Decizia civilă nr. 2834/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2834/R/2012
Ședința publică din data de 6 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții T. S. și T. A., împotriva deciziei civile nr. 2. din 3 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta M. I.-F., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
Se constată că la data de 6 iunie 2012, pârâții-recurenți au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 30 mai
2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate înîncheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10864/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. I. F., în contradictoriu cu pârâții T. S. și T. A., a fost reglementat reglementat programul de vizitare al minorilor T. V.
- D., născut la data de (...) și T. G. - T., născută la data de (...), de către reclamanta M. I. F., în felul următor: o dată la două luni, în data de întâi, pe parcursul a 3 ore, la sediul D. J. de P. a C. C., în prezența unui asistent social, minorii fiind duși de către pârâți.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Pârâții T. A. și T. S. s-au căsătorit la data de (...) în municipiul C.-N., din această căsnicie rezultând minorii T. G.-T., născută la data de (...) și minorul T.
V.-D., născut la data de (...). Pârâta T. S., fostă M., este fiica reclamantei M. I. F.
Pârâții împreună cu cei doi minori locuiesc în municipiul C.-N., iar pârâta locuiește în C. T., jud. C.
În ceea ce îi privește pe pârâți, pe de-o parte, în calitatea acestora de fiică, respectiv ginere, și reclamanta, pe de altă parte, în calitatea sa de soacră a pârâtului și mamă a pârâtei T. S., instanța a constatat că relațiile dintre aceștia sunt grav afectate de neînțelegeri legate, potrivit susținerilor pârâților negate de către reclamantă, de dezacordul acesteia din urmă cu căsnicia celor doi pârâți, de lipsa reclamantei de la botezul minorei și de presupuse șicane la adresa pârâților din partea reclamantei. P. susținerilor reclamantei, necontestate, însușite și afirmate și de către pârâți, pe fondul acestor neînțelegeri, reclamanta a văzut-o o singură dată pe minora T. G. - T., iar pe minorul T. V.-D. niciodată, iar toate acestea în contextul în care reclamanta și-a manifestat intenția în acest sens,fiind însă refuzată de către pârâți motivat de faptul că reclamanta ar crea stări conflictuale și tensionate între ei, la limita destrămării căsătoriei, dar și de faptul că reclamanta este o persoană labilă din punct de vedere psihic.
Instanța a constatat că prevederile art. 14 din L. nr. 272/2004 sunt interpretate de către pârâți în sensul că minorul are dreptul să mențină relații personale doar cu rudele față de care acesta a dezvoltat legături de atașament
Din interpretarea literală a dispozițiilor legale instanța a reținut că dreptul minorilor de a menține relații personale este condiționat de existența unor relații de atașament dezvoltate de minor sau față de care s-a bucurat de viața de familie doar în privința altor persoane, altele decât rudele sau părinții minorilor. I. dată de către pârâți ar putea conduce la situația de neacceptat în care minorii, în special începând cu o vârstă fragedă, pot fi împiedicați să își cunoască rudele sau să mențină contacte directe cu acestea sau alte persoane față de care minorul a avut deja ocazia să se bucure de viața de familie, iar prin acesta, să se recunoască pierderea drepturilor minorilor enunțate de art. 14 mai sus expuse.
Totodată, instanța a constatat că potrivit art. 14 alin. 3 din L. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Prin probatoriul administrat în cauză aceste împrejurări invocate de pârâți nu au putut fi dovedite. Astfel, instanța a reținut că reclamanta este o persoană în vârstă de 56 de ani, fiind diagnosticată cu boală P., stadiul II, BPOC stadiul I/II, tahicardie sinusală și tulburare de conversie. Referitor la starea de sănătate a reclamantei, pârâții au susținut că aceasta este o persoană labilă psihic și care astfel ar constitui un pericol pentru minori. R. însă la starea de sănătate a reclamantei, instanța a reținut că bolile de care suferă aceasta nu sunt boli contagioase, deși acestea ar putea contribui la diminuarea capacității reclamantei de a menține relații sociale în cele mai bune condiții. În ceea ce privește tulburarea anxioasă despre care se face vorbire, instanța a reținut că aceasta se caracterizează prin teama si griji exagerate în legătură cu diverse evenimente sau activități, astfel că persoanei care suferă de aceste tulburări îi este mai greu să își controleze tensiunea interioară produsă de aceste griji. Cu toate acestea, instanța a apreciat că, prin caracteristicile sale, această afecțiune nu este în măsură să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, în discuție fiind dreptul minorilor de a-și cunoaște bunica, și nu de a fi dați în îngrijirea acesteia.
Cu privire la cele de mai sus, instanța a reținut și declarațiile martorilor care nu au putut afirma tulburări de comportament ale reclamantei.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că prin probatoriul administrat în cauză nu s-a putut dovedi existența unui motiv temeinic de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului prin menținerea unor legături personale dintre minori și reclamantă. Instanța a reținut, așa cum s-a arătat mai sus, starea conflictuală și tensionată dintre reclamantă și pârâți, însă acceptarea acesteia, în lipsa unei posibilități de soluționare sau aplanare, cu riscul unei ingerințe în viața privată a reclamantei și a minorilor, drept recunoscut de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi primită.
În consecință, instanța a reținut că în cauză nu există nici un motiv pentru care minorilor nu le poate fi recunoscut dreptul de a-și cunoaște bunica, refuzul pârâților dovedindu-se a fi nejustificat.
În ceea ce privește modalitatea în care legăturile personale pot fi concretizate, instanța a ținut seama de particularitățile prezentei cauze și a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 15 din L. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, întâlnirea minorilor cu bunica lor la un interval de 2 luni este în măsură să asigure elementul de constanță în percepția acestora cu privire la imaginea bunicii lor.
În acest sens, instanța a constatat că potrivit art. 102 din L. nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, autoritățile administrației publice locale au obligația să garanteze și să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unitățile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinții săi, precum și protecția specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinților săi, serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor și orașelor, precum și persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecției copilului, printre altele, și atribuția de a monitoriza și analiza modul de respectare a drepturilor copiilor, atribuții de natură a garanta executarea dispozițiilor instanței de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2. a T. C. a fost respins apelul declarat de T. S. și T. A. împotriva sentinței civile nr. 10864 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al
Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că relațiile între părinții minorilor G. T. și V. D. sunt grav vătămate. L. este cea care conferă dreptul copilului de a avea relații personale cu bunica.
Poziția exprimată de către apelantul T., prin care a afirmat că bunica nu și- a câștigat dreptul de a avea legături cu nepoții apare ca definitorie în ceea ce privește relațiile dintre membrii familiei. Relațiile dintre bunici și părinți nu pot fi o premisă a împiedicării relațiilor între bunici și nepoți, fiecare parte având obligația de a exercita cu bună credință drepturile recunoscute de lege.
Bolile de care ar suferi reclamanta nu sunt de natură a duce la concluzia că acestea pot afecta relația bunică nepot. Boala P. de care suferă reclamanta, nu este una care să impună ruperea relațiilor între bunică și nepoți și nici să creeze celor din urmă un disconfort psihic care să fie în măsură să contribuie la împiedicarea dezvoltării psihice a minorilor. E. acestei boli, până la momentul actual al științei incurabile și a cărei evoluție nu este decât în sensul amplificării, nu poate constitui prin el însuși un motiv de rupere a relațiilor. În aceste condiții tocmai datorită acestei boli e necesar ca apelanții să realizeze toate demersurile pentru ca aceste relații să aibă loc într-o stare de relativă normalitate și conștiență a bunicii până la momentul în care va fi prea târziu.
Adevărul asupra stării de sănătate al bunicii nu poate fi ascuns copiilor, fiind necesar ca aceștia să fie instruiți și pregătiți emoțional în a înțelege această situație. Este dreptul copiilor de a ști istoricul familiei și de a-i cunoaște efectiv pe aceștia.
Interesul copiilor nu poate fi privit doar prin optica părinților, precum și a relațiilor interpersonale a acestora cu bunica și nici nu li se poate refuză această relație de care bunicii paterni beneficiază din plin și care reprezintă normalitatea.
Martorii audiați în fața instanței nu au putut afirma tulburări de comportament ale reclamantei, iar situațiile de criză de care a făcut vorbire apelanta în fața instanței de apel, chiar reale de ar fi, trebuie acceptate și înțelese.
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta se bucură și de protecția oferită de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului nefiind probată nicio situație reală care să impună o limitare a acestui drept. Mai mult, instanțade fond a avut un rol am putea spune chiar lax și îngăduitor în ceea ce privește durata programului de vizitare respectiv o dată la 2 luni pe parcursul a 3 ore.
Chiar existența acestui program contestat prin apel este de natură să ducă la concluzia că sub unele aspecte cererea și poziția apelanților se apropie de abuzul de drept. F. că această întâlnire avea loc într-un cadru așa zis oficial în prezența unui asistent social, este mai mult decât suficient în a atenua susceptibilitățile apelanților decurgând din întâlnirea bunicii cu cei doi nepoți. Tocmai prezența unui element terțiar este de natură să împiedice eventualele
„derapaje"; ale bunicii care ar putea relata aspecte privitoare la relația acesteia cu părinții.
Apelanții sunt obligați să contribuie la pregătirea și întreținerea relațiilor între acești membrii ai familiei acestora revenindu-le obligația de a explica și prezenta în mod obiectiv tot ceea ce e necesar pentru înțelegerea corectă a situației.
Părăsirea „climatului familial"; dintre părinți și copii prin modul cum a fost reglementată relația bunică-nepoți, nu este de natură să fie distrus, așa cum se afirmă în motivele de apel. De altfel o întâlnire o bunicii cu cei doi nepoți în prezența părinților în condițiile date pare puțin probabil a se desfășura în condiții decente.
Poziția exprimată în cuprinsul anchetelor sociale (efectuate la solicitarea reclamanților) sunt în acest sens. Ancheta socială efectuată de autoritatea competentă din cadrul Municipiului C. T. a propus stabilirea unui program de vizitare a celor doi minori, iar concluziile anchetei sociale efectuate de autoritatea competentă din cadrul Municipiului Turda, nu au putut fi luate în considerare ele fiind bazate doar pe cele relatate de către soții T., fără a fi urmarea unor verificări efective și obiective.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții T. S. și T. A., solicitândinstanței în principal casarea deciziei nr. 2./2010 pronunțată de Tribunalul Cluj și a sentinței civile nr.108647(...) pronunțată de J. C. N. și trimiterea cauzei spre rejudecare; suspendarea executării hotărârii recurate, potrivit dispozițiilor art. 300 alin. 2 C.Pr.Civ.
În subsidiar, recurenții au solicitat casarea deciziei pronunțată în apel și a sentinței pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul ciclu procesual.
În motivarea cererii de recurs pârâții au arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins proba testimonială solicitată, deși aceasta era pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei, martorul propus fiind o persoană în măsură să arate aspecte legate de intimată, care a declarat în mod public că nu este o iubitoare de copii.
Instanța de apel a respins proba cu expertiza medico-legală prin care se tindea să se verifice dacă intimata reclamantă nu este un pericol pentru dezvoltarea psihică, fizică și intelectuală a copiilor și în lipsa oricăror cunoștințe de specialitate medicală, s-a pronunțat și asupra efectelor acestei boli. Prin decizia recurată s-a contestat concluziile anchetei sociale efectuate de P. C. În baza rolului activ, instanța de apel a administrat interogatoriul recurenților, iar în ipoteza în care avea vreun dubiu în legătură cu ancheta socială, avea posibilitatea să solicite expertizarea copiilor de către un psiholog, pentru a fi în măsură de a contesta o anchetă socială efectuată de specialiști în domeniu.
Întrucât în recurs nu pot fi administrate în probațiune numai înscrisuri, recurenții apreciază că recursul se impune a fi admis.
În motivarea cererii de suspendare a hotărârii pronunțate în apel, pârâții au arătat că orice contact direct al reclamantei cu nepoții săi contravineinteresului superior al acestora, astfel de legături sunt de natură dea primejdui dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copiilor.
Cererea de chemare în judecată este o răzbunare a reclamantei M. I. F., pe propria fiică, T. S., care nu și-a ascultat mama în sensul de a întrerupe orice legătură firească cu pârâtul T. A.
În ceea ce privește motivarea motivului subsidiar de recurs, pârâții au arătat că stabilirea programului de vizitare în favoarea intimatei reclamante s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 14 și 15 din L. nr. 272/2004.
C.ul T. V. D. are vârsta de 2 ani și 3 luni, iar T. G. T. este în vârstă de 5 ani, iar scoaterea copiilor la o vârstă atât de fragedă din climatul familial și prezentarea acestora într-un sistem instituționalizat, este o măsură străină de interesul superior al copiilor.
T. G. T. nu dorește să-și vadă bunica, cunoscând discuțiile din casă raportat la răul pe care aceasta îl sădește în familia recurenților.
Instanța de apel nu a verificat motivele pentru care pârâții nu au permis bunicii să aibă legături cu nepoții, relația dintre mamă-fiică și soacră-ginere fiind afectate iremediabil.
Conduita reclamantei s-a materializat prin formularea de plângeri penale împotriva pârâtului recurent T. A., referitoare la faptul că și-ar fi sechestrat soția, însă s-a stabilit de organele de cercetare penală că aceste susțineri sunt străine de realitate.
Având în vedere faptul că reclamanta a fost internată la Secția de N. în perioada (...) - (...), instanța în baza rolului activ trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă prin raportare la diagnosticele reclamantei, legăturile acesteia cu copiii ar fi sau nu de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copiilor.
Întreaga motivare a instanței de apel se bazează pe o ipoteză fundamental greșită - faptul că relațiile iremediabil deteriorate dintre intimată și recurenți au ar afecta interesul superior al copiilor.
În speță, bunica maternă s-a comportat monstruos cu scopul de a distruge căsnicia recurenților, cu care nu a fost de acord încă de la începutul mariajului.
Bolile de care suferă reclamanta nu pot face obiectul aprecierilor neavizate ale instanței, ci ale unor medici, însă această probă a fost respinsă de instanță. Pârâții au aratat că nu și-au exercitat drepturile procesuale abuziv, ci conduita bunicii constituie un abuz de drept, deoarece tinde la distrugerea căsniciei recurenților.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată M. I. F. a solicitat respingerearecursului, apreciind că hotărârea instanței de apel este legală, justificată pe dispozițiile art. 14, 15 din L. nr. 272/2004 și art. 8 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
Reclamanta intimată a apreciat că în mod corect a fost respinsă cererea în probațiune vizând audierea unui martor, care nu o cunoaște și nu știe care sunt relațiile din familie. Este adevărat că intimata suferă de boala P., însă această împrejurare nu este un motiv să-și poată vedea nepoții.
Se arată că nu a participat la botezul fetiței, deoarece a fost anunțată cu 2 zile înainte de eveniment, iar recurenții au refuzat să o aducă la C. cu mașina. În ceea ce privește cel de-al doilea nepot, recurenții nu au anunțat-o când s-a născut, aflând de nașterea celui de al doilea copil de la terțe persoane.
Prin concluzii scrise, pârâții au solicitat admiterea recursului reiterând criticile formulate în recurs, s-a mai arăta că fetița poate fi audiată de instanță chiar dacă nu are 10 ani precum și faptul că bunicul matern nu a investit instanța cu o acțiune pentru stabilirea programului de vizitare, ceea ce denotă lipsa interesului bunicii materne de a-și vizita nepoții. Pârâții au solicitat redeschidereadezbaterilor, invocând starea de sănătate a apărătorului ales pe care instanța nu o putea aprecia.
Pentru termenul de judecată din 30 mai 2012 domnul avocat A. N. P. a formulat o cerere de amânare invocând motive medicale, pe care a înțeles să le justifice cu o adeverință medicală, eliberată de dr. P. S. care recomanda repaus în perioada 29-(...).
P. dispozițiilor art. 156 C.Pr.Civ. cererea de amânare poate fi cerută o singură dată, pentru motive temeinic justificate. Adeverința depusă indică doar diagnosticul și recomandarea făcută de medic ceea ce nu echivalează cu certificatul medical eliberat în condițiile OUG 158/2005, care este actul apt să certifice incapacitatea de muncă. Așadar apreciem că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, întrucât cererea de amânare nu a fost temeinic motivată și în acest context recurenții nu se pot prevala de încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, curteareține următoarele:
Primul motiv de recurs vizează nelegalitatea respingerii probei testimoniale solicitată de pârâți în apel. Teza probatorie pe care pârâții doreau să o dovedească era aceea că reclamanta a declarat public că nu este o iubitoare de copii.
Pentru ca o probă să fie admisă, aceasta trebuie să fie pertinentă și utilă soluționării cauzei. În prezenta cauză, instanța de fond a administrat un probatoriu vast constând din: probe testimoniale, anchetă socială, interogatoriu, pentru a clarifica starea de fapt.
În apel instanța a procedat din oficiu la luarea interogatoriului pârâtei apelante, reclamantei intimate, s-a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliul intimatei-reclamante și la domiciliul pârâților, suplimentându-se probatoriul administrat de instanța de fond.
Cererea de suplimentare a probațiunii testimoniale a fost respinsă de către instanță ca nefiind utilă soluționării cauzei, raportat la teza probatorie pe care pârâții încercau să o dovedească. Curtea apreciază că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 167 alin. 1 Cod proc.civ., raportat la art. 292 Cod proc.civ.
În cazul de față, instanța de fond a stabilit un program de vizitare a copiilor de către bunica lor, care se va derula la sediul D. J. de P. a C. C., o dată la două luni, pe parcursul a 3 ore în prezenta unui asistent social.
Având în vedere modalitatea în care se va desfășura programul de vizitare al copiilor de către bunică, în prezența unui asistent social, care monitorizează și poate interveni în cazul în care programul nu s-ar desfășura în cele mai bune condiții, în mod corect instanța de apel a apreciat că nu este utilă soluționării apelului suplimentarea probațiunii testimoniale.
În ceea ce privește critica vizând faptul că instanța de apel a înlăturat concluziile anchetei sociale efectuate de către P. C., această critică nu poate fi primită, întrucât instanța în stabilirea stării de fapt poate să înlăture unele probe administrate dacă vin în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză.
În cazul de față, chiar dacă în concluziile anchetei sociale efectuate de P. municipiului C.-N. se propunea să se evite contactul dintre copii și bunica lor, întrucât afectează dezvoltarea și echilibrul psihic al copiilor, această probă a fost înlăturată motivat de către instanța de apel întrucât nu s-a bazat pe verificări efective și obiective.
Posibilitatea expertizării copiilor de către un psiholog, cum au sugerat recurenții apare ca inutilă, deoarece nici un psiholog nu poate să stabilească oeventuală traumă decurgând dintr-un eventual contact între copii și bunica lor pe care nu au văzut-o niciodată.
Este de necontestat că relațiile între bunica copiilor și părinții copiilor sunt foarte tensionate, însă această problemă familială nu poate să fie cauza împiedicării relațiilor dintre bunici și nepoți.
P. dispozițiilor art. 14 din L. nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții și rudele, precum și cu persoanele față de care a dezvoltat legături de atașament.
Recurenții pârâți susțin că aplicarea acestei dispoziții legale s-a făcut cu încălcarea interesului copiilor. Cauzele privind stabilirea unui program de vizitare sunt delicate, deoarece întotdeauna există interese contrarii ale părților, însă în aceste situații, instanța trebuie să analizeze interesul superior al copilului nu prin prisma opticii părților împrocesuate care sunt subiective.
P. dispozițiilor art. 8 din L. nr. 272/2004, copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale. Din această dispoziție legală rezultă faptul că, copilul are dreptul să-și cunoască „rădăcinile"; istoricul familiei sale, ceea ce presupune implicit să-și cunoască bunicii, rudele, pentru a-și putea crea legături de atașament normale, întrucât acestea sunt determinante pentru modul în care copilul va relaționa ulterior ca adult.
Este în interesul copiilor să-și cunoască și bunica maternă, care nu a fost deloc prezentă în viața lor, datorită relațiilor tensinate dintre pârâți și reclamantă. La stabilirea programului de vizitare instanța a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, având în vedere atât starea de sănătate a reclamantei, cât și vârsta copiilor, fiind preșcolari.
Programul de vizitare se va desfășura în prezența unui specialist, un angajat al D. de P. a C., care va monitoriza aceste momente și care va avea grijă ca programul de vizitare să se desfășoare în condiții normale, încât copiii să nu fie traumatizați. În funcție de modul în care se vor desfășura aceste întâlniri, programul de vizitare va putea suferi modificări într-un sens sau altul, în funcție de modul în care bunica va relaționa cu copiii.
Interesul superior al copiilor este de a-și cunoaște bunicii, rudele, așa încât se poate afirma că părinții au acționat împotriva interesului copiilor, atâta vreme cât aceștia nu își cunosc până la această vârstă bunicii materni. În mod repetat pârâții afirmă că orice contact cu bunica maternă este de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copiilor, însă aceste susțineri nu au fost dovedite.
Așadar, curtea apreciază că stabilirea programului de vizitare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fiind apreciat în interesul copiilor să stabilească și ulterior să dezvolte legături de atașament cu bunicii, în funcție de percepția lor și nu raportat la discuțiile părinților referitoare la bunici.
De altfel, criticile referitoare la modul în care instanța de fond și apel au apreciat probele administrate în cauză sunt motive de netemeinicie, inadmisibil de analizat în recurs, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ., care permiteau criticarea deciziei pronunțate în apel și pentru motive de netemeinicie, au fost abrogate.
Critica referitoare la faptul că instanța de apel trebuia să dispună o expertiză medico-legală pentru a stabili dacă bolile decare suferă reclamanta nu sunt de natură a primejdui dezvoltarea fizică și psihică a copiilor nu poate fi primită, deoarece în apel pârâții recurenți au fost asistați de un avocat, care putea să propună această probă, dacă i se părea utilă soluționării cauzei, în condițiile art.292 C.Pr.Civ.
P. dispozițiilor ar. 129 alin .(51)2 Cod proc.civ., părțile nu mai pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Având în vedere aceste dispoziții legale, curtea apreciază că și această critică este nefondată. Singurul motiv care poate fi încadrat ca motiv de nelegalitate este greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 din L. nr. 272/2004, care reglementează interesul superior al copilului, însă după cum am arătat în cele mai sus reținute, această dispoziție legală a fost avută în vedere și aplicată legal de instanța de fond și apel. Prin urmare, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va constata că este nefondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., situație în care va respinge recursul pârâților. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții T. S. și T. A. împotriva deciziei civile nr. 2. din 3 aprilie 2012 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. D. A.-T. N. M.-C. V. GREFIER M.-L. T. Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: D.Tatu, S. Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 67/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 3526/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
|---|
