Decizia civilă nr. 5384/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5384/R/2011
Ședința publică din data de 21 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
ANA I.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G. M., împotriva deciziei civile nr. 3. din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta M. L.-G., precum și pe pârâții A. C.-V. și A. N., având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că la data de 20 decembrie 2011 pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
14 decembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 8646/(...) pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca s-a respins excepția inadmisibilității.
S-a admis cererea formulată de reclamanta M. L. G., în contradictoriu cu pârâții G. M., A. C. V. și A. N.
S-a constatat că reclamanta împreună cu pârâtul G. M. sunt coproprietari asupra imobilelor înscrise în cf 88282 C. nr. top.
23617/S/XXXV apartament 35 situat în C.-N. str. Ion M. nr. 6 si asupra cotei de ½ parte din terenul înscris in cf 738 Săcel nr. top 1194/6/1/1 pe care este edificată o construcție casă familială situată în localitatea M. De P., comuna B.
S-a dispus partajarea folosinței imobilelor de mai sus prin atribuire spre folosință către reclamantă a cotei de ½ parte din terenul înscris în cf
738 Săcel nr. top 1194/6/1/1 împreună cu construcția casă familială situată în localitatea M. De P. comuna B., iar pârâtului G. M. atribuie spre folosință apartament 35 situat în C.-N. str. Ion M. Nr. 6, până la partajarea bunurilor comune.
A fost obligat pârâtul G. M. să plătească reclamantei suma de 263,6 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit sentinței civile nr. 9. a J. C.-N. s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată de părți la data de (...), din considerente reieșind că între părți a existat o stare conflictuală, pârâtul agresând verbal si uneori fizic pe reclamantă.
Din copia CF 88282 C. a reieșit că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul 35 situat în C.-N. str. Ion M. nr. 6 precum si cota de
½ parte din terenul înscris în CF 738 Săcel nr. top 1194/6/1/1 precum si construcția neînscrisă în cf situată pe acest teren, casă familială compusă din D+ P+E respectiv 3 camere, living si dependințe.
Din interogatoriul luat reclamantei a reieșit că aceasta are cheie de la ambele imobile, însă au fost situații când a renunțat sa se ducă la casa de la munte deoarece era pârâtul acolo și ar fi fost un disconfort.
Nu folosește apartamentul de pe str. Ion M., deoarece după divorț s-a mutat la sora sa, acest apartament rămânând în folosința exclusivă a pârâtului.
Nu a solicitat partajul, deoarece nu are posibilități materiale în acest sens. Încă din timpul căsătoriei părților existau probleme la centrala termică de la cabană, în septembrie 2009 încă funcționa dar în prezent a fost sistată furnizarea curentului electric la cabana pentru neplată. A arătat că dorește cabana de la munte deoarece vrea să-si deschidă o alimentara în B. care este aproape de acest imobil si este mai comod să rămână acolo deoarece aceasta cabană este o adevărată locuință.
Din interogatoriul luat pârâtului G. M. a reieșit că de un an si jumătate este plecat în Spania, iar când revine în România folosește apartamentul de pe Ion M. pe care în prezent reclamanta nu îl mai folosește si nici nu a avut nici o pretenție cu privire la folosirea acestuia A arătat că a folosit casa de vacanță sporadic deoarece a fost mai mult plecat in străinătate, a fost ultima data de C. și R. 2009. A arătat că la casa de la munte nu stă nimeni iar curentul este tăiat. Nu dorește partajarea folosinței, dorește ca ambii foști soți să folosească cele două imobile. Are cheie de la ambele imobile. Casa de vacanta este o adevărata locuință si nu s-a înțeles cu fosta soție cine va avea grijă de ea.
Din probațiunea testimonială a reieșit că apartamentul este folosit de către pârât, cabana de la munte este o adevărată locuință, reclamanta și-a deschis un magazin alimentar în B. și a folosit cabana în vara anului 2010.
Este unanim recunoscută posibilitatea ca instanțele să dispună un partaj de folosință asupra imobilelor aflate în coproprietate atât în literatura de specialitate cit si in practica judiciara chiar daca acesta nu este reglementat expres. de lege .
Necesitatea admiterii unei asemenea cereri reiese din contextul economico-social iar instanțele sunt obligate să se pronunțe asupra unor atare cereri neputând invoca faptul ca legea nu prevede sub pedeapsa de a fi acuzate de denegare de dreptate.
In concret, practica judiciară admite astfel de situații în condițiile în care măsura are caracter provizoriu, ea urmând a fi dispusă până la partajul bunurilor comune neavând relevanță dacă măsura este dispusă anterior sau după rămânerea definitivă a divorțului.
A reieșit din probe că ambii foști soți dețin cheia pentru imobile însă este incontestabil faptul că nu este o situație confortabilă o eventualăîntâlnire între aceștia și folosirea în comun a unui imobil chiar pe o perioadă determinată.
S-a dovedit că reclamanta și-a deschis un magazin alimentar în B. care se afla la 5 km de imobilul casa familială și că prezența acesteia la magazin in interesul afacerii este necesară, fiind un mare disconfort inclusiv material deplasarea zilnica din C..
De asemenea, pârâtul așa cum acesta a declarat, a fost plecat o bună bucată de vreme în străinătate dar când a revenit în țară a stat in imobilul de pe Ion M. fără ca reclamanta să ridice pretenții asupra folosinței acestuia.
In plus, în prezent pârâtul a revenit în țară, așa cum acesta a declarat în ultima ședință de judecată, așa încât în opinia instanței necesitatea tranșării chiar temporare a folosinței celor două imobile apare cu atât mai stringentă cu cât in mod clar pârâtul va folosi cel puțin imobilul de pe Ion M. pe care îl folosește singur.
Ori, s-a apreciat ca inechitabil față de reclamantă și față de condițiile concrete descrise mai sus, să nu poată folosi și această singură casă de la munte.
Este incontestabil, așa cum a reieșit din probe ca ambele imobile asigură confortul unei locuințe, au acest caracter, au fost folosite ca atare în comun de ambii coproprietari faptul că centrala termică de la casa de la munte s-a stricat, nefiind un aspect care să justifice respingerea cererii formulate.
Mai mult, nu s-a dovedit că aceasta s-a stricat din pricina neglijentei reclamantei, unul din martori arătând că au intervenit defecțiuni la instalație, celălalt observând doar că centrala era stricată în perioada în care reclamanta a fost acolo, fără a detalia cauzele.
Susținerile pârâtului că s-au făcut din culpa reclamantei stricăciuni la casa de la munte nu au fost dovedite, faptul că anumite bunuri mobile au fost luate din cabană, nu interesează cauza.
In concluzie, instanța a apreciat că oricând părțile pot pune capăt celor statuate prin prezenta cerere prin promovarea unei cereri de partaj care însă implică achitarea unei taxe de timbru deloc neglijabilă.
Nu interesează valoarea celor două imobile, acest aspect putând fi pus în discuție doar cu ocazia partajului propriu-zis, nici cota deținută de părți din imobil care se va analiza doar cu ocazia partajului.
În consecință, prima instanță in baza art. 30 Codul familiei a constatat ca reclamanta împreună cu pârâtul G. M. sunt coproprietari asupra imobilelor înscrise în cf 88282 C. nr. top 23617/S/XXXV apartament
35 situat in C. N. str. Ion M. nr. 6 si asupra cotei de ½ parte din terenul înscris in cf 738 Săcel nr. top 1194/6/1/1 pe care este edificata o construcție casă familială situată în localitatea M. De P., comuna B.
A dispus partajarea folosinței imobilelor de mai sus prin atribuire spre folosință către reclamantă a cotei de ½ parte din terenul înscris în cf 738
Sacel nr. top 1194/6/1/1 împreună cu construcția casă familială situată în localitatea M. De P. comuna B. iar pârâtului G. M. i s-a atribuit spre folosință apartamentul 35 situat in C.-N. str. Ion M. nr. 6, până la partajarea bunurilor comune.
Prin decizia civilă nr. 3./(...) a T.ui C. s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul G. M., împotriva sentinței civile nr. 8. pronunțată la data de (...), care a fost păstrată în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei M. L. G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
In ceea ce privește inadmisibilitatea partajului de folosință, o primă precizare care se impune este că pentru starea de coproprietate sau codevălmășie legiuitorul a reglementat expres doar partajul definitiv de proprietate. R. acest partaj el nu a interzis în mod expres partajul de folosință și nici nu a reglementat această folosință în vreun mod care să conducă la ideea interzicerii lui.
În măsura în care nu există în această materie vreo prevedere legală, instanța a făcut aplicarea principiilor de drept, unul dintre ele fiind acela că ceea ce nu este interzis de lege este permis.
In acest context legislativ reținerea ca inadmisibil a unui partaj de folosință nu este susținută de nici un text de lege nici direct și nici pe cale de interpretare.
In ceea ce privește practica si literatura de specialitate, marea majoritate a acesteia recunosc admisibilitatea unui partaj de folosință pornind de la principiul evocat mai sus, recunoscându-i utilitatea atunci când între coproprietari există neînțelegeri privind modul de folosire a bunului/bunurilor comune.
In cazul in care coindivizunea sau codevălmășia poartă asupra unei universalități de bunuri cum este cazul și în speță, aspectul cantitativ al acestei coproprietăți sau codevălmășii nu poate si nu trebuie să fie un argument pentru a retine inadmisibilitatea partajului de folosință întrucât ar însemna să se facă diferență între persoane aflate în situații juridice similare pe baza unui criteriu cantitativ.
In ce privește minuta invocată pentru a susține inadmisibilitatea partajului de folosință, concluzia minutei respective este tocmai contrara întrucât aceasta minuta aflata la f. 71 dosar fond concluzionează ca opinie majoritară a participanților la întâlnirea respectivă că partajul de folosință, este admisibil ca măsură provizorie până la partaj indiferent dacă este cerut înainte sau după rămânerea definitivă a divorțului.
Este adevărat că premisa de la care s-a plecat pentru a ajunge la această concluzie are în vedere ipoteza cea mai frecvent întâlnită în practică, aceea când se cere evacuarea soțului proprietar din unicul imobil proprietate comună care implicit este și locuința permanentă a acestora, dar soluția apreciată corectă a avut ca motivație un considerent de ordin general (respectiv cel mai sus expus), indiferent de numărul imobilelor aflate în proprietate, indiferent dacă ele reprezintă sau au reprezentat în trecut locuința comună a părților sau unica locuință a acestora.
Sintagma de măsură provizorie până la partaj înseamnă practic că efectele în timp ale unui partaj de folosință sunt limitate până la partajul definitiv de proprietate. Nu este necesar ca acest partaj de proprietate să fie promovat, nimic neimpunând această condiție fiind bine știut că acesta poate fi promovat oricând și de către oricare dintre coproprietari. Chiar dacă părțile nu au momentan resurse financiare pentru promovarea partajuluipot dobândi aceste resurse în timp sau pot apela la formularea cererilor de ajutor public judiciar. T., partajul se poate face și pe calea amiabilă, fără plata respectivelor taxe de timbru. In aceste condiții este indubitabil ca partajul de folosință nu este o măsură cu caracter permanent în timp, ci este o măsură ce durează până la partajare, partajare care poate fi cerută și poate fi realizată chiar și din punct de vedere financiar de către oricare dintre părți.
Este corectă susținerea apelantului în sensul că și în ipoteza în care legea nu reglementează acest partaj de folosință, acesta nu poate fi dispus fără nici o limită, însă nu este mai puțin adevărat ca realizarea acestui partaj de folosința are o rațiune ce satisface interese legitime ale părților sau cel puțin ale reclamantei.
Așa cum a rezultat din probele administrate, cât și din interogatoriile părților, reclamanta nu mai folosește imobilul ce a fost domiciliul conjugal al părților, folosind însa casă de vacanță. Această casă de vacanță este folosită și de către pârât uneori. Această folosință în comun a imobilului pe intervale de timp scurte creează tensiuni între părți raportat la modul în care se consumă utilitățile. T. nu s-a reglementat între părți modul în care se suportă cheltuielile aferente acestui imobil și acest aspect tensionând relațiile dintre părți. T. prin prisma situației ce a existat intre părți o folosire în comun a casei de la munte nu poate benefica acestora și nu le poate asigura un trai liniștit, cu un confort psihic normal si până la urmă o folosire normală a acesteia.
Din toate aceste perspective, reglementarea folosinței celor două imobile ale părților printr-un partaj de folosință va asigura ambelor părți o folosire normală a câte unui imobil pe care să îl folosească ca locuință proprie fără tensiuni, certuri, într-o atmosferă normală unei locuințe, va reglementa modul de suportare a cheltuielilor legate de folosirea acestora, va elimina neînțelegerile dintre părți privind aceste imobile ceea ce nu poate fi decât în folosul părților litigante. Ca atare, partajul solicitat în speță este util întrucât urmărește să pună capăt neînțelegerilor si tensiunilor dintre părți privind folosința celor două imobile ale lor.
In ceea ce privește neglijenta reclamantei în folosirea cabanei de la munte, tribunalul a apreciat că nu se poate retine o neglijență de asemenea dimensiuni încât să împiedice partajul de folosință în forma dispusă de către prima instanță.
Astfel, în ceea ce privește defecțiunile la centrala termică, este cert că aceasta centrală s-a stricat. Nu rezultă din nici o probă că această defecțiune a fost cauzată de către reclamantă. Este adevărat că reclamanta care folosea mai des imobilul trebuia și putea să reparare această centrală, dar aceeași posibilitate și obligație exista în egală măsură și pentru pârât, împrejurarea că acesta era plecat în Spania fiind irelevantă în speță.
T., împrejurarea că el a achitat cheltuielile aferente apartamentului din
C.-N., este irelevantă în speță în condițiile în care doar el a folosit acel apartament nu și reclamanta, în timp ce cabana de la munte s-a folosit de către ambele părți. T. câtă vreme nu este reglementată folosința acestor două imobile, o obligație exclusivă a reclamantei în privința cabanei de la munte nu poate fi reținută. Chiar si aceste motive de apel relevă existentaneînțelegerilor dintre părți privind folosința acestor imobile și utilitatea partajului de folosință dispus de către prima instanță.
Nereperarea centralei nu a dus la degradarea imobilului care așa cum a rezultat din depozițiile martorilor, poate fi folosit ca și locuință, fiind într-o stare bună. Din aceleași depoziții rezultă că reclamanta va realiza reparațiile necesare în măsura în care va avea posibilitatea să folosească ca și locuință a sa acest imobil.
In ce privește întreruperea furnizării curentului electric, chiar dacă acest aspect este real nu degradează imobilul ci doar împiedica eventuala folosință, dar ea poate fi remediată chiar de către reclamantă în măsura atribuirii folosinței acestei case de vacanță.
In ceea ce privește starea imobilului din vacanta de iarnă a anului 2010 într-adevăr s-a depus de către pârât un proces verbal de constatare a stării imobilului întocmit în prezența unor martori.
Lipsa vreunor bunuri nici nu a fost dovedită cu alte probe excluzând recunoașterea reclamantei intimate care a arătat că a luat lenjerie de pat și saltea folosite însă pentru fiicele părților în locuința lor actuala.
În măsura în care pârâtul se teme de eventuale degradări aduse imobilului (care sunt posibile oricând în lipsa partajului având în vedere posibilitatea de folosire a imobilului de ambele părți), are posibilitatea de a cere să se constate starea actuală a acestui imobil si chiar să-l asigure.
In ce privește motivul de apel referitor la valoarea bunurilor codevălmașe a părților, cotele de proprietate ale părților și încălcarea dreptului de proprietate al pârâtului apelant prin faptul că nu poate folosi cabana de la munte așa cum s-a arătat, partajul de folosință este limitat în timp oricare dintre părți inclusiv pârâtul apelant putând solicita partajul. Valoarea bunurilor supuse partajării folosinței și cota parte din dreptul de proprietate sunt irelevante sub acest aspect, ceea ce interesează în speță fiind curmarea neînțelegerilor dintre pârti sub aspectul folosinței imobilelor aflate în codevălmășie, folosință care până la partaj este egală.
Folosința respectivă până la partaj nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului care rămâne mai departe proprietar al acestuia și care este reglementată doar pentru a asigura părților până la partaj o folosință normală a acestor bunuri și a evita neînțelegerile dintre ele cu privire la această folosință.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitândmodificarea în totalitate a deciziei în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat excepția inadmisibilității partajului de folosință, arătând că în mod greșit aceasta a fost respinsă și a invocat netemeinicia pe fond a soluției pronunțate de instanța de apel.
În susținerea excepției inadmisibilității partajului de folosință, pârâtul a invocat art. 480 din vechiul Cod civil, care, în opinia sa, interzice un astfel de partaj.
În măsura în care unui proprietar i se limitează folosința unui bun, este încălcată această dispoziție legală.
Singura excepție este cea reglementată de art. 6132 Cod proc.civ., care permite ca și măsură vremelnică atribuirea folosinței locuinței comuneunuia dintre soți, pe parcursul soluționării procesului de divorț. Această excepție însă nu este aplicabilă în prezentul dosar. Partajul dispus în cauză nu este dispus ca măsură provizorie. Pentru a fi o astfel de măsură, trebuie să existe un litigiu având ca obiect partajul de proprietate, ceea ce în speță nu există. Noțiunea de măsură provizorie presupune existența unui litigiu având ca obiect fondul dreptului, din cuprinsul Codului de procedură civilă reieșind această cerință, din mai multe prevederi: art. 581, art. 403 alin. 3, art. 601. Neînțelegerile dintre părți nu pot avea ca și consecință îngrădirea dreptului de proprietate al pârâtului asupra cabanei de la munte, singura modalitate de soluționare a acestor neînțelegeri fiind formularea de către unul dintre codevălmași a unei cereri de partaj de proprietate. Principiul potrivit căruia ceea ce nu este interzis de lege este permis, a fost eronat aplicat în speță, întrucât potrivit celor anterior arătate, există un text legal care interzice partajul de folosință, anule art. 480 C. civil. Un alt motiv de recurs îl constituie netemeinicia pe fond a soluției pronunțate de instanța de apel, raportat la circumstanțele concrete din speță: neglijența reclamantei în folosirea cabanei de la munte, care a avut ca urmare producerea de defecțiuni la centrala termică și debranșarea imobilului de la curent, faptul că reclamanta deține cheia imobilului aflat în folosința pârâtului, iar acesta nu i-a interzis niciodată să îl folosească. Un alt aspect care prezintă relevanță vizează valoarea imobilelor și cota de proprietate a fiecăruia dintre codevălmași. Prin întâmpinarea formulată (f. 13-16), reclamanta a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că acțiunea este admisibilă, întrucât nu există o dispoziție legală care să interzică partajul de folosință, iar admisibilitatea unei astfel de cereri s-a stabilit în comisia de unificare a practicii judiciare. Pe fondul litigiului reclamanta a arătat că este imposibilă conviețuirea cu pârâtul și folosirea comună a ambelor imobile, nu este real că a închiriat casa de vacanță unor persoane străine, centrala termică funcționa defectuos și în timpul căsătoriei părților, iar în ce privește luarea unor bunuri din cabană, acestea au fost luate pentru a asigura confortul necesar traiului fiicelor părților, după ce, după divorț, acestea împreună cu reclamanta s-au mutat din locuința comună, aceasta rămânând în folosința pârâtului. În prezent, imobilul situat în com. B. este din nou branșat la curent electric. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente: Referitor la critica vizând netemeinicia pe fond a soluției pronunțate de instanța de apel, la termenul de judecată din (...), instanța din oficiul a invocat excepția inadmisibilității acesteia, întrucât în actuala reglementare, potrivit art. 304 Cod proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Rămânând de analizat numai motivul întemeiat pe excepția inadmisibilității partajului de folosință, curtea constată că acesta nu este fondat. Aprecierea pârâtului potrivit căreia partajul de folosință este prohibit prin art. 480 C. civil, nu este împărtășită de instanță. Prin partajul de folosință dispus în cauză, cele două imobile deținute în codevălmășie de către părți au fost atribuite spre folosință, până la partajarea bunurilor comune, astfel: imobilul situat în com. B. reclamantei, iar apartamentul nr. 35, situat în C.-N., str. I.M. nr. 6, pârâtului. Este adevărat că prin acest partaj de folosință atributele dreptului de proprietate de posesie și folosință au fost atribuite exclusiv, asupra fiecărui imobil deținut în codevălmășie, în favoarea câte unuia dintre codevălmași. Așa cum reiese din dispozitivul hotărârii primei instanțe, această atribuire este provizorie, până la partajarea bunurilor comune. Prin urmare, afirmația pârâtului potrivit căreia soluția pronunțată de Tribunalul Cluj nu este dispusă ca măsură provizorie, nu este fondată. Având în vedere aceste aspecte - că ambilor codevălmași li s-a atribuit în folosință câte unul din cele două imobile deținute de aceștia și că această atribuire va dăinui numai până la partajarea bunurilor comune - afirmația pârâtului potrivit căreia îi este îngrădit dreptul de proprietate prin limitarea folosinței unui imobil, nu este fondată în sensul invocat de pârât - acela că îi este încălcat dreptul de proprietate. În prezent i s-a conferit folosința exclusivă asupra unuia din cele două imobile ale părților, iar faptul că pârâtul are disponibilitatea de a-i recunoaște și reclamantei posibilitatea de a folosi și ea apartamentul din C.-N., nu are relevanță în cauză. Mutatis mutandis, și reclamanta ar putea invoca restrângerea propriului său drept de proprietate asupra apartamentului situat în C.-N., însă evident, ea nu are acest interes. Interesul său este acela ca până la partajul propriu-zis, fiecărui codevălmaș să îi fie atribuit în folosință câte unul din cele două imobile, ceea ce în speță s-a și făcut. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că poziția procesuală constantă exprimată de pârât pe tot parcursul derulării litigiului a fost aceea de respingere a partajului de folosință, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. N. pârâtul nu a indicat o eventuală modalitate de partajare a folosinței bunurilor comune, care ar fi convenabilă din punctul său de vedere, simpla exprimare a opoziției având un caracter șicanator. Așa cum însuși pârâtul afirmă în cadrul motivelor de recurs, modalitatea de soluționare a neînțelegerilor referitoare la folosința bunurilor comune, este formularea de către unul dintre codevălmași a unei cereri de partaj propriu-zis. În situația în care este nemulțumit de modalitatea în care s-a dispus partajul de folosință, pârâtul are posibilitatea de a promova acțiune în partajarea bunurilor comune, în cadrul căreia se vor stabili cotele de contribuție și valoarea bunurilor supuse partajului, aspecte care, în prezenta cauză, nu prezintă relevanță. Faptul că părțile nu dispun de mijloace materiale pentru a promova un proces de partaj, nu constituie un argument din partea nici uneia, întrucât, așa cum au arătat instanțele de fond, există posibilitatea recurgerii la cereri de ajutor public judiciar, actul normativ în materie acoperind întreaga gamă a cheltuielilor unui proces, în ipoteza în care,desigur, partea care solicită ajutorul îndeplinește cerințele prevăzute de lege. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul G. M. împotriva deciziei civile nr. 3. din 23 septembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-T. N. V. M. C. ANA I. M.-L. T. Red. M.V. dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: A. A. M., F. S. Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 996/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1528/2011, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
