale ale societății acestea neavând regimul juridic a bunurilor codevălmașe și nu pot fi partajate între foștii soți, ele aparținând societății ca subiect de drept.

Între asociatul care efectuează vărsământul și societate se stabilesc raporturi juridice comerciale și nu de dreptul familiei.

Capitalul social este intangibil, el nu poate fi folosit nici pentru plata dividendelor către asociați cu atât mai mult nu poate fi partajat cu soțul care nu este asociat, având calitatea de terț față de societate.

Potrivit art. 65 din L. nr. 3., bunurile aportate devin proprietatea societății, asociații dobândind în schimbul lor părți sociale care le conferă un drept de creanță asupra societății precum și dreptul de a participa la luarea deciziilor, dreptul la beneficii, etc.

Reclamanta nu a fost asociată, ea având doar calitatea de angajată în societate, primind salariu pentru munca prestată, fiind deci o terță persoană față de societate, cu toate acestea a obținut în procesul de sistare a codevălmășiei partajarea de părți sociale.

Un alt motiv de recurs se referă la cota diferențiată a părților la dobândirea bunurilor comune în sensul cotei de 80% pentru pârâtul M. G. și

20 % pentru intimata N. Z.

Consideră că contribuția pârâtului poate fi cuantificată și exprimată procentual la nivel de 80% având în vedere că la data încheierii căsătoriei, (...), acesta avea depusă la CEC suma de 70.000 lei pentru cumpărarea unei mașini Dacia 1300, depunerea fiind făcută la data de (...). La suma de mai sus soții au mai adăugat 19.500 lei, bani obținuți cu titlu de dar de nuntă cumpărându-și un autoturism Lada 1500, autoturismul a fost vândut cu suma de 110.000 lei. Banii obținuți s-au investit în bunurile comune.

Pârâtul a primit de la părinții săi suma de 80.000 lei prin actul autentificat sub nr. 18383/3141/(...). Din acești bani s-a cumpărat în anul

1989 un autoturism Dacia 1300 vândută ulterior cu suma de 25.000.000 lei. Atât suma rezultata din vânzarea autoturismului cât si restul sumei primite cu titlu de donație au fost folosite la dobândirea bunurilor comune. La data încheierii căsătoriei pârâtul a mai avut și suma de 35.000 lei depusă pe carnete CEC cu câștiguri în autoturisme, suma care ulterior a fost folosită parte în familie și parte pentru înființarea firmei.

Cu privire la modalitatea de stabilire și acordare a cheltuielilor de judecată consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 274 C.proc.civ.

Recl aman ta N. Z. (f ostă M.) ,prin propriul recurs, a solicitatadmiterea acestuia, modificarea deciziei, prin respingerea apelului pârâtului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3596/(...), în sensul atribuirii în natură reclamantei a imobilului situat în B. M., str. O. nr. 8. și constatarea cotei de 50% parte a reclamantei la dobândirea bunurilor obiect al partajului.

În motivarea recursului arată că decizia în sensul admiterii apelului pârâtului este un caz clasic de ultra petita, în condițiile în care nici una dintre părțile litigante nu au solicitat o partajare a părților sociale constatate ca fiind bun comun, în maniera dispusă de instanța de apel respectiv- reclamanta a solicitat partajarea în natură sau în echivalent valoric raportat la valoarea activului net a S. M. S., iar intimatul a solicitat respingerea solicitării de includere a părților sociale ca bun comun.

În ceea ce privește cota de participare la dobândirea bunurilor în comun, consideră că atât soluția instanței de fond cât și decizia din apel, sunt criticabile deoarece nu respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., respectiv nu cuprind motivele de fapt și de drept care au determinat soluția adoptată.

Plecând de la prezumția relativă juris tantum, că participarea la dobândirea bunurilor este în cotă egală, pârâtul avea obligația legală de a proba în fața instanței o susținere de natura întoarcerii prezumției relative pe care a invocat-o. Instanța de fond a luat în calcul doar niște sume de bani obținute în nume propriu de către intimat, fără a constata matematic că recurenta a avut câștiguri salariale mult mai mari decât pârâtul. Din cele două hotărâri nu rezultă care sunt motivele ce au stat la baza identificării unui procent de participare de 35% a recurentei și nu de 40% sau 45%, neexistând un calcul matematic la care instanțele de judecată să se fi raportat.

Un ultim aspect criticabil atât în ceea ce privește decizia atacată cât și soluția instanței de fond, îl reprezintă maniera lacunară, și chiar în contra dispozițiilor legale, a motivării atribuirii în proprietate a apartamentului fost domiciliu al soților reclamantului.

Solicitarea de atribuire a bunului imobil către recurentă, reprezintă o necesitate având în vedere situația dificilă în care se află aceasta. Practica și doctrina în materie au statuat criterii subiective, dar aplicabile modului de realizare a partajului plecând de la nevoia de locuință mai mare sau mai mică a copărtașilor, de starea sănătății și de posibilitățile lor materiale, de culpa consacrată prin hotărârea judecătorească ce a determinat desfacerea căsătoriei. Având în vedere aceste criterii, considerate ca punct de plecare a raționamentului juridic, consideră că reclamanta în calitate de femeie și mamă, trebuie protejată și trebuie să i se asigure confortul minimal a locuinței folosite de către soți în timpul căsătoriei, per a contrario, comportamentul abuziv și dictatorial al pârâtului ar fi recunoscut de către hotărârea judecătorească ca un comportament social firesc.

Consideră străin de natura pricinii argumentul utilizat de instanța de apel, care a acordat apartamentul pârâtului, având în vedere faptul că sediul

SC M. S. este în acel apartament, omițând a constata că actul prin care s-a prelungit termenul de comodat în favoarea comodatarei SC M. S. a fost încheiat doar de către pârât pentru a-i servi interesele, precum și faptul că societatea deține în proprietate un spațiu comercial aflat în B. M. B-dul T., spațiu apt pentru desfășurarea activităților comerciale, menite a nu impieta asupra activității societății.

Curtea de A. C., prin decizia c iv il ă nr. 1100/R/(.. .), pronunț ată în dosar nr. (...), a admis în parte recursurile declarate de reclamanta N. Z. și de pârâții M. G. și SC M. S. B. M., împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a casat în parte decizia și, în consecință:

A admis în parte apelul reclamantei N. Z. împotriva sentinței civile nr.

3596/(...) a J. B. M.

A admis în parte apelurile pârâților G. și SC M. S. B. M. S. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de (...) a J. B. M. și împotriva sentinței civile nr. 3596/(...) a J. B. M., astfel:

A înlăturat din decizia atacată dispozițiile referitoare la includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M., precum și a dispozițiilor referitoare la partajarea acestora.

A înlăturat dispozițiile din decizia atacată în privința atribuirii ap. nr.

37 str. O. nr. 8, B. M. înscris în CF 10.700/37 B. M., nr. top.2787/514, precum și cele cu privire la cuantumul și plata sultei și stabilirea cheltuielilor de judecată.

A desființat în parte încheierea de admitere în principiu din (...) a J. B.

M. în ce privește includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M.

A desființat în parte sentința civilă nr. 3596/(...) a J. B. M. în sensul excluderii din masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M. evaluat la 901.840 lei, atribuirea acestora în lotul pârâtului M. G. , atribuirea în lotul pârâtului a ap. nr. 37, B. M., str. O. nr. 8, stabilirea și plata sultei, precum și stabilirea și plata cheltuielilor de judecată.

A trimis cauza J. B. M. pentru rejudecarea cauzei în limitele mai sus menționate.

A menținut restul dispozițiilor încheierii de admiterea în principiu, ale sentinței și ale deciziei atacate.

În considerentele acestei decizii, Curtea a reținut următoarele:

„În ce privește recursul pârâților, se arată că este nelegală modalitatea de stabilire a sultei în E., fiind încălcate normele BNR care stabilesc faptul că moneda de plată este leul, prețul de vânzare al garsonierei a fost de

43.731 RON, așa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la BNP V. M. Bal, nu se poate accepta includerea la partaj a contravalorii actualizate a garsonierei ci doar valoarea ei de înlocuire, adică suma cu care a fost înstrăinată.

Curtea reține că acest motiv de recurs nu este întemeiat deoarece, așa cum susține și recurentul, la partaj se va include valoarea de înlocuire a bunului, adică suma cu care a fost înstrăinată.

A. sumă este de 18.500 euro, după cum reiese din interogatoriul luat acestui pârât la fondul cauzei. Mărturisirea nu poate fi revocată de către partea care a făcut-o decât dacă se va dovedi că a făcut-o dintr-o eroare de fapt. A. dovadă nu a fost făcută în cauză și nici nu s-a invocat vreun motiv de nelegalitate cu privire la această chestiune.

Faptul că moneda de plată este leul este lipsit de relevanță cât timp prețul a fost încasat în euro, aceasta fiind valoarea de înlocuire a bunului. Prin urmare nu se poate pretinde să se partajeze un alt bun decât cel primit cu titlu de preț.

De altfel, starea de fapt reținută de instanța de apel și temeinicia hotărârii acesteia nu poate fi contestată, atâta timp cât art. 304 pct. 10 C. potrivit căruia ";când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentrudezlegarea pricinii" și art. 304 pct. 11 C. potrivit căruia ";modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate"; au fost abrogate prin art. I pct. 111^{1 și pct. 112 din OUG nr. 1., astfel încât dezvoltarea unui motiv de recurs care nu mai este prevăzut după modificarea art. 304 prin OUG nr. 1. este inadmisibilă în prezenta cale extraordinară de atac.}

Un alt motiv de recurs se referă la cota diferențiată a părților la dobândirea bunurilor comune, în sensul cotei de 80% pentru pârâtul M. G. și 20 % pentru intimata N. Z.

Curtea constată că și acest motiv se referă la netemeinicia deciziei atacate și la reevaluarea probelor, astfel că și acest motiv de recurs este inadmisibil prin prisma celor indicate mai sus.

Referitor la includerea în masa bunurilor de împărțit a părților sociale ale SC M. S. și stabilirea valorii ce se va împărți relativ la acestea, curtea reține că acest motiv de recurs este întemeiat.

Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat să se constate, printre altele, că din masa bunurilor de împărțit fac parte și părțile sociale la

SC M. S. sau, în varianta subsidiară, obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă. De asemenea, s-a solicitat sistarea stării de codevălmășie matrimonială cu privire la aceste bunuri, în cotă de ½ parte pentru fiecare, fie prin atribuirea în natură a ½ din părțile sociale ale SC M. S., fie prin plata unei sulte reprezentând ½ din patrimoniului social al SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă.

Tot în legătură cu acest petit, ce privește componența bunurilor de împărțit, cu referire la părțile sociale ale SC M. S., trebuie sesizat că de fapt petitul subsidiar de obligare a pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă, implică de fapt includerea în masa bunurilor de împărțit a întregului patrimoniu al SC M. S. și abia apoi partajarea în modalitatea solicitată de către reclamantă.

Cu privire la acest petit prima instanță, prin încheierea pronunțată în aplicarea art. 673^{6 alin. 1 Cod procedură civilă, a stabilit că fac parte din masa bunurilor comune 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. În această încheiere nu se arată valoarea acestor părți sociale dar din actele dosarului reiese că valoarea lor este de 0,50 lei per parte socială, deci în total 1000 lei.}

În ce privește petitul subsidiar, prima instanță face anumite considerații (pagina 10 alin. 2 din hotărâre), stabilind că reclamanta a solicitat modalitatea alternativă de partajare ca o exprimare a libertății de opțiune, în lipsa acestei solicitări instanța fiind în imposibilitate de a pronunța această ultimă soluție.

Prin sentința nr. 3596/(...) aceeași instanță stabilește că din masa bunurilor de împărțit fac parte 2000 părți sociale, ce constituie capitalul social al pârâtei SC M. S., evaluate la 901.840 lei.

Curtea reține că această modalitate este greșită deoarece confundă cele două petite, după ce anterior acceptă că sunt două petite și că acestea sunt alternative.

Prin urmare instanța nu putea, prin încheierea de admitere în principiu, să stabilească că fac parte din masa bunurilor comune părțile sociale ale societății, iar la partaj să partajeze activul acesteia.

Părțile sociale ale societății sunt bunuri mobile incorporale în valoare de 1000 lei iar activul societății este constituit din bunuri mobile și imobile corporale în valoare de 901.840 lei.

Prin urmare, există o diferență de categorie și de valoare între acestea două, diferență acceptată atât de reclamantă, atunci când formulează petitele, ca fiind unul principal, ce se referă la părțile sociale, și unul subsidiar, ce se referă la activul societății, cât și de către instanță, care le-a calificat ca fiind alternative.

Indiferent de calificarea petitelor, ca fiind unul principal și unul subsidiar sau ca fiind alternative, este evident că acestea, petitele, și bunurile la care se referă, sunt diferite.

Prin urmare, atunci când prin încheierea de admitere în principiu a stabilit că în masa bunurilor de împărțit se includ părțile sociale atunci acestea trebuiau împărțite iar nu activul, patrimoniul societății.

Prima instanță era ținută de încheierea ce a pronunțat-o deoarece, potrivit art. 673^{7 C., instanța pronunță o nouă încheiere doar dacă se constată omiterea unor coproprietari sau a unor bunuri sau, din contră, includerea din eroare a unor bunuri. Încheierea are același regim ca și hotărârea asupra fondului, potrivit art. 673^{8 Cod procedură civilă, prin urmare instanța nu poate reveni asupra celor dispuse prin respectiva încheiere, fiind ținută a se pronunța doar în limitele stabilite prin respectiva încheiere cu privire la bunuri și coproprietari.}}

Or, procedând în maniera expusă mai sus, prima instanță a făcut exact acest lucru, a revenit asupra celor dispuse și a partajat un bun pe care nu l-a inclus în masa bunurilor de împărțit, incluzând prin încheierea de admitere în principiu în masa bunurilor de împărțit unul dintre cele două bunuri alternative solicitate prin acțiune, dar partajând celălalt bun alternativ solicitat.

Tot în acest fel, nelegal, a procedat și instanța de apel, atunci când, fără să desființeze sau să schimbe încheierea de admitere în principiu, se pronunță asupra unui bun care nu a fost inclus în masa bunurilor de împărțit și omite să se pronunțe asupra unui bun care a fost inclus în acea masă.

Nu în ultimul rând, tot legat de masa bunurilor de împărțit, reclamanta a solicitat în petitul subsidiar să se includă în această masă, a bunurilor de împărțit, și rezultatele economico-financiare ale societății. Prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora și nu a administrat probe pentru stabilirea și evaluarea rezultatelor economico-financiare ale societății, deși a ales varianta a doua, petitul subsidiar, în ce privește componența masei bunurilor de împărțit și partajul acestora.

Mai trebuie stabilit dacă, de fapt, petitul ce privește societatea comercială nu are de fapt trei variante, trei petite, anume includerea în masa bunurilor de împărțit a: 1) părților sociale; 2) patrimoniul societății sau 3) rezultatele economico-financiare ale societății.

În ce privește motivul de recurs relativ la modalitatea de stabilire și acordare a cheltuielilor de judecată, acesta nu va fi analizat, având în vedere că în rejudecare se vor stabili și acorda cheltuielile de judecată efectuate de către părți în toate stadiile procesuale.

Cu privire la recursul reclamantei N. Z. (fostă M.), aceasta arată că decizia este un caz clasic de ultra petita, în condițiile în care nici una dintre părțile litigante nu au solicitat o partajare a părților sociale constatate ca fiind bun comun, în maniera dispusă de instanța de apel respectiv-reclamanta a solicitat partajarea în natură sau în echivalent valoric raportat la valoarea activului net a S. M. S.

Curtea reține că aceste chestiuni vor fi analizate de către instanța de fond în rejudecare, având în vedere cele stabilite asupra recursului pârâtului cu privire la același petit, rămânând ca, în cazul în care instanța de fond va stabili că în masa bunurilor de împărțit soluția ce se impune a fi aleasă este aceea a includerii activului societății, să stabilească dacă trebuie scăzut pasivul acesteia, potrivit celor variantei îmbrățișată de către instanța de apel.

Cu privire la varianta ce va fi aleasă, trebuie sesizat că deținerea părților sociale dă drepturi asupra patrimoniului societății și asupra beneficiilor sau dividendelor, dar mai trebuie sesizat că legislația comercială are anumite restricții și reguli care trebuie respectate, însă nu trebuie scăpat din vedere că raporturile juridice ce fac obiectul prezentului dosar sunt raporturi patrimoniale ce derivă din căsătoria părților și dobândirea de bunuri în timpul acesteia și prin urmare acestea au preeminență în prezenta cauză și acestea trebuie reglementate.

În ceea ce privește cota de participare la dobândirea bunurilor în comun, reclamanta consideră că atât soluția instanței de fond cât și decizia din apel, sunt criticabile deoarece nu respectă dispozițiile art. 261 pct. 5

C.proc.civ., respectiv nu cuprind motivele de fapt și de drept care au determinat soluția adoptată.

A. critică nu poate fi primită deoarece ambele instanțe au motivat convingător soluția reținută, iar afirmația recurentei este nesusținută de realitate.

Referirile la probe din recursul reclamantei cu privire la cota de contribuție nu pot fi primite având în vedere cele reținute cu privire la același aspect din recursul pârâților referitor la inadmisibilitatea motivelor de recurs ce se referă la netemeinicia hotărârii sau reevaluarea probelor.

Reclamanta recurentă critică și maniera lacunară și chiar în contra dispozițiilor legale, a motivării atribuirii în proprietate a apartamentului, fost domiciliu al soților, reclamantului.

Consideră că solicitarea de atribuire a bunului imobil către recurentă, reprezintă o necesitate, având în vedere situația dificilă în care se află aceasta. Practica și doctrina în materie au statuat criterii subiective, dar aplicabile modului de realizare a partajului plecând de la nevoia de locuință mai mare sau mai mică a copărtașilor, de starea sănătății și de posibilitățile lor materiale, de culpa consacrată prin hotărârea judecătorească ce a determinat desfacerea căsătoriei. Având în vedere aceste criterii, considerate ca punct de plecare a raționamentului juridic, consideră că reclamanta, în calitate de femeie și mamă, trebuie protejată și trebuie să i se asigure confortul minimal a locuinței folosite de către soți în timpul căsătoriei, per a contrario, comportamentul abuziv și dictatorial al pârâtului ar fi recunoscut de către hotărârea judecătorească ca un comportament social firesc.

Cu privire la acest aspect curtea constată că, potrivit art. 673^{9 Cod procedură civilă „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va tine seama, după caz, și de acordul parților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea."}

Relativ la aceste criterii, este irelevant că sediul SC M. S. este în acel apartament, cât timp acest sediu poate fi schimbat, criteriul nefiind unuldintre acelea care să poată fi inclus în textul legal anterior citat, prin urmare nu poate fi avut în vedere la atribuirea bunului.

Instanța de apel a mai stabilit ca și criteriu de atribuire disponibilitatea pârâtului cu privire la plata sultei.

În ce privește acest criteriu, curtea reține că trebuie completat și cu dovada deținerii sumelor de bani necesare pentru plata sultei, cât timp prin solicitarea atribuirii bunului este evident că partea va fi obligată la plata sultei, indiferent de disponibilitatea sa, și că relevant este dacă intenția poate fi susținută de posibilități.

Instanța de apel a mai reținut ca și criteriu de atribuire faptul că unul dintre copiii părților locuiește cu pârâtul.

Curtea reține că părțile au avut doi copii, fiind necesar să se stabilească unde locuiesc aceștia, fiind oricum mai puțin relevant acest aspect, având în vedere că aceștia sunt majori și că pot locui cu părintele căruia i se atribuie apartamentul, nefiind încredințați vreunuia dintre părinți.

Nu în ultimul rând, în rejudecare, se va analiza dacă în criteriile menționate ca fiind „. asemenea" de art. 673^{9 Cod procedură civilă nu pot fi incluse cele solicitate de către reclamantă și să se analizeze din nou cererea de atribuire a apartamentului.}

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct.

9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte atât recursul declarat de reclamanta N. Z. cât și recursul declarat de pârâții M. G. și SC M. S. B. M. împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va casa în parte și în consecință va admite în parte apelul reclamantei N. Z. împotriva sentinței civile nr.

3596/(...) a J. B. M. și apelurile pârâților M. G. și SC M. S. B. M. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de (...) a J. B. M. și împotriva sentinței civile nr. 3596/(...) a J. B. M.

Ca o consecință, va înlătura din decizia atacată dispozițiile referitoare la includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M., dispozițiile referitoare la partajarea acestora și dispozițiile ce privesc atribuirea ap. nr. 37 str. O. nr. 8, B. M. înscris în CF 10.700/37 B. M., nr. top.2787/514, precum și cele cu privire la cuantumul și plata sultei și stabilirea cheltuielilor de judecată.

Apoi, va desființa în parte încheierea de admitere în principiu din (...) a J. B. M. în ce privește includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M.

Tot ca o consecință a admiterii apelului va desființa în parte sentința civilă nr. 3596/(...) a J. B. M. în sensul excluderii din masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M. evaluat la 901.840 lei, atribuirea acestora în lotul pârâtului M. G. , atribuirea în lotul pârâtului a ap. nr. 37, B. M., str. O. nr. 8, stabilirea și plata sultei, precum și stabilirea și plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare a desființării în parte a încheierii și a sentinței atacate va trimite cauza J. B. M. pentru rejudecarea cauzei în limitele mai sus menționate, anume cu privire la pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu în ce privește includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M. sau a valorii de ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. B. M. și a rezultatelor economico-financiare; partajarea acestora; atribuirea ap. nr. 37, B. M., str. O. nr. 8; stabilirea și plata sultei cu privire la toate bunurile, ținând seama și de partea dinhotărâre rămasă irevocabilă cu privire la bunurile mobile; precum și stabilirea și plata cheltuielilor de judecată în toate stadiile procesuale.

Restul dispozițiilor încheierii de admiterea în principiu, ale sentinței și ale deciziei atacate, în principal cu privire la bunurile mobile, vor fi menținute ca legale, întrucât, nefiind atacate, hotărârile au devenit irevocabile cu privire la acestea";.

În re judec are, c auz a a f ost înreg is tr ată p e rolul J. B. M. sub nr. (...) , iarîn rejudecare, în baza îndrumărilor din decizia de casare, printr-un înscris intitulat „. de ședință";, depus la dosar la data de (...) (f. 11-12), reclamanta și- a precizat acțiunea în sensul că solicită includerea în masa bunurilor comune de împărțit a celor 2000 părți sociale, ca fiind bunuri mobile incorporale, la valoarea de 1000 lei fiecare, precum și partajarea acestora în natură.

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 8687/(... ), pronunțată de Judec ător ia B aia M are în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamanta N. Z. (fostă M.), în contradictoriu cu pârâții M. G. și S. M. S. s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional M. G., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional N. Z. (fostă M.) și în consecință:

S-a constatat că sub durata căsătoriei, reclamanta-pârâtă N. Z. și pârâtul-reclamant M. G. au dobândit în cotă-parte de 35% reclamanta- pârâtă și 65% pârâtul-reclamant următoarele bunuri comune:

I. bunuri imobile: 1 apartamentul situat în B. M., str. O. nr. 8., identificat în CF nr. 10700/37 B. M., nr. top 2787/514, compus din patru camere și dependințe, cu 18 mp de teren în indiviziune în valoare de 50.000

E. sau echivalent 2. lei RON și

II. bunuri mobile: suma de 18500 E., reprezentând echivalentul garsonierei situate în B. M., pe str. T. nr. 8. mobilă de tineret în valoare de

500 lei; mobilă de dormitor în valoare de 500 lei; mobilă de bucătărie în valoare de 400 lei; frigider - 200 lei; congelator - 200 lei; aragaz - 100 lei; TV Elcrom - 50 lei; video recorder - 100 lei; covor în sufragerie - 300 lei; covor în camera copiilor - 100 lei; covor în hol - 100 lei; 10 perdele - 500 lei;

4 seturi de servicii din cristal - 400 lei; serviciu de masă de 12 persoane -

150 lei; serviciu de masă de 6 persoane - 70 lei; aspirator - 150 lei; colțar Elvila - 2.000 lei; mobilă combinată - 800 lei; - mobilă de bucătărie - 1.000 lei, în total : 7620 lei.

S-a dispus formarea loturilor astfel: în lotul I - s-au atribuit în proprietatea reclamantei-pârâte totalitatea bunurilor mobile în valoare de

7620 lei; 35% din echivalentul sumei de 18.500 E., prețul de vânzare al garsonierei situate în B. M., str. T., nr. 8., respectiv 6475 E., iar în lotul II, s- a atribuit în proprietatea pârâtului-reclamant reconvențional M. G. - apartamentul situat în B. M., str. O., nr. 8., identificat în CF nr. 10700/37

B. M., nr. top 2787/514 cu 18 mp teren în indiviziune.

S-a atribuit pârâtului-reclamant și suma de 12.025 E. reprezentând echivalentul cotei de 65% din prețul de vânzare al garsonierei situate în B.

M., str. T., nr. 8..

Pentru egalizarea loturilor, pârâtul-reclamant M. G. a fost obligat să plătească reclamantei-pârâte reconvențional N. Z. o sultă în valoare de

79.325 lei.

S-a constatat că cele 2.000 părți sociale, ce constituie capitalul social al S. M. S. B. M., nu sunt bunuri comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, fiind excluse din masa partajabilă.

S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că, potrivit îndrumarului deciziei de casare nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), s- au înlăturat dispozițiile referitoare la includerea în masa partajabilă a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al pârâtei S. M. S. B. M., precum și cele referitoare la partajarea acestora.

În rejudecare, reclamanta a insistat să fie incluse în masa bunurilor comune cele 2000 părți sociale.

A. cerere este inadmisibilă, atât din perspectiva îndrumarului de casare, cât și a legislației comerciale.

Părțile sociale nu au regimul juridic al bunurilor codevălmașe, acestea aparținând pârâtei S. M. S., ca subiect de drept distinct.

Potrivit art. 35 din L. nr. 3., bunurile aduse ca aport devin proprietatea societății, asociații dobândind în schimbul lor părți sociale, care le conferă un drept de creanță asupra societății, precum și dreptul de a participa la luarea deciziilor, la beneficii.

Părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată nu pot fi partajate între asociatul unic și soția sa, în caz de divorț.

Reținând că partajul profită tuturor părților, în temeiul art. 276 C., prima instanță a compensat cheltuielile de judecată efectuate.

Împotriva ace s te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, recl aman tă

N. Z. ș i p âr âtă S. M. S.

Pr in propr iul apel, recl aman tă N. Z. a solicitat admiterea acestuia,schimbarea sentinței civile nr. 8687/(...) și a încheierii de admitere în principiu din data de (...), admiterea acțiunii introductive de instanță, includerea în masa partajabilă a celor 2000 de părți sociale, deținute de pârâtul M. G. în cadrul S. M. S. B. M., constatarea caracterului de bun comun al părților sociale definite ca bunuri mobile incorporale și partajarea acestora prin atribuirea în natură a 700 părți sociale către apelantă și 1300 către intimat.

În motivarea în fapt a apelului, apelanta a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 C., nearătând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția dată, precum și pe cele ale art. 315

C., privind limitele rejudecării și respectarea deciziei instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate.

Pr in apelul f or mul at, p âr âtă S. M. S. a solicitat admiterea acestuia șischimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării dispoziției prin care s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată și obligarea reclamantei N. Z. la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată efectuate în toate stadiile procesuale parcurse în sumă de 63.300 lei.

În motivarea în fapt a apelului, apelanta a arătat că doar între apelanta N. Z. și pârâtul M. G. poate opera compensarea, întrucât partajul profită acestora. A.anta nu a căzut în pretenții, cererea reclamantei fiind respinsă în raport cu aceasta.

În drept, au fost invocate prevederile art. 274 alin. 1 C.

T ribun alul M ar amu re ș, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 3./(...), pronunțată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă N. Z.

A admis apelul declarat de pârâtă SC M. S., împotriva sentinței civile nr. 8687/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în parte, în sensul obligării reclamantei N. Z. să îi plătească pârâtei SC M. S. suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată în apel. Analizând sentința apelată, T. a reținut următoarele:

„Prin decizia civilă nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), au fost admise în parte recursurile declarate de reclamanta N. Z. și pârâții M. G. și S. M. S. împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M., care a fost casată în parte.

S-a admis în parte apelul declarat de reclamanta N. Z. împotriva sentinței civile nr. 3596/(...) a J. B. M.

S-au admis în parte apelurile declarate de pârâții M. G. și S. M. S. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de (...) a J. B. M. și împotriva sentinței civile nr. 3596/(...) a J. B. M.

Au fost înlăturate din decizia atacată dispozițiile referitoare la includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al S. M. S. B. M., precum și dispozițiile referitoare la partajarea acestora.

Au fost înlăturate dispozițiile din decizia atacată cu privire la atribuirea apartamentului nr.37, str. O. nr. 8, B. M. înscris în CF nr.

10700/37 B. M., nr. top 2787/514, precum și cele cu privire la cuantumul și plata sultei și stabilirea cheltuielilor de judecată.

S-a desființat în parte încheierea de admitere în principiu din (...) a J.

B. M. în ce privește includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al S. M. S. B. M.

S-a desființat în parte sentința nr. 3596/(...) a J. B. M. în sensul excluderii din masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al S. M. S. B. M. evaluat la 901.840 lei, atribuirea acestora în lotul pârâtului M. G., atribuirea în lotul pârâtului a apartamentului nr.37, B. M., str. O. nr. 8, stabilirea și plata sultei, precum și stabilirea și plata cheltuielilor de judecată.

S-a trimis cauza J. B. M. pentru rejudecarea cauzei în limitele mai sus menționate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu, ale sentinței atacate și ale deciziei atacate.

În rejudecare, reclamanta a arătat că dorește în continuare includerea în masa partajabilă a celor 2000 de părți sociale.

Instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 315 C., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Curtea de A. a înlăturat din hotărârea atacată dispozițiile referitoare la includerea în masa bunurilor comune a celor 2000 părți sociale, dând posibilitatea reclamantei să-și precizeze acțiunea în sensul partajării rezultatelor economico-financiare ale societății.

Reclamanta a insistat însă să fie partajate în natură părțile sociale, solicitând a-i fi atribuite 700 părți sociale.

Părțile sociale sunt fracțiuni cu valoare nominală egală în care este divizat capitalul social al societății și conferă asociaților dreptul de a participa la luarea deciziilor, dreptul la beneficii, dividende.

Părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic nu pot fi partajate în natură între asociatul unic și soția sa, în caz de divorț, aceasta fiind o terță persoană față de societate.

T. a apreciat că prima instanță a respectat dispozițiile art. 315 C., precum și pe cele ale art. 261 pct. 5 C., hotărârea pronunțată cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 296 C., T. a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă N. Z., împotriva sentinței civile nr. 8687/(...) a J. B. M., pronunțată în dosarul nr.

(...).

T. a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S. M. S., apreciind că este fondat pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut J. că partajul profită atât reclamantei N. Z., cât

și pârâtului M. G., astfel încât au putut fi compensate cheltuielile de judecată efectuate de către aceștia în fața primei instanțe.

Cererea reclamantei a fost însă respinsă față de apelanta S. M. S., nefiind incluse în masa partajabilă cele 2000 de părți sociale ce constituie capitalul social al acesteia.

Prin urmare, față de apelanta S. M. S., reclamanta este cea care a căzut în pretenții, datorând cheltuieli de judecată, în condițiile art. 274 C.

Având în vedere valoarea obiectului pricinii și munca îndeplinită de avocat, în temeiul art. 274 alin. 3 C., T. a redus cheltuielile de judecată solicitate, acordând suma de 5000 lei cu acest titlu, în toate instanțele.

Așa fiind, în baza art. 296 C., raportat la art. 274 C., T. a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M. S., a schimbat în parte sentința civilă nr.

8687/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. (...), fiind obligată reclamanta N. Z. să îi plătească pârâtei SC M. S. suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de oparte, reclamanta N. Z., iar pe de al tă p ar te, pârâta S. M. S., prin administrator M. G.

Prin propriul recurs, reclamanta N. Z. a solicitat, în temeiul art. 304 pct.

7 și 9 C., admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului reclamantei și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul includerii în masa partajabilă a celor 2000 de părți sociale deținute de către pârâtul M. G. în cadrul S. M. S. B. M.; constatarea caracterului de bun comun a părților sociale, definite ca bunuri mobile corporale și partajarea acestora în natură, prin atribuirea în natură a 700 părți sociale către recurentă și a

1300 părți sociale către intimat.

În motivarea recursului reclamanta a reprodus parțial istoricul litigiului, prin reiterarea, pe scurt, a celor dispuse de Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 3./(...), precum și a considerentelor avute în vedere la pronunțarea acestei decizii, apreciindu-se de către recurentă că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii întrucât, în motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, la fel ca în motivarea soluției instanței de fond, faptul că Curtea de A. a înlăturat din hotărârea atacată dispozițiile referitoare la includerea în masa bunurilor comune a celor 2000 părți sociale, ceea ce nu este adevărat.

În decizia de casare nu se regăsește această teză adoptată de către instanța de fond și preluată de instanța de apel, ba chiar dimpotrivă, s-a stabilit clar că părțile sociale se pot partaja.

Argumentația instanței de apel și a instanței de fond este total greșită și străină de natura pricinii, fiind evident din punct de vedere juridic, că nu se poate reține această argumentație.

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., decizia instanței de apel fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită tocmai a dispozițiilor art. 315 alin. 1 C., precum și a dispozițiilor Legii nr. 3., T. nesocotind dispozițiileart. 315 C., care stipulează că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.

Atâta vreme cât instanța de recurs a statuat că părțile sociale sunt bunuri mobile comune, partajabile în natură sau prin echivalent, conform voinței părților litigante, instanța de fond și cea de apel era ținută să pronunțe o soluție în raport cu această dezlegare a problemei de drept făcute de instanța de recurs.

Prin urmare, este prezentă ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C., decizia recurată fiind dată prin încălcarea dispozițiilor art. 315 C., respectiv, nu s-a ținut seama de limitele rejudecării și respectării întrutotul a dispozițiilor date de către instanța de recurs prin decizia de casare.

Tot în motivarea recursului reclamanta a reprodus extrase din considerentele deciziei de casare, în sensul de a preciza că reclamanta în rejudecare, și-a exprimat poziția cu privire la aspectul reținut în considerentele deciziei de casare, respectiv, a învederat instanței de fond că dorește să se partajeze în natură părțile sociale, solicitând să-i fie atribuite

700 de părți sociale.

Îndrumarul C. de A. C. este foarte clar, iar consacrarea preeminenței dreptului familiei asupra restricțiilor de drept comercial este determinantă în mod în care instanța de casare a încercat, ce-i drept subtil, de a-i induce o anumită soluție echitabilă și bineînțeles legală.

Plecând de la starea de fapt în conformitate cu care S. M. S. a fost înființată de către pârâtul M. G., în această procedură aportându-se sume de bani cu titlu de capital social, sume care prin exercițiul economico- financiar aflat în corelație cu specificitatea obiectului de activitate al societății, au produs o reflecție patrimonială, respectiv, patrimoniul societății comerciale, este de remarcat că, în tot ciclul procesual, pârâtul M. G. nu a contestat faptul că, sumele de bani depuse cu titlu de aport au fost depuse în timpul căsătoriei și că reprezentau sume de bani aflate în codevălmășie.

Logic și juridic, spune recurenta, este să observăm că transformarea unui bun aflat în codevălmășie nu se poate realiza decât într-un bun aflat sub același regim juridic, mai precis aportul financiar determinant la constituirea societății și reflectat în emiterea părților sociale ca titluri de valoare își păstrează calitățile conferite de legiuitor, respectiv, în conformitate cu art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune și astfel și părțile sociale au aceeași direcție întrucât nu sunt enumerate în dispozițiile art. 31 C.fam.

Recurenta a reiterat definiția părților sociale, ca fiind reprezentări fracționale ale capitalului social dobândite de asociați în schimbul aportului social.

Prin urmare, capitalul social este expresia valorică a tuturor aporturilor asociaților care participă la constituirea societății, fără o existență reală, dar cu o semnificație contabilă în funcție de care se stabilesc drepturile asociaților și în funcție de care se împarte activul social în caz de lichidare, în limita căruia sunt urmărite bunurile din patrimoniul societății de către creditorul acesteia.

L. nr. 3. stabilește că, în cazul excluderii unui asociat, acesta are dreptul la contravaloarea părții din capitalul social și care nu constă în dreptul de a culege o parte proporțională din patrimoniul social, ci constă în dreptul de a primi o sumă de bani care să reprezinte însă valoarea proporțională din patrimoniul social.

Există cu certitudine necesitatea clarificării concursului între dispozițiile Legii nr. 31/1991 cu cele inserate în Codul familiei, pentru ca concluzia ultimă să se bucure de atributul de legalitate.

Dispozițiile legale incidente ale Legii nr. 31/1991, și de altfel, principiile specifice societăților comerciale, nu înfrâng efectele dispozițiilor art. 30 C.fam., deoarece acestea privesc exclusiv raporturile dintre societate și fostul soț asociat, nepreocupându-se însă de raporturile patrimoniale dintre foștii soți până la momentul partajului. A. atitudine este regăsibilă și în motivarea deciziei de casare, precum și în practica judiciară existentă la dosarul cauzei.

În concluzie, arată reclamanta recurentă, părțile sociale sunt bunuri mobile incorporale, aflate în patrimoniul asociatului, și nu al societății, iar în condițiile în care societatea a fost înființată în timpul căsătoriei cu fonduri bănești comune, părțile sociale deținute la respectiva societate sunt bunuri mobile comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei, urmând ca partajarea acestora să se facă în natură sau prin echivalent conform voinței părților litigante.

Prin propriul recurs, pârâta S. M. S. a solicitat, în temeiul art. 304 pct.

9 C., admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în totalitate a cererii acestei recurente, cu privire la acordarea de cheltuieli de judecată în cele 8 stadii procesuale parcurse, menținând restul dispozițiilor instanței; cu cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea recursului pârâta a arătat că soluția de admitere în parte a propriului apel și de obligare a reclamantei doar la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate stadiile procesuale, ar putea fi o eroare materială, motiv pentru care pârâta a și formulat o cerere în acest sens, iar dacă această cerere va fi soluționată favorabil, se va impune renunțarea la judecarea recursului.

Având în vedere că au existat 8 stadii procesuale, 3 stadii de fond, 3 de apel și 2 de recurs, volumul de muncă al avocatului a fost substanțial, cauza ridicând probleme, astfel încât la cuantificarea cheltuielilor de judecată trebuie să se țină seama și de complexitatea acesteia.

În plus, avocatul a fost nevoit să se deplaseze dintr-o localitatea în alta, astfel încât la cheltuielile cu onorariu trebuie adăugate și costurile legate de deplasare.

În lipsa unor elemente concrete pe care instanța să le aibă în vedere la aprecierea cheltuielilor de judecată, recurenta poate doar să facă presupuneri și speculații.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âț ii M. G. ș i S. M. S., au solicitat respingerea recursului reclamantei, cu motivarea că cererea reclamantei, de partajare în natură a celor 2000 de părți sociale, prin atribuirea în natură a 700 de părți sociale către recurentă și a 1300 părți sociale către intimat, este inadmisibilă.

Dacă s-ar proceda în maniera solicitată de recurentă, recurenta ar fi adusă în poziția de „. într-o societate cu răspundere limitată, ceea ce implicit ar presupune modificarea acului constitutiv printr-o hotărâre judecătorească, în alte condiții decât cele strict și limitativ prevăzute de L. nr. 3..

Instanța de judecată nu poate să atribuie în natură părți sociale unei terțe persoane care nu are calitatea de asociat în firmă, modificând astfel actul constitutiv al societății în alte condiții decât cele prevăzute de L. societăților comerciale.

Părțile sociale sunt fracțiuni cu valoare nominală egală, în care este divizat capitalul social.

Părțile sociale dau dreptul asociaților de a participa la luarea deciziilor, dreptul la beneficiu, dividende.

Părțile sociale ale unei societăți comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic nu pot fi partajate între asociatul unic și soția sa în caz de divorț, pentru că reclamanta nu a fost asociată, fiind o terță persoană față de societate.

Potrivit art. 66 din L. nr. 3., pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite dreptul lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Prin urmare, chiar și asociatul exercită doar un drept de creanță, prin prisma părților sociale deținute, drept de creanță care îi permite să participe la distribuirea beneficiilor și a dividendelor.

Pe toată durata existenței societății, creditorii personali ai societății au dreptul de a urmări dividendele repartizate.

Transmiterea părților sociale către persoane fizice sau juridice din afara societății se face prin aprobarea asociațiilor sau prin succesiune.

Din această din urmă perspectivă, chiar și în situația decesului unuia dintre asociați, moștenitorii asociatului defunct vor trebui să se limiteze la dispozițiile art. 202 alin. 2 din L. nr. 3., asociatul rămas în societate putând să refuze recunoașterea moștenitorilor ca asociați.

În situația de față părțile sociale nu pot fi transmise către o terță persoană, pentru că introducerea unui asociat fără acordul unicului asociat din S. M. S., ar însemna înfrângerea „affectatio societatis";, într-o entitate cu caracter intuitu personae.

Îndrumarul de casare al C. de A. C. a dat reclamantei posibilitatea să își precizeze acțiunea, în sensul partajării rezultatelor economico-financiare ale societății (f. 12 alin. 5 din decizia de casare), iar la solicitarea expresă în acest sens a instanței de rejudecare, reclamanta a arătat că dorește să se partajeze în natură părțile sociale, solicitând să îi fie atribuite 700 părți sociale în natură, persistând astfel în a formula o cerere inadmisibilă.

Prin dispozitivul hotărârii de casare s-a dispus explicit înlăturarea atât din decizia atacată, cât și din încheierea de admitere în principiu a dispozițiilor referitoare la includerea în masa bunurilor comune a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al S. M. S. B. M., precum și a dispozițiilor din decizie referitoare la partajarea acestora.

Recursul reclamantei este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat.

1. Cu privire la recursul reclamantei N. Z.

Referitor la toate acele motive din recursul reclamantei, prin care se critică în mod direct sentința instanței de fond, Curtea constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiată pe prevederile art. 282 alin. 1 și art. 299 alin. 1 C.

Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs prin c are se invoc ă înc ălc are a ar t. 315 alin. 1 C.

În ceea ce privește motivul esențial din recursul reclamantei, referitor la încălcarea de către instanța de rejudecare a dispozițiilor art. 315 alin. 1

C., respectiv, nesocotirea de către instanța de rejudecare a îndrumarului deciziei de casare, Curtea constată că acest motiv de recurs este vădit nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Prin decizia de casare s-a stabilit ce anume ar trebui să se facă în rejudecare, pornind de la faptul că prin prima decizie din apel, instanța de apel s-a pronunțat ultra petita, „în condițiile în care nici una dintre părțile litigante nu au solicitat o partajare a părților sociale constatate ca fiind bun comun, în maniera dispusă de instanța de apel respectiv-reclamanta a solicitat partajarea în natură sau în echivalent valoric raportat la valoarea activului net a S. M. S.

Cu privire la varianta ce va fi aleasă, trebuie sesizat că deținerea părților sociale dă drepturi asupra patrimoniului societății și asuprabeneficiilor sau dividendelor, dar mai trebuie sesizat că legislația comercială are anumite restricții și reguli care trebuie respectate, însă nu trebuie scăpat din vedere că raporturile juridice ce fac obiectul prezentului dosar sunt raporturi patrimoniale ce derivă din căsătoria părților și dobândirea de bunuri în timpul acesteia și prin urmare acestea au preeminență în prezenta cauză și acestea trebuie reglementate";.

„Referitor la includerea în masa bunurilor de împărțit a părților socialeale SC M. S. și stabilirea valorii ce se va împărți relativ la acestea, curtea reține că acest motiv de recurs este întemeiat.

Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat să se constate,printre altele, că din masa bunurilor de împărțit fac parte și părțile sociale la SC M. S. sau, în varianta subsidiară, obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă. De asemenea, s-a solicitat sistarea stării de codevălmășie matrimonială cu privire la aceste bunuri, în cotă de ½ parte pentru fiecare, fie prin atribuirea în natură a ½ din părțile sociale ale SC M. S., fie prin plata unei sulte reprezentând ½ din patrimoniului social al SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă.

Tot în legătură cu acest petit, ce privește componența bunurilor deîmpărțit, cu referire la părțile sociale ale SC M. S., trebuie sesizat că de fapt petitul subsidiar de obligare a pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă, implică de fapt includerea în masa bunurilor de împărțit a întregului patrimoniu al SC M. S. și abia apoi partajarea în modalitatea solicitată de către reclamantă.

Cu privire la acest petit prima instanță, prin încheierea pronunțată înaplicarea art. 6736 alin. 1 Cod procedură civilă, a stabilit că fac parte dinmasa bunurilor comune 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. În această încheiere nu se arată valoarea acestor părți sociale dar din actele dosarului reiese că valoarea lor este de 0,50 lei per parte socială, deci în total 1000 lei.

În ce privește petitul subsidiar, prima instanță face anumite considerații

(pagina 10 alin. 2 din hotărâre), stabilind că reclamanta a solicitat modalitatea alternativă de partajare ca o exprimare a libertății de opțiune, în lipsa acestei solicitări instanța fiind în imposibilitate de a pronunța această ultimă soluție.

Curtea reține că această modalitate este greșită deoarece confundă celedouă petite, după ce anterior acceptă că sunt două petite și că acestea suntalternative.

Prin urmare instanța nu putea, prin încheierea de admitere în principiu,să stabilească că fac parte din masa bunurilor comune părțile sociale ale societății, iar la partaj să partajeze activul acesteia.

Părțile sociale ale societății sunt bunuri mobile incorporale în valoare de

1000 lei iar activul societății este constituit din bunuri mobile și imobilecorporale în valoare de 901.840 lei.

Indiferent de calificarea petitelor, ca fiind unul principal și unulsubsidiar sau ca fiind alternative, este evident că acestea, petitele, și bunurile la care se referă, sunt diferite.

Cu alte cuvinte, prin decizia de casare s-a reținut faptul că reclamanta a formulat două petite în cuprinsul cererii sale, fiind irelevant că unul este principal și altul subsidiar, instanța de casare apreciind că, în realitate,

„petitul ce privește societatea comercială s-ar putea să aibă de fapt trei variante, anume includerea în masa bunurilor de împărțit a părților sociale; a patrimoniului societății, sau a rezultatelor economico-financiare ale societății";, urmând ca în rejudecare aceste chestiuni să fie lămurite.

Potrivit art. 315 alin. 1 C., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și a necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În rejudecare, cu respectarea întrutotul a obligației stabilite prindecizia de casare, reclamanta N. Z. a depus la dosarul cauzei un script intitulat „. de ședință";, înregistrat la dosar la data de (...) (f. 11-12 dosar fond), - în realitate, o veritabilă precizare de acțiune -, prin care a arătat că

„solicită includerea în masa bunurilor comune de împărțit a celor 2000 părți sociale, ca fiind bunuri mobile incorporale, la valoarea de 1000 lei fiecare, precum și partajarea acestora în natură";, niciuna dintre părțile adverse neopunându-se acestei precizări de acțiune.

Prin urmare, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, principiu consacrat de art. 129 alin. 1 C., reclamanta a precizat ce anume solicită instanței, respectiv, a solicitat „. în masa bunurilor comune de împărțit a celor 2000 părți sociale, ca fiind bunuri mobile incorporale, la valoarea de 1000 lei fiecare, precum și partajarea acestora în natură";, reclamanta neînțelegând să învestească procedural instanța de rejudecare cu o cerere având ca obiect includerea în masa bunurilor de împărțit a patrimoniului societății sau a rezultatelor economico-financiare ale societății.

D. de casare a fost cât se poate de clară, în sensul că, prin această decizie s-a arătat că petitul din cererea reclamantei privind societatea comercială poate viza în realitate trei variante, fie includerea în masabunurilor de împărțit a părților sociale ale societății, fie includerea în masa bunurilor de împărțit a patrimoniului societății, fie includerea în masa bunurilor de împărțit a rezultatelor economico-financiare ale societății.

Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea, în rejudecare, conform îndrumarului deciziei de casare, să precizeze exact ce anume solicită instanței de judecată, respectiv, să precizeze dacă optează pentru una ori alta din cele trei variante subliniate în considerentele deciziei de casare.

Or, reclamanta și-a precizat în mod expres acțiunea, arătând prin nota de ședință din (...) că nu dorește includerea în masa bunurilor de împărțit nici a patrimoniului societății, nici a rezultatelor economico-financiare ale societății, ci solicită în mod expres „. în mas a bunur ilor co mune de î mp ărț it a

celor 2000 părț i soc iale, c a f iind bunur i mob ile incorpor ale, l a v alo are a de

1000 lei fiec are, prec u m ș i p ar tajare a ace s tor a în n atur ă ";.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 1 C., conform căruia, în procesul civil, se lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii deduse judecății, inclusiv cu privire la persoanele cu care înțelege reclamantul să își dispute obiectul procesului.

Cu alte cuvinte, în virtutea principiului disponibilității, instanța nu poate trece peste voința reclamantului.

Obligativitatea respectării principiului disponibilității este subliniată și în art. 129 alin. final C., text legal care prevede că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății";.

Conform art. 129 alin. final C., instanța este ținută de limitele învestirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

Obiectul pricinii, asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe, este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată, potrivit propriei voințe a reclamantului, iar nu cel care rezultă din probele administrate în cauză (a se vedea G. Boroi, Octavia Spineanu M. - codul de procedură civilă adnotat, Ed. a III-a revăzută și adăugită, E. Hamangiu 2011, pag. 258 și urm.).

Se pune firesc întrebarea care este natura juridică a precizării de acțiune intitulată de către reclamantă „. de ședință"; și depusă la dosarul de rejudecare pentru termenul de judecată din (...), respectiv, dacă aceasta are sau nu natura juridică a unei precizări de acțiune în sensul pe care art. 132

C. îl dă acestei noțiuni.

Este știut faptul că în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece cauza, trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea de casare, hotărârile instanței de control judiciar de casare fiind obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate însă, starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită numai de instanța de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie (a se vedea în acest sens Op.cit., pag. 610; Trib. Suprem, Col. civ., D. nr. 882/1957 în Repertoriul I, pag. 841, D. nr. 525 și nr. 620/1957, în C.D. 1957 pag. 351).

În caz de rejudecare după casare, de regulă, se reia judecata, uneori - așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate -, reluându-se chiar și prima zi de înfățișare, până la care, conform art. 132 alin. 1 C., raportat la art. 134

C., reclamantul își poate întregi sau modifica cererea ( ase vedea Op. cit. pag. 265 și urm.).

Art. 132 alin. 2 pct. 2 C. stipulează expres că cererea nu se socotește modificată și deci poate fi făcută și după ce a trecut prima zi de înfățișare, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.

Având în vedere că, așa cum s- a menționat în decizia de casare, cererea reclamantei putea avea practic trei variante, conform celor anterior expuse, iar reclamanta prin „. de ședință"; din (...) a precizat că dorește doar o singură variantă din cele trei, respectiv, „. în masa bunurilor comune de împărțit a celor 2000 părți sociale, ca fiind bunuri mobile incorporale, la valoarea de 1000 lei fiecare, precum și partajarea acestora în natură";, Curtea constată că natura juridică a acestei „. de ședință"; este aceea a unei cereri precizatoare întemeiate pe prevederile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.

În consecință, instanța de rejudecare a fost legal învestită cu această precizare de acțiune, în sensul stipulat de art. 129 alin. final C., fiind obligată să analizeze întrutotul obiectul acestei cereri deduse judecății.

Se constată, așadar, de către Curte, prin prisma considerentelor anterior precizate că nu poate fi reținută în cauză nesocotirea de către instanța de rejudecare a îndrumarului deciziei de casare.

Drept urmare, Curtea constată că este vădit nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 315 alin. 1 C.

Cu privire la motivul de recurs circumscris art. 304 pct. 9 C., derivând

d in înc ălc are a Leg ii nr. 3. .

În speță, reclamanta a solicitat „. în masa bunurilor comune de împărțita celor 2000 părți sociale, ca fiind bunuri mobile incorporale, la valoarea de

1000 lei fiecare, precum și partajarea acestora în natură";, fiind vorba,evident, de părțile sociale ale S. M. S., societate cu răspundere limitată.

Art. 5 alin. 2 din L. societăților comerciale prevede că societatea cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane, caz în care se întocmește numai statutul.

Acest statut, denumit generic în cuprinsul Legii societăților comerciale, ca și contractul de societate, de altfel, act constitutiv, dobândește dată certă, potrivit art. 5 alin. 7, prin depunerea la R. O. C.

Actul constitutiv - fie el contract, statut -, a fost definit în doctrina de specialitate ca fiind manifestarea de voință prin care asociații sau asociatul unic, în cazul S. cu unic asociat, constituie societatea comercială, el cuprinzând în principiu regulile care guvernează raporturile dintre asociați, pe de o parte, și dintre asociați și societate, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Stanciu D. Cărpenaru, S. D., C.Predoiu, Gh. Piperea - L. societăților comerciale, Comentariu pe articole, E. a IV-a, E. Ch B. 2009, pag. 80 și urm.).

Actul constitutiv al unei societăți comerciale (contract de societate

și/sau statut), este acel act juridic prin care două sau mai multe persoane, prin aporturile lor, constituie un patrimoniu distinct, destinat efectuării de acte de comerț, în vederea împărțirii câștigului ce ar putea rezulta și cu obligația participării la pierderi (M. Scheaua, L. societăților comerciale nr. 3. Comentată și adnotată, pag. 47).

Așa cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, condițiile de fond prevăzute pentru încheierea valabilă a unui astfel de act constitutiv sunt cele prevăzute în art. 948 C., acest contract fiind guvernat, printre altele, și de principiul relativității efectelor contractului, consacrat de art. 973 C. (Op. cit., pag. 81).

Actul constitutiv al unei societăți comerciale (contractul de societate) prezintă trei elemente esențiale, specifice, care îl particularizează față de alte contracte sinalagmatice, și anume: fondul sau capitalul social, affectio societatis; participarea la beneficiu și pierderi;

Constituirea unui fond (capital social) prin aporturile asociaților, este premisa personalității juridice a societății și condiția funcționării acesteia.

Capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaților și este înscris în contabilitate la pasivul bilanțului.

El variază ca valoare, în funcție de forma juridică a societății și de obiectul de activitate al acesteia.

Affectio societatis presupune voința comună a asociaților de a participa la realizarea obiectului de activitate al societății și de a obține beneficii în urma acestuia, la momentul constituirii societății affectio societatis presupunând voința asociaților (asociatului unic în cazul S. cu unic asociat), de a constitui o nouă persoană juridică, iar absența unui affectio societatis pe parcursul societății, conduce la dizolvarea societății C.S.J., Secț. Com., D. nr. 287/1996, în R.D.C. nr. 11/1997, pag. 111.

În sfârșit, beneficiile și pierderile reprezintă cauza principală și rațiunea (expectația beneficiilor), ultimă a contractului de societate.

Aporturile reunite ale asociaților formează, așa cum s-a arătat anterior, capitalul social, categorie juridică ce reflectă valoarea acestor raporturi la momentul efectuării lor, fiind expresia valorifică a totalității aporturilor asociaților care participă la constituirea societății. În bilanțul societății, capitalul social apare la pasiv, deoarece reprezintă contrapartida aporturilor asociaților, care la dizolvarea societății trebuie restituite.

Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat reprezintă, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate (a se vedea în acest sens Stanciu D. Cărpenaru, S. D., C. Predoiu, Gh. Piperea - L. societăților comerciale, Comentariu pe articole, E. a IV-a, E. Ch B. 2009, pag. 15 și urm.), o inovație îndrăzneață care permite aplicarea principiului răspunderii comerciantului persoană fizică pentru datoriile comerciale la patrimoniul comercial și constituirea unui astfel de patrimoniu, separat de patrimoniul persoanei fizice, prin crearea unei ficțiuni juridice, o persoană juridică, societate comercială, subiect de drept distinct de subiectul de drept care a creat-o.

Aportul în numerar la constituirea capitalului social al S. cu unic asociat constă într-o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societății, iar subscrierea aportului reprezintă un act de dispoziție, cu efecte asupra transmiterii dreptului de la asociat la societate, conform jurisprudenței C.S.J. (O. Căpățână, Societățile Comerciale, pag. 183).

Obiectul aportului se transmite de asociat în deplină proprietate societății care se constituie, devenind proprietatea acesteia.

Art. 204 din L. societăților comerciale prevede în ce condiții poate fi modificat actul constitutiv al unei societăți comerciale, respectiv :

- prin Hotărârea Adunării Generale ori a C.lui de A., respectiv

D., sau prin hotărârea instanței de judecată pronunțată în condițiile art. 223 alin. 3 din lege, adică prin excluderea unui asociat la cererea societății sau a oricărui asociat;

- în condițiile art. 226 alin. 2 din lege, adică atunci când „în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice în baza unei hotărâri a tribunalului";, urmând ca instanța să dispună prin aceiași hotărâre și cu privire la structura participării la capitatul social al celorlalți asociați.

Față de dispozițiile exprese ale art. 204 din L. societăților comerciale, coroborat cu art. 223 alin. 3 și art. 226 alin. 2 din aceeași lege - care stipulează expres și imperativ care sunt situațiile limitative în care se poate modifica actul constitutiv prin hotărâre judecătorească -, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentei, conform cărora, instanța civilăînvestită cu soluționarea prezentului recurs poate modifica, prin hotărârea pe care o va da în sensul solicitat de recurentă, actul constitutiv al S. M. S.

Drept urmare, aceste susțineri din motivele de recurs ale reclamantei urmează să fie respinse ca nefondate.

Revenind la problema părților sociale ale S. M. S., Curtea constată că se impun a fi făcute următoarele precizări, după cum urmează:

Părțile sociale, care așa cum am arătat anterior, din momentul în care au fost subscrise, formează capitalul social al societății, devin proprietatea societății comerciale din momentul înregistrării acesteia în R. C., ele fiind înscrise în bilanțul societății la „., pentru că reprezintă o datorie a societății față de asociați.

Dreptul de proprietate al asociaților, corespunzător aportului lor la părțile sociale, se transformă într-un drept de creanță, de a încasa dividende

(D. Î.C.C.J. nr. 178/1992, în R.D.C. nr. 4/1994, pag. 82).

În niciun caz nu poate fi împărtășită opinia recurentei, conform căreia părțile sociale sunt bunuri comune ale soților, pe motiv că subscrierea acestora s-ar fi făcut din bani comuni -în înțelesul pe care art. 30 C.fam. îl dă noțiunii de „. comun"; al soților -, recurenta făcând evident confuzie între banii comuni ai soților, care au fost folosiți pentru subscrierea respectivelor părți sociale, și faptul că după subscriere părțile sociale au devenit capitalul social al societății, respectiv, constituie proprietatea societății, iar nu a asociatului care le-a subscris.

Odată devenite proprietatea societății comerciale respectivele părți sociale vor da dreptul asociatului care le-a subscris de a participa doar la beneficii/dividendele obținute de societate.

Asociatul nu va putea însă emite niciun fel de pretenții cu privire la capitalul social al societății, format din respectivele părți sociale și care, așa cum am arătat, constituie proprietatea societății comerciale.

Că este așa, respectiv că pe toată durata societății, asociatul are drept doar la părți din beneficiile societății, o dovedește fără putință de tăgadă chiar textul art. 66 alin. 1 din L. societăților comerciale, text legal care prevede că pe durata societății creditorii asociatului pot să își exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Nimic nu se opunea ca la momentul constituirii S. M. S. și reclamanta să dobândească, alături de soțul ei, pârâtul din prezenta cauză, calitatea de asociat la această societate.

Acțiunea reclamantei ar fi fost pe deplin admisibilă dacă aceasta ar fi solicitat instanței - în acest sens, decizia de casare dându-i reclamantei o șansă, de care însă reclamanta nu a înțeles să uzeze -, să constate că în masa bunurilor comune intră dreptul de creanță, în cotă de câte 1/2-a parte fiecare, având ca obiect contravaloarea beneficiilor obținute de societate.

Nu este de ignorat faptul că dacă s-ar da curs favorabil solicitării recurentei - ceea ce nu s-ar putea face decât cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii societăților comerciale -, ar însemna, pe de o parte, să se modifice actul constitutiv al societății comerciale în alte condiții decât cele permise de legea în vigoare, iar pe de altă parte, ar însemna să se înfrângă principiul affectio societatis, ceea ce evident ar duce la dizolvarea societății, în acest sens dispunând tocmai L. societăților comerciale.

Este adevărat că părțile sociale reprezintă bunuri mobile incorporale, dar nu este mai puțin adevărat că acestea constituie proprietatea societății, iar nu a asociatului care le-a subscris.

Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor anterior precizate, Curtea constată că motivul de recurs, din recursul reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C., este nefondat, urmând să fie respins ca atare.

Cu privire la motivul de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 7 C.

Nu se poate reține în privința deciziei instanței de apel, așa cum nefondat susține recurenta, existența unor motive contradictorii și străine de natura pricinii, câtă vreme, prin chiar decizia de casare, hotărârile anteriore au fost desființate în privința dispozițiilor referitoare la includerea în masa bunurilor de împărțit a 2000 părți sociale ce constituie capitalul social al S. M. S., precum și a dispozițiilor referitoare la partajarea acestora.

Față de textul clar al dispozitivului deciziei de casare, reproducerea în hotărârea instanței de apel a unora dintre dispozițiile deciziei de casare nu se circumscrie în niciun caz noțiunii de motive contradictorii ori străine de natura pricinii, așa cum nefondat susține recurenta.

Drept urmare, Curtea urmează să respingă ca nefondat și acest motiv de recurs.

Așa fiind, constatân du -se că soluția ins tanței de apel este legală, în

limitele recurate prin recursul reclamantei, pentru toate considerentele mai

sus expuse, în tem eiul art. 304 pct. 9 C. și art. 312 alin . 1 C., Curtea

urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

2. Cu privire la recursul pârâtei S. M. S.

Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.

În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274

C.proc.civ., Curtea constată că este fondată solicitarea pârâtei recurente de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, având în vedere că eventuala compensare a cheltuielilor de judecată putea opera doar între reclamanta și pârâtul M. G., în cadrul partajului, iar nu și între reclamantă și un terț de acest partaj, respectiv S.

M. S.

Instanța de apel nu a motivat în considerentele deciziei sale cum anume a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei, în favoarea pârâtei S. M. S., astfel încât, nu se poate verifica de către instanța de recurs dacă la stabilirea acestor cheltuieli au fost avute în vedere prevederile art. 274 alin. 3 C., ori, dimpotrivă, este vorba despre o eroare materială de calcul matematic.

Ulterior, ca urmare a formulării de către pârâtă a unei cereri de îndreptare a erorii materiale, pentru îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, prin menționarea corectă a sumei de 63.300 lei, în loc de 5.000 lei (f. 75-77), T., prin încheierea dată în ședința Camerei de C. din (...), respingând cererea de îndreptare a erorii materiale, a arătat că la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată au fost avute în vedere prevederile art. 274 alin. 3

Curtea Constituțională a României, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3

C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.

În același sens s-a pronunțat constant și Curtea E.peană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva

României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr.

597/(...), Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.

Examinând recursul pârâtei, sub aspectul susținerii conform căreia era îndreptățită la acordarea tuturor cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate în toate fazele de judecată, constând în onorarii avocațiale și contravaloarea transport pentru deplasare la instanță, Curtea reține următoarele:

Contravaloarea transportului aferent deplasării la instanță a avocatului acestei recurente nu a fost dovedită prin depunerea la dosar a unor chitanțe justificative în acest sens.

Cuantumul onorariilor avocațiale ocazionate acestei pârâte cu purtarea procesului în toate fazele procesuale a fost dovedit prin chitanțele, facturile fiscale și bonurile fiscale depuse la dosar, după cum urmează: b.f. nr. 0001 și nr. 0002/(...), în valoarea de câte 5950 lei fiecare (f, 11 primul dosar apel); f. f. nr. 0039 și nr. 0040/(...), în valoarea de câte 5950 lei fiecare (f. 120, 121 primul dosar apel), aferente contractului de asistență juridică justificat prin împuternicirile avocațiale depuse la filele 10, 18 din același dosar; onorariu avocațial 800 lei, justificat prin chitanța nr. 15/(...) (f. 81 din al doilea apel), aferent contractului de asistență juridică încheiat cu avocat M. I., justificat prin împuternicirea avocațială (f. 36 primul dosar fond); chitanțele și facturile fiscale depuse la filele 78-86 din al doilea dosar de apel și care se regăsesc și la filele 132, 134, 135, 136 din al doilea dosar de fond, toate aceste onorarii avocațiale însumând în total 63.300 RON.

Curtea constată, astfel, că nota de cheltuieli anexată de pârâtă la cererea de îndreptare a erorii materiale (f. 77 al doilea dosar apel), concordă întrutotul cu chitanțele aflate în dosarele din toate fazele procesuale, chitanțe care au fost depuse încă o dată de către pârâtă la filele 78-86 al doilea dosar apel.

Așa fiind, în temei ul art. 304 pct. 9 C. rap. la ar t. 274 C., și art.

1169 C., Curtea va admite recursul pârâtei S. M. S. cu privire la cheltuielile

de judecată, conform dispozitivului prezentei decizii.

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, în recurs, reprezentantul reclamantei a depus la dosarul cauzei copii de pe art. 345-354 N. C., arătând că atitudinea sa a fost împărtășită de dispozițiile N. C.

Curtea constată, însă, că dispozițiile N. C. nu sunt aplicabile în cauza pendinte, având în vedere că prevederile N. C. se aplică doar raporturilor juridice născute după data intrării sale în vigoare, neputând retroactiva.

Astfel, art. 5 alin. 1 din L. nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a N.

C., L. nr. 287/2009, prevede că „dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare";.

De asemenea, art. 6 alin. 1 din L. nr. 287/2009 - care consacră principiul neretroactivității legii civile -, prevede că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă, în timp ce art. 6 alin. 5 din L. nr. 287/2009 stipulează faptul că dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

În temeiul art. 274 C., față de căderea sa în pretenții în recursul pârâtei S. M. S., intimata N. Z. va fi obligată să-i plătească acestei recurente suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial care nu include TVA-ul, sumă justificată prin facturile de plată nr.

0036/(...) și 0039/(...), aferent contractelor de asistență juridică nr. 3. și nr.

45/(...) (f. 19, 20, 68, 69).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi:

Admite recursul declarat de pârâta S. M. S., prin administrator M. G.,împotriva deciziei civile numărul 3. din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că, reclamanta N. Z. va fi obligată să îi plătească pârâtei S. M. S. suma de 63.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, în loc de 5.000 lei cheltuieli de judecată.

Menține dispozițiile din decizia numărul 3./(...) referitoare la : respingerea ca nefondat a apelului reclamantei N. Z., declarat în contra sentinței civile nr. 8687/(...) a J. B. M., dosar nr. (...); admiterea apelului pârâtei S. M. S., declarat în contra aceleiași sentințe; menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței; nesolicitarea cheltuielilor de judecată în apel.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. Z., în contra Deciziei civile numărul 3./(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar civil numărul (...).

Obligă pe intimata N. Z. să plătească recurentei S. M. S. suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2011.

J.ECĂTOR J.ECĂTOR

A.-A. P. C.-M. CONȚ

G. A.-A. M.

Red. opinie majoritară: CMC/dact.MS

3 ex./(...)

J..fond: V. U.eanu

J..apel: D.Ț./D.M.H.

O P I N I E S E P A R A T Ă

Cu op in ia sep ar ată a judec ătorulu i I. -D. C., în sensul, admiterii recursului reclamantei N. Z., și respingerii recursului pârâtei S. M. S.

MOT.EA OPINIEI SEPARATE.

Recursul reclamantei N. Z. trebuia admis, admis apelul și admisă acțiunea reclamantei cu privire sau la constatarea că din masa bunurilor de împărțit fac parte și părțile sociale la SC M. S. sau obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă, iar recursul pârâtei SC M. S. trebuia respins ca și consecință a admiterii recursului reclamantei.

În rejudecare prima instanță nu a respectat limitele casării stabilite prin decizia civilă nr. 1. dat fiind că s-a mai pronunțat încă odată pe ce intrase deja în puterea lucrului judecat, casarea fiind dispusă doar pentru

2000 părți sociale ce constituie capitalul social al SC M. S. B. M. evaluat la

901.840 lei, atribuirea acestora în lotul pârâtului M. G., atribuirea în lotul pârâtului a ap. nr. 37, B. M., str. O. nr. 8, stabilirea și plata sultei, precum și stabilirea și plata cheltuielilor de judecată.

Or, în rejudecare instanța s-a pronunțat și asupra bunurilor mobile, cu toate că referitor la acestea hotărârile din primul ciclu procesual rămăseseră irevocabile.

Apoi, prima instanță și instanța de apel nu au respectat limitele rejudecării nici cu privire la obligativitatea pronunțării asupra constatării că din masa bunurilor de împărțit fac parte și părțile sociale la SC M. S. și partajarea acestora sau, în varianta subsidiară, obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar- contabilă.

În aceași decizie de casare, obligatorie, s-a stabilit existența a două petite, subsidiare sau alternative, nu avea importanță, nici în prima casare și nici în prezentul stadiu, dacă erau subsidiare sau alternative.

Ceea ce e relevant este că în rejudecare nu se poate modifica acțiunea

și cadrul procesual, care acțiune va fi rejudecată doar în limitele casării.

Prima zi de înfățișare până la care putea fi modificată acțiunea fiind consumată în fața primei instanțe, prin urmare există două petite.

Instanța trebuia să se pronunțe asupra ambelor petite iar nu doar asupra unuia, indiferent de soluția adoptată, fiind posibil ca un petit să fie admis iar celălalt respins sau ambele respinse, dar oricum era necesar ca fiecare să primească o soluție, nefiind cunoscută în procedura civilă instituția susținerii sau a nesusținerii unui petit, ci eventual era posibilă renunțarea la judecată cu privire la unul dintre petite.

Cât timp o astfel de renunțare nu a avut loc constatăm că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la obligarea pârâtului la plata unei sulte reprezentând ½ din valoarea patrimoniului SC M. S. și a rezultatelor economico-financiare stabilite pe baza unei expertize financiar-contabilă.

Instanța de fond în rejudecare reține (pag. 2 alin. ultim din sentință) că instanța de casare a dispus că vor fi scoase de la partaj cele 2000 de părți sociale.

Or, decizia de casare a ales o soluție procedurală care era singura posibilă față de soluția primei instanțe întrucât prin încheierea de admitere în principiu a stabilit că în masa bunurilor de împărțit se includ părțile sociale și atunci acestea trebuiau împărțite iar nu activul, patrimoniul societății.

Procedând în maniera expusă mai sus, prima instanță a a revenit asupra celor dispuse, și a partajat un bun pe care nu l-a inclus în masa bunurilor de împărțit, incluzând prin încheierea de admitere în principiu în masa bunurilor de împărțit unul dintre cele două bunuri alternative solicitate prin acțiune dar partajând celălalt bun alternativ solicitat.

În acest mod singura soluție era desființarea încheierii și a sentinței cu privire la părți sociale și activul societății, pentru a se pronunța unitar asupra unuia dintre cele două lucruri diferite, urmând ca în încheiere și în sentință să dispună partajul aceluiași bun, dar oricum să se pronunțe cuprivire la ambele pentru că a partajat un bun pe care nu l-a inclus în masa bunurilor de împărțit, incluzând prin încheierea de admitere în principiu în masa bunurilor de împărțit unul dintre cele două bunuri alternative solicitate prin acțiune dar partajând celălalt bun alternativ solicitat.

Apoi, instanța de fond susține că din punct de vedere al deciziei de casare și al legislației comerciale este inadmisibilă partajarea părților sociale.

A. susținere este pur gratuită, nesusținută de texte nici în decizia de casare și nici în legislația comercială.

În tot cuprinsul deciziei de casare nu se face vorbire de o astfel de imposibilitate ci mai mult se arată că „deținerea părților sociale dă drepturi asupra patrimoniului societății și asupra beneficiilor sau dividendelor dar mai trebuie sesizat că legislația comercială are anumite restricții și reguli care trebuie respectate dar nu trebuie scăpat din vedere că raporturile juridice ce fac obiectul prezentului dosar sunt raporturi patrimoniale ce derivă din căsătoria părților și dobândirea de bunuri în timpul acesteia și prin urmare acestea au preeminență în prezenta cauză și acestea trebuie reglementate."

Restricțiile și regulile erau cele prevăzute în ce privește operarea în evidențe a schimbării deținătorilor părților sociale și necesitatea ca într-o procedură ulterioară să se dispună cu privire la aceasta, atât timp cât în acțiune nu s-a formulat o astfel de cerere iar o întregire a acțiunii în rejudecare nu este posibilă.

Relevant este preeminența necesității reglementării raporturilor patrimoniale dintre soți dat fiind că aceștia au înțeles să utilizeze societatea comercială ca pe un instrument pentru dobândirea de bunuri comune, aceștia constituind părțile sociale din bani ce au constituit bun comun, și prin urmare valoarea de înlocuire din părțile sociale este la rândul ei bun comun, prin mecanismul subrogației.

A defini unele chestiuni de evidență în registrul deținătorilor de părți sociale ca un impediment înseamnă a pune în poziție de inechitate soțul pe numele căruia nu sunt înscrise părțile sociale, fiind doar o întâmplare de cele mai multe ori pe numele căruia dintre soți sunt înscrise, ambii soți contribuind la constituirea părților sociale din bani comuni și apoi la administrarea efectivă a societății, fiind evidentă dorința soților de a utiliza ca instrument o instituție de drept comercial pentru dobândirea bunurilor comune.

Părțile sociale aparțin societății dar chiar textul indicat de prima instanță, art. 354 din L. nr. 3., indică faptul că părțile dobândesc în schimbul bunurilor raportate părți sociale. Or, dacă bunul raportat în schimbul părților sociale era bun comun al soților, este firesc ca și părțile sociale să fie tot bun comun, prin subrogație.

În afară de această susținere nu se indică de instanța de fond de ce o astfel de cerere este inadmisibilă.

Mai mult, la data pronunțării prezentei decizii a intrat în vigoare N.

Cod civil, care nu este aplicabil în speță, dat fiind că raporturile dintre părți s-au născut anterior intrării sale în vigoare, dar sunt relevante pentru că, pe de o parte, prevăd posibilitatea partajării părților sociale la art. 349 alin. 2, iar pe de altă parte în N. cod civil și în L. de punere în aplicare, nr. 71/2011, nu se indică ce dispoziții ar fi abrogate care anterior ar fi interzis partajarea părților sociale iar în prezent ar fi admisibilă, astfel că prin deducție și anterior N. Cod civil era posibilă partajarea părților sociale.

Cât timp la art. 349 alin. 2 N. Cod civil se prevede că „În cazul prevăzut la alin. (1), calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune. S. asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale ori, după caz, al acțiunilor deținute." și nu există o dispoziție din vechea legislație care să fi interzis această posibilitate și care să fi fost abrogată prin noua legislație aferentă N. Cod civil, este evident că o astfel de operațiune era posibilă și sub imperiul vechii legislații.

Nu există norme care să indisponibilizeze aceste bunuri, părțile sociale, cesiunea și transmiterea lor fiind posibilă sub legea veche ca și sub legea nouă, prin urmare nu vedem de ce nu se poate stabili o partajarea din punct de vedere a dreptului civil care să aibă semnificația unei cesiuni sau altă operațiune din punct de vedere al dreptului comercial.

Red. și dact. I.D.C.

2 ex./(...)

J.ECĂTOR

I.-D. C.

← Decizia civilă nr. 2148/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și...		Decizia civilă nr. 500/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... →

Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4228/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie