Decizia civilă nr. 5029/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5029/R/2012
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
J.ECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul T. V.-C., împotriva deciziei civile nr. 1. din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta B. (fostă T.) C.-E., având ca obiect partaj bunuri comune-lichidarea regimului matrimonial - disjungere.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
28 noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1171/(...), pronunțată de J. V. de Sus la data de (...) în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanta T. C. E., împotriva pârâtului T. V. C.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul- reclamant reconvențional T. V. C. și în consecință:
S-a constatat că, sub durata căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri: a)complex imobiliar compus din casă și grădină, situat în V. de Sus, str. Libertății, nr. 12/A, identificat în c.f. 9405, nr. top.
247/6/2, în valoare de 142.000 lei-din care suma de 1000 euro (4100 lei), contribuția efectivă a pârâtului; b)autoturism marca „Audi";, în valoare de
14.000 euro(57.400 lei)- vândut; c) autoturism „Fiat";în valoare de 8000 lei; d)mobilă : dormitor , bucătărie, cameră de zi, aparatură electrocasnică , T.V. achiziționate de părți, aflate la domiciliul părinților reclamantei; e)mobilă dormitor, bucătărie, T.V., aparatură electrocasnică achiziționate de părți, aflate în apartamentul închiriat. Total valoric bunuri: 203.300 lei.
S-a constatat că la achiziționarea bunurilor, părțile au o contribuție de câte ½ parte fiecare, valoric 101.658 lei.
S-a constatat că reclamanta are o creanță de 3000 -1. 2000 euro, reprezentând contribuția exclusivă a acesteia la cheltuielile S. H. S.
S-a dispus sistarea stării de codevălmășie matrimonială și atribuie părților bunurile, după cum urmează:
Lotul nr. 1 s-a atribuit reclamantei B. (T.) C. E. și se compune din: complexul imobiliar compus din casă și grădină, situat în V. de Sus , str. Libertății, nr. 12/A, identificat în c.f. 9405, nr. top. 247/6/2, în valoare de
142.000 lei; mobilă dormitor, bucătărie,TV, aparatură electrocasnică, aflate la domiciliul părinților reclamantei.
Lotul nr. 2 s-a atribuit pârâtului - reclamant reconvențional T. V. C. și se compune din: suma de 14.000 euro (57.400 lei/ 1 euro= 4,1 lei), contravaloarea autoturismului „Audi";, vândut de pârât; autoturism „Fiat";, în valoare de 8000 lei; mobilă dormitor, bucătări , T.V., aparatură electrocasnică achiziționate de părți, aflate în apartamentul luat cu chirie.
A fost obligată reclamanta să-i achite pârâtului suma de 36.250 lei , cu titlu de sultă.
A fost obligat pârâtul să-i achite reclamantei, în lei sau prin compensare, suma de 2000 euro, la cursul la zi la data plății.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4980 lei cheltuieli de judecată parțiale, restul cheltuielilor compensându-se.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Părțile sub durata căsătoriei au dobândit următoarele bunuri: complex imobiliar situat in V. de Sus str. Libertății 12 A in valoare de 142.000 lei proprietate de Cf a părților; autoturism Audi A4 a cărui valoare, recunoscută de către părți, de vânzare ,a fost de 14.000 E.; autoturismul Fiat Punto in suma de 8000 lei; două seturi de mobila bucătărie si dormitor achiziționate de către părți la locuința părinților reclamantei ,respectiv in apartamentul luat cu chirie de către părți; aparatură electrotehnică si electrocasnică atât la imobilul unde au locuit inițial părțile la părinții reclamantei cât si la apartamentul luat cu chirie. De asemenea, așa cum rezulta din declarațiile martorilor audiați,reclamanta a remis pârâtului suma de 3000 E., aceasta rezultând din suma remisă de O. de pensii din G. reclamantei.
Cu privire la lucrările efectuate la complexul imobiliar achiziționat, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, pârâtul a avut o contribuție exclusivă de 1000 E. la aceste reparații.
Cu privire la bijuteriile de care fac vorbire părțile, în cererea reconvenționala și în întâmpinarea la cererea reconvenționala, față de faptul că aceștia nu au solicitat probe in dovedirea celor susținute, instanța nu a inclus in valoarea bunurilor de împărțit si bijuteriile, părțile și-au făcut cadou uneia alteia diverse obiecte.
Cu privire la contribuția părților la achiziționarea bunurilor, din probele administrate, respectiv extrasele de cont depuse de către reclamantă, actele societății comerciale depuse de către pârât, cartea de muncă a reclamantei, instanța a reținut că părțile, la achizitoarea bunurilor au avut o contribuție de cate 50 % fiecare.
Cu privire la sistarea stării de codevălmașie matrimonială, instanța, în raport de contribuția părților la achiziționarea bunurilor a atribuit acestora loturile, reclamantei atribuindu-i complexul imobiliar dobândit de părți sub durata căsătoriei, pe motivul că atât cumpărarea cât si înscrierea ulterioară in Cf a imobilului pe numele părților, au fost efectuate exclusiv de către reclamantă. Mai mult, reclamanta nu deține o altă locuință in proprietate, aceasta la rândul ei a fost obligată de către instanța să-i plătească pârâtuluicu titlu de sultă in vederea egalizării loturilor, suma menționata in dispozitivul prezentei sentințe.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța l-a obligat pe pârât in baza art. 276 c.pr.civ. să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecata parțiale, respectiv ½ parte din contravaloarea expertizei si taxa de timbru ce depășește taxa de timbru achitată de către pârâtul reconvențional.
Prin decizia civilă nr. 1. iunie 2012 a T.ui M. a fost respins ca nefondatapelul declarat de către apelantul T. V. C., împotriva sentinței civile nr.
1171/(...) pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr. (...), care a fost menținută.
A fost obligat apelantul la plata către intimata B. C. E., a sumei de
1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește modalitatea de atribuire a imobilului din V. de Sus, str. Libertății, nr. 12A, în condițiile în care reclamanta nu deține o altă locuință, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă. A. mai are o locuință pe strada B. V. nr. 40, aspect necontestat de acesta. În mod eronat susține în motivele de apel faptul că intimata nu ar fi solicitat atribuirea imobilului. Intimata a solicitat atribuirea imobilului așa cum rezultă din încheierea ședinței publice din (...) și din scriptul depus la dosar la data de (...).
În ceea ce privește critica din motivele de apel vizând stabilirea unei cote de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune: din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză coroborat cu susținerile părților, tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.
Intimata a depus la dosar înscrisuri care contrazic afirmațiile apelantului potrivit cărora intimata nu ar fi lucrat în perioada 2002-2006.
Intimata a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar contrariul celor susținute de apelant. A., intimata a depus la dosar copie de pe cartea sa de muncă- filele 68-73, iar în fața instanței de apel a depus acte pentru perioada lucrată în G. Aceste înscrisuri se coroborează cu depozițiile martorilor audiați și dovedesc faptul că intimata a realizat venituri pe toată perioada căsătoriei cu apelantul. Este de remarcat și faptul că în materia stabilirii cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, potrivit Codului familiei, se impune a se avea în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 30 și următoarele din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți sunt bunuri comune, de la data dobândirii lor, care, la desfacerea căsătoriei se împart conform învoielii lor sau, în caz contrar, prin hotărâre judecătorească, potrivit cu partea de contribuție a fiecăruia, fiind de principiu că aportul soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește în raport cu veniturile din munca prestată în scopul realizării sarcinilor comune de căsătorie și în funcție de munca depusă în gospodărie și pentru creșterea copiilor acolo unde ei există.
Dacă un soț contribuie numai cu o parte din veniturile sale din muncă la dobândirea bunurilor comune, cota lui la aceste bunuri se determină potrivit acestei părți din veniturile sale afectate în acest scop, fără a se puteaconsidera că cealaltă parte a veniturilor din muncă, ce a fost cheltuită de acel soț, în scopuri personale, se include în masa bunurilor comune.
Chiar dacă un soț realizează în timpul căsătoriei un venit mai mare decât celălalt soț, dacă afectează constant o parte însemnată din veniturile sale acoperirii unor cheltuieli personale, nu se poate constata o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune în raport cu veniturile sale, deoarece acestea au intrat doar în parte în comunitatea de bunuri.
Ajutorul dat de părinți unuia dintre soți prin asigurarea locuinței și a întreținerii soților, atâta timp cât nu se face dovada contrară, se prezumă că a fost dat în favoarea copilului lor, ceea ce reprezintă un aport al acestuia la dobândirea comunității de bunuri, ce trebuie avut în vedere la stabilirea cotei lui de contribuție. O atare contribuție poate fi invocată cu ocazia partajului de către soțul în cauză, indiferent de timpul scurs de la data la care a fost prestată întreținerea, nefiind necesară formularea unor pretenții în acest sens de către părinți, se arată în jurisprudența instanței noastre supreme.
În lipsa unor probe concludente, pertinente și utile privind aportul mai mare al unuia dintre soți, operează prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor comune.
Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă cu care fiecare soț a participat efectiv la dobândirea bunurilor comune.
Diminuarea acestor venituri, ca urmare a acoperirii unor datorii personale de către unul din soți sau prin efectuarea unor cheltuieli în interes personal și nu al comunității de bunuri, este de natură să afecteze cota soțului respectiv asupra comunității de bunuri.
Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are și activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie, în cadrul menajului, respectiv al activităților lucrative inițiate de către unul sau ambii soți, motivat de faptul că, asemenea activitate duce la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești și deci, constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor, astfel cum s-a arătat în jurisprudența instanței noastre supreme.
Dacă în timpul căsătoriei, unul dintre soți a înstrăinat fără nicio justificare și în scopuri străine căsătoriei un bun comun sau o parte din bunurile comune, cu ocazia împărțelii se va ține seama de valoarea lor, soțul care le-a înstrăinat urmând să răspundă față de masa comunitară.
Dreptul de proprietate în codevălmășie al soților se consideră asupra totalității bunurilor comune, soții neavând stabilit de la început dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din acestea. Așa fiind, cu ocazia împărțelii bunurilor, cotele de proprietate se vor stabili asupra universalității acestora și nu pentru fiecare bun în parte ori categorie de bunuri mobile sau imobile.
Unicitatea sub care se prezintă această universalitate juridică, privită ca o masă de drepturi și obligații, face ca în mod corelativ, la încetarea stării de comunitate, împărțeala să se realizeze, de asemenea, prin unicitate de cote, stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu categoriile de bunuri.
În speță, apelantul a susținut că intimata nu a avut venituri, pentru ca mai apoi să susțină că acestea au fost modeste. A. nu a făcut dovada că ar fi realizat venituri substanțial mai mari decât intimata.
Martorii audiați în cauză au declarat următoarele aspecte:
Că cei doi foști soți au lucrat împreună în G., au adunat o sumă de bani în timpul căsătoriei.
R. a fost ajutată pentru efectuarea studiilor de către tatăl ei și, probabil, parțial și de soțul ei. Pe durata căsătoriei, părțile au locuit la părinții reclamantei, care au suportat cheltuielile întreținerii celor doi soți. C. cumpărată de părți a fost achiziționată cu sumele câștigate de părți în G.
Părțile au lucrat o perioadă de doi ani în străinătate împreună, după care pârâtul a mai lucrat singur în străinătate o lună sau două. La venirea lui din G., pârâtul a înființat o firmă iar cu ceilalți bani, s-a cumpărat de către părți o casă. La venirea din G., reclamantei i-a fost virată de către casa de pensii germană suma de 3000 euro, care i-a fost dată pârâtului pentru firmă.
Părțile au locuit, în țară, la părinții reclamantei, care au suportat cheltuielile de întreținere a casei și chiar și cele necesare traiului de zi cu zi a părților (mâncare, etc.). Din suma obținută din vânzarea autoturismului
Audi, pârâtul a cumpărat o altă casă, pe strada B. V. din localitate.
În toamna anului 2006, reclamanta i-a dat pârâtului suma de 3000 euro pe care aceasta a primit-o de la casa de pensii din G., pentru ca pârâtul să achite diverse facturi.
În anul 2006, pârâtul a lucrat circa 2 luni în G. și a adus circa 600 euro, sumă pe care a folosit-o în firmă, deoarece avea probleme financiare.
Pârâtul a achiziționat din veniturile firmei, autoturismul Fiat pe care îl folosește reclamanta. În perioada cât pârâtul era plecat la muncă în G., specimen de semnătură și celelalte acte le avea reclamanta. R. făcea toate actele de administrare ale firmei pe această perioadă. Într-o ocazie în care pârâtul era plecat în G. pentru o perioadă de 2 luni, reclamanta a administrat societatea.
Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie să fie înțeleasă nu numai sub forma activităților direct producătoare de venituri, ci și din munca depusă de ambii soți în timpul căsătoriei, în cadrul activităților desfășurate de cei doi soți, realizarea de economii sau reducerea cheltuielilor gospodărești, întrucât și aceste activități constituie în mod indirect, o contribuție la dobândirea masei bunurilor comune.
Ceea ce face obiectul partajului îl reprezintă bunurile comune ale soților în integralitatea lor, inclusiv economiile de care dispune unul din soți în timpul căsătoriei.
În speță, cei doi soți au lucrat împreună în G. După întoarcerea în
țară, chiar dacă veniturile apelantului erau mai mari decât ale intimatei, și intimata lucra și realiza venituri din muncă, de asemenea l-a ajutat pe apelant atât cu banii primiți la întoarcerea din G. de la casa de pensii germană cât și în mod efectiv în activitatea apelantului la firma acestuia.
Este nereală susținerea din motivele de apel că apărările reclamantei în legătură cu firma apelantului nu pot fi analizate decât în contradictoriu cu societatea respectivă, care este un terț în raporturile dintre soți. În realitate, aspectele dovedite prin probele administrate demonstreazăimplicarea intimatei în activitățile desfășurate de apelant și trebuie să fie avute în vedere la stabilirea cotei sale de contribuție în dobândirea bunurilor comune.
Intimata nu a pretins vreun drept în legătură cu societatea comercială, terț în raporturile dintre soți, prin urmare nu era necesară chemarea în judecată a acesteia.
Probele administrate au demonstrat însă că intimata l-a ajutat pe apelant în activitatea sa, și acest aspect trebuie avut în vedere la stabilirea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
S-a reținut de asemenea și perioada în care părțile au locuit la părinții intimatei, aceștia suportând toate cheltuielile privind întreținerea celor doi soți.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a constatat că în mod corect, deși cu o motivare extrem de succintă, prima instanță a reținut cote de contribuție egale a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește critica din motivele de apel vizând autoturismul marca Audi, din probele administrate a rezultat că acest bun comun a fost vândut de apelant. A. a cheltuit banii obținuți din vânzarea acestui bun comun pentru cumpărarea unei case situate în strada B. V. din localitate. Prin urmare, în mod corect prima instanță a inclus suma reprezentând prețul acestui autoturism în masa partajabilă.
În ceea ce privește dreptul de creanță pretins de către apelant, tribunalul a reținut că din probele administrate, nu a rezultat faptul că apelantul ar fi efectuat din banii săi exclusiv îmbunătățirile pretinse.
Expertiza efectuată în cauză a evaluat și a identificat, estimat din punct de vedere tehnic lucrările realizate. Expertul nu a dezlegat însă problema dovedirii contribuției părților la achitarea acestor lucrări și nu era sarcina expertului să stabilească aceste aspecte. Din probele testimoniale nu rezultă contribuția exclusivă a apelantului la efectuarea lucrărilor identificate de expert.
A. s-a contrazis în susținerile sale în legătură cu societatea comercială pe care a înființat-o. Pe de o parte, a susținut că nu pot fi luate în considerare niciun fel de apărări ale intimatei vizând ajutorul dat de aceasta apelantului în activitatea sa, pentru că intimata nu putea avea pretenții materiale față de societatea comercială ce nu a fost chemată în judecată și pe de altă parte se prevalează de foarte multe acte contabile, facturi, chitanțe în care figurează drept beneficiar sau prestator de servicii tocmai societatea comercială SC H. SRL, care nu este parte în proces. A. însă s-a folosit de acte contabile, facturile fiscale din care rezultă că SC H. SRL a cumpărat diferite bunuri și servicii pentru a dovedi contribuția sa exclusivă la realizarea îmbunătățirilor. T. reținut însă că aceste înscrisuri ale SC H. SRL nu se coroborează cu alte mijloace de probă pentru a se putea concluziona în sensul susținut de apelant. T. reținut de asemenea că apelantului nu i se poate agrava situația în propriul apel. Intimata nu a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1171/(...).
Prima instanță a examinat cererile ambelor părți vizând dreptul de creanță și s-a pronunțat asupra capătului de cerere din cerereareconvențională prin care apelantul a solicitat constatarea unui drept de creanță reprezentat de lucrările de finisare, îmbunătățirile, sporul de valoare adus imobilului care face obiectul partajului, capăt de cerere pe care l-a admis în parte și ținând cont și de modalitatea de soluționare a capătului de cerere formulat de reclamantă vizând dreptul său de creanță, a procedat la o compensare, rezultând astfel sumele criticate în motivele de apel și cu privire la care tribunalul reține că apelantului nu i se poate agrava situația în propriul apel.
În ceea ce privește critica vizând bunurile mobile, aceasta a fost formulată doar prin notele de ședință din (...), după prima zi de înfățișare în apel și într-un mod ambiguu. Nu s-a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă vizând bunurile mobile.
Critica din motivele de apel vizând atribuirea autoturismului Fiat na fost apreciată ca neîntemeiată. Din probele administrate, a rezultat că autoturismul Fiat este folosit de reclamantă, încă din anul 2004. Din declarațiile martorilor a rezultat că autoturismul Fiat a fost obținut din veniturile dobândite de la firmă, de către apelant. A. i-a încredințat intimatei acest autoturism, încă din 2004, prin urmare calitatea de bun comun a acestui autoturism este evidentă în condițiile în care apelantul afirmă că intimata nu are nicio legătură cu firma sa.
Intimata a fost de acord să i se atribuie autoturismul Fiat apelantului, instanța de fond ținând cont de poziția părților, conform art. 673 indice 9
Cod procedură civilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la fond, critica din motivele de apel a fost înlăturată că neîntemeiată. Prima instanță a făcut o individualizare corectă a acestora, ținând cont de cererile părților, modul de soluționare a acestora, poziția părților față de cererile reciproce și înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acestora.
Partajul judiciar este un judicium duplex și profită ambelor părți. Prin urmare, instanța fondului a aplicat în mod corect dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă la speța de față.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii reconvenționale, atribuirii părților doar a ceea ce s-a cerut în termen, formarea loturilor în mod egal și atribuirea bunurilor potrivit dispozițiilor art. 6739 și urm. Cod proc.civ. În motivarea recursului pârâtul a reiterat aceleași critici ca cele formulate în apel, cu excepția aceleia vizând nelegala atribuire a autovehiculului Fiat pârâtului, în condițiile în care acesta este în posesia reclamantei. A., fac obiectul criticii în recurs următoarele aspecte: Greșita atribuire a imobilului situat în V. de Sus, str. Libertății nr. 12A, înscris în Cf nr. 9405 V. de Sus, nr. top 247/6/2 intimatei, în condițiile în care aceasta nu a solicitat să-i fie atribuit imobilul cu respectarea principiului contradictorialității procesului civil. Greșita reținere a cotei egale de contribuție a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune. În cadrul acestei critici pârâtul a făcut trimitere la greșita apreciere a probațiunii administrate în fața instanțelor de fond. Greșita reținere a dreptului de creanță în valoare de 2000 euro, în favoarea reclamantei și eronata stabilire a valorii îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea părților de către pârât la cuantumul de 1000 E., în condițiile în care prin expertiza efectuată s-a stabilit că valoarea acestor îmbunătățiri este în sumă de 23.096 lei. Și în cadrul acestor critici pârâtul a formulat ample referiri la probațiunea administrată în cauză, arătând că aceasta a fost greșit interpretată. Un alt aspect invocat de către pârât îl constituie greșita includere în masa partajabilă a sumei de 14.000 E. reprezentând contravaloarea autoturismului marca Audi A4, înstrăinat de către pârât în anul 2007 numitei P. I., întrucât din probațiunea administrată nu a rezultat că această sumă ar fi intrat în patrimoniul exclusiv al pârâtului. Ultimul motiv de recurs vizează repartizarea cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, într-o manieră necorespunzătoare în opinia recurentului, atât timp cât acesta nu s-a opus la admiterea acțiunii. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Întrucât motivele de recurs ce vizează: greșita reținere a unei contribuții egale la dobândirea bunurilor comune, eronata reținere a dreptului de creanță în sumă de 2000 euro și a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului și greșita includere în masa partajabilă a contravalorii autoturismului Audi A4 înstrăinat de către pârât, se întemeiază pe greșita apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe, pârâtul solicitând analizarea acestor motive de recurs prin reaprecierea probelor de către instanță în această fază, curtea constată că raportat la dispozițiile art. 304 Cod proc.civ., aceste motive sunt inadmisibile. Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar aprecierea probelor de către instanțele de fond nu se circumscrie unei critici de nelegalitate. Rămân să fie analizate criticile vizând greșita atribuire a imobilului reclamantei pe considerentul că aceasta nu l-a solicitat în fața primei instanțe, atribuirea fiind cerută doar de către pârât, precum și critica vizând cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, prin prisma art. 274 Cod proc.civ. În ce privește prima critică, verificând actele și lucrările din dosarul J.ecătoriei V.l de Sus, reiese că, atribuirea imobilului situat în V. de Sus, str. Libertății nr. 12/A jud. M., a fost în mod explicit solicitată de către pârât prin cererea reconvențională, acesta solicitând totodată obligarea sa la achitarea unei sulte corespunzătoare reclamantei (f. 52 dosar fond). R., la rândul său, prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, depusă la termenul de judecată din (...) și comunicată pârâtului (f. 74 dosar fond), a solicitat să-i fie ei atribuit imobilul, cu stabilirea sultei pe care urmează să o achite pârâtului (f. 67 dosar fond). Prin urmare, afirmația pârâtului potrivit căreia reclamanta a solicitat să-i fie atribuit imobilul bun comun numai prin concluziile scrise nu este fondată. Chiar și în această ipoteză, în care una dintre părți nu solicită explicit să-i fie atribuit un bun supus partajului, în fața primei instanțe, în materia partajului modalitatea de atribuire poate fi indicată în orice momental procesului, neexistând un moment până la care părțile să fie ținute să precizeze modalitatea de partaj, respectiv bunurile care solicită să le fie atribuite. Spre exemplu, nimic nu împiedică una dintre părțile unui partaj să solicite în apel atribuirea unui imobil cu privire la care în primă instanță s-a dispus vânzarea la licitație, în situația în care face dovada că are posibilitatea să achite sulta. Pe de altă parte, în ipoteza în care imobilul ar fi atribuit pârâtului, s-ar impune refacerea loturilor și recalcularea sultelor. În urma acestui demers s-ar ajunge la situația ca, față de actuala modalitate de partaj - în care ambelor părți li s-au atribuit bunuri în natură, iar reclamanta este obligată la plata unei sulte în sumă de 36.250 lei pârâtului - pârâtului să-i fie atribuite marea majoritate a bunurilor în natură, reclamanta să rămână cu o parte a bunurilor mobile în valoare de 6800 lei, iar pârâtul să fie obligat să-i plătească o sultă în cuantum de 101.650 lei ( 142.000 lei valoarea imobilului - 4100 lei contribuția efectivă a pârâtului la îmbunătățiri = 137.900 lei : 2 = 68.950 lei, ar fi sulta datorată de pârât reclamantei numai pentru imobil). La această sumă s-ar adăuga 4000 lei reprezentând jumătate din contravaloarea autovehiculului Fiat și 28.700 lei reprezentând jumătate din suma de 14.000 euro atribuită pârâtului (14.000 x 4,1 = 57.400 lei : 2 ). În total, pârâtul ar fi ținut să-i achite reclamantei o sultă în valoare totală de 101.650 lei, față de cea de 36.250 lei, pe care în actuala variantă de partaj reclamanta este ținută să o plătească pârâtului, ajungându-se la încălcarea principiului proporționalității care trebuie să guverneze partajul, potrivit dispozițiilor art. 6735 alin. 2 Cod proc.civ. Raportat la cele arătate, această critică este nefondată, urmând a fi respinsă. Referitor la motivul de recurs vizând greșita acordare a cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe, curtea constată că reclamanta a avansat următoarele cheltuieli: 6389 lei taxă judiciară de timbru (f. 12, 32, 37, 110, 125 dosar fond(, 1550 lei contravaloare expertiză (f. 40, 104 dosar fond) și onorariu avocat 1700 lei (f. 151 dosar fond). Pârâtul a avansat 2261 lei taxă judiciară de timbru (f. 47, 116 dosar fond). Având în vedere obiectul litigiului - partaj judiciar - care profită ambelor părți, precum și modalitatea de soluționare în fața primei instanțe - prin admiterea în totalitate a acțiunii reclamantei și admiterea în parte a cererii reconvenționale formulate de pârât - reiese că pârâtul este ținut să achite reclamantei jumătate din contravaloarea expertizei, adică 775 lei, jumătate din contravaloarea taxelor judiciare de timbru achitate de reclamantă în sumă de 3191 lei și întreg onorariu avocațial având în vedere că acțiunea a fost admisă în totalitate. Prima instanță acordând cheltuieli de judecată în sumă de 4980 lei, adică mai puțin decât totalul sumelor arătate mai sus, de 5666,5 lei, reiese că și această critică este nefondată, recursul urmând a fi respins în totalitate potrivit art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei B. (fostă T.) C.-E. suma de 1400 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (f. 25). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul T. V.-C. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă recurentul să plătească intimatei B. (fostă T.) C.-E. suma de 1400 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE J.ECĂTORI G. T. D. A.-T. N. M. C.V. M. L.T. Red. MV dac. GC 2 ex/(...) J.. apel: D. Țiplea, D.M.Haidu
| ← Decizia civilă nr. 4713/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 108/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
