Decizia civilă nr. 5117/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Decizii civile - minori și familie - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. C. NR. 5117/R/2012

Ședința publică din 14 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ J.ECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. G. : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul D. S. I., împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. D., având ca obiect partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, domnul avocat C. H., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, precum și reprezentantul reclamantei intimate, domnul avocat R.

M., care depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare, lipsă fiind părțile personal.

P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul D. S. I., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 1.760,65 lei și timbre judiciare mobile în valoare de 5 lei, conform mențiunilor de pe citația pe care pârâtul recurent a primit-o pentru prezentul termen de judecată.

Curtea constată că recursul este legal timbrat.

În temeiul art. 305 C., reprezentantul pârâtului recurent solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și, totodată, arată că, pentru dovedirea pasivului succesoral, depune la dosar xerocopii de pe următoarele înscrisuri: certificatul de deces privind pe numitul D. C., tatăl pârâtului recurent; Proiectul nr. (...) întocmit de S. P. C. S. J 2., CUI 17843696 B., privind mansardarea casei și a garajului, beneficiari fiind D. P., D. I. și Roman F., precum și fișa tehnică în vederea emiterii Acordului Unic pentru obținerea avizului sanitar; traducerea unui extras de cont din data de (...), deschis în Italia, la I. San P., pe numele pârâtului recurent D. S. I., și extrasul de cont nr. 004/(...), în limba italiană, eliberat de C. di R. del Veneto pe numele pârâtului recurent D. S. I., pentru suma de 10.000 E. (f. 19 - 37 din dosar), iar câte un exemplar din aceste înscrisuri le înmânează reprezentantului reclamantei intimate.

Având în vedere că nu s-a depus la dosar întâmpinare, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 C., reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar ". scrise";, din care un exemplar îl înmânează reprezentantului pârâtului recurent.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a studia actele care i-au fost comunicate azi de către reprezentantul pârâtului recurent.

Reprezentantul pârâtului recurent nu se opune solicitării reprezentantului reclamantei intimate.

Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului reclamantei intimate posibilitatea de a studia actele care i-au fost comunicate azi, și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a studia concluziile scrise formulate de reprezentantul reclamantei intimate.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, domnul avocat C. H., și reprezentantul reclamantei intimate, domnul avocat R. M., lipsă fiind părțile personal.

Având în vedere aspectele menționate de reprezentantul reclamantei intimate în concluziile scrise, care i-au fost comunicate azi, reprezentantul pârâtului recurent arată că s-ar impune amânarea cauzei pentru a depune la dosar și alte înscrisuri, respectiv C. privind imobilul etc., însă este peste puterile sale de a formula o cerere de amânare în acest sens, la prezentul termen de judecată, date fiind limitele prevăzute de art. 305, pentru administrarea probelor în recurs.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C., raportat la art. 137 alin. 1 C., invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, prin care se face trimitere la starea de fapt, la reanalizarea probatoriului administrat în cauză, la declarațiile martorilor ș.a.m.d. (a se vedea în acest sens paginile 4, 5 și 8 din memoriul de recurs), având în vedere că aceste motive de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 și

11 C., care au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000.

T., Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C., raportat la art. 137 alin. 1 C., coroborat cu art. 282 alin.1 C. și art. 299 alin. 1 C., , invocă excepția inadmisibilității acelor critici din memoriul de recurs, prin care se critică direct sentința fondului.

În temeiul art. 316 C., coroborat cu art. 294 alin. 1 C., Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii noi formulate în apel și reiterată în recurs, respectiv a cererii prin care pârâtul solicită a se constata că are o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor de împărțit, respectiv de 70%, în loc de 50%, motivat pe faptul că această cerere a fost formulată doar după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, prin concluziile puse pe fondul cauzei, iar mai apoi, prin memoriul de apel.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise privind cele trei excepții invocate, din oficiu, de către C.

Instanța aduce la cunoștința reprezentantului pârâtului recurent că nu va dispune amânarea pronunțării hotărârii în cauză, întrucât urmează Sărbătoarea Crăciunului și membri completului de judecată își vor lua câteva zile din concediul de odihnă.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca aceștia să se refere și la excepțiile invocate, din oficiu, de către C.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită respingerea celor trei excepții de inadmisibilitate parțială a motivelor de recurs invocate, din oficiu, de către C. A. că prin recurs a invocat motive de nelegalitate a hotărârii pronunțate de către instanța de apel și nu motive de netemeinicie a acestei hotărâri. De asemenea, arată că susținerile pârâtului apelant în sensul că înainte de încheierea căsătoriei, acesta a achiziționat o parte din materialele de construcții, au fost respinse de către instanța de apel, pentru că nu au fost dovedite, însă in-stanța de fond a înlăturat aceste chestiuni pe motiv că nu valoarea imobilului este în discuție, ci valoarea cotelor părți devălmașe.

Având în vedere aspectele anterior menționate, reprezentantul pârâtului recurent apreciază că atât hotărârea instanței de fond, cât și hotărârea instanței de apel sunt nelegale.

De asemenea, reprezentantul pârâtului recurent arată că în hotărârea instanței de fond se arată doar ceea ce trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată și nu avem descrisă modalitatea de formă a cererii de chemare în judecată, iar în sentința prin care a fost soluționată acțiunea introductivă de instanță, la pct. III, instanța menționează că ambele părți, recunosc împrejurarea că valoarea construcției este mult mai mare și "se compune așa cum arată pârâtul din valoarea materialelor avute înainte de căsătorie cât și din investiții ulterioare efectuate în timpul căsătoriei dar cu bani împrumutați";, deci se deduce că reclamanta recunoaște acele bunuri, constând în materiale de construcții, pe care pârâtul a susținut că le avea înainte de căsătorie.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, reprezentantul pârâtului recurent arată că nu apare un petit nou în apel și implicit în recurs, deoarece pârâtul nu a solicitat a se constata că are o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, ci a solicitat a se constata calitatea de bunuri proprii a materialelor de construcții pe care acesta le-a avut înainte de căsătorie.

De asemenea, arată că apelul pârâtului a fost alambicat formulat de către colegul său, domnul avocat C. F., însă nu există nici o cerere nouă formulată în apel și implicit în recurs. T., arată că este posibil să fie vorba de o eroare, pentru că pârâtul nu a solicitat să se constate că are o cotă de contribuție de 70 % la dobândirea bunurilor comune, ci reclamanta a solicitat aceasta prin precizarea de acțiune.

De asemenea, reprezentantul pârâtului recurent arată că motivele de apel trebuiau să fie formulate până la primul termen de judecată, astfel încât, Curtea nu poate lua în considerare acea "precizare"; ca fiind o cerere nouă formulată pentru prima dată în apel și implicit în recurs și, totodată, arată că la stabilirea valorii bunurilor supuse partajului, în primul rând instanța trebuia să stabilească care sunt bunurile proprii ale părților și care sunt bunurile comune ale acestora, apoi să stabilească valoarea totală a bunurilor și din această valoare să scadă valoarea bunurilor proprii. De asemenea, arată că instanța de apel putea să aibă în vedere doar aspectele arătate în apel și pentru că nu a avut în vedere doar aceste aspecte, consideră că instanța de apel nu a soluționat cauza pe fond.

Referitor la art. 129 C., reprezentantul pârâtului recurent arată că instanța de apel avea obligația de a face o aplicare a dreptului în prezenta cauză, având în vedere că părțile sunt dintr-o zonă a Maramureșului istoric, unde înțelegerile dintre oameni nu se fac în baza unor acte, motiv pentru care, în prezenta cauză,adevărul putea fi aflat doar prin administrarea unor probe testimoniale și prin interogatoriile părților. T., arată că proba cu interogatoriul este inadmisibilă în recurs, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 305 C. în recurs poate fi administrată doar proba cu înscrisuri.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat și, totodată, arată că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că instanța de apel s-a pronunțat pe altceva decât pe ceea ce s-a cerut, respectiv a luat de bune considerentele hotărârii instanței de fond și a avut în vedere că pârâtul a cerut o cotă mai mare, însă acesta nu a formulat o astfel de cerere. De asemenea, arată că hotărârea instanței de apel se impune a fi desființată având în vedere prevederile art. 261 pct. 5 C., neexistând o motivare efectivă, precum și prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Reprezentantul pârâtului recurent învederează instanței că părțile au arătat că au avut un imobil, nu o cotă devălmașă, pentru că părțile nici nu cunosc acest termen.

În concluzie, reprezentantul pârâtului recurent, în temeiul art. 304 pct. 9

C., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că hotărârea instanței de apel este nemotivată și se impune administrarea de probe în cauză. T., arată că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 32/1954, respectiv imposibilitatea reconstituirii probelor.

În ceea ce privește pasivul succesoral, reprezentantul pârâtului recurent solicită instanței de recurs să observe că sunt probe la dosar, nu așa cum a spus instanța de apel.

Reprezentantul pârâtului recurent arată că solicită cheltuieli de judecată în situația în care, până la sfârșitul dezbaterilor, poate depune dovezi la dosar, dacă nu, arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită admiterea celor trei excepții de inadmisibilitate parțială a motivelor de recurs invocate, din oficiu, de către Curte și, totodată, solicită instanței să aibă în vedere motivarea cererii reconvenționale făcută de pârâtul recurent, ca și o contribuție suplimentară a contribuției sale la masa bunurilor de împărțit. De asemenea, arată că s-a solicitat a se stabili exact, cu petite, solicitarea de către fiecare parte litigantă. T., arată că distinsul său coleg, care a formulat și redactat apelul pârâtului, a formulat un apel pe care nici el nu l-a înțeles.

În concluzie, reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului declarat de pârât și menținerea hotărârii Tribunalului Maramureș, având în vedere că nu există motive de casare a hotărârii atacate, iar susținerea colegului său în sensul că este imperios necesar a se administra proba cu interogatoriul părților nu poate fi admisă întrucât această probă cu interogatoriul nu s-a solicitat în fața instanței de fond.

De asemenea, reprezentantul reclamantei intimate solicită ca înscrisurile care au fost depuse azi la dosar de către reprezentantul pârâtului recurent și care i-au fost comunicate, să nu fie avute în vedere de către instanță, deoarece aceste înscrisuri nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 1.500 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.

În replică, reprezentantul pârâtului recurent arată că înscrisurile pe care le-a depus azi în fața instanței sunt certificate pentru conformitate cu originalul,însă pe copiile care au fost comunicate colegului său a omis să scrie "pentru conformitate cu originalul";.

Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar xerocopii de pe chitanțele din (...) și (...), care atestă plata onorariului de avocat în sumă de

3.720 lei și solicită obligarea reclamantei la plata acestor cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentinț a c iv il ă n r. 1257/(...), pronunț ată de J. V. de Sus î n dos ar nr. (...), s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă M. D. împotriva paratului-reclamant D. S.-I. și a admis în parte cererea reconvenționalăformulată de pârâtul-reclamant D. S.-I., împotriva reclamantei-pârâte M. D.

S-a constatat ca valoarea totală a bunurilor de împărțit este de 194.600 lei.

S-a constatat că părțile au câte o cotă de ½ din masa partajabilă, fiecăruia revenindu-i bunuri în valoare de 97.300 lei.

S-a dispus ieșirea din indiviziune și a atribuit pârâtului - reclamant în deplină proprietate și liniștită posesie casa de locuit situată în B., str. M. nr.

19/A, escavatorul în valoare de 20.500 lei, scuterul în valoare de 1600 lei, betoniera în valoare de 2500 lei.

I s-a atribuit reclamantei - pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie furgonul în valoare de 6000 lei, iar pentru egalizarea loturilor a obligat pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâta a sultei în valoare de 91.300,00 lei.

A fost obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de

397,50 lei cheltuieli de judecată, compensând restul cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut înconsiderentele sentinței următoarele:

„Valoarea totală a masei partajabile este de 194.600,00 lei, si se compune din următoarele bunuri: casa cu doua nivele si mansarda, neterminată in valoare de 164.000 lei, un escavator de 20.500 lei, un scuter de 1600 lei, o betoniera de

2500 lei, un furgon de 1500 euro (6000 lei). In ceea ce privește masa bunurilor de împărțit instanța a avut in vedere cele ce urmează:

Cu privire la construcție , ambele părți au recunoscut si s-a consemnat in scris in interogatoriul paratului (filele 100-103) ca s-a edificat împreună, partea din construcție in valoare de 164.000 lei, recunoscându-se implicit ca valoarea acestei construcții este mult mai mare si se compune așa cum arata paratul din valoarea materialelor avute înainte de căsătorie cit si din investiții ulterioare efectuate in timpul căsătoriei dar cu bani împrumutați. S-a apreciat ca irelevante contribuțiile paratului avute înainte de căsătorie cât si investițiile ulterioare, atâta timp cit părțile au stabilit contribuția comuna este de 164.000 lei si tot ambele părți au solicitat atribuirea in natura a imobilului paratului, care deci urmează a profita atât de investițiile făcute înainte de căsătorie cit si după căsătorie dar cu bani împrumutați. In ceia ce privește celelalte bunuri mobile arătate de reclamanta in acțiunea introductiva cit si in precizările ulterioare nu s-au dovedit decât escavatorul, scuterul, betoniera si furgonul, instanța a avut in vedere valorile arătate de expert si nu de părți care fie le maximizează fie leminimalizează. M. audiați in cauza Ștetcu G., Timiș Ștefan, Ștetcu C. Iosif, au declarat doar de pretinsele contribuții ale tatălui reclamantei, fără a cunoaște proveniența banilor. Cu privire la aceste contribuții, instanța nu le-a exclus insa principial ajutorul dat de părinții unui sau altuia din soți este considerat dat in folosul căsătoriei si nu al unuia din soți, cu excepția fiind situația in care in mod expres se precizează ca ajutorul este dat numai in considerația unuia din soți. Si in acest caz aceasta situație de excepție trebuie dovedita si părțile nu au făcut-o. S-a mai avut in vedere faptul căci chiar daca ar fi fost dovedită destinația expresa a ajutorului, daca aceasta ar putea fi luat in considerare atâta timp cit părinții nu fac si o cerere de intervenție in interesul acelui soț, in dosar. Toate aceste ajutoare sunt considerate de doctrina si practica judiciara ca si prestații voluntare care nu sunt supuse repetițiunii, astfel ca instanța nu le-a putut avea in vedere aceste ajutoare ca o contribuție proprie a vreunui din soți. M. propuși de parat: I. I., C. M. si K. M. declara de asemenea despre pretinsa contribuție a paratului prin primirea de către acesta a unei sume rezultate dintr- o sulta, ca unele prestații ale tatălui reclamantei au fost plătite de părți, de unele împrumuturi luate de părți, împrejurări de fapt care nu duc la o contribuție mai mare a paratului, pentru ca ele profita totuși lui, urmând ca imobilul sa-i fie atribuit in natura. Cu privire la celelalte bunuri mobile, pe care instanța nu le-a luat in considerare, reclamanta doar le-a enumerat in acțiune si precizările ulterioare fără a dovedi existenta lor si faptul ca au rămas in posesiunea paratului, paratul negând existenta lor iar in ceea ce privește cadourile de nunta arata ca bunurile sunt uzate si fără valoare.

Instanța a constatat că părțile au câte o cotă de 1/2 din masa partajabilă, fiecăruia revenindu-i bunuri în valoare de 97.300 lei.

In ceia ce privește cota de contribuție, ambele părți au dovedit ca au lucrat si realizat venituri, fără a se putea stabili o contribuție mult mai mare pentru vreunul dintre soți. S-a dispus ieșirea din indiviziune.

În ceea ce privește formarea și atribuirea loturilor, în temeiul art. 673/9 C., instanța a ținut cont la atribuirea imobilului de faptul că bunul imobil aflat în litigiu a fost construit pe terenul paratului, ca acesta are si contribuții personale in edificarea lui cit si a faptului ca ambele părți au căzut de acord sa-i fie atribuit in natura paratului .

Având în vedere această situație de fapt, instanța a atribuit pârâtului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construit in B. str. M. nr. 19/A. A atribuit pârâtului în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile mobile: escavatorul, scuterul, si betoniera . Reclamantei i-a atribuit furgonul in valoare de 6000 lei ( 1500 euro)înstrăinat de aceasta după despărțirea in fapt a părților.

Pentru egalizarea loturilor, în temeiul art. 673/10 alin. 4 C., a obliga pârâtul la plata către reclamanta a sultei";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ap el, în ter men leg al, p âr âtul D. S. I. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii introductive de instanță numai în limitele apărărilor formulate de către apelant, admiterea capătului de cerere reconvențional, așa cum a fost formulat și susținut ocazionat de dezbaterea fondului.

În motivare se arată că instanța de fond a admis în parte cererea principală, precum și în parte cererea reconvențională. Dacă privitor la cererea principală lucrurile par în ordine, cât privește cererea reconvențională cu toate că o admite în parte dispozitivul nu cuprinde nici un bun din cele enumerate de apelant, existând o contradicție între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia. Celelalte aspecte pot privi cel mult apărările din întâmpinare și nu pot fi confundate cu petitele reconvenționale.

Instanța de judecată a greșit, în primul rând, legat de modul în care a stabilit cota de participare a apelantului și a fostei soții la achiziționarea bunurilor - respectiv casa de locuit. I. prin chiar cererea introductivă de instanță a arătat că apelantul a avut achiziționate anterior căsătoriei materialele de construcție, respectiv 3. de bolțari și 100 coli de ondulin, pe care le-a apreciat la o valoare de cel puțin 6000 lei. A.antul a mai avut o contribuție proprie reprezentantă de cei 15.000 euro primiți de la o soră de-a sa pentru partea cuvenită din moștenirea tatălui lor. Făcând un calcul simplu ar rezulta că apelantul are o contribuție proprie de 40,88%, numai diferența formând obiectul partajului, apelantului revenindu-i 70,44% din construcție. Cât privesc susținerile reclamantei legate de un eventual ajutor primit de la părinții ei, instanța a reținut în mod corect că acela, chiar dacă există, nu poate fi supus repetițiunii fiind vorba de obligații naturale (nu voluntare cum din eroare a trecut instanța f.3 rând 28). Toate cele mai de sus apelantul apreciază că le-a dovedit cu martori și acte, susținerea instanței că nu ar fi administra probe fiind greșită.

Față de cele de mai sus, nu vede motivul pentru care instanța nu a reținut contribuția sa proprie, contribuție care îi mărește cota de clădire. T. instanței nu pot fi reținute ca argumente îndestulătoare pentru a-i justifica soluția.

Instanța de judecată a soluționat greșit cererea apelantului a de include la partaj și pasivul reprezentat de împrumuturile pe care le-a contractat în timpul căsătoriei cu intimata. A. în condițiile în care a depus acte la dosar, acte din care rezultă că reclamanta avea cunoștință despre ele, în unele figurând și ea ca parte. De asemenea, au fost audiați martori care au confirmat cele susținute de către apelant. Modul de rezolvare era simplu prin plata de sulte, condiție în care intimata ar fi trebuit să-i plătească și nu apelantul.

Nici modul în care instanța include la partaj unele bunuri mobile nu este deasupra oricărei critici. Este adevărat că expertiza este chemată să lămurească valoarea lor atunci când părțile nu se înțeleg, dar când au destule facturi care arată o anumită valoare, iar expertul nu se referă decât la ce a văzut pe internet pentru bunuri similare concluziile acestuia sunt vădit neprofesioniste, oferta pieței privind un bun cu o anumită uzură, iar expertul nu face nicio referire în acest sens. După cum a arătat, este singura ocazie în care valoarea unor utilaje crește față de valoarea de factură, cel puțin în opinia expertului.

I. M. D. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În probațiune, consecutiv aducerii în discuția părților din oficiu a chestiunii suplimentării probațiunii, apelantul a depus extrase de cont datate de (...), (...), (...), (...) (fila33-36 dosar apel), în limba italiană și traducere, provenind de la C. de E., C. și F. V.

T ribun alul M ar amu r eș, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1./(...), pronunț ată în dos ar nr.

(...), a respins apelul declarat de apelantul D. S. I., împotriva sentinței civile nr.

1257/(...), pronunțată de J. V. de S.

Motivând decizia pronunțată, Tribunalul a reținut în considerentele acesteia,următoarele:

„Cu privire la bunurile mobile menționate în cererea de apel, în cauză a fost efectuată expertiza merceologică, expertiză care nu a fost contestată de către apelantul din prezenta cauză.

Susținerile referitoare la cererea reconvențională care nu ar fi fost admisă, nu pot fi primite întrucât instanța a partajat doar bunurile a căror existență și dobândire a proprietății în timpul căsătoriei a fost dovedită. Prin cererea reconvențională apelantul a solicitat introducerea în masa bunurilor de împărțit a scuterului, escavatorului, furgonului, bunuri care toate au fost împărțite prin sentința atacată.

Susținerile apelantului că anterior căsătoriei ar fi achiziționat o parte din materiale, respectiv 30 mc bolțari și 100 coli de ondulin nu au fost reținute în mod corect de către instanța de fond, întrucât nu au fost dovedite, nefiind dovedită nici contribuția proprie de 15.000 euro.

Din conținutul cererii de apel, chiar dacă nu se arată expres în petit, rezultă că apelantul invocă o cotă de contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor comune. Î., în fond a fost de acord cu cota de ½ contribuție fiecare soț, prin cererea reconvențională necontestând cota de contribuție la dobândirea bunurilor. Astfel, potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă nu se pot adăuga alte petite afară de cele solicitate la fond prin cererea introductivă sau reconvențională.

Nu poate fi reținut nici modul prin care instanța include la partaj unele bunuri mobile solicitate de către intimată. În cauză a fost efectuată o expertiză care lămurește aspectele cu privire la acele bunuri, inclusiv valoarea lor, facturile nefiind concludente, întrucât s-a avut în vedere prețul de piață și nu prețul de cumpărare, apelantul necontestând expertiza ordonată în cauză.

Referitor la datoriile comune ale soților și proporția rambursării, extrasele de cont depuse în apel, rezultă că în anul 2007 s-a contractat un credit la C. de E., F. și C. din Veneția, ambele părți figurând ca și debitori, că s-au achitat rate lunare de 468,19 E. în perioada 2007 - 2009 și că pe contul respectiv nr. 0., datoria a fost integral rambursată în 2009 (fila 36 dosar apel).

Nu s-a dovedit însă că apelantul a fost cel care a achitat exclusiv respectivele rate și de altfel acesta nu a formulat în fața primei instanțe o cerere de realizare a vreunui drept de creanță față de intimata D. (M.) D.

Raportat la considerentele de mai sus, apelul va fi respins conform dispozitivului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat să achite intimatei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța seria MM nr. 309 din (...) depusă în original la dosarul de apel";.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul D. S. I.,solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, așa cum a fost formulat.

În ceea ce privește solicitarea pârâtului, de constatare a caracterului de bun propriu a bunurilor mobile constând în 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de 15.000 E. proveniți din succesiune, recurentul solicită casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, pe motiv că în mod greșit instanța de apel a apreciat că această cerere este o cerere nouă în apel, și a respins-o ca inadmisibilă.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 129 C., ale art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, art. 312 lit. b C., art. 31 alin. 1 lit. a, b și f C.fam., art. 32 lit. b C.fam., art. 1143 și urm. din vechiul C.civ., art. 1203 C.civ.

În esență, recurentul a arătat că, toate considerentele avute în vedere de instanța de apel, atunci când a respins ca inadmisibilă cererea pârâtului apelant, de constatare a caracterului de bun propriu a bunurilor mobile constând în 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de 15.000 E. proveniți din succesiune, sunt eronate, în condițiile în care această cerere a pârâtului a fost greșit interpretată de către instanța de apel ca o cerere de constatare a unei cote de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme, încă de la început, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, pârâtul a cerut constatarea calității de bunuri proprii a bunurilor constând în 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de

15.000 E. proveniți din succesiune, cu consecința diminuării masei codevălmașă supuse partajului.

De esență, este diminuarea masei supusă partajului, și nu stabilirea unei cote mai mari de contribuție.

D. urmare, în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat asupra unui lucru ce nu s-a cerut, omițând să se pronunțe asupra unui petit esențial, hotărârea este nelegală, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare din cel puțin două perspective: instanța nu s-a pronunțat asupra unui petit

(necercetare a fondului); nepronunțându-se asupra unui petit, instanța de cenzură, în speță, instanța de recurs, este în imposibilitate, în mod obiectiv, de a analiza critica formulată în raport de hotărârea criticată.

Pe de altă parte, hotărârea este nelegală, întrucât instanța de apel constată că nu s-a dovedit petitul privind constatarea caracterului de bun propriu a bunurilor mobile constând în 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de 15.000

E. proveniți din succesiune, iar instanța fondului nu a analizat acest petit, în mod cu totul și cu totul eronat, și aceasta în condițiile în care, potrivit art. 5 alin.

1 din Decretul nr. 32/1954, dovada că un bun este propriu se va putea face, între soți, prin orice mijloc de probă.

În acest sens, recurentul a făcut trimitere la mai multe decizii de speță a fostului Tribunal Suprem și a actualei Instanțe Supreme.

Tot în dovedirea acestui motiv de recurs recurentul s-a prevalat de depozițiile martorilor Ș. G., K. M., C. M., I. I., de recunoaștere a intimatei, făcută prin chiar cererea introductivă de instanță, precum și prin interogatoriul ce i-a fost luat, probe care nu au fost înlăturate nici de instanța de fond, nici de instanța de apel, fiind deci câștigate cauzei.

Fiind bunuri dobândite înainte de încheierea căsătorie, acestea sunt bunuri proprii ale recurentului conform art. 31 alin. 1 lit. a, b și f C.fam.

În ceea ce privește pasivul masei bunurilor de împărțit, respectiv cele trei credite amintite, acestea au fost dovedite cu martorii K. M., C. M. și I. I., precum și cu extrasele de cont depuse în traducere la dosarul cauzei, și cu adeverințele eliberate de B. I.

În privința acestui motiv de recurs, referitor la pasivul masei bunurilor de împărțit, recurentul a invocat prevederile art. 32 alin. 1 lit. b C.fam., apreciind că și reclamanta intimată trebuie să fie ținută de plata acestui pasiv, întrucât soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile ce au contractat împreună.

Nu se impunea materializarea așa zisului drept de creanță, printr-o cerere de realizare a unui drept de creanță față de intimata D. M. D., câtă vreme, bani au fost împrumutați de către ambii soți, constituind un pasiv, iar ulterior momentului despărțirii părților, sumele, în mod corect, au fost achitate de către reclamant, nefiind deci necesară, pentru valorificarea acestui drept, o acțiune în realizare în pretenții, în contra soției, fiind suficientă o regularizare prin compensație legală, în condițiile art. 1143 și urm. C.civ.

Mai mult decât atât, instanța trebuia să soluționeze printr-o singură hotărâre unitară această cerere, în cadrul partajului, ținând seama și de principiile proporționalității și echității.

D. urmare, se impunea diminuarea sultei cu suma de 4500 E., la un curs mediu de 4,533 lei/E., respectiv cu suma de 24.750 lei.

Recurentul critică soluția și cu privire la prețul mini-excavatorului, apreciind că în mod greșit a fost reținută valoarea acestuia din expertiză, pe motiv că expertiza nu a fost contestată, câtă vreme, valoarea unui bun cu caracteristici similare, potrivit ofertelor de pe internet, este de 20.500 lei,expertiza trebuind să fie coroborată cu celelalte probe, și să se țină seama totodată de funcționalitate, starea de uzură și vechime.

T., trebuia să se țină seama și de forța probantă a înscrisurilor, respectiv a facturii de achiziționare a mini-excavatorului, în sensul art. 1176 C.civ., și care trebuia coroborată cu art. 1203 C.civ., toate acestea conducând la ideea că valoarea acestui bun nu putea să crească și nu crescut niciodată.

În consecință, recurentul solicită înlăturarea probei cu expertiza, nefiind efectiv instrumentată cu respectarea dispozițiilor legale și a metodei de evaluare I..

Recl aman ta in timat ă nu a depus l a d os arul c auze i întâmpinare, ci doar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli dejudecată, motivat pe faptul că pârâtul nu a dovedit susținerile sale, conform cărora, anterior căsătorie ar fi achiziționat 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de 15.000 E. proveniți din succesiune; instanța a trebuit să partajeze doar bunurile a căror existență și dobândire a proprietății în timpul căsătoriei a fost dovedită, în aceste limite fiind admisă și cererea reconvențională; recurentul nu a contestat cota de ½ din bunurile ce compun masa partajabilă; nu a contestat expertiza ordonată în cauză; cererea recurentului de constatare a caracterului de bun propriu a bunurilor mobile constând în 30 mc bolțari, 100 coli onduline și suma de 15.000 E. proveniți din succesiune, este inadmisibilă; nu sunt întrunite niciuna din condițiile prevăzute de art. 304 și art. 312 C., pentru casarea cu trimitere; în mod corect a reținut instanța de fond că unul din credite a fost achitat de soți, respectiv cel luat de la C. de E., F. și C. din Veneția, și că celelalte credite, luate de la persoane apropiate nu au fost dovedite.

Recursul este fondat în parte.

Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.

La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C., rap. la art. 137 alin. 1 C., a invocat excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinica deciziei recurate, prin care se face trimitere la starea de fapt a cauzei, la probele administrate în cauză

(depozițiile testimoniale, interogatoriul reclamantei intimate, extrase de cont, adeverințe cu salarii, ordine de plată, alte înscrisuri depuse la dosar) și prin care se tinde la reaprecierea probelor și la reanalizarea stării de fapt, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, fără să facă exclusiv o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel.

Toate motivele de recurs referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, prin care se face trimitere la starea de fapt a cauzei, la probele administrate în cauză (depozițiile testimoniale, interogatoriul reclamantei intimate, extrase de cont, adeverințe cu salarii, ordine de plată, alte înscrisuri depuse la dosar) și prin care se tinde la reaprecierea probelor și la reanalizarea stării de fapt, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. pr. civ., prin art. I pct.

1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din

Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că toate acele motive de recurs prin care se invocă depozițiile martorilor K. M., Ș. G., C. M., I. I., interogatoriul reclamantei, adeverințele cu salarii, extrasele de cont, adrese, facturi, etc., precum și acele motive de recurs prin care se invocă de către recurent dovedirea pasivului masei bunurilor de împărțit, - pasiv constând în cele trei credite menționate în recurs -, cu aceste probe anterior menționate intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât, se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C., abrogate.

Nu se poate verifica de către instanța de recurs de ce anume credite ori împrumuturi au beneficiat părțile, ce modalitate de restituire a acestora s-a stabilit, respectiv, în ce condiții concrete au fost restituite, respectiv dacă au fost restituite aceste credite, întrucât, o atare verificare ar impune o reapreciere a probelor de către instanța de recurs și o reanalizare a stării de fapt, demers incompatibil cu actuala structură legală a recursului.

Inadmisibile sunt și criticile din recurs referitoare la valoarea mini- excavatorului, având în vedere că pentru analizarea acestor critici s-ar impune, de asemenea, o reapreciere a probelor și o reanalizare a stării de fapt de către instanța de recurs, respectiv a facturii cu care a fost achiziționat acest bun, a ofertelor de vânzare pentru bunuri similare existente pe piață, demers neîngăduit instanței de recurs, ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 din art. 304 C.

În analizarea acestui motiv de recurs nu se poate face aplicarea art. 1176 și urm. C.civ., coroborat cu art. 1203 C.civ., pentru simplul motiv că analizarea facturii cu care a fost achiziționat și achitat mini-excavatorul prin prisma art. 1176 C.civ., respectiv, recurgerea la prezumții, pentru stabilirea valorii acestuia, pornind de la valoarea din factură, coroborată cu starea de uzură, vechime, funcționalitate, etc., presupune, evident, analizarea cel puțin a unei probe de către instanța de recurs.

Or, în recurs nu mai este posibilă și admisibilă analizarea niciunei probe.

Critica recurentului, referitoare la greșita reținere de către instanță a valorii mini-excavatorului, astfel cum a fost stabilită prin expertiza de evaluare urmează să fie înlăturată de către Curtea, motivat pe faptul că recurentul nu a uzat, în privința acestei expertize, de dispozițiile art. 212 alin. 2 C.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității motivelor de recurs de netemeinicie este fondată, urmând să fie admisă, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs cadre vizează netemeinicia deciziei recurate.

Cu pr iv ire l a mo tivel e de recurs pr in c ar e se cr itic ă d irec t ho tăr âre a pr ime i

ins tanțe .

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apelexclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

A. ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie - și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio";, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

A. este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio"; reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

D. urmare, Curtea constată că acele critici din recursul pârâtului, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C., ale art. 299 alin.

1 teza I C., coroborat cu principiul „non omisso medio";.

Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs pr in c are se sol ic ită c as are a c u tr imite re spre

re judec are pen tru n e judec are a f ondului ș i o mis iune a in s tanț e i de a se pronunța asupra unui petit.

În analizarea acestui motiv de recurs Curtea, în baza art. 306 alin. 3 C. proc. civ., art. 304 pct. 6, 7 și 9 și art. 312 alin. 3 și 5 teza I C. pro. Civ. trebuie să statueze dacă, în cauză, în raport de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., ale art. 294 și art. 295 C. proc. civ., coroborat cu art. 261 alin. 1pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a judecat sau nu fondul cauzei, în raport de două perspective:

În primul rând, având în vedere aprecierea instanței de apel, în sensul că motivele de apel ale pârâtului - referitoare la constatarea calității de bunuriproprii ale pârâtului, avute anterior căsătoriei, a 30 mc. bolțari, 100 buc. ondulin

și suma de 15.000 E. - ar intra sub incidența excepției inadmisibilității.

În al doilea rând, având în vedere considerentele contradictorii inserate în motivarea deciziei din apel, atunci când se reține, pe de o parte, că aceste motive de apel - referitoare la constatarea calității de bunuri proprii ale pârâtului, avute anterior căsătoriei, a 30 mc. bolțari, 100 buc. ondulin și suma de 15.000 E. - sunt inadmisibile , iar pe de altă parte, se reține că, oricum, aceste susțineri ale pârâtului nu au fost dovedite.

Art. 129 alin. final C., și care constituie o consacrare încetățenită a principiului disponibilității, prevede în mod imperativ că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Conform art. 294 alin. 1 C., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Este știut faptul că apelul este devolutiv, în sensul că el readuce în discuția instanței superioare toate chestiunile de fapt și de drept care au fost dezbătute în fața primei instanțe și au fost rezolvate prin hotărârea acesteia, hotărâre care face obiectul apelului.

În principiu, deci, apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului, însă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate în adagiile latine tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum iudicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Cea de a doua limitare a efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu se poate devolua în apel decât ceea ce s-a judecat la fondul cauzei, și aceasta, pentru a se asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și prevenirea exercitării abuzive a apelului. Cu alte cuvinte, în apel nu se pot face „. noi";.

În concluzie, apelul nu repune în discuție decât ceea ce s-a judecat în fața primei instanțe.

În acest sens, art. 294 alin. 1 C. proc. civ. prevede că, „în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi";.

Textul citat vizează, așadar, elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății în primă instanță, iar legea instituie, în textul citat, tocmai principiul inadmisibilității modificării elementelor menționate.

Cu privire la aceste elemente esențiale ale acțiunii civile se impun totuși unele precizări, după cum urmează :

În primul rând, este de observat că art. 294 alin. 1 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea schimbării în apel a calității părților, noțiunea de calitate fiind folosită de acest text legal nu numai într-un sens strict procesual, ci și cu importante conotații de drept material.

Obiectul cererii evocă pretenția dedusă judecății. Și sub acest aspect legea nu îngăduie schimbarea, în niciun mod, a pretențiilor deduse în fața primei instanțe. Orice schimbare în acest sens ar conduce la privarea părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție.

În fine, legea declară inadmisibilă și schimbarea cauzei în apel, prin cauză înțelegându-se temeiul juridic al acțiunii.

O altă limitare importantă pe care o impune art. 294 C. proc. civ., se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în instanța de apel, din această perspectivă impunându-se a se determina conținutul sintagmei „. noi";.

Interpretarea pe care trebuie să o dăm textului este aceea că interdicția vizează acele cereri prin care se urmărește valorificarea unor pretenții direct în fața instanței de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicție, ceea ce, evident, este inadmisibil.

Doctrina mai veche a precizat că cererea nouă este aceea care diferă de cea originară prin obiectul ei, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauza ei

și chiar prin întinderea pretențiilor, respectiv, aceea care tinde la o condamnare care n-a fost solicit ată în fața primei i nstanțe (Em. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, ed. a III - a, Ed. Librăriei Socec, B., 1921, pg. 493; M.G. Constantinescu, Considerații privitoare la unele probleme de procedură civilă, B.,

1942, pg. 32; I. D., T. de procedură civilă, Ed. C., ediția a II -a , 2007, vol. II, pg.

180).

Conținutul conceptului de „. noi"; în apel a fost subsumat de doctrină la toate actele de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată și care se raportează cu necesitate la introducerea unor noi pretenții de către părți în faza judecății în apel. În acest sens au fost apreciate ca cereri noi în apel, intervenția principală, cererea reconvențională, cererea de chemare în garanție, cererea de chemare în judecată a altei persoane etc..

Art. 316 C. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Cu alte cuvinte, toate argumentele care susțin inadmisibilitatea, întemeiată pe art. 294 alin. 1 C., a schimbării cauzei juridice a acțiunii, a obiectului acesteia, a calității părților, ori a formulării de cereri noi în apel, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu contravin dispozițiilor procedurale aplicabile în recurs.

Din coroborarea textelor legale mai sus citate, se desprinde cu evidență faptul că în instanța de apel și în instanța de recurs nu se pot invoca niciun fel de cereri care nu au făcut obiectul dezbaterii în fond, nu se poate schimba calitatea părților, cauza acțiunii sau obiectul cererii de chemare în judecată, orice altfel de demers apărând ca inadmisibil.

Art. 304 pct. 7 C. prevede că este posibilă modificarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 261 pct. 5 C., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C., ar fi necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluției sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; instanța de control judiciar, adică instanța de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părțile apelante.

Este știut faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere (Cas. I, D. nr. 961/1925, Pandectele

Române nr. 1/1926, pag. 34).

Doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență. „Motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului"; (I. D., T. de P. C., vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar (Cas. I., D. nr. 41/1920, în Jurispudența Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, D. nr. 2108/1924, în Jurisprudența Generală, 1925, nr. 14).

Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s-a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.

Cea de-a doua instanță, și care exercită controlul judiciar asupra primei hotărâri, poate să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas întrutotul neschimbate. Î., cum efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuție, în caz de reformare, instanța de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Esențial este, însă, să nu apară contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul ca, din unele să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele caracterul fondat al aceleiași acțiuni (I. Leș, T. de D. procesual Civil, Ed. V, Ed. C.H. Beck, pag. 759).

Jurisprudența a stabilit că o motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secția de contencios administrativ, D. nr.

723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; D. nr. 726/2000; D. nr. 1978/2000; C.S.J.,

Secția de contencios administrativ, D. nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953).

Deși s-ar părea că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7

C. ar viza mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate, totuși, în doctrină s-a apreciat că nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, este prezentă situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (G. Boroi, D. Rădescu, codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All

Beck, B., 1994, pag. 482; C.S.J., Secția de contencios administrativ, D. nr.

53/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 959).

Jurisprudența a apreciat că în ipoteza în care decizia atacată cu recurs nu este motivată, ori că motivarea este confuză și contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul apelului (Curtea de A. S., Secția C., D. nr. 3.).

Se pune, așadar, întrebarea dacă în cauză, raportat la modalitatea în care instanța de apel și-a expus argumentele de fapt și de drept, pe care și-a întemeiat soluția, în considerentele deciziei sale, ne găsim sau nu în prezența, pe de o parte, a art. 304 pct. 7 C., coroborat cu art. 261 pct. 5 C., iar pe de altă parte, în fața unei necercetări și nejudecări a fondului cauzei.

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat sistarea stări de codevălmășie matrimonială cu privire la bunurile dobândite sub durata căsătoriei cu pârâtul, arătând în motivarea cererii care anume sunt aceste bunuri șirecunoscând totodată că „la momentul în care ne-am căsătorit pârâtul avea cumpărați 30 mc de bolțari și 100 de coli de ondulină";.

Prin urmare, instanța de fond a fost învestită cu o cerere de sistarea a comunității de bunuri cu privire la bunurile menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, cu excepția a 30 mc bolțari și 100 coli de ondulină.

Din start, din chiar momentul promovării cererii introductive de instanță, reclamanta a recunoscut că aceste bunuri nu constituie bunuri comune ale soților, nu fac parte din masa bunurilor de împărțit, fiind bunuri pe care pârâtul le avea la data la care s-a căsătorit cu reclamanta.

Prin prisma art. 129 alin. final C. limitele învestirii instanței cu cererea de sistare a comunității de bunuri sunt cele expres precizate de către reclamantă, adică, în masa bunurilor de împărțit nu intră 30 mc bolțari și 100 coli de ondulină, ci doar bunurilor menționate în cererea de chemare în judecată.

În pofida acestei învestiri exprese, instanța de fond apreciază că valoarea construcției supuse partajului, în care se includ și cei 30 mc bolțari și 100 coli de ondulină, este de 164.000 lei și „se compune, așa cum arată pârâtul, din valoarea materialelor avute înainte de căsătorie";, practic, instanța incluzând în masa bunurilor de împărțit bunuri despre care chiar reclamanta, prin cererea introductivă de instanță, a recunoscut că sunt bunurile pârâtului, pe care acesta le avea la momentul la care s-a căsătorit cu reclamanta.

În aceste limite, soluția primei instanțe apare ca fiind nelegală, pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. final C., practic, instanța de fond pronunțându-se ultra petita, asupra a ceva cu care nu a fost legal învestită prin cererea principală.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză (f. 17 - 18 dosar fond), pârâtul a arătat că masa bunurilor de împărțit nu este completă și că aceasta urmează a se întregi cu un furgon, un debit reprezentând împrumut nerambursat și încă trei împrumuturi nerambursate.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cererea reconvențională printr-un singur script, arătând că se impune admiterea cererii reclamantei numai în limitele apărărilor pe care le va formula, în motivarea acestui script pârâtul arătând:

„corespunde adevărului că am construit o casă de locuit, însă pe lângă materialelepe care el le aveam de dinainte de căsătorie, respectiv bolțarii și ondulina, subsemnatul am învestit și bani personali, reprezentând partea din moștenirea cuvenită după defunctul meu tată, numitul D. C. am primit suma de 15.000 E., reprezentând cota mea parte din casa de locuit, casă care a revenit surorii mele"; (f.

17 dosar fond).

Prin prisma modului în care a fost formulat acest script, intitulat

„întâmpinare și cerere reconvențională";, coroborat cu prevederile art. 119 C., și cu recunoașterea făcută de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, este evident că aceste susțineri ale pârâtului reprezentau o veritabilă pretenție, respectiv, aveau natura juridică a unei cereri reconvenționale.

Chiar dacă acest script, intitulat „întâmpinare și cerere reconvențională";, a fost defectuos redactat din punct de vedere al acurateței juridice, instanța era datoare, prin prisma art. 129 alin. 4, 5 și 6 C., coroborat cu art. 84 C., dată fiind și recunoașterea reclamantei în acest sens, să califice pretențiile pârâtului ca pe o veritabilă cerere reconvențională, având ca obiect constatarea calității de bunuri proprii ale pârâtului, a 30 mc bolțari, 100 coli ondulină și 15.000 E., bani afirmativ primiți de pârât în urma dezbaterii succesiunii după tatăl său, D. C..

Or, instanța de fond s-a limitat la a analiza cererea reconvențională doar prin prisma petitului de suplimentare a masei bunurilor de împărțit cu bunurile menționate la fila 18 dosar fond.

În aceste limite, hotărârea instanței de fond se circumscrie atât dispozițiilor art. 129 alin. final C., cât și ale art. 297 alin. 1 teza I C.

Instanța de apel, învestită fiind cu apelul pârâtului, apel prin care pârâtul a arătat în mod expres că „prin întâmpinarea și cererea reconvențională subsemnatul am arătat că nu mă opun admiterii cererii reclamantei însă numai în limita apărărilor pe care le-a formulat …, am arătat că la construirea casei de locuit subsemnatul am avut o contribuție proprie reprezentând contravaloarea celor 30 mc bolțari și 100 coli ondulină, bunuri cumpărate anterior căsătoriei, precum și a celor

15.000 E., reprezentând escontentarea mea în ce privește succesiunea tatălui meu";, era datoare, prin prisma art. 129 alin. final C., coroborat cu art. 295 alin. 1 și 2 C., să verifice dacă instanța de fond a soluționat sau nu fondul cauzei prin raportare, atât la ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea principală, cât și prin raportare la apărările făcute de pârât prin întâmpinare, respectiv, la pretențiileinvocate de acesta prin cererea reconvențională.

Cu alte cuvinte, instanța de apel era ținută să verifice dacă în aceste limite, devoluate de pârât prin apelul promovat, a fost sau nu soluționat fondul cauzei în primă instanță.

Or, instanța de apel apreciază, în mod eronat, că în mod corect instanța de fond ar fi respins aceste susțineri ale pârâtului pe motiv că nu a dovedit că anterior căsătoriei ar fi achiziționat o parte din materiale, respectiv, 30 mc bolțari, 100 coli de onduline, respectiv, că nu ar fi dovedit contribuția proprie de

15.000 E..

Nefiind soluționate în fond aceste pretenții ale pârâtului, pentru simplul motiv că instanța de fond a omis să le califice prin prisma art. 119 C. ca fiind o cererea reconvențională, instanța de apel nu putea, direct în apel, cu nesocotirea unui grad de jurisdicție, să se pronunțe în sensul că aceste susțineri ale apelantului nu au fost dovedite.

În aceste limite, instanța de apel a respins, practic, apelul ca inadmisibil, soluția instanței de apel intrând astfel sub incidența art. 312 alin. 3 teza III coroborat cu art. 312 alin. 5 teza I C..

Dar, totodată, în aceste limite, decizia instanței de apel intră și sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că aceleași susțineri ale pârâtului sunt respinse, o dată ca inadmisibile, iar a doua oară ca nedovedite.

Este reală reținerea instanței de apel, în sensul că pârâtul a formulat o cerere nouă în apel, inadmisibilă prin prisma art. 294 alin. 1 C., respectiv, cererea privind constatarea unei cote mai mare de contribuție a sa la dobândirea bunurilor comune, respectiv, de 70%, în loc de 50%, cât s-a reținut prin hotărârea fondului, având în vedere că o astfel de cerere nu a fost formulată de pârât în fața primei instanțe, în condițiile procedurale prevăzute de art. 119, art. 120, coroborat cu art. 134 și art. 135 C., ci doar după închiderea dezbaterilor în fond, la cuvântul pe fond (f. 33 dosar fond), iar mai apoi, prin memoriul de apel (f.

2).

Î., nu trebuie făcută confuzie între cererea nouă, prin care pârâtul solicită o cotă mai mare de contribuție a sa la dobândirea bunurilor comune, și cererea reconvențională prin care, în condițiile art. 119 C., pârâtul a solicitat să se constate că 30 mc bolțari, 100 coli de onduline și suma de 15.000 E., reprezintă bunurile sale proprii, avute înainte de căsătorie, cerere reiterată apoi prin memoriul de apel și rămasă nesoluționată pe fond atât în primă instanță, cât și în apel.

Oricum, față de nesoluționarea pe fond a acestei cereri în primă instanță, instanța de apel nu putea proceda ea însăși, pentru prima dată în apel, lajudecarea pe fond a acestei cereri, dat fiind că, într-o atare situație, s-ar fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicție, instanței de apel nerămânându-i altceva de făcut decât să dispună aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 297 alin. 1 teza I C.

Curtea constată, așadar, că în aceste limite, soluția instanței de apel a fost dată cu necercetarea și nejudecarea fondului cauzei, intrând astfel sub incidența art. 312 alin. 3 teza III și art. 312 alin. 5 teza I C.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 3 teza III, art. 312 alin. 5 teza I, coroborat cu art. 304 pct. 9 și pct. 6 C., art. 129 C., art. 297 alin. 1 teza I C., Curtea va admite în parte recursul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii, va casa în parte decizia recurată și rejudecând, va admite în parte apelul declarat de pârâtul D. S. I., în contra sentinței civile nr. 1257/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, pronunțată în dosar civil nr. (...), care va fi desființată în parte, cu privire la soluția dată petitelor din cererea principală și din cererea reconvențională având ca obiect valoarea construcției supusă partajului - având în vedere că în mod eronat în valoarea acestei construcții instanța de fond a inclus și bunurile recunoscute de reclamantă prin cererea introductivă de instanță ca fiind bunuri proprii ale pârâtului, avute anterior încheierii căsătoriei - respectiv, calitatea de bunuri proprii ale pârâtului a următoarelor bunuri: 30 mc bolțari, 100 bucăți coli ondulină și suma de 15.000 E., precum și a cererilor de partaj și, în aceste limite, va trimite cauza pentru rejudecare la J. V. de S.

În temeiul art. 312 alin. 1 C., vor fi păstrate celelalte dispoziții din decizie și din sentință, referitoare la cota de contribuție de câte ½ parte pentru fiecare din soți; valoarea celorlalte bunuri mobile; soluția dată cererilor privind pasivul; cheltuielile de judecată aferente fondului, urmând ca, după rejudecarea pe fond a cauzei, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, la facerea partajului între cei doi foști soți (stabilirea valorii finale a masei bunurilor de împărțit și partajarea efectivă a acestei mase de împărțit între cei doi foști soți), să se țină seama de cele statuate prin prima sentință a fondului cu privire la valoarea restului bunurilor mobile, precum și cu privire la cota de contribuție a soților, de câte ½ - a parte fiecare.

Va fi înlăturată din decizie dispoziția privind obligarea apelantului la suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 274 C., coroborat cu art. 1169 C.civ., și art. 276 C., Curtea va obliga reclamanta intimată M. D. să-i plătească pârâtului apelant D. S. I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, proporționale.

La stabilirea acestui cuantum al cheltuielilor de judecată, instanța a avut în vedere următorul calcul:

Prin apelul pe care l-a formulat, pârâtul a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte: sub aspectul pasivului masei de partajat, însumând cca. 18.300 E.; sub aspectul unei diferențe de cotă de contribuție în favoarea sa, de 20% în plus față de cea stabilită de prima instanță (solicitând o cotă de 70%, în loc de 50%), această diferență de cotă de 20%, raportată la valoarea construcției supuse partajului ,însumând 32.800 lei, adică aproximativ 7.288 E., la un curs de schimb valutar mediu de 4,5 lei/E.; sub aspectul nereținerii contribuției sale proprii la edificarea construcției, contribuție reprezentând asuma de 15.000 E. pe care afirmativ pârâtul a primit-o în urma dezbaterii moștenirii după tatăl său, D. C..

În total, valoarea contestată de pârât prin apel se ridică la suma de aproximativ 41.000 E., iar în raport de limitele rejudecării (constatarea calității de bunuri proprii ale pârâtului, a 30 mc bolțari, 100 bucăți onduline și suma de

15.000 E.), se poate aprecia în sensul că rejudecarea urmează să se facă în limita aproximativă a ½ din valoarea contestată prin cererea de apel.

Cu alte cuvinte, pretențiile formulate de pârât prin apel au fost încuviințate în proporție de aproximativ ½, astfel încât, prin prisma art. 276 C., proporțional cu pretențiile admise, pârâtul este îndreptățit la recuperarea a ½ din cheltuieli de judecată ce au fost ocazionate în apel și pe care acesta le-a solicitat (f. 20, dosar apel).

În temeiul acelorași considerente, recurentul este îndreptățit la a-i fi acordate ½ din cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, în sumă de 1.860 lei, reprezentând ½ din onorariu avocațial justificat prin chitanțele de plată depuse la filele 43, 44 dosar recurs, onorariu în sumă totală de 3.720 lei.

D. urmare, în temeiul art. 274 și art. 276 C., intimata M. D. va fi obligată să îi plătească recurentului suma de 1.860 lei, cheltuieli de judecată în recurs, proporționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de pârâtul D. S. I., împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte și rejudecând, admite în parte apelul declarat de pârâtul D. S. I., în contra sentinței civile nr. 1257/(...) a J.ecătoriei V. de Sus, pronunțată în dosar civil nr. (...), pe care o desființează în parte, cu privire la soluția dată petitelor din cererea principală și din cererea reconvențională având ca obiect valoarea construcției supusă partajului, respectiv calitatea de bunuri proprii ale pârâtului a următoarelor bunuri: 30 mc bolțari, 100 bucăți coli ondulină și suma de 15.000 E., precum și a cererilor de partaj și, în aceste limite, trimite cauza pentru rejudecare la J. V. de S.

Păstrează restul dispozițiilor din decizie și din sentință, referitoare la cota de contribuție de câte ½ parte pentru fiecare din soți; valoarea celorlalte bunuri mobile; soluția dată cererilor privind pasivul; cheltuielile de judecată aferente fondului.

Înlătură din decizie dispoziția privind obligarea apelantului la suma de

1.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Obligă reclamanta intimată M. D. să-i plătească pârâtului apelant D. S. I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, proporționale.

Obligă pe intimata M. D. să plătească recurentului suma de 1.860 lei, cheltuieli de judecată în recurs, proporționale.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2012.

PREȘEDINTE J.ECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

G. A.-A. M.

Red.CMC/dact.MS

3 ex./(...)

J..fond: I.U.eanu

J..apel: D.Waltner/D.Țiplea

← Decizia civilă nr. 567/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și...  Decizia civilă nr. 67/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5117/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie