Decizia civilă nr. 4129/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)*
D. CIVILĂ NR. 4129/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.IER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. D., precum și recursul declarat de pârâta C. D. împotriva deciziei civile nr. 6. din 14 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...)*, privind și pe intervenienta P. V., având ca obiect partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 19 septembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 25 septembrie 2012, iar apoi, din aceleași motive, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 2 octombrie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5258 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), a-a admis în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul P. D., în contradictoriu cu pârâta C. D.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta C. D. împotriva reclamantului P. D..
S-a admis în parte cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenienta P. V.
S-a constatat că au calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, cu o contribuția de 60 % a reclamantului-pârât reconvențional și 40 % a pârâtei-reclamante reconvenționale, următoarele bunuri în valoare totală de
502.593 lei:
- Imobil casă de locuit, P+2 etaje, compusă din: la parter - garaj, beci, încăpere pentru centrala termică, atelier; la etajul întâi - living, loc de luat masa, dormitor, bucătărie, baie, trei holuri, balcon; la etajul doi - trei camere, baie, hol, balcon iar deasupra pod, anexe gospodărești, teren și grădină în suprafață de 350 mp, curte în intravilan în suprafață de 17 mp, înscrise în C.F. nr.3392 N., nr.top 274/2/a/2 și 274/2/b/3/l/l/c, situate în N., str. Z., nr. 1A în valoare de 276.811 lei;
- imobil apartament situat în B., Aleea S., nr. 3, sc. B, ap. 14, compus dintrei camere, bucătărie, cămară, baie, hol, două balcoane, cota indiviză de 1. părți din terenul aferent și cota indiviză de 11,3.,5 părți din părțile indivize comune, înscris în C.F. nr.5496/14 B., nr.top 7915/l/b/14, în valoare de
172.814 lei; și
- următoarele bunuri mobile:
I. bunuri mobile aflate în casa din N.:
1. 1 pat extensibil cu două saltele în valoare de 130 lei;
2. 1 buc. aragaz Samus cu 4 ochiuri și cuptor în valoare de 200 lei;
3. 1 butelie aragaz simplă Petrom în valoare de 100 lei;
4. 1 butelie aragaz dublă rusească în valoare de 50 lei;
5. 1 covor persan vișiniu cu modele florale în valoare de 150 lei;
6. 3 g aur în bijuterii (lănțișor) în valoare de 300 lei;
7. 4 tablouri cu nuduri, pictate de M. M. în valoare de 220 lei;
8. 1 autoturism marca C., (...), an fabricație 1984 în valoare de 5000lei;
9. 1 autoturism marca VOLKSWAGEN, culoare albă, (...) în valoare de 18088lei;
10. 1 sobă de teracotă demontată în valoare de 350 lei;
11. 4 cutii faianță Sanex în valoare de 60 lei;
12. 1 chiuvetă inox cu storcător în valoare de 30 lei;
13. 9 buc. recipienți de plastic în valoare de 50 lei;
14. 30 buc. rame stupi cu faguri confecționate din leațuri de rășinoase în valoare de 45 lei;
15. 30 kg miere în valoare de 360 lei;
16. 1 boiler electric de 5 litri în valoare de 20 lei;
17. 1 cort de două persoane în valoare de 70 lei;
18. 1 umbrelă vacanță cu schelet de lemn în valoare de 20 lei;
19. 1 mașină de găurit B. în valoare de 20 lei;
20. unelte și scule dulgherie în valoare de 47 lei;
21. 12 buc. lăzi stupi - etajate în valoare de 240 lei;
22. 1 mașină de spălat vase Aquastop în valoare de 125 lei;
23. 1 masă și 2 bănci pliante de grădină, din lemn de brad lăcuit în valoare de 200 lei;
24. 1 buc. storcător din lemn pentru miere în valoare de 175 lei;
25. 1 masă și 2 bănci pliante de grădină, din lemn lăcuit în valoare de
150 lei;
26. rafturi pentru produse conservate în valoare de 140 lei;
27. 1 buc. abrich cu schelet metalic și priză trifazică în valoare de 300lei;
28. 1 dulap cu 2 uși din lemn furniruit în valoare de 100 lei;
29. 2 buc. lampadare cu schelet mecanic în valoare de 20 lei;
30. o comodă TV din lemn în valoare de 100 lei;
31. 1 TV color ITT sport, carcasă gri în valoare de 20 lei;
32. 1 masă de sufragerie din lemn furniruit, cu 4 scaune cu tapițerie verde în valoare de 160 lei;
33. 1 aspirator SILVA 1600 în valoare de 120 lei;
34. 1 canapea albastră pentru hol în valoare de 180 lei;
35. 1 masă lemn lăcuit în valoare de 30 lei;
36. 2 buc. fotolii tapisate din lemn lăcuit în valoare de 100 lei;
37. 2 buc. galerii lemn lăcuit strunjit în valoare de 40 lei;
38. 2 buc. perdele de zi în valoare de 20 lei;
39. 1 aparat gaz pentru încălzit apă INSTANT în valoare de 70 lei;
40. 1 chiuvetă emailată cu storcător în valoare de 20 lei;
41. 2 tabureți din lemn în valoare de 50 lei;
42. 1 buc.galerie lemn strunjit în valoare de 20 lei;
43. o colecție farfurii tradiționale - 30 piese în valoare de 120 lei;
44. 1 TV Sony, carcasă neagră în valoare de 50 lei;
45. videorecorder Samsung în valoare de 30 lei;
46. 1 comodă audio-video din lemn lăcuit...80 lei;
47. 1 mochetă verde-bej 3/4 m în valoare de 60 lei;
48. 1 comodă dormitor cu 5 sertare din lemn lăcuit în valoare de 140 lei;
49. 1 radiator electric placat cu teracotă în valoare de 50 lei;
50. 1 butoiaș lemn decorativ cu cercuri metalice și suport în valoare de
20 lei;
51. 1 lampă tavan în valoare de 15 lei;
52. 7 clasoare cu timbre - colecțiile complete ale anilor 1975 - 1989 în valoare de 1352 lei;
53. corp de perete pentru obiecte de baie în valoare de 30 lei;
54. 1 fotoliu pliabil cu mușama neagră în valoare de 120 lei;
55. 1 măsuță lemn lăcuit pentru flori în valoare de 18 lei;
56. 1 galerie lemn strunjit în valoare de 20 lei;
57. 6 buc. piele vițel prelucrată în valoare de 30 lei;
58. 1 taburet lemn lăcuit în valoare de 10 lei;
59. 1 termotecă FINTERM S.P.A. ambalată, nouă în valoare de 1.500 lei;
60. 2 cutii gresie în valoare de 30 lei;
61. 2 saltele Relaxa în valoare de 140 lei;
62. 2 schelete de pat din lemn în valoare de 100 lei;
63. 1 cort de 6 persoane în valoare de 100 lei;
64. 1 umbrelă vacanță cu schelet de lemn în valoare de 30 lei;
65. 1 TV color GOLDSTAR, carcasă neagră în valoare de 80 lei;
66. 1 comodă lemn lăcuit cu 5 sertare în valoare de 1.
67. 1 băncuță lemn cu spătar în valoare de 60 lei;
68. 1 pat dublu cu 2 saltele Relaxa în valoare de 210 lei;
69. 1 galerie lemn strunjit în valoare de 21 lei;
70. 0,3025 mc posta din stejar în valoare de 230 lei;
71. 1 chiuvetă email cu 2 storcătoare în valoare de 10 lei;
72. 4 familii de stupi, în lăzi-albine în valoare 800 lei;
73. 3 lăzi goale pentru stupi în valoare de 120 lei;
74. 4 mc grinzi din lemn de brad fasonat în valoare de 1518 lei ;
75. o betonieră completă în valoare de 100 lei;
II. bunuri mobile aflate în apartamentul din B.:
1. 1 buc. canapea neagră extensibilă în valoare de 1.
2. 1 fotoliu negru extensibil în valoare de 120 lei;
3. 3 tablouri - rustic, viorele, mesteceni în valoare de 450 lei;
4. 1 ceas cu pendulă în valoare de 80 lei;
5. pahare cristal pt. lichior în valoare de 60 lei;
6. pahare cristal pt. vin în valoare de 78;
7. 1 buc. suport lumânări cristal în valoare de 25 lei;
8. 1 buc. candelabru cu coarne cerb în valoare de 1.
9. 1 buc. candelabru cu vas ceramică țărănesc în valoare de 150 lei;
10. 1 aspirator în valoare de 70 ;
11. 2 covoare persane în valoare de 160 lei;
12. 4 buc. perdele în valoare de 81 lei;
13. 2 buc. garnituri de pat în valoare de 140 lei;
14. 2 buc. plapume în valoare de 80 lei;
15. 1 set serviciu cafea chinezesc în valoare de 50 lei;
16. 1 serviciu de masă chinezesc pt. 12 persoane în valoare de 150 lei;
17. 1 garnitură mobilă bucătărie din 1973 în valoare de 200 lei;
18. 1 hotă electrică în valoare de 50 lei;
19. 1 congelator cu 6 sertare în valoare de 180 lei;
20. 1 prăjitor de pâine în valoare de 20 lei;
21. 1 storcător fructe în valoare de 30 lei;
22. 2 corpuri de bibliotecă în valoare de 300 lei;
23. 120. 1000 cărți beletristică și alte domenii în valoare de 853 lei;
24. 1 garnitură mobilă dormitor, din 1973 în valoare de 600 lei;
25. 1 fier de călcat P. în valoare de 50 lei;
26. 1 mașină de spălat second hand în valoare de 100 lei;
27. 4 gr. aur în bijuterii în valoare de 400 lei;
28. 1 buc. aragaz, din 1976 în valoare de 114 lei;
29. covor persan gri cu motive geometrice în valoare de 60 lei;
30. frigider Fram în valoare de 100 lei;
31. dulap cu 2 usi suprapozabil - Magnolia în valoare de 120 lei;
32. masuță tv. în valoare de 30 lei;
33. televizor Goldstar în valoare de 100 lei;
34. dulap de baie în valoare de 50 lei;
35. pick-up în valoare de 20 lei;
36. radiator electric în valoare de 30 lei;
37. măști sculptate din lemn în valoare de 60 lei
III. suma de 12.628 lei încasată de reclamant la data de (...), cu ocazia pensionării, în temeiul prevederilor Legii nr. 138/1999.
S-a dispus sistarea stării de coproprietate în devălmășie și partajarea bunurilor comune prin formare de loturi în natură, după cum urmează:
S-au atribuit reclamantului - pârât reconvențional, în proprietate exclusivă, următoarele bunuri, în valoare totală de 311.740 lei:
- imobilul casă de locuit, P+2 etaje, anexe gospodărești, teren și grădină însuprafață de 350 mp, curte în intravilan în suprafață de 17 mp, situate în
N., str. Z., nr. lA, înscrise în C.F. nr.3392 N., nr.top 274/2/a/2 și
274/2/b/3/l/l/c, în valoare de 276.811 lei;
- bunurile mobile menționate anterior la poz. I.1-I., în valoare totală de
34.929 lei, aflate în imobilul construcție situat în N., str. Z., nr. lA.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă, astfel dobândit, asupra imobilului în N., str. Z., nr. 1A, în favoarea reclamantului, conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții M., C. și C.
S-au fost atribuite pârâtei reclamante reconvenționale, în proprietate exclusivă, următoarele bunuri, în valoare totală de 178.225 lei:
- imobil apartament situat în B., Aleea S., nr.3, sc. B, ap. 14, înscris în C.F. nr. 5496/14 B., nr.top 7915/l/b/14, compus din trei camere, bucătărie, cămară, baie, hol, două balcoane, cota indiviză de 1. părți din terenul aferent și cota indiviză de 11,3.,5 părți din părțile indivize comune, în valoare de 172.814 lei.
- bunurile mobile menționate anterior la poz. I. - I., în valoare de 5.411 lei, aflate în imobilul apartament cu nr. 14, din B., Aleea S., nr.3, sc.B;
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă, astfel dobândit, asupra imobilului situat în B., Aleea S., nr.3, sc.B, ap.
14, în favoarea pârâtei, conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții M., C. și C.
A fost obligat reclamantul P. D. să plătească pârâtei C. D., suma de 22.812 lei cu titlu de sultă compensatoare, până la egalizarea loturilor, corespunzător cotei de contribuție.
S-a constatat că bunul mobil covățică de frământat pâine are calitatea de bun propriu al pârâtei reclamante reconvenționale.
S-a constatat că următoarele bunuri mobile au calitatea de bunuri proprii ale reclamantului: mobilă bucătărie din lemn lăcuit cu 7 corpuri (4 corpurimobile și 3 corpuri suspendate), 1 șifonier cu 4 uși din lemn lăcuit cu 6 rafturi, masă cu 2 bănci din lemn lăcuit, 1 canapea din lemn furniruit, material maro și bej, teasc struguri, 1 buc. zdrobitor struguri, 2 mc lambriuri prelucrate din lemn de brad, scândură și poște din rășinoase, 1,5 mc parchet de brad, 2 paturi lemn lăcuit cu saltele Relaxa, 1 șezlong din lemn lăcuit, cu tapiserie bej, o garnitură mobilă "I.".
S-a respins cererea reclamantului de constatare a caracterului de bun comun a următoarelor bunuri: radiocasetofon Sharp, oală Zepter de 10 l.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 3.229 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. pronunțarea acestei sentințe, prima instanță de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la (...), căsătorie desfăcută prin divorț în baza Sentinței civile nr. 5. pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 116/2004, rămasă irevocabilă odată cu respingerea recursului prin D. nr. 7., pronunțată de Curtea de A. C. (f.
13, 14 dosar fond).
Conform extraselor de CF depuse la dosar, părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în aplicarea regimului matrimonial al comunității de bunuri instituit de prev. art. 30 C.fam., imobilele casă, curte și grădină din N., str. Z. nr. l B, jud. B.-N., înscris în CF nr. 3392 N. nr. top 274/2/a/2 și 274/2/b/3/l/l/c, și respectiv apartamentul din B., str. S. nr. 8, sc. C, et. 4, jud. B.-N., înscris în CF
5496/14 B., nr. top 7915/11b/14.
Potrivit art. 30 și urm. Cod Familiei, bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune de la data dobândirii lor, iar la desfacerea căsătoriei se împart potrivit învoielii, sau, in caz contrar, prin hotărâre judecătorească în raport de contribuția fiecăruia. La determinarea bunurilor și a cotei concrete la dobândirea acestora trebuie să se țină seama de măsura în care fiecare dintre foștii soți a contribuit la dobândire, observându-se bunurile și veniturile lor, utilizarea unor sume de bani considerate bun propriu, aportul fiecăruia la menajul comun, etc. O parte din acestea, anume cele prevăzute în art. 31 din același cod, deși dobândite în timpul căsătoriei, sunt, prin excepție bunuri proprii, acest caracter urmând a fi, însă, dovedit.
De regulă, în cazul împărțelii bunurilor foștilor soți, operează prezumția că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt.
I. de fond a reținut că în anul 1984 părțile au achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 9., încheiat cu părinții reclamantului, intervenienta P. V. și defunctul P. I. V., cota de ½ din anexele gospodărești magazie șură și lemnărie înscrise în CF 3392 N., nr.top. 274/2/a în schimbul prețului de 3.500 lei. Pe terenul aferent acestor anexe, în anul 1984 părțile au început edificarea unei locuințe în regim duplex, împreună cu fratele reclamantului P. V. V. Din declarațiile martorilor C. I., T. E., S. I., S. P., A. T., P. M., F. I., persoane care au participat la lucrările de edificare a casei, rezultă că părinții reclamantului au contribuit atât cu bani cât și cu aport în muncă la construcția imobilului. Reiese, astfel, că defunctul P. I. V., tatăl reclamantului a contractat și a plătit o mare parte din lucrări și materiale de construcție, iar intervenienta P. V. a gătit pentru muncitori, masa fiind servită în casa părinților reclamantului. . relatate de martori referitoare la contribuția semnificativă a părinților reclamantului la realizarea lucrărilor se coroborează cu conținutul bonurilor și chitanțelor eliberate pe numele lui P. I. V., atestând plata unor materiale de construcție (BCA, cărămidă, nisip, balastru, țiglă, fier beton și beton în valoare de 104.226,64 lei), manoperă (în valoare de 124.000 lei), tencuieliinterioare (în valoare de 30.000 lei) și exterioare (în valoare de 35.000 lei), lucrări la acoperiș (în valoare de 20.000 lei) în valoare totală de aproximativ 170.000 lei, suma fiind stabilită prin împărțirea la doi a cheltuielilor totale menționate anterior (cu excepția sumei de 30.000 lei, achitate pentru tencuielile interioare doar la imobilul reclamantului), rezultând din chitanțe și depoziții de martori, și care au fost angajate pentru construirea duplexului, din care doar jumătate era destinat familiei reclamantului. P., deși a susținut că aceste sume erau încredințate de ea și de reclamant lui P. I. V. pentru efectuarea plăților, nu a probat în nici un fel afirmația. D., martorul F. S. declară că atunci când i s-a achitat de către P. I. V. suma de 65.000 lei pentru tencuieli, era de față și reclamantul. Ori, în ipoteza în care acesta din urmă ar fi fost cel care a finanțat lucrarea, fiind prezent la recepție, ar fi achitat personal prețul și nu ar fi încredințat banii tatălui său pentru ca acesta să plătească în fața lui. Potrivit martorilor S. I. și A. T. lemnul necesar construcției a fost procurat de fratele reclamantului și achitat de defunctul P. I. V. A. este confirmat de foile de transport și chitanțele în valoare de 2.919 lei depuse la dosar, eliberate pe numele lui P. V. Mai mult, terenul pe care a fost edificată casa duplex, destinată reclamantului și fratelui acestuia, a fost cumpărat prin contract sub semnătură privată de părinții reclamantului, în cotă de ½ și numiții P. V. și P. M. (fratele și cumnata reclamantului), în cotă de 1/2, la prețul de 50.000 lei. În același sens este și declarația numitei C. L., care arată că în prezența sa și a soțului ei, P. I. V. a achitat vânzătoarei B. V. suma de 50.000 lei, contravaloarea terenului în cauză.
Prima instanță nu a reținut afirmațiile martorei N. S. cu privire la suma de
30.000 lei care ar fi fost predată în prezența sa de către pârâtă reclamantului în anul 1981-1982, pentru achiziționarea terenului din N. pe numele tatălui reclamantului. D. episodului menționat apare ca neverosimilă atât în ceea ce privește numărarea unei sume mari de bani, care la data respectivă reprezenta venitul pe aproximativ 15 luni al pârâtei (conform datelor din cartea de muncă a acesteia), în fața unui martor venit întâmplător în vizită, cât și lipsa soțului, care în acest timp ar fi așteptat în fața blocului, să-i fie aduși banii. Pretinsa achiziționare a terenului prin interpus, cu banii părților, cu justificarea că serviciul reclamantului nu i-ar fi permis să dețină teren, apare ca lipsită de orice raționament, de vreme ce, oricum, prin contractul nr. 9., cota de ½ din imobilul din str. Z. nr. 1 a revenit reclamantului și pârâtei, fiind transmis de părinții reclamantului. Cu privire la transmiterea terenului, instanța a reținut, în condițiile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, că partea cumpărată de P. I. V. din terenul aferent casei din N., a fost transmisă cu titlu gratuit reclamantului, conform susținerilor martorilor S. I., T. E., S. I., A. T., care au declarat că terenul pe care se edifica imobilul a fost cumpărat de tatăl reclamantului pentru fiii săi.
Așadar, la valoarea de circa 170.000 lei, stabilită anterior ca fiind achitată de tatăl reclamantului și reprezentând contravaloare materiale și manoperă, se adaugă suma de 25.000 lei contravaloarea terenului (partea care a revenit reclamantului) și suma de circa 1.500 lei reprezentând contravaloarea materialului lemnos procurat de fratele reclamantului, plătite de P. I. V., rezultând o contribuție totală a părinților reclamantului de aproximativ 210.000 lei la edificarea imobilului în litigiu din N.
În ceea ce privește ajutorul bănesc pe care părinții pârâtei l-au acordat soților la construirea casei de la N., instanța, din coroborarea declarațiilor martorilor R. I., H. I., C. M. și M. M. a reținut că a fost acordată în total suma de
178.000 lei, astfel: 50.000 lei provenind din vânzarea în 1991 a casei părintești din A. a lui R. I., suma de 28.000 lei, pe care R. I. a împrumutat-o de la părinții martorului H. I. și ulterior a predat-o soților P., în prezența aceluiași martor șisuma de 100.000 lei, oferită prin intermediul martorului C. M., care a înmânat părților această sumă de bani în anul 1991.
În ceea ce privește celelalte sume pe care pârâta pretinde că le-ar fi primit de la părinți și despre care relatează martorul R. I., acestea nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât credibilitatea acestui martor este subminată și de tendința vădită de a hiperboliza cadourile făcute părților fie de el personal, fie de fiica acestora. Relatează astfel despre sacrificarea și oferirea a nenumărați viței, în condițiile în care este de notorietate regimul restrictiv de creștere și deținere a acestor animale în perioada anterioară evenimentelor din decembrie 1989, precum și despre faptul că fiica părților a câștigat în timpul studenției suma de
320 milioane lei, pe care a dat-o tatălui ei. Trebuie precizat că, în perioada 1992-
1997, fiica părților a urmat cursurile universitare și se ocupa de vânzarea veselei Zeppter nu pentru a-și susține familia, ci pentru a-și completa resursele primite de la părinți, așa cum declară martora Ș. A. M., ori suma menționată reprezenta echivalentul a 100 de salarii ale pârâtei la nivelul anului 1995.
Practica judecătorească este în sensul că donațiile făcute de părinții unuia dintre soți în timpul căsătoriei, și nu cu ocazia serbării nunții, nu pot fi considerate ca fiind acordate în favoarea ambilor soți, întrucât în acest caz nu se poate presupune intenția gratificării ambilor soți, trebuind să se facă proba voinței dispunătorului în acest sens, probă care se poate face cu orice mijloc de probă. În speță, însă, părțile nu au invocat și nu au dovedit că aportul părinților fiecăreia s-ar fi făcut în favoarea ambilor soți, prin urmare, sumele reținute ca fiind acordate de aceștia vor fi considerate ca fiind contribuții exclusive ale fiecăreia din părți la dobândirea bunurilor comune.
Cât privește susținerile pârâtei în legătură cu aportul său personal la prepararea hranei pentru muncitorii care au lucrat la construcția casei, ele sunt contrazise de declarațiile acestora, concordante în ceea ce privește faptul că masa era preparată și servită de mama reclamantului, intervenienta P. V. Afirmațiile referitoare la acest aspect făcute de martorele N. S. și M. M., care confirmă varianta pârâtei, sunt lipsite de valoare probatorie în cauză, fiind contrazise de persoanele care au executat lucrările și bazate, așa cum rezultă din declarația pârâtei, pe relatările acesteia. Ajutorul constând în produse alimentare, destinate preparării mesei pentru muncitorii care au lucrat la edificarea casei de la N., oferit de părinții pârâtei, despre care relatează martorii M. M. și H. Ian, nu poate fi cuantificat, în lipsa unor valori ori cantități. Acest aport va fi însă compensat cu activitatea părinților reclamantului de preparare și servire a hranei pentru muncitori, activitate despre care relatează martorii C. I., T. E., S. I., dar care, de asemenea, nu poate căpăta o expresie valorică, deoarece referirile la numărul de membri ai echipelor nu sunt însoțite de o evidență exactă a numărului de zile lucrate, a numărului de mese ori de meniul servit, dat fiind și faptul că lucrările au fost efectuate în etape, într-un interval de câțiva ani.
Valoarea imobilului din N. str. Z. nr. 1B (casă, cotețe, împrejmuiri și teren) a fost stabilită prin expertiza efectuată de experții M., C. și C. și completările succesive la suma de 247.817 lei, cu TVA. I. reține că, deși prin completarea nr. 2 la raport experții, ținând cont de obiecțiunea considerată justificată a pârâtei, au decis eliminarea din calculul de evaluare a coeficientului de diminuare „. magazinelor și piețelor la distanțe mai mari de 500 m";, nu au dus raționamentul mai departe, în sensul de a constata că în ipoteza în care aceste obiective nu sunt la distanțe mai mari de 500 m, ele se situează la distanțe mai mici de 500 m de imobilul expertizat, ceea ce ar fi atras aplicarea unor coeficienți de majorare de 10
% (folosiți în cazul celuilalt imobil, din B., pentru apropierea față de o piață cu unități comerciale și apropierea față de magazine universale). Prin urmare, calculul de la fila 841 referitor la valoarea casei de locuit din N. va fi stabilit prinînmulțirea prețului de 257.650 lei cu un coeficient de 0,90%, rezultând valoarea de 231.885 lei. Prin adiționarea la aceasta a valorilor de 344 lei pentru cotețe,
1.505 lei pentru împrejmuiri și 43.077 lei pentru teren se obține valoarea corectă a imobilului din N., respectiv 276.811 lei.
Prin aceeași lucrare de specialitate, experții menționați au stabilit prețul de circulație al apartamentului părților, situat în B., str. S. nr. 8, sc. C, et. 4, la suma de 183.335 lei. Din aceasta, instanța va deduce valoarea de 2.284 a lambriurilor, care, așa cum rețin experții nu aduc plus valoare apartamentului, fiind „. fizic și moral";, precum și majorarea pentru „finisaje fațadă, tâmplărie metalică";, în cuantum de 7.405 lei, aplicată eronat, în condițiile în care, așa cum au declarat martorii și cum reiese din planșele foto de la dosar, locuinței nu i-au fost aduse astfel de îmbunătățiri. În consecință valoarea de piață a apartamentului din B. al părților este de 172.814 lei.
Tot pe parcursul căsătoriei, părțile au dobândit și bunuri mobile, a căror valoare a fost stabilită în baza raportului de contraexpertiză întocmit de experții G., F. și G. I. de fond nu a luat în considerare valorile stabilite anterior prin expertiza de evaluare efectuată de experta N.-P. F., având în vedere obiecțiunile justificate formulate de părți cu privire la prețurile stabilite pentru o parte din bunuri și nepronunțarea în legătură cu valoarea altor bunuri, reținând faptul că doar raportul de contraexpertiză conține o evaluare justă și completă a bunurilor mobile în litigiu, agreată de părți.
În considerarea art. 31 lit. b din C. familiei, raportat la probele administrate, prima instanță a reținut calitatea de bunuri proprii ale reclamantului a următoarelor bunuri mobile pe care acesta le-a primit cu titlu de moștenire sau donație (dar manual): mobilă bucătărie din lemn lăcuit cu 7 corpuri (4 corpuri mobile și 3 corpuri suspendate) dăruit reclamantului de martorul M. O., în considerarea raporturilor de prietenie cu acesta, 1 șifonier cu 4 uși din lemn lăcuit cu 6 rafturi, confecționat pentru reclamant și achitat de mama acestuia, masă cu 2 bănci din lemn lăcuit, 1 canapea din lemn furniruit, material maro și bej, donată reclamantului de martorul A. T., 1 teasc struguri, 1 buc. zdrobitor struguri, primite de reclamant după decesul tatălui său, așa cum declară martorii S. I., S. P., 2 mc lambriuri prelucrate din lemn de brad, scândură și poște din rășinoase, 1,5 mc parchet de brad, 2 paturi lemn lăcuit cu saltele Relaxa, 1 șezlong din lemn lăcuit, cu tapiserie bej, toate făcând obiectul donației făcute reclamantului de fundația M. S., o garnitură mobilă "I.", cumpărată de mama reclamantului.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de P. V., raportat la probele analizate anterior, prima instanță a admis- o în parte, în ceea ce privește constatarea calității de bunuri proprii ale reclamantului a bunurilor mobile enumerate mai sus. Transmiterea cu titlu de dar manual a celorlalte bunuri mobile enumerate în cerere - 6 butoaie din plastic de 60 l fiecare, 10 g bijuterii din aur, două plapume și lenjerii de pat, suma de
50.000 lei dată cu ocazia achiziționării în anul 1979 a autoturismului Dacia - nu a fost probată, în condițiile în care masa bunurilor dobândite pe parcursul căsătoriei cuprinde și alte bunuri de același gen.
Raportat la recunoașterea reclamantului din cuprinsul interogatoriului (f.
69, întrebarea nr. 63), instanța a reținut calitatea de bun propriu aparținând pârâtei a covățicii de frământat pâine, primită de la bunica sa.
Nu a fost inclusă în masa bunurilor comune valoarea celor 200 l țuică de cazan, menționată în procesul verbal de inventariere întocmit de executorul I. D., dat fiind faptul că, așa cum rezultă din declarațiile martorilor S. I. și A. T., fructele din care se prepara băutura erau recoltate din livada părințilorreclamantului, iar ulterior produsul finit se depozita doar în locuința comună a părților, fără a fi trecut în patrimoniul acestora.
În ceea ce privește cele 4 familii de stupi, în lăzi-albine în valoare 800 lei,
30 buc. rame stupi cu faguri confecționate din leațuri de rășinoase în valoare de
45 lei și cantitatea de 30 kg miere în valoare de 360 lei, identificate în cuprinsul aceluiași proces verbal de inventariere, acestea vor fi incluse în masa bunurilor comune, neputând fi primite susținerile reclamantului cu privire la pierderea albinelor, rămase în custodia sa, din cauza bolilor și a frigului, în lipsa dovezilor cu privire la pieirea acestora datorată cazului fortuit sau forței majore.
I. a reține caracterul de bun comun al sumei de 12.628 lei, încasată de reclamant la data de (...), cu ocazia pensionării, cu titlu de salarii compensatorii, în temeiul prevederilor Legii nr. 138/1999, precum și al autoturismului VW cu nr. de înmatriculare (...), achiziționat de reclamant la data de (...). Deoarece regimul matrimonial al comunității de bunuri încetează odată cu desfacerea căsătoriei, respectiv la data când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă (art. 39 alin. 1 C.fam.), în speță (...), iar bunurile menționate au fost dobândite anterior acestui moment, chiar dacă soții erau despărțiți în fapt, acestea urmează a fi incluse în masa bunurilor comune.
Dintre bunurile inventariate de executorii judecătorești I. și Andronesei, nu au fost incluse în masa bunurilor partajabile cele aparținând fiicei părților, achiziționate de aceasta din venituri proprii sau primite cu titlu de dar manual de la bunici. În această categorie intră biroul model 134 dăruit de bunicii paterni, un covor persan pe fond alb/gri/bleumarin cu motive geometrice, radio- casetofonul Sharp, un inel de aur, bunuri a căror intrare în patrimoniul numitei P. O. a fost recunoscută de pârât prin răspunsurile la întrebările de la pct. 35 din interogatoriu. În ceea ce privește oala Zeppter de 10 l, instanța a reținut că aceasta a fost primită de fiica părților, ca urmare a implicării acesteia în comercializarea produselor mărcii menționate, aspect care reiese din declarația martorelor Ș. A. M., M. M. și N. S.
Având în vedere, pe de o parte, recunoașterile părților, iar, pe de altă parte, aspectele de mai sus referitoare la bunurile mobile în litigiu, instanța a constatat că părțile au dobândit în cursul căsătoriei următoarele bunuri comune, aflate în cele două imobile ale foștilor soți, așa cum sunt descrise în dispozitivul hotărârii.
P. stabilirea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor în timpul căsniciei, instanța de fond a ținut seama de faptul că, așa cum s-a reținut în doctrină, fixarea contribuției fiecărui soț se face pentru totalitatea bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei și nu pentru fiecare bun în parte. Așadar, lipsa aportului unuia dintre soți la dobândirea unui anumit bun nu implică scoaterea acelui bun din masa partajabilă, ci reprezintă doar un element de apreciere la determinarea cotei diferite de proprietate cu prilejul sistării comunității de bunuri.
În acest context, prima instanță a reținut că raportul între veniturile salariale ale părților este favorabil reclamantului, a cărui retribuție de-a lungul timpului a fost în mod constant mai mare cu cca. 8-10% decât cea a pârâtei. Mai mult, reclamantul a primit, la data încetării activității de cadru militar, în condițiile Legii nr. 138/1999, suma de 12.628 lei, reprezentând salarii compensatorii.
Decalajul între veniturile părților se compensează, însă, prin munca depusă de pârâtă în gospodărie și pentru creșterea fiicei, criteriu apreciat unanim în doctrină și jurisprudență ca fiind o componentă a contribuției soțului la dobândirea bunurilor comune. I. a reținut în speță, în baza declarațiilor martorelor Ș. A. M., M. M. și N. S. că preponderent pârâta se ocupa de treburile casnice și de creșterea și îngrijirea fiicei, chiar și în perioada în care aceasta dinurmă era studentă. Mai mult, pârâta obținea venituri suplimentare din manufacturarea și valorificarea unor obiecte de artizanat și din meditațiile pe care le ținea cu elevii.
În speță, a fost dovedit aportul exclusiv al reclamantului (constând în sumele avansate de părinții acestuia) în valoare de 210.000 lei la dobândirea imobilului de la N., precum și la achiziționarea, după despărțirea în fapt a soților, a autoturismului marca VW, în valoare de 18.088 lei. De asemenea, pârâta a contribuit la dobândirea imobilului de la N., cu suma de 178.000 lei considerată bun propriu, obținută de la părinții ei. O. că diferența dintre aceste contribuții este de 50.088 lei în favoarea reclamantului, ceea ce reprezintă circa 10% din valoarea masei de împărțit de 502.593 lei și având în vedere că fixarea contribuției fiecărui soț se face pentru totalitatea bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei și nu pentru fiecare bun în parte, prima instanță a reținut o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60% pentru reclamant și
40% pentru pârâtă.
Ca modalitate de partajare, prima instanță, în aplicarea criteriilor de preferință prevăzute enunțiativ de art. 6. C., a adoptat propunerea părților, în sensul atribuirii în favoarea reclamantului a imobilului din N. și a bunurilor mobile aflate în acesta, iar în favoarea pârâtei a apartamentului și bunurilor mobile din B., ținând seama și de folosința actuală exercitată asupra bunurilor.
Bunurile vor fi atribuite prin formare de loturi în natură în favoarea ambelor părți, avându-se în vedere drept criterii ale compunerii acestora opțiunile formulate de părți, dar și utilitatea pentru acestea a folosirii bunurilor astfel atribuite, din perspectiva trebuințelor lor, a posesiei exercitate, cu sublinierea faptului că bunurile mobile reprezintă obiecte de mobilier respectiv obiecte necesare dotării ambelor locuințe, achiziționate în timpul căsătoriei în scopul asigurării unei utilizări corespunzătoare a bunurilor imobile și, implicit, adaptate configurației și necesităților impuse de folosirea acestora.
Astfel, loturile formate vor avea configurația descrisă în dispozitivul sentinței.
Prin urmare, în acord cu prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 36 C. familiei, prima instanță a dispus partajarea bunurilor în modalitatea arătată, cu obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de
22.812 lei, cu titlu de sultă compensatoare raportată la cotele contributive reținute în favoarea părților cu privire la dobândirea bunurilor comune.
În baza dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, instanța de fond a dispus înscrierea în CF a dreptului exclusiv de proprietate dobândit de fiecare parte asupra imobilelor în litigiu, conform variantei nr. 1 pentru imobilul din N., în ceea ce-l privește pe reclamant și conform variantei nr. 1 pentru imobilul din B., în ceea ce o privește pe pârâtă, din completarea nr. 3 la raportul de contraexpertiză întocmit de experții tehnici Csaba, C. și C.
De asemenea, în considerarea prevederilor art. 31 C. familiei, instanța a constatat că bunul mobil covățică de frământat pâine are calitatea de bun propriu al pârâtei reclamante reconvenționale, următoarele bunuri mobile au calitatea de bunuri proprii ale reclamantului: mobilă bucătărie din lemn lăcuit cu
7 corpuri (4 corpuri mobile și 3corpuri suspendate), 1 șifonier cu 4 uși din lemn lăcuit cu 6 rafturi, masă cu 2 bănci din lemn lăcuit, 1 canapea din lemn furniruit, material maro și bej, teasc struguri, 1 buc. zdrobitor struguri, 2 mc lambriuri prelucrate din lemn de brad, scândură și poște din rășinoase, 1,5 mc parchet de brad, 2 paturi lemn lăcuit cu saltele Relaxa, 1 șezlong din lemn lăcuit, cu tapiserie bej, o garnitură mobilă "I." și a respins cererea reclamantului de constatare a caracterului de bun comun a următoarelor bunuri: radiocasetofon Sharp, oală Zepter de 10 l aparținând numitei P. O.
În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat reclamantul pârât reconvențional la plata în favoarea pârâtei reclamante reconvenționale a sumei de 8.951 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii ale experților și avocatului, a obligat pârâta reclamantă reconvențională la plata în favoarea reclamantului pârât reconvențional a sumei de 5.722 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a compensat cheltuielile de judecată până la suma mai mică, urmând ca reclamantul să fie obligat la plata către pârâtă a sumei de 3.229 lei.
Prin decizia civilă nr. 6. din 14 mai 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...)*, s-a admis apelul pârâtei-reclamante reconvențional C. D. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2008 dată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.(...), s-a schimbat în parte încheierea în sensul că s-a respins cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenienta P. V., iar în consecință s-a admis apelul reclamantei reconvenționale și împotriva sentinței civile nr. 5. a J. B., care a fost schimbă în parte în sensul că s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată.
S-a admis în parte atât apelul declarat de reclamantul pârât reconvențional
P. D., cât și apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional C. D., împotrivasentinței civile nr.5. a J. B., pronunțată în dosarul nr.(...) și s-a schimbat în partesentința atacată în sensul următor:
S-a constatat că nu are calitatea de bun comun, ci de bun propriu al reclamantului, suma de 12.628 lei încasată de reclamant cu ocazia pensionării în baza Legii 138/1999 și s-a scos acest bun din valoarea totală a bunurilor comune.
S-a constatat că nu au calitate de bun comun cele 4 tablouri pictate de M. M. în valoare de 220 lei și s-a scos acest bun din masa bunurilor comune.
S-a constatat că au calitate de bunuri comune și nu de bun propriu al reclamantului, următoarele bunuri: mobilă de bucătărie compusă din 7 corpuri în valoare de 700 lei; masă cu două bănci din lemn în valoare de 120 lei; garnitură de mobilă I. în valoare de 1200 lei.
S-au atribuit în natură aceste bunuri părților, în sensul că mobila de bucătărie și masa cu două bănci din lemn s-a atribuit reclamantului, iar garnitura de mobila I. s-a atribuit apelantei pârâte reclamantă reconvențional.
S-a stabilit că valoarea totală a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 483.719 lei, menținându-se cota de contribuție stabilită prin sentință, respectiv 60% pentru apelantul reclamant și de 40% pentru apelanta pârâtă reclamantă reconvențional.
S-a menținut modul de partajare a bunurilor în natură stabilit prin sentință, cu schimbarea făcută în apel anterior arătată.
S-au atribuit în natură reclamantului pârât reconvențional bunuri în valoare totală de 310.905 lei, iar pârâtei reclamante reconvențional s-au atribuit bunuri în valoare totală de 180.325 lei.
Reclamantul pârât reconvențional a fost obligat să plătească pârâtei reclamante reconvențional suma de 20.674 lei sultă compensatoare, corespunzător cotei de contribuție.
S-au menținut în întregime celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a respins apelul declarat de intervenienta P. V. împotriva sentinței civile nr. 5. a J. B. și a fost obligată intervenienta apelantă să plătească apelantei pârâte suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată în apel efectuate de apelantul reclamant și apelanta pârâtă și a fost obligată apelanta pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 355 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
P. a pronunța această hotărâre tribunalul a examinat, în prealabil, apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2008 dată de Judecătoria Bistrița în ce privește soluția de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenienta P. V., tribunalul apreciază că se impune admiterea apelului pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Potrivit art.49 alin.1 Cod procedură civilă oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se judecă între alte persoane, fiind considerată în interesul uneia dintre părți când sprijină numai apărarea acesteia potrivit art.49 alin3 din același cod.
Așadar, pentru a putea fi încuviințată în principiu o cerere de intervenție accesorie, în interesul unei părți litigante trebuie îndeplinite două cerințe esențiale, respectiv intervenientul să justifice un interes personal, legitim și actual de a participa în litigiul declanșat între reclamant și pârât, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin cererea de intervenție formulată doar să se sprijine apărarea uneia dintre părți, adică să nu se formuleze pretenții proprii.
În cauză, tribunalul, observând conținutul cererii de intervenție formulată de intervenientă în interesul reclamantului în dosarul de partaj a bunurilor comune cu pârâta, fosta soție, în sensul că intervenienta susține că anumite bunuri indicate ar fi bunuri proprii ale reclamantului, iar nu bunuri comune și că reclamantul ar avea o cotă de contribuție superioară la dobândirea bunurilor comune, ca urmare a donațiilor și ajutorului bănesc acordat de intervenientă și defunctul soț exclusiv reclamantului în timpul căsătoriei, statuează că nu este întrunită prima cerință legală anterior menționată, aceea ca intervenienta să justifice un interes juridic legitim și personal să intervină în litigiul dintre reclamant și pârâtă, fiind insuficient pentru acest lucru simpla calitate de ascendentă a reclamantului și considerațiile de ordin moral.
P. a fi justificat interesul legitim și personal al intervenientei ar fi trebuit ca aceasta să afirme și să demonstreze că în lipsa acestui demers juridic aceasta ar putea fi afectată din punct de vedere juridic în cazul în care nu ar fi formulat cererea de intervenție în interesul reclamantului, pentru că, deși nu este expres prevăzut delege, se cunoaște faptul că intervenția accesorie are și un caracter preventiv în sensul că intervenientul sprijină apărarea unei părți litigante pentru a evita situația în care această parte, în cazul în care ar pierde procesul respectiv, s-ar putea îndrepta cu o acțiune în justiție chiar împotriva intervenientului. Ori, în speță, așa ceva nu este posibil, adică reclamantul să o acționeze ulterior pe intervenientă, întrucât bunurile despre care intervenienta susține că le-a donat exclusiv reclamantului, precum și ajutorul financiar și material acordat la dobândirea bunurilor comune, nu pot să fie solicitate ulterior de la intervenientă de reclamant, mai ales ținând cont de caracterul irevocabil al donațiilor, inclusiv cele sub forma darului manual și mai ales în lipsa unor sarcini impuse donatarului.
Dacă s-ar accepta că este admisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenietă în cauză în favoarea reclamantului, s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, ca în dosarele de partaj, rudele foștilor soți ori chiar alte persoane ce ar fi donat vreun bun acestora în timpul căsătoriei să formuleze asemenea cereri de intervenție în sprijinul celui căruia i-ar fi donat bunul, și s-ar lărgi nepermis cadrul procesual, ceea ce evident excede instituției procesuale reglementate de art. 49 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste argumente, tribunalul reținând că intervenienta nu a justificat un interes legitim și personal în formularea cererii de intrevenție în favoarea reclamantului, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul pârâtei-reclamante reconvențional C. D. împotriva încheierii din data de 12noiembrie 2008 dată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.(...), va schimba în parte încheierea atacată în sensul că respinge cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenienta P. V.
În consecință, întrucât prin sentința datată de prima instanță aceasta a admis și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientă se va admite apelul reclamantei reconvenționale și împotriva sentinței civile nr.5. a J. B., pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererea de intervenție accesorie formulată.
De asemenea, tribunalul reținând că cererea de intervenție nu trebuia încuviințată în principiu, urmează ca, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, să respingă apelul formulat de intervenientă împotriva sentinței civile nr.5. a J. B., pentru că aceasta nejustificând interes să intervină în procesul declanșat între reclamant și pârâtă în sensul impus de art.49 Cod procedură civilă, evident nu poate să critice sentința civilă arătată, situație în care nu mai pot fi cercetate pe fond motivele invocate în apelul intervenientei.
În privința sentința atacate, prin prisma și în limitele motivelor de apel invocate de reclamant și respectiv de către pârâta reclamantă reconvențională, tribunalul a constatat că se impune admiterea, în parte, a ambelor apeluri și schimbarea, în parte, a sentinței atacate potrivit considerentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Se impune a se preciza faptul că tribunalul a cercetat cauza în limitele devoluțiunii realizate de către apelantul reclamant și apelanta pârâtă potrivit regulii incidente în apel tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel va analiza cauza exclusiv în limitele impuse de apelanți.
T. constată că atât prin apelul reclamantului, cât și prin apelul pârâtei reclamante reconvenționale se critică valoarea celor două imobile supuse partajului, se critică de apelant valoarea anumitor bunuri mobile, precum și calitatea de bun comun a anumitor bunuri, apelanta criticând calitatea de bun propriu al reclamantului a bunurilor indicate în sentință și calitate de bun comun a unor bunuri mobile și că ambii apelanți critică cotele de contribuție ale părților stabilite prin sentință la dobândirea bunurilor comune. F. de aceste critici se impune a se verifica inițial criticile părților referitoare la valoarea bunurilor comune, cele referitoare la calitatea de bun comun ori propriu a bunurilor arătate de apelanți, iar în cele din urmă, după ce se va stabili în mod clar bunurile comune și valoarea totală a bunurilor comune supuse partajului urmează a se stabili și cota de contribuție a reclamantului și pârâtei reclamante reconvențional la dobândirea bunurilor comune.
1.Valoarea bunului imobil situat în N. T. constată că prin sentința atacată s-a stabilit că acesta imobil are o valoare de circulație de 276.811 lei, iar reclamantul susține că valoarea reală ar fi de 204.740 lei, în timp ce apelanta pârâtă a considerat că valoarea ar fi de 291.179 lei. T. consideră că sunt nefondate sub acest aspect atât criticile reclamantului, cât și criticile pârâtei, situație în care va fi menținută valoarea de circulație stabilită prin sentința apelată, cea de 276.811 lei.
În acest sens, tribunalul arată faptul că nu este fondată critica reclamantuluipotrivit căreia ar fi trebuit scăzută suma de 43.077 lei reprezentând valoarea terenului aferent construcției, teren ce ar constitui în opinia reclamantului bun propriu, pentru că din extrasul de carte funciară existent la dosar f.7 reiese cu claritate că acest teren a fost înscris în cartea funciară pe numele ambelor părți, fiind dobândit în timpul căsătoriei, situație în care acesta constituie bun comun potrivit art.30 C. familiei. T. nu găsește fondată pretenția reclamantului că terenul ar fi bun propriu în temeiul art.31 lit. b din același cod deoarece suma debani necesară cumpărării a fost plătită de părinții săi, pentru că ceea ce este esențial cu privire la bunurile imobile este pe cine este înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, ori acest lucru e realizat pe numele ambilor apelanți, caz în care suma de bani utilizată la achiziționarea terenului, sumă pretins a fi provenit exclusiv din partea părinților apelantului, ar putea constitui un aport suplimentar al reclamantului la stabilirea cotei de contribuție la ansamblul bunurilor comune și nicidecum un bun propriu. Așadar, în mod judicios și legal a fost avută în vedere la stabilirea imobilului respectiv și valoarea terenului aferent construcției.
Trebuie subliniat faptul că terenul pe care a fost edificată casa din N. a fost atribuit în proprietate părților prin ordinul prefectului nr.17/(...), fiind înscris în cartea funciară ca bun comun cu titlu de cumpărare, atribuire și ieșire din indiviziune, conform mențiunilor din cartea funciară nr.3392 N. Așadar, nu se susține ipoteza că terenul a fost cumpărat de părinții reclamantului, declarațiile martorilor propuși de reclamant în acest sens fiind infirmate de aceste înscrisuri. Părinții reclamantului au cumpărat construcțiile de pe teren în anul 1984 de la numiții B. V. și C. L. în data de (...) cu suma de 7000 lei, terenul trecând în proprietatea statului, fiind doar atribuit în folosință cumpărătorilor, iar imobilul cumpărat, respectiv edificatele, ulterior l-au înstrăinat în (...) reclamantului și pârâtei cu suma de 3500 lei, deci nu gratuit și nu exclusiv reclamantului.
N. cealaltă critică a apelantului reclamant sub acest aspect tribunalul nu o găsește întemeiată, întrucât în mod judicios prima instanță a stabilit că trebuie adiționat la valoarea casei și coeficient de majorare de 10 %, ținând cont că de faptul că din raport reiese clar că imobilul construcție e situat la o distanță mai mică de 500 m de magazine, iar față de criteriul ,,situarea magazinelor și piețelor la distanțe mai mari de 500 m";, coeficient folosit de altfel în cazul celuilalt imobil din B., pentru apropierea față de o piață cu unități comerciale și apropierea față de magazine universale. Așadar, în mod judicios și legal a fost avută în vedere la stabilirea imobilului respectiv și acest coeficient de majorare, corect calculat de prima instanță, astfel încât a rezultat că valoarea imobilului are o valoare de circulație de 276.811 lei .
T. nu găsește întemeiate nici criticile apelantei pârâte referitoare la valoarea imobilului din N. În acest sens, tribunalul arată că nu trebuie să fie aceeași coeficienții de majorare ori diminuare a valorii imobilului din N. cu cei de la apartamentul din B., amplasamentul acestora și situația fiind diferită, iar experții sunt cei în măsură să aplice o asemenea diferențiere, pe care tribunalul nu o găsește nepotrivită, caz în care trebuie menținută. Așadar tribunalul arată că nu se impunea creșterea coeficientului de majorare al casei din N., de la 5% la 10% așa cum a solicitat apelanta pârâtă și pentru criteriul de „. în zonă cu dotări social-urbane: unități sanitare, școli, grădinițe, poliție, CEC, bănci, parcaj public, zone de agrement", pentru că distanța dintre cele două imobile și asemenea obiective nu este aceeași. N. cealaltă critică a apelantei sub acest aspect tribunalul nu o găsește fondată, pentru că nu se poate adăuga la valoarea imobilului în litigiu din N. și suma de 1.485 lei valoarea platformei mozaicate din spatele casei din N., care nu a fost identificată și evaluată de către experții M., C. și C., dar care a fost evaluată în completarea la contraexpertiza efectuată de B., C. și P., neputându-se combina între ele lucrări de expertiză realizate în cauză așa cum solicită apelanta, trebuind a fi avut în vedere doar raportul de contraexpertiză cu suplimentele efectuate la acesta.
2. Valoarea bunului imobil situat în B. T. constată că prin sentința atacată s-a stabilit că acesta imobil are o valoare de circulație de 172.814 lei, iar reclamantul susține că valoarea reală ar fi de 183.335 lei, în timp ce apelanta pârâtă a considerat că valoarea ar fi de 166.111 lei. T. consideră că suntnefondate sub acest aspect atât criticile reclamantului, cât și criticile pârâtei, situație în care va fi menținută valoarea de circulație stabilită prin sentința apelată, cea de 172.814 lei.
În prealabil, cu privire la acest imobil trebuie reliefat faptul că tribunalul la termenul de judecată din 05 martie 2012 a respins cererea în probațiune a pârâtei apelante în vederea efectuării unei noi expertize de evaluare a apartamentului în litigiu având în vedere criza economică și scăderea prețurilor apartamentelor, instanța, reținând că potrivit art.212 Cod procedură civilă, se pot efectua într-o cauză doar o expertiză și o contraexpertiză, iar în speță s-a efectuat inițial o expertiză de evaluare a apartamentului, apoi o completare a acest raport, după care s-a efectuat un raport de contraexpertiză la care s-au adăugat mai multe suplimente ale lucrării de contraexpertiză.
T. nu găsește întemeiată critica reclamantului în sensul că ar fi trebuit avutăîn vedere valoarea indicată de cei trei experți de 183.335 lei, și că instanța de judecată nu ar fi putut stabili o altă valoare a apartamentului doar pe baza unor opinii personale diferite de cele constate de cei trei experți. T. constată că prima instanță a scăzut valoarea de 2.284 a lambriurilor, care, așa cum rețin experții nu aduc plus valoare apartamentului, fiind „. fizic și moral";, precum și majorarea pentru „finisaje fațadă, tâmplărie metalică";, în cuantum de 7.405 lei, aplicată eronat, în condițiile în care, așa cum au declarat martorii, inclusiv martorele propuse de reclamantă și audiate în apel, locuinței nu i-au fost aduse astfel de îmbunătățiri, caz în care în mod judicios aceste elemente nu au fost avute în vedere la stabilirea valorii reale a apartamentului.
Contrar aserțiunilor apelantului, tribunalul arată faptul că considerentele unei hotărâri judecătorești nu constituie păreri personale, ci au o natură juridică specifică a unui act autentic emis de un organ judiciar, eventual se poate aprecia că aceste considerente sunt netemeinice ori nelegale, opinii personale exprimând doar părțile litigante, nu și instanța de judecată într-o hotărâre judecătorească. De asemenea, tribunalul arată că instanța de judecată poate înlătura întrutotul concluziile unui raport de expertiză tehnică în situația în care apreciază că nu sunt corecte raportat la celelalte probe administrate și evident că în acest caz poate realiza și o modificare a acestor concluzii, bineînțeles doar în situația în care se constată că acestea nu sunt judicioase, ceea ce s-a realizat în mod legal în speță.
T. nu găsește întemeiate nici criticile apelantei pârâte referitoare la valoarea imobilului din B. Nu se mai poate deduce din valoarea acestui imobil conform calculelor efectuate de apelanta pârâtă pentru stabilirea valorii de circulație acestui apartament, calcule ce nu sunt găsite judicioase de instanță, care va avea în vedere modul de calcul al experților și pentru că dacă ar fi acceptate s-ar realiza o deducere dublă bazată practic pe același criteriu pe care instanța l-a avut în vedere atunci când a scăzut suma de 7405 lei din valoarea apartamentului, respectiv pentru lipsă finisaje fațadă și tâmplărie metalică.
T. subliniază faptul că dacă nu există o diferență atât de mare cât consideră apelanta pârâtă între valoarea imobilului din N., atribuit reclamantului
și cea a apartamentului din B., atribuit acesteia, acest lucru se explică prin faptul că imobilele sunt situate în localități diferite ca mărime și importanță, altfel zis, dacă apartamentul în litigiu ar fi fost situat în N. acesta ar fi avut o valoare mai mică și invers, dacă casa ar fi fost situată în B. ar fi avut o valoare de circulație mai mare decât cele stabilite în cauză prin sentință și menținute de tribunal.
3. Valoarea bunurilor mobile contestate de apelantul reclamant. T. nu găsește fondate aceste critici ale apelantului reclamant, situație în care va fi menținută valoarea bunurilor mobile indicate în sentință.
Astfel, în ce privește autoturismul marca „C." cu înmatriculare (...), tribunalul constată că prin sentință s-a stabilit valoarea de 5.000 lei, iar apelantul consideră că trebuia avută în vedere suma de 2.500 lei, indicată în raportul de expertiză întocmit, mai ales ținând cont faptul că acesta a fost ulterior radiat. T. arată că nu trebuia avută în vedere valoarea de 2500 lei indicată în raportul de expertiză pentru că acesta nu a fost întocmit de un expert auto, ci de un expert de evaluare bunuri mobile de altă natură decât autoturismele. Pe de altă parte, valoarea de 5.000 lei indicată prin sentință, tribunalul o găsește rezonabilă, ținând cont de poziția exprimată de reclamant la răspunsul 32 la interogator unde arată că acest bun era în stare bună de funcționare, fiind indiferent aspectul că ulterior acesta a fost radiat din circulație, trebuind a fi avută în vedere starea acestuia la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, dată față de care suma de 5.000 lei stabilită prin sentință este judicios stabilită raportat atât la starea tehnică a mașinii indicată de reclamant, dar și la marca acestuia.
N. în ce privește soba de teracota nu poate fi avută în vedere în valoarea de
60 lei, indicată de apelant, pentru că în mod corect s-a indicat prin sentință valoarea de 350 lei indicată în completarea la raportul de contraexpertiza de experții G., F., G.. De asemenea valoarea indicată în lucrarea de expertiză pentru chiuveta inox cu storcător nu este de 10 lei, cum a susținut apelantul reclamant, ci cât s-a stabilit prin sentință adică 30 lei, făcându-se confuzie cu alt bun de același fel.
T. arată că în mod corect s-a stabilit prin sentință că valoarea celor 4 mc. grinzi din lemn de brad este de 1518 lei, iar nu valoarea de 486 lei ce avea în vedere exclusiv o cantitate de 1,28 mc de asemenea material lemnos. În acest sens, tribunalul arată că sunt relevante mențiunile din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc I. D. prin care s-a constatat existența la data respectivă a cantității de 4mc, iar nu doar a 1,28 mc cât au constat experții. N. critica apelantului privind valoarea betonierei, instanța nu o găsește fondată pentru că chiar dacă în raportul de expertiză se arată că acesta nu are vreo valoare, trebuie ținut cont de starea acesteia de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, chiar dacă ulterior s-a deteriorat și nu mai poate fi folosită, situație în care suma de100 lei indicată în sentință este corectă față de natura acestui bun, fiind de altfel destul de modică.
4. Calitatea de bun comun a unor bunuri mobile reținute prin sentință, contestate de apelantul reclamant.
T. consideră parțial întemeiate aceste critici ale apelantului reclamant doar cu privire la cele 4 tablouri pictate de M. M., bunuri cu privire la care prin nici un mijloc de probă nu s-a dovedit că au fost dobândite în timpul căsătoriei părților de vreunul dintre aceștia. În acest sens, tribunalul constată că pârâta reclamanta reconvențională a inclus aceste tablouri în masa bunurilor comune prin cererea reconvențională, însă pârâtul nu a recunoscut acest lucru nici prin întâmpinare și nici prin răspunsul la interogator, nefiind indicate aceste tablouri nici în procesul verbal de inventariere a bunurilor întocmit de executorul judecătoresc și nici nu au fost observate de către experții, care au indicat o valoare aproximativă a acestora. Deoarece nici din alte înscrisuri ori declarații de martori nu a reieșit faptul că reclamantul ori pârâta au dobândit asemenea tablouri în timpul căsătoriei, tribunalul urmează a dispune scoaterea acestor bunuri din masa totală a bunurilor comune supuse partajului.
Nu sunt fondate criticile apelantului sub acest aspect în ce privește cele 30 kg. miere și storcătorul de miere, bunuri corect indicate și reținute în sentință ca bunuri comune, deoarece din poziția exprimată de reclamant prin întâmpinarea la cererea reconvențională reiese clar că existau aceste bunuri la data desfaceriicăsătoriei, acesta susținând că a folosit mierea la hrănirea albinelor de la alți stupi și cu ocazia recăsătoririi acestuia. Într-un asemenea caz, faptul că s-a consumat acest bun mobil ulterior nu mai are nici o relevanță, trebuind a fi avută în vedere valoarea indicată prin raportul de expertiză, valoare necontestată. N. aspectul că storcătorul de miere s-a degradat ulterior nu are nici o relevanță juridică trebuind a fi inclus în masa bunurilor comune la valoarea stabilită de experți, necontestată de părți.
De asemenea nefondată este și critica apelantului reclamant în ce privește cele 3 grame de bijuterii de aur în valoare de 300 lei, pentru că sub acest aspect sunt relevante aspectele constatate în procesul verbal întocmit de executoriul judecătoresc prin care s-a constatat existența unor asemenea bunuri, iar valoarea a fost stabilită corect prin raportul de expertiză necontestat de altfel de părți. D. martorilor audiați nu pot conduce la o altă soluție întrucât nu s-a dovedit cu certitudine că aceste bijuterii din aur ar fi fost făcute cadou altor persoane decât reclamantul și pârâta și deci nu ar fi trebuit incluse în masa bunurilor comune.
R. la cele 2 comode cu 5 sertare și pat dublu cu două saltele indicate în sentință ca bunuri comune și contestate de către apelantul reclamant, tribunalul consideră că în mod judicios s-a reținut calitatea de bunuri comune având valoarea indicată de experți, necontestată de părți, pentru că, chiar dacă există declarația martorului M. O. potrivit căreia a construit aceste bunuri exclusiv pentru reclamant, tribunalul arată că, pe de o parte, aceste bunuri sunt dobândite de unul dintre soți în timpul căsătoriei părților și că acestea au o natură de mobilier a unui bun imobil comun, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit cert calitatea de un propriu al reclamantului în sensul că ar fi fost donat numai acestuia. În acest sens, tribunalul arată că trebuie avută în vedere poziția de la data dobândirii bunului când reclamantul era căsătorit cu pârâta și față de natura acestor bunuri în mod firesc fiind destinate utilizării în comun acestea ar fi bunuri comune, mai ales că martorul a indicat că a realizat aceste piese de mobilier pentru anumite servicii prestate de reclamant, nefiind o donația pur și simplă, ci având o natură remuneratorie. O., tribunalul consideră că e relevantă poziția donatorului și a donatarului de la data dobândirii bunului, iar nu cea ulterioară din timpul procesului, situație în care apreciază că se impune a fi menținute aceste bunuri în cadrul masei bunurilor comune supuse partajului.
N. critica apelantului reclamant privind calitatea de bun comun a autoturismului marca VOLKSWAGEN, culoare albă, (...) în valoare de 18088 lei, bun achiziționat în timpul căsătoriei în data de 11 decembrie 2004, dar în perioada cât părțile erau despărțite în fapt, tribunalul nu o găsește fondată. Nu sunt incidente prevederile art.31 lit. b sau f din C. familiei pentru că nu s-a făcut dovada certă că acest bun a fost cumpărat cu suma de bani provenită exclusiv din vânzarea unui teren de către părinții săi, teren dobândit de aceștia cu titlu de moștenire, declarațiile martorilor audiați în acest sens atât de prima instanță cât și în apel la propunerea reclamantului neputând fi suficiente pentru că martorii au reliefat aspecte cunoscute din relatările reclamantului, fiind practic o ipoteză susținută de reclamant. T. arată că s-a făcut dovada că reclamantul a înstrăinat un teren ce a aparținut părinților săi, însă nu a dovedit cert că suma de bani respectivă a fost folosită la cumpărarea mașinii, declarațiilor martorilor în acest sens fiind insuficiente pentru că relevă aspecte cunoscute din relatările reclamantului. Așa fiind, se impune a fi menținut și acest bun ca fiind comun, iar nu bun propriu al reclamantului, urmând a se avea în vedere eventual cu ocazia stabilirii cotei de contribuție ca fiind un aport suplimentar al reclamantului provenit din resurse bănești obținute de acesta după separarea de pârâtă.
5. Calitatea de bun comun a sumei de 12.628 lei dobândită de reclamant în temeiul legii nr.138/1999, contestată de apelantul reclamant.
T. apreciază fondată critica apelantului reclamant sub acest aspect și consideră că în mod nelegal prima instanță a reținut acest bun ca fiind comun, acesta fiind însă un bun propriu al reclamantului în condițiile art. 31 lit. d din C. familiei, adică un bun dobândit în timpul căsătoriei părților exclusiv de reclamant cu titlu de premiu sau recompensă în baza unei dispoziții legale speciale.
Potrivit art.31 alin.1 din legea nr.138/1999, în forma în vigoare la data acordării reclamantului, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1, beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, în funcție de vechimea avută. Se observă că acest drept bănesc acordat reclamantului nu este denumit în legea specială premiu ori recompensă, ci ajutor neimpozabil, însă acest lucru nu constituie un argument suficient pentru a fi calificat ca bun comun, atât timp cât aceste drepturi bănești au practic natura unei recompense financiare pentru activitatea desfășurată într-un anume domeniu de activitate fiind prevăzut prin lege specială exclusiv în cazul anumitor categorii profesionale, neavând natura juridică a unor drepturi salariale lunare obișnuite. N. faptul că de acest drept bănesc beneficiază orice persoană aflată în situația prevăzută de ipoteza textului legal evocat nu poate constitui un motiv suficient pentru a considera bunul comun așa cum a susținut pârâta, pentru că și în cazul altor persoane aflate într- o situație similară natura juridică trebuie să fie aceeași, adică bun propriu al celui ce îl primește în baza unei legi speciale. Având în vedere această situație, tribunalul urmează a constata că nu are calitatea de bun comun, ci de bun propriu al reclamantului, suma de 12.628 lei încasată de reclamant cu ocazia pensionării în baza legii 138/1999 și va scoate acest bun din valoarea totală a bunurilor comune.
6. Calitatea de bunuri proprii ale reclamantului a celor stabilite prin sentință, contestate de apelanta pârâtă reclamantă reconvențional.
T. consideră că sunt în parte întemeiate criticile apelantei pârâte sub acest aspect, mai exact cu privire la următoarele bunuri mobile stabilite prin sentință ca proprii ale reclamantului, bunuri pe care tribunalul arată sunt comune, respectiv mobilă de bucătărie compusă din 7 corpuri în valoare de 700 lei, masa cu două bănci din lemn în valoare de 120 lei și garnitură de mobilă I. în valoare de 1200 lei.
În ce privește mobilă de bucătărie compusă din 7 corpuri în valoare de 700 lei, tribunalul observă că prima instanță a avut în vedere declarația martorului
M. O., însă tribunalul arată că acest bun fiind dobândit în timpul căsătoriei părților de unul dintre soți și că nu s-a făcut dovada că la data construirii bunului donatorul a înțeles să-l gratifice exclusiv pe reclamant, aceasta fiind poziția ulterioară declanșării procesului de partaj, dimpotrivă față de natura de mobilier a unui imobil bun comun al părților care la data respectivă conviețuiau împreună se poate trage concluzia că donatari au fost ambele părți, iar nu doar reclamantul. În acest sens, tribunalul mai arată că trebuie avută în vedere poziția de la data dobândirii bunului când reclamantul era căsătorit cu pârâta și față de natura acestor bunuri în mod firesc fiind destinate utilizării în comun acestea ar fi bunuri comune, mai ales că martorul a indicat că a realizat aceste piese de mobilier pentru anumite servicii prestate de reclamant, nefiind o donația pur și simplă, ci având o natură remuneratorie. N. cu privire la masa de lemn cu două bănci, a căror valoare a fost stabilită de experți la suma de 120 lei, tribunalul constată că nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 31 C.familiei pentru a fi bun propriu al reclamantului, situație în care fiind dobândit de una dintre părți în timpul căsătoriei înseamnă că e un comun potrivit art. 30 din același cod.
T. arată că și garnitură de mobilă I. are natura unui bun comun potrivit art.30 C. familiei și nu este bun propriu în baza art.31 lit.b C. familiei. În acest sens, tribunalul observă că acest bun a fost dobândit în timpul căsătoriei părților și că în chitanța de plată a bunului figurează tatăl reclamantului, numai că acest lucru este insuficient pentru a fi considerat un bun donat doar reclamantului. D., tribunalul consideră că intenția acestuia a fost să fie gratificați ambii soți, ținând cont de natura bunului, respectiv mobilier în apartamentul părților bun comun, așa cum a fost folosit o perioadă îndelungată, fiind vorba de un dar manual a cărei tradițiune ce a transmis dreptul de proprietate a fost făcută ambilor soți care la data respectivă se înțelegeau și conviețuiau împreună. D. martorilor cu privire la cest bun, nu pot conduce la o altă soluție, pentru că donația sub forma darului manual poate fi făcută nu doar unui singur donatar, ci și la două sau mai multe persoane, iar intenția de gratificare trebuie verificată raportat la data încheierii actului, iar nu ulterior după deteriorarea relațiilor dintre părți, ori în speță, nu s-a dovedit că părinții reclamantului l-ar fi gratificat în momentul cumpărării acestui bun doar pe fiul lor, nu și pe pârâta cu care acesta era căsătorit și conviețuia împreună. I., față de aceste argumente, consideră că acesta constituie bun comun, având valoarea de 1200 lei stabilită de experți prin raportul de expertiză , dar ținând cont de gradul de uzură al acestui bun achiziționat în 1985.
Nu sunt întemeiate celelalte critici ale apelantei pârâte referitor la celelalte bunuri constate proprii de către instanță, respectiv 1 canapea din lemn furniruit, material maro și bej, teasc struguri, 1 buc. zdrobitor struguri, 2 mc lambriuri prelucrate din lemn de brad, scândură și poște din rășinoase, 1,5 mc parchet de brad, 2 paturi lemn lăcuit cu saltele Relaxa, 1 șezlong din lemn lăcuit, cu tapiserie bej, bunuri în cazul cărora sunt incidente prevederile art.31 C. familie, în mod corect așa cum a reținut și prima instanță.
Astfel, în ce privește teascul struguri și zdrobitor struguri s-a dovedit că aceste au fost ale tatălui reclamantului și au rămas la acesta după decesul acestuia, în acest sens fiind declarația martorului S., și ținând cont de natura și destinația acestor bunuri nu se poate considera că pot fi bunuri comune ca în cazul mobilierului donat părților. R. la cele 2 mc lambriuri prelucrate din lemn de brad, scândură și poște din rășinoase, 1,5 mc parchet de brad, 2 paturi lemn lăcuit cu saltele Relaxa, 1 șezlong din lemn lăcuit, cu tapiserie bej, tribunalul consideră că în mod judicios prima instanță a reținut că sunt bunuri proprii ale reclamantului fiind aplicabile art.31 lit.b C. familiei, fiind obiectul donației făcute reclamantului de fundația M. S. neexistând suficiente elemente că acest înscris a fost întocmit pro causa așa cum a susținut apelanta pârâtă. Canapeaua din lemn furniruit, material maro și bej, a fost donată reclamantului de martorul A. T., declarație pe care tribunalul o consideră relevantă și suficientă pentru a se demonstra calitatea de bun propriu al reclamantului. Nu poate fi considerat bun comun nici valoare celor 200 litri țuică întrucât din declarațiile martorilor audiați a reieșit că părinții reclamantului aveau pomi fructiferi și realizau țuică, astfel că această cantitate a aparținut acestora și se prezumă că doar a fost depozitată în imobilul părților.
7. Calitatea de bunuri comune stabilite prin sentință, contestate de apelanta pârâtă reclamantă reconvențional.
T. observă că apelanta pârâtă a susținut că nelegal s-a stabilit prin sentință ca fiind bunuri comune bunurile aparținând fiicei acestora, respectiv un covor persan bej cu motive florale 2/3 m, un dulap și TV Goldstar. D., instanțaconsideră că și aceste bunuri sunt bunuri comune potrivit art.30 C. familiei, neexistând probe certe care să demonstreze faptul că au fost dobândite de fiica părților ori ar fi fost cumpărate cu bani aparținând acesteia. De altfel, chiar dacă ar fi fost dobândite inițial de aceasta, oricum ar fi putut fi transmise unuia dintre apelanți în timpul căsătoriei acestora prin dar manual ori în alt mod, mai ales ținând cont de faptul că fiica acestora este plecată de o perioadă în SUA, situație în care se poate prezuma în mod justificat că le-a lăsat acestora. O., tribunalul constată că în apel s-a depus de către apelantul reclamant înscrisuri justificative din care reiese faptul că dulapul și TV Goldstar au fost cumpărate de reclamant, așa încât se impune a se menține calitatea de bunuri comune a acestora.
8. Cota de contribuție a reclamantului și pârâtei reclamantă reconvențional la dobândirea bunurilor comune.
T. constată că prima instanță a stabilit o cotă de contribuție de 60% pentru apelantul reclamant și de 40% pentru apelanta pârâtă reclamantă reconvențional, iar reclamantul solicită a se stabili o cotă de 70% pentru acesta și de 30 % pentru apelanta pârâtă, în timp ce aceasta solicită a se stabili cote de contribuție egale de 50% pentru fiecare parte. T. consideră că în mod judicios raportat la ansamblul probatoriului administrat au fost stabilite cotele de contribuție ale părților.
Trebuie arătat în prealabil că aceste cote de contribuție se stabilesc global la ansamblul bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, iar nu în funcție de contribuția concretă la unul sau anumite din bunurile comune. P. stabilirea cotelor de contribuție ale părților importante sunt veniturile bănești obținute de fiecare în timpul căsătoriei fie ca urmare a muncii prestate, fie prin alte modalități temeinic justificate, respectiv contribuții bănești oferite de rudele părților, venituri bănești ce au fost apoi investite în achiziționarea bunurilor comune supuse partajului în cauză. De asemenea în cazul apelantei pârâte trebuie avută în vedere și aportul în natură la creșterea și educarea fiicei părților, tribunalul constatând că martorii audiați în acest sens au reliefat că acesta s-a preocupat în mod preponderent.
Examinând inițial veniturile salariale ale reclamantului și pârâtei reclamante reconvențional reieșite din înscrisurile justificative emise de angajator
MAI- ISU B. și MAI- IPJ B. N. în cazul reclamantului și din copia carnetului de muncă al pârâtei, venituri bănești pe care tribunalul consideră că au folosite atât la cheltuielile obișnuite, dar și la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei acestora, tribunalul observă că veniturile reclamantului au fost în mod constant decât cele ale pârâtei cu cca.20%.
Astfel, tribunalul constată exemplificativ că reclamantul în august 1976 avea un salariu lunar de 2116 lei, în timp ce pârâta avea de 1785 lei lunar, în septembrie 1980 reclamantul avea un venit lunar de 2636 lei, iar pârâta de 1870 lei, în ianuarie 1984 reclamantul avea un venit lunar de 3166 lei, iar pârâta de
2120 lei, în septembrie 1986, perioadă în care casa din N. nu era finalizată apelantul avea un venit lunar de 3535 lei, în timp ce pârâta avea un venit lunar de 2425 lei, în iulie 1989 reclamantul avea un venit lunar de 3590 lei, iar pârâta de 2885 lei, în ianuarie 1991 reclamantul avea un venit lunar de 5501 lei, iar pârâta de 4092 lei. Ulterior veniturile lunare ale părților au fost majorate din ce în ce mai des din cauza inflației, însă tribunalul constată că tot veniturile salariale ale reclamantului au fost mai mari decât ale pârâtei, de ex. în anul 1996 acesta a realizat venituri nete totale de 7.064.785 lei ROL, în timp ce pârâta a avut un venit anual brut cumulat de 4.341.915 lei ROL, în anul 2000 reclamantul a realizat venituri nete anuale de 56.924.616 lei ROL, iar pârâta de
64.565.840 lei venituri anuale brute cumulate din care trebuie deduse impozitul
și celelalte contribuții datorate bugetului de stat, iar în anul 2004 reclamantul aavut venituri anuale nete de 68.098.977 lei ROL, în timp ce pârâta a avut venituri anuale cumulate brute de 103.631.620 lei ROL, cu precizarea că reclamantul a fost trecut în rezervă în data de 30 iunie 2004 conform adeverinței eliberată de angajator.
Așadar se poate concluziona că reclamantul a avut în mod constant în timpul căsătoriei părților venituri salariale bănești mai mari decât ale pârâtei, situație ce trebuie avută în vedere la stabilirea cotelor de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor comune.
Mai trebuie reliefat faptul că în ce privește contribuțiile bănești ale părinților reclamantului și respectiv ale mamei și soțului acesteia din partea pârâtei ce au vizat edificarea casei din N. și dobândirea altor bunuri mobile în timpul căsătoriei părților, tribunalul arată că le va evalua global și cu anumite rezerve privind exactitatea sumelor indicate de martorii audiați la cererea părților, rezerve explicabile prin aceea că, pe de o parte, a trecut o perioadă suficient de îndelungată de la momentul acordării acelor sume de bani și în mod firesc nu se poate pretinde o indicare aritmetică precisă de către persoane ce nu făceau parte din familia părților, iar pe de altă parte, privind global aceste declarații ale martorilor se observă o anumită doză de parțialitate în sensul că martorii propuși de fiecare parte au relatat exclusiv aspecte favorabile părții ce i-a propus. Cu toate acestea, tribunalul arată că declarațiile respective sunt în utile justei soluționări a cauzei și nu pot fi înlăturate, nici chiar declarația soțului mamei pârâtei, fiind în măsură să conducă tribunalul la reținerea unei situații faptice generale în privința ajutorului bănesc și material oferit reclamantului și respectiv pârâtei de către rudele acestora.
În acest sens, tribunalul reține că din declarațiile martorilor audiați în primă instanță, dar și în apel la cererea reclamantului apelant, coroborate cu înscrisurile depuse de părți la dosar, reiese că părinții reclamantului aveau o situație materială bună, inclusiv la data edificării casei în litigiu, fiind înscriși în registrul agricol cu suprafețe de teren arabil de 1,15 ha, livezi de 69 ari, deținând și animale domestice, păsări și 7 familii de albine, iar din declarațiile martorilor a reieșit că obțineau constant venituri bănești din vânzarea de țuică obținută pomii fructiferi avuți în grădină și vânzarea de lapte la diferite persoane. Așadar, prin practicarea în mod constant a unor asemenea activități și într-o perioadă de timp de câțiva ani anterioară începerii edificării casei, tribunalul reține că părinții reclamantului au fost în măsură să obțină economii bănești destul de însemnate pe care ulterior să le investească și în achiziționarea imobilului de la numiții B. V. și C. L. în data de (...), pe care ulterior l-au înstrăinat în (...) reclamantului și pârâtei, dar și în construcția casei în litigiu din N.
Este de remarcat că tatăl reclamantului într-adevăr a lucrat la P. din N. și a obținut venituri salariale medii, iar ulterior a fost pensionat pentru invaliditate potrivit deciziei existente la dosar în 1983, dar tribunalul arată că acest lucru nu înseamnă că acesta nu mai putea presta nici o activitate în gospodăria sa și să-i acorde un anumit sprijin reclamantului în timpul edificării casei constând în supravegherea realizării construcției și achiziționarea de diferite materiale, mai ales ținând cont de ocupația avută de reclamant și de faptul că pârâta avea locul de muncă în B. În ce o privește pe mama reclamantului, tribunalul observă că nu s-a depus la dosar carnetul de muncă al acesteia, însă din declarațiile martorilor a reieșit că a lucrat la o cofetărie în N., obținând deci venituri salariale, pe care tribunalul le apreciază modice având în vedere lipsa altor elemente și ținând cont de ocupația acesteia.
Așadar, în concluzie, tribunalul arată că părinții reclamantului din veniturile salariale obținute, precum și din alte venituri bănești realizate în mod constant din activitățile anterior arătate, au fost în măsură să realizeze economiiîn perioada anterioară anului 1985 și apoi ulterior în timpul edificării construcției, iar parte din aceste venituri bănești au fost în măsură să le investească în edificarea casei pentru reclamant și fratele acestuia, construcția realizată fiind în regim duplex, tribunalul apreciind, în lipsa altor elemente, că părinții apelantului au contribuit financiar în mod egal atât pentru reclamant cât și pentru fratele acestuia, însă nu se poate determina exact suma aferentă aportului financiar al acestora. În acest sens, tribunalul arată că înscrisurile sub semnătură privată depuse de reclamant, respectiv facturi, bonuri și chitanțe fac dovada că au fost achitate anumite sume de bani pentru diferite materiale de către tatăl reclamantului, însă nu fac și dovada certă a provenienței sumei de bani plătite, în sensul că puteau să provină o parte din acele sume și din economiile bănești ale reclamantului și pârâtei ce aveau salarii destul de mari după cum s-a arătat. Altfel zis, se poate prezuma judicios faptul că o parte din aceste sume de bani au provenit și din economiile părților și au fost înmânate tatălui reclamantului pentru diferite plăți, ținând cont de faptul că din cauza ocupației și locului de muncă al părților acestea nu aveau atât timp la dispoziție precum tatăl reclamantului ce în perioada respectivă era pensionar.
T. consideră că în mod cert la edificarea casei din N. au contribuit financiar nu doar părinții reclamantului, ci și părțile din economiile bănești proprii obținute din veniturile salariale ale acestora, fiind inacceptabil să se rețină faptul că acest imobil ar fi fost edificat doar cu banii primiți din partea rudelor în condițiile în care și părțile aveau venituri salariale importante la data respectivă. De asemenea, tribunalul va reține că au contribuit financiar la construirea casei din N., dar într-o măsură mai mică decât părinții reclamantului, și mama pârâtei împreună cu soțul acesteia, aport bănesc ce nu poate fi stabilit cu exactitate din cauza probatoriului administrat relativ divergent, urmând a fi evaluată global.
În ce privește situația materială a acestora față de probatoriul administrat, tribunalul va reține că mama pârâtei obținea în mod constant venituri bănești din vânzarea în piețe de produse agricole obținute pe terenul cultivat și respectiv din veniturile salariale obținute de soțul mamei pârâtei reieșite din înscrisul justificativ existent la dosar, venituri pe care tribunalul le apreciază ca fiind medii pentru acea perioadă. De asemenea, s-a dovedit că pârâtei i-a fost oferită suma de 50.000 lei rezultată din vânzarea unui imobil ce a aparținut soțului mamei apelantei sumă care ulterior a fost investită în finalizarea casei în litigiu din N.
R. la aportul în muncă în timpul edificării casei din N., tribunalul arată că pe lângă munca prestată de muncitorii angajați și plătiți în acest scop, în principal au contribuit părinții reclamantului și alte rude ale acestora, ținând cont de faptul că aceștia locuiau în N. unde se efectuau lucrările, însă aportul respectiv nu poate fi cuantificat în bani mai ales că sprijinul acordat a fost în virtutea relațiilor de rudenie conform obiceiului, iar un aport în muncă au avut într-o mai mică măsură reclamantul și pârâta, aspect explicabil prin aceea că lucrau și locuiau în B. În cazul mâncării preparate muncitorilor, tribunalul, evaluând global declarațiile martorilor audiați atât de prima instanță, cât și în apel, reține că în principal a fost făcută de mama reclamantului, iar în anumite cazuri și de pârâtă după ce revenea de la locul de muncă, alimentele necesare provenind atât din gospodăria părinților reclamantului, fie erau cumpărate din banii părților, iar anumite produse alimentare folosite au fost din cele pe care i le aducea mama pârâtei în mod periodic.
Terenul pe care a fost edificată casa din N. a fost atribuit în proprietate părților prin ordin al prefectului nr.17/(...),fiind înscris în cartea funciară ca bun comun cu titlu de cumpărare, atribuire și ieșire din indiviziune, conform mențiunilor din cartea funciară nr.3392 N. Așadar nu se susține ipoteza că terenul a fost cumpărat de părinții reclamantului. A. în fapt au cumpăratconstrucțiile de pe teren în anul 1984 de la numiții B. V. și C. L. în data de (...) cu suma de 7000 lei, terenul trecând în proprietatea statului, fiind doar atribuit în folosință cumpărătorilor, iar imobilul cumpărat, respectiv edificatele, ulterior l- au înstrăinat în (...) reclamantului și pârâtei cu suma de 3500 lei, deci nu gratuit și nu exclusiv reclamantului.
Cu privire la imobilul apartament situat în B., tribunalul constată că a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, a fost înscris în cartea funciară conform încheierii nr.157/1992 pe numele ambilor f.8 și că din adeverința emisă de angajatorul reclamantului reiese că prețul a fost achitat integral prin rate lunare din venitul reclamantului în baza contractului de împrumut nr.403/1990 încheiat cu Sucursala CEC B. N. T. reține în ce privește acest bun că deși ratele din împrumut au fost achitate de veniturile bănești ale reclamantului și pârâta a avut contribuție proprie în măsura veniturilor salariale obținute ce au fost folosite pentru alte cheltuieli în timpul căsniciei acestora. T. mai arată că se impune a fi reținut un aport exclusiv doar în favoarea reclamantului privind cumpărarea autoturismului Volskwagen în perioada în care părțile se aflau în procesul de divorț și erau separate în fapt, neexistând elemente concrete pentru a se reține vreo contribuție financiară din partea pârâtei la acest bun.
F. de elementele anterior arătate, tribunalul arată că nu este fondată critica apelantului în sensul că ar fi avut și dovedit o cotă de contribuție de 70%, dar nici critica pârâtei în sensul că părțile ar fi contribuit în aceeași măsură în cote egale de 50% la dobândirea bunurilor comune supuse partajului.
T. arată că se justifică menținerea cotelor de contribuție stabilite prin sentința atacată, chiar dacă anumite bunuri au fost scoase din masa bunurilor comune, respectiv cele 4 tablouri și suma încasată de reclamant în baza legii nr.138/1999, iar anumite bunuri mobile au fost incluse în masa bunurilor comune, respectiv mobila de bucătărie compusă din 7 corpuri în valoare de 700 lei, masă cu două bănci din lemn în valoare de 120 lei și garnitură de mobilă I. în valoare de 1200 lei, pentru că contribuția părților trebuie stabilită global raportat la ansamblul tuturor bunurilor comune.
La determinarea cotelor de contribuției de 60% pentru reclamant și de 40% pentru pârâta reclamantă reconvențional, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a avut venituri bănești constante mai mari cu cca.20% față de cele ale pârâtei în timpul căsătoriei, de faptul că la edificarea casei din N., pe lângă contribuția părților, contribuția financiară și materială din partea părinților reclamantului a fost superioară decât cea din partea părinților pârâtei, însă acest cuantum nu poate fi stabilit aritmetic exact, de faptul că reclamantul a avut o contribuție exclusivă la dobândirea autoturismului, de faptul că a primit anumite bunuri mobile cadou de la părinți, dar în același timp și de contribuția preponderentă a pârâtei la creșterea și educarea fiicei părților, precum și în gospodărie în timpul căsniciei acestora. În funcție de toate aceste elemente raportat la ansamblul bunurilor comune dobândite de reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei, tribunalul consideră că sunt juste și echitabile contribuțiile stabilite în favoarea fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune, respectiv cea de 60% pentru reclamant și de 40% pentru pârâta reclamantă reconvențional.
Având în vedere considerentele anterior arătate, tribunalul urmează a admite, în parte, atât apelul declarat de reclamantul pârât reconvențional P. D., cât și apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional C. D., împotriva sentinței civile nr.5. a J. B., pronunțată în dosarul nr.(...), pe care o va schimba în parte în sensul următor:
Se va constata că nu are calitatea de bun comun, ci de bun propriu al reclamantului, suma de 12.628 lei încasată de reclamant cu ocazia pensionării în baza legii 138/1999 și va scoate acest bun din valoarea totală a bunurilorcomune. Se va constata că nu au calitate de bun comun cele 4 tablouri pictate de M. M. în valoare de 220 lei și va scoate aceste bunuri din masa bunurilor comune.
Apoi se va constata că au calitate de bunuri comune și nu de bun propriu al reclamantului, următoarele bunuri: -mobilă de bucatarie compusă din 7 corpuri în valoare de 700 lei; -masă cu două bănci din lemn în valoare de 120 lei;
- garnitură de mobilă I. în valoare de 1200 lei.
Se vor atribui în natură aceste bunuri părților, în sensul că mobila de bucătărie și masa cu două bănci din lemn se atribuie reclamantului, iar garnitură de mobilă I. se atribuie apelantei pârâte reclamantă reconvențional.
Se stabilește că valoarea totală a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 483.719 lei și se va menține cota de contribuție stabilită prin sentință, respectiv 60% pentru apelantul reclamant și de 40% pentru apelanta pârâtă reclamantă reconvențional.
Se va menține modul de partajare a bunurilor în natură stabilit prin sentință, cu schimbarea făcută în apel anterior arătată, în sensul că din lotul atribuit reclamantului vor fi scoase cele 4 tablouri menționate și suma de 12.628 lei încasată de reclamant cu ocazia pensionării în baza legii 138/1999, adăugându-se însă mobila de bucătărie și masa cu două bănci din lemn, în timp ce în lotul apelantei pârâte reclamantă reconvențional pe lângă lotul atribuit prin sentință i se va mai adăuga și garnitură de mobilă I. Așa fiind, i se vor atribui în natură reclamantului pârât reconvențional .bunuri în valoare totală de 310.905 lei, iar pârâtei reclamante reconvențional i se atribuie bunuri în valoare totală de
180.325 lei. P. a se egaliza loturile va fi obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamante reconvențional suma de 20.674 lei sultă compensatoare raportată la cotele contributive reținute în favoarea părților cu privire la dobândirea bunurilor comune.
Se vor menține în întregime celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată intervenienta apelantă să plătească apelantei pârâte suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel, întrucât față de soluția respingerii apelului intervenientei acesta se află în culpă procesuală. T. a stabilit în sarcina apelantei interveniente suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând parte din onorariul avocațial achitat de pârâta reclamantă reconvențional, sumă ce a fost stabilită global și echitabil de tribunal, ținând cont de apărările concrete referitoare la cererea de intervenție și apelul intervenientei.
În temeiul art.274, art.276 Cod procedură civilă, constatând că atât apelul reclamantului, cât și apelul pârâtei au fost admise în parte, tribunalul reține că ambele părți se află în culpă procesuală parțială, motiv pentru care va proceda la compensarea parțială cheltuielile de judecată în apel efectuate de apelantul reclamant și apelanta pârâtă și în final va obliga pe apelanta pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 355 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. P. a ajunge la această soluție, tribunalul arată că a procedat la compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocațiale justificate de părți prin chitanțe justificative depuse la dosar, chiar dacă cuantumul plătit este diferit, însă apărările formulate de avocații părților au vizat aceleași aspecte, situație în care apare rezonabilă această măsură, situație în care s-a avut în vedere doar cuantumul taxei judiciare de timbru achitate în apel aferente pretențiilor admise fiecărui apelant, respectiv de 441 lei taxă judiciară de timbru pentru pretențiile admise în apel reclamantului și de 86 taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise în apel pârâtei, rezultând diferența de 355 lei ce se impune a fi suportată de apelanta pârâtă.
Împotriva acestei decizii reclamantul P. D. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii recurate și să se constatate că la dobândirea bunurilor comune cota de contribuție a reclamantul este de 70 %, iar a pârâtei C. D. este de doar 30 % și recalcularea valori următoarelor bunuri imobile si mobile, astfel:
- imobilul casă de locuit, P+2 etaje, compusă din: la parter - garaj, beci, încăpere pentru centrala termica, atelier; la etajul întâi - living, loc de luat masa, dormitor, bucătărie, baie, trei holuri, balcon; la etajul doi - trei camere, baie, hol, balcon iar deasupra pod, anexe gospodărești, înscrise în CF nr. 3392 N. nr.top.
274/2/a/2 și 274/2/b/3/1/1/c situate în N. str. Z., nr. 1A, în valoare de
204.740 lei;
- autoturism marca „C." cu nr. de înmatriculare (...), în valoare de 2.500 lei;
- sobă de teracotă în valoare de 60 lei;
- 4 mc. grinzi din lemn de brad în valoare de 486 lei:
- betonieră fără valoare;
Respingerea capetelor de cerere din acțiunea reconvențională prin care se solicită să se constate calitatea de bunuri comune a următoarele bunuri, constatând că aceste bunuri sunt bunurile proprii ale reclamantului:
- autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare (...) în valoare de 18.088 lei;
- 2 comode cu 5 sertare și un pat dublu cu 2 saltele; .
- 3 grame bijuterii din aur în valoare de 300 lei;
- garnitură de mobilă lsabela în valoare de 2.100 lei;
Recalcularea suitei la care a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei în raport de valorile reale ale bunurilor comune și a cotei de contribuție la dobândirea acestora, cu obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, reprezentând onorarii de avocat, taxe de timbru, timbru judiciar și onorarii de experți.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor legale în vigoare, dar și cu aplicarea greșită a legii, din punctul de vedere stabilirii cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune partajabile, dar și din punctul de vedere al componenței masei partajabile și al unor valori a bunurilor incluse în aceasta.
I. Bunuri ale căror valori au fost stabilite în mod eronat de tribunal si a căror valoare trebuie recalculată:
I.1. I. de apel a respins în mod greșit cererea sa de stabilire a valorii casei din N. la 204.740 lei.
I.l. a) În considerentele sentinței instanța de fond reține cu privire la transmiterea terenului, în condițiile art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954, că partea cumpărată de P. I. V. din terenul aferent casei din N., a fost transmisă cu titlu gratuit reclamantului, conform susținerilor martorilor S. I., T. E., S. I., A. T. care au declarat că terenul pe care se edifica imobilul a fost cumpărat de tatăl reclamantului pentru fii săi". În continuarea considerentelor instanța reține ca fiind contribuție proprie a reclamantului si contravaloarea cotei de 12 părți din terenul pe care este edificată casa de locuit. În momentul în care stabilește valoarea casei, instanța de fond are în vedere și valoarea terenului de 43.077 lei, deși în considerentele hotărârii instanța de fond retine că la edificarea casei de locuit și la achiziționarea terenului, aportul părinților reclamantului este de
210.000 lei. Atâta vreme cât s-a statuat că terenul din litigiu constituie bunul propriu al reclamantului primit cu titlu gratuit de la părinții săi, acesta nu poate fi inclus în masa bunurilor comune partajabile.
Martorii audiati în apel reconfirmă această variantă, respectiv P. N. I. arată că "terenul casei a fost cumpărat În anul 1984 de tatăl apelantului cu banii lui",aspect pe care îl arată și martorul I. O. care menționează și că știe că banii au fost dați de tatăl reclamantului cu ocazia achiziționării terenului. Mai menționează ambii martori, la fel ca toți martorii de la fond, că terenul de casă a fost achiziționat de la familia C. și B. pentru suma de aproximativ 50.000 lei.
Așadar, esențial în pronunțarea hotărârii nu sunt multitudinea de probe covârșitoare care toate arată același lucru, faptul că terenul de sub casă a fost cumpărat de părinții săi cu bani proprii și nu poate constitui bun comun al unor persoane care la acea dată nu avea nici o legătură cu contractul încheiat, ci faptul că există o înscriere în cartea funciară.
Pe baza acestui contract a ajuns terenul în proprietatea părinților săi, ulterior fiind înscris în cartea funciară pe numele foștilor soți doar ca urmare a depunerii ca act doveditor de proprietate, la documentația de emitere a ordinului prefectului, a contractului din 1984 și nu pe cel din 1985 care viza doar anexele gospodărești. Din păcate aceste aspecte nu au fost reținute și de tribunal, care deși avea toate probele la dispoziție (contracte, martori), a apreciat că bunul este unul comun.
I.1. b) Tot cu privire la imobilul din N., valoarea acestuia a fost majorată în mod subiectiv și nejustificat de către instanța de fond, tribunalul apreciind în mod greșit ca fiind corectă această majorare.
În acest sens este de observat că prin raportul de contra expertiză, casa de locuit din N. a fost evaluata de experți la suma de 247.817 lei. Cu toate acestea, aplicând în mod greșit un coeficient de 10% pentru "situarea magazinelor și piețelor la distanțe mai mici de 500 de m", instanța de fond i-a stabilit o valoare de 276.811 lei.
Această valoare a fost stabilită în mod subiectiv de către instanța de fond, în contradicție cu valoarea stabilită de experți în lucrarea lor de expertiză. Raționamentul folosit de instanța de fond și reluat de instanța de apel nu are nici o legătură cu modalitate a tehnică de evaluare și cu realitatea.
În fapt, str. Z. pe care este situată casa se situează spre ieșirea din orașul
N., la distante mai mari de 1 km fată de factorii care se apreciază la stabilirea coeficientului aplicat în mod eronat de instanța de fond, suplinind astfel părerea corectă a experților. D. ce rezultă în plus la construcție prin aplicarea greșită a coeficientului arătat anterior este de 28.994 lei.
În concluzie, pentru motivele arătate anterior, este evident că valoarea construcției fără teren este de 204.740 lei (247.817 lei - 43.077 lei) din care trebuie scăzută și valoarea adăugată în plus prin coeficientul de la fondul cauzei.
1.2. I. a apreciat în mod greșit că valoarea autoturismului marca C. este de
5.000 lei.
Cu privire la autoturismul C., an fabricație 1984, acesta a fost evaluat prin raportul de expertiză la f. 306 pct. 8, la suma de 2.500 lei, avându-se în vedere vechimea acestuia de 27 de ani. E. a fost efectuata în data de (...), iar în data de (...) reclamantul l-a radiat din circulație deoarece s-a defectat, costul reparațiilor depășind valoarea mașinii, fapt atestat prin certificatul de radiere depus în apel, nefiind relevant faptul că am declarat cu ocazia interogatoriului că autovehiculul era funcțional la acea dată.
T., în contradicție cu un raport de expertiză, apreciază că valoarea autoturismului nu este de 2.500 lei, ci de 5.000 lei, o valoare stabilită în mod arbitrar, fără a avea la bază criterii științifice de analiză.
Este eronată susținerea că bunul a fost expertizat în mod greșit de un evaluator, trebuind analizat de un expert auto. Contrar acestor susțineri se arată că experții auto au în competență analiza științifică asupra mecanicii autovehiculelor și nicidecum aprecieri de ordin valoric, care revin în competența experților evaluatori autorizați.
De fapt dintr-o analiză succintă a raportului de expertiză este evident că evaluarea explicită și științifică a fost întocmită de o persoană care este specialist în domeniul evaluărilor de bunuri mobile, așa cum este autovehiculul în cauză.
P. motivele arătate anterior este de domeniul evidenței că valoarea de 5.000 lei stabilită pentru autoturismul marca C. este greșită valoarea corectă fiind de
2.500 lei după cum reiese din raportul de expertiză.
1.3. Valoarea corectă a sobei de teracotă este de 60 lei, astfel cum este ea indicată în raportul de contraexpertiză de la f. 544 pct. 9.
În speță nu este vorba de o sobă de teracotă ci de piese rămase din soba de teracotă după cum au constatat și experții în raportul de contraexpertiză de la f.
5. "s-au identificat 12 colțare de culoare maro, 21 medalioane de culori diferite, cu 8 bucăți de cupolă și 7 bucăți cupolă de culori diferite. Sunt piese rămase de la sobele confecționate și montate in camerele de locuit".
T. se află în confuzie și susține în mod greșit că experții ar fi indicat o altă valoare în completarea la raportul de contraexpertiză, la f. 650 arătând că "prețul unei sobe normale ar fi intre 350 și 700 lei, dar dacă soba a fost montată și demontată, valoarea acesteia se reduce și până la 50%". Nu susțin experții nici un moment că piesele de sobă rămase ar avea valoarea de 350 lei, aceștia doar au explicat care a fost criteriul prin care au determinat valoarea pieselor.
Este evident că atâta timp cât piesele de sobă rămase nici măcar nu sunt de același fel fiind imposibilă construirea unei sobe complete din acestea, concluzia experților că valoarea acestora este de 60 de lei este mai mult decât corectă.
1.4. Cu privire la cei 4 mc. grinzi din lemn de brad, se apreciază că valoarea corectă este cea indicată de experți în raportul de contraexpertiză, 486 lei.
Se observă la f. 553, pct. 93 al contraexpertizei că valoarea acestora este de
486 lei și nu 1.518 lei, după cum reține în mod eronat tribunalul.
În completarea la raportul de contraexpertiză de la f. 647 se arată că
"grinzile sunt stivuite cu șipci între ele pentru uscare, ca volum apreciat are cea.
4 mc (1x4x1mc.), însă de grinzi în stivă și nu 4 mc. de grinzi din lemn de brad fasonat".
Este evident că diferența de la 1.28 mc. la 4 mc rezultă în urma stivuirii cu
șipci după cum se menționează și în completarea la raportul de contraexpertiză de la f. 649- 650. pct. 4: "diferența este dată de golurile de stivă datorate șipcilor de uscare amplasate între rândurile de material lemn os depozitat în stivă, de spațiile dintre piese pe rând și de spațiile dintre rândurile de pachete de parchet dispuse în stivă".
Nu se poate da eficiență aprecierilor executorului judecătoresc I. D. cu privire la existența a „. 4mc", care la momentul întocmirii procesului-verbal a apreciat "ochiometric" cantitatea de scândură, în dauna măsurătorilor realizate de cei trei experți care au măsurat materialul lemnos piesă cu piesă, în prezența părților.
Este eronată astfel concluzia T.ui că valoarea de 486 lei indicată de experți se referă la cantitate mai mică de lemn, în speță aceasta fiind valoarea corectă pentru cei 1,28 mc lemn expertizați.
1.5. La fel ca în cazul celorlalte bunuri detaliate anterior, și la stabilirea valorii betonierei tribunalul suplinește părerea experților, apreciind fără nici un suport probator că "chiar dacă în raportul de expertiză se arată că aceasta nu are vreo valoare, trebuie ținut cont de starea acesteia de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, chiar dacă ulterior s-a deteriorat și nu mai poate fi folosită".
Cu alte cuvinte, nu are relevanță expertiza tehnică de specialitate care stabilește fără putință de tăgadă că bunul nu are nici o valoare, ci faptul că, nu se știe de unde se cunosc aceste aspecte deoarece nu există acte sau depozițiitestimoniale să o ateste, betoniera era în stare bună de funcționare la data divorțului.
O., chiar admițând teză acreditată în decizie, tribunalul a greșit și când a apreciat valoarea betonierei ce trebuie inclusă în masa partajabilă ca fiind de 100 lei, betoniera putând avea cel mult valoarea de 33.33 lei deoarece din bonul existent Ia f. 112 a dosarului se observă că ea a fost achiziționată împreună cu alte două persoane, care și ele au drept de proprietate asupra betonierei. Partea reclamantului este de cel mult 1/3 din valoarea totală a bunului.
II. Bunuri constatate în mod greșit de instanță ca fiind bunuri comune, ele fiind în fapt bunuri proprii ale reclamantului, care nu pot fi incluse în masa partajabilă:
I.. În mod eronat a inclus instanța de apel cele 3 grame de bijuterii de aur în valoare de 300 lei în masa bunurilor comune.
Aceste bijuterii au fost primite cu titlu de cadou de la părinții reclamantului mei și ele s-au aflat și se află în posesia pârâtei în apartamentul din municipiul B. F. militar nu putea purta bijuterii asupra mea. Această împrejurare privind proveniența bijuteriilor și locul situării lor a fost dovedit cu martorul A. T.
Aceste bijuterii nu au fost inventariate de executorul judecătoresc, după cum se poate observa din procesul-verbal de la f. 141-143 și nu au fost nici evaluate, valoarea de 300 de lei fiind una stabilită arbitrar de pârâtă și reluată în mod mecanic de instanță.
II.2. I. săvârșește o gravă eroare de interpretare în momentul în care include în masa bunurilor comune comoda cu 5 sertare și patul dublu cu două saltele.
Din declarația martorului M. O. reiese că că: " .... am mai făcut un pat dublu cu două salte le, 2 comode cu 5 sertare și un colțar pentru radio și TV, pentru care nu am incasat nici un fel de manoperă și material, în considerarea acelorași servicii pe care mi le-a făcut de-a lungul timpului ... „Am pus și materialul și manopera tot eu și cu titlu gratuit in considerarea aceluiași raport de prietenie cu reclamantul." „Am înteles să fac acest cadou exclusiv reclamantului, nu și sotiei acestuia ... Pe pârâta reclamantă reconventional, aici prezentă în sală, nu o cunosc".
De altfel este de observat că instanța de fond a exclus din masa bunurilor comune partajabile garnitura de mobilă de bucătărie confecționată de același martor, în aceeași perioadă și în exact aceleași condiții. Cu privire la aceste bunuri, instanța de fond a statuat că ele sunt bunurile mele proprii, soluție împărtășită și de tribunal.
În speță, dacă s-a apreciat că martorul M. O. l-a gratificat doar pe reclamant prin executarea unei garnituri de mobilă de bucătărie, este logic că și comoda cu 5 sertare și patul dublu cu două saltele au fost executate în aceeași intenție, rezultatul trebuind să fie același, calitatea de bunuri proprii ale acestora.
II.3. I. se află într-o gravă confuzie și contradicție când include autoturismul marca VOLKSWAGEN cu numărul de înmatriculare (...), valoare de
18.088 lei, în masa bunurilor comune.
Situația acestui bun este neclară, tribunalul menționând că nu este întemeiată critica reclamantului cu privire Ia calitatea de bun propriu al autoturismului însă ulterior reține că acesta a avut aport exclusiv la achiziționarea autovehiculului.
Cu privire la autoturismul marca VW, martorul I. O. precizează că „în anul
2005 reclamantul și-a cumpărat un VW alb cu 4.500 de E. Din câte știu apelantul nu mai era cu apelanta ... Suma de bani pentru achiziționarea mașinii a provenit din vânzarea unui teren". Martorul P. N. I. menționează că „dupămoartea tatălui, apelantului i-a revenit o parte din grădină pe care a vândut-o și a cumpărat o mașină VW."
Cele expuse anterior de P. și I. sunt confirmate și de declarațiile martorilor
S. I. și A. T., precum și de contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar la f.
402, prin care s-a vândut terenul moștenit cu suma de 4.500 de E., reieșind în mod evident din aproprierea datei de vânzare a terenului, față de cea a cumpărării autovehiculului și din probațiunea administrată, că se confirmă faptul că autovehiculul a fost achitat integral din vânzarea unui teren moștenit de reclamant, fiind astfel bun propriu al reclamantului.
II.4. În mod greșit a fost modificată soluția instanței de fond, fiind inclusă garnitura de mobilă "I." în masa comună a bunurilor.
T. a micșorat valoarea garniturii de imobilă prin inversarea cifrelor, valoarea corectă fiind cea de 2.100 lei și nu 1.200 lei, după cum reiese în mod clar din raportul de contraexpertiză de la f.548 pct.96.
Această garnitură de mobilă este cumpărată de părinții reclamantului, aspect dovedit prin factura depusă la dosarul cauzei care este pe numele tatălui său.
În privința acestui bun, instanța de fond trebuia să o oblige pe pârâtă să plătească sultă reclamantului deoarece aceasta a descompletat garnitura de mobilă și a degradat-o diminuându-i valoarea, punerea în posesie fiind aproape imposibilă. Contrar a ceea ce a solicitat reclamantul, tribunalul a inclus această garnitură de mobilă în masa bunurilor comune fără a lua în considerare depoziția martorului A. T. care menționează că intenția părinților a fost de a-l gratifica pe reclamant și pe fratele său cu câte o garnitură de mobilă și nu de a gratifica și pe soțiile acestora.
Este esențială și recunoașterea pe care o face pârâtă prin notele de ședință din (...), de la f. 98, unde menționează în legătură cu această garnitură de mobilă că a fost achiziționată de părinții mei pentru reclamant.
III. Cota de contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor este de
70% iar a pârâtei de 30 %.
În ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, din ansamblul probațiunii administrate în cauza rezultă în mod cert că la dobândirea acestora cota de contribuție a reclamantului este de cel puțin 70%, iar a pârâtei de doar 30%.
În luna martie a anului 1984, reclamantul împreună cu pârâta au achiziționat un apartament nou în B., toate resursele lor financiare fiind epuizate în achiziționarea și amenajarea acestuia, fiind astfel evident că nu mai dispuneau de banii necesari achiziționării unui teren pentru construcția casei din N. În septembrie 1984, la doar 6 luni de la cumpărarea și amenajarea apartamentului, ideea construirii unui duplex pentru mine și fratele meu a aparținut părinților noștri, iar aceștia au suportat în întregime costurile aferente unui astfel de demers.
Astfel, martorul P. N. I. menționează discutând în general despre situația materială a părinților că "aveau o situație materială bună... fiind între cele mai bune familii din N.", afirmație care este confirmată și de martorul I. O. care reține că părinții obțineau venituri importante din cultivarea unei livezi de fructe din care obțineau țuică, cât și din gospodăria personală unde aveau o serie de animale.
Pe lângă aceste activități, părinții I-au avut în întreținere pe unchiul reclamantului și bunurile deținute de el au fost administrate tot de familia sa, aspect confirmat de ambii martori. În acest sens P. N. a menționat că: "cunosc faptul că părinții apelantului reclamant au întreținut un frate mai mare, Pavele a George, iar la moarte le-a revenit o casă în Groși, N., 2 cai, o vacă și teren la V. S.
C. din groși a fost vândută unui om din Salva cu 83.000 lei, iar cei doi cai în
1983 cu suma de 9.000 lei". În acest sens reține și martorul I. O. că "părinții apelantului au avut frate cioban la oi și au încheiat un contract de întreținere cu părinții apelantului cărora le-a dat și suma de 60.000 lei."
S-a depus anexat la concluziile scrise o adresă din partea Primăriei N. privind înregistrările din registrul agricol din anii 1971-1985. Astfel, se poate observa de exemplu existența unui număr mare de oi, număr care era menținut întotdeauna sub 20 pentru a evita contribuțiile menționate anterior. Se poate observa și poziția deținută de unchiul său care a trecut în anul 1983 la tatăl său, confirmând astfel existența aserțiunilor martorilor cu privire la întreținere.
Au mai precizat ambii martori că tatăl său era casier iar mama vânzătoare ambii realizând venituri importante pentru acea vreme. Pe lângă veniturile realizate din exploatarea livezii de fructe prin producția și comercializarea de țuică, mai menționează martorul P. N. I. că tatăl a fost șef de stână între anii
1965-1978, având către 70 de oi.
Acești doi martori nu fac altceva decât se întărească susținerile noastre de la fondul cauzei cu privire la starea materială a părinților săi. Această stare materială bună demonstrează și întărește ceea ce o arată și actele depuse, faptul că terenul din N. a fost achiziționat de părinții săi, faptul că toate cheltuielile în legătură cu construcția casei au fost suportate tot de aceștia, dar mai ales arată că toate aceste bunuri reprezintă în fapt contribuția sa personală.
Deși situația materială a părinților săi a fost una extrem de bună, situația materială a părințiior pârâtei a fost una modestă. Acest aspect este relevat și de martorul P. N. care reține că părinții apelantei "aveau o situație materială modestă, locuiau in Viile Tecii, mama apelantei era bolnavă și lucra la CAP iar tatăl apelantei (martorul R.) era tractorist". Este evident că părinții acesteia nu aveau mijloace materiale pentru a avansa sumele de bani ce se susține în mod exagerat că ar fi fost avansate, martora D. fiind singura care susține că s-ar fi dat anumite sume de bani, fără a putea menționa exact în ce ani și în ce scop. Și aceste aspecte le reține martora tot din "relatările" apelantei.
O., pârâta amintește în interogatoriul de la f. 738, întrebarea 31, că în general a primit de la părinții reclamantului obiecte de valoare sentimentală, plapume, miere. Este contrazisă astfel din start susținerea pârâtei cum că ar fi primit de 50.000 lei în anul 1991 pentru finalizarea casei din N. Din acest punct de vedere greșește tribunalul când dă eficientă acestei susțineri false, deoarece se acreditează ideea că am fi primit suma de 50.000 lei în anul 1991 pentru a finaliza o construcție terminată în anul 1989.
Ambii martori confirmă totodată cele susținute la fondul cauzei de C. I., S. I. cât și de chitanțele și bonuri le de consum depuse la dosar, și anume că toate fazele construcției au fost achitate și supravegheate de tatăl reclamantului.
Cu atât mai mult, martorul P. N. menționează că "apelanta nu a (fost de acord cu construcția casei în N. Pe apelantă nu am văzut-o în timpul edificării, doar duminica, mâncarea fiind preparată de intervenientă și câteodată de mama mea ... P. edificarea casei s-a folosit BCA și cărămidă de la cooperativă, plata făcându-se de nașul meu (tatăl reclamantului), cred că au fost 35.000 lei ... Betonul folosit la construcție a fost achitat tot de părinții reclamantului și estimez la suma de 35.000 lei. Tencuielile interioare și exterioare au fost achitate tot de tatăl reclamantului" În acest sens martorul I. O. care a participat la tencuieli apreciază că acestea au valoarea de 30.000 lei și că au fost executate de echipa dl-ui F. S.
Foarte importantă este aserțiunea martorului P. N. care fiind prezent în toate fazele construcției și participând în mod frecvent la "săpat fundația, turnat beton, chiar de 2-3 ori pe săptămână după serviciu", menționează că "din parteapârâtei nu a participat nimeni și nici nu s-a avut pretenții, nașul meu având 33 de fini care îl ajutau". Reiese în mod clar faptul că nici la construcția casei și nici la prepararea hranei nici apelanta și nici părinții ei nu au avut vreo contribuție pentru că nu era necesar. C. și martorul apelantei R. I. declară la fondul cauzei că "mama reclamantului făcea de mâncare:" O. este greu de crezut că atât timp cât apelanta nu a fost de acord cu construcția casei în N., ar fi participat în vreun fel la aceasta.
P. nu a putut să demonstreze contrariul celor expuse anterior. nici prin martorii administrați la fond și nici în apel. D. lui D. E. sunt declarații care sunt din "relatările apelantei", "relatări" care se observă în mod evident din ansamblul dosarului că nu au nici o legătură cu realitatea. Martora nu a constatat cu propriile simțuri nici măcar unul din aspectele relatate în fața instanței, declarațiile ei fiind subiective care nu fac altceva decât să reproducă ceea ce pârâta i-a "povestit". Aceeași situație o regăsim și în cadrul declarației martorei B. V. care deși cunoaște părțile din proces doar după 10 ani de la finalizarea casei din N., face aprecieri cu privire la posibilitatea părinților reclamantului de a susține sau nu astfel de cheltuieli.
Contribuția semnificativă a părinților săi este recunoscută și de pârâtă care arată în interogatoriul ce i s-a luat, pct. 28, că s-au primit diferite cadouri de la aceștia, birou, garnituri de pat brodate, ș.a.m.d.
Cu toate că este evidentă contribuția superioară a părinților săi la construcția casei din N., cu toate că aceștia au făcut părților nenumărate daruri și ajutoare financiare, cu toate că situația materială a părinților pârâtei a fost precară, în pofida veniturile bănești constant mai mari cu 20% decât cele ale pârâtei, în mod eronat și ilogic s-au menținut ca și cote de contribuție 60% în favoarea reclamantului și 40% pentru pârâtă. Se apreciază că procentul de 70% -
30% este cel puțin unul echitabil.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 2-3 raportat la art. 304 pct.
7, 8 și 9 C.
Împotriva aceleiași decizii, a declarat recurs în termen legal și pârâta C. D., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului pârâtei și respingerea apelului reclamantului, cu schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul de:
- a constata contribuția egală a părților de 50% la dobândirea bunurilor comune, cu recalcularea corespunzătoare a sultei stabilite în sarcina reclamantului;
- a constata calitatea de bun comun a sumei de 12.628 lei, încasată de apelant în baza dispozițiilor art.31 din Legea nr. 138/1999 și a include în masa bunurilor de împărțit, a dispune partajarea acesteia în cote egale și obligarea reclamantului-intimat la plata către subsemnata a sumei de 6314 lei, reprezentând cota de 1/2 părte, cu obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a învederat că decizia recurată este nelegală în ceea ce privește două aspecte, hotărârea cuprinzând motive contradictorii, fiind dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii.
I. În ceea ce privește cotele diferite de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, hotărârea tribunalului cuprinde motive profund contradictorii
și este dată cu încălcarea legii.
Astfel, instanța de apel a aplicat în mod greșit legea, înlăturând, fără o motivare temeinică prezumția legală a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, argumentele instanței fiind superficiale și, în același timp, contradictorii.a). Concluzia instanței de apel, conform căreia reclamantul ar fi realizat, în cei 32 de ani de căsătorie, venituri constant mai mari cu cca. 20% față de ale pârâtei este contrazisă de calculul făcut de către instanță în acest scop.
Astfel, însumând veniturile reclamantului și ale pârâtei indicate exemplificativ în motivarea deciziei pentru anii 1976-1991 (august 1976, septembrie 1980, ianuarie 1984, septembrie 1986, iulie 1989, ianuarie 1991), se poate constata că suma veniturilor reclamantului este de 20.544 lei iar suma veniturilor pârâtei este de 15.577 lei, diferența dintre venituri fiind de 4.977 lei.
Însă, însumând, veniturile salariale indicate în continuare de către instanța de apel, pentru anii 1996-2004, rezultă, pentru reclamant, suma totală de
132.088.378 lei iar pentru pârât suma totală de 172.542.552 lei, adică mai mare decât cea realizată de către reclamant. C. dacă s-ar scădea, din suma totală realizată de pârâtă, un procent mediu de 20% ce ar reprezenta contribuții (impozite și alte contribuții la buget), suma rămasă, de 138.033.442 lei, tot ar depăși veniturile reclamantului.
Mai mult decât atât, instanța de apel a ignorat, din înscrisurile administrate, respectiv adeverințele de salariu ale reclamantului și copia cărții mele de muncă faptul că reclamantul nu a realizat venituri anterior lunii martie
1975, adică 2 ani din perioada căsătoriei, timp în care pârâta a fost cea care a realizat venituri, așa cum rezultă din cartea sa de muncă, depășind "veniturile" reclamantului, în mod constant, cu 100%.
Prin urmare, concluzia instanței de apel potrivit căreia veniturile reclamantului au depășit "în mod constant", cu cca. 20%" veniturile pârâtei în cei
32 de ani de căsătorie, nu doar că nu are niciun fundament dar este contrazisă chiar de calculele făcute de către instanță. b). Este inexplicabilă concluzia instanței de apel potrivit căreia contribuția financiară și materială a părinților reclamantului la edificarea casei din N. ar fi fost superioară celei a mamei sale și a soțului ei, în condițiile în care aceeași instanță, arată că nu poate cuantifica nici ajutorul părinților reclamantului și nici cel al mamei sale și al soțului ei, singura sumă reținută în mod concret de către instanță fiind, cea de 50.000 lei pe care pârâta a primit-o din vânzarea imobilului ce a aparținut soțului mamei ei.
Mai mult, instanța de apel aduce motive care îi contrazic concluzia, arătând că reține faptul că părinții reclamantului ar fi realizat economii din salariile lor medii, vânzarea de țuică și lapte, însă reține, în continuare că, cu toate acestea, probele, inclusiv facturile, bonurile și chitanțele pe materiale de construcții nu fac dovada provenienței sumei de bani plătite, respectiv nu se poate știi dacă s-a plătit de către tatăl reclamantului din economiile proprii și cât anume sau numai din banii comuni ai foștilor soți.
În același sens, statuând că scriptele depuse de reclamant nu fac dovada provenienței sumelor plătite, instanța de apel urma, în mod legal și temeinic, să aplice același raționament și în ceea ce privește sumele indicate de către martorii audiați la cererea reclamantului, cu privire la cheltuielile de construcție a casei duplex, ce ar fi fost înmânate de tatăl reclamantului, cu atât mai mult cu cât chiar acești martori au arătat că nu au cunoștință despre proveniența sumelor de bani despre care fac vorbire.
Ori, în aceste condiții, concluzia instanței de apel privind contribuția mai mare a părinților reclamantului nu are niciun fundament, fiind de fapt, una nemotivată.
Totodată, instanța de apel menține teza contribuției mai mari a părinților reclamantului, menținând, și în raport de aceasta, aceleași cote de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune ca și instanța de fond, cu toate că înlătură unul din argumentele invocate de către instanța de fond în cuantificareaajutorului părinților reclamantului, și anume contribuția la dobândirea imobilelor construcții vechi și a terenului din N. Astfel, spre deosebire de instanța de fond, instanța de apel arată, așa cum a dovedit pârâta, că părinții reclamantului nu au avut niciun merit la dobândirea de către foștii soți, a dreptului de proprietate asupra terenului pe care au construit casa din N., iar în ce privește vechile construcții achiziționate de la B. și C., acestea au fost plătite de soții, nu au fost achiziționate gratuit.
Apoi, în ce privește așa-zisele economii ale părinților reclamantului, instanța de apel concluzionează asupra existenței acestora cu o motivare lapidară și contradictorie.
Astfel, pe de o parte, deși la dosar nu s-au depus dovezi cu privire la existența și, în caz afirmativ, cuantumul veniturilor salariale ale mamei reclamantului instanța de apel, fără să aibă vreo probă pe care să-și bazeze concluzia reține faptul că aceasta a realizat venituri salariale modice. Și aceasta contrar faptului că unii martori audiați au arătat că mama reclamantului a lucrat la o cofetărie, nu se știe când și pentru cât timp, dar ca femeie de serviciu, post care, cu siguranță nu justifică reținerea unui salariu modic ci, cel mult, a unui salariu minim.
Apoi, în ce privește veniturile tatălui reclamantului, se poate observa că acestea erau net inferioare veniturilor foștilor soți, iar în privința ajutorului prestat de către acesta la casa din N., acesta nu a avut cum să fie de anvergură, de vreme ce acesta a fost grav bolnav, fapt atestat de adresa emisă de C. de P. B.- N. și actele anexate acesteia care confirmă faptul că, în anul 1984 (înainte de începerea construcției, care a început prin anul 1986), tatăl reclamantului, P. V., a fost pensionat de boală, gradul 2 de invaliditate, acesta suferind de cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă globală, boală care îl împiedica să mai îndeplinească funcția de casier-remizier. Ori, este evident că, cu atât mai puțin starea sănătății lui, ascunsă de către reclamant (a negat la interogatoriu faptul că acesta ar fi fost pensionat de boală în acea perioadă), nu i-a putut permite vreo muncă fizică, la câmp ori la construcția casei.
De altfel, reclamantul nu a avut o poziție consecventă nici vis-a-vis de persoanele care au lucrat la ridicarea casei, în întâmpinarea la acțiunea reconvențională arătând că el și cu tatăl său au ridicat-o, de la fundație și până la acoperiș, pentru ca apoi să aducă ca martori alte persoane, care arată că au lucrat în echipă la casă și că reclamantul nu a participat sau a participat foarte rar, în sfârșit, în apel, reclamantul a venit cu altă versiune, și anume că a fost ajutat de rude.
De asemenea, statuarea instanței de apel potrivit căreia părinții reclamantului ar fi realizat "venituri destul de însemnate" și economii din alte ocupații: țuică obținută din pomi fructiferi avuți în grădină și vânzarea de lapte nu are la bază nicio probă concretă care să susțină o astfel de teză.
Astfel, din adeverința nr. 22156/(...) emisă de P. O. N. - C. agricol, privind terenurile și animalele deținute în perioada 1974-1996 de către părinții reclamantului, se poate observa că, în niciun caz, situația materială a acestora nu a fost cea pe care o afirmă reclamantul, aceștia deținând, în mod constant, în cei 22 de ani în discuție - anterior, în timpul și după construirea casei din N. - cca. 1 Ha arabil, jumătate de hectar fânețe și, la fel, livadă. Ori, în condițiile în care 1 Ha de teren reprezintă doar un lot pătrat cu latura de 100 m. este imposibil de imaginat ca părinții reclamantului-apelant să fi putut face avere din cultivarea acestuia (fiind suficient, cel mult, pentru cultivarea de produse necesare familiei, nicidecum pentru comercializare), astfel încât să construiască două case la cei doi fii și să-și întrețină fiica aflată la facultate, cum se susține, cu atât mai mult cu cât orașul N. are terenuri slab productive (motiv pentru carenici nu a fost zonă cooperativizată) și luând în calcul și toate cheltuielile ce trebuiesc efectuate pentru cultivarea pământului.
Aceeași adeverință atestă, de asemenea, faptul că P. V. și P. V. nu au vândut terenuri în perioada în care s-a construit casa de la N., suprafețele înscrise în registrul agricol modificându-se nesemnificativ în perioada 1974-1991.
De asemenea, în privința animalelor și familiilor de albine, așa cum se poate observa din registrul agricol, pentru o scurtă perioadă de timp, respectiv
1981- 1985, părinții reclamantului au deținut doar un număr de 2 vaci și 14 găini, iar în perioada 1986-1991, au mai achiziționat 2 porci și 7 familii de albine. Ori, este imposibil de imaginat că cu două vaci în 4 ani se poate face avere din producția de lapte (respectiv ce rămâne după satisfacerea necesităților personale ale familiei), nici cantitatea de lapte ce se poate obține și nici prețul de vânzare a unui litru de lapte neputând susține o astfel de concluzie. La fel și În ceea ce privește țuica făcută din pomii din grădină.
În privința producției de miere, pe lângă numărul mic, indicat de extrasul din registrul agricol, de familii de albine pe care părinții reclamantului le-au avut, la un moment dat, chiar martorul reclamantului, C. I. a arătat că aceștia aveau în curte doar 2 stupi, realizarea de economii și averi din apicultură fiind, în aceste condiții, în mod evident, exclusă.
Nu numai că din probele dosarului nu rezultă o contribuție mai mare a părinților reclamantului (dintr-un salariu mediu/pensie medie a tatălui, un salariu inexistent ori, în cel mai bun caz, minim al mamei și economii imposibil de realizat din "averea" deținută de aceștia) ci rezultă imposibilitatea pentru aceștia de a realiza economii, cu atât mai puțin unele substanțiale. Și, pe lângă aceasta, mai mult, dacă instanța de apel a apreciat că părinții reclamantului și- au ajutat în mod egal cei doi băieți (deși, în fapt, aceștia au trei copiii, doi băieți și o fată), aceste "eforturi" și "economii" ale părinților reclamantului urmau a fi apreciate doar la jumătate (dacă nu la 1/3 părți) în ceea ce privește reclamantul, încă un motiv în plus pentru care concluzia instanței de apel, privind contribuția superioară a părinților reclamantului față de mama pârâtei și soțul ei, în justificarea înlăturării prezumției legale a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, este profund nelegală și motivată contradictoriu.
De asemenea, instanța de apel nu a avut în vedere, la aprecierea contribuției părinților reclamantului la construcția casei duplex, de faptul că însăși martorii propuși de reclamant - C. I., S. I. și P. M. au arătat în mod expres faptul că, în perioada în care s-a construit casa de la N., aceeași echipă de muncitori a efectuat lucrări de anvergură și la casa proprietatea părinților reclamantului și aceasta cu toate că reclamantul a negat la interogator acest fapt. Astfel, C. I., șeful de echipă, a arătat că, în perioada construirii casei duplex au lucrat și la casa părinților reclamantului "În special zugrăveli, o construcție anexă, o cameră și baie", lucrări confirmate de către ceilalți doi martori și care s- au făcut, probabil, tot din așa-zisele "economii" ale părinților reclamantului.
Pe de altă parte, instanța de apel a ignorat numeroasele probe care atestă situația materială deosebit de bună a pârâtei și soțului acesteia, doi oameni în putere, care, pe de o parte, nu au fost bolnavi ori suferinzi în perioada construirii casei din N. și, pe de altă parte, au fost foarte muncitori, ocupându-se cu cultivarea legumelor și creșterea animalelor, mama sa venind în mod constant la piața din B. pentru a vinde produsele (am dovedit că aceștia cultivau produse și creșteau animale expres în scop de vânzare, ceea ce nu a fost cazul în ce privește părinții reclamantului) iar tatăl meu vitreg fiind și tractorist la SMA, unde avea venituri foarte bune. S-a dovedit, cu titluri de proprietate și averea acestora, net superioară celei a părinților reclamantului.
Astfel, martora N. S. a arătat că, în prezența ei, pârâta a numărat și i-a înmânat reclamantului suma de 30.000 lei, pentru a cumpăra imobilele de la N., că mama sa și soțul ei i-au dat importante sume de bani, în timpul construirii casei, în diferite tranșe, totalizând circa 200.000 lei, ea fiind de față de multe ori la predarea acestora și că R. I. a vândut o casă din alt sat și i-a dat banii, aspect reținut, de altfel, de către instanța de apel. De asemenea, a mai arătat că aceștia le-au trimis alimente la N., pentru muncitori, că pârâta și-a schimbat orarul la școală pentru a putea merge la N., unde gătea pentru muncitori, că a făcut CAR- uri pentru a termina casa și că o parte din materialele de construcție pentru casă au fost cumpărate de la demolarea fostei autogări (cărămidă, țiglă) și plătite de foștii soți.
Martorul R. I., soțul mamei pârâtei, a arătat că mama sa și cu el, au ajutat părțile cu bani, produse alimentare și muncă fizică la construcția casei, sumele de bani primite de la ei totalizând circa 200.000 lei la acea vreme (sumă obținută din veniturile lor - R. I. lucrând ca tractorist, muncă foarte bine plătită înainte de revoluție, și ambii lucrând pământul din gospodărie și terenuri în parte, mama vânzând zarzavaturi la piață - precum și din vânzarea casei părintești a lui R. I., de la A. - ). A mai arătat martorul că a participat efectiv la construcția casei din N., circa 2 săptămâni, perioadă în care și-a luat concediu și a locuit la N. A mai declarat că au tăiat viței și i-au trimis la N., pentru hrana muncitorilor, împreună cu alte produse alimentare din gospodărie și bani.
Martorul Kiss M. a arătat faptul că lui, personal, mama sa și R. I. i-au înmânat 100.000 lei, pentru soți pentru a-i folosi la construcția casei de la N. A mai arătat că au fost de față ambii soți când s-au predat banii trimiși, că mama și soțul ei au fost oameni înstăriți, aveau venituri din salar (soțul mamei) și vânzarea de zarzavaturi. A arătat că, din discuțiile purtate de soacra lui și mama sa a aflat că, pentru casa din N., mama și soțul ei au dat, în mai multe tranșe, suma de 200.000 lei.
Martorul H. I. a descris situația materială foarte bună a mamei sale și soțului ei, a arătat că aceștia au ajutat cu bani și alimente la construcția casei din N., că soțul mamei a cerut părinților lui, înainte de revoluție, suma de 28000 lei, pentru a-i da reclamantului pentru construcția din N. și că martorul personal a dus banii la familia R., unde, în prezența lui, R. I. l-a predat suma lui P. V., împreună cu un vițel, legume și zarzavaturi. A mai arătat că mergea foarte des la N., precum și că soțul mamei sale a participat efectiv la lucrări.
Martora M. M. a declarat că părinții pârâtei au ajutat la construcția casei, cu bani și pachete întrucât mama, care venea cu produse la piață, i le dădea să i le aducă întrucât locuia lângă piață, că a primit o sumă mai mare de bani când s- a vândut casa din A., moștenirea soțului mamei sale, că a participat la ridicarea casei și și-a schimbat orarul pentru aceasta un timp și că a câștigat în America
2000-2500 USD, pe care i-a folosit tot la casă.
În același sens, martorele audiate în apel au arătat faptul că familia pârâtei a avut o stare materială foarte bună, că au ajutat părțile cu bani și produse în permanență, nu doar în perioada construcției casei din N. ci în tot timpul căsniciei. Au mai arătat, de asemenea, că mama și soțul ei, și nu părinții reclamantului, au fost cei care au plătit suma de 11.000 lei despăgubire pentru reclamant, persoanei minore cu care acesta a avut un copil în timpul căsătoriei însă din afara acesteia, întrebarea firească fiind de ce anume au trebuit să suporte tocmai aparținătorii mei această despăgubire dacă părinții reclamantului erau atât de înstăriți cum reține instanța de apel.
În sfârșit, deși instanța de apel reține, la un moment dat, că pârâta a fost aceea care s-a ocupat de creșterea fiicei, de gospodărie, de menaj, și că acest aspect trebuie avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuție, ulterior, cândaceasta conchide asupra acestora, nu ține seama de acest fapt, menținând diferența dintre cote stabilită prin raportare la diferențele salariale și contribuția părinților.
Or, fără îndoială că această omisiune a instanței de apel este nelegală, motivarea ei nu-și găsește corespondent în soluția adoptată. Dacă instanța de apel ar fi analizat cu mai multă profunzime acest aspect și nu l-ar fi menționat doar formal, ar fi constatat că acest criteriu de stabilire a cotei de contribuție este unul dintre cele mai importante ce trebuie avute în vedere în stabilirea raporturilor dintre foștii soți, cel puțin la fel de important ca și veniturile salariale ale acestora.
Și aceasta întrucât, pe de o parte, creșterea și educarea fiicei a necesitat muncă și efort din partea sa timp de cel puțin 22 de ani (până la terminarea facultății de către aceasta), zi de zi, reclamantul fiind plecat de acasă foarte mult timp, așa cum au arătat martorii și, pe de altă parte, munca unei menajere (gătit, spălat, călcat, făcut curățenie, cumpărături etc.), pe care soții nu a trebuit să o angajeze pentru că făcea ea toate aceste munci, deși amândoi erau în serviciu, este remunerată cel puțin la nivelul unui salar minim pe economie. Prin urmare, chiar dacă, doar pentru o perioadă de timp, veniturile salariale ale reclamantului au fost cu cca. 20% mal mari decât ale mele, cum reține instanța de apel, cu siguranță că munca sa în gospodărie și cu creșterea fiicei a compensat complet această diferență și a și depășit-o substanțial (cu un salariu minim cel puțin), balanța înclinându-se în favoarea sa, ca să nu mai vorbim de perioada îndelungată în care salariu său a fost mai mare decât cel al reclamantului.
Prin urmare, și sub acest aspect, soluția instanței de apel este dată cu încălcarea legii - a prezumției cotelor egale de contribuție și este întemeiată pe motive contradictorii - instanța reține munca mea în gospodărie și creșterea fiicei dar nu o cuantifică procentual în cota sa de contribuție. c). În ce privește reținerea de către instanța de apel a contribuției exclusive a reclamantului la achiziționarea autoturismul VW Polo, în anul 2004, soluția și motivarea acesteia este dată cu încălcarea legii.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale (art.30 din vechiul Cod al familiei), caracterul de bun comun al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei este prezumat, urmând ca cel care pretinde o contribuție mai mare de 50% ori exclusivă la dobândirea unuia dintre aceste bunuri să facă dovada în acest sens.
Ori, instanța de apel nu motivează care au fost argumentele pentru care a reținut contribuția exclusivă a reclamantului la achiziționarea autoturismului în discuție, ci sare peste această etapă și îi impută pârâtei că nu ar fi dovedit contribuția sa la dobândirea bunului, dovadă pe care, potrivit legii, nici nu trebuie să o facă.
I. de apel nu arată, însă, motivele pentru care a înlăturat dovezile aduse de reclamantă în susținerea faptului că autoturismul a fost cumpărat din banii comuni, economisiți în acest scop anterior despărțirii în fapt.
Astfel, depozițiile martorilor cu care reclamantul a încercat să dovedească faptul că ar fi achiziționat mașina cu banii proveniți din vânzarea unui teren moștenit de el nu pot fi luate în considerare având în vedere că aceștia arată că reclamantul "le-ar fi relatat" acest aspect când a cumpărat mașina, adică în noiembrie 2004, când părțile, erau în divorț - în calea de atac a recursului, interesul și intenția reclamantului de a-și preconstitui probe în partaj fiind cât se poate de evidentă. N.unul dintre ei nu a fost de față la cumpărare, nu pot afirma cu certitudine proveniența banilor și, în plus, mărturiile lor sunt contradictorii și în privința spuselor reclamantului, martorul S. I. arătând, de pildă, că reclamantul i-ar fi spus că părinții lui au vândut teren și nu el.
D., la ultimul termen de judecată a depus dovezi din care rezultă că, încă la sfârșitul anului 2002, soții aveau depozite bancare, in sumă de 2.200 E. și 5.000 lei, în conturi deschise pe numele reclamantului, bani din care acesta a achitat autoturismul VW.
Martora N. S. a arătat că, înainte de divorț, aveau bani strânși pentru a schimba mașina, fapt confirmat și de martorii R. I. și M. M., bani puși în cont, pe numele reclamantului.
Mai mult, având în vedere faptul că prețul de achiziție al acestui autoturism, de 18.088 lei, reprezintă doar 3,7 % din valoarea totală a bunurilor reținute de către instanța de apel ca fiind bunuri comune, chiar și în ipoteza în care aceasta a înțeles să rețină contribuția exclusivă a reclamantului la dobândirea Iui nu justifica să retină acest aspect ca și criteriu de diferențiere și care să afecteze esențial cotelor de contribuție la dobândirea totalității bunurilor noastre comune, de valoare mult, mult mai mare.
În ceea ce privește "bunurile mobile primite cadou de la părinți" de către reclamant și folosirea acestui argument ca și criteriu de departajare a cotelor de contribuție de către instanța de apel, soluția este, din nou, nelegală și bazată pe motive contradictorii.
Astfel, pe lângă faptul că, la fel ca și în cazul autoturismului VW, valoarea acestor bunuri mobile reținută de către instanțe este neînsemnată în raport de valoarea totală a bunurilor comune (2100 lei=0,43%), astfel încât nu poate constitui într-o soluție legală, criteriu de departajare a cotelor de contribuție, mai mult, în motivarea deciziei, instanța de apel arată în mod repetat, că aceste bunuri au fost dăruite ca și cadou ambilor soți și nu doar reclamantului, fiind destinate să mobileze domiciliu conjugal, astfel încât nu se poate pune în discuție, fiind cadouri primite în mod egal de foștii soți, o contribuție mai mare a reclamantului.
De asemenea, dacă instanța de apel a avut în vedere aceste bunuri mobile primite cadou de la părinții reclamantului, trebuia să aibă în vedere ca și criteriu de apreciere a cotei, și suma de 11.000 lei, de 5 ori mai mare decât valoarea mobilei I., sumă pe care mama și soțul ei le-au "dăruit-o" pentru ca să o poată despăgubi pe fata cu care reclamantul a avut un copil din afara căsătoriei, în primii ani de căsătorie, aspect dovedit cu prisosință cu scripte și depoziții de martori.
2. În ceea ce privește suma de 12.628 lei încasată de reclamant în baza dispozițiilor art.31 din Legea nr. 138/1999, soluția instanței de apel este, de asemenea, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Această sumă a fost primită de către reclamant cu titlu de ajutor bănesc și nicidecum cu titlu de premiu sau de recompensă, pentru merite deosebite sau efort suplimentar.
Textul de lege în temeiul cărora s-a acordat acest ajutor, legiuitorul folosind în mod expres termenul de "ajutor" și nu de premiu, este art. 31 din Legea nr.
138/1999 și nicidecum art. 38 din același act normativ, acest din urmă text fiind singurul care reglementează acordarea de premii/recompense pentru merite deosebite și nefiind aplicat în speță.
Totodată, ajutorul bănesc primit de reclamant se acordă, conform art.31 din lege, tuturor militarilor trecuți în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, nediferențiat în funcție de merite sau eforturi suplimentare, ci doar în funcție de vechime, o dovadă în plus a faptului că nu reprezintă un premiu ci un ajutor bănesc la retragerea din activitate.
In sfârșit, caracterul de ajutor bănesc, nu de premiu, rezultă fără dubiu și din formularea alin 2 și 3 ale art.31, în care se arată că acest ajutor nu se acordă cadrelor militare trecute în rezervă înainte de împlinirea vârstei prevăzute dereglementările în vigoare, dacă acestea beneficiază de plăți compensatorii (drepturi de natură salarială certă), cele două categorii de ajutoare bănești neputându-se cumula, ci fiind alternative, tocmai pentru că sunt de aceeași natură și categorie.
Prin urmare, instanța de apel a interpretat greșit legea, conferind acestei sume un alt caracter decât cel avut în vedere de legiuitor, de venit din muncă, sens în care solicit modificarea hotărârii și includerea acestui bun în masa bunurilor de împărțit.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct.9 și art. 312 C.
P. intimată C. D. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul
P. D. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat (f.28-35).
În susținerea poziției procesuale, intimata a arătat că imobilul situat în orașul N. a fost în mod corect evaluat de către expert și, totodată, în mod legal instanța de apel a statuat că acesta constituie bun comun.
În același sens, din probele administrate a rezultat în mod evident că și următoarele bunuri: soba, betoniera, comoda cu 5 sertare, mobila I., autoturismul Wolskvagen și bijuteriile au calitatea de bunuri comune, fiind achiziționate în timpul căsătoriei.
În continuare, intimata relatează modalitatea în care părinții celor două părți au contribuit la achiziționarea bunurilor dobândite de cei doi foști soți în timpul căsătoriei.
În opinia pârâtei, reclamantul nu a realizat pe parcursul căsătoriei venituri mai mari întrucât pârâta a fost aceea care l-a întreținut la școala de subofițeri și l-a îngrijit cât timp a fost bolnav. Mai mult decât atât, pârâta a fost aceea care s-a ocupat de menajul căsătoriei și de creșterea și educarea fiicei atâta timp cât aceasta a fost minoră.
Reclamantul intimat P. D. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta C. D. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat (f.42-47).
În susținerea poziției procesuale, reclamantul intimat a arătat că nu este întemeiată solicitarea pârâtei cu privire la constatarea unei cote de contribuție egale a ambelor părți la dobândirea bunurilor comune, de ½ parte fiecare, întrucât în speță, din ansamblul probelor administrate, s-a dovedit că reclamantul a avut venituri bănești substanțial mai mari decât cele ale pârâtei, părinții reclamantului au avut o contribuție semnificativă la construirea imobilului situat în N., iar autoturismul Wolskvagen Polo a fost achitat integral din vânzarea unui teren moștenit de reclamant, astfel încât acesta din urmă constituie un bun propriu.
Suma acordată cu ocazia pensionării reclamantului, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138/1999 reprezintă un ajutor neimpozabil care potrivit art. 31
C.fam., constituie bun propriu.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acelor motive de recurs, atât din recursul reclamantului, cât și din recursul pârâtei, care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși formal cererea de recurs a reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 C., iar cererea de recurs a pârâtei este întemeiată pe prevederile art.304 pct.7 și pct.9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, ambele recursuri nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriile de recurs conțin, aproape în cvasitotalitatea lor, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă și extrem de amănunțită a complexei probațiuni administrate în cauză și o expunere a relațiilor de familie dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate dintre părți, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs fiind acelea care se circumscriu punctului 9 al art. 304 C., referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în decizia obiect a căii extraordinare de atac. Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor tensionate dintre părți și familiile lor, etc., respectiv criticile reclamantului referitoare la stabilirea valorii următoarelor bunuri: casa din N. la 204.740 lei, autoturismul marca C. la 5.000 lei, soba de teracotă la 60 lei, 4 mc. grinzi din lemn de brad 486 lei, betoniera, cele privitoare la includerea în mod greșit în masa bunurilor comune a următoarelor bunuri: 3 grame de bijuterii de aur în valoare de 300 lei, comoda cu 5 sertare și patul dublu cu două saltele, autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare (...), în valoare de 18.088 lei și garnitura de mobilă "I.", acestea fiind în fapt bunuri proprii ale reclamantului, precum și criticile pârâtei referitoare la interpretarea probelor administrate raportat la cotele diferite de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, contribuția părinților reclamantului, dar și a mamei pârâtei și a soțului ei, la modalitatea în care reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel deaspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C. invocat de reclamantul recurent trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate. Denaturarea actului înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat. Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C. a fost invocat de reclamant în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanța de apel astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă, considerent pentru care sentința recurată urmează a fi analizată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. Art.304 pct.7 C. prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție pentru părți împotriva eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita în mod real controlul judiciar. Verificând hotărârea instanței de apel din această perspectivă, Curtea constată că aceasta respectă, întru-totul, prevederile art.261 alin.1 pct.5 C. potrivit căruia, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, tribunalul a arătat în mod exhaustiv care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a pronunțat hotărârea recurată, răspunzând tuturor criticilor de nelegalitate și de netemeinicie invocate de părți prin apelurile care au fost declarate, fără a exista nicio contradictorialitate sau vreun element străin de natura pricinii între considerentele deciziei supusă controlului judiciar. Pe de altă parte, Curtea reține că atunci când se examinează o hotărâre, sub aspectul motivării ei, trebuie să se distingă între motivele de apel, mijloacele de apărare și argumentele invocate de părți, instanța având obligația de a analiza numai motivele de apel, mijloacele de apărare și, pronunțându-se asupra lor, să motiveze soluția dată, nu și argumentele pe care părțile le-au invocat în susținerea acestora, ceea ce în speță tribunalul a respectat pe deplin, astfel încât acest motiv de recurs, în opinia Curții, nu este întemeiat. De altfel, în susținerea acestui motiv de recurs, atât reclamantul cât și pârâta, au redat pe larg complexa probațiune administrată, constând în proba cu: înscrisuri, martori, cu expertize tehnice judiciare, răspunsul părților la interogatoriu solicitând practic instanței de recurs să procedeze la stabilirea unei alte stări de fapt ca urmare a reanalizării probatoriului administrat, ceea ce este în mod vădit inadmisibil, așa cum s-a arătat anterior. Motivul de recurs invocat de ambele părți privind cota de contribuție a reclamantului și pârâtei la dobândirea bunurilor comune este apreciat de Curtea ca fiind neîntemeiat. Astfel, Curtea constată că prima instanță a stabilit o cotă de contribuție de 60% pentru reclamant și de 40% pentru pârâtă, iar prin cererile de recurs formulate, reclamantul solicită a se stabili o cotă de 70% pentru acesta și de 30 % pentru pârâtă, în timp ce aceasta din urmă solicită a se stabili cote de contribuție egale de 50% pentru fiecare parte. Potrivit prevederilor art. 30 alin.1 și alin.3 din C. familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Prezumția comunității de bunuri poate fi combătută doar prin dovada încadrării bunurilor într-una dintre categoriile de bunuri proprii reglementate de prevederile art. 31 C. familiei. Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparține nefracționat titularilor codevălmași, iar la încetarea stării de comunitate împărțeala se face tot prin unicitate de cote, stabilită pentru fiecare soț, în raport de contribuția reală a fiecăruia la dobândirea bunurilor, și nu prin stabilirea mai multor cote în raport cu fiecare bun în parte. Prin urmare, contribuția soților se referă la toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, luate în ansamblu și nu la fiecare bun în parte. Altfel spus, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor comune Cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți, la partaj, se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea și conservarea bunurilor comune. De aceea, cotele părți ale soților pot fi neegale, dacă aportul acestora la dobândirea bunurilor comune este diferit. Când nu se poate determina contribuția fiecărui soț în dobândirea bunurilor comune, atunci instanța poate împărți bunurile comune în părți egale între soți. De regulă, în cazul împărțelii bunurilor foștilor soți, operează prezumția că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt. P. stabilirea cotelor de contribuție ale părților prezintă relevanță veniturile bănești obținute de fiecare dintre foștii soți în timpul căsătoriei, fie ca urmare a muncii prestate, fie prin alte modalități temeinic justificate, respectiv contribuții bănești oferite de rudele părților, venituri bănești ce au fost apoi investite în achiziționarea bunurilor comune supuse partajului în cauză. Toate aceste elemente de natură să concretizeze cota de contribuție a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune, în ansamblul lor, au fost legal și temeinic analizate de tribunal pe baza vastului probatoriu administrat din care a rezultat, cu certitudine, faptul că reclamantul a avut în mod constant în timpul căsătoriei părților venituri salariale bănești mai mari decât ale pârâtei, situație ce trebuie avută în vedere la stabilirea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune. La determinarea cotelor de contribuție de 60% pentru reclamant și de 40% pentru pârâtă, în mod legal tribunalul a mai avut în vedere și faptul că la edificarea casei din N., pe lângă contribuția părților, contribuția financiară și materială din partea părinților reclamantului a fost superioară decât cea din partea părinților pârâtei, însă acest cuantum nu poate fi stabilit aritmetic exact, de faptul că reclamantul a avut o contribuție exclusivă la dobândirea autoturismului, de faptul că a primit anumite bunuri mobile cadou de la părinți, dar în același timp și de contribuția preponderentă a pârâtei la creșterea și educarea fiicei părților, precum și în gospodărie, în timpul căsniciei acestora. În funcție de toate aceste elemente desprinse din complexa și laborioasa analiză a probelor administrate, raportat la ansamblul bunurilor comune dobândite de reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei, tribunalul a considerat în mod legal că sunt juste și echitabile contribuțiile stabilite în favoarea fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune, respectiv cea de 60% pentru reclamant și de 40% pentru pârâta. De asemenea, în cazul pârâtei, în mod judicios tribunalul a avut în vedere și aportul în natură la creșterea și educarea fiicei părților, tribunalul constatând această împrejurare pe baza probelor testimoniale administrate, probe care însă nu mai pot fi reanalizate de instanța de recurs astfel cum solicită pârâta recurentă. În aceste condiții, Curtea constată că tribunalul a interpretat și aplicat în mod corect prevederile art.30 din C. familiei astfel încât nu este fondată critica reclamantului în sensul că ar fi avut și dovedit o cotă de contribuție de 70%, dar nici critica pârâtei în sensul că părțile ar fi contribuit în aceeași măsură, în cote egale de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune supuse partajului. Critica reclamantului recurent privind includerea terenului pe care s-a construit casa din N. în masa bunurilor comune, în opinia Curții este nefondată. Astfel, părțile au achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 9., încheiat cu părinții reclamantului, intervenienta P. V. și defunctul P. I. V., cota de ½ din anexele gospodărești magazie șură și lemnărie înscrise în CF 3392 N., nr.top. 274/2/a în schimbul prețului de 3.500 lei. Pe terenul aferent acestor anexe, în anul 1984 părțile au început edificarea unei locuințe în regim duplex, împreună cu fratele reclamantului, P. V. V. Ulterior, prin O. P. nr.17/(...), terenul pe care a fost edificată casa din N. a fost atribuit în proprietate părților fiind înscris în cartea funciară ca bun comun, cu titlu de cumpărare, atribuire și ieșire din indiviziune, conform mențiunilor din cartea funciară nr.3392 N. Așadar, nu se susține critica reclamantului privitoare la faptul că terenul a fost cumpărat de părinții reclamantului, din probele administrate reieșind, fără echivoc, împrejurarea că aceștia au cumpărat construcțiile de pe teren, în data de (...), de la numiții B. V. și C. L., cu suma de 7000 lei, terenul trecând în proprietatea statului, fiind doar atribuit în folosință cumpărătorilor, iar imobilul cumpărat, respectiv edificatele, a fost înstrăinat ulterior la data de (...) reclamantului și pârâtei, cu suma de 3500 lei, deci nu gratuit și nu în mod exclusiv reclamantului. Având în vedere că acest teren a fost înscris în cartea funciară pe numele ambelor părți, fiind dobândit în timpul căsătoriei, terenul constituie bun comun potrivit art.30 C. familiei. În această situație, nu este fondată critica reclamantului că terenul ar fi bun propriu în temeiul art.31 lit. b din același cod în sensul că suma de bani necesară cumpărării a fost plătită de părinții săi, pentru că ceea ce este esențial cu privire la bunurile imobile este înscrierea în cartea funciară a dreptul de proprietate asupra imobilului teren, ori în speță acest lucru e realizat pe numele ambelor părți și în timpul căsătoriei lor astfel căîn mod judicios și legal s-a avut în vedere la stabilirea valorii întregului imobil construcție și teren, valoarea terenului aferent construcției. Suma de bani utilizată la achiziționarea terenului, sumă pretins a fi provenită exclusiv din partea părinților apelantului, a constituit un aport suplimentar al reclamantului la stabilirea cotei de contribuție raportat la ansamblul bunurilor comune și nicidecum un bun propriu în sensul art.31 din C. familiei. Critica reclamantului privind calitatea de bun comun a autoturismului marca VOLKSWAGEN, cu numărul de înmatriculare (...), în valoare de 18088 lei, este apreciată de Curtea ca nefiind întemeiată. Astfel, autoturismul a fost achiziționat în timpul căsătoriei în data de 11 decembrie 2004, dar în perioada cât părțile erau despărțite în fapt. Deoarece regimul matrimonial al comunității de bunuri încetează odată cu desfacerea căsătoriei, respectiv la data când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă potrivit art. 39 alin. 1 din C. familiei, în speță (...), iar autoturismul a fost dobândit anterior acestui moment, chiar dacă soții erau despărțiți în fapt, acesta urmează a fi inclus în masa bunurilor comune. În cauză nu sunt incidente prevederile art.31 lit. b sau lit.f din C. familiei pentru că nu s-a făcut dovada certă că acest bun a fost cumpărat cu suma de bani provenită exclusiv din vânzarea unui teren de către părinții săi, teren dobândit de aceștia cu titlu de moștenire astfel cum a statuat instanța de apel, starea de fapt neputând fi modificată de instanța de recurs, ca urmare a reaprecierii probelor administrate așa cum solicită reclamantul recurent, pentru considerentele anterior expuse. Motivul de recurs al pârâtei care vizează încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art.31 din Legea nr.138/1999, în privința sumei de 12.628 lei încasată de reclamant și care a fost considerată în mod greșit ca fiind bun propriu al acestuia, în opinia Curții este nefondată pentru următoarele argumente. Este adevărat că suma de 12.628 lei a fost încasată de reclamant la data de (...), cu ocazia pensionării, cu titlu de salarii compensatorii, în temeiul prevederilor Legii nr. 138/1999. Această sumă de bani a fost dobândită de reclamant la momentul la care părțile erau separate în fapt, anterior datei rămânerii irevocabile a hotărârii de desfacere a căsătoriei, (...), astfel încât în aparență ar putea fi calificată ca fiind un bun comun potrivit art.30 din C. familiei. Cu toate acestea în mod just instanța de apel a statuat că această sumă de bani constituie un bun propriu al reclamantului în condițiile art. 31 lit. d din C. familiei, adică reprezintă un bun dobândit în timpul căsătoriei părților, exclusiv de reclamant, cu titlu de premiu sau recompensă, în baza unei dispoziții legale speciale. Potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.138/1999, în forma în vigoare la data acordării reclamantului, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1, beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, în funcție de vechimea avută. Se constată că acest drept bănesc acordat reclamantului nu este denumit în legea specială premiu ori recompensă, ci ajutor neimpozabil, însă acest lucru nu constituie un argument suficient pentru a fi calificat ca bun comun, atât timp cât aceste drepturi bănești au practic natura unei recompense financiare pentru activitatea desfășurată într-un anume domeniu de activitate, fiind prevăzut prin lege specială exclusiv în cazul anumitor categorii profesionale,neavând natura juridică a unor drepturi salariale lunare obișnuite, contrar susținerilor recurentei. Împrejurarea că de acest drept bănesc beneficiază orice persoană aflată în situația prevăzută de ipoteza textului legal evocat nu poate constitui un motiv suficient pentru a considera bunul comun așa cum susține pârâta, pentru că și în cazul altor persoane aflate într-o situație similară natura juridică trebuie să fie aceeași, adică bun propriu al celui ce îl primește în baza unei legi speciale. Având în vedere această situație, în mod legal tribunalul a apreciat că nu are calitatea de bun comun, ci de bun propriu al reclamantului, suma de 12.628 lei încasată de reclamant cu ocazia pensionării în baza Legii 138/1999. P. aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță nu sunt incidente cerințele prevăzute de art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 C., astfel că în temeiul art.312 alin.1 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. D. precum și recursul declarat de pârâta C. D. împotriva deciziei civile nr. 6. din 14 mai 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține ca fiind legală P. ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. D. precum și recursul declarat de pârâta C. D. împotriva deciziei civile nr. 6. din 14 mai 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M.-C. V. A.-T. N. A. A. P. M.-L. T. G.IER, Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. R.R. Jud.apel: M.L.B.; C.Nășcuțiu.
| ← Decizia civilă nr. 108/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 2935/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
