Decizia civilă nr. 196/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 196/R/2012
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A.-M., precum și recursul declarat de pârâtul P. I.-E., împotriva deciziei civile nr. 4. din 4 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că la data de 17 ianuarie 2012, reclamanta-recurentă a depus la dosar prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
11 ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...)
Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea principală precizatăformulată de reclamanta P. A. M. împotriva pârâtului P. I. E. având ca obiect partaj bunuri comune.
A respins cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei și în consecință s-a constatat ca în timpul căsătoriei, părțile au dobândit cu contribuție egală, următoarele bunuri: 1) imobil - casa situata in C.-N., str.I.C.F. nr.37 înscrisa in CF nr. 3061 C.-N. sub nr.topo.5428 cu o valoare totala de 555.000 Euro 2) imobil- casa in C.-N., str. C. T. nr.139 înscrisa in CF nr. 42212 C.-N. cu nr.topo.13946 in valoare totala de 530.000
Euro 3) imobilul-apartament situat in C.-N., str. G. nr. 3 ap.14 înscris in CF nr. 93093 C.-N. cu nr.topo.5360/S/XIV in valoare totala de 50.350 Euro 4) imobilul-teren situat in C.-N., str. C. nr. 26 înscris in CF nr. 10763 C.-N. cu nr.topo.1026/1/1 "loc de casa"; in suprafața de 428 mp in valoare de
218.300 Euro precum si bunurile mobile aflate în aceste imobile.
S-a dispus sistarea comunității de bunuri, prin formare de loturi și atribuire, astfel: lotul nr:1 : format din imobil - casa in C.-N., str. C. T. nr.139 înscrisa in CF nr. 42212 C.-N. cu nr. topo. 13946 si imobilul- apartament situat in C.-N., str. G. nr. 3 ap.14 înscris in CF nr. 93093 C.-N.cu nr.topo.5360/S/XIV in valoare totala de 50.350 Euro precum si bunurile mobile aflate in cele doua imobile se atribuie reclamantei și lotul nr: 2 : format din imobil - casa situata in C.-N., str. I.C.F. nr.37 înscrisa in CF nr.
3061 C.-N. sub nr.topo.5428 cu o valoare totala de 555.000 Euro cu bunurile mobile aflate in acest imobil si imobilul-teren situat in C.-N., str. C. nr. 26 înscris in CF nr. 10763 C.-N. cu nr.topo.1026/1/1 "loc de casa"; in suprafața de 428 mp in valoare de 218.300 Euro s-au atribuit pârâului.
A fost obligat pârâtul la plata unei sulte în favoarea reclamantei în sumă de 96.475 Euro.
A fost respinsă cererea reclamantei cu privire la creanța în valoare de
48.000 Euro și la cea privind suma de 883.589,3 lei reprezentând ½ din valoarea patrimoniului societăților comerciale.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 7200 lei în favoarea Statului
Român, reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantei.
A obligat pârâtul la plata sumei de 38.580,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1333,65 lei in favoarea expertului V. V., reprezentând diferența onorariu, si l-a dat in debit cu aceasta suma.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de (...), căsătoria desfăcându-se la data de (...).
La data de (...) a fost cumpărat imobilul situat in C.-N., str. G. nr.3 ap.14, iar la data de (...) a fost achiziționat imobilul de pe str. I. C. F. I. de pe str .C. T. nr.139 a fost dobândit la data de (...) iar in data de (...) a fost cumpărat imobilul de pe str. C.
Cu toate ca toate actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate la notar, pe durata căsătoriei, în operațiunile de vânzare-cumpărare, paratul a declarat in fals faptul ca nu este căsătorit si a solicitat înscrierea dreptului sau de proprietate asupra bunului, ca bun propriu, lucru confirmat de către martorul O. V., căruia paratul îi ceruse sa nu-i spună reclamantei despre cumpărarea terenului de pe str. C. sau cel de pe C. T. Î. in toate cărțile funciare s-au făcut in sensul menționării calității de bun propriu, doar ulterior reclamanta înscriind mențiunea existentei căsătoriei.
Ulterior, paratul a încercat chiar înstrăinarea dreptului de proprietate asupra imobilului de pe str. C., sens in care reclamanta a formulat acțiunea civila înregistrata sub nr. (...) pe rolul J. C.-N. soluționata prin S. civila nr.
6., rămasa irevocabila, prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vânzare si respectiv recumpărare pe care paratul le-a încheiat cu numiții M. I. C. si M. V. E., si s-a dispus înscrierea calității de bun comun.
Totodata, din declarațiile martorilor audiați in cauza: Darlea Gavrila,
O. V., Gheorghita E. si Maris M. nu a rezultat ca aceste bunuri care au fost achiziționate pe timpul căsătoriei s-ar încadra in vreuna din situațiile prevăzute de art.31 C. ca să poată fi considerat bun propriu al paratului.
De asemenea, martorii au relatat ca soții lucrau împreuna la firmele pe care le-au deschis, aspect rezultat si din carnetul de munca al reclamantei neexistând vreun motiv de a considera o contribuție diferita la dobândirea bunurilor, alta decât cea de 50% fiecare. Susținere a paratului potrivit căreia in sentința de divorț s-a reținut ca soții s-au despărțit in fapt in martie 2001nu poate fi reținuta deoarece consemnarea din hotărârea judecătoreasca nr.1865/2004 a J. C.-N. nu reprezintă nici putere de lucru judecat, instanța arătând doar ce au declarat martorii.
Tot din declarațiile martorilor, date de aceasta data in prezentul dosar, a rezultat ca părțile si-au reluat conviețuirea, au achiziționat imobilul de pe
C. T. pe care l-au reamenajat si unde părțile s-au si mutat împreuna cu fetita lor.
În consecința, instanța de fond a apreciat ca toate cele 4 imobile au fost dobândite de către parți, in timpul căsătoriei, cu cota de contribuție egala de 50%, acest aspect rezultând si din înscrisurile depuse de unde reies datele la care s-au făcut lucrări de construcție si amenajare la imobilele din litigiu, unele aspecte fiind recunoscute de către parat si in cadrul răspunsului la interogatoriu.
În ceea ce privește creanța de 48.000 Euro invocată de către reclamanta și care ar reprezenta c/val. lucrărilor de la imobilul lui P. F., instanța de fond a apreciat ca aceasta nu intra in masa bunurilor de împărțit.
În cauză au fost administrate două expertize de evaluare a bunurilor, una efectuata de expert V. V. in noiembrie 2008 si una efectuata de expert
B. in septembrie-octombrie 2009.
Aceasta din urma a fost luată în considerare de către instanța fiind realizata in cadrul actualului context economic, ceea ce rezulta evident si din valorile stabilite de către experți. S. paratului de a se lua in considerare valorile practicate de birourile notariale nu poate fi luata in considerare întrucât aceste valori reprezintă pragul minim sub care nu se poată cobori in cadrul transferurilor de proprietate, fără a se tine cont de situația concreta a fiecărui imobil, de îmbunătățirile realizate, ceea ce expertiza tehnica de specialitate face si care da valoarea reala a imobilelor.
Astfel imobilului de pe C. T. i s-a stabilit o valoare de 530.000 Euro, celui de pe str. I. C. F. o valoare de 555.000 Euro, apartamentului de pe str. G. o valoare de 50.350 Euro iar terenului de pe str. C. o valoare de 218.300
Euro.
În ceea ce privește bunurile mobile, părțile au convenit ca acestea sa rămână in imobilele in care se afla si sa fie atribuite odată cu imobilele, fără a se lotiza si a se calcula valoarea separat.
La partajarea masei bunurilor instanța de fond a avut în vedere, potrivit art. 673 ind.9 C.pr.civ. poziția exprimata de părți, folosința efectiva a imobilelor, domiciliul părților.
În consecință, instanța de fond în temeiul art. 30 C. a constatat dobândirea cu contribuție egală a bunurilor obiect al cereri reconvenționale.
In temeiul art. 36 alin.1 C. coroborat cu art. 673 ind.9 C.pr.civ. a dispus sistarea comunității de bunuri, prin formare de loturi si atribuire,
Pentru echilibrarea valorica a loturilor a obligat pârâtul la plata unei sulte în favoarea reclamantei în sumă de 96.475 Euro.
Pentru considerentele expuse mai sus a respins cererea reclamantei cu privire la creanța în valoare de 48.000 Euro și la cea privind suma de
883.589,3 lei reprezentând ½ din valoarea patrimoniului societăților comerciale.
În temeiul art. 246 C.pr.civ. a luat act de renunțarea reclamantei la creanța în valoare de 280.000 lei reprezentând c/val acțiuni la societăți comerciale.
În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 a obligat pârâtul la plata sumei de 7200 lei în favoarea Statului Român, reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâtul la plata sumei de
38.580,65 lei reprezentand cheltuieli de judecată (taxa timbru, timbru judiciar, onorariu experți, onorariu avocațial în favoarea reclamantei.
Întrucât pârâtul nu a achitat diferența de onorariu expert deși i s-a pus în vedere în mod repetat, a obligat pârâtul la plata sumei de 1333,65 lei în favoarea expertului V. V., reprezentând diferență onorariu, și a dispus darea în debit cu această sumă.
Prin decizia civilă nr. 4./(...) a T.ui C. s-a admis apelul declarat de pârâtul P. I. E. împotriva sentinței civile nr. 1638/(...) pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 81.475 Euro în favoarea reclamantei cu titlu de sultă.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 6.750 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, compensând restul cheltuielilor făcute de părți.
Au fost menținute restul dispozițiilor.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În timpul căsătoriei părților, desfăcută prin divorț la data de (...), părțile au dobândit mai multe bunuri imobile avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea partajului.
Soluția instanței de fond cu referitoare la momentul dobândirii bunurilor este temeinică.
În primul rând, bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei. Reținerile din cuprinsul sentinței civile nr. 1. pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca privitoare la separarea în fapt a celor doi soți, nu se poate impune cu puterea de lucru judecat, instanța având în vedere declarațiile martorilor administrate în acea cauză doar în vederea stabilirii imposibilității continuării căsătoriei.
Martorii audiați în fața instanței de fond în dosarul de față, confirmă că ulterior momentului 2001 părțile și-au reluat conviețuirea, au achiziționat imobilul de pe C. T., imobil pe care l-au reamenajat și unde s-au mutat împreună cu fetița.
Martorul O. a confirmat această stare de fapt.
Argumentul legat de data dobândirii imobilelor din contracte autentice cu dată certă, ulterior separației în fapt, cu contribuția de 1. a apelantului, nu poate fi primit, întrucât prin sentința civilă nr. 6. pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca s-a constatat calitatea de bun comun, dispunându- se nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Susținerile referitoare la faptul că instanța nu ar trebui să plece de la prezumția cotelor egale, la dobândirea bunurilor comune, nu poate fi primită, întrucât Codul familiei în vigoare la data introducerii acțiunii prezuma contribuția egală la dobândirea bunurilor a soților, sarcina probei unei afirmații contrare revenind celui care solicita înlăturarea prezumției.
Este real că se pot administra probe prin care părțile să dovedească dobândirea bunurilor cu o altă contribuție, însă probatoriul administrat în cauza de față nu confirmă faptul că cei doi soți au contribuit în mod egal.
Împrejurarea că administrator al unor societăți comerciale era doar apelantul, societăți în urma cărora părțile au realizat venituri consistente nujustifică aprecierea că cei doi soți ar fi avut o contribuție diferită. Argumentul privitor la existența unor împrumuturi realizate de apelant nu poate fi reținut ca determinant în stabilirea unei cote diferite la dobândirea bunurilor comune ci eventual a unui drept de creanță al soților.
De altfel, din interogatorii rezultă că la imobile s-au făcut lucrări de construcții și amenajare în perioada conviețuirii.
Pe de altă parte între părți s-a încheiat o convenție în formă scrisă privind împărțirea bunurilor comune semnată de ambele părți prin care imobilele obiect al partajului au fost considerate de către părți ca fiind bunuri comune.
Actul s-a încheiat în data de (...) dată la care potrivit voinței exprimate de părți bunurile erau calificate ca fiind bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei.
Împrejurarea că această înțelegere nu a fost contestată de apelant, este de natură să aducă la concluzia de bun comun și cote egale de contribuție la dobândirea acestora.
Cu privire la cererea de atribuire a bunului teren situat în C.-N. str. C. nr. 26 în lotul intimatei instanța a reținut că într-adevăr prin cererea inițială a fost solicitată includerea respectivului bun în lotul ce urma să fie atribuit intimatei. Î., cadrul procesual inițial a fost modificat prin care s-a solicitat ca acest bun să fie atribuit reclamantului reconvențional, așa cum a solicitat
și reclamantul reconvențional.
Apelantul nu s-a opus modificării cadrului procesual la următorul termen de judecată, astfel încât instanța de fond s-a pronunțat cu privire la acest bun în cadrul procesual modificat, atribuind acest bun apelantului.
În fața instanței de apel a fost administrată la solicitarea apelantului o nouă expertiză de evaluare a acestui teren, raportat la efectele apelului precum și a situației economice marcată de notoria criză financiară.
Prin concluziile raportului de expertiză întocmite de expertul M. D. față de care nu au fost formulate obiecțiuni, rezultă că la data de (...) valoarea terenului este de 792.947 lei, mai mică decât valoarea avută în vedere de instanța de fond.
Instanța a avut în vedere la stabilirea sultelor această valoare, deoarece este de principiu că partajarea bunurilor se realizează la valoarea din momentul partajării.
Având în vedere această valoare, instanța a apreciat că, suma datorată cu titlu de sultă de apelant este mai mică, motiv pentru care, hotărârea instanței de fond a fost schimbată în parte cu privire la cuantumul sultei.
Instanța de fond a obligat pârâtul la plata sumei de 38.580 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu privire la obligarea sa la plata unor sume de bani în favoarea
Statului Român și a expertului V., apelantul nu a formulat nicio critică, deși și aceste sume ar putea intra în categoria generică de cheltuieli de judecată.
În fața instanței de fond, reclamanta a făcut dovada avansării unor cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru, onorariu expert 178,
200 pentru expertul V. De asemenea a achitat onorariu de avocat în cuantum de 10.000 lei.
Intimatul la rândul său a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător, plata taxei de timbru pentru cererea reconvențională și plata onorariului de expert.
Este real că acțiunea reconvențională a fost respinsă însă și cererea principală a fost admisă în parte, iar partajul profită ambelor părți.
Taxele de timbru au fost achitate ca urmare a cererii introductive cât și a cererii reconvenționale, precum și a contestării valorilor bunurilor, contestare ce a impus administrarea probei expertizei.
Instanța de fond nu a motivat decât pe prev. art.274 C.pr.civ. dispoziția sa de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată fără a avea în vedere că expertizele administrate profită ambelor părți, iar taxa de timbru precum și onorariul de avocat se impun a fi cordate proporțional cu ceea ce s-a admis și a suportării proporționale a cheltuielilor de judecată raportat la natura litigiului.
Pe de altă parte, instanța a observat că onorariul solicitat de reclamantă este disproporționat în raport cu munca efectiv depusă, neavând o relevanță foarte mare, conținutul masei de împărțit față de aspectele cauzei.
Așa fiind, instanța a apreciat că suma de 6.750 lei reprezintă suma ce poate fi pusă în sarcina pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, respectiv taxă de timbru și onorar parțial de apărător, compensând restul cheltuielilor de judecată făcute de părți în fața instanței de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal atâtreclamanta, cât și pârâtul.
1. prin apelul formulat de reclamantă, aceasta a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii apelului promovat sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, și menținerii sub acest aspect a sentinței civile nr.
1. a J. C.-N.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia pronunțată în apel este nelegală, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată de către instanța de apel și nu este motivată în ceea ce privește modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată, nearătându-se ce reprezintă exact suma de 6750 lei acordată, cât din ea reprezintă taxa de timbru și cât onorariul de avocat.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp.art. 274 Cod proc.civ. Greșit s-a dispus și compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, întrucât la baza restituirii cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Se impunea a fi examinat în speță caracterul real, necesar și rezonabil al cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă.
În cauză aceste cheltuieli întrunesc aceste cerințe, taxele de timbru și onorariile experților fiind stabilite și încuviințate de instanță, iar onorariul achitat avocatului se justifică în raport de munca depusă de acesta, de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
În speță, reducerea onorariului avocațial este nelegală, și nici nu este motivată, în raport de criteriile legale incidente în speță.
În contextul în care pretențiile reclamantei au fost admise într-o proporție de aproximativ 80%, iar pretențiile intimatului din cererea reconvențională au fost respinse în întregime, culpa procesuală aparține intimatului, iar cheltuielile de judecată ale recurentei ar trebui acordate în aceeași măsură în care i-au fost admise pretențiile.
Prin poziția din cererea reconvențională intimatul a fost cel care a ocazionat aceste cheltuieli, prin contestarea valorilor bunurilor obiect al partajului și prin contestarea calității lor de bunuri comune.
2. Prin recursul declarat de către pârât, acesta a solicitat modificarea în parte a deciziei pronunțate în apel, în sensul admiterii apelului promovat împotriva hotărârii primei instanțe și schimbării acesteia în sensul admiterii cererii reconvenționale și înlăturării în totalitate a obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat argumentul potrivit căruia imobilele dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta au fost achiziționate cu o contribuție de 1. din partea sa, astfel:parte din imobilul situat în C.-N., str. I.C.F. nr. 37 jud. C. înscris în Cf nr. 3061 C.-N., imobilul situat în C.-N., C. T. nr. 139 înscris în CF nr. 42212 C.-N. și imobilul teren situat în C.-N., str. C. nr. 26 înscris în CF nr. 10763 C.-N.
Părțile s-au despărțit în fapt în luna martie anul 2001, nu s-au mai gospodărit împreună, iar pârâtul a intrat în relații de concubinaj cu actuala sa soție, aspect reținut prin hotărârea prin care căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț.
Achiziționarea acestor imobile ca bunuri proprii, fără cunoștința reclamantei denotă în mod neechivoc și constituie probe certe că acestea au fost achiziționate exclusiv de către pârât, din fonduri proprii ale acestuia, consecința fiind aceea că pârâtul a avut o cotă de contribuție de 1..
A rezultat din probațiunea administrată că pârâtul a contractat în nume propriu împrumuturi în vederea achiziționării atât a imobilului situat pe C. T., cât și a terenului situat pe str. C.
Referitor la convenția prin care recurentul a fost de acord cu împărțirea bunurilor în cote egale, pârâtul arată că aceasta constituie expresia de voință a părților la momentul semnării acesteia.
Reclamanta nu a adus nicio dovadă a realizării unor venituri de natură să contribuie la achiziționarea bunurilor, iar raportat la momentul dobândirii acestora - după data despărțirii în fapt - se elimină contribuția constând în „muncă casnică";, pe care intimata ar fi realizat-o în gospodăria comună.
Pârâtul critică și modalitatea de partaj apreciind că aceasta nu este echitabilă, întrucât însăși reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă atribuirea a trei imobile în lotul său, precizarea în sensul de a-i fi atribuite doar două, fiind făcută după efectuarea expertizelor în cauză.
Critica vizând exonerarea totală a pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată se întemeiază pe faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, apelul pârâtului în parte, iar partajul profită ambelor părți.
Prin întâmpinarea formulată de către reclamantă, aceasta a solicitatrespingerea apelului promovat de către pârât.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoareleconsiderente:
1. Apelul reclamantei este nefondat, întrucât aceasta critică greșita aplicare a măsurii compensării cheltuielilor de judecată, fără a indica, în concret, în ce constă această greșeală, pentru a putea fi supusă controlului judiciar, astfel încât critica nu se încadrează în motivele de nelegalitate, singurele care pot face obiectul controlului în recurs, potrivit art. 304 Cod proc.civ.
Referitor la greșita diminuare a cuantumului onorariului avocațial, potrivit jurisprudenței în materie, acest aspect este unul care vizează temeinicia hotărârii, neputând face obiect al recursului, dispozițiile art. 304
Cod proc.civ. limitând motivele de recurs la cele de nelegalitate.
În ce privește critica potrivit căreia intimatul a ocazionat cheltuieli de judecată prin contestarea valorilor bunurilor supuse partajului și a calității lor de bunuri comune, aceasta este nefondată, întrucât potrivit prevederilor legale în materia taxelor judiciare de timbru, cel care contestă este obligat să achite taxele judiciare de timbru la valoarea contestată. În speță, pârâtul a achitat taxa aferentă valorii contestate, iar potrivit celor anterior arătate, referitor la greșita compensare a cheltuielilor invocată de reclamantă, aceasta nu a indicat în concret ce anume a greșit instanța de apel, astfel încât instanța de recurs să poată analiza comparativ cele reținute de instanța de apel cu cele afirmate concret de reclamantă și să poată stabili dacă în cauză este incident motivul de nelegalitate constând în greșita aplicare a legii.
2. Apelul pârâtului.
În ce privește admiterea cererii reconvenționale și constatarea contribuției proprii la dobândirea imobilelor ce au făcut obiectul partajului, această critică se bazează pe reaprecierea probelor administrate în fața primei instanțe, aspect care în recurs nu este posibil, analiza în recurs limitându-se la motivele de nelegalitate potrivit art. 304 Cod proc.civ.
Nu pot fi reapreciate probele testimoniale administrate în cauză, prin care în opinia pârâtului, acesta a dovedit că a contractat împrumuturi în nume propriu pentru achiziționarea imobilelor.
Corect au reținut instanțele de fond că pe parcursul căsătoriei, părțile au alternat perioadele de despărțire în fapt, cu cele de reluare a conviețuirii, concluzionând în mod just că bunurile imobile au fost dobândite în timpul căsătoriei, cu contribuție comună, ambele părți fiind asociate în perioada achiziționării bunurilor la firmele pe care le-au înființat împreună.
Împrejurarea că pârâtul s-a comportat pe aproape întreaga durată a căsătoriei ca o persoană necăsătorită - dovadă în acest sens fiind mențiunile din contractele autentice de vânzare-cumpărare ale imobilelor în care în fața notarului public a declarat că este necăsătorit, precum și sentința civilă nr. 6. a J. C.-N. prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a terenului de pe str. C. - constituie o atitudine culpabilă, pe care pârâtul nu o poate invoca pentru a-și susține cu succes cererea reconvențională.
În concluzie, în mod corect instanțele de fond au reținut contribuția comună și egală a foștilor soți la dobândirea imobilelor achiziționate în timpul căsătoriei.
Critica referitoare la convenția încheiată în (...) în sensul că aceasta constituie expresia de voință a părților la acel moment, iar în prezent nu i se poate da eficiență, este total nefondată. Nu este admisibilă acordarea de eficiență juridică unei schimbări de atitudine a unei persoane, asupra unui anume aspect - în speță recunoașterea că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, cu contribuție egală de 50% pentru fiecare parte - după trecerea a 7 ani și modificarea radicală a circumstanțelor: convenția s- a încheiat la (...), căsătoria s-a desfăcut la (...), pârâtul s-a recăsătorit.
Nici critica vizând modalitatea de partaj nu este fondată.
În fața instanțelor de fond pârâtul nu s-a opus variantelor de partaj solicitate de reclamantă, iar în ceea ce privește imobilul situat pe str. C., acesta a fost solicitat să-i fie atribuit (e adevărat, în condițiile constatării dobândirii acestui bun cu contribuția proprie a pârâtului, ceea ce, potrivit celor anterior arătate, nu se justifică).
În fine, motivul vizând exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiat, raportat la cele anterior arătate, din care reiese că instanțele de fond au soluționat în mod corect acțiunea în sensul admiterii în parte, iar cererea reconvențională, în sensul respingerii.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta P. A.-M. și pârâtul P. I.-E. împotriva deciziei civile nr. 4. din 4 octombrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T. D. M. C.V.
A.-T. N. M.-L. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.apel: D.Tatu, F.S.Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 2935/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 2714/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
