Decizia civilă nr. 519/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR.519 /R/2012
Ședința publică din data de 8 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
G.IER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. A. D., împotriva sentinței civile nr. 8. din 2 noiembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâtul U. L. V. , având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta-recurentă, asistată de avocat S. I., lipsă fiind pârâtul-intimat U. L. -V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 ianuarie 2012, reclamanta-recurentă a depus la dosar o cerere de repunere a cauzei pe rol, întrucât aceasta a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, la termenul din 11 ianuarie
2012.
La termenul de azi, reprezentantul reclamantei-recurente depune la dosar delegația de reprezentare și timbrajul aferent recursului, precum și cel aferent cererii de repunere pe rol.
Recursul este legal timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Cererea de repunere pe rol este legal timbrată cu 3 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea ambelor hotărâri în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 3
Cod procedură civilă și în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare fie la
P. DIICOT fie la Secția Penală a T. B. N. P. care a participat la judecarea cauzei la instanța de fond, precum și cel care a luat măsura sechestrului, nu au participat la judecată ca parte în proces, ci în temeiul prevederilor art. 45
Cod procedură civilă. În acest caz, ambii aveau obligația de a apăra interesele legitime ale minorului. A. de asemenea că era necesar să fie pusă în discuție competența, însă instanțele s-au mulțumit doar să constate că judecata trebuia să se facă de procuror sau de instanța penală, însă dosarul nu a fost trimis instanței competente să judece scoaterea de sub sechestru.
În subsidiar solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reclamanta-recurentă depune la dosar copia certificatului de naștere al fiului său și arată că acest copil nu era născut la data instituirii sechestrului, îl crește singură, îi este foarte greu și nu înțelege de ce trebuie să plătească ea pentru greșelile făcute de soțul său.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 3950 din 22 aprilie 2011 a J. B., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta U. A.-D. în contradictoriu cu pârâtul U. L.-V. și în consecință, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei suma de 174.000 euro și 50.000 dolari SUA cu o contribuție a reclamantei de 70% iar a pârâtului de 30% cu titlu de bunuri comune; s-a dispus partajarea în natură a acestora în sensul atribuirii la reclamantă a sumelor de 122.080 euro și 35.000 lei, diferența fiind atribuită pârâtului; s-a respins ca inadmisibil petitul de scoatere de sub sechestru și restituirea sumei reținute în dosarul penal nr. (...); a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.537 lei.
Prin încheierea din 23 iunie 2011 a aceleiași instanțe, s-a admis cererea formulată de petiționara U. A.-D. și în consecință, s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței civile nr. 3. a J. B., în sensul că se va trece suma de 35.000 dolari în loc de
35.000 lei cum din eroare s-a consemnat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 10 iulie 2004, după ce au trăit în concubinaj din anul 1994.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit suma de 174.000 euro și
50.000 dolari SUA.
Potrivit art. 30 și următoarele Cod fam., bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune de la data dobândirii lor, iar la desfacerea căsătoriei se împart potrivit învoielii, sau în caz contrar, prin hotărâre judecătorească în raport cu contribuția fiecăruia.
Prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor, operează în lipsa unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia dintre soți a fost mai mare decât al celuilalt.
Pârâtul nu a contestat că reclamanta a avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 70% iar pârâtul 30%.
Așa fiind, în temeiul art. 30, art. 31, art. 36 Cod fam. și art. 6731
C.pr.civ., s-a admis în parte acțiunea intentată de reclamantă împotriva pârâtului și în consecință, i s-au atribuit reclamantei sumele de 122.080 euro și 35.000 dolari SUA, iar diferența i-a fost atribuită pârâtului.
Capătul de cerere privind scoaterea de sub sechestru și restituirea sumelor atribuite către reclamantă, a fost respins deoarece ordonanța prin care s-a dispus măsura sechestrului nu a fost atacată, iar măsura nu a fost revocată în cadrul dosarului penal.
Prin decizia civilă nr. 8. din 2 noiembrie 2011 a T. B.-N., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. A.-D. împotriva sentinței civile nr.
3950/(...) a J. B., car a fost menținută ca legală și temeinică.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sumele de 174.000 euro și 50.000 dolari SUA, au constituit obiect al sechestrului asigurator instituit de procuror în faza urmăririi penale în dosarul penal nr.
19/D/P2004 al DIICOT B. T. B., măsura fiind pusă în aplicare la data de 18 martie 2005.
Ulterior, prin sentința penală nr. 217/F/(...) a T.
B.-N., ca efect al condamnării pârâtului deținător al casetei de valori în care se afla suma sechestrată, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de
174.000 euro și 50.000 dolari SUA, apelul și recursul declarate de pârât au fost respinse prin decizia nr. 99/(...) a Curții de A. C. și respectiv prin decizia nr. 868/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
Față de dispozițiile art. 168 și art. 169 C.pr.civ. reclamanta este un terț care pretinde un drept de coproprietate, avea posibilitatea de a solicita stabilirea dreptului ei de coproprietate și restituirea în condițiile art. 168
C.pr.civ., adresându-se cu plângere împotriva măsurii sechestrului în tot cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății cu plângere împotriva acestei măsuri la instanța de judecată.
Competența soluționării plângerii a fost stabilită prin decizia nr. L.
(71)/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și J.
Reclamanta nu a contestat măsura sechestrului asigurator luată de procuror prin ordonanța din 18 martie 2005 și nici în cursul urmăririi penale sau a judecății, singura ei acțiune fiind cea de partaj.
Deși acțiunea introductivă de instanță a fost formulată prin apărător ales, nu s-au invocat dispozițiile art. 168 și art. 169 C., ci doar ale Codului familiei privitoare la partajarea bunurilor comune.
Că reclamanta nu a contestat măsura luată de procuror, rezultă și din faptul că nu a chemat în judecată organul emitent al ordonanței în calitate de pârât, participarea procurorului în cadrul procesului civil având loc în baza art. 45 C.pr.civ., iar nu în calitate de titular al măsurii contestate.
Reclamanta nu a urmat calea prevăzută de lege, iar ulterior soluționării definitive a procesului penal, măsura sechestrului nu mai poate fi atacată.
Așadar, nici în cadrul acțiunii civile nu se mai putea contesta măsura sechestrului, chiar dacă potrivit susținerilor neîntemeiate în acest sens, reclamanta ar fi contestat măsura pe calea acțiunii civile.
Prin urmare, reclamanta nu a uzat de niciuna din cele două situații în care putea formula plângerea: împotriva măsurii asiguratorii propriu-zise, sau împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii.
Critica adusă măsurii suspendării judecății de către instanța de fond este neîntemeiată, deoarece reclamanta putea să atace cu recurs încheierea de suspendare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta U. A.-D., solicitând admiterea lui în baza art. 304 pct. 3,8,9 C.pr.civ., admiterea apelului în temeiul art. 296 C.pr.civ. și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se dispune scoaterea de sub sechestru și restituirea către recurentă a sumelor de 122.080 euro și 35.000 dolari ce i-au fost atribuite în urma partajului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a susținut că sentința judecătoriei și decizia tribunalului sunt parțial nelegale și netemeinice în ceea ce privește restituirea sumelor primite la partaj, deoarece ambele instanțe au apreciat greșit situația din speță și au aplicat eronat dispozițiile legale incidente.
Din considerentele hotărârilor instanțelor de fond, recurenta a înțeles că are dreptul, dar nu i se dă, astfel că este singură și își crește copilul rezultat din căsătoria cu pârâtul, fără să aibă bani pentru întreținere, dar acumulând în schimb datorii, pentru simplul fapt că acești bani au fost ținuți și găsiți în caseta de valori la BCR, alături de alte sume pe care probabil fostul ei soț și prietenii lui i-ar fi furat, sau pentru simplul motiv că era soția unui inculpat.
Dacă procesul nu s-a judecat corect și de către cine trebuie, este vina celor care au judecat, dar procurorul nu putea să aplice măsura sechestrului asigurator fără a se judeca împărțirea bunurilor în timpul căsătoriei, sau să judece el un partaj de bunuri între părți.
Din moment ce s-a cerut și scoaterea de sub sechestru și restituirea către reclamantă a sumelor ce îi aparțin, înseamnă că a contestat și măsura luată de procuror.
Recurenta a arătat că nu știe dacă trebuia să judece cauza o instanță civilă ori una penală, dar știe că judecătorul stabilește cine judecă și în baza căror articole de lege, indiferent dacă acestea sunt arătate sau nu în cererea reclamantului.
Se pare că în opinia celor care au judecat cazul, judecata trebuia să se facă de procuror ori de o instanță penală, dar atunci trebuia trimis dosarul celui care putea să judece scoaterea de sub sechestru și restituire a ceea ce i se cuvine.
Recurenta a susținut că nu știe ce e scris în decizia nr. L./2007 a instanței supreme, dar știe că este obligatorie și trebuie aplicată.
Pe recurentă o nedumerește motivarea tribunalului potrivit căreia procurorul nu a fost parte în proces ci a participat la judecata în fața judecătoriei în baza art. 45 C.pr.civ., dar contrar acestor dispoziții legale, procurorul nu i-a apărat drepturile ei și ale copilului ei minor, ci a fost acuzator.
Persoanele fizice cărora le-au aparținut banii aflați în caseta de valori, nu au cerut restituirea lor, reclamanta a dovedit că o parte din ei nu provin din fapta penală, dar Statul Român prin funcționarii săi a luat toți acești bani, ca să poată sta ei degeaba prin birouri, în timp ce alții ca reclamanta muncesc din greu în mizerie și se zbat în sărăcie, astfel că își pune întrebarea dacă trebuie să ceară să fie omorâtă atât ea cât și copilul ei, așa cum au cerut și alții.
O. prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurator a fost atacată, iar măsura luată în procesul penal cu privire la sumele ce-i aparțin, este nelegală, reținerea instanțelor referitoare la neatacarea ordonanței de către recurentă este nereală și contrară dispozițiilor legale incidente.
Recurenta în calitate de soție a inculpatului avea o singură cale legală de a-și stabili dreptul și de a solicita restituirea și anume să ceară împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei în baza art. 36 C.fam., dar nici procurorul și nici chiar instanța nu puteau soluționa plângerea decât în cadrul unei acțiuni de partaj a bunurilor comune.
Tocmai de aceea a cerut împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei și apoi să se dispună scoaterea de sub sechestru și restituirea către reclamantă a sumelor atribuite, înțelegând astfel să conteste măsura asiguratorie luată de procuror, a cărei anulare parțială nu putea avea loc decât în situația în care se admitea acțiunea de partaj a bunurilor comune în timpul căsătoriei și numai cu privire la sumele ce îi reveneau recurentei.
Fără niciun dubiu, măsura a fost atacată, iar procurorul a participat la judecarea acțiunii tocmai în calitate de titular al măsurii contestate.
Faptul că măsura nu a fost revocată în cadrul procesului penal, nu are nicio relevanță față de recurentă, din moment ce nu a fost parte în procesul penal; măsura confiscării speciale a sumelor găsite în caseta de valori nr. 78 la BCR s-a luat în baza art. 118 lit. e) C.pen., în dosarul penal nr. (...) al T. B.-N.
Intimatul legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 4145/190 din (...) la
Judecătoria Bistrița, reclamanta U. A.-D. l-a chemat în judecată pe pârâtul
U. L.-V., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit 174.400 euro și
50.000 dolari SUA cu contribuția de 70% a reclamantei și de 30% a pârâtului; să se dispună împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei prin atribuirea sumelor cuvenite în raport de cotele-părți; „să dispuneți scoaterea de sub sechestru și restituirea către subsemnata a sumelor atribuite, înțelegând astfel să contest măsura asiguratorie luată de procuror";; cu cheltuieli de judecată.
După soluționarea acțiunii de Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr. 3950/(...), nemulțumirea reclamantei persistă doar în legătură cu respingerea capătului de cerere privind scoaterea de sub sechestru și restituirea sumelor atribuite în urma partajului, care au fost reținute în dosarul penal nr. (...).
Într-adevăr, prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr.
19/P/2004, întocmit de B. T. B. al DIICOT din cadrul M.ui P. la data de 18 martie 2005, s-a aplicat sechestrul asigurator asupra sumelor de 174.000 euro și 50.000 USD găsite în caseta de valori nr. 78 aflată în „Tezaurul de casete-valori"; al BCR SA S. B. Prin sentința penală nr. 217 din (...) a T. B.- N., s-au confiscat sumele de bani cu privire la care s-a instituit sechestrul asigurator prin O. procurorului din (...), aflate în caseta de valori nr. 78, casetă aflată în Tezaurul de casete-valori a BCR, în cuantum de 174.000 euro și 50.000 USD. A.ul declarat de inculpatul U. L. împotriva sentinței penale a judecătoriei a fost respins prin decizia penală nr. 99 din (...) a Curții de A. C., iar recursul declarat de inculpatul U. L.-V. împotriva deciziei curții de apel a fost respins prin decizia nr. 868 din (...) a Înaltei Curți de casație și J.
Corespunde realității că prin decizia nr. L. din 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție s-a stabilit că „competența de a soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 din Codul de procedură penală revine procurorului în cursul urmăririi penale și, respectiv, instanței de judecată în cursul judecății";.
În prezent însă, s-a finalizat atât urmărirea penală, cât și judecata procesului penal prin hotărârile penale arătate mai sus, astfel că așa cum a reținut corect tribunalul, măsura aplicării sechestrului nu mai poate fi contestată.
Totodată, sumele de 174.000 euro și 50.000 USD cu privire la care s-a aplicat inițial măsura sechestrului asigurator, au fost ulterior confiscate prin sentința penală nr. 217/2007 a T. B.-N., menținută de instanțele de apel și recurs.
Potrivit art. 168 alin. (3) C., după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii civile.
Prin urmare, reclamanta-recurentă are în prezent deschisă doar calea contestației în condițiile Codului de procedură civilă.
De aceea, în baza art. 137 alin. (1) C.pr.civ., raportat la art. 168 C., se vor respinge ca nefondate excepțiile de necompetență a soluționării de către instanța civilă a capătului de cerere privind scoaterea de sub sechestru și restituirea către reclamantă a sumelor de 122.080 euro și 35.000 dolari SUA și declinarea competenței în favoarea DIICOT sau a instanței penale, așa cum a solicitat reprezentantul recurentei la termenul de astăzi.
În actualul proces civil având ca obiect împărțire bunuri comune, procurorul nu a avut calitatea de parte și nici de „., așa cum în mod tendențios susține recurenta.
Este adevărat că temeiul juridic invocat de reclamantă nu leagă instanța, aceasta fiind îndreptățită ca în baza rolului activ să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamantă, cu obligația ca în prealabil să pună acest aspect în discuția contradictorie a părților, numai că exercitarea rolului activ este limitată de respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.3, pct.8 și pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva deciziei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. A.-D. împotriva deciziei civile nr. 8. din 2 noiembrie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012.
Președinte Judecători
T. D. M.-C. V. A.-T. N.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex.
Jud.apel:Berari R.,Frențiu G
Jud.fond:V. V.
M.-L. T.
G.ier
| ← Decizia civilă nr. 3248/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 2805/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
