Decizia civilă nr. 1197/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 1197/R/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. -V. B. JUDECĂTOR: C. -A. C.
JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: L. M.
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent P. L. L. împotriva sentinței civile nr. 1185/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat B. R. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial REJUDECARE DOS _
.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, av. C. Lubinschi Oriana și reprezentanta intimatului, av. Nemeș L. O., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, intimatul a depus la dosar, prin fax, întâmpinare. Reprezentanta intimatului arată că a comunicat reprezentantei recurentei un exemplar în cursul dimineții.
Reprezentanta recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 119 lei și timbru judiciar de 4 lei.
T. ul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat, comunicat și este legal timbrat.
Reprezentantele părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. Arată că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, neținându-se cont la stabilirea cotelor de contribuție de suma de 4000 lei. Mai mult, arată că prima instanță nu a ținut cont de decizia de casare care a stabilit că această sumă are calitatea de bun propriu al recurentei. Învederează că instanța de fond a calculat greșit valoarea bunurilor mobile.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. Arată că susținerile făcute de recurentă în recurs nu au temei legal și nu pot fi reținute de instanță. Mai arată că nu se poate accepta că întreaga sumă reprezintă contribuția proprie a recurentei. Mai mult, intimatul a recunoscut la interogatoriu că mama recurentei a beneficiat de un credit de 4000 lei, care a fost remis părților.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1185/09 Aprilie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T.,
a fost admisă în parte acțiunea civilă completată formulată de reclamantul B. R. M., în contradictoriu cu pârâta P. L. L. .
A fost admisă în parte acțiunea reconvențională completată formulată de pârâta P. L. L. și, în consecință:
S-a constatat ca in timpul căsătoriei, reclamantul și pârâta au dobândit următoarele bunuri:
BUNURI IMOBILE:
- Imobil înscris in CF 1231 individuala Oprisani, nr. top. 87/2/S/V imobil situat din punct de vedere administrativ in mun. T., C. V., nr. 5A, Ap. 5, jud. Cluj, apartament compus din una camera, baie, antreu, debara, in suprafața utila de 22,67 mp, cu cota părților comune indivize aferente din CF col. Nr. 1226, nr. top. 87/2.
BUNURI MOBILE: Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: masuta mica, corpuri mobilier, dulap, Colțar, Garnitura mobila bucatarie, Televizor color, Mașina de spălat rufe, FRIGIDER cu 2 usi, Aspirator Electrolux, Usa metalica la intrare in apartament, Combina muzicala, Aragaz cu 4 ochiuri, un autoturism Dacia 1300, culoarea albă, mobilă de bucătărie compusă din: colțar tapițat, masă de bucătărie, 2 scaune tapițate, mască chiuvetă, corp suspendat cu 3 uși duble, corp cu blat cu 2 uși duble și colț.
S-a constatat că la dobândirea bunurilor părțile au avut următoarele cote de contribuție: reclamantul—38,5 % și pârâta—61,5%.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor de mai sus prin formarea a două loturi și atribuirea acestora după cum urmează:
LOTUL NR. 1, ce a fost atribuit în favoarea pârâtei P. L. L., format din:
Imobil înscris in CF 1231 individuala Oprisani, nr. top. 87/2/S/V imobil situat din punct de vedere administrativ in mun. T., C. V., nr. 5A, Ap. 5, jud. Cluj, apartament compus din una camera, baie, antreu, debara, in suprafața utila de 22,67 mp, cu cota părților comune indivize aferente din CF col. Nr. 1226, nr. top. 87/2., și următoarele
bunuri mobile: Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: masuta mica, corpuri mobilier, dulap, Colțar, Garnitura mobila bucatarie, Televizor color, înstrăinat de pârâtă, Mașina de spălat rufe, FRIGIDER cu 2 usi, Aspirator Electrolux, Usa metalica la intrare in apartament și Aragaz cu 4 ochiuri, autoturism Dacia 1300, culoarea albă, înstrăinat de pârâtă, combină muzicala.
LOTUL NR. 2, ce a fost atribuit reclamantului B. Remul M., format din:
- bunuri mobile: mobilă de bucătărie compusă din: colțar tapițat, masă de bucătărie, 2 scaune tapițate, mască chiuvetă, corp suspendat cu 3 uși duble, corp cu blat cu 2 uși duble și colț.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 18893,955 lei, cu titlu de drept sultă.
dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus identificat, în favoarea pârâtei P. L. L., în întregime, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare și sistare indiviziune.
În baza art. 276 C. pr. Civilă, au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoatele:
În timpul căsătoriei, reclamantul și pârâta au dobândit următoarele bunuri:
BUNURI IMOBILE
- Imobil înscris in CF 1231 individuala Oprisani, nr. top. 87/2/S/V imobil situat din punct de vedere administrativ in mun. T., C. V., nr. 5A, Ap. 5, jud. Cluj, apartament compus din una camera, baie, antreu, debara, in suprafața utila de 22,67 mp, cu cota părtilor comune indivize aferente din CF col. Nr. 1226, nr. top. 87/2.
B.BUNURI MOBILE: Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: masuta mica, corpuri mobilier, dulap, Colțar, Garnitura mobila bucatarie, Televizor color, Mașina de spălat rufe, FRIGIDER cu 2 usi, Aspirator Electrolux, Usa metalica la intrare in apartament, Combina muzicala, Aragaz cu 4 ochiuri, un autoturism Dacia 1300, culoarea albă, mobilă de bucătărie compusă din: colțar tapițat, masă de bucătărie, 2 scaune tapițate, mască chiuvetă, corp suspendat cu 3 uși duble, corp cu blat cu 2 uși duble și colț.
La pronunțarea hotărârii, instanța va avea în vedere valorile bunurilor dobândite de către soți în timpul căsătoriei după cum urmează: pentru stabilirea cotelor de contribuție se va avea în vedere valoarea bunurilor din momentul dobândirii lor, iar pentru stabilirea masei partajabile și echivalarea valorică a loturilor se va avea în vedere valoarea actuală a bunurilor:
—bunurile identificate în raportul de expertiză aflat la fila 194 din dosarul_ (bunuri aflate în posesia pârâtei, în valoare totală de 2442 lei), la valorile stabilite în acest raport de expertiză:
Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: masuta mica, corpuri mobilier—valoare inițială de achiziție= 110+950 lei, valoare actuală de circulație= 66+570 lei.
Garnitura mobila bucatarie—valoare inițială de achiziție= 800 lei, valoare actuală de circulație= 400 lei.
Mașina de spălat rufe—valoare inițială de achiziție= 1100 lei, valoare actuală de circulație= 440 lei.
FRIGIDER cu 2 usi—valoare inițială de achiziție= 955 lei, valoare actuală de circulație=382 lei.
Aspirator Electrolux—valoare inițială de achiziție= 270 lei, valoare actuală de circulație= 108 lei.
Combina muzicala—valoare inițială de achiziție= 320 lei, valoare actuală de circulație= 224 lei.
Aragaz cu 4 ochiuri—valoare inițială de achiziție= 630 lei, valoare actuală de circulație= 252 lei.
—bunurile identificate în raportul de expertiză aflat la fila 196 din dosarul_ (bunuri aflate în posesia reclamantului, în valoare totală de 311 lei), la valorile stabilite în acest raport de expertiză: mobilă de bucătărie compusă din: colțar tapițat, masă de bucătărie, 2 scaune tapițate, mască chiuvetă, corp suspendat cu 3 uși duble, corp cu blat cu 2 uși duble și colț—valoare inițială de achiziție= 980 lei, valoare actuală de circulație= 311 lei.
Colțar (bun ce se va calcula ca fiind în posesia pârâtei)—valoare inițială de achiziție= 500 lei, valoare actuală de circulație= 500 lei (după cum au stabilit părțile prin acord).
Usa metalica la intrare in apartament—nu a fost evaluată separat, valoarea acestui bun regăsindu-se în valoarea imibiului apartament.
Autoturism Dacia 1300, culoarea albă (bun ce se va calcula ca fiind în posesia pârâtei)—valoare inițială de achiziție= 3500 lei (valoare afirmată de către
reclamant și necontestată de către pârâtă), valoare actuală de circulație= 1500 lei (după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză depus la fila 144).
Imobil înscris in CF 1231 individuala Oprisani, nr. top. 87/2/S/V imobil situat din punct de vedere administrativ in mun. T., C. V., nr. 5A, Ap. 5, jud. Cluj, apartament compus din una camera, baie, antreu, debara, in suprafața utila de 22,67 mp, cu cota părtilor comune indivize aferente din CF col. Nr. 1226, nr. top. 87/2—valoarea de circulație a apartamentului= 82000lei, valoarea lucrărilor de îmbunătățire efectuate de către pârâta=36870 lei, valoarea apartamentului fără îmbunătățiri este de 45130 lei (după cum s-a stabilit în raportul de expertiză aflat la f. 78 din dosarul nr._ ), valoarea inițială de dobândire a apartamentului este de 10000 lei (părțile sunt de acord cu privire la acest aspect).
După cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de_, părțile au convenit asupra datei separării faptice ca fiind mai 2005 (f. 10).
Având în vedere adresa de la f. 100 din dosar, instanța a reținut că pentru creditul de nevoi personale acordat numitei P. E. în sumă de 4000 lei costul este de: 1568.66 lei —cu titlu de credit și 1795.50 lei—cu titlu de dobândă, iar pentru creditul de nevoi personale acordat numitei P. L.
L. în sumă de 4900 lei costul este de: 1575.84 lei —cu titlu de credit și
2377.42 lei—cu titlu de dobândă.
Având în vedere adresa de la f. 104 din dosar, instanța a constatat că pentru creditul de nevoi personale acordat numitei P. E. în sumă de 4000 lei s-au achitat următoarele sume: 1587.04 lei —cu titlu de credit și
1702.66 lei—cu titlu de dobândă, iar pentru creditul de nevoi personale acordat numitei P. L. L. în sumă de 4900 lei s-au achitat următoarele sume: 2823,22 lei —cu titlu de credit și 3020.75 lei—cu titlu de dobândă.
Din răspunsul la adresa instantei către BCR sucursala T. rezulta ca in perioada septembrie 2003-iunie 2005, din suma totala împrumutata prin contractul de credit de 4900 lei, s-a achitat suma de 2823,22 cu titlu de rata credit. Diferența pana la suma împrumutata (2076.78) a fost achitata de către parata-reclamanta reconventionala P. L. dupa data separarii faptice, la dosar existând dovada acestui fapt, astfel cum a retinut si instanta de casare (pagina 5 paragraful 16).
Existenta contractului de împrumut contractat de mama paratei, de asemenea nu poate fi pusa in discuție. Astfel cum a retinut instanta de control judiciar, din formularea întrebărilor la interogatoriu, din declarațiile martorilor si avand in vedere si data contractului de credit, rezulta ca mama paratei a remis acesteia suma de 4000 lei care a fost folosita pentru achiziționarea apartamentului in litigiu.
În perioada septembrie 2003-iunie 2005, din suma totala împrumutata prin contractul de credit de 4000 lei, s-a achitat suma de 1587.04 lei cu titlu de rata credit. Diferența pana la suma împrumutata (2412.96 lei) a fost achitata de către parata-reclamanta reconventionala P. L. dupa data separarii faptice.
Diferența pana la sumele împrumutate (2412.96 lei+2076.78 lei =
4489.74 lei) care a fost achitata de către parata-reclamanta reconventionala
L. dupa data separarii faptice va determina o contribuție mai mare a acesteia la dobândirea bunurilor comune deoarece (pentru a contribui în mod egal) pârâta ar fi trebuit să achite doar ½ din aceste sume (2244.87 lei) și aceeași sumă ar fi trebuit să fie achitată de către reclamant, ceea ce nu s-a întâmplat.
Prin urmare, instanța a luat în considerare că din valoarea inițială a apartamentului (10000 lei), reclamanta a plătit singură suma de 4489 lei, iar restul de 5511 lei au fost achitați de către părți împreună, prin contribuții egale. În mod egal au contribuit pările și la dobândirea bunurilor mobile, valoarea de dobândire a acestora fiind de 9615 lei.
Față de aceste aspecte, instanța a stabilit o cotă de contribuție de 38.5% pentru reclamant și 61.5% pentru pârâta.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor de mai sus prin formarea a două loturi și atribuirea acestora, în funcție de opțiunile părților și indicațiile deciziei de casare după cum urmează:
LOTUL NR. 1, ce se atribuie în favoarea pârâtei P. L. L., format din:
Imobil înscris in CF 1231 individuala Oprisani, nr. top. 87/2/S/V imobil situat din punct de vedere administrativ in mun. T., C. V., nr. 5A, Ap. 5, jud. Cluj, apartament compus din una camera, baie, antreu, debara, in suprafața utila de 22,67 mp, cu cota părților comune indivize aferente din CF col. Nr. 1226, nr. top. 87/2., și următoarele
bunuri mobile: Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: masuta mica, corpuri mobilier, dulap, Colțar, Garnitura mobila bucatarie, Televizor color, înstrăinat de pârâtă, Mașina de spălat rufe, FRIGIDER cu 2 usi, Aspirator Electrolux, Usa metalica la intrare in apartament și Aragaz cu 4 ochiuri, autoturism Dacia 1300, culoarea albă, înstrăinat de pârâtă, combină muzicala.
LOTUL NR. 2, ce se atribuie reclamantului B. Remul M., format din:
- bunuri mobile: mobilă de bucătărie compusă din: colțar tapițat, masă de bucătărie, 2 scaune tapițate, mască chiuvetă, corp suspendat cu 3 uși duble, corp cu blat cu 2 uși duble și colț.
Pentru egalizarea loturilor, în baza art. 671 ind. 5, alin. 2 C.pr.civilă, a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 18893,955 lei, cu titlu de drept sultă.
Pentru a calcula această sultă, instanța a avut în vedere valorile actuale de circulație ale bunurilor care au fost atribuite fiecăreia dintre părți (așa cum au fost indicate mai sus) și a ținut cont de faptul că pârâta (fără ajutorul reclamantului) a adus imobilului în litigiu îmbunătățiri în valoare de 36870 lei, astfel încât valoarea imobilului așa cum a fost dobândit de către părți prin contribuție comună este doar de 45130 lei. Instanța a inculus în lotul pârâtei și valoarea de circulație a autoturismului care a fost înstrăinat de către pârâtă (1500 lei).
Față de modul de soluționare al partajului, în baza art. 20 din Legea nr. 7/1996, instanța a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus identificat, în favoarea pârâtei P. L. L., în întregime, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare și sistare indiviziune.
Având în vedere prevederile art. 276 C.pr.civ., instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva Sentinței civile examinate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta P. L. L.
(f.3-7), solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul de a se stabili o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 67,36% în favoarea sa și de 32,64% în favoarea intimatului și o sultă de 15970,81 lei, datorată reclamantului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.
În motivare
a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
În mod greșit a stabilit instanța de fond împrejurarea că la dobândirea bunurilor în cursul căsătoriei a avut o contribuție de 61,5% și reclamantul a avut o contribuție de 38,5%, sentința pronunțată de Judecătoria Turda având la bază o gravă eroare de apreciere a probațiunii, o motivare străină de aspectele invocate și în deplină neconcordanță cu Decizia nr.68/R/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj.
În urma unui ciclu procesual, în dosar nr._ a fost pronunțată Sentința civilă nr.3246/2010 prin care s-a stabilit o cotă de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, sentință ce a fost casată prin Decizia civilă nr.68/R/2011, pentru următoarele motive:
Instanța de casare a reținut că, cotele de contribuție ale celor doi soți la dobândirea bunurilor comune nu pot fi considerate egale și a indicat instanței de rejudecare să determine cotele de contribuție ale celor doi soți având în vedere, pe de o parte, cuantumul sumelor reprezentând împrumut acordat de către mama pârâtei și, pe de altă parte, a sumelor achitate de pârâta reconvențională pentru împrumutul angajat în vederea dobândirii imobilului după separația faptică.
În rejudecare însă, instanța nu a avut în vedere cuantumul sumelor reprezentând împrumut acordat de către mama pârâtei și a avut în vedere în mod greșit sumele achitate de pârâta reconvențională pentru împrumutul angajat în vederea dobândirii imobilului după separația faptică, calculând de asemenea în mod greșit valoarea de dobândire a bunurilor mobile, cu efect asupra stabilirii unor cote de contribuție greșite.
Astfel, raportat la cuantumul sumelor reprezentând împrumut acordat de către mama pârâtei, arată că existența contractului de împrumut contractat de mama pârâtei, nu poate fi pusă în discuție. Astfel cum a reținut instanța de control judiciar, din formularea întrebărilor la interogatoriu, din declarațiile martorilor și având în vedere și data contractului de credit, rezultă că mama pârâtei a remis acesteia suma de 4.000 lei care a fost folosită pentru achiziționarea apartamentului în litigiu. Acest aspect a fost reținut de instanța de rejudecare (alin.4, pagina 10 din Sentința civilă nr.1185/2013) însă în următorul alineat, instanța a reținut că din suma împrumutată de 4.000 lei a fost achitată suma de 1587,4 lei în perioada Septembrie 2003 - Iunie 2005 în comun de către părți, doar diferența în sumă de 2412,96 lei fiind achitată de către reclamanta reconvențională după data separației faptice.
În cauză însă nu s-a probat că restituirea acestei sume de 4.000 lei împrumutată de mama reclamantei reconvenționale s-ar fi făcut de către părți înainte de separația faptică, iar instanța nu a motivat în nici un fel calitatea de bun comun a sumei de 4.000 lei împrumutată de mama reclamantei reconvenționale.
Astfel, cum a stabilit deja irevocabil instanța de control judiciar,
"existența acestui împrumut poate fi considerat ca bun propriu în sensul art.31 lit. b Codul familiei și fiind folosit pentru dobândirea unui bun comun, este firesc ca acesta să ducă la concluzia unei contribuții diferite a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune. Tot în cuprinsul deciziei civile nr.68/R/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a reținut că împrumutul acordat de mama pârâtei are calitatea de bun propriu.
Ca atare, instanța de rejudecare nu trebuie să calculeze cât din acest împrumut a fost achitat în timpul căsătoriei părților și cât a fost achitat de către pârâtă după data separației faptice ci, constatând calitatea de bun propriu al acestei sume folosite la plata prețului bunului comun, trebuie să stabilească o cotă de contribuție superioară a pârâtei reclamante reconvenționale la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, din suma de 10.000 lei cât reprezintă valoarea inițială a apartamentului (reținută și de către instanța de rejudecare), reclamanta a plătit singură suma de 4.000 lei, care i-a fost remisă de către mama ei cu titlu de donație, având caracterul de bun propriu. Apoi, reclamanta a mai plătit singură și ratele la creditul pentru suma de 4.900 lei, folosită la achiziționarea apartamentului în litigiu, după data separației faptice, cu privire la care, din nou, instanța de fond a apreciat în mod greșit.
Raportat la cuantumul sumelor achitate de pârâta reconvențională pentru împrumutul angajat în vederea dobândirii imobilului după separația faptică, recurenta arată că existența creditului luat de pârâtă reclamantă reconvențională P. L. în cuantum de 4.900 lei, nu a fost contestată de reclamant ca fiind necesar în vederea achitării prețului imobilului, acest aspect fiind reținut și de către instanța de rejudecare.
Creditul a fost achitat din fonduri comune de către părți din Septembrie 2003 și până la data separării faptice în luna Iunie 2005, părțile convenind în mod expres în rejudecare asupra acestui aspect.
Din răspunsul la adresa instanței către B.C.R. - Sucursala T., rezultă că în perioada Septembrie 2003 - Iunie 2005, din suma totală împrumutată prin contractul de credit de 4.900 lei, s-a achitat suma de 2823,22 lei, cu titlu de rată credit și suma de 3020,75, cu titlu de dobândă.
Raportat la valoarea bunurilor mobile, calcul făcut de instanța de fond este greșit, astfel cum rezultă din cele ce urmează:
În mod corecta instanța de rejudecare a avut în vedere pentru stabilirea cotelor de contribuție, valoarea bunurilor din momentul dobândirii și pentru stabilirea sultelor, valoarea actuală a bunurilor.
Valoarea actuală a bunurilor a fost calculată în mod corect la suma de
4.442 lei bunurile aflate în lotul pârâtei, 311 lei valoarea bunurilor aflate în lotul reclamantului și 45.130 lei valoarea imobilului.
Valoarea bunurilor din momentul dobândirii a fost însă calculată greșit, din însumarea sumelor detaliate la pagina 9 din sentința atacată, rezultând o valoarea totală a bunurilor mobile aflate în lotul pârâtei de 9,135 lei și a bunurilor aflate în lotul reclamantului de 980 lei, valoarea totală a bunurilor mobile la momentul dobândirii fiind de 10.115 lei și nu 9.615 lei, cum a reținut instanța la paragraful 7, pagina 10 din sentința atacată, această eroare răsfrângându-se asupra cotelor de contribuție a părților.
În plus, sumele detaliate de instanța de rejudecare la pagina 9 din sentința atacată nu sunt corecte, instanța neavând în vedere valoarea inițială de achiziție care rezultă din facturile fiscale cu care au fost cumpărate aceste bunuri mobile, ci a avut în vedere sumele stabilite în expertiza de evaluare bunuri mobile. Astfel, cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni, valorile denumite de expertă ca "valori inițiale de achiziție"; nu reprezintă în mod efectiv valorile bunurilor din momentul dobândirii (care trebuie avute în vedere la stabilirea cotelor de contribuție), ci reprezintă prețurile de piață ale bunurilor mobile din Februarie 2010, de la care experta a pornit în vederea stabilirii valorii actuale a bunurilor mobile. Ca atare, instanța de rejudecare nu trebuia să aibă în vedere la calcularea cotei de contribuție aceste "valori inițiale de achiziție"; din expertiza de evaluare bunuri mobile ci, având în
vedere răspunsul expertei la obiecțiuni și facturile fiscale cu care au fost cumpărate aceste bunuri mobile, trebuia să stabilească valoarea inițială de achiziție a bunurilor mobile ca fiind aceea care rezultă în mod neechivoc din înscrisurile depuse la dosar care atestă sumele în mod efectiv achitate pentru dobândirea bunurilor mobile. Astfel, cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond nr._, valorile inițiale de achiziție ale bunurilor mobile sunt următoarele:
Garnitura mobila sufragerie, executata la comanda, compusa din: măsuța mica, corpuri mobilier are valoarea inițială de achiziție de 460 lei;
Garnitura mobila bucătărie, pentru care, nemaiexistând dovada sumei pentru care a fost achiziționată, va rămâne la valoarea de 800 lei din expertiza de evaluare bunuri mobile;
Mașina de spălat rufe are valoarea inițială de achiziție de 715 lei;
Frigider cu 2 uși are valoarea inițială de achiziție de 699 lei;
Aspirator Electrolux are valoarea inițială de achiziție de 154 lei;
Combina muzicală pentru care nemaiexistând dovada sumei pentru care a fost achiziționată, va rămâne la valoare de 320 lei din expertiza de evaluare bunuri mobile;
Aragaz cu 4 ochiuri are valoarea inițială de achiziție de 369 lei;
Bunurile aflate în posesia reclamantului, pentru care, nemaiexistând dovada sumei pentru care a fost achiziționată, va rămâne la valoarea de 980 lei din expertiza de evaluare bunuri mobile;
Colțar în valoare de 500 lei (valoare convenită de părți);
Autoturism Dacia de culoare albă cu valoarea inițială de achiziție care rezultă din declarațiile martorilor de 3.500 lei.
Total valoare inițială de achiziție bunuri mobile 8.497 lei
Rezultă din cele de mai sus, calcul corectă al cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune: Pârâta a suportat singură următoarele sume:
4.000 lei, sumă remisă pârâtei de mama sa și folosită de aceasta pentru plata prețului imobilului, sumă ce are caracter de bun propriu;
3.627,03 lei achitată de către pârâta reclamantă reconvențională după data separației faptice pentru creditul angajat în nume propriu în cuantum de 4.900 lei (suma totală plătită fiind de 9,471 lei incluzând rată credit + dobândă).
Total. 7.627,03 lei.
Părțile împreună cu suportat următoarele sume:
5.843,97 lei, achitată cu titlu de rată credit + dobânda pentru creditul în cuantum de 4.900 lei, sumă ce rezultă din răspunsul la adresa instanței către B.C.R. - Sucursala T. (suma de 2.823,22 lei cu titlu de rată credit și suma de 3.020,75 lei cu titlu de dobândă;
8.497 lei reprezentând valoarea inițială de dobândire a bunurilor mobile. Total: 14.340,97 lei din care fiecare dintre părți a suportat jumătate, deci
7.170,48 lei.
Astfel, contribuția pârâtei la dobândirea bunurilor comune se ridică la 14.797,51 lei, rezultând o cotă de contribuție de 67,36%, iar contribuția reclamantei se ridică la 7.170,48 lei, rezultând o cotă de contribuție de 32,64%.
Valoarea actuală a bunurilor a fost calculată în mod corect de către instanță la suma de 49.883 lei (4.442 lei bunurile aflate în lotul pârâtei, 311 lei valoarea bunurilor aflate în lotul reclamantului și 45.130 lei valoarea
imobilului). Raportând cota de contribuție de 32,64% a reclamantului la această valoare, rezultă o sultă în cuantum de 15.970,81 lei (32,64% din 49.883 = 16.281,81 din care se scade valoarea bunurilor mobile aflate în lotul reclamantului de 311 lei) datorată de pârâtă reclamantului.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul de a se stabili o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 67,36% în favoarea sa și de 32,64% în favoarea intimatului și o sultă de 15970,81 lei, datorată reclamantului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. R. M.
(f.18-21) a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond și de recurs, constând în onorariu avocațial, onorarii experți.
În susținerea poziției procesuale
a învederat faptul că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriului testimonial și scriptic administrat în cauză și a pronunțat o sentință temeinică și legală.
Consideră că toate criticile aduse de recurentă sunt nefondate, instanța de fond stabilind în mod corect, faptul că atât el, cât și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei imobilul și bunurile mobile, cu cotele de contribuție stabilite, dispunând partajarea lor și stabilind sulta aferentă.
În conformitate cu dispozițiile deciziei de casare, instanța fondului s-a conformat cerințelor impuse, în sensul stabilirii în concret a valorii tuturor bunurilor și a cotelor la dobândirea acestora.
Recursul declarat de pârâtă vizează un singur aspect, respectiv cel privind cotele de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, cote care, în opinia recurentei ar fi fost stabilite în mod eronat.
În această ordine de idei, consideră că instanța de fond a procedat corect când a concluzionat că această cotă este de 38,5% pentru el și de 61,5% pentru pârâtă.
Punctul de vedere al recurentei raportat la modul de calcul al sultelor este evident greșit întrucât instanța fondului a apreciat în mod corect cota de contribuție a părților, raportat la valoarea bunurilor mobile și imobile și ținând seama de faptul că până la momentul lunii Iunie 2005, aspect cu care părțile s-au declarat de acord, din banii comuni, s-au achiziționat bunurile și au fost achitate ratele bancare atât pentru creditul luat de pârâtă, cât și pentru cel luat de mama pârâtei.
Tot din probele administrate rezultă faptul că din banii obținuți la nuntă au achiziționat o serie de bunuri mobile, printre care și un autoturism și că pentru achiziționarea apartamentului au fost nevoiți să înstrăineze autoturismul marca Opel Vectra, bun comun, cu prețul de 3.900 Euro, fapt recunoscut chiar de către recurentă.
Astfel, recurenta întemeindu-și recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, consideră că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, raportat strict la modul în care instanța a stabilit raportat la probele dosarului, cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune.
Intimatul precizează că raționamentul recurentei raportat la modul de calcul al cotelor de contribuție este total eronat, întrucât recurenta încearcă să justifice cota sa de contribuție mai mare ținând cont doar de valoarea creditelor bancare luate și ignorând cu bună știință aspectul că până la
momentul separării lor faptice din luna Mai 2005, ratele pentru cele două credite au fost suportate din bani comuni.
Nu poate fi de acord cu susținerea recurentei, motiv pentru care analizând criticile aduse sentinței, se impune să precizeze următoarele:
Cu privire la cuantumul sumelor acordate cu titlu de împrumut de către mama pârâtei, recurenta face aprecieri eronate în sensul că întreaga sumă de 4.000 lei reprezintă o contribuție exclusivă a recurentei.
Cert este că această sumă a fost remisă soților, iar restituirea ei s-a făcut pe perioada Septembrie 2003 - Iunie 2005 din banii comuni și, în acest context, apreciază că instanța de fond a apreciat corect faptul că, pentru creditul de 4.000 lei remis de mama recurentei, în timpul căsătoriei, soții împreună și din banii comuni au achitat suma de 1.587,04 lei și dobânzile aferente.
Cu privire la cuantumul sumelor achitate de pârâta reconvențională pentru împrumut angajat în vederea dobândirii imobilului, acest credit a fost folosit pentru dobândirea bunului imobil și a mobilelor și doar suma achitată exclusiv de recurentă, după separația faptică, poate constitui un motiv de majorare a cotei, dar cota care i se cuvine în plus recurentei reprezintă valoric suma de 1.813,5 lei (cota de ½ parte din 3.627,03 lei, această sumă reprezentând datoria reclamantului intimat urmare a creditului contractat în timpul căsătoriei de 4.900 lei și nicidecum cea de 3.627 lei, așa cum a precizat recurenta.
Cu privire la critica adusă modului de calcul al sultelor, această critică este nefondată. În varianta prezentată de recurentă nu sunt incluse toate bunurile. Astfel, la un simplu calcul aritmetic a însumării valorii bunurilor la momentul achiziționării acestora, valoarea bunurilor mobile este de 9.615 la momentul achiziționării lor. Calculele și raționamentul recurentei sunt evident greșite pentru că din suma de 4.000 lei remisă de mama recurentei, ei au achitat până în luna Mai 2005 ratele bancare, astfel că eventual diferența poate fi luată în calcul și nu suma în integralitatea ei. Pentru creditul de 4.900 lei suma achitată exclusiv de reclamantă, în contul său s-a plătit 1.813,5 lei, diferența de 1.813,5 lei reprezentând cota recurentei.
În concluzie, cota de 38,5% pentru el reprezintă o cotă reală și legală, raportat la probatoriul administrat.
În consecință, consideră legală și temeinică hotărârea instanței și raportând cotele stabilite la valoarea de circulație a bunurilor dobândite, rezultă că sulta pe care recurenta o datorează este de 18.893,955 lei, sens în care solicită respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, T. ul constată următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății în baza probelor administrate și a pronunțat o sentință legală și temeinică, ce urmează să fie menținută.
În cadrul primelor două motive de recurs este criticată soluția instanței de fond în privința stabilirii cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor incluse în masa partajabilă, respectiv 61,5% pentru recurentă și 38,5% pentru intimat.
Recurenta susține că, în rejudecare, instanța de fond a ignorat îndrumările cuprinse în decizia de casare cu privire la suma de 4.000 lei, reprezentând împrumut contractat de mama recurentei, numita P. E., și remis acesteia în vederea dobândirii imobilului supus partajului.
În realitate, instanța de fond a stabilit corect, pornind tocmai de la menționatele îndrumări, că suma arătată a fost remisă pârâtei dar în
perioada septembrie 2003-iunie 2005, dată până la care s-a reținut în decizia de casare că intimatul a contribuit la cheltuielile comune ale familiei, s-a achitat suma de 1.587,04 lei cu titlu de rată credit, diferența în sumă de 2.412,96 lei fiind achitată de către recurentă după data separării în fapt a soților. Or, în condițiile în care remiterea sumei de 4.000 lei nu a reprezentat o donație, ci a avut natura unui credit, rambursat parțial în timpul conviețuirii soților, statuarea instanței de rejudecare este corectă. Este de remarcat și faptul că, în ciclul procesual anterior, instanța de recurs a reținut că rambursarea sumei arătate nu a fost probată. În rejudecare, având în vedere și datele furnizate de către B.C.R., aceste aspecte au fost clarificate în sensul că suma a fost rambursată parțial de către soți sau mai exact, din bani comuni, iar după data separării în fapt de către recurentă. Din probele dosarului nu rezultă că vreo rată din creditul menționat ar fi fost achitată de mama recurentei.
T. ul constată de asemenea că față de susținerile părților cu privire la vânzarea autoturismului Opel Vectra anterior cumpărării imobilului în litigiu, instanța de recurs a lăsat la aprecierea instanței de rejudecare să statueze cu privire la aceasta. A reținut doar faptul că "existența vânzării unui autovehicul în timpul căsătoriei, împrejurare dovedită cu probele administrate în cauză, nu este de natură să ducă la concluzia că banii au fost folosiți doar pentru cumpărarea imobilului, nu și pentru întreținerea nevoilor curente ale familiei";.
Susținerea recurentei în cursul judecării cauzei la instanța de fond, din răspunsul la întâmpinare (f. 37-38 dosar judecătorie), în sensul că recunoaște vânzarea autoturismului Opel Vectra cu suma de 3.900 euro, care la acea dată era echivalentul a 11.500 lei, dar din această sumă 10.000 lei au fost destinați pentru restituirea unui împrumut contract pentru acoperirea cheltuielilor intimatului cu ocazia plecării în Spania, nu au fost dovedite. Pornind de la această susținere recurenta a arătat că din suma încasată cu ocazia vânzării autoturismului doar 1.100 lei au fost achitați pentru imobilul cumpărat.
Chiar dacă bunul arătat nu a format obiectul analizei instanței de fond iar cu privire la acest aspect intimatul nu a declarat recurs, este de necontestat faptul că valoarea bunului s-a regăsit în patrimoniul soților în perioada contemporană contractării celor două credite. Or, în ipoteza în care s-ar accepta un alt raționament decât cel al instanței de fond cu privire la cele două credite de nevoi personale s-ar ajunge la soluția injustă potrivit căreia anumite sume au fost destinate doar pentru cumpărarea imobilului iar altele doar pentru nevoile curente ale soților. În consecință, T. ul apreciază că instanța de fond, după o analiză riguroasă a probelor administrate a procedat la interpretarea corectă a acestora și a pronunțat o soluție legală și temeinică în privința cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunului imobil.
Criticile recurentei cu privire la valoarea bunurilor mobile de la momentul dobândirii acestora, expuse la pct. 3 din memoriul de recurs sunt de asemenea nefondate.
Astfel, în răspunsul formulat la obiecțiunile reclamantei reconvenționale expertul evaluator a arătat pe larg considerentele pentru care a avut în vedere prețurile de piață de la nivelul lunii februarie 2010. T. ul apreciază că instanța de fond a statuat corect luând în considerare valorile stabilite în raportul de expertiză, astfel încât argumentele recurentei, vor fi apreciate nefondate. Pornind de la această constatare instanța de control judiciar apreciază că nu se impune analiza detaliată a tuturor argumentelor
expuse în cadrul acestui motiv de recurs, în condițiile în care soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Pentru considerentele arătate T. ul apreciază că recursul este nefondat în cauză nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de P.
L. L. împotriva Sentinței civile nr.1185/09 Aprilie 2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., care va fi menținută în totul.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. urmează să fie obligată recurenta, a cărei culpă procesuală este dovedită, să plătească intimatului B. R. M. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la dosar (f. 29).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. L. L. împotriva Sentinței civile nr.1185/09 Aprilie 2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimatului B. R. M. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 05 Decembrie
2013.
Președinte, C. -V. B. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, E. L. |
Grefier, L. M. |
L.M. 11 Decembrie 2013
Pregătit pentru motivare A.P.B./06 Decembrie 2013 Red. E.L./2 exemplare/_
Judecător fond: I. C. C. - Judecătoria Turda
← Decizia civilă nr. 362/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 449/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
---|