Decizia civilă nr. 4849/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4849/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
C.-M. CONT G REFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. R., și respectiv recursul declarat de intervenienta S. V., împotriva sentinței civile nr. 3. din
30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul D. D.-C., având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că la data de 23 noiembrie 2011, recurentele au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
16 noiembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 7117/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) de către Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantul D. D. C., în contradictoriu cu parata S. R., s-a luat act de renunțarea pârâtei -. reconvențională la capătul de cerere privind dreptul de creanță pentru ratele plătite în timpul căsătoriei la apartamentul bun propriu al reclamantului de pe str. M., a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta S. R. în contradictoriu cu reclamantul D. D. C., a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienta S. V., s-a luat act de tranzacția foștilor soți referitor la partajul bunurilor mobile.
S-a constatat că părțile (reclamantul și pârâta reclamantă reconvențional) au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală, următoarele bunuri:ap. nr. 1 situat în C.-N. str. T. nr. 16;construcție nouă neînscrisă în CF situată în C.-N. str. T. nr. 16;bunuri mobile, altele decât cele cuprinse în tranzacție: aragaz - 600 lei, frigider - 1200 lei, friteuză - 100 lei, 1 hotă - 200 lei, centrală termică - 240 lei, s-a constatat că datoria cuprinsă în contractele de credit încheiate cu BRD, BT, N. C. și BCR reprezintă datoria comună a foștilor soți. S-a dispus partajul bunurilor prin: atribuirea ap. nr. 1 din C.-N. str. T. nr. 16 în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional;atribuie cota de ½ din construcția nouă în favoarea reclamantului și cota de ½ în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional;atribuie bunurile mobile: aragaz -
600 lei, frigider - 1200 lei, friteuză - 100 lei, 1 hotă - 200 lei, centrală termică
- 240 lei în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional A fost obligată pârâtasă plătească reclamantului o sultă egalizatoare în sumă de 26.000 E., precum și 1170 lei.A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei reclamantă reconvențional suma de 8269 lei cu titlu de rate achitate din datoria comună, au fost respinse celelalte pretenții ale părților și au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 7310/(...) a Judecătoriei C.-N. s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată la data de (...) între reclamantul și pârâtă.
Potrivit CF nr. 34693 C.-N. apartamentul nr. 1 din str. T. nr. 16 compus din 1 cameră, bucătărie, cămară de alimente, WC, pivniță, cu suprafața construită de 58 mp. a intrat în proprietatea reclamantului și a pârâtei în anul 1990, prin cumpărare, bun comun(f. 37 și 435).
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert P.
A., imobilul apartament nr. 1 a fost evaluat la 52.000 E.
Potrivit CF nr. 44858 C.-N. apartamentul nr. 32 din C.-N. str. M. nr.
65-67 a intrat în proprietatea reclamantului prin construire în anul 1979, prin urmare fiind dobândit anterior căsătoriei bunul este propriu al reclamantului. I. a mai reținut că la data judecății bunul nu se afla în patrimoniul reclamantului, fiind vândut la data de (...) cu prețul de 60.000 lei vechi (f. 376 și 401).
În timpul căsătoriei, reclamantul și pârâta au contractat diferite credite, după cum urmează: la data de (...) părțile au încheiat contractul de credit nr. 1922 cu BCR, pentru suma de 9 mil. Rol; la data de (...) contractul de credit nr. 11 încheiat cu N. Cooperativa de C. pentru suma de
50 mil. lei Rol; la data de (...) contractul de credit nr. 4. încheiat cu Banca Transilvania pentru suma de 8.000 euro, scadent la data de (...) și la data de (...) contractul de credit nr. 3664984 încheiat cu BRD - GSG pentru suma de 16.800 lei Ron.
Potrivit dispozițiilor art. 32 lit. b Codul familiei constituie datorie comună obligațiile contractate împreună de cei doi soți, în plus în speță este vorba și de datorii ce au fost efectuate pentru achiziționarea bunului comun.
I. a apreciat că sumele achitate pentru stingerea datoriei reprezintă plăți efectuate în contul unei datorii comune și nu contribuție distinctă la dobândirea bunului.
Din declarația martorului T. D. I. a reieșit că în perioada 2005-2006 s-au efectuat lucrări de construire (la care a participat și martorul) pe str. T. nr. 16, prin extinderea unei construcții în care s-a încorporat un garaj existent căruia i-a fost schimbată destinația. Martorul a mai arătat că tot în acea perioadă a fost refăcută bucătăria de la apartamentul nr. 2, proprietatea intervenientei, construcția nouă întinzându-se și peste această bucătărie.
Același martor a indicat faptul că s-a renovat și apartamentul nr. 1 și a fost refăcut acoperișul ce învelea apartamentele 1 și 2, turnându-se o placă peste acestea. T. martorul a indicat faptul că pentru construcție discuta cu reclamantul, care a și plătit materialele și manopera, fără să poată preciza proveniența banilor.
Din declarația martorului a mai rezultat și că inițial toate părțile și-au dat acordul la construire, însă ulterior relațiile dintre acestea s-au deteriorat, lucrările fiind sistate.
Martorul Cadar Pavel vecin cu imobilul în litigiu a indicat faptul că în anul 2007 a efectuat - la solicitarea intervenientei - schimbarea canalizării la imobilul din str. T. nr. 16, la data respectivă fiind ridicată noua construcție, ce încorpora vechiul garaj și se întindea peste bucătăria apartamentului nr.
2. Martorul a aflat că intervenienta nu a mai fost de acord cu ridicarea construcției noi peste garajul și bucătăria sa și că la acea dată construcția nouă era în etapa de finisare.
Situația construcției descrisă de acești martori a fost observată și de instanță prin cercetare la fața locului unde s-a constatat că alcătuirea apartamentului nr. 1 și 3 (construcția neînscrisă în CF) este aceeași cu cea din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. P. A..
T., construcția denumită în expertiză ap. nr. 3 apare edificată prin suprapunerea peste un fost garaj (în prezent încăperea nu mai are această destinație) și peste o altă încăpere ce se află în continuarea apartamentului
2 (încăpere ce in prezent servește ca si bucătărie, cu acces atât din apartamentul nr. 2 cât și din curtea comună). La cercetarea la fața locului s- a mai reținut că este vizibila placa turnata peste încăperile înainte menționate, de asemenea și cea turnată peste ap. nr. 1 și 2. De asemenea, s- a mai reținut că atât ap. nr. 1 cât și nr. 2 și construcția denumită ap. nr. 3 au acces separat din curtea comună cu intrarea principală de pe str. T. nr.
16.
I. a reținut în baza probatoriului testimonial administrat că noua construcție (apartamentul nr. 3) a fost realizată de soți în timpul căsătoriei fiind astfel bun comun.
R. a susținut contribuția sa exclusivă prin aceea că a contractat mai multe credite, ori acestea s-au dovedit a fi datorii comune ale soților. Nu s-a făcut dovada afirmațiilor reclamantului în sensul că ar fi vândut o cabană și părțile sale sociale dintr-o societate comercială și că venitul obținut din vânzare ar fi fost reinvestit în imobilele în litigiu. La fel și cele susținute cu privire la prețul obținut din vânzarea a două autoturisme pentru care s-a făcut dovada că au fost vândute de reclamant, însă nu s-a probat destinația prețului obținut pe aceste bunuri.
Ori în lipsa oricăror probe, în conformitate cu art. 1169 Cod civil, instanța a reținut că reclamantul nu și-a dovedit afirmațiile.
Pe de altă parte, reclamantul a susținut că prețul obținut din vânzarea apartamentului bun propriu de pe str. M. a fost folosit pentru a plăti din prețul de cumpărare al apartamentului nr. 1.
Aceste susțineri au fost infirmate de contractele de vânzare-cumpărare ale celor două imobile.
A. din contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului de pe str.
M. a rezultat că prețul primit de reclamant la data semnării contractului
((...)) a fost de 60.000 lei vechi. T. din contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. 1 de pe str. T. nr. 16 a rezultat că acesta a fost vândut la data de (...) pentru suma de 100.000 lei achitată în întregime vânzătoarei de către cumpărători (reclamantul și pârâta).
Ca urmare, apartamentul nr. 1 de pe str. T. nr. 16 a fost cumpărat anterior vânzării apartamentului de pe str. M. și prin urmare susținerile reclamantului cu privire la subrogație au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Față de acestea instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că valoarea în care s-a transformat bunul propriu al reclamantului s-a transformat în valoarea vreunui bun comun și nici nu s-a probat că acești bani au fost folosiți în familie, pentru a determina eventual o cotă mai mare de contribuție pentru reclamant.
Din înscrisurile de la f. 38-53, 76-92, 439-442 și 456-461 (cărți de muncă, adeverințe) a rezultat că în timpul căsătoriei ambele părți au fost angajate în muncă realizând astfel venituri din munca prestată. Chiar dacăveniturile celor doi soți nu au fost egale, nu s-a dovedit o contribuție mai mare a reclamantului la dobândirea bunurilor Dat fiind faptul că pârâta a fost cea care s-a ocupat de gospodărie și creșterea fiului părților aceasta a fost socotită de instanță ca diferența dintre veniturile acestora, astfel că, în final, contribuția părților la dobândirea bunurilor comune este egală.
Acest aspect a fost susținut și de cele reținute în considerentele hotărârii de desfacere a căsătoriei, în care s-a menționat că reclamantul consuma alcool în exces, a manifestat un comportament nepotrivit în familie fiind violent și angajându-se în relații extraconjugale, astfel că pârâta s-a preocupat de casă și copil.
În plus s-a dovedit că o parte din veniturile reclamantului erau cheltuite nu în familie ci pentru firma la care acesta era asociat, la interogatoriu recunoscând că anumite bunuri ale firmei le-a cumpărat din salariu.
Susținerile intervenientei și ale pârâtei în sensul că bunul imobil nou construit ar fi proprietatea intervenientei nu au fost dovedite. Garajul peste care s-a efectuat această construcție nu s-a făcut dovada că ar fi fost bunul proprietatea exclusivă a intervenientei, nu există autorizație de construire și în plus acesta nu mai există fiind în așa manieră înglobat în construcție încât și-a pierdut destinația și caracteristicile inițiale.
Din chitanțele de la f. 203 și 204 rezultă că prețul extinderii construcției a fost achitat de reclamant, în timpul căsătoriei, anterior reținându-se de instanța contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune.
Oricum, raportat la declarațiile tuturor martorilor care au indicat că a existat inițial acordul părților la ridicarea construcției, instanța a reținut că această construcție s-a realizat de cei doi soți și că intervenienta și-a manifestat dezacordul doar când construcția era deja ridicată în faza de finisare, inițial aceasta manifestându-și aprobarea pentru această lucrare.
De altfel este de observat că neînțelegerile dintre intervenientă și părți au intervenit pe fondul neînțelegerilor dintre reclamant și pârâtă care de altfel au și divorțat în anul 2006
Intervenienta nu a dovedit că lucrările de construire la imobilul identificat de expert sub denumirea de apartamentul nr. 3. au fost realizate în exclusivitate de aceasta și nici că pe terenul proprietatea sa, celelalte părți au ridicat o construcție asupra căreia poate fi invocată accesiunea.
Așa cum s-a reținut mai sus construcția nouă (apartamentul nr. 3) a fost realizată cu o contribuție egală a reclamantului și pârâtei în timpul căsătoriei lor, însă dat fiind faptul că terenul pe care a fost realizată este proprietatea indiviză a părților (reclamant, pârâtă și intervenientă), instanța a apreciat că nu se poate realiza ieșirea din indiviziune asupra construcției separat de teren, aceasta în condițiile în care instanța nu a fost sesizată cu privire la imobilul - teren.
In plus, reclamantul a solicitat atribuirea în favoarea sa a construcției susținând contribuția sa exclusivă la realizarea acesteia, iar pe de altă parte pârâta nu a solicitat atribuirea acestui imobil, astfel că instanța a dispus partajul bunului comun prin stabilirea cotelor, transformând astfel devălmășia în coproprietate pe cote-părți.
I. a mai reținut că pârâta a renunțat la judecată în ceea ce privește dreptul de creanță cu privire la sumele reprezentând rate plătite la apartamentul din str. M., sens în care în baza art. 246 Cod procedură civilă a luat act de această renunțare la judecată.
.În ceea ce privește bunurile mobile care au rămas în litigiu instanța a reținut că un covor lucrat manual și 4 carpete și 2 seturi de tacâmuri sunt bunurile intervenientei, așa cum rezultă din probele testimoniale. De asemenea, la interogatoriu, reclamantul a recunoscut că centrala termică a fost cumpărată de pârâtă prin contractarea unui credit.
La interogatoriu, reclamantul a recunoscut faptul că bunul mobil - casetofon a fost dăruit fiului părților și prin urmare nu mai face parte din masa de partajat.
Cât privește mobila din bucătărie, instanța a apreciat pe baza interogatoriului părților și declarațiilor martorilor că face parte din bunul imobil, având în vedere că este construită din cărămidă și înglobată astfel în imobil.
Bunurile mobile: aragaz, un frigider, o mașină de spălat, una friteuză, o hotă și cuptor cu microunde sunt bunuri comune, nedovedindu-se susținerile pârâtei în sensul că ar constitui proprietatea mamei sale - intervenienta. În ceea ce privește mobila de bucătărie mobilă de sufragerie s- a făcut dovada că sunt bunurile proprietatea intervenientei prin înscrisul de la f. 61 (factură) de unde rezultă că aceasta este cea care a cumpărat bunurile.
Cu privire la restul bunurilor mobile rămase în masa de partajat instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței acestora în condițiile art. 1169 cod civil și prin urmare nu au fost cuprinse în masa de partajat.
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul disp. art. 111 Cod procedură civilă, rap. la art. 30 - 36 Cod fam. coroborat cu art. 6731, 673 5
și urm. rap. și la art. 271 Cod procedură civilă și art. 728 Cod civil, instanța a admis, în parte, acțiunea, a admis, în parte, cererea reconvențională și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată și a dispus partajarea bunurilor potrivit dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 4. iunie 2011 pronunțată de tribunalul C., au fostadmise in parte apelurile declarate de către reclamantul D. D. C. si intervenienta in interes propriu S. V. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr.(...) care a fost schimbată in parte in sensul că a fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienta in interes propriu S. V. si in consecință, s-a constatat că intervenienta în interes propriu S. V. si defunctul sau soț S. I. au dobândit prin construire dreptul de proprietate asupra următoarelor construcții:-1.bucătăria apartamentului 2 din imobilul situat in C.-N. str. T. nr.
16 compusa din bucătărie de 12,20 mp, hol de 2,80 mp, baie de 3,20 mp marcată cu roșu pe planșa de la f. 90 dosar apel; 2.partea din fata a garajului realizat in C.-N. str. T. nr. 16 evidențiat in schița de la f. 85 dosar apel ca fiind partea din fata a garajului respectiv partea acestuia nemarcată cu roșu, s-a constatat că reclamanta si pârâtul au dobândit cu o contribuție de 76,44% in favoarea reclamantului si o contribuție de 23,56% in favoarea paratei următoarele bunuri: 1. apartamentul nr. 1 situat in C.-N., str. T. nr. 16 înscris in CF individuala nr. 34693 C. nr. top. 4734/1/I cu părțile indivize comune înscrise în CF colectiva nr.34692 C.-N. în valoare de 52.000 E. 2. construcție noua neînscrisă în cartea funciară compusă din parter cu o cameră de 8,60 mp, baie de 3,30 mp, hol de 2,10 mp si etaj compus din baie de 2,80 mp, baie de 3,85 mp, cameră de 18,20 mp, camera de 19,72 mp, balcon de 4,81 mp hașurat cu roșu in schița de la f. 85 dosar apel în valoare de 88 947 E. 3. bunurile mobile altele decât cele cuprinse in tranzacție respectiv: aragaz, frigider, friteuză, hotă, centrala termică în valoare totala de 2340 lei, s-a dispus partajarea bunurilor comune prin atribuirea in favoarea reclamantului D . D. C. a bunului imobil indicat la punctul 2 in alineatul precedent si atribuirea bunurilor de la punctele 1 si 3 în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională S. R., a fost obligată pârâta reclamantă reconvențională S. R. sa plătească reclamantului pârât reconvențional D. D. C. o sultă egalizatoare de 18968 E. si 1170 lei, a fost înlăturată obligația reclamantului pârât reconvențional de plata a sumei de 8269 lei cu titlu de rate achitate din datoria comună, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, a fost obligată intimata S. R. să plătească apelantului D. D. C. suma de 2041 lei cheltuieli de judecată în apel și a fost obligat intimatul D. D. C. să plătească apelantei S. V. suma de 2067,08 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că imobilul reprezentat de apartamentul 1 din str. T. nr. 16, conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în fond si necontestat în apel, are valoarea de 52.000 E.
Așa cum rezultă din acest raport de expertiză, din suplimentul său depus în instanța de apel si necontestat de părți, din depozițiile martorilor audiați atât în fata primei instanțe cât si a instanței de apel si recunoașterea reclamantului si a pârâtei de la termenul de judecată din data de (...) la acest imobil s-au efectuat lucrări de îmbunătățiri în intervalul de timp 2004-
2006 în aceeași etapă cu lucrările de mansardare si extindere la începutul acestei etape. Este evident ca aceste lucrări au determinat si ele valoarea de
52.000 E.
Conform suplimentului la raportul de expertiză depus în apel si necontestat de părți a rezultat că valoarea lucrărilor realizate la apartamentul 1 au o valoare tehnică de 20.632 lei. Părțile nu au contestat acest raport de expertiză comunicat tuturor părților.
In această completare la raportul de expertiză s-a arătat valoarea de piață a acestor lucrări raportat la anul 2006, valoare solicitată de către instanța de apel pentru a putea vedea care a fost suma de bani necesară realizării acestor îmbunătățiri si realizării apartamentului 3 si a putea stabili astfel cota de contribuție a foștilor soți.
Folosind indicele aplicat de către expert in suplimentul la raportul de expertiză depus la fond respectiv de 1,40 rezultă o valoare a lucrărilor de îmbunătățire la acest apartament de 28.884 ,48 lei raportat la anul 2008. In acel an cursul mediu al unui E. era de 3,65 lei ceea ce duce la o sumă de
7900 E. .
Având în vedere această premisă, ca analiza cotei de contribuție a celor doi foști soți s-a realizat diferențiat, raportat la dobândirea acestui apartament cu o valoare de 44.100 E. și separat la aceste îmbunătățiri de circa 7.900 E. pentru ca, în final, să se stabilească contribuția totală a soților.
A. analiză se impune întrucât cele două elemente determină valoarea la care se partajează acest apartament, iar condițiile de dobândire a apartamentului respectiv de realizare a acestor îmbunătățiri sunt diferite.
In ce privește dobândirea apartamentului, acesta a fost cumpărat în anul 1990 cu prețul de 100.000 lei conform contractului afla la f. 375 vol II dosar fond.
In răspunsul la interogatoriul luat în fața instanței de apel pârâta a arătat în răspunsul la întrebarea suplimentară că la momentul cumpărării apartamentului 1 nu avea economii împreună cu fostul soț, iar salariile pe care le aveau nu le-ar fi permis achitarea acestui preț. P. a fost achitat în 2 rate, iar banii au fost procurați de fostul soț fără ca pârâta să știe de undeproveneau pentru ca ea nu avea acces la bani. A. salariul ei se consuma pe nevoile cotidiene ale familiei, reclamantul necontribuind la aceste cheltuieli.
Din contractul aflat la f. 376 vol II dosar fond, f. 10, f 268-269 vol I dosar fond) rezultă că reclamantul a avut un apartament bun propriu dobândit anterior încheierii căsătoriei situat in C.-N., str. M. nr. 65-67 ,ap.
132.
Chiar dacă actul autentic de vânzare cumpărare s-a încheiat in anul
1991 din depozițiile martorilor audiați in apel a rezultat că, în realitate, acest apartament a fost înstrăinat iar prețul vânzării încasat de către reclamant anterior cumpărării apartamentului 1 de pe str. T.
T. din aceleași depoziții rezultă că intenția neechivocă a reclamantului a fost aceea de a înstrăina acest apartament pentru a folosi prețul în vederea cumpărării imobilului de pe str. T. nr. 16.
Conform contractului autentic de vânzare cumpărare a apartamentului bun propriu al reclamantului prețul de vânzare a fost de
60.000 lei .
Din întrebările formulate în cadrul interogatoriului luat pârâtei în fața primei instanțe a rezultat că reclamantul a susținut că prețul de vânzare cumpărare al acestui apartament a fost de 146.000 lei .
La termenul de judecată din data de (...) tribunalul a pus în discuția reclamantului acest aspect si necesitatea dovedirii lui in condițiile in care pârâta a arătat că după cunoștințele ei prețul de vânzare a fost cel din contractul autentic de vânzare cumpărare respectiv 60.000 lei . R. a arătat că nu poate produce alte probe .
In condițiile în care nu s-a probat contrariul chiar daca s-ar putea aprecia ca prețul de vânzare a fost mai mare cita vreme apartamentul 1 de pe str. T. nr. 16 a fost cumpărat după câteva luni cu suma de 100.000 lei tribunalul a apreciat ca nu poate retine ca dovedit un alt preț decât cel de
60.000 lei . I. a reținut că din suma de 100.000 lei folosită pentru achiziționarea imobilului de pe str. T. nr. 16 ap. 1 suma de 60.000 lei reprezintă echivalentul valoric al bunului propriu al reclamantului adică o cota de 60%.
In ceea ce privește diferența de 40.000 lei așa cum s-a arătat mai sus reclamantul nu a reușit sa facă dovada că aceasta sumă provine din aceeași sursa ca suma de 60.000 lei.
Verificând cărțile de muncă ale părților instanța a reținut că până în anul 1990 de la începerea căsătoriei venitul aproximativ al ambelor părți a fost de circa 560.000 lei, ceea ce ar fi putut permite economisirea sumei de
40.000 lei. T. a apreciat ca diferența de preț de 40.000 lei reprezintă contribuia egală a celor doi foști soți si că pentru cota de 40% din imobil contribuția părților este egală.
Ținând cont de considerentele expuse anterior rezultă ca la dobândirea apartamentului 1 de pe str. T. nr. 16 cu valoarea de 44.100 E. (valoare fără îmbunătățiri) reclamantul a contribuit în proporție de 80%(ceea ce reprezintă valoric suma de 35.280 E.), iar pârâta în proporție de 20% ceea ce reprezintă valoric suma de 8.820 E.
2.In intervalul de timp 2004-2006(căsătoria părților s-a desfăcut în decembrie 2006 când sentința de divorț a rămas irevocabilă părțile au realizat îmbunătățiri la apartamentul 1 și au realizat o extindere la construcția deja existentă ,extindere care a înglobat și o parte din construcțiile existente.
Dacă în privința îmbunătățirilor aduse apartamentului 1 este evident ca acestea sporind valoarea bunului comun reprezintă tot un bun comun înceea ce privește lucrările de extindere reclamantul si intervenienta în interes propriu revendică dreptul de proprietate asupra construcției rezultate în urma acestora.
Așa cum rezulta din copia cf în extenso intervenienta și soțul ei au cumpărat apartamentul 2, iar reclamantul și pârâta apartamentul 1 din C. N. , str. T. nr. 16.
Din probele testimoniale a rezultat că în anii 1990-1991 după cumpărarea imobilului s-a procedat la o reparate capitala a acestui imobil T. s-a realizat un garaj si o bucătărie în locul unei foste magazii Contravaloarea acestor lucrări s-a suportat de către intervenientă și de către soțul acesteia decedat in (...).
In răspunsul la interogatoriul luat în fața instanței de apel reclamantul a recunoscut că în anii 90 s-a realizat garajul, dar a arătat că ambele familii, respectiv familia D. și familia S. au contribuit la realizarea lui.
Depozițiile martorilor mai sus expuse nu confirmă însă o asemenea contribuie a ambelor familii, ci doar o contribuție exclusivă a familiei S. I. si
V. la realizarea acestui garaj care în temeiul art. 30 C.fam a devenit bunul comun al acestora.
In consecință în privința acestui garaj tribunalul a reținut că el a fost construit de către aceasta ultima familie.
In ce privește bucătăria neînscrisă în cartea funciară și indicata de către expert ca aparținând apartamentului 2, în răspunsul la interogator reclamantul a arătat că în anii 1990 și 1991 s-a realizat o magazie și un coteț de porci căreia doar cu ocazia lucrărilor de mansardate și extindere din perioada 2004-2006 i s-a dat destinația de bucătărie. A. situație a rezultat și din depoziția martorei N. audiată în fața instanței de apel.
A. stare de fapt este însă contrazisă de martorii care au lucrat efectiv la acest imobil atât în anii 90 cit si cu ocazia lucrărilor de mansardare si extindere. A. din depoziția martorului T. audiat atât în fața instanței de fond cât și a instanței de apel a rezultat că atunci când s-a realizat mansardarea si extinderea, bucătăria existentă a fost refăcută, adică s-a tăiat zidăria pentru a permite realizarea stâlpilor de susținere a mansardei, s-a refăcut zidăria și s-a ridicat nivelul până la nivelul plăcii de beton turnate pentru susținerea acestei mansarde. Deci acest martor vorbește de o bucătărie refăcută și nu de împrejurarea că în acel moment s-a amenajat pentru prima dată o bucătărie. C. ce s-a realizat pentru prima dată o fost baia aferentă acestei bucătării care s-a realizat in locul unui coteț de porci care a fost dat jos.
Martorul care a participat la realizarea lucrărilor în 1990 a confirmat realizarea acestei bucătarii în locul unei magazii, în același sens fiind si depozițiile de la f. 311 si 312 dosar fond. Ca atare, este cert că încă în anii
1990 s-a realizat în locul vechii magazii o bucătărie. In perioada 2004-2006 atașat acestei bucătarii s-a realizat o baie în locul cotețului de porci.
R. și pârâta nu au făcut dovada contribuției lor la realizarea acestei bucătarii în anii 90. In consecință, tribunalul a apreciat că și această bucătărie ulterior refăcută si extinsă cu baia a fost realizată inițial de soții
S. V. si I.
In anii 2004-2006 s-au realizat lucrările în urma cărora a rezultat ceea ce expertul în raportul de expertiză si suplimentele la acest raport denumește apartamentul 3. T. s-a refăcut bucătăria indicată de către expert ca aparținând apartamentului 2 si extinderea ei cu baie si s-au realizat și îmbunătățiri la apartamentul 1.
Aceste lucrări s-au realizat cu acordul tuturor părților inclusiv al intervenientei așa cum rezultă din depozițiile de la f. 289,313 dosar fond, actele depuse la f. 72,73 dosar apel.
T. a apreciat că resursele materiale folosite pentru realizarea tuturor acestor lucrări au provenit din patrimoniul comun al soților D. și nu din patrimoniul intervenientei în interes propriu. A. în declarațiile date organelor de control în materia amenajării teritoriului și urbanism intervenienta în interes propriu a recunoscut că lucrările de construcții au fost realizate de către reclamant.
Martorii audiați în cauză și care au participat la aceste lucrări au arătat că au fost plătiți de reclamant, el fiind cel care a comandat lucrarea, a plătit materialele si manopera. C. ce intervenienta asigura era mâncarea pentru muncitori.
Toate facturile privind materialele folosite pentru realizarea acestor lucrări, proiectele întocmite în același sens sunt întocmite pe numele reclamantului si nu al intervenientei.
Intervenienta a arătat că avea resursele materiale necesare realizării acestei extinderi respectiv o sumă de bani provenind dintr-o moștenire. In acest sens a depus actul de la f. 106 dosar fond prezentat în original în fața instanței de apel. Din acest act rezulta că în anul 2003 intervenienta ar fi primit cu titlu de moștenire suma de 10.000 E.
In primul rând nu s-a făcut dovada de către intervenientă sub nici o formă că ar fi reușit să păstreze din august 2003 până în anii 2005-2006 (prima dată s-au realizat lucrările la apartamentul 1) această sumă de bani In măsura în care ar fi reușit să o păstreze fără îndoială că ar fi făcut dovada depozitarii sale la o instituție bancară etc., păstrarea unei asemenea sume acasă fiind puțin probabilă.
In al doilea rând din devizul de lucrări indicat in suplimentul la raportul de expertiză rezultă că raportat la nivelul anului 2006 valoarea lucrărilor realizate de părți pentru apartamentul 3 a fost de 40.736 lei ceea ce reprezintă la un curs de circa 3,5 lei/1 E. circa 11.638 E. ceea ce depășește suma de care intervenienta a susținut că a dispus.
In al treilea rând, așa cum rezultă din depozițiile martorilor care au realizat lucrări la imobilul din speță în anii 90 si în anul 2007 pentru aceste lucrări au fost plătiți de către intervenientă. Ori în aceste condiții dacă intervenienta ar fi dispus de resurse materiale ar fi plătit ea materiale și manopera așa cum a făcut-o si anterior cât si ulterior.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a apreciat că în realitate lucrările de construcție s-au realizat din resursele materiale ale familiei D. intervenienta dându-si acordul la realizarea acestor lucrări si ajutându-i având în vedere relațiile dintre ei cu pregătirea mâncării pentru muncitori.
In ce privește garajul, din probele testimoniale administrate în cauză rezultă că acest garaj a fost împărțit în două prin realizarea unui zid.
Partea din spate a garajului a fost amenajată ca și cameră având geam si ușă pe peretele lateral al garajului, a fost finisata si locuita ca și cameră.
Partea din față a garajului a rămas neamenajată si cu porțile inițiale așa cum se vede în aceeași fotografie.
Partea din spate a garajului a fost extinsă și a fost amenajată o baie și un hol. Până când martorul a cărui depoziție se află la f. 289 dosar fond ,115 dosar apel a lucrat la construcție parterul constând din cameră, baie si hol era locuibil.
Rezultă așadar că în speță, cu acordul proprietarului garajului
(intervenienta în interes propriu și prin moștenire și pârâta) a avut loc otransformare a garajului respectiv în sensul că partea din spate a fost transformată într-un imobil nou respectiv într-o cameră de locuit. Prin această transformare și practic înglobare într-un nou apartament ce s-a realizat cu ocazia acestor lucrări această cameră a devenit parte componentă a apartamentului 3 proprietatea comună a soților D. In consecință, tribunalul a apreciat că deși inițial acest garaj a fost proprietatea intervenientei și a soțului ei prin transformarea mai sus indicată, jumătatea din spate a garajului a devenit un imobil nou prin lucrările de reamenajare devenind proprietatea reclamantului și a pârâtei alături de extinderea realizata constând în baie și un hol.
In ceea ce privește bucătăria, așa cum a rezultă din aceleași probe au avut loc lucrări și la această bucătărie. O parte din aceste lucrări au fost strict necesare pentru a permite realizarea etajului respectiv realizarea stâlpilor de susținere si apoi refacerea zidăriei. C. ce nu a fost strict necesar a fost înălțarea zidăriei până la placa de beton ce face parte din etaj
T. a apreciat că prin aceste lucrări nu s-a realizat o transformare a acestei bucătării într-un imobil nou ci parțial ele reprezintă îmbunătățiri aduse acestei bucătarii, iar parțial nu reprezintă nici măcar asemenea îmbunătățiri, ci reprezintă o lucrare strict necesară realizării etajului.
A. această bucătărie era si înainte de realizarea acestor lucrări singura bucătărie din imobil (apartamentul 1 are doar o chicinetă) care având în vedere relațiile dintre părți se folosea în comun. F. îndoială că dacă în privința garajului transformarea sa în cameră reflectă acordul intervenientei la înglobarea unei jumătăți din garaj în noul apartament realizarea lucrărilor de la bucătărie nu poate avea aceeași semnificație raportat la starea de fapt anterioară realizării acestor lucrări. Existenta acordului proprietarului anterior este esențială întrucât in lipsa acestui acord nu se poate vorbi de o transformare a unui bun intr-un bun nou, ci de o uzurpare a dreptului de proprietate.
A. așa cum s-a arătat aceasta bucătărie era singura bucătărie din imobil si este greu de crezut că intervenienta a fost de acord ca aceasta bucătărie datorită lucrărilor de îmbunătățire să devină proprietatea reclamantului și a pârâtei și practic ea să rămână fără bucătărie.
In același sens este si răspunsul la interogatoriu al reclamantului din apel care a arătat că bucătăria este legată de apartamentul 2 pentru a ușura accesul intervenientei la bucătărie ceea ce dovedește ca intenția părților a fost că bucătăria să rămână în continuare a intervenientei .
Raportat la această stare de fapt cât si la concluziile expertizei care arată că garajul a devenit un imobil nou dar că bucătăria face parte din apartamentul 2 tribunalul a apreciat că în urma lucrărilor realizate aceasta bucătărie a rămas proprietatea intervenientei. Lucrările la bucătărie erau necesare parțial pentru a permite realizarea etajului iar o dată cu aceste lucrări s-a si îmbunătățit această bucătărie aflată în folosita comună prin ridicarea plafonului pana la nivelul plăcii de beton a etajului, iar cotețul de porci a fost amenajat în baie. Așa cum s-a arătat si intervenienta a contribuit la realizarea acestor lucrări prin pregătirea mâncării astfel că ajutorul dat s-a valorificat prin realizarea acestor i îmbunătățiri si cel mult printr-un drept de creanță al părților inițiale față de intervenientă, drept de creanță nesolicitat in speță.
In consecință tribunalul a apreciat că apartamentul 3 așa cum este hașurat în roșu de către expert în schița de la f. 85 dosar apel cât și în expertiza de la fond este bunul comun al reclamantului și al pârâtei, iar jumătatea din fața a garajului marcată în aceeași schiță de la f. 85 șibucătăria indicată în schița de la f. 90 doasr apel sunt proprietatea intervenientei și a defunctului său soț, apelul intervenientei fiind fondat în aceste limite.
In anul 2007 după desfacerea căsătoriei între părți și după ce partea de la parter a apartamentului 3 era finalizata integral, iar la etaj mai era necesar să se zugrăvească, să se pună parchet, gresie și faianță intervenienta a amenajat partea din față a garajului prin punerea de gresie si mochetă, punere de polistiren în exterior, ușă si geam termopan, zugrăvit.
Aceste lucrări sunt lucrări făcute la bunul sau, reclamantul nerevendicând partea din față a garajului. C. ce prezintă importanță este ca intervenienta a desființat zidul existent pe mijlocul fostului garaj, a mutat ușa și geamul de termopan de pe peretele lateral și practic a făcut din întreg garajul o cameră.
T. a apreciat că aceste lucrări nu pot duce la concluzia că întreg parterul apartamentului 3 a devenit proprietatea intervenientei. A. aceste lucrări s-au efectuat după ce aceeași intervenientă a fost de acord cu transformarea garajului de către soții D. și intrarea acestui imobil transformat și finalizat în patrimoniul lor comun. T. aceste lucrări s-au efectuat fără a avea și acordul reclamantului prin încălcarea dreptului de proprietate anterior dobândit.
In ce privește lucrările efectuate în anul 2007 la partea de etaj aceste lucrări conferă intervenientei eventual un drept de creanță nepretins în speță.
3.Dupa tranșarea bunurilor aflate în proprietatea reclamantului și pârâtei și în proprietatea intervenientei și a defunctului său soț s-a stabilit care este cota de contribuție a reclamantului si pârâtei la îmbunătățirile aduse apartamentului 1 și realizării apartamentului 3 .
Chiar dacă pârâta nu a pretins nici un drept asupra acestui ultim apartament acest lucru nu împiedică stabilirea calității de bun comun în temeiul art. 30 C.fam, neformularea unei cereri in acest sens de ambii soți neîmpiedicând o asemenea statuare, fiind suficientă o cerere a unuia dintre soți. R. a solicitat să se constate că această construcție nouă este bun comun, obiectul de dispută fiind cota de contribuție a foștilor soți.
In ce privește resursele materiale ale soților, resurse materiale dobândite n timpul căsătoriei și în funcție de care se stabilește cota de contribuie aceste venituri sunt în primul rând veniturile din munca ale soților. Așa cum rezultă din cărțile de muncă în perioada 1991-2006 diferența dintre veniturile părților din munca a fost mai mare decât cea din perioada anterioară în sensul că veniturile reclamantului au fost mai mari decât ale pârâtei. Așa cum a arătat și prima instanță, pârâta a fost cea care s-a ocupat de gospodăria părților si de creșterea copilului acestora (aspect necontestat în apel) astfel că această diferență de venit s-a egalizat prin munca depusă de către pârâtă în sensul sus menționat.
Contrar celor reținute în prima instanță nu s-a dovedit că pârâtul cheltuia banii în afara familiei pentru firmă, probele la care face referire prima instanță vizând cheltuielile ulterioare desfacerii căsătoriei.
Pe lângă aceste venituri așa cum a rezultat din depoziția martorilor de la f. 100,112 dosar apel si cum a arătat si reclamantul la termenul de judecata din (...) în intervalul de timp 1994-2003 acesta cu ajutorul fratelui sau a ridicat o cabană la munte. A. cabană s-a realizat cu munca reclamantului si a fratelui acestuia, reclamantul plecând joi de acasă și întorcându-se duminica. A. cabană care în cartea funciară figura doar pe numele reclamantului a fost înstrăinată in ianuarie 2004 cu suma de 22.500
E., suma care la un curs de circa 4-4,1 lei din aceea perioadă reprezenta suma de 92.250 lei.
A. suma a fost obținută cu contribuția majoritar a reclamantului.
A. dacă materialele au fost cumpărate din veniturile părților respectiv salarii (părțile neavând o altă sursă de venit), transportul materialelor, manopera si realizarea efectiva a cabanei este rezultatul muncii reclamantului cu ajutorul fratelui său.
Alături de această sumă în ianuarie respectiv septembrie 2005 reclamantul a înstrăinat două autoturisme în valoare totala de 31.000 lei
(aceste mașini au fost cumpărate fie din banii de la cabana, fie din salariile părților .
In anul 2004 reclamantul a luat un credit de 9.000, lei iar in perioada
2005-2006 credite în valoare totala de 50.520 lei.
Chiar dacă până la sfârșitul anului 2006 aceste credite au fost rambursate doar de către reclamant veniturile din care s-au rambursat sunt fie veniturile obținute din vânzarea cabanei, veniturile din vânzarea mașinilor, fie din veniturile din salar. In ce privește rambursarea făcută după decembrie 2006 ea este irelevantă sub aspectul stabilirii cotelor de contribuție care se raportează doar la perioada căsătoriei (oricum rambursarea s-a realizat din fructul civil al acestui bunul comun).
Concluzionând rezultă că pentru realizarea acestor lucrări s-au folosit resursele materiale obținute din vânzarea cabanei si veniturile din salarii
(mașinile in lipsa unei alte probe s-au obținut fie din salar, fie din vânzarea cabanei).
Dacă în privința veniturilor din salarii la care pentru pârâtă se poate retine munca în gospodărie și pentru creșterea copilului se poate retine o egalitate între soți în ce privește veniturile obținute din vânzarea cabanei aceasta egalitate nu a mai putu fi reținută.
In lipsa unei probe contrare materiale folosite pentru realizarea cabanei provin din veniturile din muncă ale soților. M. însă este rezultatul muncii exclusive a reclamantului.
Tot o contribuție exclusivă a reclamantului este munca depusă la construcția nouă pentru procurarea materialelor, transportul acestora asigurarea muncitorilor. A. muncă presupune mult timp si energie iar în lipsa efortului propriu al reclamantului presupunea angajarea unei persoane căreia să i se plătească un salariu pentru a realiza aceasta activitate.
Privind în ansamblu veniturile părților așa cum rezultă din cărțile de muncă, munca pârâtei în gospodărie și pentru creșterea copilului, munca reclamantului pentru realizarea cabanei si apoi pentru realizarea îmbunătățirilor si a apartamentului 3, tribunalul a apreciat că veniturile si munca depusă pentru realizarea cabanei si a lucrărilor respective conferă reclamantului o cotă de contribuție mai mare, respectiv de 75 %, aceasta muncă fiind egală cu cel puțin un salar mediu pe care părțile ar fi trebuit să îl plătească in lipsa acestei munci proprii a reclamantului .
Așa cum s-a arătat, la apartamentul 1 valoarea îmbunătățirilor este de
7900 E., 75% din aceasta valoare reprezintă suma de 5925 E., iar 25% din această valoare 1975 E. Per ansamblu la valoarea de 52.000 E. a apartamentului 1 contribuția reclamantului este de 41.204 E. respectiv
79,2% iar a pârâtei de 10.795 E. respectiv circa 20,8%.
In ceea ce privește apartamentul 3, valoarea acestuia conform expertizei este de 88.947 ERO din care 75% reprezintă valoarea de 66.710 E. iar 25% valoarea de 22.236,75 E. .
Totalul valoric al celor două apartamente este de 140.947 E. Din aceasta suma raportat la considerentele de mai sus cuprinse atat la punctul
1 cit si 3 reclamantului ii revine valoric suma de 107.915 E. iar paratei valoric suma de 33.032 E.
Din valoarea masei bunurilor de împărțit mai fac parte si bunurile mobile a căror valoare totala este de 2340 lei. Valoarea, existenta, contribuia in cote egale si modul lor de partajare nu au fost contestate de nici una din părți in apel .
In vederea stabilirii valori totale a masei bunurilor de împărțit si a cotei de contribuție a părților urmează a se transforma valoarea în E. în valoarea in lei la cursul BNR de la data pronunțării hotărârii de 4,21 E. rezultând valoarea masei de împărțit ca fiind de 595.726 lei .
V. contribuia reclamantului la dobândirea tuturor bunurilor comune supuse partajării -mobile si imobile este de 455.492,15 lei ceea ce reprezintă o cotă de contribuie globală de 76,44 % in favoarea reclamantului V. contribuția pârâtei la dobândirea bunurilor comune supuse partajării este de 140.234,72 lei ceea ce reprezintă 23,56% contribuție raportat la întreaga masă de bunuri comune supuse partajării.
4.In ceea ce privește partajarea bunurilor comune sus indicate, contrar celor reținute de către prima instanță, tribunalul a apreciat că există posibilitatea partajării acestora si totodată aceasta partajare este posibilă chiar și fără partajul terenului pentru care s-a admis excepția de inadmisibilitate.
A. prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat partajarea apartamentului 1 si a terenului aferent lui si partajarea construcției noi, fără a se solicita si partajarea întregului teren de 428 mp, motiv pentru care o asemenea solicitare de partajare formulata pentru prima oara în instanța de apel a fost apreciată inadmisibila.
Conform CF colectiva 34.692 C.-N. terenul face parte din părțile indivize comune fiind o coproprietate forțată a apartamentelor 1 si 2. Asupra cotei din teren aferentă apartamentului 1 sunt proprietari (chiar dacă dreptul lor nu este intabulat si raportat la art. 36 din Legea 18/1991) reclamanta și pârâtul, iar asupra terenului aferent apartamentului 2 intervenienta în interes propriu și pârâta prin moștenire. A. 3 s-a construit cu acordul tuturor coproprietarilor imobilului fără ca în cadrul prezentului litigiu să se analizeze dacă prin această convenție s-a transferat si o cota parte din terenul aferent curții respectiv neexistând o cerere în acest sens.
In aceste condiții și având în vedere în primul rând că terenul este coproprietate forțată fiind imposibil de partajat în natură, partajarea construcției noi intre cei doi soți este pe deplin posibilă.
După acest partaj între soți cel căruia îi revine în întregime acest apartament poate să pretindă fie o cota parte din dreptul de proprietate, fie un drept de superficie sau servitute având în vedere că a construit cu acordul tuturor coproprietarilor imobilului fără ca această cerere ulterioară să fie împiedicată în vreun fel de partajul construcției între foștii soți. Din contră, acest partaj va ușura litigiul următor sub aspectul cadrului procesual. T. tranșarea componentei acestui apartament face posibilă stabilirea unei eventuale cote părți din coproprietatea forțată sau determinarea unui drept de superficie. C. ce nu este posibil până la rezolvarea acestei probleme este intabularea dreptului de proprietate asupra acestui apartament.
In ceea ce privește partajul propriu zis al bunurilor comune apartamentul 1 si apartamentul 3 sunt unități locative distincte. In acestecondiții nu este posibilă atribuirea ambelor apartamente reclamantului iar pârâtei să nu îi fie atribuit nici un imobil. Având în vedere valoarea bunurilor supusă partajării, cota de contribuție stabilită în favoarea fiecărui soț, tribunalul a dispus partajarea întregii mase a bunurilor comune prin atribuirea apartamentului 1 in si a bunurilor mobile mai sus precizate in favoarea pârâtei si apartamentului 3 constând în parter cu o cameră de 8,60 mp, baie de 3,30 mp, hol de 2,10 mp; etaj compus din baie de 2,80 mp ,baie de 3,85 mp, cameră de 18,20 mp, cameră de 19,72 mp, balcon de 4,81 mp hașurat cu roșu în schița de la f. 85 dosar apel reclamantului .
In vederea egalizării loturilor în temeiul art. 673 indice 5 C.pr.civ tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului o sulta de 18.968 E. si 1170 lei.
5. In ceea ce privește datoriile comune așa cum a rezultat din interogatoriul luat in fata instanței de apel până în august -septembrie
2006 toate ratele la aceste 4 credite au fost plătite de către reclamant
(răspuns întrebarea 6) .Ulterior pârâta a continuat să achite ratele. Insă aceste rate nu au fost achitate din veniturile sale, ci au fost achitate din chiria rezultă din închirierea construitei noi, suma lunara obținută fiind de
200 E. Î. această sumă este fructul civil al bunului comun al soților, rezultă ca ambii soți în cota stabilită mai sus raportat la toate bunurile comune au dobândit și fructele civile si au achitat astfel și datoria lor comună. Este evident că în aceste condiții reclamantul nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani în favoarea pârâtei suma ce ar reprezenta parte din datoria comună a soților achitată de către aceasta peste cota de 23,66% cât ii revine. In realitate, toate ratele achitate din chirie au fost achitate de către ambii soți în cotele de 76,44 % respectiv 23.66%,procente în care va trebui achitată în continuare această datorie comună.
Având in vedere toate considerentele mai sus expuse tribunalul in temeiul art. 30,36 C.fam, art. 673 indice 1 si urma C.pr.civ, art. 296 C.pr.civ a admis in parte ambele apeluri in sensul sus menționat .
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S. R. și intervenienta S. V..
I. Pârâta S. R. a solicitat în principal, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probațiunii, iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului cu privire la suma de 8269 lei și modificării cotei de contribuție a reclamantului la 50%, cu efecte ce rezultă din modificarea cotei cu privire la sultă și atribuirea bunurilor, cu cheltuielilor de judecată.
Pârâta a apreciat că este nelegală decizia pronunțată în apel, întrucât motivele, care au stat la baza stabilirii unei cote mai mari de contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor comune, sunt contradictorii.
A., instanța de apel a susținut că părțile au avut venituri aproximativ egale (existând perioade în care reclamantul a câștigat mai mult), dar nu a ținut seama de adeverința depusă de pârâtă de unde reieșea că a avut un al doilea loc de muncă. Pe lângă aceste aspecte, deși s-a reținut că recurenta a acoperit toate cheltuielile din gospodărie, s-a ocupat de gospodărie și de creșterea copilului, totuși la stabilirea cotei de contribuție s-a reținut procentul de 76,44% în favoarea reclamantului, precizându-se că acesta a participat efectiv cu muncă și transportul materialelor la construcția cabanei.
Deși se reține în favoarea recurentei pârâte că a avut două locuri de muncă, s-a ocupat de copil și de gospodărie, reclamantului intimat i sereține o cotă de contribuție mai mare cu 25%, pentru munca depusă la edificarea cabanei.
În prețul stabilit la vânzarea cabanei, instanța a omis să constate că era cuprins și terenul în suprafață de 700 mp achiziționat în timpul căsătoriei - (...), așa încât greșit s-a reținut o cotă de contribuție mai mare în favoarea reclamantului intimat.
Se invocă lipsa rolului activ al instanței în administrarea probelor, întrucât la ultimul termen de judecată pârâta a solicita să-i fie pus la dispoziție un act din care să rezulte condițiile în care a fost vândută cabana, preț, descrierea imobilului, dar s-a considerat suficientă probațiunea testimonială, astfel că prețul indicat de către martoră a fost reținut de instanță fără să fie respectate dispozițiile art. 1191 C. civil.
Recurenta apreciază că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea acestui teren, recurenta având două locuri de muncă în ultimii
20 de ani, eventual instanța trebuia să facă o evaluare separată a terenului și o evaluare separată a construcției pentru a putea aprecia dacă va aplica un procent diferit pentru construcție și nu pentru tot imobilul.
Î. reclamantul a solicitat să se rețină o cotă mai mare de contribuție, sarcina probei îi revenea acestuia, pentru a dovedi cine a construit efectiv cabana, din ce materiale, etc, însă acest probatoriu nu a fost administrat.
Mai mult, există susținerea clară a reclamantului conform căreia extinderea construcției s-a efectuat doar din banii luați cu împrumut de la bănci și pe care i-a achitat recurenta în proporție mult mai mare decât reclamantul, acesta achitând rate de cel mult un an, iar pârâta începând cu anul 2006, până în prezent.
Pârâta recurentă a arătat că în considerentele deciziei pronunțată în apel mai există o contradicție potrivit căreia, deși se reține că extinderea de construcție a fost edificată din banii luați ca preț pe cabană, se reține totodată că din prețul cabanei s-a plătit și o mașină sau două, precum și ratele la bancă. Aceste considerente sunt contradictorii, întrucât dacă existau bani pentru extindere din prețul obținut din vânzarea cabanei, nu ar mai fi trebuit luat credit din bancă pentru aceeași operațiune. Dacă nu au existat bani pentru extinderea construcției, și s-a luat credit, acest credit a fost plătit din banii comuni, astfel încât nu trebuia înlăturată hotărârea instanței de fond referitoare la cei 8269 lei.
În condițiile economice actuale recurenta a apreciat că se impunea efectuarea unui raport de expertiză de evaluare care să reflecte prețul real al imobilelor în litigiu la această dată, deoarece ultima expertiză de evaluare a luat în considerare prețurile de pe piață de la data de (...), dată la care piața imobiliară era în plin avânt.
Pârâta a mai solicitat efectuarea unei adrese la P. C. pentru a se comunica contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia, martora, cumpărătoarea cabanei și-a declarat proprietatea vândută de către reclamant.
T., luând în considerare prevederile art. 1191 C. civil, pârâta apreciat că hotărârea este contradictorie și cu privire la cota de contribuție la apartamentul 1, care a fost achiziționat în 1990 din bani comuni. P. obținut de reclamant din vânzarea apartamentului bun propriu al acestuia a fost achitat ulterior cumpărării apartamentului 1 și acești bani au fost folosiți la achiziționarea unor autoturisme. Declarațiile testimoniale sunt aproximative și nu sunt susținute de înscrisuri din care să rezulte că prețul pentru apartamentul propriu vândut ar fi fost achitat anterior semnării contractului autentic.
II. Intervenienta S. V. a solicitat admiterea recursului, admiterea în întregime a apelului promovat de intervenientă, cu consecința respingerii parțiale acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, intervenienta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate prin construire nu numai asupra părții din fața garajului realizat pe str. T. nr. 16, ci asupra întregului garaj, instanța de apel încălcând în mod flagrant dreptul de proprietate al intervenientei cu privire la garaj.
În derularea procesului nimeni nu a contestat faptul că recurenta împreună cu defunctul său soț au edificat garajul în litigiu la parterul construcției noi edificate pe terenul situat pe str. T. nr. 16. Din probațiunea administrată nu a rezultat că recurenta a fost de acord ca această construcție să le revină reclamantului și pârâtei.
Au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civil, combinat cu art. 481 C. civil, în susținerea considerentelor mai sus arătate.
Recurenta a apreciat că instanța de apel în mod greșit a reținut că, garajul a fost modificat, și în prezent este edificată o construcție nouă, întrucât garajul a rămas intact, construind-se efectiv doar o baie și un hol pe cca 5 mp. Î. edificiu al fostului garaj constituie în prezent o singură unitate locativă, cum rezultă și din depozițiile testimoniale.
I. de apel a atribuit o parte din garaj reclamantului și pârâtei, fără să existe o cerere din partea acestora în acest sens. S-a mai arătat că instanța de apel a omis să indice cu ce titlu au dobândit reclamantul și pârâta parte din noua construcție, pentru că, dacă se indica titlul de dobândire ca fiind „de construire";, hotărârea ar fi fost contradictorie cu întregul probatoriu administrat în cauză, din care rezultă că reclamantul și pârâta nu au edificat parterul noii construcții, ci doar baia și holul.
În lipsa unei cereri prin care părțile să solicite în ce mod s-a ajuns ca garajul să fie încorporat în noua construcție, instanța de apel nu putea să ajungă la concluzia constatării dobândirii de către reclamant și pârâtă a dreptului de proprietate asupra bunului intervenientei.
I. de apel nu a indicat titlul cu care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra acestei părți din construcție, ceea ce este o cerință necesară în vederea intabulării dreptului de proprietate, potrivit dispozițiile art. 39 pct. 8 lit.c din Ordinul nr. 633/2006 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996.
Interveninenta apreciază că hotărârea cuprinde și motive contradictorii sau străine de natura pricinii, atâta timp cât se recunoaște că intervenienta a construit garajul, dar în același timp se constată că reclamantul împreună cu pârâta l-au dobândit.
A fost criticată decizia instanței de apel invocându-se lipsa de rol activ a instanței întrucât nu s-a luat în considerare contractul prin care recurenta a dobândit suma de 10.000 euro în luna august 2003, apreciindu-se că instanța de apel trebuia să lămurească modul în care a fost cheltuită această sumă, suplimentând probațiunea.
În aest context, intervenienta a apreciat că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului suplimentar, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat D. D. C. a solicitat respingerearecursurilor declarate de pârâta S. R. și intervenienta S. V., în principal cainadmisibile, iar în subsidiar ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că inadmisibilitatea recursurilor rezidă din faptul că prin memoriile de recurs mai sus reținute se aduc critici privindnetemeinicia deciziei pronunțate în apel și nicidecum nelegalitatea hotărârii, critici inadmisibile ca urmare a abrogării exprese a dispozițiilor art. 304 pct. 10 Cod proc.civ.
Analizând decizia raportat la motivele de recurs invocate curtea reține următoarele:
I.Recursul pârâtei S. R.
Acest recurs vizează nelegalitatea stabilirii cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune. A. recurenta a invocat contradicția între considerentele deciziei pronunțate în apel și s-a arătat că deși instanța reține aprtul recurentei la creșterea copilului și a suportat sarcinile gospodăriei, soții având venituri aproximativ egale, în favoarea reclamantului intimat a reținut o cotă de contribuție de 75%. S-a arătat că în mod nelegal tribunalul a reținut că suma rezultată din vânzarea cabanei de la C. reprezintă contribuția reclamantului, deși terenul de 7. a fost dobândit în timpul căsătoriei, materialele de construcție au fost cumpărate în timpul căsătoriei și edificarea construcției s-a făcut în timpul căsătoriei.
Curta constată că într-adevăr sunt contradictorii considerentele tribunalului cu privire la aspectele invocate de recurentă, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 307 C.
Potrivit dispozițiilor art. 30 C. bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. C. de bun comun nu trebuie dovedită.
Prin urmare, în ipoteza în care unul dintre soți susține că un bun achiziționat în timpul căsătoriei este bun propriu va trebui să dovedească calitatea acestuia.
Curtea constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 30
C., cu privire la cabana de la C. În 1994 soții au cumpărat un teren în suprafață de 700 mp. pe care au edificat o cabană parter și mansardă , care a fost înstrăinată, în 2003, prețul fiind de 22.500 euro. Împrejurarea că reclamantul a transportat materialele de construcție și a efectuat manopera cabanei nu îi conferă acestuia o cota de contribuție mai mare de 50% la dobândirea acesteia. Este real că manopera edificării cabanei echivalează un salariu mediu pe economie, însă eforturi suplimentare în perioada construirii cabanei nu a făcut numai reclamantul, ci și pârâta care la sfârșit de săptămână, când reclamantul era plecat la C., trebuia să se preocupe de toate problemele familiei, ori obligațiile menajului, creșterii copilului sunt în sarcina ambilor soți, nu numai ale soției.
Pe de altă parte, terenul materialele de construcție au fost cumpărate din bani comuni, prezumția comunității de bunuri stabilită de art. 30 al. 3
C. nu a fost răsturnată de către pârât.
Așadar suma de bani pe care reclamantul a primit-o cu titlu de preț cu ocazia încheierii antecontractului, are aceeași destinație ca bunul inițial, bun comun, dobândit cu contribuție egală.
Apreciind contribuția soților la dobândirea bunurilo su’puse partajului, reclamantului nu se poate reține că suma de 22.500 euro reprezintă contribuția acestuia la îmbunătățirile aduse la apartamentul 1 și la construirea apartamentului 3.
În ceea ce privește contribuția la dobândirea apartamentului 1, corect a reținut instanța de apel că reclamantul a avut o contribuție proprie de 60
000 lei , restul de 40 000 lei fiind contribuție comună(50% pentru fiecare soț). Aportul valoric al reclamantului la dobândirea apartamentului 1 fiind de 35.280 euro( 80%), insă aportul valoric al reclamantului la îmbunătățirile la apartamentul 1, precum și la edificarea apartamentului 3 sunt de 50%,prezumția egalității de contribuție nefiind răsturnată pentru îmbunătățirile aduse apartamentului 1 și edificarea apartamentului 3 .
În ceea ce privește dobândirea bunurilor mobile, acestea s-au făcut cu contribuție egală din partea ambilor soți.
Așadar, valoric, contribuția reclamantului la dobândirea apartamentelor 1 și 3 și îmbunătățirile la apartamentul 1 este de 35.280 euro pentru apartamentul 1, 3950 euro îmbunătățirile la apartamentul 1,
44.473,5 euro pentru apartamentul 3, în total contribuția fiind de 83.703,5
E.
V., contribuția pârâtei la dobândirea apartamentelor 1 și 3, precum și îmbunătățirile la apartamentul 1 este următoarea: 8820 euro pentru apartamentul 1, 3950 euro îmbunătățirile la apartamentul 1, 44.473,5 euro pentru apartamentul 3, în total contribuția acesteia fiind de 57.243,5 lei.
La dobândirea bunurilor mobile, soții au o contribuție de 50% fiecare. Având în vedere totalul valoric al apartamentelor 1, 3 și îmbunătățirile la apartamentul 1 în cuantum de 140.947 euro, precum și valoarea bunurilor mobile în cuantum de 2340 lei, curtea constată că reclamantul are o contribuție de 60% la dobândirea acestor bunuri, pe când pârâta are o contribuție de 40%.
I. de apel a dispus partajarea bunurilor prin atribuirea apartamentului 1 în valoare de 52.000 euro în favoarea pârâtei S. R., iar apartamentul 3 în valoare de 88.947 euro în favoarea reclamantului D. D. C.
Schimbându-se cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor supuse împărțelii, evident și sultele pe care le datorează acestea vor fi modificate și raportat la valoarea masei bunurilor de împărțit, pârâtei S. R. i-a revenit un lot valoric de 56.378 euro, iar pârâtului un lot valoric în valoare de 84.568,2 euro.
Având în vedere că bunul atribuit pârâtei are valoarea de 52.000 euro, reclamantul D. D. C. Va fi obligat în temeiul art. 6735 Cod proc.civ. să-i plătească pârâtei o sultă de 4378 euro. Î. bunurile mobile în valoare de 2340 lei au fost atribuite pârâtei S. V., aceasta va fi obligată să-i plătească reclamantului intimat D. D. C. o sultă egalizatoare în cuantum de 1404 lei, în baza aceluiași temei de drept. Critica formulată de pârâta S. R. referitoare la suma de 8269 lei vizează o așa zisă contradicție între considerentele instanței de apel, însă, de fapt, prin aceasta se tinde la reaprecierea probațiunii cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii dobândiți din creditele luate de părți în timpul căsătoriei. Cum dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ., au fost abrogate, curtea respinge ca inadmisibilă această cerere de verificare a temeiniciei hotărârii pronunțate în apel. Având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 30 C. fam, curtea în temeiul art. 312 Cod proc.civ. va admite recursul declarat de pârâta S. R. II. Recursul declarat de intervenienta S. V.. Criticile invocate de intervenientă vizează garajul realizat la imobilul de pe str. T. nr. 16. A., recurenta învederează instanței că din probațiunea administrată nu a rezultat nici o probă că ar fi fost de acord ca acest edificat - garajul să le revină reclamantului și pârâtei. A. critică vizează starea de fapt reținută de instanța de apel, care ar fi putut valorificată în ipoteza în care instanța de recurs ar fi avut abilitareasă verifice și temeinicia hotărârii pronunțate în apel. În prezenta configurație, recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se valorifică numai motive de nelegalitate nu și de netemeinicie, după cum rezultă din dispozițiile art. 304 Cod proc.civ. Așadar, această critică este inadmisibilă. I. de apel a reținut că intervenienta a construit împreună cu soțul său garajul, însă în perioada în care reclamantul D. D. C. și pârâta S. R. au construit apartamentul 3, intervenienta a fost de acord cu schimbarea destinației garajului și înglobării parțiale a acestuia în noul apartament construit. Prin urmare, ținând seama de actul de dispoziție al intervenientei din perioada în care reclamantul și pârâta formau o familie, în mod corect instanța de apel a atribuit intervenientei numai partea din față a garajului, așa cum este evidențiat în schița de la f. 85 dosar apel. Așadar, curtea constată că, în aceste circumstanțe instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 480 și 481 C. civil, ținând seama de actul de dispoziție al intervenientei cu privire la jumătate de garaj în perioada în care soții formau o familie și nu era iminentă problema divorțului. Intervenienta susține că a fost atribuit reclamantului o parte din garaj, fără să existe o cerere din partea acestuia sau al pârâtei să li se recunoască dreptul de proprietate asupra acestei părți le garaj pe care instanța le-a atribuit-o. Într-adevăr, partea din spate a garajului a fost atribuită reclamantului, însă nu ca un corp imobil distinct, ci acesta a fost înglobat în apartamentul 3, pierzându-și identitatea de edificat. Așadar, nu se poate susține că instanța s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost investită. În ceea ce privește modul de dobândire a părții din spate a garajului, evident că instanța de apel nu trebuia să se pronunțe asupra acestuia, întrucât partea din spate a garajului nu a fost intabulat ca un corp de construcție distinct, încât să fie nevoie de a fi indicat modul de dobândire. Partea din spate a garajului a fost modificată și înglobată în apartamentul 3, care a fost dobândit prin construire de către ambii soți. Așadar, curtea constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 39 pct. 8 lit. c din Ordinul nr. 633/2006 invocat de recurentă. I. nu i-a încălcat dreptul de proprietate al intervenientei asupra garajului încălcând dispozițiile art. 480-481 C. civil, întrucât printr-un act de dispoziție intervenienta a donat o parte din garaj soților în vederea edificării apartamentului 3 pentru a fi închiriat. Disputele cu privire la persoanele care au edificat apartamentul 3, cu sau fără autorizație, au intervenit după ce relațiile personale dintre soți s-au deteriorat, însă în procedura partajului instanța este obligată să țină seama de modul în care au fost dobândite bunurile la data construirii și nu ulterior. La data construirii apartamentului 3 recurenta a fost de acord ca partea din spate a garajului să fie încorporată în acest nou edificat. Recurenta invocă faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc.civ., întrucât nu a suplimentat probațiunea cu privire la modul în care a fost folosită suma de 10.000 euro dobândită de către intervenientă în 2003. A. critică nu poate fi primită de către instanță. Intervenienta a fost asistată în instanța de apel de către avocat și instanța de apel a administrat toate probele solicitate de către aceasta. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 52 C., introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 202/2010, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Așadar, raportat la dispozițiile legale mai sus invocate, această critică a intervenientei nu poate fi primită, întrucât își invocă propria culpă în ce privește administrarea probațiunii. Prin urmare, solicitarea intervenientei de a se casa decizia pronunțată în apel și a se trimite cauza spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului testimonial, precum și efectuării unui supliment la raportului de expertiză este fără suport legal, întrucât în apel intervenienta putea să solicite completarea probațiunii cu aceste mijloace de probă și nu a făcut-o. Pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 312 Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul intervenientei. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtra va obliga intimatul D. D. C. să-i plătească recurentei S. R. suma de 2891,68 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care 1500 lei reprezintă onorariu avocațial și 1391,68 lei parte din taxa judiciară de timbru corespunzătoare modificării cotei de contribuție. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Admite recursul declarat de pârâta-recurentă S. R. împotriva deciziei civile nr. 3. din 30 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică și în consecință: Admite în parte apelul declarat de către reclamantul D. D. C. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) pe care o schimbă în parte în sensul că: Constată că reclamantul și pârâta au dobândit cu o contribuție de 60% în favoarea reclamantului D. D. C. și o contribuție de 40% în favoarea pârâtei S. R. bunurile: apartamentul nr. 1 situat în C.-N., str.T. nr. 16 înscris în CF individuală 34693 C. nr. top 4734/1/I; apartamentul compus din parter cu o cameră de 8,60 mp, baie de 3,3 mp, hol de 2,10 mp și etaj compus din baie de 2,80 mp, baie de 3,85 mp, cameră de 18,2 mp, cameră de 19,72 mp, balcon de 4,81 mp, neînscris în CF, bunurile mobile care nu sunt cuprinse în tranzacție: aragaz, frigider, friteuză, hotă, centrală termică. Obligă pârâta S. R. să plătească reclamantului-intimat D. D. C. o sultă egalizatoare în sumă de 1404 lei pentru bunurile mobile. Obligă reclamantul-intimat D. D. C. să plătească pârâtei S. R. o sultă egalizatoare în sumă de 4378 euro. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge recursul declarat de intervenientă împotriva aceleiași decizii. Obligă pe intimatul D. D. C. să plătească recurentei S. R. suma de 2891,68 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. C. V. T. A. N. C. M. CONȚ GREFIER M. T. Red. T.A.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: A.M., O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 1128/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1800/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
