Decizia civilă nr. 101/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR. 101/R/_
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:C. -V. B. JUDECĂTOR: V. G. JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta U. E. D. împotriva sentinței civile nr. 21621/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatul U. B. având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă pentru intimatul pârâtă U. B., reprezentanta acesteia, avocat Varga A. -Georgia, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.18), lipsă fiind recurenta și reprezentanta acesteia, avocat Revnic D. a, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat.
Mai constată că în data de_ intimata a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.16,17) la care a atașat împuternicirea avocațială de reprezentare (f.18) și chitanțele reprezentând onorariul avocațial de reprezentare (f.20-20 prim -dosar).
De asemenea, în data de_ recurenta a înregistrat la dosar cerere de renunțare la judecată (f.15), semnată personal.
Reprezentanta intimatului pârât U. B., avocat Varga A. -Georgia solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a recurentei, respectiv la renunțarea la judecată, în temeiul dispozițiilor art.246 alin.3 C.pr.civ., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocațial în cuantum de 1740 lei conform chitanțelor atașate la dosar, având în vedere că intimatul a formulat și înregistrat întâmpinare în recurs după data la care a avut loc renunțarea la judecată.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.21.621/06 Noiembrie 2012, pronunțată în dosarul civil nr.23._ al Judecătoriei C. -N. , a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta U. E.
-D. în contradictoriu cu pârâtul U. B., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de_ iar actualmente între acestea există o stare conflictuală, reclamanta promovând o acțiune de divorț și respectiv o acțiune prin care solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de 10.000 lei lunar până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de partaj.
Totodată din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta locuiește actualmente într-un imobil, bun comun al soților, situat pe str. M. Kalman din C. -N., nu are un loc de muncă, dar acesta a efectuat demersuri în vederea angajării, iar la data de_ aceasta a încasat suma de 1.900 euro,
urmând să încaseze aceeași sumă și pe luna noiembrie a acestuia an, ca urmare a contractului de închiriere nr. 440558/_ .
La data de_ reclamanta a primit de la fiica sa suma de 10.000 euro cu titlu de împrumut (f. 43), totodată încheind cu aceasta din urmă trei contracte de închiriere cu privire la bunuri comune ale soților.
Potrivit art. 581 C.pr.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. De asemenea, în temeiul art. 613^2 C.pr.civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.
Având în vedere cele două texte legale instanța a arătat că, în speță se mențin condițiile stipulate de art. 581 C.pr.civ privind urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului, întrucât în privința soților nu funcționează o prezumție a stării de nevoie.
Instanța a mai arătat că, în baza art. 516 alin. 1 C.civ obligația de întreținere există între soți și soție, dar în același timp, în conformitate cu art. 524 C.civ. are dreptul la întreținere numai cel care se află în stare de nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
Instanța a apreciat că, raportat la condiția urgenței ce caracterizează o astfel de procedură și prin prisma condițiilor ce ar justifica calitatea de creditor al întreținerii, cererea reclamantei de emitere a ordonanței președințiale este nefondată.
În acest sens, instanța a observat că, reclamanta deși nu are un loc de muncă este aptă pentru a munci, astfel încât aceasta s-ar putea întreține din munca sa, dar susținerile sale privind dificultatea găsirii unui loc de muncă, raportat la vârsta acesteia, au apărut întemeiate, însă dincolo de acest aspect, reclamanta are o locuință și deține un autoturism, de unde instanța a putut aplica o prezumție simplă în sensul că aceasta are la dispoziție și celelalte bunuri minime necesare traiului zilnic.
Mai mult, instanța a remarcat că textul legal prevede că beneficiază de întreținere doar persoana care nu se poate întreține din munca sau din bunurile sale, ori în cauză reclamanta poate dispune de bunurile aflate în devălmășie, dovada fiind însăși faptul că aceasta s-a mutat într-unul din imobilele comune ale soților, aceasta se află în posesia tuturor actele de proprietate ale bunurilor comune și a încheiat cu privire la unele din imobilele comune acte de administrare, participând și la renegocierea contractului de închiriere a unui bun comun, situat pe str. Sextil Pușcariu din C. -N. .
Prin urmare, instanța a reținut că reclamanta se poate întreține din bunurile comune, așa cum rezultă la o analiză a cauzei, fără a se antama fondul cauzei.
Pe de altă parte, instanța a arătat că reclamanta a încasat o sumă de 1.900 euro în luna octombrie a acestui an, urmând să mai încaseze aceeași sumă și în luna noiembrie, conform recunoașterii sale, ori un astfel de venit este considerat de instanță ca fiind suficient pentru a asigura reclamantei un trai decent, bineînțeles, până la soluționarea cererii de pensie de întreținere, cu luarea în considerare a faptului expus anterior, că aceasta are acces la bunurile comune și a faptului că aceasta își dorește un trai decent.
Mai mult, instanța a reținut că acest contract de închiriere în urma căruia reclamanta obține lunar suma de 1.900 euro (aproximativ 8.550 lei) deși ar expira la data de_, renegocierea în vederea prelungirii sale apare acceptată atât de reclamantă cât și de pârât.
Astfel că, instanța a reținut și că reclamanta are posibilitatea reală de a continua să beneficieze în continuare de cei 1.900 euro lunar, în condițiile în care a avut loc o prelungire inițială a contractului de închiriere iar părțile s-au arătat disponibile la o altă prelungire.
Instanța a subliniat faptul că, împrumutarea sumei de 10.000 euro la data de_ și cheltuirea acesteia până la această dată nu a putut fi luată în
considerare de instanță ca dovedind starea de nevoie a reclamantei, întrucât acest aspect ține exclusiv de modalitatea în care reclamanta a înțeles să-și gestioneze problemele și de faptul că apare totuși o contradicție în spusele reclamantei, prin prisma cuantumului ridicat a sumei de 10.000 euro, deja epuizată și cheltuielile lunare învederate în răspunsul la întâmpinare cu luarea în calcul chiar și a cheltuielilor de mutare și cu asistența juridică, care de fapt nu au fost dovedite.
Instanța a considerat că, în acest cadru procesual, care se limitează la verificarea unor condiții clare, fără a se intra pe fondul cauzei, reclamanta nu justifică caracterul urgent la măsurii de vreme ce aceasta dispune în continuare de bunurile comune de natură a-i asigura mijloacele necesare de existență.
Astfel, instanța nu a negat posibilitatea reclamantei de a beneficia de o pensie lunară de întreținere, dar arată că, la acest moment și în acest cadru procesual, aceasta nu face dovada caracterului urgent și de excepție al acestei măsuri, care în cele din urmă trebuie întrunite într-o asemenea procedură. Așa cum s-a expus mai sus, măsura solicitată de reclamantă trebuie să reclame o urgență rezultată din starea de nevoie a acesteia, stare de nevoie dată de imposibilitatea acesteia ca pe un termen relativ scurt să nu se poată întreține din bunurile sale.
Împotriva Sentinței civile nr.21.621/06 Noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs în termen legal reclamanta U. E.
-D.
prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii introductive, cu obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În motivarea recursului a arătat că soluționând cererea instanța de fond a respins-o, apreciind, pe de o parte, că în cauză nu este întrunită condiția urgenței iar, pe de altă parte, că nu a putut fi justificată aparența calității reclamantei de creditor al întreținerii. Instanța nu a negat posibilitatea reclamante de a obține un drept de întreținere în contradictoriu cu pârâtul, însă a apreciat că nu într-o procedură de ordonanță președințială.
Pentru a ajunge la această concluzie, în concret, instanța de fond a arătat că reclamantă are o locuință și deține un autoturism, de unde instanța poate aplica o prezumție simplă în sensul că aceasta are la dispoziție și celelalte bunuri minime necesare traiului zilnic.
În mod corect instanța a reținut faptul că reclamanta cu greu și-ar putea găsi un loc de muncă în prezent, dată fiind vârsta care se apropie de cea necesară pentru pensionare și faptul că în ultimii 20 de ani nu a avut nici un fel de experiență profesională, aspect recunoscut de pârât la interogatoriu.
De asemenea, pârâtul a recunoscut la interogatoriu faptul că exceptând chiria pentru imobilul din Piața Unirii, reclamantă nu are nicio altă sursă de venituri.
Instanța de fond a mai apreciat că din analiza probelor din dosar reiese faptul că reclamanta s-ar putea întreține din bunurile sale, aceasta având acces la mai multe bunuri imobile și mobile și chiar încheind acte de administrare cu privire la unele dintre acestea.
Cu privire la acest aspect, subliniază recurenta că elementul principal ce caracterizează starea de nevoie este lipsa lichidităților ce ăi sunt necesare pentru traiul zilnic, iar nu lipsa bunurilor necesare de folosință îndelungată. Singurele excepții constituindu-le mobilierul de bucătărie și aparatura de dotare a bucătăriei pe care va fi nevoită să le achiziționeze deîndată ce va avea bani. La fel, apartamentul în care s-a mutat necesită igienizare prin zugrăvire, toate acestea urmând să necesite o sumă de aproximativ 3.000 Euro pentru a putea fi rezolvate.
Pe de altă parte, a arătat în răspunsul la întâmpinare care sunt, punctul motivele pentru care nu poate avea venituri constante din administrarea imobilelor, și anume: pe de o parte, contractul pentru imobilul din Piața Unirii încetează la sfârșitul lunii Noiembrie 2012 iar, pe de altă parte, chiria pe primele șapte luni datorată de locatara Petcu-U. A. se va compensa cu datoria reclamantei de restituire a împrumutului obținut de la aceasta.
Recurenta dorește să lămurească și chestiunea chiriei pentru imobilul din Piața Unirii unde în prezent se află în derulare contractul cu Consultatul General al Republicii Ungare la C. -N. .
În pofida celor susținute de reprezentanta pârâtului în fața instanței de fond, realitatea în cauză cu acest imobil este următoarea: în anul 2010 a formulat cerere de divorț, motivată și atunci, printre altele, de controlul excesiv a pârâtului cu privire la cheltuielile reclamantei și limitarea drastică a sumelor acordate acesteia pentru cheltuielile gospodăriei și personale. D. d împăcarea părților, pârâtul a promis reclamantei că, dacă renunță la cererea de divorț, îi va da dreptul să încaseze personal chiria aferentă imobilului din Piața Unirii, asigurându-i astfel un venit constant la dispoziția sa. Revenind la momentul Septembrie 2012, când a avut loc ruptura definitivă dintre părți, s-a temut în mod rezonabil de faptul că pârâtul nu își va păstra cuvântul dat cu privire la chirie și că va dori să o încaseze el sau să se împartă între părți, teamă care s-a și concretizat prin atitudinea ulterioară a pârâtului. Acest fapt a definitivat demersul pârâtului de a-i tăia toate veniturile, după ce refuzase să îi înmâneze cardurile reînoite. Acesta a fost contextul în care a decis să încerce să-și obțină singură venitul, motiv pentru care a hotărât închirierea imobilelor către fiica lor, încercarea de a-și găsi un loc de muncă, etc. Până la momentul prezent însă, demersurile sale nu au fost în măsură să-i asigure veniturile necesare unui trai decent.
În ceea ce privește posibilitatea sa de a vinde o parte din bunurile mobile comune pe care le deține în posesie, apreciază că nu acesta este spiritul textului de lege invocat, iar în ceea ce privește modul de gestionare a celor 10.000 Euro împrumutați de la fiica sa și 1.900 Euro încasați din chirie în luna Octombrie 2012, a anexat prezentului recurs dovada cheltuielilor cu asistența juridică, ridicându-se la suma de 27.105 lei, ceea ce dovedește modul în care au fost cheltuiți o parte semnificativă din banii împrumutați; suma de 2.700 lei fiind cheltuită pentru executorul judecătoresc care a pus în executare asigurarea de dovezi din dosarul de partaj; suma de 200 Euro fiind cheltuită pentru mutare; suma de aproximativ
4.500 Euro fiind cheltuită pentru traiul zilnic aferent lunilor Septembrie - Octombrie 2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele, art.3041, art.581 și următoarele Cod procedură civilă, art.516, art.524 și art.527 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată
intimatul U. B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, cu cheltuieli de judecată (1.740 lei, cu titlu de onorariu avocațial).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115, art.581, art.312 alin.1 și art.274 Cod procedură civilă.
Pentru termenul de judecată din data de 31 Ianuarie 2013 recurentă a înregistrat la dosar o cerere de renunțare la judecată
, prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului formulat în prezentul dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.246 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. 3 al aceluiași text legal, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Dispozițiile legale citate sunt aplicabile și la judecata în recurs, așa cum prevede expres art.316 respectiv art.298 Cod procedură civilă.
În speță, tribunalul constată că sunt îndeplinite cerințele art.246 alin.1 Cod procedură civilă, în temeiul alin. 2 al aceluiași text urmează să constate renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamanta U. E. -D. împotriva Sentinței civile nr.21.621/06 Noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr.23._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă raportat la art.246 al.3 cod pr.civ., va fi obligată recurentă să plătească intimatului suma de 1.740 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
D. .
Ia act de renunțarea la soluționarea recursului de către recurenta U. E.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului suma de 1740 lei cheltuieli de
judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, C. -V. B. | JUDECĂTOR, V. G. | JUDECĂTOR, C. -A. C. |
GREFIER, D. B. |
Red.CC/dact.APB _
Jud.fond:Ș. -B. T. an 2 ex.
| ← Încheierea civilă nr. 60/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Sentința civilă nr. 44/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
|---|
