Decizia civilă nr. 101/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 101/A/2013 Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C.
, judecător JUDECĂTOR: B. R. I. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamantul L. T. D. împotriva sentinței civile nr. 1376/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de_, când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de_, când, pentru constituirea legală a completului, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi,_ .
T R I B U N A L U L,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 1376/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T.
D., în contradictoriu cu pârâta N. I. .
A fost admisă cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională N. I., și, în consecință:
A fost modificată măsura de încredințare a minorului L. Dan Ionuț, născut la data de_, dispusă prin Sentința civilă nr. 4947/2010 a Judecătoriei Bistrița în dosarul nr._ și s-a dispus ca autoritatea părintească față de acest minor să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Locuința minorului L. Dan Ionuț a fost stabilită la domiciliul mamei reclamante reconvenționale din localitatea L., nr. 199, jud. Bistrița-Năsăud.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind stabilirea locuinței minorului la domiciliul său.
Pârâtul reconvențional a fost obligat să plătească reclamantei reconvenționale cheltuieli de judecată în sumă de 208 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a fost căsătorit cu pârâta, iar din relația acestora a rezultat minorul
L. Dan Ionuț, născut la data de_ . Ulterior, părțile au divorțat, astfel că prin Sentința civilă nr. 4947/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei.
Prin Sentința civilă nr. 837/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ tatălui reclamant i-a fost încuviințat dreptul de a avea legături personale cu fiul său conform unui program de vizită ce a fost stabilit avându-se în vedere interesul superior al minorului.
Așadar, până la intrarea în vigoare a noului cod civil era imperios necesar ca instanța să dispună asupra măsurii încredințării minorului spre creștere și educare numai unuia dintre părinți în funcție de posibilitățile materiale și morale ale acestuia, nefiind reglementată în acel moment instituția - custodiei comune/autoritate părintească.
Urmare a intrării în vigoare a Noului Cod civil, în conformitate cu dispozițiile art. 397, reclamantul a solicitat ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata de către ambii părinți.
Cu privire la exercitarea autorității părintești față de minorul L. Dan Ionuț s- a reținut că, în conformitate cu Noul Cod Civil, regula este ca autoritatea părintească să fie exercitată după divorț, de ambii părinți.
Prin reglementarea acestei reguli s-a urmărit alinierea legislației românești la majoritatea sistemelor din Europa, care prevăd că ambii părinți, indiferent că sunt sau nu împreună, trebuie să își asume obligațiile părintești și să înțeleagă că orice copil are nevoie sa fie crescut, atât de mamă, cât și de tată.
Exercitarea autorității părintești de ambii părinți presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea minorului, cum ar fi de exemplu: cele privind școala frecventată de copil, intervențiile medicale de care acesta are nevoie, religia copilului. Este vorba despre o conștientizare a responsabilității pe care o au ambii părinți cu privire la creșterea și educarea împreună a copilului lor chiar în situația în care sunt separați părinții.
Coroborând concluziile referatelor de anchetă psihosociale efectuate la domiciliile părților cu poziția părților pe acest aspect, în baza art. 397 Cod civil, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului L. Dan Ionuț, născut la data de_, să fie exercitată în comun de către ambii părinți, care vor decide împreună cu privire la toate problemele esențiale legate de persoana și patrimoniul minorului în condițiile legii și vor răspunde în egală măsură împreună pentru îndeplinirea cu bună credință a acestor îndatoriri.
În continuare, la analizarea capătului de cerere formulat de reclamant dar și a cererii reconvenționale ce vizează stabilirea locuinței minorului la unul dintre domiciliile părinților, s-a ținut seama de interesul superior al minorului, care s-a determinat prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de copil, situația lor materială, posibilitățile concrete de a se ocupa efectiv de minor, precum și afecțiunea manifestată de acesta față de unul sau altul dintre părinți.
În consecință, interesul superior al minorului în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul Civil se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la un echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, în această analiză, acolo unde interesele părinților sunt în conflict, drepturile și interesele prioritare ale copilului trebuie să fie promovate de disp.art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturi de care trebuie să beneficieze nu doar părinții, ci și copilul.
Prin urmare, din probele testimoniale și din ancheta psihosocială efectuată la domiciliul reclamantului, s-a reținut că reclamantul locuiește în localitatea J. B. în casa părinților săi, alături de noua sa familie, respectiv soția și fiica sa, urmând ca în viitorul apropiat să i se nască cel de-al doilea copil. Veniturile bănești sunt realizate de reclamant din munca temporară în Germania. Acesta în prezent ține legătura cu fiul său din prima căsătorie conform programului de vizită stabilit de instanță prin hotărâre judecătorească.
Tot din probele testimoniale dar și din ancheta psihosocială efectuată la domiciliul mamei pârâte din localitatea L. s-a reținut că minorul locuiește de 2 ani de zile împreună cu mama într-o locuință corespunzătoare, utilată și mobilată și frecventează cursurile școlii gimnaziale nr. 1 din localitatea L., fiind în clasa a IV-
a. Are o situație școlară foarte bună, s-a integrat în colectivul de elevi și face parte din grupul "micii matematicieni";, unde au loc pregătiri suplimentare, dovadă fiind și caracterizarea acestui elev făcută de instituția școlară, existentă la dosar la fila 50.
Aceste aspecte sunt întărite și de informațiile martorelor Buhai Ana și I. V. ia care au relatat că minorul este foarte atașat de mama lui și că aceasta își dedică tot timpul pentru creșterea și educarea fiului său.
Așadar, susținerile reclamantului că minorul L. Dan Ionuț nu s-a adaptat condițiilor pe care locuința din L. i le oferă și nici școala din acea localitate, nu sunt nicidecum reale, nefiind dovedite.
S-a apreciat că din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că procesul de creștere și educare al minorului nu a fost influențat negativ de către mamă și nu se poate reține o lipsă de interes a acesteia față de copil, pentru a considera că se impune cu precădere luarea copilului din actualul mediu familial, cu care acesta este obișnuit, și stabilirea copilului într-un alt mediu, respectiv la domiciliul tatălui.
De altfel, motivele invocate de tatăl reclamant în susținerea cererii sale, au mai fost reiterate integral și în cadrul acțiunii de divorț, dar și în cadrul acțiunii civile de stabilire a programului de vizită, astfel că nici la acest moment nu au fost susținute cu probe solide.
Pe de altă parte, s-a apreciat ca fiind întemeiată și susținută cu probe cererea reclamantei reconvenționale, motiv pentru care, avându-se în vedere în primul rând interesul superior al minorului, în baza art. 400 Cod civil raportat la art. 496 Cod civil, s-a stabilit ca minorul L. Dan Ionuț, născut la data de_, să aibă locuința la domiciliul mamei din loc. L. nr. 199, jud. Bistrița-Năsăud și s-a atras, totodată, atenția părinților că trebuie să respecte în egală măsură acest principiu de drept instituit prin lege și dincolo de neînțelegerile personale și orgolii, să încerce să evite
crearea unei stări tensionate permanente a cărei victimă ar putea fi copilul.
Având în vedere soluția adoptată și oponența pârâtului reconvențional la admiterea acțiunii reconvenționale, în baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat să plătească reclamantei reconvenționale cheltuieli de judecată în sumă de 208 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor justificative anexate la dosar.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel, în termen legal, reclamantul L. T.
D., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii petitului privind stabilirea locuinței minorului la reclamant, pentru motivele ce urmează.
Pentru a respinge petitul privind stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantului, instanța de fond reține în mod sumar doar că apelantul locuiește în casa părinților săi alături de noua sa familie, iar veniturile bănești sunt realizate de acesta din munca temporară în Germania, iar, pe de altă parte, reține că minorul locuiește la domiciliul mamei într-o locuință utilată corespunzător, are o situație școlară foarte bună și s-a integrat în colectivul de elevi, că acesta este foarte atașat de mama lui și că aceasta își dedică tot timpul pentru creșterea și educarea minorului.
Superficialitatea în considerentele hotărârii este mai mult decât vizibilă.
Pe de o parte, nu sunt analizate sub nici un aspect sentimentele care îl încearcă pe minor de fiecare dată când este adus de tată la locuința din localitatea L. ., starea de disconfort psihic a acestuia concretizată în plâns, suferință și stres emoțional, tulburare emotivă excesivă, dusă până într-acolo încât potrivit dispozițiilor martorilor se poate ajunge la situații regretabile, exemplificativ: martorul Budecan Teodor a declarat: "mai cunosc faptul că minorul de câte ori pleacă de la locuința tatălui său plânge și spune că nu dorește să se întoarcă pentru că nu-i place. Personal l-am întrebat, iar el mi-a răspuns că va fugi de la L. și că se omoară";, "personal pot confirma că minorul își dorește să locuiască la Bârgău";, martora Purcil Ana a declarat că "atunci când am discutat cu minorul mi-a spus următoarele: "îmi este urât la L. "; și "o să fug dacă tata nu mă duce la școală în J. B. ";; martora Buhai Ana, propusă de pârâta reclamantă reconvențională, potrivit căreia "am observat că minorul vine destul de afectat de acolo (locuința reclamantului), "copilul și acum suferă de faptul că nu mai locuiește alături de tată";, "personal am asistat la o situație în care atunci când minorul a fost dat în grija mamei a trebuit să se despartă de tatăl său și l-am văzut cum își strângea tatăl în brațe și imediat s-a urcat în mașina acestuia ca să se întoarcă în Bârgău"; și, audiat în camera de consiliu, acesta la fel a arătat că dorește să locuiască împreună cu tatăl și familia acestuia.
Practica instanțelor în mod constant reliefează că în situațiile în care minorul și-a manifestat de fiecare dată dorința de a locui cu unul dintre părinți, și-a manifestat atașamentul profund față de acesta, îi simte lipsa și, ca atare, a-i interzice acestui părinte să se îngrijească zilnic de copil, a-i interzice să locuiască cu acesta, a fi în apropierea lui ar putea produce traume profunde copilului, greu de gestionat pe viitor. În nici un caz copilul nu trebuie supus unor stări și situații traumatizante, părinții în acest caz trebuind să dea dovadă de înțelegere și maturitate pentru a asigura copilului un climat de liniște, siguranță și echilibru.
Tot instanțele au statuat: condiția esențială care trebuie avută în vedere atunci când instanța se pronunță asupra măsurii încredințării sau reîncredințării este interesul minorului, condiție ce urmează să fie stabilită prin examinarea mai multor criterii de apreciere și anume: posibilitățile de dezvoltare fizică, intelectuală și morală pe care minorul le-ar putea avea la părintele căruia îi va fi încredințat, vârsta copilului, relația dintre părinte și copil, starea de sănătate, posibilitatea efectivă a părintelui de a se ocupa de creșterea copilului, resursele materiale de care dispun părinții. Toate aceste aspecte vor fi apreciate de instanță în mod global pentru a se stabili care dintre părinți poate oferi minorului cele mai bune condiții pentru creștere și educare.
În conformitate cu art. 32 din Legea 272/2004, copilul are dreptul să fie crescut în condiții în care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, iar pentru îndeplinirea și realizarea acestui scop părinții sunt obligați să supravegheze copilul, să coopereze cu acesta și să-i respecte viața intimă, privată și
demnitatea, să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta, să ia în considerare opinia copilului, să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului, să coopereze cu persoanele fizice și juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
Aceste considerente îl îndreptățește să opineze că soluția instanței este dată cu încălcarea legii întrucât nu protejează interesul superior al minorului.
Pe de altă parte, practic, prin aprecierea instanței de fond potrivit căreia
"procesul de creștere și educare nu a fost influențat negativ de către mamă și nu poate reține o lipsă de interes a acesteia față de copil, pentru a se considera că se impune cu precădere luarea copilului din actualul mediu familial cu care acesta este obișnuit și stabilirea copilului într-un alt mediu"; sunt confundate două instituții fundamentale de drept: luarea copilului în plasament cu stabilirea locuinței minorului la unul dintre părinți, astfel încât motivele invocate de instanță exced cadrului procesual. Mediul în care copilul se simte bine, protejat, în siguranță nu este cel din localitatea L., ci cel de la domiciliul recurentului. Minorul nu trebuie să fie perceput ca un obiect, ci ca o ființă umană care are sentimente, dorințe, vise și necesități care nu trebuie ignorate și de care trebuie să se țină seama dacă, într-adevăr, se dorește ca acesta să se dezvolte și intelectual armonios, fără traume cu repercusiuni mai târziu pentru minor. În acest moment, toate aceste sentimente, dorințe, vise și necesități se reduc doar la a locui împreună cu tatăl său, familia acestuia, și a urma cursurile școlii de la "Bârgău";.
Intimata N. I., prin întâmpinarea de la filele 13-18, s-a opus admiterii apelului, susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate; a reluat considerentele de drept și de fapt pe care prima instanță și-a fundamentat hotărârea, precum și fragmente din declarațiile martorilor audiați în primul ciclu procesual. În același timp, a făcut referire și la starea de fapt anterioară pronunțării sentinței civile nr. 4947/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Apelul nu este fondat și se va respinge ca atare.
Examinarea dovezilor produse de părți în prezentul litigiu conduce cu evidență la concluzia necesității menținerii locuinței lui L. Dan Ionuț la mamă. Niciuna dintre împrejurările care au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 4947/2010, păstrată prin decizia nr. 14/A/2011, nu s-a modificat nici măcar în mică parte.
Pârâta și-a conservat statutul de bună mamă, atentă și preocupată de creșterea fiului său, adaptându-și modul de viață la cerințele unei îngrijiri și educări profesionale adecvate acestuia. Niciunul dintre martorii audiați nu au putut contrazice aceste calități ale pârâtei. În același timp, din punct de vedere material și moral, ancheta socială întocmită de P. comunei L. o plasează pe o poziție deosebit de favorabilă, iar caracterizarea învățătoarei Bosbici M. adusă elevului L. Dan Ionuț, și implicit a aportului mamei la obținerea rezultatelor acestuia la învățătură, este elogioasă.
De fapt, cererea de stabilire a locuinței la tată se axează integral pe opțiunea copilului. Însă, față de elementele subliniate anterior nu se justifică nicidecum luarea minorului din grija și supravegherea efectivă și zilnică a mamei, în cadrul căreia este permisă restrângerea unor activități de felul celor invocate de minor, consemnate în procesul verbal încheiat cu ocazia ascultării lui (f. 40 din dosarul de fond), - "să se joace afară";.
Tribunalul consideră că poziția băiatului se constituie într-un simplu capriciu, alimentat și de familia tatălui. Membrii celei din urmă procedează greșit când
încearcă să-l îndepărteze de mamă, oferindu-i o mai mare libertate decât cea în mod obișnuit cuvenită. Nu în ultimul rând, trebuie observat și faptul că tatăl nu-i poate oferi o atenție egală cu cea a mamei, văzând ancheta socială efectuată la P. comunei J. Bîrgăului (f. 25 dosar de fond), unde se aduce la cunoștința instanței că reclamantul lucrează temporar în Germania câte două luni de 2-3 ori pe an, aceasta însemnând 4 luni sau 6 luni dintr-un an, timp în care nu-l poate priva pe fiul său de grija celuilalt părinte.
Apelantul a căzut în pretenții, este în culpă procesuală și în baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat să plătească intimatei N. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (f. 20).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul L. T. D. , domiciliat în loc. J. Bîrgăului, nr. 37, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1376/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Obligă pe apelant să plătească intimatei N. I. , domiciliată în loc. L., nr.
199, jud. Bistrița-Năsăud, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
I. C. | B. | R. | I. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond P. A.R.
| ← Decizia civilă nr. 152/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 120/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
