Decizia civilă nr. 2805/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2805/R/2012
Ședința publică din 01 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta C. A. C., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a Tribunalului Bistrița-N., pronunțată în dosar nr. (...) și a sentinței civile nr. 1798 din (...) a Judecătoriei Bistrița-N., pronunțată în dosar nr.(...), privind și pe pârâtul intimat C. B. M., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă, asistată de domnul avocat C. G., care depune la dosar împuternicirea avocațială pentru asistarea reclamantei recurente în dosarul Curții de A. C., precum și pârâtul intimat personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta C. A. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, într-un singur exemplar, expediată prin fax de pârâtul intimat, prin intermediul domnului avocat S. M., la care a fost anexată o copie de pe împuternicirea avocațială nr. 88/(...), care atestă împrejurarea că pârâtul intimat C. B. M., l-a împuternicit pe domnul avocat S. M. pentru redactarea întâmpinării în recurs și, de asemenea, constată că la data de
(...) a fost înregistrată la dosar o cerere, expediată prin fax de către domnul avocat
S. M., în calitate de apărător al intimatului, prin care acesta solicită strigarea cauzei după ora 10:30 întrucât nu se poate prezenta mai devreme în instanță și, totodată, arată că a trimis la dosar, prin fax, întâmpinare și împuternicire avocațială, în urmă cu o săptămână.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 925,5 lei și chitanța care atestă plata timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
Instanța pune în vedere pârâtului intimat să precizeze dacă poate face dovada încheierii unui contract de asistență juridică cu domnul avocat S. M. pentru susținerea întâmpinării în recurs, având în vedere că din împuternicirea avocațială expediată prin fax, rezultă că pârâtul intimat l-a împuternicit pe domnul avocat S. M. doar pentru redactarea întâmpinării la recurs.
Pârâtul intimat învederează instanței că domnul avocat S. M. a expediat prin fax o cerere, prin care solicită strigarea cauzei după ora 10:30.
Instanța aduce la cunoștința pârâtului intimat împrejurarea că la dosar există cererea despre care acesta face vorbire, însă nu există împuternicirea avocațială, care să ateste că acesta l-a împuternicit pe domnul avocat S. M. pentru a-l reprezenta în fața instanței de recurs.
Pârâtul intimat arată că a încheiat un contract de asistență juridică cu domnul avocat S. M. în urmă cu două, trei săptămâni.
Având în vedere cererea formulată de domnul avocat S. M. și susținerea pârâtului intimat, instanța va lăsa cauza la a doua strigare, care va avea loc după ora 10:30 și pune în vedere reprezentantului reclamantei recurente să depună la dosar timbre judiciare mobile în valoare de 5 lei.
La a doua strigare a cauzei, care are loc la ora 1., la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, asistată de domnul avocat C. G. și pârâtul intimat, asistat de domnul avocat S. M.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar timbre judiciare mobile în valoare de 5 lei.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar exemplarele originale ale întâmpinării și împuternicirii avocațiale care au fost expediate prin fax și înregistrate la dosar.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C. invocă și pune în discuție excepția nulității recursului formulat de reclamantă, având în vedere că în urma deliberării, a apreciat că în totalitate motivele invocate prin memoriul de recurs vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. De asemenea, Curtea din oficiu, invocă și pune în discuție și excepția inadmisibilității recursului față de hotărârea instanței de fond. Reprezentantul reclamantei recurente arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că instanța civilă s-a pronunțat cu privire la o faptă penală care nu s-a comis și astfel a încălcat principiul nevinovăției prevăzut în Codul penal și, de asemenea, arată că recursul reclamantei este întemeiat pe prevederile art. 304/2 pct. 8 și 9 C. raportat la art.312/4 C. așa cum s-a menționat în memoriul de recurs. Instanța pune în vedere reprezentantului reclamantei recurente să precizeze unde anume în memoriul de recurs a invocat că instanța civilă s-a pronunțat cu privire la o faptă penală care nu s-a comis. Reprezentantul reclamantei recurente susține că prin memoriul de recurs a invocat ca motiv de nelegalitate împrejurarea că instanța civilă s-a pronunțat în locul instanței penale. Instanța constată că într-adevăr, prin memoriul de recurs, s-a invocat motivul referitor la sustragerea unei sume de bani de către reclamantă, însă acest motiv de recurs nu a fost formulat în așa fel ca și cum a fost invocat azi în fața instanței. Reprezentantul reclamantei recurente arată că părțile au făcut o nuntă, iar o parte din banii câștigați la nuntă au fost investiți în bunuri și cealaltă parte din bani au rămas în posesia părților și, totodată, arată că la dosarul cauzei nu există vreo probă în sensul că reclamanta a sustras banii rămași în posesia părților și totuși pârâtul susține aceasta, însă faptul că s-a auzit în târg despre o asemenea faptă nu reprezintă o probă, pentru că multe se aud oriunde, chiar și la televizor, însă nu reprezintă probe împotriva unor persoane. Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată, sens în care, depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 800 lei. Reprezentantul reclamantei recurente arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului nevinovăției și astfel a păgubitpartea reclamantă în mod flagrant, iar instanța de apel a confirmat această concluzie a instanței de fond și, de asemenea, arată că nimeni nu a dovedit că pârâtul a contribuit mai mult la dobândirea bunurilor comune, decât reclamanta. Reprezentantul pârâtului intimat solicită admiterea excepției nulității recursului invocată din oficiu de către instanță, iar în temeiul art. 302 alin. 1 lit. c C. solicită anularea recursului și obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 2000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar. Având în vedere susținerile reprezentantului reclamantei recurente, reprezentantul pârâtului intimat solicită instanței să observe consemnările din pagina 5 a hotărârii atacate și, totodată, arată că motivul de recurs invocat azi oral de către reprezentantul reclamantei recurente, cu privire la faptul că instanța civilă s-ar fi pronunțat pe o faptă penală nu este admisibil în recurs, pentru că nu a fost invocat în fața instanței de fond. Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu de către instanță. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1798 din data de 26 mai 2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă principalăformulată și precizată de reclamanta C. A. C. împotriva pârâtului C. B.-M. S-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional C. B. - M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional C. A. - C. și în consecință, s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin contribuție comună și egală următoarele bunuri: 1 casă de locuit P+2- poziție în roșu în valoare de 66.081 de lei; 1 autoturism marca Ford Mondeo în valoare de 2000 euro cu un echivalent bănesc de 8200 de lei; 1 televizor în valoare de 400 de lei; 1 combină muzicală în valoare de 400 de lei; servicii de căni, pahare, „tacâmuri"; în valoare de 300 de lei; suma de 31.000 lei, cu titlu de dar de nuntă. S-a dispus partajarea judecătorească a acestor bunuri, conform cotei de contribuție de ½ părți astfel: s-a atribuit pârâtului în întregime imobilul casă de locuit, autoturismul și bunurile mobile evidențiate și reclamantei suma de 31.000 de lei reprezentând dar de nuntă. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 22.190,5 lei reprezentând sultă compensatorie și pentru echilibrarea valorică a loturilor astfel atribuite, compensându-se cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei mai mici, astfel încât în final a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1160 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că părțile au fost căsătorite, iar prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. (...), s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți. În timpul căsătoriei părțile au dobândit prin contribuție egală, bunurile imobile și mobile evidențiate în petitul acțiunii și la valorile indicate, bunuri care au rămas după divorț în folosința exclusivă a pârâtului. În privința casei de locuit edificată până la faza în roșu, s-a reținut că aceasta a fost edificată pe terenul atribuit soților de bunicii pârâtului. De asemenea s-a reținut că după despărțirea în fapt a părților, nu s-au mai efectuat alte lucrări la această construcție, iar acoperișul a fost plătit din banii adunați lanuntă, cu un anumit corectiv privind restanța de 2000 lei datorată pentru materialele achiziționate în acest sens de la SC E. SRL, prin administrator M. L. De asemenea, autoturismul achiziționat în timpul căsătoriei cu prețul de 2000 E. se află în prezent în posesia pârâtului și este înscris pe numele acestuia. S-a precizat că valorile redate pentru acest bun mobil diferă în variantele prezentate de părți, respectiv 2000 E., cu un echivalent de 8200 lei, prin raportare la paritatea monedă națională/euro, conform susținerii reclamantei și respectiv cu un cuantum de 6500 lei, conform opticii pârâtului. În acest context, prin corelare cu depozițiile martorilor C. N. și O. V., care au indicat valori estimative apropiate, de 80 milioane și respectiv 1900 euro și în absența unui înscris, chiar și sub semnătură privată care să ateste prețul efectiv achitat s-a reținut de către instanță ca plauzibilă varianta pecuniară indicată de către reclamantă pentru acest autoturism. În privința celorlalte bunuri mobile evidențiate în precizarea acțiunii și achiziționate în timpul mariajului - televizor, combină muzicală, servicii de căni, pahare, tacâmuri - poziția părților a fost concordantă, astfel încât sub acest aspect instanța de fond a reținut atât bunurile mobile redate ca incluse în masa de partajat, cât și valorile indicate, cu un cuantum total aferent de 1100 lei. Principala dispută în speță rezidă în situația acoperișului și consecințele privind contravaloarea acestuia, includerea sau exceptarea acestui cuantum din valoarea casei nefinisate, în stadiul de ,,roșu,, prin corelare și cu estimările din raportul de expertiză construcții efectuat de expert C. I. În mod distinct, o altă ipoteză de disensiune între părți derivă din petitul acțiunii reconvenționale și care vizează suma de 31.000 lei, provenind din darul de nuntă și care în momentul despărțirii în fapt, mai concret al părăsirii domiciliului conjugal de către reclamantă a fost preluată de aceasta. Prima chestiune a determinat de altfel și redeschiderea dezbaterilor și efectuarea celorlalte demersuri pentru obținerea unor date suplimentare prin audierea martorului M. L. și prin adresa către SC E. SRL M.. Coroborând aceste noi informații și cu piesele dosarului de divorț nr. (...), instanța de fond a concluzionat că în perioada de vară a anului 2008, cei doi soți C. împreună cu părinții lor au achiziționat de la depozitul unității SC E. SRL M. materiale de construcții pentru casa de locuit în litigiu, inclusiv acoperișul din tablă și care la solicitarea expresă a pârâtului a fost estimat distinct prin completarea expertizei de către expert C. I. la suma de 14868 lei. În acest context, pentru materialele de construcție achiziționate și constând din plăci BCA, ciment, fier, în mod firesc s-a emis bon fiscal pe casa de marcat, care implicit reflectă natura materialelor cumpărate, data achiziționării acestora și prețul aferent. Deși în mod constant s-a atenționat pârâtul să atașeze la dosar bonurile fiscale care să ateste achitarea prețului pentru materialele de construcție și cu precădere pentru diferența de preț, totuși acest aspect s-a omis deliberat ori circumstanțial, prin pierderea acestora. S-a subliniat însă importanța anexării acestor bonuri pentru elementele de reper redate anterior și cu consecință directă prin raportare la momentul achiziționării și a plății efective pentru conotația de bun comun și includere în masa de partajat. Totuși s-a reținut ca elocventă circumstanța de neachitare a diferenței de preț de circa 2000 de lei pentru materialele de construcție aferente pentru instalare acoperiș precum și accesorii de tablă, abordarea telefonică a părților pentru achitare diferență și periplul administratorului de la reclamantă la pârât și achitarea în final a acestei diferențe de către pârât la circa două luni de la achiziționare. P. atitudinea evazivă a părților, plata efectivă realizată de către pârât la acest interval temporal și după demersurile repetate aleadministratorului M. L. denotă intervenirea despărțirii în fapt și acceptarea achitării diferenței de preț de 2000 de lei de către beneficiarul și posesorul casei de locuit - pârâtul C. B.-M. Prin corelare cu acest aspect al separării părților în fapt, insuficiența pecuniară asimilată cu acest moment și demersurile pentru instalare acoperiș și pentru prevenirea degradării pereților datorită intemperiilor s-a reținut ca întemeiat și petitul din acțiunea reconvențională privind cuantumul de 31.000 de lei, cu titlu de dar de nuntă și preluat de către reclamantă în momentul părăsirii domiciliului conjugal. De asemenea au fost elocvente în acest sens și depozițiile martorilor C. N., C. Ion, O. V. și O. A. privind această sumă de bani, cuantumul similar redat și deplasarea reclamantei la domiciliul său în momentul separării, cu deținerea asupra sa a acestui cuantum. A., au devinit plauzibile în acest context și prezumțiile logice expuse de către mandatarul pârâtului în cadrul concluziilor scrise privind modalitatea de utilizare a sumei de bani dobândită de către părți, cu titlu de dar de nuntă - 140.000 lei și nejustificarea unei diferențe de bani rămasă după scăderea cheltuielilor privind casa de locuit, prin corelare cu prețuirea acesteia - 68.081 lei, în circumstanțele în care părțile nu au invocat alte forme de depozitare resurse pecuniare (bancare, CEC ș.a.) și în ipoteza orientată spre utilizare resurse și canalizarea acestora pentru edificare casă de locuit. S-a apreciat că susținerea reclamantei privind această ipoteză de nesustragere pe considerentul că pârâtul nu a formulat plângere penală pentru furt între soți nu este relevantă, deoarece divorțul s-a introdus la scurt timp după separarea în fapt și ulterior s-a promovat acțiunea de partaj, astfel încât opțiunea pârâtului a fost pentru un litigiu civil și nu penal și pentru clarificarea acestui aspect în cadrul procesual dedus judecății. Celelalte aspecte privind cheltuielile de nuntă (100 milioane, respectiv 300 milioane, contribuția materială sau bănească a părinților părților care trebuie să se raporteze la numărul nuntașilor, natura nunții predilect comercială), precum și la banii cheltuiți în sejurul de la mare, furtul portmoneului ș.a. sunt elemente tangențiale care pot fi reținute doar generic și conform prezumțiilor simple și logice expuse de mandatarul pârâtului. În concret, s-a reținut că masa de partajat se compune din următoarele bunuri: Bunuri imobile: imobilul de natură casă de locuit P 2 ridicată în roșu în cuantum de 68.081 lei, din care se va scădea suma de 2000 lei achitată de către pârât după momentul separării și reprezentând diferență preț acoperiș, rezultând deci suma de 66.081 lei; Bunuri mobile: un autoturism Ford Mondeo în valoare de 2000 euro, cu un echivalent bănesc în monedă națională de 8200 lei; un televizor în valoare de 400 lei; una combină muzicală în valoare de 400 lei; servicii de căni, pahare, tacâmuri în valoare de 300 lei; cuantumul de 31.000 lei, cu titlu de dar de nuntă. Printr-un calcul aferent rezultă o valoare totală de 106.381 lei și prin raportare la cota de contribuție comună și egală de ½ părți, rezultă că fiecărei părți îi revine suma de 53.190,5 lei. Deoarece în lotul pârâtului s-au atribuit bunul imobil și bunurile mobile evidențiate, cu excepția sumei de bani, cu titlu de dar de nuntă s-a reținut că lotul acestuia se compune valoric din suma de 75.381 lei, iar per a contrario, prin atribuirea în lotul reclamantei a sumei de 31.000 lei, cu titlu de dar de nuntă s-a reținut că lotul acesteia se compune valoric din suma de 31.000 lei. Pentru echivalarea valorică a acestora s-a impus ca pârâtul să fie obligat la plata diferenței până la complinirea cuantumului echilibrat pentru fiecare parte și anterior expus, respectiv la achitarea către reclamantă a unei sulte compensatorii în cuantum de 22.190,5 lei. Această variantă de partaj și atribuire bunuri rezidă în conveniența părților, uzitarea în acest mod de către părți a bunurilor până în prezent și rațiunea unui partaj echitabil, prin corelare cu criteriile prevăzute de art. 6. și urm. Cod procedură civilă. Reținând efectul partajului care profită ambelor părți, instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către părți până la concurența sumei mai mici, astfel încât în final a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1160 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A., pentru reclamantă s-a reținut un cuantum total al cheltuielilor de judecată de 4588,3 lei constând din onorariu avocat, taxă timbru, timbru judiciar, cheltuieli pentru zi de prezență martori și transport, justificate prin chitanțele și dovezile anexate. De asemenea, pentru pârât s-a reținut un cuantum total al cheltuielilor de judecată de 2269 lei constând din onorariu avocat, taxă timbru, timbru judiciar, cheltuieli pentru zi de prezență martori și transport, justificate prin chitanțele și dovezile anexate. În mod corelativ și prin calculul aferent și acțiunea de partaj incidentă și soluția dispusă pârâtul a fost obligat la plata a jumătate din diferența de cheltuieli efectuate. Prin decizia civilă nr. 4. din (...) a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta C. A. C., împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 26 mai 2011 și s-a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul constatării că valoareaimobilului casă de locuit P+2 este de 68.081 lei, iar sulta pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamantei este de 23.190,5 lei, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii. S-au compensat în întregime onorariile de avocat în apel și intimatul C. B.- M. a fost obligat să plătească apelantei suma de 9,65 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a reținut faptul că așa cum rezultă din cuprinsul motivelor de apel, reclamanta critică hotărârea instanței de fond sub 2 aspecte: 1. neluarea în calculul valorii masei de partajat a valorii casei de 68.081 lei; 2. greșita includere în masa bunurilor de partajat și a sumei de 31.000 lei cu titlu de dar de nuntă, cu consecința atribuirii acesteia reclamantei și obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 22.190,5 lei cu titlu de sultă compensatoare. Întrucât hotărârea instanței de fond nu a fost criticată sub celelalte aspecte, în lipsa unor motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu, instanța de apel a examinat hotărârea numai din punct de vedere al criticilor formulate, celelalte aspecte necriticate rămânând câștigate cauzei. Prin urmare, întrucât prin apelul declarat reclamanta nu a formulat critici, au rămas câștigate cauzei următoarele: a.) compunerea masei de partajat din casa de locuit P+2 ridicată în roșu, autoturismul Ford Mondeo, bunurile mobile constând în: televizor, combină muzicală, servicii de căni, pahare, tacâmuri; b.) valoarea autoturismului de 2.000 euro, echivalentul în lei a sumei de 8.200 lei; a televizorului de 400 lei, a combinei muzicale de 400 lei și a serviciilor de căni, pahare, tacâmuri de 300 lei; c.) suma de 140.000 lei reținută de instanța de fond ca reprezentând câștigul de nuntă;d.) modalitatea de partaj a bunurilor reprezentând casă de locuit și bunuri mobile (autoturism, televizor, combină muzicală, servicii de căni, pahare, tacâmuri) prin atribuirea lor în întregime pârâtului. Au rămas în discuție doar analiza valorii casei care se impune a fi inclusă în masa de partajat și a sumei de 31.000 lei solicitată a se include în masa bunurilor comune prin acțiunea reconvențională formulată de pârât. În ceea ce privește valoarea casei obiect al masei partajabile tribunalul a reținut faptul că aceasta s-a edificat în perioada căsătoriei soților, în roșu, aspect necontestat de părți și rezultat și din expertiza efectuată în cauză. Șarpanta și acoperișul au fost executate după despărțirea în fapt, însă anterior rămânerii definitive a hotărârii de divorț, aspect recunoscut de pârât, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Valoarea construcției a fost stabilită de expertul desemnat în cauză la suma de 68.081 lei, din care instanța de fond a dedus suma de 2.000 lei reținută ca fiind achitată de pârât cu titlu de diferență preț acoperiș după momentul separației în fapt. Contrar instanței de fond, tribunalul a reținut faptul că întregul imobil, așa cum a fost el găsit de expert la data efectuării expertizei, s-a realizat în timpul căsătoriei soților. Este adevărat că din probatoriul administrat rezultă că acoperișul a fost pus pe casă după despărțirea în fapt a soților, însă la acea dată părțile chiar dacă nu locuiau împreună erau căsătorite, neexistând încă o hotărâre de divorț rămasă irevocabilă. Or, conform art. 30 din Codul familiei, normă aplicabilă în condițiile în care litigiul s-a născut anterior intrării în vigoare Noului Cod civil, constituie bun comun bunul dobândit în timpul căsătoriei, adică în intervalul de timp cuprins între data încheierii căsătoriei și data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț. Întrucât întreaga construcție evaluată de expert la suma de 68.081 lei s-a edificat în timpul căsătoriei soților, anterior rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, aceasta constituie bun comun, astfel că la masa de partajat trebuia inclusă și valoarea de 2000 lei reținută de instanță ca fiind achitată de pârât. Faptul că pârâtul împreună cu părinții acestuia au achitat valoarea acoperișului după despărțirea în fapt a soților nu dă naștere decât unui drept de creanță în favoarea acestora, drept care nu a fost solicitat în prezentul cadru procesual. Chiar dacă pârâtul a achitat suma de 2000 lei cu titlu de diferență de preț, instanța de fond nu putea deduce această sumă din valoarea imobilului bun comun, atât timp cât nu a fost investită cu o cerere de constatare a vreunui drept de creanță al pârâtului. Prin urmare, în calculul masei de partajat s-a impus a fi luată în considerare suma de 68.081 lei ca reprezentând valoarea bunului imobil. În ceea ce privește suma de 31.000 lei tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a inclus această sumă în masa bunurilor de partajat. Din probatoriul testimonial administrat a rezultat faptul că după despărțirea în fapt, în vederea acoperirii casei, pârâtul împreună cu familia acestuia au împrumutat diverse sume de bani. T., martorii audiați, au relevat faptul că în familia pârâtului au auzit discuții legate de plecarea reclamantei de la locuința conjugală cu o sumă de 300 milioane lei vechi. Ținând seama de sumele de bani plătite de soți pentru achiziția bunurilor comune, sume rezultate din depozițiile martorilor audiați, dar în același timp recunoscute de ambii soți (6500 lei sumă achitată pentru autoturism sumă recunoscută de ambii soți, care la momentul achiziției reprezenta suma de 2.000 euro + 1.100 lei valoarea celelalte bunuri mobile necontestate + 600 milioane leicasa), de câștigul realizat cu ocazia celebrării nunții de 140.000 lei (câștig necontestat de reclamantă în apel), chiar dacă s-ar deduce cheltuielile de nuntă (apreciate de martorii audiați la cca. 300 - 400 milioane lei vechi) și cheltuiala părților în timpul sejurului la mare (10.000 lei conform pârâtului și depozițiilor martorilor audiați sau 3.000 lei conform poziției reclamantei) rezultă că la momentul despărțirii în fapt a rămas suma de 31.000 lei inclusă în masa bunurilor comune, întrucât ea constituie sumă obținută ca dar de nuntă, bun comun al soților. Tribunalul nu a putut înlătura depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond, care afirmă că au auzit discuții în familia pârâtului privitoare la plecarea reclamantei cu suma de 300 milioane lei, întrucât reclamanta nu a dovedit, prin propriile probe, contrariul celor afirmate de martori. Deși reclamantei i s-a încuviințat un număr egal de martori, deși la momentul discutării probatoriului testimonial aceasta cunoștea deja conținutul acțiunii reconvenționale, prin martorii audiați nu a reușit să dovedească contrariul și anume, faptul că suma a rămas la locuința părților ori a fost cheltuită în timpul căsătoriei soților. Nici prin calculul sumelor câștigate la nuntă, cheltuite în cele 3 luni de căsătorie, realizate în cuprinsul acțiunii introductive, prin precizarea acțiunii, prin concluziile scrise nu a reușit să demonstreze că întreaga sumă câștigată la nuntă a fost cheltuită în perioada căsătoriei, așa cum se susține în cuprinsul apelului declarat. Este de remarcat faptul că în fața instanței de fond reclamanta nu a susținut niciun moment teza din apel, aceea a cheltuirii tuturor banilor rămași de la nuntă. Dimpotrivă, din toate calculele efectuate de reclamantă cu privire la sumele câștigate, la cele cheltuite, rezultă cu certitudine că suma de 31.000 lei a rămas, nefiind cheltuită în perioada conviețuirii soților. De asemenea, în fața instanței de fond reclamanta nu a susținut vreodată că suma ar fi rămas în posesia pârâtului și nici nu a solicitat probe pentru dovedirea acestui aspect. Pe de altă parte, dacă o asemenea sumă ar fi rămas pârâtului, este indubitabil că reclamanta ar fi solicitat partajarea acesteia, atât timp cât pe parcursul judecării acțiunii în partaj își completează acțiunea și solicită și partajul unor bunuri nemenționate în cuprinsul acțiunii introductive, de o valoare modică. Or, este evident că o sumă de bani consistentă nu ar fi putut fi ignorată de reclamantă în condițiile în care aceasta cere și partajul unor bunuri de importanță mai redusă. În privința acestei sume de bani solicitate prin acțiunea reconvențională, reclamanta se apără arătând doar faptul că nu este real că ar fi luat suma de bani, că o astfel de cerere de partaj a sumei nu poate fi admisă numai pe baza unor martori care au cunoscut lipsa sumei din spusele pârâtului. Așadar, față de această pretenție reclamanta nu se apără susținând teza afirmată pentru prima dată în apel, aceea a cheltuirii întregii sume câștigate ori teza rămânerii sumei în posesia pârâtului și nici nu propune probe care să dovedească exact contrariul celor rezultate din probatoriul administrat. Tribunalul nu a putut reține teza reclamantei afirmată în apel în sensul cheltuirii întregii sume rămase de la nuntă în perioada căsătoriei soților, atât timp cât o asemenea teză nu s-a susținut la fondul cauzei, cât ea este contrazisă chiar de calculul prezentat de reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive, a precizării de acțiune și a concluziilor scrise depuse la dosar. Nu s-a putut reține nici teza reclamantei conform căreia în ipoteza în care s-ar fi constatat lipsa vreunei sume de bani pârâtul ar fi formulat plângere penală pentru infracțiunea de furt între soți. Faptul că nu s-a formulat o plângere penală face ca fapta de luare a banilor să nu fie infracțiune. Pârâtul, ca persoană păgubită, în condițiile în care suma de bani luată constituie bun comun, are posibilitatea fie de a sesiza organele penale pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, fie de a solicita instanței civile partajul sumei respective. Alegerea căii de urmat rămâne la aprecierea celui păgubit, pârâtul optând pentru partajarea sumei și nu pentru o eventuală condamnare penală a reclamantei. Faptul că pârâtul nu a sesizat organele de cercetare penală nu înseamnă că nu a avut loc fapta de luare a sumei de bani, atât timp cât s-a dovedit prin depozițiile martorilor că după plecarea reclamantei pârâtul și familia acestuia au împrumutat sume de bani pentru acoperirea casei, cât în familia pârâtului s-au auzit discuții legate de luarea sumei de 300 milioane lei vechi, cât reclamanta nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea care rezultă din depozițiile martorilor audiați. Nu s-a putut reține nici argumentul reclamantei referitor la lipsa de probe certe, la caracterul imprecis, nerelevant al depozițiilor martorilor audiați. Este real faptul că martorii nu au perceput direct faptul plecării reclamantei cu suma de 300 milioane lei, însă aceștia au arătat că au auzit personal discuții între membrii familiei pârâtului în legătură cu lipsa acelei sume luată de reclamantă. Este vorba în această situație de probe indirecte, care în lipsa unei dovezi contrare a stării de fapt rezultate, care desigur revenea reclamantei, nu pot fi ignorate, constituind veritabile mijloace de probă. Depozițiile celor 2 martori audiați în apel nu au fost luate în considerare de tribunal, fiind considerate nesincere. A., depoziția martorei S. S. propusă de intimat care a relevat că a fost de față când tatăl pârâtului s-a dus la poliție să anunțe dispariția reclamantei este contrazisă de răspunsul organului de poliție din adresa nr. 301.565/(...). T., declarația acesteia în sensul că părinții pârâtului au terminat casa din banii primiți din subvenții este contrazisă chiar de apărările pârâtului și de depozițiile martorilor audiați la instanța de fond, care au relevat efectuarea unor împrumuturi de bani. În aceste condiții, în care aspecte relatate de martoră ca percepute personal sunt negate prin probele administrate, declarația acesteia nu a putut fi apreciată ca sinceră, astfel că a fost înlăturată. Nu este sinceră nici depoziția martorului S. V., propus de reclamanta apelantă, aceasta dovedind că anterior depunerii mărturiei i s-a spus de reclamantă că în discuție este o sumă de bani de 300 milioane de lei vechi. A., martorul relatează că se afla la domiciliul părinților reclamantei în momentul în care reclamanta a venit plângând spunând părinților că soțul a trimis-o acasă, motivul despărțirii fiind „în legătură cu ceva bani";. În aceeași împrejurare martorul atestă că a auzit-o pe reclamantă spunând că soțul ar fi acuzat-o că ar fi luat „300 milioane lei din banii adunați la nuntă";. Niciun moment în fața instanței de fond și nici în procesul de divorț nu s-a invocat de reclamantă faptul că aceasta ar fi fost alungată de la domiciliul conjugal din cauza vreunei sume de bani. Pe de altă parte, așa cum arată reclamanta în cuprinsul întâmpinării depuse în procesul de divorț, la momentul la care reclamanta a părăsit domiciliul comun, părinții săi erau plecați în Italia, aceasta mergând la bunici, ulterior între mamele soților purtându-se o discuție telefonică legată de neînțelegerile dintre părți, inițiată de mama reclamantei din Italia. Contradicțiile din depoziția martorului cu probele existente denotă caracterul nesincer al mărturiei, fapt ce a impus înlăturarea declarației acestui martor ca nesinceră. În privința prezumțiilor cu care a operat instanța de fond, s-a subliniat faptul că acestea, la fel ca depozițiile de martori, ca expertiza, ca înscrisurile, constituie mijloace de probă și pot servi la justa soluționare a unei cauze. În condițiile în care reclamanta nu a solicitat partajul vreunei sume de bani substanțiale pe parcursul judecării cauzei, în condițiile în care ulterior sesizării instanței include în masa de partajat bunuri de valoare modică, se poate lesne prezuma că asemenea sume nu au rămas în posesia pârâtului după despărțirea soților. De asemenea, în condițiile în care reclamanta nu invocă la fondul cauzei teza utilizării întregii sume rămase de la nuntă, ci dimpotrivă face calcule din care rezultă că în urma deducerii tuturor cheltuielilor a rămas o sumă ce depășește suma luată în calcul de instanța de fond, pe care însă nu o include la partaj, se poate prezuma și reține în final, coroborând poziția reclamantei cu probatoriul administrat în cauză, că în fapt suma de 31.000 lei a fost luată de reclamantă la plecarea sa de la domiciliul conjugal. Reținând existența sumei, caracterul ei de bun comun, luarea acesteia de reclamantă, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reconvențională și în consecință a constatat caracterul de bun comun al sumei, pe care în final a atribuit-o reclamantei dat fiind faptul că se află în posesia ei. Cât timp s-a reținut caracterul de bun comun al sumei, aceasta trebuia inclusă în masa de partajat și în final trebuia partajată alături de celelalte bunuri comune. Realizând partajul în natură și incluzând în lotul pârâtului bunurile aflate în posesia sa, în mod corect instanța de fond a atribuit suma luată de reclamantă acesteia. Întrucât instanța de fond nu a avut în vedere valoarea imobilului de 68.081 lei, hotărârea acesteia se impune a fi schimbată sub acest aspect și implicit în privința sultei compensatoare pe care pârâtul o datorează reclamantei, care în condițiile luării în calcul a noii valori a construcției va fi de 23.190,5 lei, menținându-se celelalte valori necriticate în apel. A., totalul bunurilor comune se ridică la suma de 108.381 lei (68.081 lei construcția + 8200 lei autoturismul + 1.100 celelalte mobile + 31.000 lei darul de nuntă luat de reclamantă). Fiecăruia îi revine o cotă de ½ părți din această sumă, adică valoarea de 54.190,5 lei. Întrucât în lotul pârâtului au intrat bunuri în valoare de 77.381 lei, rezultă că acesta datorează reclamantei o sultă compensatoare de 23.190,5 lei (77.381 lei - 54.190,5 lei). În baza considerentelor reținute și făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis în parte apelul declarat, a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul că a constatat că valoarea casei de locuit bun comun este de 68.081 lei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.190,5 lei cu titlu de sultă compensatoare corespunzătoare. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii privitoare la compunerea masei de partajat, la cota de contribuție, la valoarea bunurilor mobile, la modalitatea de partajare a bunurilor comune, la modul de soluționare a cheltuielilor de judecată. Având în vedere limitele în care s-a admis apelul, reținând culpa procesuală a intimatului în raport de ceea ce s-a admis, respectiv a apelantei în raport de ceea ce s-a respins, în baza art. 274, 277 C.proc.civ., tribunalul acompensat în întregime cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel reprezentând onorariu de avocat și a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 9,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise. La stabilirea cheltuielilor de judecată s-a avut în vedere faptul că hotărârea instanței de fond a fost criticată sub două aspecte, iar apelul a fost găsit întemeiat numai sub unul dintre aspectele ce au constituit motiv de apel. A., aferent pretențiilor admise, intimatul datorează taxă de timbru de 9,5 lei (1/2 din taxa datorată la fond pentru petitul de partaj) și timbru judiciar de 0,15 lei. Întrucât în final, apelanta a câștigat față de fondul cauzei numai suma de 1.000 lei, restul apărărilor formulate în apel fiind apreciate ca nefondate, iar apărările intimatului față de apelul declarat au fost apreciate ca întemeiate în privința a ceea ce s-a solicitat de apelantă și nu s-a admis, ținând seama de limitele sesizării, de limitele admiterii pretențiilor, de apărările formulate de fiecare parte, tribunalul a apreciat ca justă și echitabilă soluția compensării în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate în apel de fiecare parte, cu titlu de onorariu de avocat. Împotriva acestei decizii, dar și împotriva sentinței civile nr. 179/(...) a Judecătoriei N., reclamanta C. A. C. a declarat recurs, în termen legal, solicitândinstanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii reconvenționale formulată de pârât și a menținerii dispozițiilor privind admiterea acțiunii principale precizate, cu obligarea pârâtului la plata unei sulte compensatorii, calculată în mod corect, ținându-se seama de faptul că reclamanta nu a luat asupra sa de la pârât, la data despărțirii în fapt, nicio sumă de bani, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, reclamanta a arătat pe larg ce s-a reținut în dispozitivul și considerentele sentinței primei instanțe și ale deciziei pronunțată de instanța de apel. În opinia reclamantei, hotărârile instanțelor de fond sunt nelegale întrucât nu pot fi acreditate aprecierile privind probele administrate care vizează însușirea de către reclamantă a sumei de 31.000 lei, cu ocazia plecării de la domiciliu conjugal, probe care impun respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată. Din coroborarea tuturor probelor administrate nu reiese că reclamanta ar fi sustras din casă, cu ocazia despărțirii în fapt, suma de 31.000 lei ori altă sumă de bani. Concluziile la care au ajuns instanțele de fond se bazează doar pe supoziții, pe prezumții logice, expuse de mandatarul pârâtului în concluziile scrise și nu pe baza unor probe certe. Pretinsele prezumții logice invocate de instanța de fond se impun a fi înlăturate întrucât analizând ansamblul probelor administrate se constată că nici una dintre probe nu indica nimic din starea de fapt reținută. În realitate, reclamanta nu a luat nici un ban din casă la data despărțirii în fapt și nu ar fi putut să facă un asemenea lucru, deoarece toți banii comuni fuseseră cheltuiți pentru cumpărarea materialelor de construcție necesare edificării casei, fiind dovedită această împrejurare prin adresa emisă de S. E. S. care a confirmat că s-au cumpărat materialele și că s-a eliberat bon fiscal părților. În continuare, reclamanta detaliază de ce declarațiile martorilor invocați de instanțele de fond pentru susținerea acestei teze sunt irelevante, respectiv declarațiile martorilor: C. N., C. I., O. V. și O. A. T. aceste probe testimonială vizează informații imprecise, nerelevante, bazate pe supoziții ori obținute de la familia pârâtului. Nu poate fi validată concluzia instanței de apel prin care aceasta a reținut că în mod întemeiat judecătoria a operat cu prezumții întrucât și acestea constituie mijloace de probă și pot servi la justa soluționare a unei cauze. Sarcina însușirii banilor de către reclamantă i-a revenit pârâtului, iar probele administrate la cererea acestuia nu au substanță și nu au forța de a demonstra susținerile pârâtului. În mod evident, instanțele nu-și pot întemeia hotărârile pe depozițiile unor martori care declara despre așa numitele discuții purtate în sat, deoarece pârâtul și rudele sale sau orice altă persoană puteau să producă zvonuri în orice sens. Depozițiile martorilor propuși de reclamantă în apel confirmă poziția adoptată de aceasta și în mod greșit tribunalul a înlăturat declarația martorului S. V. care a lucrat în gospodăria părinților reclamantei și a văzut-o plângând și spunând că din toți banii de la nuntă ea nu a rămas cu nimic. Este evident că dacă s-ar fi săvârșit în realitate fapta de sustragere a banilor de către reclamantă, împotriva acesteia s-ar fi formulat plângere penală, s-ar fi constituit un dosar penal în care s-ar fi cercetat și dovedit fapta, iar apoi pârâtul ar fi avut posibilitatea legală de a cere condamnarea fostei sale soții ori încetarea urmăririi penale pe baza retragerii plângerii sau împăcarea părților. Or, instanța de fond a reținut în procesul civil dispariția unei sume de bani substanțiale prin comiterea unei fapte de furt între soți, faptă pentru care nu s-a solicitat efectuarea de cercetări de către organele de urmărire penală. În consecință, datorită aprecierii eronate a probelor administrate s-a ajuns la pronunțarea hotărârilor atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. Pârâtul intimat C. B. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. În motivarea întâmpinării, pârâtul intimat a solicitat admiterea excepției nulității recursului conform, prevederilor art. 3021 alin. 1 lit. c C. întrucât prin recursul declarat s-au invocat doar motive de netemeinicie a deciziei atacate, inadmisibile în calea extraordinară de atac a recursului. Se poate constata că reclamanta a criticat soluțiile instanțelor de fond doar sub aspectul aprecierii probelor administrate în cauză și nu sub aspectul legalității, iar în calea de atac a recursului nu este permisă reanalizarea stării de fapt și stabilirea ei în condițiile în care aceasta a fost făcută de instanțele de fond. În subsidiar, intimatul învederează că recursul este nefondat întrucât din toate probele administrate în cauză a rezultat că, fără echivoc, faptul că reclamanta și-a însușit suma de 31.000 lei cu ocazia părăsirii domiciliului comun, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică (f.12-16). Potrivit art. 137 alin. 1 C., Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor inadmisibilității recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, precum și a nulității cererii de recurs, excepții de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a recursului și care au fost invocat și puse în discuția părților la termenul de judecată din (...). În ședința publică din (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 179/(...) a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr.(...), excepție care urmează a fi admisă pentru următoarele argumente. A., art. 282 alin.1 C. prevede că, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Potrivit art. 299 alin.1 și alin.2 C., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cuactivitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel. Din interpretarea acestor texte legale rezultă că obiect al recursului pot fi doar hotărârile date fără drept de apel reglementate de art.2821 C., cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. În speță sentința primei instanțe a fost supusă căii de atac a apelului astfel încât toate motivele de recurs prin care se critică direct hotărârea instanței de fond, fără referire la decizia instanței de apel, intră sub incidența excepției inadmisibilității întrucât aceasta nu poate forma obiectul recursului. La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate (excepție invocată de altfel și de către intimat prin întâmpinare), prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: Potrivit art. 3021 alin. 1 C., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Art. 303 alin. 1 și alin. 3 prevede că, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. T. pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicare hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Conform art. 306 alin. 1 C., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2, respectiv a motivelor de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care însă este obligată să le păună în dezbaterea părților. În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."; Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul. Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, reclamanta recurentă nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art.304 pct.8 și pct.9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează în întregime motive de netemeinicie a hotărârii atacate. Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, în totalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizarelaborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți. Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în întregime, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației tensionate și șicanatoare dintre recurentă și intimat, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc. T. motivele de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor extrem de tensionate dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate. Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Așa fiind, Curtea constată că excepția nulității cererii de recurs invocată atât din oficiu, cât și de către intimat, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare. Motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.8 C. invocat de reclamanta recurentă trebuie să precizeze în mod concret care este actul pretins denaturat de către instanța de judecată și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii recurate. Denaturarea înțelesului actului juridic are loc atunci când concluziile instanțelor de fond deduse din interpretarea actului sunt în mod evident eliminate și contrazise prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat. Prin urmare, Curtea constată că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C. a fost invocat de reclamantă în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la vreun act juridic pretins interpretat greșit de către instanța de apel astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării hotărârii atacate din această perspectivă. Pentru aceste considerente și având în vedere că în speță nu este incident nici un motiv de ordine publică din cele reglementate de art. 306 alin. 2 C., Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 3021 alin. 1 lit. c și art. 303 alin. 1 și alin. 2 C., va admite excepția nemotivării recursului în termenul legal de 15 zile de la comunicarea deciziei criticate și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 306 alin. 1 C., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta C. A. C., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține. În temeiul art. 316 coroborat cu art.274 alin.1 și alin.3 C., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului C. B. M. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs parțiale, cu titlu de onorariu avocațial, din totalul onorariului avocațial de 2000 lei, dovedit prin chitanța anexată la f.31 din dosar, raportat la faptul că acesta din urmă este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de reprezentantul intimatului. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Constată nul recursul declarat de reclamanta C. A. C. împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a Tribunalului Bistrița-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului C. B. M. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ GREFIER, A.-A. M. Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. A. T.. Jud.apel: R.I.Berari; G.C. Frențiu.
| ← Decizia civilă nr. 519/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 1514/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
