Decizia civilă nr. 169/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/A/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamantul T. M. D., împotriva sentinței civile nr.4425 din_, având ca obiect exercitarea autorității părintești .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul reclamantului apelant
T. M. D., avocat C. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de_, după terminarea ședinței de judecată anterioare, s-a depus la dosar ancheta psihosocială efectuată la domiciliul intimatei.
Reprezentantul reclamantului apelant, avocat C. A., arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile soluționării apelului, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei.
Reprezentantul reclamantului apelant T. M. D., avocat C. A., solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii petitelor b) și c) din cererea principală, potrivit motivelor arătate în scris, solicitând a se avea în vedere și depoziția martorului audiat în acest stadiu procesual, precum și atitudinea intimatei pe parcursul judecării apelului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxele judiciare achitate atât în instanța de fond cât și în instanța de apel.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.4425/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s- a admis în parte ca fiind fondată acțiunea civilă formulată de către reclamantul T. M. D. în contradictoriu cu pârâta B. A. I. și, în consecință, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului T. Alin D., născut la data de_, să se facă în comun de către ambii părinți; s-a stabilit în favoarea reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună, începând de vineri orele 16 și până duminica orele 18, prin găzduirea minorului la locuința reclamantului, minorul urmând a fi luat și adus de acesta la domiciliul pârâtei; șapte zile consecutive în vacanța de iarnă, în anii pari, cele șapte zile cuprinzând zilele de 24, 25 și 26 decembrie (zilele de Crăciun), iar în anii impari cele șapte zile cuprinzând zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie anul următor, prin găzduire la domiciliul reclamantului; de Paște, o dată la doi ani, începând de sâmbăta ora 10 până luni ora 18 prin găzduire la domiciliul reclamantului; de ziua de naștere a minorului o dată la doi ani, prin găzduire la domiciliul reclamantului; anual, de ziua de naștere a reclamantului, prin găzduire la domiciliul acestuia; o lună în vacanta de vară, în prima jumătate a vacanței, în anii pari și în a doua jumătate a vacanței de vară, în anii impari, prin găzduire la domiciliul reclamantului; a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 812,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins ca nefondată cererea reclamantului de stabilire a locuinței minorului la domiciliul său.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Primele texte legale reținute de către instanță și consacrate în mod imperativ de către legiuitorul român sunt cuprinse în Legea nr. 272/2004, instanța reținând relevante în cauză dispozițiile art. 2 al. 2 și 3 din Legea nr. 272/2004 care prevăd că "Principiul interesului superior al
copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești";. Aceeași lege, în art. 6, prevede că "Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; b) egalitatea șanselor și nediscriminarea";. Totodată, având în vedere obiectul și complexitatea cauzei pendinte, relevante sunt și dispozițiile instituite de către legiuitor prin: a.) art. 14 prevede că: "(1) copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. (2) copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior";.b.) art. 16 stipulează că: "(1) copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (2) instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului";.c.) totodată, art. 24 stabilește că "(1) copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește. (2) în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei. (3) dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. (4) în toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului. (5) orice copil poate cere să fie ascultat conform dispozițiilor alin. (2) și (3). In caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunța printr-o decizie motivată. (6) dispozițiile legale speciale privind consimțământul sau prezența copilului în procedurile care îl privesc, precum și prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt și rămân aplicabile";. d.) art. 30 consacră dreptul copilului, stabilind: "(1) copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. (2) părinții au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege. (3)părinții copilului au dreptul să primească informațiile și asistența de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creșterii și educării acestuia";.e.) de asemenea, art. 33 prevede că "copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului";.f.) art. 38 arată că "instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: a) persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi; b) modalitățile în care se exercită drepturile și se îndeplinesc obligațiile părintești; c) decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești; d) redarea exercițiului drepturilor părintești";.g.) art. 44 din aceeași lege stabilește că: (1) copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.(2) părinților sau, după caz, altor reprezentanți legali le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională";.
Pe de altă parte, analiza trebuie făcută de către instanță în raport de interesul superior al minorului, sens în care, în estimarea acestuia, este lăsată instanțelor naționale o marjă de apreciere
destul de largă, instanța națională fiind, însă, obligată să aducă o minimă motivare a interesului minorului (hotărârea Maniglio - Mathlouthi și hotărârea Monroy).
Măsura modificării locuinței minorului impune instanței reaprecirea condițiilor de care părințele căruia copilul nu i-a fost încredințat spre creștere și educare a avut parte la momentul încredințării copilului către celălalt părinte.
În practică, reclamantul argumentează în fața instanței că motivul promovării acțiunii din dosarul pendinte se regăsește împlicit în modificarea condițiilor de care a beneficiat atunci când instanța a reîncredințat minora către tatăl său.
Din analiza probalor administrate în cauză a rezultat fără echivoc aspectul că, în prezent, minorul T. Alin D. se găsește la domiciliul tatălui său ca urmare a aspectului că acesta a fost ridicat de către bunicul patern de la grădiniță. Ancheta psihosocială ordonată în cauză a făcut propuneri de stabilire a locuinței minorului la tatăl său. Însă instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a dovedit în cauză intervenirea unor condiții diverse decât cele avute în vedere de către instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 2822/2011, sens în care a respins cererea principală a reclamantului de stabilire a locuinței minorului la tatăl său.
Asupra cererii privind exercitarea autorității părintești, s-a reținut că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorității părintești este cea a ambilor părinți, ambii părinți având atât drepturi, cât și obligații în privința copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepția "motivelor întemeiate";. De remarcat este aspectul că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanței de judecată, fără a exista stabilite criterii față de care această apreciere să poată fi făcută. În plus, având în vedere că reclamantul însăși a solicitat exercitarea acesteia în comun de către ambii părinți, instanța a dispus în consecință. Cât privește cererea subsidiară privitoare la dreptul reclamantului la legături personale cu minorul, prin prisma textelor legale anterior reținute,s-a admis în parte acest capăt de cerere, sens în care a stabilit în favoarea reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună, începând de vineri orele 16 și până duminica orele 18, prin găzduirea minorului la locuința reclamantului, minorul urmând a fi luat și adus de acesta la domiciliul pârâtei; șapte zile consecutive în vacanța de iarnă, în anii pari, cele șapte zile cuprinzând zilele de 24, 25 și 26 decembrie (zilele de Crăciun), iar în anii impari cele șapte zile cuprinzând zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie anul următor, prin găzduire la domiciliul reclamantului; de Paște, o dată la doi ani, începând de sâmbăta ora 10 până luni ora 18 prin găzduire la domiciliul reclamantului; de ziua de naștere a minorului o dată la doi ani, prin găzduire la domiciliul reclamantului; anual, de ziua de naștere a reclamantului, prin găzduire la domiciliul acestuia; o lună în vacanta de vară, în prima jumătate a vacanței, în anii pari și în a doua jumătate a vacanței de vară,
în anii impari, prin găzduire la domiciliul reclamantului.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în considerarea poziției procesuale a pârâtei și a soluției dată în cauză, instanța a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului suma de 812,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și parțial onorariul avocațial.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel, în termen legal, reclamantul T. M. D.,
solicitând instanței de judecată, admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate și să modifice măsura încredințării minorului T. Alin D. iei spre creștere și educare pârâtei B. A. I. luată prin sentința nr 2822/2011 în sensul stabilirii locuinței minorului la domiciliul reclamantului, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial si taxa timbru, având în vedere următoarele considerente:
Minorul Alin D. nu a fost ridicat de bunicul patern de la grădinița ci, asa cum s-a arătat in acțiunea introductiva, cu ocazia botezului unui nepot, eveniment petrecut la sfârșitul lunii aprilie 2012, reclamantul a luat minorul la locuința sa si de atunci acesta este la reclamant . Cu ocazia încredințării minorului intimatei, având in vedere ca minorul avea doar un an si șapte luni, vârsta la care prezenta mamei este indispensabila pentru dezvoltarea armonioasa a acestuia, reclamantul apelant a fost de acord ca minorul sa fie încredințat mamei. Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca intimata si-a schimbat atitudinea fata de minor in sensul ca nu mai are același atașament afectiv fata de acesta, astfel cum rezulta din răspunsul la inerogatoriu aceasta recunoaște ca din luna aprilie 2012 minorul se afla la reclamantul apelant, ca in acest interval de timp a luat legătura cu
minorul doar in data de_ (de Moș N. ) si in data de_ (Vinerea Seaca). Nici dupa pronunțarea hotărârii atacate intimata nu si-a schimbat atitudinea fata de minor, dovedind aceeași atitudine de indiferenta prin faptul ca nu a luat legătura cu acesta. Instanța de fond nu a avut in vedere atitudinea minorului fata de intimata, atitudine surprinsa de martorul A. ea I. (fila 30) care a declarat ca in săptămâna mare (2904-_ ) s-a deplasat cu reclamantul apelant si minorul Alin D. la B. si la întoarcere s-au oprit la blocurile din P. Birgaului unde locuiește intimata, insa minorul nu a vrut sa se dea jos din autoturism sa o întâlnească pe intimata. Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca reclamantul apelant este puternic atașat afectiv de minor, fapt ce rezulta din depoziția martorului A. ca I. . De asemenea, nu a avut în vedere faptul ca bunica paterna a minorului (mama reclamantului apelant) este profund atașata de acesta. De asemenea, instanța de fond a trecut si peste propunerea din ancheta psihosociala de stabilire a locuinței minorului la domiciliul reclamantului apelant. Instanța de fond nu a avut in vedere nici faptul ca parata intimata nu realizează venituri, respectiv ca reclamantul apelant realizează venituri.
In concluzie consideră ca s-au modificat împrejurările avute in vedere de instanța care a încredințat minorul intimatei si se impune admiterea recursului si stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantului apelant. Stabilirea locuinței minorului se face în urma examinării tuturor criteriilor de apreciere printre care vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea in fapt acestora . Potrivit art. 6 lit. i din Legea nr. 272/2004, unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului ,principiu ce se poate îndeplini numai prin stabilirea locuintei minorului la domiciliul reclamantului apelant. Măsura reîncredințării minorului s-ar face exclusiv în interesul acestuia, si consideră ca, fiind alături de minor o perioada mare de timp,minorul poate dezvolta o adevărata viata de familie, de natura sa-i asigure o dezvoltare fizica si psihica propice, dimpotrivă menținerea locuinței la mamă ar putea afecta creșterea și educația minorului, iar despărțirea acestuia de tată sau, s-ar putea constitui într-o încălcare a drepturilor minorului.
In drept invocă art 282 si urm Cod pr civila.
Intimata B. A. I., legal citată, s-a prezentat în instanță o singură dată, după chemarea sa la interogator,
s-a opus admiterii apelului, a învederat că și în prezent copilul este la tată, că nu a declanșat procedura executării silite nici a sentinței din anul 2011 și nici după obținerea hotărârii prezente și că a vizitat copilul de ziua lui în data de 10 august 2013 și la începutul lunii octombrie 2013.
Apelul este fondat.
Cercetarea judecătorească în calea de atac poartă exclusiv asupra modului de soluționare a cererii principale a reclamantului apelant de reîncredințare a fiului său în sensul stabilirii locuinței acestuia la tată, unde se află neîntrerupt încă din luna aprilie 2012, dispoziția de exercitare în comun de către ambii părinți a autorității părintești nefiind contestată.
Concluzia la care a ajuns prima instanță, a neintervenirii unor condiții diferite de cele care au condus la pronunțarea sentinței civile nr.2822/_ prin care domiciliul copilului a fost stabilit la mamă, nu poate fi împărtășită de tribunal, toate probele administrate contrazicând-o.
Examinarea actelor dosarului judecătoriei, ale celui ale dosarului nr._ soluționat prin hotărârea judecătorească înainte evocată și probațiunea administrată suplimentar în apel (ancheta socială la domiciliul mamei f.21-22, interogarea acesteia f.14-15, audierea suplimentară a martorei Covaci M. f.19) sunt convergente în a demonstra intervenirea altor circumstanțe de fapt.
În discuție este stabilirea domiciliului copilului Alin T. D., născut la data de 10 august 2009 când mama pârâta- intimată era minoră, în timpul relației de concubinaj cu reclamantul- apelant. Copilul, în vârstă de 4 ani, s-a aflat în cea mai mare parte a existenței sale la domiciliul familiei tatălui, unde litiganții au conviețuit majoritar, inclusiv în intervalul 2 noiembrie 2010- noiembrie 2011(când părinții s-au separat mama mutându-se la părinții ei, fără copil) și continuu după data de 16 aprilie 2012 când, eșuând tentativa părinților de împăcare din intervalul noiembrie 2011-_ în care cei trei au locuit 2 luni la familia tatălui și 4 luni la familia mamei, cum aceasta însăși susține, copilul a rămas în îngrijirea tatălui la domiciliul familiei paterne. În timpul primei separări a părinților s-a aflat pe rolul instanței dosarul civil nr._ soluționat prin sentința
civilă nr.2822/_ ce îl încredința pe băiatul atunci în vârstă de 1 an și jumătate mamei, cu acordul tatălui, sentință care nu a fost pusă niciodată în executare, copilul continuând să locuiască la tată. De altfel la 6 luni după pronunțarea ei părinții s-au împăcat, cum înainte s-a menționat, după alte 6 luni separându-se definitiv. Continuu și neîntrerupt copilul a crescut la familia paternă de la acel moment (Paștele anului 2012) și până în prezent, interval de timp în care mamei i s-a permis să-l viziteze, întâlnirile având loc de două ori înaintea pronunțării sentinței apelate ( la_ -Moș
N. ,_ - înaintea Paștelui) și tot de două ori după ce i s-a dat câștig de cauză mamei ( _
- ziua de naștere a copilului și la începutul lunii octombrie 2013 pe parcursul soluționării apelului). Deși intimata a susținut că ar fi fost împiedicată să își vadă copilul, că ar fi fost amenințată să nu ia legătura cu el, cele afirmate sunt simple susțineri, neconfirmate nici de probele administrate ( ce dovedesc contrariul, una dintre martore oferindu-se să o transporte la copil, cealaltă, vecină cu familia paternă, observând că venită la domiciliul ei la întâlnirea de prietenie cu nepotul său, mama nici nu a fost să-și vadă copilul aflat în gospodăria învecinată, toate depozițiile relatând permisivitatea vizitării). Opoziția manifestată de tată și familia paternă la a lua copilul de 4 ani din locuința în care statornic a crescut mai mult de 3 ani și neîntrerupt în ultimul an și jumătate nu a fost înlăturată de mama beneficiară a unei hotărâri judecătorești ce-i încredința fiul prin punerea ei în executare, ci dimpotrivă a fost tolerată, mama neavând o conduită obiectiv activă nici în a readuce copilul la domiciliul ei nu doar în perioada primei separații, dar și în timpul celei definitive survenite în urmă cu aproximativ doi ani și nici în a păstra vie legătura cu copilul său foarte mic, pe care nu l-a vizitat decât foarte rar. De altfel și conduita sa procesuală în cauza prezentă confirmă aspectul reținut, nefiind o prezență consecventă la judecarea cauzei în care este parte și nici substanțială, neînțelegând să probeze în vreun fel punctul propriu de vedere, opoziția la admiterea cererii pendinte fiind mai mult formală.
Pe de altă parte copilul crește, este îngrijit și educat corespunzător, la domiciliul tatălui beneficiind de toate condițiile materiale, sociale și morale ce le garantează, aspect necontestat.
Este fără importanță faptul că mama are sau nu alte relații de prietenie cu alți bărbați, cât timp ea se manifestă adecvat față de copilul său. Doar că în circumstanțele arătate se reține că legătura dintre cei doi nu are caracteristicile unui atașament reciproc.
Chiar dacă băiatul se află la o vârstă fragedă, acest simplu argument nu este de natură a conduce prin el însuși la concluzia că ar impune stabilirea domiciliului său la locuința mamei, cu atât mai mult cu cât s-a demonstrat că prezența ei nu este indispensabilă.
Considerentele înainte expuse relatând o altă stare de fapt decât cea avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de încredințare a copilului către mamă, neexecutată de altfel, impun schimbarea soluției adoptată de prima instanță și stabilirea domiciliul copilului la tată, având prioritate în raport cu orice alt argument interesul copilului aflat la o vârstă fragedă la cea mai adecvată creștere, îngrijire și dezvoltare ce poate fi garantată prin menținerea stabilității modului său de trai: păstrarea universului în care se dezvoltă, unul dintre elemente fiind locuința pe care o are neîntrerupt de mai mult de 1 an și jumătate și în care a crescut mai mult de 3 din cei 4 ani ai săi. Adoptarea acestei soluții conduce și la menținerea programului zilnic, băiatul frecventând grădinița din localitatea în care se află în prezent, distinctă de localitatea în care mama își are domiciliul, precum și la păstrarea legăturilor de prietenie și colegialitate pe care le are deja. Astfel, modul de viață al copilului nu va fi afectat, nici din punct de vedere emoțional, educațional,social ori material.
Pentru motivele expuse, dându-se deplin câștig de cauză reclamantului-apelant, în temeiul art. 296 și 274 din codul de procedură civilă sentința atacată va fi schimbată în parte, domiciliul copilului stabilit la tată și mama obligată să achite integral cheltuielile de judecată suportate de reclamant în primă instanță în sumă totală de 1012,6 lei (1000 onorariu avocațial și 12,6 lei taxe de timbru), toate celelalte dispoziții ce nu contravin celor statuate urmând a fi menținute, iar în apel intimata va fi obligată să plătească apelantului cheltuieli de judecată în apel în sumă de 506 lei reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial justificate cu chitanțele atașate la dosar f.3,25.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.296 Cod procedură civilă:
Admite apelul declarat de reclamantul T. M. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. A. cu sediul în B., str. P., nr.1, sc.B, ap.20, județul B. - Năsăud împotriva sentinței civile nr.4425/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.13._ pe care o schimbă în parte în sensul că stabilește locuința minorului T. Alin D. la tată și obligă pârâta la 1012,6 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, ce nu contravin prezentei.
Obligă intimata B. A. I. , domiciliată în P. B., str. P., bl. 11, sc. C, ap. 37, jud. B. -Năsăud să plătească apelantului 506 lei cheltuieli de judecată în apel .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | G. ier, | |||||
C. | N. | M. | L. | B. | V. | V. |
Red.dact. N.C._ Jud fond MIF
| ← Decizia civilă nr. 3565/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 41/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
