Decizia civilă nr. 2566/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2566/R/2012
Ședința publică din data de 23 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. C.-I., precum și recursul declarat de pârâtul B. B.-M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe autoritatea tutelară C. LOCAL AL MUNIICPIULUI C.-N., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
Se constată că la data de 22 mai 2012, pârâtul-recurent B. G.-M. a depus la dosar, prin registratura instanței practică judiciară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16 mai
2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate înîncheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N. s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. C. I. în contradictoriu cu pârâtul B. G. M. și C. Local al M. C.-N. - S. A. T., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.5622/2006, pronunțată de J. C. N. in dosar nr.18934/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin D. civilă nr.688/A/2006 a
T. C., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamantă și pârât și s-a încredințat minora B. A. G. spre creștere și educare reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei.
Prin sentința civilă nr. 8., pronunțată de J. C. N. în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. G. M. împotriva pârâtei C. C. I. și în consecință s-a dispus reîncredințarea minorei B. A. G. spre creștere și educare reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei de 125 lei începând cu data de (...) și până la majoratul acesteia.
S-a reținut de către instanța de fond că, față de data pronunțării sentinței civile nr.5622/2006 a J. C.-N. au intervenit unele modificări referitoare la starea de sănătate a pârâtei, astfel cum rezultă din actele medicale depuse în probațiune la dosarul cauzei, aceste împrejurări nefiind avute în vedere în momentul pronunțării hotărârii și, de altfel la acea dată nici nu s-au pus în discuție aspecte referitoare la starea de sănătate psihică a pârâtei.
A mai reținut instanța că pârâta personal a depus la dosar un script prin care a solicitat chiar ea încredințarea minorei către tată.
Analizând probele de la dosar în raport de cererea reclamantei privind reîncredințarea acesteia spre creștere și educare a minorei B. A. G. instanța a reținut că, din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei rezultă că aceasta locuiește în loc. C.-N., A. P., nr.19, ap.49, jud.C., într-un apartament compus din 3 camere și dependințe, proprietatea comună a acesteia și a pârâtului, este susținută material de mama și de frații săi. Din discuțiile purtate de către inspectorul de specialitate cu reclamanta s-a reținut că aceasta a accentuat faptul că, în anul 2008 reîncredințarea minorei s-a făcut pe caz de boală a reclamantei, care a existat și în momentul divorțului, când minora a fost încredințată mamei.
S-a concluzionat că reclamanta nu realizează venituri cu caracter personal, este susținută financiar de rudele sale, stabilindu-i-se diagnosticul: tulburare schizofrenică de tip maniacal și tulburare de persoanlitate de tip afectiv.
Prin intrerogator reclamanta și-a negat boala, afirmând că nu crede în diagnosticul dat de către medici în anul 2005 și nu urmează sfatul acestora.
A arătat că are susținere financiară din partea rudelor astfel încât este în măsură să acorde întreținerea necesară minorei, care și în perioada în care a locuit cu reclamanta a prezentat o stare bună de sănătate. D. urmare a susținut că reîncredințarea minorei către reclamantă ar fi benefică deoarece pârâtul a înstrăinat-o pe aceasta de mama ei.
Prin interogatoriul luat din oficiu de către instanță reclamanta a arătat că îi reproșează pârâtului că a acceptat ca înainte de procesul de reîncredințare, minora să stea cu reclamanta deși avea cunoștință de diagnosticul pus de medici de psihoză. A arătat că nu este angajată în muncă având în vedere că în anul
2007 i-a fost refuzat dreptul de practică în domeniul medicinei, astfel încât nu realizează venituri, rudele fiind cele care o întrețin material.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului din Bofflens, Elveția a rezultat că acesta lucrează în calitate de medic asistent la F. „. de L., având un salariu lunar de 6600 franci, treisprezece salarii pe an. Pe lângă acesta pârâtul încasează în fiecare lună suma de 200 franci reprezentând alocația familială a minorei. A. este recăsătorit din anul 2009, locuind împreună cu soția,care realizează la rândul ei venit, cele două fiice ale acesteia și cu minora A. T. familia locuiește într-o casă particulară, fiecare minor având propria cameră. Minora are relații bune atât cu tatăl acesteia, cât și cu fiicele mamei sale vitrege.
În ceea ce o privește pe minora A., instanța a arătat că aceasta face schi, urmând să înceapă și cursurile de echitație. În timpul săptămânii aceasta merge la școală în fiecare dimineață cu autobuzul școlar care trece prin fața casei și o aduce acasă la prânz când ia masa cu mama vitregă sau cu o prietenă de-a ei.
A mai reținut instanța că prin O. pronunțată de J. de P. la data de (...) s-a dispus aplicarea unei interdicții reclamantei de a se apropia de școala unde învață minora fără acordul pârâtului sau de domiciliul acestuia, pentru a se evita destabilizarea minorei, care a fost afectată în urma evenimentelor declanșate de către reclamantă prin vizita acesteia la școală și la domiciliul ei, când aceasta și-a recuperat liniștea, încrederea și echilibrul cu ajutorul unui psiholog școlar.
În ședința publică din data de (...) instanța a dispus efectuarea unei noi anchete socilae la domiciliul reclamantei conform solicitărilor scriptului de la I. B.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei a rezultat că, în luna februarie 2005 aceasta a fost internată la C. de P. din C. N., la solicitarea familiei sale, datorită stării de agitație și a comportamentului neadecvat, fiind diagnosticată cu tulburare schizoafectivă de tip maniacal, însă a refuzat să urmeze tratamentul la externare, după care a locuit în Elveția timp de
3 luni, întorcându-se cu minora în R. și în luna iulie 2005 aceasta a fostinternată pentru a doua oară,cu diagnosticul inițial la care se adaugă și tulburări de personalitate de tip impulsiv.
S-a arătat că reclamanta nu achită pensie de întreținere pentru minoră având în vedere că nu realizează nici un venit și la rândul ei este întreținută de sora sa. R. a susținut că este o victimă a statului român, atât ea cât și fiica ei, astfel încât a înaintat o serie de sesizări la C. pentru Copii Abuzați din cadrul DGASPC C., a inaintat mai multe plângeri la instanța și la diferite instituții, și-a reclamat la organele de poliție sora, cumnatul și fiica acestora, bărbații cu care a întreținut relații, precum și controlorii de bilete cu care a intrat în conflict când se afla pe mijloacele de transport în comun fără să perforeze bilet de călătorie.
Din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuată de I. N. de M.
L. „. M., rezultă că reclamanta, în vârstă de 39 de ani, de profesie medic, se află în evidența serviciilor psihiatrice din R. din anul 2005. Conform documentației avute la dispoziție debutul afecțiunii ar fi fost la vârsta de 31 de ani, cu alternanță de episoade maniacale și depresive, dar fără consultații sau internări la psihiatrie. D. prima internare ( februarie 2005) diagnosticul stabilit este de tulburare schizoafectivă de tip maniacal. În anul 2008 aceasta a avut o tentativă de suicid prin ingestie medicamentoasă, posibil în context reactiv - încredințarea de către instanță (cu acordul inițial al reclamantei) a fiicei spre creștere și aducare soțului. A fost consultată psihiatric în camera de gardă urgență, prezentând iritabilitate, irascibilitate, ostilitate, interpretativitate, ideație de persecuție, comportament bizar, ceea ce a orientat medicul psihiatru spre același diagnostic, respectiv tulburare schizoafectivă.
S-a remarcat de către membrii comisiei de expertizare revendicativitatea și procesomania, acestea indicând o posibilă evoluție de tip paranoic atipic (aspect frecvent întâlnit în schizofrenia de debut la vârsta maturității și declanșare în context reactiv).
În concluzie, din datele avute la dispoziție și în absența informațiilor suplimentare aduse de evaluarea în condiții de internare, s-a reținut că la actuala examinare reclamanta nu prezintă elemente de pronostic care să permită membrilor comisiei să dea recomanări pentru reîncredințarea minorului la mamă.
Măsura reîncredințării minorului spre creștere și educare de la un părinte la celălalt părinte așa cum este reglementată de art.44 din Codul familiei, își găsește justificare și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai când părintele în a cărei îngrijire se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Nici măcar schimbarea parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat încredințarea copilului, nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra acelei măsuri cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o și care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută chiar în interesul copilului, atât în ceea ce privește posibilitățile materiale cât și legăturile afective care s-au creat între minor și părintele căruia i-a fost încredințat. Revenirea asupra măsurii în sensul de a se lua copilul de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică, bazată pe motive puternice care să demonstreze că menținerea la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare bunei lui dezvoltări fizice, creșterii și educării sale, altminteri nefiind indicat de a i se impune schimbări forțate în modul de viață cu care a fost deprins timp îndelungat și care nu se dovedește a fi dăunător.
În speță, din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului și din O. pronunțată de J. de P. la data de (...), rezultă că minora beneficiază de condiții bune de creștere și aducere la pârât, acesta asigurându-i un trai mai mult decât decent. Minora s-a adaptat la condițiile de trai din Elveția, are o relație foarte bună atât cu tatăl ei cât și cu mama vitregă și fiicele acesteia, a dezvoltat prietenii
și cu ajutorul unui psiholog școlar și-a recuperat liniștea, încrederea și echilibrul.
Pe de altă parte din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei și din raportul de expertiză psihiatrică rezultă că aceasta este bolnavă psihic prezentând diagnosticul de T. schizoafectivă-episod actual mixt, nu este încadrată în muncă și nu are mijloace financiare de trai, fiind întreținută de sora ei. De asemenea, reclamanta găzduiește la domiciliul ei bărbați cu care întreține reșlații intime, iar în momentul în care se plictisește de aceștia îi reclamă la poliție. A. nu gătește, este o persoană destul de impulsivă aspect constatat chiar de către instanța de judecată cu ocazia soluționării cauzei.
Prin urmare, în speță instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune reîncredințarea minorei B. A. G. reclamantei, pe de o parte datorită faptului că nu au intervenit schimbări importante pentru ca interesul superior al minorei să impună reîncredințarea, iar pe de altă parte datorită stării de sănătate a reclamantei care nu îi permite acesteia să ia decizii importante în ceea ce privește creșterea și educarea minorei.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins cererea reclamantei privind reîncredințarea către aceasta a minorei B. A. G., ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, instanța a reținut că aceasta este o cerere accesorie celei care are ca obiect reîncredințarea și având în vedere că a fost respins capătul de cerere principal a fost respins ca nefondat și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acesteia, în considerarea stării sale de sănătate care nu îi permite să se angajeze și să obțină venituri.
Fundamentul obligației de întreținere dintre foștii soți se găsește în regulile de conviețuire socială.
Astfel, potrivit art.86 din Codul familiei, obligația de întreținere există și între soți, în cazul în care unul dintre ei se află în nevoie, neavând putința unui câștig de muncă din cauza incapacității de a munci. Pentru ca persoana care pretinde pensie de întreținere în condițiile art.86 Cod familiei, să o poată obține, este necesar a face dovada că nu are putința unui câștig din muncă din cauza incapacității de a munci și că se află de asemenea în nevoie.
Incapacitatea trebuie dovedită cu act medico legal. În cauză reclamanta nu a probat incapacitatea de muncă și nu a făcut dovada stării de nevoie.
În acest sens instanța a reținut că instanța investită cu soluționarea cauzei a dispus efectuarea unei expertize privind capacitatea de muncă a reclamantei.
Deși reclamanta s-a prezentat la I. N. de M. L. „ M. M. aceasta a refuzat internarea în vedere efectuării expertizei privind stabilirea capacității de muncă, motivând în fața instanței că nu este necesară o astfel de internare.
Având în vedere poziția procesuală a reclamantei, în ședința publică din data de (...) instanța a revenit asupra probei încuviințate privind efectuarea unei expertize privind stabilirea capacității de muncă a reclamantei.
Este real că, din probele de la dosar rezultă că reclamanta suferă de tulburări psihiatrice și că din această cauză i-a fost refuzată cererea de continuare a practicii medicale, însă acest aspect nu poate duce automat la concluzia că aceasta este incapabilă de a practica altă meserie, în lipsa unei probe științifice care să confirme acest lucru.
Din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză, se apreciază astfel că nu sunt întrunite condițiile în care există obligația de întreținere între foștii soți.
Aprecierea stării de nevoie se face și în raport de nivelul de trai al fostului soț avut în timpul căsătoriei, însă nu este obligatorie asigurarea unui astfel de nivel de trai, în condițiile în care nu sunt întrunite cerințele privind condițiile în care există obligația de întreținere între foștii soți.
Cum reclamanta nu a făcut dovada incapacității de a munci, incapacitate care să fi survenit înainte sau în timpul căsătoriei, sau să fi intervenit în decurs de 1 an de la desfacerea căsătoriei și care să se datoreze unor împrejurări în legătură cu căsătoria, se apreciază că nu are dreptul la întreținere.
Prin decizia civilă nr . 1./(...) a T. C. s-a respins ca nefondat apelul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. dosar nr. (...) a J. C.-N., care a fost menținută în totul.
Apelanta a fost obligată să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Partea nemulțumită de o soluție trebuie ca prin calea de atac să evidențieze nemulțumirile sale fie cu privire la soluția pronunțat fie cu privire la modul în care s-a soluționat cererea.
Argumentele invocate de apelantă în cuprinsul motivelor sunt în mare parte străine de soluția instanței de fond raportat la pretențiile formulate de reclamantă.
R. apelantă, prin motivele formulate, nu a realizat o critică în mod concret a soluției instanței de fond cu privire la cererea de reîncredințare a minorului, nu a dovedit elemente concrete care să justifice aprecierea că situația avută în vedere la pronunțarea hotărârii nr. 8. s-a schimbat, fiind de natură aduce la modificarea acesteia.
Astfel primele două argumente nu au putut fi primite, iar relația de conviețuire de care vorbește apelanta nu sunt în strânsă legătură cu cererea de reîncredințare a minorei. A. privitor la starea sa în momentul emiterii acceptului său la încredințarea minorei nu poate fi cercetată în prezenta cauză raportat la obiectul cererii. De asemenea faptul că instanța de fond a reținut anumite aspecte în legătură cu dreptul de a profesa al apelantei nu justifică și nu sunt în strânsă legătură cu cererea de reîncredințare a minorei. M. privitoare la sancționarea IML B. și IML C. nu sunt critici privitoare la soluție, iar sancționarea în temeiul art. 108 este atributul suveran al instanței aceasta fiind singura să aprecieze oportunitatea luării unei astfel de măsuri.
Cererea de acordarea a unor despăgubiri apare ca fiind o cerere nouă și nu poate fi analizată în această fază de judecată.
Argumentele privitoare la cele reținute de instanță și grupate la punctele 7 și 8, 10 și 11 (prejudicii de imagine, nu este real că este întreținută de sora sa, nu s-au judecat plângerile formulate împotriva anchetelor sociale întocmite în cauză și instanța nu a dispus o contraexpertiză), nu au legătură cu cauza, iar dispoziția legală în vederea administrării expertizei sunt în sensul că este necesară o perioadă minimă de internare în vederea realizării unor investigații.
Criticile referitoare la anchetele sociale nu au fost apreciate întemeiate, instanța analizând aceste probe precum și raportul de expertiză medico-legală.
Criticile referitoare la faptul că nu s-a dispus o nouă expertiză sau o contraexpertiză nu sunt întemeiate raportat la poziția apelantei din partea instanței de fond care a refuzat internarea în vederea efectuării acesteia.
Împotriva soluției instanței de fond cu privire la cererea de obligare a intimatului la plata unei pensii de întreținere nu au fost formulate critici în mod concret iar motive de ordine publică care să ducă la aprecierea nelegalității soluției instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere nu sunt incidente în cauză.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 296
C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul.
Intimatul a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător.
Apelanta este parte căzută în pretenții ca urmare a respingerii apelului, însă suma solicitată de intimat cu titlul de cheltuieli de judecată raportat la conținutul concret al muncii prestate de avocat limitat la redactarea unei întâmpinări și complexitatea cauzei, apare ca fiind exagerată și posibil cauzatoare de prejudicii.
Instanța a apreciat că suma de 500 lei este rezonabilă și poate fi pusă în sarcina apelantei cu titlu de cheltuieli de judecată motiv pentru care în temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat-o pe apelantă să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul.
Prin recursul declarat de reclamantă , aceasta nu a formulat o solicitare explicită referitoare la modul în care solicită modificarea hotărârii pronunțate în apel și nici nu a indicat motivele de nelegalitate ale deciziei.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că își îndeplinește obligația de întreținere față de minoră, convenind cu pârâtul ca în contul sumei stabilite cu titlu de pensie de întreținere să trimită colete și scrisori.
R. a invocat încălcarea prevederilor art. 2 alin. 3, art. 17 și art. 34 din Legea nr. 272/2004, constând în lipsa de intervenție a autorităților abilitate în protecția copilului și a instanțelor din Elveția și R., în cadrul derulării legăturilor personale dintre ea și minoră.
Reîncredințarea minorei A. G. la vârsta de 6 ani pârâtului s-a produs dintr-o eroare judiciară, cu încălcarea art. 44 din Codul familiei, arătând că anterior reîncredințării copilul a beneficiat de cele mai bune condiții, reclamanta veghind asupra stării de sănătate și asigurându-i condiții optime de creștere și educare.
Apreciază că minora este marcată de atitudinea jandarmilor, a tatălui, a mamei vitrege și a surorilor, iar interdicția în urma căreia nu mai poate lua legătura cu copilul este nefondată.
Chiar dacă aparent, cu ocazia întrevederilor realizate pe internet copilul pare bine integrat în familia pârâtului din Elveția, reclamanta apreciază că atitudinea copilului este cea a unui minor timorat, supus.
Privitor la acuzele nefondate asupra pericolului pe care îl prezintă pentru copil, reclamanta arată că nu există în contra sa nicio plângere și nicio acuză care să justifice aceste acuzații.
R. invocă încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 1, 5 Cod proc.civ., arătând că nu există nicio dispoziție legală în baza căreia să fie obligată să se interneze pentru o primă expertiză psihiatrică medico-legală.
R. aduce critici la adresa expertizei medico-legale psihiatrice, în baza căreia a fost diagnosticată cu boală psihotică, nu a avut nicio tentativă de suicid, nu se află în evidența niciunui serviciu psihiatric, nu urmează tratament și nici nu se prezintă în mod regulat la consultații psihiatrice. Cele două internări din cursul anului 2005 s-au făcut cu forța, fiind privată de libertate.
Din cunoștințele sale, pârâtul nu mai lucrează la instituția L., dar totuși mai realizează venituri.
Nu există nici un document care să ateste că este incapabilă să lucreze ca medic, iar reclamanta întreprinde demersuri pentru a se integra socio- profesional: în perioada 2008-2009 a urmat cursurile Facultății de L., din 2010 a început studii post universitare în domeniul medical, este înregistrată la F. de muncă și înscrisă pe site-uri cu locuri de muncă.
Referitor la caracterul său moral, reclamanta arată că acesta poate fi dovedit prin cazierul fără pată, nu se hazardează în orice gen de relații, iar pe cei doi bărbați care au dat relații despre ea, i-a întâlnit în baza unor anunțuri date la ziar.
R. invocă încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a D.urilor Omului și art. 25 alin. 1 și 2 din Declarația Universală a D.urilor Omului, fără însă a detalia în ce anume, concret, constă încălcarea acestor dispoziții raportat la persoana sa.
În finalul declarației de recurs, reclamanta solicită conferirea statutului de persoană abuzată în drepturi și emoțional, reconsiderarea plângerilor împotriva anchetelor sociale și refacerea raportului de expertiză medico-legală, de către Comisia superioară de expertiză medico-legală.
Prin recursul declarat de pârât, acesta a solicitat modificarea deciziei înparte, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în totalitate.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prin decizia pronunțată în apel, în urma respingerii apelului reclamantei, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, onorariul avocațial fiind redus la suma de 500 lei, apreciată de instanță ca rezonabilă.
Reducerea cuantumului onorariului avocațial s-a dispus fără să fi fost solicitată și fără a fi pusă în discuția părților.
Recurentul apreciază că raportat la motivare, hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât reprezentanta pârâtului s-a prezentat în instanță, a susținut apărări față de apelul reclamantei, astfel încât arătarea de către instanță că apărarea a fost limitată la redactarea unei întâmpinări este incompletă și falsă, contradictorie și străină de natura pricinii.
Cenzurarea unui onorariu, fără a pune în discuție aspectele care au determinat reducerea, constituie o încălcare a dreptului la apărare, cauzatoare de prejudicii, părții reprezentate de avocat.
Onorariul a fost stabilit conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat, care include timpul și volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit, dificultatea cauzei, importanța intereselor în cauză, notorietatea, titlul, experiența și reputația avocatului, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat.
În concret, munca avocatului a constat în legătura permanentă cu clientul aflat în străinătate, monitorizarea dosarului pentru a putea fi studiat, studierea dosarului la arhivă, redactarea întâmpinării și prezentarea la dezbateri.
Prin reducerea onorariului se încalcă dreptul recurentului de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală, și nu a generat procesul.
Prin hotărârea pronunțată instanța nu a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză.
Potrivit Statutului profesiei de avocat, reclamațiile privind onorariile se soluționează de către decanul baroului, deciziile acestuia putând fi atacate la C. baroului, iar apoi la C. U.
Stabilirea onorariului de 500 lei este lipsită de orice fundament și demonstrează o lipsă de apreciere în privința calității și activității depuse de avocat, onorariul de 500 lei fiind apreciat ca un onorariu acordat din oficiu în cauzele de admitere a cererii de ajutor public judiciar.
În speță, instanța nu numai că nu a pus în discuția părților invocarea di oficiu a art. 274 alin. 3 Cod proc.civ., dar nici nu a analizat toate aspectele legate de cauză, limitându-se doar la o parte din activitatea avocațială depusă în cauză.
Prin întâmpinările formulate (f. 23), reclamanta a arătat că lasă la aprecierea instanței cuantumul onorariului pârâtului, iar pârâtul (f. 26-29), a solicitat respingerea recursului a nefondat, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a arătat că reclamanta critică decizia doar sub aspectul netemeiniciei, prezentând argumente care exced obiectului cauzei deduse judecății, solicitând respingerea recursului.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea
urmează să le respingă pentru următoarele considerente :
La termenul de judecată din (...) instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității motivelor din recursul declarat de reclamantă, care privesc netemeinicia deciziei pronunțate în apel, precum și excepția inadmisibilității recursului declarat de pârât, sub aspectul contestării reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată în apel.l. Recursul reclamantei.
Singurele motive care pot fi circumscrise celor de nelegalitate potrivit cerinței art. 304 Cod proc.civ., sunt cele care privesc încălcarea disp. art. 2 alin.
3, art. 17, art. 34 din Legea nr. 272/2004, art. 129 alin. 1 și 5 Cod proc.civ., de către instanță și încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a D.urilor Omului și art. 25 alin. 1 și 2 din Declarația Universală a D.urilor Omului.
Toate celelalte motive privesc fie netemeinicia hotărârii, fie vizează aspecte total străine de obiectul litigiului - reîncredințarea minorei spre creștere și educare. Cea mai elocventă dovadă o constituie solicitările formulate la finalul declarației de recurs de către reclamantă: conferirea statutului de persoană abuzată în drepturi și emoțional, reconsiderarea plângerilor împotriva anchetelor sociale și refacerea raportului de expertiză medico-legală, de către Comisia superioară de expertiză medico-legală.
M.ivul referitor la încălcarea art. 2 alin. 3, art. 17, art. 34 din Legea nr.
272/2004 nu este întemeiat .
Din probațiunea administrată în fața primei instanțe - ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului - minora, încredințată în prezent spre creștere și educare pârâtului, locuiește împreună cu tatăl său, și noua sa familie - actuala soție și cele două fiice ale aceesteia - în Elveția, beneficiind de condiții optime de creștere și dezvoltare armonioasă.
R., pe de altă parte, suferă de o boală psihică, nu lucrează, nu realizează venituri proprii, fiind întreținută de membrii familiei ei și locuiește într-o locuință care nu oferă condiții prielnice pentru dezvoltarea corespunzătoare a unui copil.
Art. 17 din Legea nr. 272/2004 reglementează dreptul copilului de a întreține relații personale și contacte directe cu părinții care locuiesc în state diferite, or, în speță, această prevedere nu este incidentă, întrucât, pe de o parte, obiectul litigiului îl constituie reîncredințarea copilului reclamantei, nu reglementarea legăturilor personale cu copilul, iar pe de altă parte, în Elveția s-a pronunțat de către judecătorul de pace O. din (...), prin care reclamantei i s-a aplicat o interdicție de a se apropia de școala unde învață minora A. G.
Art. 34 din Legea nr. 272/2004 nu este incident în cauză, întrucât privește atribuția serviciului public de asistență socială pentru depistarea precoce a situațiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinții săi, ceea ce nu e cazul în speță.
M.ivul vizând încălcarea art. 129 alin. 1 și 5 Cod proc.civ., este absolut nefondat în condițiile în care în fața instanței de apel reclamanta nu s-a prezentat, iar instanța a pus în discuție solicitarea formulată prin motivele de apel - aceea de efectuare a unei noi expertize medico-legale. În lipsa reclamantei și coroborat cu întregul conținut al dosarului primei instanțe, din care rezultăcă pe de o parte, reclamanta refuză internarea, iar pe de altă parte, expertiza medico-legală nu poate fi efectuată decât prin internarea pacientului, în mod corect instanța de apel a respins cererea în probațiune.
Alte cereri în probațiune nu s-au formulat, iar teza finală a aliniatului 5 din art. 129 Cod proc.civ. - judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc - nu era incidentă în cauză, probatoriul administrat fiind suficient și concludent pentru soluționarea cauzei.
M.ivul de recurs vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva dispozițiilor internaționale ratificate de R. nu este, de asemenea, întemeiat, întrucât reclamanta s-a putut adresa instanței de judecată, a putut formula cereri în probațiune asupra cărora instanța s-a pronunțat, în cauză s-au efectuat anchete sociale la domiciliile ambilor părinți, s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, s-au audiat martori, din tot parcursul derulării procedurii reieșind că reclamanta a beneficiat de un proces echitabil în judecarea acțiunii având ca obiect reîncredințarea minorei B. A. G.
De altfel, reclamanta nici nu a indicat concret motivele pentru care dreptul său la un proces echitabil a fost îngrădit.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins, ca nefundat pe aceste aspecte de nelegalitate și ca inadmisibil pe aspectele de netemeinicie și al cererilor noi formulate în recurs.
2. Recursul pârâtului.
Prin calea de atac promovată de pârât, acesta critică măsura dispusă de instanța de apel, de reducere a cuantumului onorariului avocatului ales din următoarele perspective:
- reducerea nu a fost solicitată de partea adversă;
- diminuarea nu a fost pusă în discuția părților în privința aspectelor care, în opinia instanței de apel, au determinat reducerea, constituind o încălcare a dreptului la apărare;
- în speță, reducerea nu era justificată raportat la faptul că onorariul a fost stabilit conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat, care include timpul și volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit, dificultatea cauzei, importanța intereselor în cauză, notorietatea, titlul, experiența și reputația avocatului, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat. Prin reducerea onorariului la suma de 500 lei, acesta este apreciat ca un onorariu acordat din oficiu în cauzele de admitere a cererii de ajutor public judiciar.
Se pune problema raportat la cele trei aspecte arătate, dacă cenzurarea onorariului avocatial acordat de instanța de apel este o problemă de legalitate sau de temeinicie, respectiv dacă se încadrează sau nu în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. pr.civ., iar în cazul în care critica este una de legalitate, cheltuielile de judecată au fost sau nu corect stabilite de instanta de apel raportat la dispozitiile art. 274 alin. 3 C. pr.civ.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr.civ., „ judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Din dispoziția legală evocată reiese că majorarea sau diminuarea onorariilor avocaților, cu respectarea celorlalte cerințe, constituie un drept al judecătorului.
A. sintagmă, în opinia instanței, se interpretează în sensul că judecătorul, în baza aprecierii proprii asupra cuantumului onorariului, raportat la valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, poate să dispună majorarea, sau după caz, diminuarea, fără ca aceasta să fie, pe de o parte, solicitată de partea adversă,iar pe de altă parte, pusă în discuția contradictorie a părților, iar odată dispusă majorarea sau diminuarea, motivat și cu respectarea condițiilor prev. de art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. (adică, nu discreționar), nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare.
Nu există instituită o practică judiciară constantă și (cvasi)unanim respectată de părți, reprezentanții acestora și chiar instanța de judecată, în privința momentului la care se depune dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Este deopotrivă agreată practica de a se depune chitanța ce atestă plata onorariului atât odată cu promovarea acțiunii sau căii de atac, a întâmpinării, a cererii reconvenționale, de intervenție, etc, adică la debutul fazei procesuale, precum și cea de depunere a chitanței la dosar la ultimul termen de judecată, odată cu formularea concluziilor asupra fondului cauzei, sau chiar - și aceasta în cele mai multe situații, cum este și cea din speță - după terminarea pledoariei.
În această din urmă situație, practicată cel mai frecvent, potrivit cutumei judiciare, pe de o parte, partea adversă nici nu ia la cunoștință, în cele mai multe situații, cuantumul onorariului, iar, pe de altă parte, nici instanța nu mai are posibilitatea să pună în discuție eventualitatea majorării sau diminuării onorariului, întrucât faza cercetării judecătorești este încheiată.
Însă, potrivit celor anterior arătate, raportat strict la textul legal care conferă judecătorului dreptul de a reduce sau a majora cuantumul onorariului - art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. - cu respectarea condițiilor acestui text, curtea apreciază că majorarea sau diminuarea nu trebuie nici solicitată de partea adversă și nici pusă în discuția părților. D. la apărare nu este încălcat, întrucât dispoziția de majorare sau diminuare este conferită judecătorului, acesta apreciind în raport de criteriile legale: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civ. au făcut și obiectul controlului de constituționalitate .
Prin nr. 184 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 29 martie 2006, s-a statuat că dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă nu sunt contrare prevederilor art. 24, 44 și 136 din Constituție.
De asemenea, prin nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Curtea Constituțională a stabilit că rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., prin decizia nr.
492/(...), în sensul respingerii.
Reiese din cele statuate de Curtea Constituțională că diminuarea cuantumului onorariului avocațial, constituie o prerogativă a judecătorului, pe acre o exercită în momentul deliberării asupra cheltuielilor de judecată.
Exercitarea acestei prerogative, nu încalcă art. 6 din Convenția Europeană a D.urilor omului, din perspectiva egalității armelor ca și garanție privitoare la desfășurarea procesului în mod echitabil.
Principiul egalității armelor privește numai modul în care sunt tratate părțile ca „ adversare";, nefiind aplicabil în raporturile dintre părți și tribunal. Or, prerogativa majorării sau diminuării cuantumului onorariului avocațial aparține , potrivit art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., instanței.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a D.urilor
Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În ce privește cel de al treilea motiv, referitor la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, acesta nu se încadrează în cele prev. de art. 304 pct. 5 sau 9 C.pr.civ., nefiind vorba de greșita aplicare a unor norme de drept procesual sau substanțial, ci de o apreciere a probelor.
Se solicită instanței de recurs, prin cel de al treilea motiv, reevaluarea probelor, respectiv aprecierea asupra împrejurării dacă munca avocatului era suficientă, raportat la volumul și complexitatea dosarului si activitatea depusă în concret pentru a justifica onorariul încasat în cuantum de 5270 lei.
Or, o atare apreciere constituie un aspect de netemeinicie în raport de care, la termenul de judecată din (...), curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului pârâtului.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele vizând faptul că diminuarea onorariului avocațial nu a fost solicitată de reclamantă și că aceasta nu a fost pusă în discuția părților, sunt nefondate, iar motivul vizând faptul că reducerea este nejustificată este inadmisibil, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins.
Cheltuielile de judecată solicitate și dovedite în recurs de către pârât sunt în cuantum de 5270 lei (f. 40).
În baza art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., la termenul de judecată din (...) instanța a pus în discuția reprezentantei pârâtului împrejurarea dacă acest cuantum se justifică raportat la complexitatea muncii îndeplinite.
În temeiul art. 274 alin. 3 Cod proc.civ., curtea va micșora acest onorariu la suma de 500 lei apreciind că cea de 5270 lei este nepotrivit de mare față de criteriul legal al complexității muncii îndeplinite de avocat, astfel:
Așa cum rezultă din conținutul recursului declarat de reclamantă și cum s- a arătat și în prezentele considerente, calea de atac promovată de pârâtă, în cea mai mare parte, este inadmisibilă, aspect care, reprezentanta pârâtului, cu pregătire juridică și experiență practică, a putut să-l ia la cunoștință încă de la data la care motivele recursului au fost comunicate pârâtului - (...) (f 21).
De altfel, reprezentanta pârâtului a și invocat acest aspect, chiar la debutul întâmpinării (f. 26).
Prin urmare, apărarea față de recursul promovat de reclamantă se impunea a se rezuma la cele trei motive de nelegalitate analizate și în cadrul prezentelor considerente.
Reprezentanta pârâtului a arătat că modul de manifestare al reclamantei în cursul ședinței de judecată contribuie la accentuarea gradului de dificultate a cauzei nu este întemeiată, însă, contactul cu oamenii, cu personalități diferite, comportamente și moduri de manifestare diverse, constituie un specific al activității desfășurate de avocați, prin natura muncii lor. În plus, în cauză, reclamanta nu a fost prezentă în instanță nici la judecarea apelului și nici a recursului, astfel încât, temerea reprezentantei pârâtului în privința unordezbateri ample, solicitante și obositoare , extinse pe o durată de timp excesivă, s-a dovedit a fi nefondată.
Prin urmare, munca îndeplinită de avocat în prezenta cauză a constituit-o redactarea propriului recurs, pentru care la termenul de judecată din (...) reprezentanta pârâtului a arătat explicit că nu solicită cheltuieli de judecată; redactarea întâmpinării la recursul declarat de reclamantă, inadmisibil în cea mai mare parte, potrivit celor anterior arătate; prezența în instanță la termenul de judecată din (...) când cauza s-a și judecat și depunerea la dosar a unor decizii de speță, pentru data de (...), pentru când a fost amânată pronunțarea.
Valoarea pricinii, ca și criteriu legal ce poate fi luat în considerare de judecător la aprecierea cuantumului onorariului nu poate fi incident în prezenta cauză, întrucât prezentul litigiu nu este unul patrimonial, evaluabil în bani.
Obiectul litigiului îl constituie reîncredințarea minorei B. A. G. în vârstă de
10 ani, încredințată în prezent spre creștere și educare pârâtului, care, potrivit probelor administrate, îi oferă condiții optime pentru creștere și dezvoltare.
Interesul superior al unui copil nu poate fi supus unei evaluări, pentru a da eficiență sintagmei „valoarea pricinii";, nu poate fi cuprins într-o marjă de evaluare, fiind mai presus de orice apreciere patrimonială.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1, art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta C. C. I. și pârâtul B. G. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 15 februarie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurenta C. C. I. să plătească intimatului B. G. M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C. V. A.-T. N. C. M. CONȚ M. L.T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: D. Tatu, A.S.Seleșiu
| ← Decizia civilă nr. 1222/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 2806/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
