Decizia civilă nr. 459/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.459/R
Ședința publică din 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. T.
J. ecător D. T.
J. ecător D. W.
G. ier A. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul T. G. cu dom. în B. M., str. L. nr. 9/96, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2253/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește recurentul și intimata
M. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depus la dosar, prin serviciul registraturii un script din partea reprezentantei intimatei, prin care reiterează excepțiile invocate prin întâmpinare, solicită judecarea cauzei în lipsă și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Instanța pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivarea sa în termen și excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția nulității recursului.
T.
Prin sentința civilă nr. 2253/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta
M. D. în contradictoriu cu pârâtul T. G., având ca obiect partaj bunuri comune și pretenții.
S-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin cumpărare, cu cotă egală de contribuție de ½ pentru fiecare, bunul imobil, constând în apartament, situat în B. M., str. L., bl.9, ap.96, județul M., compus din o cameră și dependințe, cu suprafața construită de 28,27 m.p., teren in
indiviziune în suprafață de 8 m.p., înscris în C.F. 11474/96 B. M., nr. topo 1359/32, având valoarea convenită de părți de 36.892 lei.
S-a dispus sistarea stării de devălmășie, existentă între părți, asupra bunului imobil mai sus menționat.
S-a atribuit, în natură, pârâtului T. G., bunul imobil, mai sus menționat.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 18.446 lei, cu titlu de sultă.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 800 lei, reprezentând împrumut acordat și nerestituit.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1354,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:
Părțile prezentei cauze sunt foști soți, aceștia s-au căsătorit de două ori, prima dată la 12 februarie 1991 și a doua oară la data de 22 mai 2002, și au divorțat la fel, mai întâi în anul 1996, prin Sentința civilă nr. 2407 din data de
08 aprilie 1996 și mai apoi prin Sentința civilă nr.11591 din data de 17 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ .
În timpul căsătoriei și anume în anul 1994, așa cum a rezultat din înscrisul depus la filele 7-8 dosar, părțile au dobândit, în condițiile prevăzute de art. 30 din Codul familiei, prin vânzare-cumpărare bunul imobil, constând în apartament, compus din o cameră și dependințe, în suprafață construită de 28,27 m.p. situat în B. M., str. L., nr. 9/96, județul M., înscris în CF nr. 11474/37 B. M., nr. topo 1359/32.
Prin raportare la data dobândirii respectivului bun, menționată în contractul de vânzare cumpărare ca fiind_, este indubitabil că respectivul bun constituie proprietatea comună a părților, și nu bunul propriu al pârâtului, așa cum acesta și-a formulat apărările în cauză, acesta nefăcând parte din categoria limitativă a bunurilor proprii menționate în mod expres la art. 31 Codul familiei, în speță putându-se probleme doar în privința stabilirii cotei de contribuție a soților la dobândirea acestora, și nu caracterul de bun comun.
Nu a rezultat, din probatoriul administrat în cauză, ca părțile să fi dobândit în timpul căsătoriei alte bunuri comune care să fie supuse partajului și nici acestea nu au solicitat includerea altor bunuri în masa de împărțit.
În urma convenției părților, manifestată în mod expres în fața instanței, a rezultat că valoarea bunului imobil este de 36.892 lei.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie a soților este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri. Noțiunea de comunitate de bunuri a soților se aseamănă cu cea de indiviziune, deoarece toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei fac obiectul proprietății devălmașe. Comunitatea de bunuri constă, însă, în faptul că soții nu au precizate cotele-părți din dreptul asupra universalității, luată ca atare. Principala modalitate de încetare a proprietății devălmașe a soților este partajul, iar la partaj, principala
operațiune efectuată de instanță o constituie stabilirea cotei-părți a fiecărui soț. Prezumția de comunitate de bunuri își avea temeiul în vechea reglementare a Codului familiei în egalitatea drepturilor femeii cu cele ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale (art. 4 alin 2 si art.16 alin 2 din Constituția României).
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 Codul familiei(aplicabil prin raportare la data pronunțării divorțului dintre părți și care a produs ca și consecință încetarea regimului comunității de bunuri) la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.
Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează doar în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia din soți la dobândirea bunurilor a fost mai mare.
Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar și material al soților la întreaga durată a căsătoriei și la toate obligațiile de natura căsătoriei în virtutea principiului unicității cotei de contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soților în cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-și are temeiul principal în considerații de ordin patrimonial, ci în comunitatea de interese ale soților în cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți fiind consecința relațiilor lor personale și nu invers.
În speță, prezumția de contribuție egală a soților nu a fost răsturnată prin probatoriul solicitat a fi administrat la solicitarea părților, mai mult pârâtul nu a solicitat să i se stabilească o cotă majorată de contribuție, și pe cale de consecință nu a propus a fi administrate probe din care să rezulte o cotă majorată a sa, apărările acestuia referindu-se în mod exclusiv la caracterul de bun propriu al imobilului și pe respingerea astfel a acțiunii formulate.
Mai mult, din declarațiile martorilor audiați în cauză la propunerea reclamantei, a reieșit că aceasta a fost angajată în muncă în toată perioada căsătoriei părților, spre deosebire de pârât care a avut și perioade de inactivitate, martora Balog F. a, arătând chiar că reclamanta a vândut și o casă pe care o deținea, iar banii obținuți i-a folosit pentru achitarea garsonierei și pentru cheltuielile comune ale părților, aspecte care alături de munca depusă de reclamantă în gospodărie, justifică pe deplin reținerea unei cote comune egale a părților.
Astfel, în determinarea cotei de contribuție instanța nu a putut avea în vedere faptul că anterior căsătoriei părților bunul îi fusese închiriat pârâtului de societatea la care lucra, o atare situație nefiind aptă să atragă majorarea cotei sale de contribuție, ci poate fi avută în vedere ca și criteriul de atribuire a bunului la partaj.
Pentru toate aceste argumente, analizând întregul probatoriu administrat în cauză, instanța a considerat potrivit să constate că părțile au contribuit egal
la dobândirea bunurilor comune, reținând o cotă de contribuție pentru ambii soți de 50%.
Transformând cotele scriptice stabilite de instanță în bani, la valoarea convenită de părți a apartamentului de 36.892 lei, a rezultat ca valoarea cotei reclamantei este de 18.446 lei, iar a pârâtului la fel de 18.446 lei.
Dat fiind că, potrivit dispozițiilor art. 355 coroborate cu cele ale art. 357 din Noul Cod Civil, aplicabil prin prisma datei sesizării instanței, în cazul lichidării comunității fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care s-a procedat la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor, regulile privind partajul fiind cele prevăzute de dispozițiile art.6735și 6739Cod proc.civ., instanța a dispus lichidarea comunității de bunuri a părților prin atribuirea în natură a bunurilor comune, în conformitate cu prevederile mai sus enunțate.
Potrivit dispozițiilor art. 6739 Cod proc.civ. la formarea și atribuirea
loturilor instanța a tinut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților. In funcție de aceste criterii, instanța ținând cont că pârâtului i-a fost închiriat anterior căsătoriei părților bunul imobil supus partajului de către societatea la care acesta lucra, că locuiește în prezent în apartament iar imobilul se află în posesia sa, precum și faptul că nu s-a opus cererii de atribuire a apartamentului, așa cum a solicitat reclamanta, a dispus atribuirea bunului imobil, cu datele de identificare reținute mai sus constând în
apartament, în natură, în favoarea pârâtului.
Având în vedere valoarea imobilului convenită de părți, ținând seama de cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunului, așa cum au fost stabilite anterior, instanța, în baza prevederilor art. 6755alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, a egalizat loturile prin obligarea la plata unei sulte. Pe cale de consecință, instanța l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantei suma de
18.446 lei, cu titlu de sultă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 lei, reprezentând împrumut nerestituit, instanța a reținut că prin răspunsurile la interogatoriu pârâtul a recunoscut că a împrumutat suma respectivă, în cuantum de 800 lei de la reclamantă și s-a arătat de acord să o restituie acesteia, motiv pentru care acest capăt de cerere fiind fondat, a fost admis, potrivit dispozitivului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că, potrivit art. 274 Cod. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, așa cum s-a statuat în practic judiciară, în cadrul proceselor de împărțeală judiciară, cheltuielile de judecată vor fi suportate, în principiu, de către toți copărtașii/codevălmașii, potrivit cotei ce revine fiecăruia o astfel, motiv pentru care pârâtul a fost obligat să suporte jumătate din cheltuielile
efectuate în cauză de către reclamantă și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, constând în contravaloarea taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, iar pe cale de consecință, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâtul la plata către aceasta a sumei de 1354,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Tismariu G. . Recursul nu este motivat în fapt și în drept.
Intimata a formulat întâmpinare invocând excepția de netimbrare a recursului și excepția nulității recursului.
În ședința publică din_ instanța a pus în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivarea sa în termenul legal, raportat la prevederile art. 301, 302 1lit. c și 303 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3021lit. c) Cod procedură civilă, cererea de recurs este nulă
dacă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la art. 306 Cod procedură civilă legiuitorul a statuat că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, cu obligația de a le pune în dezbaterea părților.
În speță, sentința civilă atacată nr. 2253/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost comunicată la data de_ recurentului. Recurentul a formulat cererea de recurs la data de 14 mai 2013. Cererea de recurs nu conține motivele de recurs. În speță, nu s-au identificat motivele de ordine publică.
Potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Art. 304 indice 1 prevede deci că recurenții pot invoca, în cazul declarării recursului împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel și alte motive de recurs decât motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând, în recurs să le examineze.
Raportat la considerentele mai sus expuse, reținând că recurentul nu a indicat motivele de recurs, recursul nefiind motivat în fapt și în drept și nefiind constatate motive de nelegalitate de ordine publică, care să fie invocate din oficiu de către instanță, în baza art. 3021lit. c), art. 303 și art. 306 Cod procedură civilă, tribunalul va constata nulitatea recursului declarat de recurentul T. G. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția nulității recursului și în consecință constată nulitatea recursului declarat de recurentul T. G. domiciliat în B. M. str. L. nr. 9/96, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 2253/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Obligă pe recurentul T. G. la plata către intimata M. Dmnonica a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 09 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
S. T. A. | Ț. D. | W. D. | SA |
Red.WD/_
Tred. A.S. / 11 Octombrie 2013 - 2 ex
J. ecător la fond: Ș. D.
| ← Decizia civilă nr. 3359/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 4514/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
