Decizia civilă nr. 2714/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2714/R/2012
Ședința publică din data de 30 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
J.ECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta E. S. V., împotriva deciziei civile nr. 210 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privindu-l și pe reclamantul E. F., precum și pe autoritatea tutelară SPAS, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare, pentru a li se da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
La data de 4 mai 2012, pârâta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței o cerere legal timbrată, prin care solicită repunerea cauzei pe rol.
La data de 28 mai 2012, pârâta-recurentă a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
(2) Cod procedură civilă.
Curtea dispune repunerea cauzei pe rol și constatând că se află în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2061 din 3 martie 2011 a J. B. M., s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul E. F. în contradictoriu cu pârâta S. V. și în consecință, s-a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de vizitare al minorului E.-Ș. M.-I., născut la data de 27 septembrie
2009: în prima și a patra duminică din lună de la ora 9.00 la ora 11.00 cu posibilitatea reclamantului de a lua minorul la domiciliul său. S-a respins cererea pentru celelalte perioade de vizitare solicitate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că față de prevederile art. 43 C. fam. și ale art. 14 alin. (1) din L. nr. 2., dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul este în deplină concordanță cu interesul superior al acestuia din urmă, pentru a beneficia desprijinul, protecția și echivalentul emoțional conferite de prezența figurii paterne în viața sa.
Stabilirea unui program care să permită o relație reală și efectivă între copil și tatăl său, este necesară pentru a nu afecta procesul de dezvoltare și maturizare al acestuia, ce presupune recunoașterea imaginii paterne și a sentimentului de siguranță și autoritate conferite de prezența paternă.
Din referatul de anchetă socială întocmit în cauză la domiciliul reclamantului, rezultă că acesta are condiții bune de creștere și pentru a asigura domiciliul temporar al minorului pe durata vizitei.
Minorul a locuit împreună cu ambii părinți doar câteva luni după nașterea lui, iar de la despărțirea părinților, tatăl și-a văzut fiul doar în prezența mamei, însă în ultimele luni nu a mai relaționat cu minorul, din cauza tensiunilor existente între părți.
Prin decizia civilă nr. 2. din 27 octombrie 2011 a T.ui M., s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta E. Ș. V., împotriva sentinței civile nr. 2061 din
3 martie 2011 a J. B. M.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 10459 din (...) a J. B. M., s-a stabilit un program de vizitare a minorului în a doua sau a treia duminică din lună de la ora 9 la ora 11 la domiciliul pârâtei, în considerarea faptului că părțile au fost de acord cu acest program de vizitare propus de reclamant, având în vedere vârsta minorului din acel moment, de două luni de zile.
După ce minorul a mai crescut, reclamantul a solicitat stabilirea unui program de vizitare a acestuia, cu posibilitatea luării lui la domiciliul tatălui, aspect admisibil raportat la prevederile art. 43-44 C. fam.
Analizând declarațiile martorilor audiați Turdeanu R., E. D.-Dumitru, Zah A. și Mihăescu Constanța-M., precum și concluziile anchetei sociale efectuate în cauză, în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind oportună modificarea programului de vizitare a minorului stabilit atunci când acesta avea două luni.
Proba extrajudiciară constând în raportul psihodiagnostic depus la dosar, relevă că limbajul și comportamentul cognitiv al minorului sunt dezvoltate în concordanță cu vârsta acestuia de peste 2 ani.
Dreptul minorului căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, nu poate fi îngrădit cu anticipație, în lipsa unor indicii temeinice de natură să justifice o asemenea îngrădire.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta E. Ș. V., solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii în totalitate a acțiunii principale privind stabilirea programului de vizită a minorului E.-Ș. M.-I.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că se impune casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor și criticilor formulate prin motivele de apel.
Acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă în varianta formulată, având în vedere că prin sentința civilă nr. 1. a J. B. M., s-a stabilit deja un program de vizitare a minorului, situație în care reclamantul putea solicita eventual modificarea acelui program de vizitare și nu stabilirea unui nou program de vizitare într-o altă variantă, deoarece s-ar putea discuta o excepție a autorității de lucru judecat.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la critica legată de lipsa considerentelor care au dus la admiterea în parte a acțiunii, pe care prima instanță ar fi considerat-o ca o acțiune în modificarea programului de vizitare, această modificare a programului de vizită era condiționată de intervenirea unorîmprejurări noi care să justifice schimbarea condițiilor inițiale avute în vedere cu ocazia stabilirii de comun acord a programului de vizită a minorului, așa cum prevăd noile dispoziții ale art. 403 C.civ. Or judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în lipsa cărora nu se poate exercita controlul judiciar.
CEDO garantează în art. 6 drepturi concrete și efective, cum este dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce privește modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale, recurenta a susținut că întrucât prin sentința civilă nr.
10459/0(...) a J. B. M., s-a stabilit programul de vizitare a minorului M.-I. în a doua sau a treia duminică din lună de la ora 9 la 11 la domiciliul pârâtei, reclamantul putea eventual să solicite modificarea acestui program de vizită deja stabilit în favoarea sa și nu stabilirea unui nou program.
În mod eronat în considerentele deciziei atacate, s-a concluzionat că prima instanță a apreciat oportună modificarea programului de vizită stabilit, fără a verifica aspectul că în speță era o acțiune de stabilire a programului de vizită și faptul că instanța de fond a admis acțiunea privind stabilirea unui nou program.
Relevanța deosebirii dintre acțiunea în stabilire și acțiunea în modificarea programului de vizitare a minorului, constă în aceea că pentru admiterea acțiunii, era necesară schimbarea condițiilor avute în vedere de instanță la stabilirea primului program de vizitare a minorului.
Relațiile tensionate dintre părți și faptul că pârâta nu îi permite reclamantului să-l viziteze pe minor, nu sunt în măsură să ducă la admiterea acțiunii și modificarea programului inițial.
Intimatul nu și-a vizitat fiul din cauza lipsei de interes față de acesta și nu pentru că ar fi fost obstrucționat de recurentă.
Întrucât părțile nu locuiesc împreună, se impune vizitarea minorului la domiciliul pârâtei, mai ales având în vedere și adeverința medicală eliberată de A. de S. al S. „. O., dar care nu a fost analizată și luată în considerare la pronunțarea deciziei atacate.
Hotărârea atacată a fost pronunțată fără a ținea cont de ancheta socială. Recurenta a mai arătat că nu încearcă să-i interzică intimatului dreptul de a avea legături personale cu copilul, dar să îl exercite cu bună-credință și în interesul minorului.
Intimatul nu participă la evenimentele importante din viața copilului, iar această lipsă de interes s-a manifestat și prin neprezentarea lui în instanță.
Recurenta a depus și concluzii scrise la dosar f. 26-32.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În configurația lui actuală, recursul constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.
După abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C., probele analizate de prima instanță și reanalizate de instanța de apel, nu mai pot fi analizate de instanța de recurs, pentru a li se da o altă interpretare, respectiv cea dorită de recurentă.
Obiect al recursului, este decizia pronunțată în apel, prin care au fost analizate probele testimoniale, inclusiv declarațiile martorelor Zah A. f. 28 și M. M. f.29. La fel și adeverința de la fila 37 dosar judecătorie și raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică f. 24-26 dosar tribunal, care a fost apreciat ca o probă extrajudiciară, întrucât nu a fost încuviințată de instanță după punerea prealabilă în discuția contradictorie a părților.
Corespunde realității că prin sentința civilă nr. 10459 din 7 decembrie 2009 a J. B. M., s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de
12 iulie 2008 prin divorț din vina ambilor soți, s-a încuviințat ca în viitor părțile să își reia numele avute anterior încheierii căsătoriei, i-a fost încredințat pârâtei spre creștere și educare minorul M.-I. născut la data de (...), a fost obligat reclamantul să îi plătească minorului o pensie de întreținere în sumă de 240 lei și s-a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizitare a minorului în a doua sau a treia zi e duminică din lună de la ora 9-11 la domiciliul pârâtei.
Acum, pârâta-recurentă susține că în actualul proces aflat în etapa recursului, reclamantul trebuia să formuleze o acțiune în modificarea programului de vizitare a minorului stabilit inițial și nu o acțiune având ca obiect tot stabilirea programului de vizitare a minorului.
Stabilirea dreptului părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat minorul, de a avea legături personale cu acesta, este reglementată de dispozițiile art. 43 alin. (3) C. fam., iar modificarea acestei măsuri are sediul în prevederile art. 44 alin. (1) din același cod.
Așa fiind, pentru acuratețea soluției, prima instanță în baza rolului activ reglementat de art. 129 C., avea obligația să pună în discuția reclamantului și a pârâtei, calificarea juridică exactă a obiectului acțiunii introductive de instanță, după care să stabilească faptul că în speță este vorba despre o modificare a programului de vizitare a minorului stabilit inițial prin sentința civilă nr. 1. a J. B. M., și nu de o stabilire pentru prima dată a programului de vizitare a minorului M.-I. de către reclamant.
Această inadvertență formală, nu este însă de natură să atragă casarea deciziei recurate, deoarece este evident că în speță obiectul acțiunii introductive de instanță este acela de modificare, iar nu de stabilire a programului de vizitare a minorului, astfel că nu poate fi vorba nici de autoritate de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1. a J. B. M.
De la data stabilirii programului de vizitare a minorului M.-I. născut la data de (...), când acesta avea 2 luni și câteva zile și până la data introducerii acțiunii, este evident că împrejurările care au stat la baza stabilirii programului inițial s- au schimbat, ceea ce justifică modificarea lui.
Astfel, minorul se aproprie de vârsta de 3 ani, situație în care este în interesul lui să aibă relații personale cu tatăl său fără prezența pârâtei, având astfel posibilitatea să își cunoască și rudele din partea tatălui.
Prin modificarea programului de vizitare a minorului, interesul său superior stabilit prin L. nr. 2., este pe deplin asigurat.
Reclamantul în calitate de tată al minorului, obligat prin hotărâre judecătorească la plata pensiei de întreținere, are și el dreptul legal de a avea legături personale cu fiul său.
Faptul că minorul îi este încredințat pârâtei spre creștere și educare, nu înseamnă că reclamantul îl iubește mai puțin, sau că nu manifestă aceeași grijă și responsabilitate față de fiul său. Aspectul că reclamantul nu l-ar fi vizitat pe minor, deși cauza nu ar fi fost relațiile tensionate dintre părți nu poate fi analizat în această etapă a procesului, deoarece presupune o analiză incompatibilă cu recursul.
În procesul civil, nu este obligatorie prezența părților, cu unele excepții ce nu se regăsesc în speță, obligatorie este doar îndeplinirea procedurii de citare cu acestea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C., se va respinge ca nefondat recursul pârâtei împotriva deciziei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E. Ș.-V., împotriva deciziei civile nr. 2. din 27 octombrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 mai 2012.
Președinte J.ecători
T. D. A.-T. N. M.-C. V.
G. M.-L. T.
Red.TD: (...) Dact.CC:(...)- 2 ex. J..apel:Ț. D.,H. D. J..fond:A. A.
| ← Decizia civilă nr. 196/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1116/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
