Decizia civilă nr. 3526/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie

Decizii civile - minori și familie - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 3526/R/2012

Ședința publică din 07 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. J.ECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. G. : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. C. B., împotriva deciziei civile nr. 9. din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. M. F., având ca obiect reintegrare în familie - acțiune posesorie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul pârâtul M. C. B., a fost introdus în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o cerere expediată prin fax de către pârâtul recurent, prin intermediul doamnei avocat R. M., prin care acesta arată că depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului și dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 500 lei, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorar de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar și, totodată, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă, cerere la care a anexat o copie de pe chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar pentru recurs de 0,30 lei (f.17), o copie certificată de pe chitanța nr. 0000265/(...), care atestă plata onorariului de avocat în sumă de 500 lei, precum și dovada expedierii prin poștă a acestor înscrisuri.

De asemenea, Curtea constată că la data de (...), a fost înregistrat la dosar un înscris întitulat "Concluzii scrise";, care a fost expediat prin fax de reclamanta intimată, prin intermediul doamnei avocat M. P., prin care aceasta solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârât și menținerea în tot ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 9./(...) a T. M., cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorar avocat, înscris la care au fost anexate o copie de pe împuternicirea avocațială nr. 109/(...), care atestă împrejurarea că reclamanta intimată F. M. F. a împuternicit-o pe doamna avocat M. P., pentru redactarea și înaintarea concluziilor scrise în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. și o copie de pe chitanța nr.

69/(...), care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 400 lei.

Instanța constată că recursul este legal timbrat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la reanalizarea stării de fapt, prin reanalizarea probelor administrate în cauză, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Curtea constată că la dosar sunt suficiente înscrisuri doveditoare pentru justa soluționare a cauzei și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8243/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare și a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta F. M. F., în contradictoriu cu pârâtul M. C. B. având ca obiect reintegrare în familie. A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de

1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:

Reclamanta și pârâtul sunt foști soți, căsătoria acestora fiind desfăcută prin S. civilă nr. 4796 din data de (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...).

Din căsătoria acestora a rezultat minorul L. D., încredințat prin sentința de divorț spre creștere și educare la mamă.

Conform dispozițiilor art. 129 alin. ultim Cod proc. civ., judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Reclamantul fiind cel care pornește procesul, trebuie să justifice atât calitatea procesual pasivă, cât si pe cea activă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

Pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.

În speță, s-a reținut că reclamanta a investit instanța cu o acțiune de reintegrare în fostul domiciliu comun al părților, și de permitere de către pârât a folosirii bunurilor mobile aflate în imobilul ce constituie bunul comun precum și a autovehiculului proprietatea comună a foștilor soți, solicitând practic realizarea unui partaj de folosință a locuinței ce constituie domiciliul comun cât și a bunurilor mobile proprietatea comună a foștilor soți, până la intervenirea între aceștia a partajului cu privire la aceste bunuri.

Prin urmare, suntem în prezența unei acțiuni ce vizează folosința bunurilor comune ale foștilor soți, până la intervenirea între aceștia a partajului, reclamanta solicitând să i se permită să folosească împreună cu pârâtul fostul domiciliu comun, o atare acțiune nefiind sub niciun aspect inadmisibilă, ci ea poate fi analizată de instanță.

Pentru a decide astfel instanța a avut în vedere că proprietatea comună în devălmășie, fiind condiționată de existența căsătoriei, încetează de drept pe data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Ea se transformă în proprietate comună pe cote-părți, și există până la intervenirea împărțelii prin stabilirea cotelor ideale ale fiecărui devălmaș din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune.

Pentru analiza condițiilor privind folosința bunurilor comune oricare dintre coproprietari care dovedește un interes se poate adresa instanței, cu o astfel de cerere, iar în prezenta cauză constatând îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii civile printre care și existența interesului, instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității invocată de pârât.

Pe fondul cauzei analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Instanța a reținut că în cadrul acțiunii de divorț părțile nu au cerut împărțeala bunurilor comune, și nici nu au solicitat instanței sesizate cu cererea de divorț să rezolve problema folosinței locuinței, deși exista o atare posibilitate, aceasta putând să dispună, la cererea părților, pe calea unei masuri provizorii, ca folosința să fie împărțită sau să revină unuia dintre soți, până la partajul judiciar.

În speță, părțile nu au solicitat, însă, luarea unei măsuri cu privire la folosința locuinței comune pe perioada divorțului, iar după divorț, nu au convenit asupra unui partaj de folosință asupra bunurilor comune.

D. locuința și bunurile mobile din ea aparțin în coproprietate ambilor soți, cum este cazul și în prezenta cauză, fapt atestat de părți precum și de probele administrate în cauză, atât în doctrină cât și în jurisprudență s-a reținut, în mod constant, că partajul de folosință este posibil numai cu acordul coproprietarului, iar în lipsa acestui acord, în caz de neînțelegere cu privire la folosința bunurilor indivize, părțile interesate au la dispoziție să solicite instanței realizarea partajului.

În cauză, din probatoriul administrat la dosar, declarația martorilor F. V. și

O. S. M. a rezultat că reclamanta a plecat din fostul domiciliu comun, de bună voie fără să fie obligată de către pârât, acesta nefiind de față, de la domiciliu luând si o parte din bunurile sale personale și ale copilului.

Chiar și reclamanta a recunoscut, cu ocazia interogatoriului, că a părăsit domiciliul în lipsa pârâtului, justificând însă că doar astfel a fost posibilă plecarea.

În condițiile în care nu există o înțelegere a foștilor soți cu privire la partajarea folosinței imobilului și a celorlalte bunuri mobile proprietate comună, instanța a considerat ca fiind nefondată cererea reclamantei de reintegrare în imobilul proprietatea comună și de asigurare a unui partaj de folosință a locuinței și a bunurilor mobile comune, cu fostul soț și noua familie a acestuia.

Instanța, la adoptarea soluției de respingere a acțiunii a avut în vedere și faptul că imobilul nu este locuit decât la parter, că acesta a fost construit și amenajat doar pentru a servi unei singure familii, că reclamantul s-a recăsătorit și că noua sa soție așteaptă un copil, iar punând în balanță și drepturile și intereselor persoanelor implicate, a ajuns la concluzia că ar fi și în interesul superior al minorului ca părinții lui să nu mai locuiască împreună, în condițiile în care s-a dovedit prin probele administrate că între ei există o oarecare stare conflictuală care oricând ar putea degenera.

De asemenea, a ținut cont și de faptul că deși a solicitat ca pârâtul să-i permită accesul la bunurile proprii aflate în imobil, reclamanta nu a precizat care ar fi acestea, deși îi revenea o asemenea obligație pentru ca instanța să se poată pronunța cu privire la ele, iar din probele solicitate a fi administrate nu a reieșit existența unor astfel de bunuri.

Este de netăgăduit faptul că în condițiile în care reclamanta nu se poate folosi de bunurile pe care le deține în coproprietate cu pârâtul, aceasta înregistrează un prejudiciu material, dar un atare prejudiciu poate fi solicitat pe calea unei acțiuni în pretenții și prin care coproprietarul care a folosit integral bunul să fie obligat la plata echivalentului bănesc al utilizării corespunzătoare a cotelor-părți din drept ale coproprietarului lipsit de folosința bunului.

Cum o asemenea cerere nu a fost formulată în cadrul prezentului litigiu,

ținând cont și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, ea nu poate face obiectul analizei instanței.

Instanța a constatat, că prin concluziile scrise depuse la dosar după încheierea dezbaterilor, reclamanta face vorbire de faptul că prin cererea dedusăjudecății a solicitat doar restabilirea sa în posesia comună, acreditând ideea formulării unei acțiuni posesorii și că prin o atare acțiune se tinde la încetarea unei tulburări și redobândirea coposesiei exercitate exclusiv de un alt coproprietar.

Instanța a analizat cererea formulată de reclamantă în limitele stabilite de aceasta prin cererile formulate cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al pârâtului. I. unor aspecte noi după încheierea dezbaterilor și până la pronunțarea hotărârii, prin intermediul concluziilor scrise depuse, nu poate fi considerată o învestire legală, procedurală, a instanței cu noi cereri și ca atare, instanța s-a pronunțat doar cu privire la aspectele cu care a fost legal învestită.

Împotriva sentinței civile nr. 8243/(...) a J.ecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, a formulat recurs, recalificat în baza art. 84 și 282 indice 1 Cod procedură civilă drept apel, apelanta F. M. F..

Prin decizia civilă nr.9. din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-aadmis apelul declarat de către apelanta F. M. F. împotriva sentinței civile nr.

8243/(...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. (...) care a fost anulată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând sentința tribunalul a reținut următoarele:

În fața primei instanțe la data de (...), reclamanta a formulat precizare de acțiune, solicitând reintegrarea reclamantei F. M. F. și a minorului părților M. L.

D. în domiciliul comun reprezentat de bunul imobil situat în municipiul B. M., str. M., nr. 26 C, județul M., obligarea pârâtului M. C. B. la permiterea accesului și folosinței asupra bunului imobil comun cu datele de identificare mai sus arătate, a bunurilor mobile comune proprietatea foștilor soți dobândite în timpul căsătoriei acestora, a celor proprii aparținând reclamantei și aflate în interiorul imobilului, precum și asupra autoturismului marca Suzuki Vagon R+, coproprietatea părților din litigiu.

D.ul la respectarea domiciliului este garantat prin C. R. și prevăzut și în art. 8 din Convenție, iar imposibilitatea unei persoane de a se bucura de domiciliul său constituie o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. C.

Apoi, starea de coproprietate obișnuită sau temporară - așa cum se poate discuta în speță, poate rezulta, alături de alte modalități prevăzute de lege, și din transformarea proprietății devălmașe a foștilor soți în proprietate pe cote - părți ca efect al încetării ori desfacerii căsătoriei.

D.ul de proprietate la fel ca alt drept patrimonial și așa cum este adus în discuția în prezenta cauză prin prisma prevederilor art. 480 și urm. cod civil este unul afectat de modalități și caracterizat astfel ca un drept de proprietate comună al cărei specific constă în exercitarea atributelor de posesie și folosință de către oricare din coproprietarii acesteia.

Coproprietatea permite fiecărui copărtaș să exercite stăpânirea materială a bunului, simultan și concurent cu celălalt copărtaș, iar folosința materială a bunului de asemenea poate fi exercitată de fiecare dintre aceștia cu respectarea a două reguli: a nu schimba destinația și modul de utilizare a bunului; a nu împiedica exercițiul simultan și concurent al folosinței celuilalt copărtaș, cum este cazul în speță în privința pârâtului.

Pe de altă parte, pentru a răspunde apărărilor pârâtului referitor la inadmisibilitatea acțiunii invocate prin întâmpinare, rațiunea promovării și întemeierii acțiunii și pe dispozițiile legale inițiale chiar ale codului familiei, s-a datorat stadiului procesual al dosarului de divorț și unor alte explicații date în literatura de specialitate referitor la unul dintre efectele pronunțării divorțului, situație în care când se vorbește de încetarea regimului comunității bunurilor,potrivit acestor autori nu se poate vorbi nici de o proprietate în indiviziune, fiindcă, neprocedându-se la împărțiri, nu se pot ști cotele ce aparțin fiecăruia dintre soți. În consecință, proprietatea comună în devălmășie neputându-se schimba în mod automat într-o proprietate pe cote părți prin simplul fapt al desfacerii căsătoriei, codevălmășia rămâne în ființă între foștii soți până la împărțirea bunurilor ce o compun.

Reintegrarea reclamanților în domiciliul comun (chiar și a minorului solicitată prin prisma prevederilor art. 63 Codul familiei) nu s-a cerut instanței de judecată a fi analizată ca o măsură referitor la raporturile de familie și poate fi dispusă - contrar susținerilor expuse prin întâmpinare, atunci când vizează efectiv domiciliul părților și dreptul de care se bucură un coproprietar referitor la bunurile care alături de celălalt îi aparțin.

Reintegrarea reclamanților în domiciliul comun din care au fost nevoiți a pleca și folosința bunurilor din acesta este posibilă, nu îngrădește drepturile pârâtului, nu poate afecta drepturile celor dintâi de care de altfel nici nu pot fi privați prin simpla opunere a fostului soț și mai mult este necesară, astfel cum se va dovedi prin probațiunea ce se va administra în cauză și în raport de care a înțeles să invoce prevederile art. 1072 și următoarele Cod civil.

Prima instanță a respins acțiunea precizată, reținând, fără a fi pus în discuție în prealabil, cu respectarea principiilor contradictorialității, oralității și respectării dreptului la apărare, în considerentele hotărârii atacate, că acțiunea este o acțiune în realizarea unui partaj de folosință, în timp ce, prin acțiunea precizată, s-au invocat temeiuri legale care vizează drepturile conferite de lege prin prisma art. 480 și următoarele din vechiul Cod civil unui coproprietar și s-a solicitat pronunțarea instanței cu privire la elementul corpus al posesiei.

Potrivit art. 129 pct. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, în cazul în care, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, dacă părțile au solicitat în mod expres aceasta prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

În speță, greșita calificare a acțiunii și pronunțarea în consecință, avându- se în vedere o altă calificare juridică echivalează cu necercetarea fondului cauzei deduse judecății, iar apelanta a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare prin cererea de apel.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul M. C. B. solicitând înprincipal, casarea hotărârii instanței de apel cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată în apel, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei cu consecința desființării acesteia și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 8243 din (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

În motivarea recursului a arătat că Tribunalul Maramureș a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a art. 297 din Cod procedură civilă, considerând în mod eronat că lipsa rolului activ al instanței de judecată, în sensul că s-ar fi dat o greșită calificare acțiunii echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, hotărârea de apel fiind dată astfel cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 129

Cod procedură civilă.

Cu privire la casarea hotărârii instanței de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată în apel la Tribunalul Maramureș, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă arată următoarele:

Din modul de redactare al acțiunii, precizată ulterior, a rezultat că instanța a fost investită de reclamantă cu o acțiune de reintegrare în fostul domiciliu comun al părților, ce constituie proprietatea comună a foștilor soți, (cu toate căimobilul în natură casă de locuit nu figurează în Carte Funciară pe numele celor doi foști soți, nefiind intabulată și nefiindu-i stabilită, cel puțin deocamdată calitatea de "bun comun"), solicitând practic realizarea unui partaj de folosință a locuinței, până la soluționarea unei eventuale cereri de partaj.

Prin urmare, acțiunea viza folosința bunurilor comune ale foștilor soți, în condițiile în care hotărâre a de desfacere a căsătoriei a rămas definitivă și irevocabilă, iar acțiunea de partaj nu a fost promovată de nici unul din cei doi foști soți.

Potrivit dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Instanța de apel, poate, de asemenea, să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unor probe noi propuse în condițiile art. 292 Cod procedură civilă dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

În prezenta cauză, instanța de apel, fără a fi incidente dispozițiile art. 297

Cod procedură civilă și nefiind cercetate motivele de apel, ceea ce echivalează cu o necercetare a acestor motive, în mod greșit a dispus desființarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, sens în care în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă se impune casarea hotărârii instanței de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Maramureș.

Instanța de apel a pronunțat decizia atacată, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 6, coroborat cu art. 287, art. 292, coroborat cu art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și cu încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, pronunțându-se asupra unor cereri care nu au fost formulate de apelantă, în mod expres, cu respectarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

A., conform dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin L. nr. 2., instanța de apel poate dispune anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, "dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare."

Impotriva hotărârii instanței de fond, intimata F. M. F. a declarat "recurs" solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate.

A.anta-intimată nu a înțeles să formuleze apelul de această manieră și să solicite, în mod expres, anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare, însă instanța, cu toate că prin apel nu exista o solicitare în acest sens, cu încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, ("dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare"), a anulat hotărârea și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

A., nefiind îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 297 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța trebuia să adopte soluția prevăzută de dispozițiile art. 297 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, respectiv să anuleze hotărârea și să judece procesul, evocând fondul.

Cu privire la admiterea recursului, arată că disponibilitatea procesului civil reglementată de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă reprezintă, în sens material, dreptul părții de a dispune de "obiectul" procesului, iar în sens procesual, dreptul acesteia de a dispune de "mijloacele procedurale acordate de lege".

Analizând corelativ alin. 4 și 6 ale art. 129 Cod procedură civilă se desprinde concluzia că instanța își poate manifesta un rol activ numai cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, în privința obiectului dedus judecății aceasta fiind ținută să hotărască numai asupra celor solicitate de părți.

Nesocotind cele arătate mai sus, instanța de apel a considerat în mod eronat că Judecătoria Baia Mare nu s-a pronunțat pe fondul cauzei în cadrul Sentinței civile nr. 8243 din (...). Prin urmare, în opinia instanței de apel, prin neexercitarea "așa-zisului rol activ" al instanței de judecată, în sensul punerii în vedere reclamanților să-și precizeze obiectul cererii și analizării tuturor temeiurilor de drept invocate, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei deduse judecății.

Pentru a ne afla în situația reglementată de prevederile art. 297 Cod procedură civilă este necesar ca prima instanță investită să fi judecat cauza fără să se fi atins de dreptul dedus judecății în sens material - dezlegarea cauzei fiind provocată prin admiterea unei excepții. Numai în această situație se poate face, în apel, aplicarea anulării și trimiterii cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

După cum se poate observa, prima instanță a intrat în judecata fondului cauzei și a făcut o cercetare efectivă, în baza probelor solicitate și încuviințate de instanța fondului, ceea ce nu poate echivala cu o necercetarea fondului cauzei dedus judecății, cum în mod greșit a interpretat instanța de apel.

A., prin S. civilă nr. 8243 din (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, dispunându-se totodată respingerea acțiunii ca nefondată.

Apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, iar apelul este nefondat, - pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a investit instanța, solicitând, inițial, să se dispună "reintegrarea reclamantei în spațiul reprezentat de bunul imobil codevălmaș, situat în B. M., str. M., nr. 26C", cu consecința "obligării pârâtului a permite reclamantei accesul și folosința asupra bunului imobil, a bunurilor mobile proprietate comună și proprii ale acesteia din imobil, precum și asupra autoturismului proprietatea părților în litigiu", întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 35 și următoarele din Codul Familiei și art. 1072 și următoarele Cod civil.

Ulterior, după depunerea întâmpinării de către pârât, la termenul de judecată din data de (...), reclamanta a depus o precizare și completare de acțiune solicitând atât reintegrarea sa cât și a minorului M. L. M. în domiciliul comun al părților, modificând temeiul de drept, invocând dreptul de proprietate instituit prin dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil, precum și dispozițiile art. 1072

Cod civil (care, din punctul nostru de vedere nu au nici o legătură cu prezenta cauză).

În prezenta cauză, instanța a fost investită de reclamantă cu o acțiune de reintegrare în fostul domiciliu comun al părților, ce constituie proprietatea comună a foștilor soți, (cu toate că imobilul în natură casă de locuit nu figurează în Cartea Funciară pe numele celor doi foști soți, nefiind intabulată și nefiindu-i stabilită, cel puțin deocamdată calitatea de "bun comun"), solicitând practic realizarea unui partaj de folosință a locuinței, până la soluționarea unei eventuale cereri de partaj.

Prin urmare, suntem în prezența unei acțiuni ce vizează folosința bunurilor comune ale foștilor soți, în condițiile în care hotărârea de desfacere a căsătoriei a rămas definitivă și irevocabilă, iar acțiunea de partaj nu a fost promovată de nici unul din cei doi foști soți.

Proprietatea comună în devălmășie, fiind condiționată de existența căsătoriei, încetează de drept pe data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. Ea se transformă în proprietate comună pe cote-părți, care precede împărțeala prin stabilirea cotelor ideale ale fiecărui devălmaș din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune. D. locuința aparține în coproprietate ambilor soți, iar în cazul acțiunii de desfacere a căsătoriei nu s-a cerut împărțeala bunurilor comune,instanța de divorț avea posibilitatea să rezolve problema folosinței locuinței putând să dispună, pe calea unei măsuri provizorii, ca folosința să fie împărțită sau să revină unuia dintre soți, până la partajul judiciar.

În doctrină și jurisprudență s-a reținut, în mod constant, că partajul de folosință este posibil numai cu acordul coproprietarului, iar în lipsa acestui acord, în caz de neînțelegere cu privire la folosința bunurilor indivize, părțile interesate au la dispoziție partajul judiciar. A., instanța nu poate să formeze loturi pe care să le atribuie în folosință exclusivă fiecărui coproprietar fără consimțământul lor, deoarece caracteristic stării de coproprietate este că dreptul fiecărui coproprietar "atinge" fiecare parte din bunul respectiv.

În acest sens face trimitere la concluziile practicii judiciare mai vechi, poziție adoptată ulterior și de practica judiciară recentă: D. nr. 2502 din 6 noiembrie 1973, publicată în "Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a T. S. și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 - 1. " ... o împărțeală de folosință este posibilă de realizat numai prin acordul coproprietarilor sau coposesorilor, dar nu prin hotărâre judecătorească."

În același sens s-a pronunțat și T. S. prin D. nr. 8., publicată în Revista Română de D. nr. 1., pag. 168. Instanțele judecătorești, prin hotărâri recente, au adoptat aceeași poziție, sens în care facem trimitere la D. civilă nr. 1. din 13 februarie 2009 pronunțată de Curtea de A. C. în C. specializat pentru cauze cu minori și de familie.

Cu privire la starea de fapt arată următoarele:

Reclamanta și pârâtul sunt foști soți, căsătoria încheindu-se la data de (...), iar desfacerea căsătoriei s-a dispus prin S. civilă nr. 4796 din (...) pronunțată de

Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...).

Prin cererea de desfacerea a căsătoriei, reclamanta M. M. F. (actualmente

F.), a solicitat ca petit principal desfacerea căsătoriei, iar ca petite subsidiare păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, încredințarea spre creștere și educare a minorului L. D. la mamă, cu consecința obligării tatălui la plata unei pensii de întreținere pe seama minorului.

Cu toate că avea posibilitatea, raportat la dispozițiile art. 37, coroborat cu art. 38 alin. 4 Codul Familiei să formuleze petit privind folosința locuinței, (în condițiile în care aceasta a părăsit domiciliul comun al soților, împreună cu minorul, de bună voie și în mare grabă), aceasta nu a făcut-o, solicitând doar prin prezenta acțiune "reintegrarea" sa în imobil, după ce s-a dispus desfacerea căsătoriei, cu scopul strict de a avea posibilitatea folosirii și administrării bunurilor.

Reclamanta împreună cu pârâtul au avut ca ultim domiciliu comun imobilul situat în B. M., str. M., nr. 26C, județul M., domiciliu pe care reclamanta, o dată cu înregistrarea acțiunii de desfacere a căsătoriei a înțeles să-l părăsească de bună-voie, împreună cu minorul L. D., în mod cu totul intempestiv, fără a fi "nevoită", așa cum se arată prin acțiunea introductivă, aspect confirmat de altfel și de probațiunea administrată în cauză.

În momentul de față intimata solicită reintegrarea în imobil.

Recurentul și-a refăcut viața, sens în care acesta s-a și recăsătorit, având împreună cu actuala soție un copil, locuind în imobilul situat în B. M., str. M., nr. 26C, județul M..

În aceste condiții instanța de judecată trebuie să analizeze dacă reintegrarea este posibilă și necesară în acest moment, în condițiile în care la situația actuală, reîntoarcerea intimatei într-un imobil locuibil doar de o singură familie ar putea genera doar situații conflictuale care ar dăuna grav tuturor părților.

De asemenea, pronunțarea unei astfel de hotărâri ar duce la obligarea recurentului la a efectua modificări importante și costisitoare la un imobil care a fost construit și amenajat la a servi interesele unei singure familii, locuibil la momentul actual doar la parter, costuri pe care nici una dintre părți nu este dispusă să le suporte, întrucât conviețuirea în același imobil, așa cum este împărțit la momentul de față, a două familii, fără a se stânjeni reciproc, este imposibilă.

D.ul de proprietate comună, statuat prin art. 480 Cod civil conferă, într- adevăr, coproprietarului anumite drepturi, printre care și dreptul de folosință, dar și obligația de a exercita acest drept în așa fel încât să fie asigurată folosința liniștită asupra imobilului pentru celălalt coproprietar care locuiește în același imobil.

În cauză, atât în timpul divorțului, cât și după divorț, s-a dovedit că nu este posibilă conviețuirea în același imobil, mai ales în condițiile actuale, și chiar dacă numai recurentul este cel care se bucură de folosința acestuia, nu se justifică reintegrarea apelantei în imobil și menținerea stării conflictuale dintre părți.

Susținerea intimatei, în sensul că până la rezolvarea împărțirii bunurilor comune, nu ar fi o problemă ca părțile să locuiască împreună, nu denotă decât exercitarea drepturilor procedurale cu rea-credință din partea acesteia, dat fiind faptul că îi este bine cunoscută starea conflictuală în care se află cu recurentul, dovedită prin probele administrate.

Intimata F. M. F. prin întâmpinare (f.20-23) a solicitat respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de A. urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut că reclamanta a investit instanța cu o acțiune de reintegrare în fostul domiciliu comun al părților, și de permitere de către pârât a folosirii bunurilor mobile aflate în imobilul ce constituie bunul comun precum și a autovehiculului proprietatea comună a foștilor soți, solicitând practic realizarea unui partaj de folosință a locuinței ce constituie domiciliul comun cât și a bunurilor mobile proprietatea comună a foștilor soți, până la intervenirea între aceștia a partajului cu privire la aceste bunuri.

Curtea constată că acțiunea inițială de reintegrare bunul imobil codevălmaș și de permitere de către pârât a folosirii imobilului și a bunurilor mobile aflate în imobilul ce constituie bunul comun precum și a autovehiculului proprietatea comună a foștilor soți, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Codul familiei, având în vedere stadiul procesului de divorț.

Ulterior, la (...), având în vedere că în divorț s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă la (...), reclamanta a formulat o precizare de acțiune pentru reintegrarea în domiciliul comun reprezentat de bunul imobil, obligarea pârâtului la permiterea accesului și folosirii imobilului și a bunurilor mobile aflate în imobilul ce constituie bunul comun precum și a autovehiculului proprietatea comună a foștilor soți, ce a fost întemeiată pe dreptul la domiciliu și pe dispozițiile art. 480 Cod civil.

Instanța de fond atunci când analizează acțiunea arată că suntem în prezența unei acțiuni ce vizează folosința bunurilor comune ale foștilor soți, până la intervenirea între aceștia a partajului, reclamanta solicitând să i se permită să folosească împreună cu pârâtul fostul domiciliu comun.

Instanța a mai avut în vedere că proprietatea comună în devălmășie, fiind condiționată de existența căsătoriei, încetează de drept pe data rămânerii definitive a hotărârii de divorț și se transformă în proprietate comună pe cote-părți, și există până la intervenirea împărțelii prin stabilirea cotelor ideale ale fiecărui devălmaș din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune.

Apoi, prima instanță face analiza condițiilor privind folosința bunurilor comune oricare dintre coproprietari, că în cadrul acțiunii de divorț părțile nu au cerut împărțeala bunurilor comune, rezolvarea problemei folosinței locuinței până la partajul judiciar pe perioada divorțului sau după divorț, și nu au convenit asupra unui partaj de folosință asupra bunurilor comune.

Mai arată instanța de fond că locuința și bunurile mobile din ea aparțin în coproprietate ambilor soți, că partajul de folosință este posibil cu acordul coproprietarului, iar în lipsa acestui acord pot să solicite instanței realizarea partajului.

J. a considerat ca fiind nefondată cererea reclamantei de reintegrare în imobilul proprietatea comună și de asigurare a unui partaj de folosință a locuinței și a bunurilor mobile comune.

Instanța a analizat și că prin concluziile scrise depuse la dosar după încheierea dezbaterilor, reclamanta face vorbire de faptul că prin cererea dedusă judecății a solicitat doar restabilirea sa în posesia comună, acreditând ideea formulării unei acțiuni posesorii dar a analizat cererea formulată de reclamantă în limitele stabilite de aceasta prin cererile formulate cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al pârâtului și că invocarea unor aspecte noi după încheierea dezbaterilor și până la pronunțarea hotărârii, prin intermediul concluziilor scrise depuse, nu poate fi considerată o învestire legală și ca atare instanța s-a pronunțat doar cu privire la aspectele cu care a fost legal învestită.

Față de cele expuse mai sus, de faptul că obiectul precizat al acțiunii era reintegrarea în domiciliul comun reprezentat de bunul imobil, obligarea pârâtului la permiterea accesului și folosirii imobilului și a bunurilor mobile aflate în imobilul ce constituie bunul comun precum și a autovehiculului proprietatea comună a foștilor soți, ce a fost întemeiată pe dreptul la domiciliu și pe dispozițiile art. 480 Cod civil, iar instanța a analizat în detaliu cererea, în limitele investirii.

În aceste condiții nu se poate reține că prima instanță a respins acțiunea precizată fără a fi pus în discuție că acțiunea este o acțiune în realizarea unui partaj de folosință, cât timp aceste considerente, legate de folosința bunului comun, au fost invocate chiar de reclamantă și cu privire la acestea a formulat apărări pârâtul, și în aceste limite au fost analizate de instanța de fond, prin urmare nu se poate afirma greșita calificare a acțiunii de instanța de fond.

Chiar dacă reclamanta a invocat ca și temei legal drepturile conferite de lege prin prisma art. 480 și următoarele din vechiul Cod civil unui coproprietar, nicăieri nu se vorbește în acțiunea precizată de elementul corpus al posesiei.

Simpla invocare a art. 480 Cod civil nu înseamnă că se solicită discutarea proprietății sau a posesiei ci, așa cum rezultă din acțiunea precizată, doar a drepturilor derivate din calitatea de coproprietar, anume folosința lucrurilor comune, în modalitatea indicată de reclamantă.

În mod greșit a reținut instanța de apel incidența art. 129 pct. 6 Cod procedură civilă, pentru că judecătorul fondului a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Nu este prin urmare cazul nici a ipotezei prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru că prima instanță a soluționat procesul prin judecarea fondului, astfel că instanța de apel nu trebuia să anuleze hotărârea atacată ci trebuia să analizeze apelul pe fond.

Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Codprocedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul M. C. B. împotriva deciziei civile nr. 9. din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va casa în întregime și va trimite cauza la același tribunal pentru judecarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul M. C. B. împotriva deciziei civile nr. 9. din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și trimite cauza la același tribunal pentru judecarea pe fond a apelului.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2012.

PREȘEDINTE J.ECĂTORI A. A. P. C. M. CONȚ I. D. C.

G. A. A. M.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...)

J.ecător fond - Ș. D. - Judecătoria Baia Mare

J.ecători apel - Ț. D., H. D.M. - Tribunalul Maramureș

← Decizia civilă nr. 2834/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și...  Decizia civilă nr. 3701/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3526/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie